Despre KGB contra USLA si 110 azi la TVR, Ora 22.00: Cazul Trosca – Terorist, Erou Martir. Un documentar fulminant de Cornel Mihalache. FOTO: Omagiul Brigazii Antiteroriste a Serviciului Roman de Informatii: Eroii nu au nevoie de “diplome”

Luni – joi, ora 22.00, la TVR 1: La 22 de ani de la Revoluţia Română din 22 decembrie 1989, încă mai sunt lucruri de spus. Regizorul Cornel Mihalache şi realizatorul Razvan Butaru încearcă în filmele documentare pe care le propun telespectatorilor TVR 1 începând de luni până miercuri, de la ora 22.00, noi abordari pentru momentul de cotitură din istoria României. Documentarele „Piepturi pline, buzunare goale”, „Terorist, erou martir” şi „Ceauşescu şi poporul” vor fi transmise de TVR 1 luni, marţi şi miercuri, ora 22.00.

Primul dintre acestea, „Piepturi goale, buzunare pline“, aparţine realizatorului Cornel Mihalache. „Eu vreau să știu și să spun mai departe, telespectatorilor, (asta cred că e menirea mea), ce s-a întâmplat în cadrul acestui fenomen care se cheamă Decembrie 1989 în România. Eu cred că el cuprinde conspirație și diversiune, revoltă și crimă, revoluție și contrarevoluție, represiune și manipulare, lovitură militară și euforie populară. Toate pe rând, și toate amestecate. Dar cînd vorbim de 1989, nu putem extrage din fenomen numai ce ne convine. Eu cred că a fost o crimă de stat. Și că adevărul despre revoluție, mult căutat de 22 de ani, ascunde de fapt, această crimă de stat”, afirmă Cornel Mihalache, realizatorul documentarului de luni seară.

Cel de-al doilea documentar – „Terorist, erou martir“, realizat tot de Cornel Mihalache, readuce în discuţie cazul lui Gheorghe Trosca, “fost un ofițer de securitate care se ocupa prin anii ’80 cu contraspionajul militar. A ajuns șef de stat major la USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă). Chemat în noaptea de 23 decembrie la Ministerul Apărării Naționale să apere ministerul de teroriști și să scotocească blocurile dimprejur, laolaltă cu alți zece luptători au fost măcelăriți cu mitralierele de pe tanc. Considerați teroriști, au fost lăsați la oprobriul populației manipulate, care le-a profanat cadavrele. Au rămas în noroi și zăpadă cel puțin până în 28 decembrie 1989. În martie, au fost considerați eroi martiri și înaintați în grad post-mortem. Doi dintre cei șapte care au murit atunci sunt considerați astăzi colaboratori ai securității ca poliție politică, și li s-au retras certificatele și calitatea de erou-martir, lor și urmașilor lor“, povesteşte Cornel Mihalache, realizatorul documentarului ce va fi difuzat marţi, de la ora 22.00.

Detalii despre caz la:

Presedintele Romaniei Traian Basescu raspunde solicitarii Roncea.ro privind cazul Eroilor USLA, DSS si SRI – Trosca Gheorghe, Cotuna Eugen Trandafir si Coman Dumitru

Miercuri seară, tot de la ora 22.00, Răzvan Butaru aduce un alt subiect în discuţie – „Ceauşescu şi poporul“: „filmul nu este un simplu documentar despre Nicolae Ceauşescu. Este un proiect prin care TVR încearcă să atingă, într-o manieră rece, crudă chiar, două ţinte: să realizeze un document istoric, printr-un film de anvergură, dezvăluind realitatea istorică a unui personaj controversat, dar şi să prezinte o radiografie a societătii româneşti, moştenitoare a epocii Ceauşescu”. Răzvan Butaru este jurnalist cu experienţă în realizarea de filme documentare sau reportaje din cele mai diverse domenii. A fost premiat de-a lungul vremii, în mai multe rânduri, cu premiile APTR, UCIN şi CRP.

Iar pe spaţiul tradiţional destinat documentarelor, TVR 1 va transmite joi seară, la 22.10, episodul 5 al serialului documentar „Adio, tovarăşi!”. Episodul intitulat „Revoluţia” prezintă poveştile de excepţie ale unor oameni simpli, al căror curaj şi hotărâre au devenit forţa purtătoare ce a dus la căderea Cortinei de fier la 20 de ani după căderea Imperiului Sovietic.

Autor si Sursa: TVR

Foto: Revista Intelligence a SRI  – Numarul 19 martie – mai 2011

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova