Preiau integral un material foarte important apărut azi pe Marturisitorii.ro:
Luni, 31 octombrie 2016, la Sfânta Mănăstire Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, împuternicită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cerceta viața, opera și activitatea misionară și duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare.
Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a documentelor de arhivă, precum și a diverselor publicații apărute de-a lungul timpului cu privire la viața și activitatea duhovnicului de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop, informează Biroul mass-media al Episcopiei Devei și Hunedoarei preluat de MĂRTURISTORII. La şedinţă au participat atât Preasfințitul Episcop al Daciei Felix, Părintele Daniil Stoenescu, ucenic al Părintelui Arsenie Boca, cât şi istoricul Adrian Nicolae Petcu (foto sus). Din comisie fac parte opt persoane, intre care recunoastem pe urmatorii (de la stanga la dreapta, in prima fotografiei de dedesubt, realizata in bisericuta Manastirii Prislop): Pr. Simion Todoran – profesor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia (al 2-lea), academician prof. univ. dr. pr. Mircea Pacurariu (al 3-lea din stanga, in rand), Episcopul Devei și al Hunedoarei PS Gurie Georgiu (al 4-lea), Mitropolitul Ardealului IPS Laurentiu Streza (al 5-lea), Pr. Episcop Daniil Stoenescu al Daciei Felix (al 6-lea), istoricul Adrian Nicolae Petcu (al 8-lea) si inca doi preoti, ai ale caror nume, personal nu le cunosc. In lateral dreapta apare in fotografie si Maica stareta a Prislopului, Monahia Pavelida Munteanu (nascuta in 1929) iar in spate stanga, in strana, Parintele Nifon Boboia – parinte slujitor al Prislopului in ultimii ani (nascut in 1935). Pe fundal revedem cu bucurie icoanele imparatesti pictate de Parintele Arsenie Boca in anii ’80 si aduse la Prislop in 1987, transmite Anomismia.
Joi, 27 octombrie 2016, de Sf. Dimitrie, între 17:00 şi 20.00, a avut loc la Biblioteca Națională a României (Sala Mircea Eliade), conferința ,,Lumina Părintelui Arsenie Boca înaintea oamenilor” (Matei 5.16), susținută de Preasfințitul Episcop al Daciei Felix, Părintele Daniil Stoenescu, la exact 37 de ani de la momentul la care l-a cunoscut pe “Sfântul Ardealului”, la Biserica Drăgănescu.
Organizat în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu sprijinul Secretariatului General al Cultelor.
Preasfințitul Episcop al Daciei Felix – Episcopia Ortodoxă Română pentru românii din Banatul Sârbesc (Vârşeţ) – , Părintele Daniil Stoenescu, teolog și fost ucenic al părintelui Arsenie Boca, este născut în Țara Hațegului, în 1957. A absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu; a obținut titlul de doctor în teologie la Institutul Teologic Ortodox din București și la Universitatea din Tesalonic. A slujit la mănăstirile Hodoș-Bodrog, Prislop și Densuș – Hunedoara. L-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca în toamna anului 1979, de Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir. Din anul 2001, este Episcop al Episcopiei Daciei Felix (Vârșeț, Serbia). (Sursa: Biblioteca Naţională):
Portalul MĂRTURISITORII publică în premieră şi integral această conferinţă importantă. Înregistrarea audio a fost realizată de cercetătorul Florin Duţu, autor prodigios al Editurii Floare Albă de Colţ cu lucrări extrem de documentate privind viaţa Părintelui Arsenie Boca, căruia îi mulţumim.
Anomismia transmite: “Lasamantul pamantesc al Parintelui Arsenie – in forma scrierilor sale, aflat la metocul de la Sinaia, unde si-a trait o parte insemnata din ultimii ani de viata Sfantul Ardealului, a fost valorizat minunat de Parintele Daniil, inca de pe cand nimeni nu indraznea sa aduca macar in discutie numele Parintelui Arsenie (si se facusera anii 2000, peste 10 ani de la plecarea la Domnul..). Practic, datoram aducerea la cunostinta oamenilor a scrierilor originale ale Parintelui Arsenie Boca, intai de toate Maicii Zamfira Constantinescu (pana la trecerea sa Dincolo, in martie 2006) si apoi Parintelui Daniil Stoenescu secondat de Maica Maria Suciu. Cartile aparute in format mare la Deva si Arad, in a doua parte a anilor 2000, si apoi si dupa 2010, au facut posibila in prima etapa cunoasterea operei originale a Parintelui Arsenie. Mai apoi, treptat, s-au cautat arhivele, inclusiv cele ale securitatii, si au iesit la lumina si altfel de marturii.
Nici nu-i inca un an de zile de cand insusi Parintele Daniil Stoenescu semna in ziarul LUMINA (din 26 noiembrie 2015) un eseu cu titlul “Apologia părintelui Arsenie Boca“, in care nota, cu amaraciune lumeasca dar cu lumina dumnezeiasca: “De la începuturile slujirii, lucrării, propovăduirii şi misiunii duhovniceşti ale părintelui Arsenie în „mijlocul câmpului – şi spaţiului ninivitean românesc – plin cu oase omeneşti“ (cf. Iezechiel 37, 1), de la Sâmbăta, Prislop şi Drăgănescu, Sfinţia Sa a fost precum „un semn care va stârni împotriviri“ (Luca 2, 34) – după cuvintele profetice ale Dreptului Simeon, rostite în ziua Întâmpinării Domnului, către Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu, cu referire la Pruncul Mântuitor Iisus Hristos, adus la 40 de zile la templul din Ierusalim; „împotriviri“ de care sunt pline dosarele de urmărire antihristică de la CNSAS, iar în ultimul timp gura lumii şi gura iadului de pe internet.
Părintele Arsenie Boca a deranjat în timpul vieţii şi deranjează încă şi mai mult după moarte! Părintele Arsenie Boca nu are nevoie nici de evlavia cuiva, nici de unanimitate şi nici măcar de vreo canonizare. Părintele Arsenie Boca este ceea ce este: creştin ortodox botezat; absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu; ucenic al Sfântului Munte Athos; ctitor spiritual al Mănăstirii „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus (căreia i-a dat aură) şi stâlp de foc la Sfânta Mănăstire Prislop (căreia îi dă nimb). […]
Părintele Arsenie Boca n-a avut nici o condamnare politică şi nici o condamnare canonică! Sfinţia Sa a fost scos pe nedrept din mănăstire în contextul decretului 410 din 1959, printr-un ordin scris al Episcopiei de care aparţinea atunci Sfânta Mănăstire Prislop, izgonit şi aruncat în lume civil şi dorind mereu să se întoarcă, împreună cu maica Zamfira şi cu obştea de monahii aruncată pe drumuri, la Prislop şi nu în altă parte! În cei 30 de ani de exil (1959-1989), precum Sfântul Ioan Evanghelistul în insula Patmos şi vremea de pribegie, precum Moise în Sinai 40 de ani, mai înainte de revelaţia rugului aprins, părintele nostru Arsenie Boca şi-a înţeles şi şi-a acceptat crucea rânduită şi îngăduită de Dumnezeu prin oamenii Cezarului roşu de atunci. Dar părintele nu şi-a întrerupt rugăciunea minţii şi rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus şi închinarea în Duh şi Adevăr, lucrare duhovnicească şi mistică filocalică care constituie proscomidia, miezul, esenţa şi epicleza Liturghiei interioare. De aceea, Sfinţia Sa, începând de la Sâmbăta şi Prislop şi cu atât mai mult de la Drăgănescu şi Sinaia, s-a învrednicit de haruri şi harisme, de daruri duhovniceşti deosebite, de care puţini se învrednicesc cu adevărat într-o sută sau în sute de ani. Străvederea cu duhul, cunoaşterea, citirea şi descoperirea gândurilor, dezvăluirea trecutului omului şi descoperirea profetică a viitorului omului, ţării şi lumii au fost şi sunt lucrări ale Duhului Sfânt, care s-au manifestat din belşug în viaţa curată moral şi sfântă duhovniceşte a Sfinţiei Sale, în ciuda oricăror calomnii; în scrierile pline de înţelepciune, claritate, precizie, concizie şi limpezime şi în pictura străbătută de transparenţă în haruri şi lumini taborice, care o fac unică în ţară, unică în Ortodoxie şi unică în lume, ca expresie estetică a Revelaţiei dumnezeieşti întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, cu nuanţe reale de originalitate şi aplicare la omul modern, cu mesaj profund teologic, curat dogmatic, limpede ecumenic şi nu lipsit pe alocuri de accente profetice (care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri).“
Prelegerea ucenicului din urma al Parintelui Arsenie este importanta – mai cu seama pentru ca este prima de anvergura si cu binecuvantarea ierarhica superioara si pentru ca a fost randuita in perioada in care se studiaza dosarul de canonizare al Parintelui Arsenie.”
În Cuvântul Înainte ni se aminteşte că “SFÂNTUL SINOD al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” în Patriarhia Română”.
“Ediția a II-a a acestei cărți, față de prima ediție, a fost îmbunătățită, adăugându-i-se fotografii și fapte din viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, rezultate în urma muncii de cercetare și necunoscute până în prezent.”, scrie autorul, teologul Florin Duţu, care ne transmite în exclusivitate două fotografii absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, pe care le publicăm aici cu mare bucurie, felicitându-l pe neobositul cercetător.
Iată şi explicaţiile privind aceste imagini fabuloase, însoţite de notele unui agent al Siguranţei (002) scrise în urmă cu exact 73 de ani, in iulie 1943:
“Menționez că fotografiile au fost făcute de Ioan (Giani) Bica, născut în America în 1922, fiul lui Vasile Bica din satul Ludișor (Făgăraș), omul de încredere al Părintelui Arsenie Boca. Aceste informații le am de la doamna Lucica Stănescu (născută Bica), nepoata lui Vasile Bica și fiica lui Ioan (Giani Bica), pe care am avut bucuria să o întâlnesc în București, când mi-a dăruit și fotografiile inedite cu Părintele Arsenie Boca de la chilia din Munții Făgăraș. Îi mulțumesc pe această cale.
Vasile Bica a plecat în S.U.A. în 1910, unde a lucrat la uzinele Ford din Detroit. A venit în țară în concediul din 1920 și a plecat în același an însoțit de Victoria Sinea din Ludișor, cu care s-a căsătorit la 13 nov. 1920 în S.U.A. În 2 oct. 1922 s-a născut Ioan (Giani) Bica în S.U.A și a fost botezat la 7 oct. 1922 la Parohia Română-Ortodoxă „Sfânta Treime” din Detroit. În 1930 s-au întors definitiv în țară, și-au cumpărat teren în Ludișor și și-au construit o casă, unde Părintele Arsenie Boca poposea adesea în drumul său spre Făgăraș. De asemenea, Vasile Bica a fost unul dintre cei opt lucrători pe care i-a ales Părintele Arsenie Boca pentru a săpa în stâncă chilia din munte, începând cu 25 iunie 1943. Femeile din sat nu au știut unde pleacă bărbații lor cu Părintele Arsenie. Săpau în stâncă de luni până vineri, când coborau la casele lor. Își amenajaseră sus în munte un refugiu unde se adăposteau și dormeau noaptea. Cei din sat le trimiteau mâncare. De exemplu, Giani Bica mergea cu alimente și probabil cu acestă ocazie a făcut acele fotografii sus la chilie, cu propriul său aparat. Au săpat în stâncă: Vasile Bica (tatăl lui Ioan (Giani) Bica), Miron Moga, Nicolae Streza, Andrei Streza, Constantin Fătu, Gheorghe Șaru (toți din Ludișor), Aurel Șampu din Cincșor, Vasile Stan din Luța. În prezent este loc de pelerinaj.
La 25 iunie 1943, Părintele Arsenie a ales 8 oameni de încredere și a urcat sus în munți pentru a începe săparea în stâncă a unei chilii pustnicești. Uneori stăteau și câteva zile, noaptea cazându-se la cabana din apropiere. Agenții regimului Antonescu erau pe urmele lor și dădeau note despre activitățile sale: „4.VII.943… La ora 16 părintele Arsenie cu 8 lucrători s-a dus la munte să continue lucrul chiliei sale în apropiere de cabana Sâmbăta… 6.VII.943 S-a înapoiat părintele Arsenie de la chilie – în care timp a fost supravegheat…”; „26.VII.943 pleacă Arsenie la munte pentru tot cursul săptămânii… Urmărit în ziua de 26.VII a.c.[1943] și în ziua următoare nu s-a deplasat de la chilie și nici nu a luat contact cu alte persoane afară de cei 6 lucrători”.
„Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el… Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe, erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile, de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «sfântul» de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni… Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălțimi mari, o celulă, unde voia să se retragă și să trăiască izolat de lume” [„Nicoară Iulian” – profesor la Institutul Teologic din Sibiu – Notă, 4 febr.1964, M.A.I. Sibiu; ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 162.].
În Nota informativă din 1 dec.1943 referitoare la „construirea unei chilii de către preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, în munte pe valea Sâmbetei”, se menționa:
„Suntem informați că preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, raza postului Sâmbăta, și-a construit o chilie săpată în piatră în munte pe Valea Sâmbetei și în apropiere de Cabană, unde ar avea de gând să se retragă pentru a-și face rugăciunile ca un pustnic”, menționa șeful postului de Jandarmi din Viștea. Lucrul la chilie a fost întrerupt deoarece Serviciile Secrete bănuiau că aici s-ar putea adăposti legionarii dați în urmărire de regimul Antonescu.
„În concluzie, în urma contactului avut cu călugărul Arsenie toate persoanele manifestă o adâncă încredere față de acesta, care nu poate fi combătută prin niciun argument. Din toate conversațiile lor despre călugăr se poate observa că în viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară. Din toate predicile călugărului se poate observa intenția lui de a crea spirite de sacrificiu pe temeiul credinței, profețind o luptă mare când fiecare va trebui să sufere pentru mântuirea sufletească și pentru îndreptarea lumii pe căile bune”, nota Agentul Informator nr. 002 în 6.VII.1943 [ACNSAS, dosar 2637, vol.2, f. 253v].
În Cuvântul Înainte al lucrării, autorum mai face câteva consideraţii asupra cărora subscriem în totalitate: “Considerăm că Părintele Arsenie Boca (1910-1989), care ne-a arătat Cărarea Împărăţiei prin viaţa şi activitatea sa, a fost un apărător al Ortodoxiei încă de la începutul activității sale monahale de la Mănăstirea Brâncoveanu (1940-1948), continuând cu activitatea duhovnicească de la Mănăstirea Prislop (1948-1959), Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor din București (1961-1967), Biserica Drăgănescu (1967-1989). După cum s-a arătat pentru prima dată în cartea aceasta, învățătorul Vasile Crucin (vărul Părintelui Arsenie), a fost de asemenea un apărător al Ortodoxiei, care nu a îndeplinit ordinul comuniștilor de a-i opri pe elevi de a merge la biserică în duminici și-n sărbători. Prin urmare a fost trimis în lagărul cumplit de la „Canalul Morții”, în colonia de la Capul Midia condusă de torționarul Liviu Borcea, de unde i s-a tras boala și moartea la scurtă vreme de la eliberare.
Părintele Arsenie Boca a realizat o mișcare de rezistență duhovnicească utilizând „armele Duhului”.
De asemenea, a fost un pictor bisericesc talentat, ucenic al maestrului Costin Petrescu, sub îndrumarea căruia a pictat la Ateneul Român scena Intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia.”
SURSA: Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop, ediția a II-a revizuită și adăugită,Ed. Floare Albă de Colț, iulie 2016, disponibilă şi la Librăria Sophia. Autor: Florin Duțu. 10 LEI (Semnal via Roncea.Ro)
Anomismia ne încântă cu o nouă relatare despre Părintele Justin–Duhovnicul Neamului: In ziua de Nasterea Domnului, la Craciunul lui 2015, postul B1 TV a transmis cel mai recent film documentar despre Parintele de la Manastirea Petru Voda – ‘Mărturisind pe Mărturisitorul Justin Pârvu’. Scenariul si regia filmului sunt semnate de Daniela Lungu. Este un film care, dupa parerea mea, nu numai ca a surprins marturii esentiale ale unor monahii si monahi care au fost foarte apropiati de Parintele Justin, configurand astfel profilul marelui duhonic roman din varii perspective, dar este si un film realizat cu multa smerenie, echilibru si onestitate. Cautand dupa elemente din ‘portofoliul’ profesional al omului de televiziune si scriitorului Daniela Lungu (despre care nu auzisem), tocmai fiindca in general o abordare precum cea mentionata nu este nicidecum la indemana oricarui profesionist din breasla, am gasit doua elemente revelatoare, pe care am simtit nevoia le reproduc si sa le distribui aici: mai intai prezentarea cartii Danielei Lungu – ‘Colonia cu demoni‘ cu ocazia lansarii, unde autoarea descrie pe scurt intalnirea ei cu o alta lume, care o va marca, se vede, enorm, si repspectiv marturisirea sa de pe propriul blog, datata la 5 noiembrie 2015, cu titlul: “CÂND MĂ DUC LA PREOT, MĂ DUC DE FAPT SĂ STAU DE VORBĂ CU DUMNEZEU” (pe care o preiau in intregime mai jos, cu multumiri), in care aflam cum a ajuns la Parintele Justin Parvu:
“Ca să ilustrez titlul de mai sus (n.n. ‘Colonia cu demoni’) voi povesti ceva intim dar care acum, mai mult ca niciodată, trebuie spus in gura mare. După ce am scris două treimi din Colonia cu Demoni, o carte care unora dintre voi le-a plăcut foarte mult, m-am blocat şi nu mai aveam chef şi nici chemare să o termin. M-am dus la preotul meu duhovnic şi l-am întrebat dacă să o mai termin sau nu. Dânsul m-a sfătuit să o termin neapărat şi: ”să nu scrieţi un roman-fluviu, ci unul mai scurt pentru că oamenii azi nu mai au timp de citit; dacă se poate cu multe învăţăminte pentru fiecare dintre cititori” .
Mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. A trecut timpul aiurea dar vinovăţia de a nu fi terminat-o mă sfredelea, gândeam însă cu capul meu de mirean păcătos că poate nu e de mine să scriu aşa o carte, cu un asemenea subiect dificil. Cine-s eu? Nimeni!
La vreun an după toate acestea l-am visat pe părintele Iustin Pârvu ieşind din altarul unei biserici şi făcându-mi semn să mă apropii. Am luat visul ca pe un semn divin şi m-am dus. Era prima şi ultima oară când aveam să-l văd.
I-am povestit angoasa mea vis a vis de scrierea cărţii. Iată ce mi-a spus după ce a închis preţ de câteva secunde ochii cu chipul îndreptat spre tavanul odăiţei în care m-a primit:
”Să nu scrieţi un roman-fluviu, ci unul mai scurt pentru că oamenii azi nu mai au timp de citit; dacă se poate cu multe învăţăminte pentru fiecare dintre cititori” .
Vi se pare că sunt aceleaşi cuvinte cu cele ale duhovnicului meu? Da, ei bine, sunt chiar aceleaşi cuvinte. Unul slujeşte în Bucureşti, celălalt păstorea la Mânăstirea Petru Vodă.
Ce învăţătură am extras din această întâmplare?
Când te duci să vorbeşti cu un preot, nu vorbeşti cu omul din preot, ci chiar cu Dumnezeu în mod tainic nemijlocit. De aceea, cei doi mi-au spus aceleaşi cuvinte la distanţa de sute de kilometri unul de altul şi de 12 luni. Pentru că de fapt mesajul venea nu de la fiecare dintre ei, ci de mai SUS!
Respectaţi preotul, pentru că aşa vă demonstraţi iubirea pentru Dumnezeu. El este Unsul Lui Dumnezeu, devenit preot prin sfinte taine numai de El ştiute şi traduse in limba pământeană prin ritualuri. Să nu judecăm ce nu pricepem cu mintea omenească!
Inimă bună s-aveţi!
Daniela”
Ieri, la 2 ianuarie 2016, Daniela Lungu a postat pe canalul sau youtube si o colinda a copiilor de la caminul Manastirii Paltin-Petru Voda surprinsa “in timpul filmarilor pe care le-am facut la Manastirea Petru Voda Paltin, copiii de la Casa de copii ingrijiti si gazduiti de maici, pentru ca era in Ajunul Craciunului, ne-au colindat pe noi, cei din echipa de filmare a documentarului ‘Marturisind pe Marturistorul Justin Parvu’.” – Anomismia
Preafericirii Sale, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români
Preafericirea Voastră Părinte Patriarh,
Dăm slava lui Dumnezeu pentru mulţimea martiririlor şi mucenilor ortodocşi români care sfinţesc pământul României şi bucură Cerul şi oastea îngerească. Între aceştia, cum bine ştiţi, se numără cei cunoscuţi deja drept “Sfinţi ai Închisorilor”, mărturisitori ai dreptei credinţe strămoşeşti, care şi-au închinat sau chiar sacrificat întreaga viaţă pentru Sfânta Cruce, altarul jertfei Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Printre marii duhovnici mărturisitori ai României, la loc de cinste se află, după cum ne arată cu prisosinţă evlavia populară, şi Părintele Arsenie Boca, mijlocitor al rugăciunilor a sute de mii, dacă nu chiar milioane de români, aşa cum stau mărturie pelerinajele de la mormântul său de la Sfânta Mănăstire Prislop.
La 25 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, pătimitor al închisorilor comuniste, pe 28 noiembrie 2014, am înaintat în spaţiul public o cerere de canonizare a Sfinţiei Sale, pentru a se adăuga, pe lângă copleşitoarele şi nenumăratele mărturii despre minunile sale care conduc la evlavia cunoscută la nivel naţional, şi o astfel de rugăminte scrisă, la Dosarul de Canonizare aflat în atenţia Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români.
Până la Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor Neamului, peste 10.000 de români au semnat această Petiţie, pe care v-o înaintăm alăturat, cu plecăciune. În cele peste 1000 de comentarii ale Petiţie se regăsesc o multitudine de mărturii personale privin minuni săvârşite de prigonitul văzător cu duhul Părinte Arsenie.
Vă rugăm, aşadar, să primiţi Cererea noastră, alături de cele mai călduroase urări de putere duhovnicească, pentru slujirea poporului binecredincios şi întru ridicarea trainică şi cât mai grabnică a Sfintei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Fie ca la 105 ani de la naşterea celui supranumit deja de popor “Sfântul Ardealului”, pe 29 septembrie anul acesta, calendarul Bisericii Ortodoxe Române să înmugurească şi să bucure credincioşii cu un nou Sfânt Român.
Cu fiască supunere, Victor Roncea
Preşedinte-fondator Asociaţia Civic Media
Anomismia informează: “Cu câteva zile in urma, pe contul de Facebook de aici am putut vizualiza trei fotografii foarte recente de la mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop, dintre care doua le preiau si eu mai aici (mai sus si in baza textului – cu multumiri autorului – cu totul necunoscut mie). Astfel, avem dovada ca deja, intr-un timp foarte scurt, cuvantul Parintelui Daniil Stoenescu (unul dintre ultimii si cei mai tineri ucenici directi ai Parintelui Arsenie) rostit la 13 martie 2015 la Prislop, s-a adeverit. In acea zi, cand s-a savarsit acolo, in bisericuta manastirii si apoi scurt si sus in cimitir, parastasul Maicii Zamfira Constantinescu (cititi si vedeti poze aici), Parintele Daniil Stoenescu a rostit un gand-testament personal, in care numea si explica necesitatea construirii unui “chivot”- acoperamant care sa apere mormantul Parintelui Arsenie de la Prislop, de cele ce vor urma. Deja la acel moment, 13 martie 2015, ramele de ciment inconjuratoare ale mormantului se turnasera (se vede in fotografiile din link-ul anterior), iar azi avem certitudinea ca acest “chivot de mormant” mai are putin pana la finalizare (peretii laterali nu s-au ridicat inca). Daca ar fi sa ne ghidam dupa spusele Parintelui Constantin Necula de la Sibiu, intr-o prelegere din decembrie 2014 – cum ca in ceea ce priveste posibila canonizare a Parintelui Arsenie nu mai exista presiunea oponenta a Institutului Elie Wiesel, sau dupa spusele Parintelui Daniil Stoenescu de la parastasul Maicii Zamfira – cum ca zidirea protectoare din jurul mormantului Parintelui Arsenie va asigura intre altele si respectarea dorintei sale testamentare, ca trupul sa nu-i fie dezgropat niciodata, pana la a doua venire a lui Iisus Hristos, adica tot in legatura cu posibila deshumare post-canonizare, pentru a extrage particele din trupul sau care sa fie raspandite ca moaste sfinte in diverse locuri, atunci gandul ne trimite la realizarea in curand, a canonizarii. (…)”.
Aceeaşi documentaristă temeinică a vieţii Părintelui Arsenie Boca a informat prompt şi despre emisiunea de la B1 Tv dedicată Sfântului Ardealului, pe care o puteţi viziona integral mai jos. La cererea mai multor semnatari, Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca ramâne încă deschisă pentru adeziuni până de Înălţare, când va fi înaintată Patriarhiei, în prezent subsemnând aproape 9000 de români. Numeroşi voluntari, cărora le mulţumim deosebit, au trimis şi semnături pe hârtie. Doritorii pot semna AICI.
Doamne, ajută!
Pe tema canonizarii Parintelui Arsenie Boca, la B1 TV, azi…
In aceasta seara de Pasti, 12 aprilie 2015, in cadrul emisiunii de la postul B1 TV – “Ultimul Cuvânt“, moderata de jurnalistul Cătălin Striblea, s-a facut o argumentatie complexa, din perspectiva laica, a canonizarii Părintelui Arsenie Boca. Emisiunea a fost anuntata pe blogul jurnalistului Victor Roncea (link aici). Remarcabila, printre atatea emisiuni TV pe aceasta tema – in ultimele luni de zile, a fost ponderarea, echilibrul si profesionalismul interventiilor!
Prin telefon, in a doua parte a emisiunii, a intervenit si d-na Aspazia Otel Petrescu, bine cunoscuta pentru tinuta profesionala si moral-duhovniceasca, aflata la o etate respectabila, cu depozitii directe despre intalnirile sale cu Parintele Arsenie la Manastirea Sambata, in anii 1946-1948.
Petitia de canonizare va fi înaintată Patriarhiei Române şi Sfântului Sinod de catre Victor Roncea si Civic Media, în Săptămâna Luminată – Revenire: de Înălţare -, si se va alatura documentelor din dosarul de canonizare al Parintelui Arsenie.
„Când voi muri, să veniţi la mormântul meu. Cu cât mai des cu atât mai bine. Şi toate câte le aveţi pe suflet, tot ce vi se va întâmpla, să veniţi ca şi cum aş fi viu şi, îngenunchind la mormântul meu, să spuneţi asupra lui toată amărăciunea voastră. Să-mi spuneţi toate! Vă voi auzi, şi atunci va fugi toată amărăciunea voastră. Şi să vorbiţi cu mine ca şi cum aş fi viu, şi să faceţi acelaşi lucru ca şi acum. Fiindcă voi fi împreună cu voi mereu.” [Sf. Serafim de Sarov (1759-1833) către ucenicii săi]
Peste 7000 de români cer în scris Patriarhiei Române Canonizarea Sfântului Ardealului – UPDATE: Peste 14.500. Petiţia va fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Sfintele Paşti, împreună cu cele peste 500 de mesaje însoţitoare despre minunile Părintelui Arsenie Boca. Cercetătorul Florin Duţu, autorul mai multor lucrări valoroase, documentate cu acribie, despre viaţa Părintelui Arsenie Boca, a întocmit “o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare”, pe care o publicăm aici integral, împreună cu Autobiografia Părintelui şi două fotografii rare de la înmormântarea Sfântului Ardealului, la Prislop, pe 4 decembrie 1989. Acestea din urmă au fost realizate de fiul doamnei Maria Bratu din Sibiu şi developate de Pr. conf. dr. Irimie Marga de la Sibiu, care le-a oferit cercetătorului Florin Duţu pentru lucrarea sa, “Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989“, Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015. Mai multe cronici despre cele cinci cărţi ale teologului cibernetician economist Florin Duţu, adevărate fresce ale vieţii Părintelui Arsenie Boca, puteţi citi pe blogul Anomismia. Dumnezeu să răsplatească tuturor celor ce-l cinstesc pe profetul neamului, Arsenie Boca, şi să lumineze Sfântul Sinod pentru apropiata canonizare a celui ce ar putea fi primul fost deţinut politic dintr-o lungă serie de martiri mărturisitori ai Ortodoxiei româneşti. Iată fotografiile şi Dosarul:
Vedeţi şi:
CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare
(însoţită de mai multe fotografii şi documente din Arhiva CNSAS cât şi de un film cu mărturia Doamnei Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea binecuvântată cu Părintele Arsenie Boca)
„Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)
„Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.”[1](Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU)
Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).
Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)
Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)
Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa
Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora
STUDII:
1922-1929
Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad
1929-1933
Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”
1933-1938
Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”
1934-1935 Premiul „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)
1934-1938
Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti
12 martie – 8 iunie 1939
Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu
Toamna anului 1939
Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)
12 ianuarie – c. 12 iunie 1955
Practicăpe şantierulCatedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române
25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)
7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.
9 iul. – sept. 1961 – pictor laBiserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)
1 ian. 1961 – 1 iun. 1967 – „Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” laAtelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.
1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu
TREPTE ÎN MONAHISM:
Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)
Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)
Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)
Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)
Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)
ARESTĂRI:
Prima arestare:19 ian. 1951 – 17 mart. 1952
Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956
Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.
OPERA SCRISĂ (publicată postum):
Cărarea Împărăţiei
„Cuvinte vii” (predici)
Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca
OPERA ARTISTICĂ:
„Părintele şi-a depăşit maestrul[pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)
Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)
Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu
Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu
Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)
Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral
Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus
Epitaful „Punerii în Mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos” de la biserica din satul Drăguş (Ţara Făgăraşului)
Icoana „Sf. Parascheva” de la Biserica „Bunavestire – Sf. Antonie cel Mare”, Curtea Veche, Bucureşti
Icoana „Izvorul Tămăduirii” de la Biserica „Sf. Treime” Tei, Bucureşti
Icoana „Maica Domnului cu Pruncul”, Biserica „Sfânta Treime” din Chichiş, jud. Covasna
Icoana „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”, Reşedinţa Mitropolitană din Timişoara, pictată după canonizarea din 1955 la „Schitul Maicilor” din Bucureşti
Icoanele iconostasului de la Biserica M-rii Prislop: Mântuitorul Iisus Hristos (în picioare), Maica Domnului (în picioare) cu Pruncul Iisus; Bunavestire pe uşile împărăteşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile diaconeşti
Icoanele din chilia de la Sinaia: Naşterea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Vodiţa, Tismana şi Prislop
Coperta cărţii „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1943
Coperta cărţii „Bune Vestiri” – predici ale preoţilor Spiridon Cîndea şi Zosim Oancea [ediţia 1944, Sibiu]
Coperta „Filocaliei”, Sibiu, 1946-1948
Coperta cărţii „Despre Viaţa în Hristos”, a Sf. Nicolae Cabasila, trad. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946
Coperta cărţii „Istoria Mănăstitii Prislop” de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Arad, 1986
Clopotniţa în stil athonit de la Prislop (1952)
Oala decorativă din curtea M-rii Prislop
Sfântul Chivot de la M-rea Prislop, proiectat de Părintele Arsenie Boca
Casa de pe deal, ctitorită de Părintele la M-rea Prislop în anii ’50
Saivanul dacic de la Prislop
Schiţa casei cu coloane, în stil brâncovenesc, anii ’80 la Prislop
Schiţa casei noi de la Sinaia
Modelele pentru porţile în stil maramureşean de la Sinaia şi Prislop
„Autobiografie
Subsemnatul m’am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii», iscălită: «Boca Zian cl. IV. lic.».
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m’a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n’am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.
În cursul liceului mi’au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n’a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m’am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n’am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m’am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n’am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din «Reuniunea de muzică Gh. Dima» din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţii. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţii şi a conştiinţii se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.
Toate aceste mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la «voia în oraş», ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcoalei, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N’am dansat şi n’am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.
De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s’a desăvârşit interior.
Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: «Încercări asupra vieţii duhovniceşti». Terminam teologia prin 1933.
În vacanţă mă ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m’am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.
Vremea în Bucureşti
Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n’am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s’a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s’a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii «Calea Griviţei», pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.
Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n’am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n’ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică la o Biserică din Bicsadul Oltului, care era de zugrăvit în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu.
Îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa «sans Russie», de la Prefectura poliţiei din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.
M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară pe la Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.
De la data aceasta până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur «cicanca», şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m’am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie unul: Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia, – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.
Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m’am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m’am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s’ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).
Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.
Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m’a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.
Academician Nichifor CRAINIC (1889-1972): „Arsenie BOCA este un călugăr de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti. Ca pregătire intelectuală este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi diplomat al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. În vremea cât a studiat la Academia de Arte Frumoase a frecventat şi cursurile mele de la Facultatea de Teologie. Cu această ocazie l-am cunoscut personal. El pretindea că, audierea cursurilor mele, i-a deschis calea spre desăvârşirea spirituală şi ca urmare, a plecat în Grecia la Atena şi mai ales la Muntele Athos, unde şi-a însuşit tehnica vieţii spirituale”.
Părintele Acad. Prof. Univ. Dr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993): „Despre viaţa părintelui Arsenie nu este necesar să vorbim, căci asprimea ei este cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci este întreg cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie […]. Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox […]. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi al disciplinei răsăritene” (Lucrara de la M. Brâncoveanu, Telegraful Român).
„Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum [Filocalia vol. II] l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete (Bucureşti, Înălţarea Domnului, 1947)”.
Principesa Ileana a României (viitoarea Maica Alexandra): „Când ea a plecat din România mi-a lăsat o scrisoare în care îmi scria că îmi mulţumeşte, întrucât am fost o lumină în viaţa ei (s.n.)”.
MISIONAR:
Louis BARRAL (preot catolic asumpţionist francez, 17 noiembrie 1948): „Arsenie Boca ar face mai multă treabă pe teren decât toţi episcopii ortodocşi”.
Comisarul Filip NICOLAE (Raport informativ, iulie 1945, Mănăstirea Bistriţa): „Ieromonahul Arsenie Boca este un om de o vastă cultură, un predicator religios de o extraordinară putere de convingere, fiind în acelaşi timp un mistic”.
Paul MADINCEA (Împuternicitul Cultelor, 23 septembrie 1950): „Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută”.
MIT:
Lucian BLAGA (Cluj, sfârşitul anilor ’40):
„Lucian Blaga: – Fericit eşti Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!
Arsenie Boca: – Pentru ce, Maestre?
Lucian Blaga: – Pentru că crezi ceea ce spui!
Arsenie Boca: – Maestre, «căciula» aceasta eu nu vreau s-o port.
Lucian Blaga: – Ba, ai s-o porţi, pentru că neamul românesc are nevoie!”
PERICOL pentru regimul ateu:
Un agent al Securităţii comuniste: „[Arsenie Boca] este rafinat, inteligent […], astfel că este un element opus regimului”.
POSTUM. REFERINŢE DESPRE SFINŢENIA SA:
Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei SEVICIU, Arhiepiscopul Aradului: „Personalitatea Părintelui Arsenie Boca, între multiplele-i însuşiri o are într-un grad elevat pe aceea de a insufla un simţământ tainic al evlaviei acelora care se apropie de ea. Aşa se şi explică numărul crescând pe zi ce trece al celor ce urmându-i pilda şi îndemnul, ei înşişi sporesc în viaţa cea îmbunătăţită. Tuturor a împărtăşit cuvânt de zidire, fie împreună, fie în parte, după trebuinţă, multora scriind pentru o mai temeinică povăţuire. Şi aşa cum se întâmplă în cele duhovniceşti el însuşi se îmbogăţea pe măsura în care dădea altora”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Serafim JOANTĂ, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui […] aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României”.
Preasfinţitul Părinte Dr. Daniil STOENESCU, Episcop-Locţiitor al Daciei Felix: „Fiecare sfânt, biruitor în războiul nevăzut sau în «lupta cea bună» (I Timotei 6, 12; II Timotei 4, 7) prin Iisus Hristos «fără de care nu putem face nimic» (Ioan 15, 5), este cu adevărat un «stâlp» în templul cel ceresc al lui Dumnezeu, în templul Bisericii Ortodoxe a lui Iisus Hristos, în templul Neamului – sau în nevăzuta «Catedrală a Mîntuirii Neamului» – şi în templul teologiei apostolice, patristice, postpatristice şi neopatristice. Un astfel de «stîlp» a fost, este şi va fi în templul ortodoxiei şi spiritualităţii româneşti şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie Boca (1910-1989)”.
Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie MELEACĂ, Episcopul Giurgiului: „Cine a fost acest Părinte insuflat de Dumnezeu, acest părinte binecuvântat cu care Biserica noastră a fost binecuvântată, într-o perioadă extrem de dificilă, extrem de critică pentru viaţa ei, pentru istoria ei? Era un spirit enciclopedic, un om cu alese virtuţi teologice, cu preocupări spirituale, un om de mare, mare sobrietate. În tot ceea ce făcea, în cuvintele pe care le rostea, în îndemnurile şi poveţele pe care le dădea teologilor de la Institutul de la Sibiu, mulţi dintre ei deveniţi mai târziu păstori de suflete, le vorbea ca unor viitori preoţi, vedea în duh că vor fi mai târziu preoţi şi vorbea cu mare responsabilitate şi cu conştiinţa că Dumnezeu este totdeauna de faţă, Dumnezeu Cel Care toate le ştie […]. Este foarte multă lume care-l denigrează, din păcate, pe Părintele Arsenie Boca, fără să-l cunoască, din nefericire”.
Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU: „Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia […]. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu […]. Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui”[3].
[1] Arhim. Justin PÂRVU (10 feb. 1919 – 16 iun. 2013), în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.
[2] ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 17-21. [Autobiografie, 17 iulie 1945, Ieromonahul Arsenie; Autobiografia poartă stampila „Biroul Siguranței. Poliția Orașului R. Vâlcea”, precum și însemnarea „23-7-945, vizat de noi spre neschimbare, Comisar ss/neidentificată”].
[3] Arhimandritul Iustin PÂRVU (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), Cuvânt al Părintelui Iustin Pîrvu despre Părintele Arsenie Boca, în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.
UPDATE: Dumnezeu să-l ierte pe nea Ilie Tudor, tatăl lui Tudor Gheorghe şi fost deţinut politic alături de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Părintele Dumitru Staniloae! Înmormântarea sa va avea loc luni, 23.03.2015, în comuna Podari.
VIDEO – Maica Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea sa cu Părintele Arsenie:
Cu cateva luni in urma a fost finalizat un nou film documentar avandu-l in centru pe Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului. Aceeasi echipa ca si pentru filmul “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” (2011, 80 minute), respectiv Nicolae Margineanu (regizor si producator), Ion Costin Manoliu (text/comentariu) si Maria Ploae (voce), a realizat in acest an, 2013, filmul “Parintele Arsenie Boca în duh și adevar” (83 minute), care va rula si in cadrul festivalului de film documentar care incepe maine la Sibiu, Astrafilm Festival.
Politica ta despre fonfleurile lui Gyuri Frunda din presa ungara legate de carpa secuiasca si Victor Ponta si fiul colonelului post-mortem Aurel Agaghe despre “minciunile și tâmpeniile debitate de Frunda Gyorgy cu privire la decizia ÎCCJ în procedura de revizuire inițiată de fiul ucigașului Paizs Octavian”.
De unde se vede ca Csobi Asztalos Ferenc si-a dat demisia din UDMR dar nu si pe cea din functia de extremist maghiar antiroman platit de “statul roman”
Primejdia majoră — conștientizată de către parlamentarul Mădălin Voicu, care, cum arătam, în virtutea ascendenței paterne din excelentul violonist Ion Voicu, se declară a fi țigan, respingând a se recunoaște în termenul rom sau în varianta rrom — este ștergerea, în ritm destul de rapid, a identității reale, ba chiar a înseși istoriei poporului nomad, de origine indiană, ajuns în Europa la finele secolului al XIV-lea, după opinia celor mai numeroși istorici, alții opinând că migrația s-ar fi făcut în valuri succesive, între secolul al IX-lea și al XIV-lea.
Servilismul a căpătat noi forme odată cu cizma sovietică, servilismul faţă de “Lumina care vine de la Răsărit”. S-a format repede la Moscova o nouă clasă de manevră, care a pus stăpânire pe ţară. Şi de atunci a apărut servilismul de culoare roşie. Servilismul faţă de şefi, faţă de secretarul de partid.
Am intrat în politică şi în Parlament cu cinci ani în urmă, după şase ani de procuratură, un an de administraţie publică şi şaptesprezece ani de presă. Ca procuror, am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape pe reprezentanţii nomenclaturii comuniste locale sau centrale în anchetele pe care le-am iniţiat la Satu Mare după Revoluţie sau la care am participat în calitate de membru al Comisiei guvernamentale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, al cărei cap de afiş a fost fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, Nicu.
Acest articol este o continuare firească a celor două precedente (Cine e agresorul (I) și Cine e agresorul (II) Constanța și litoralul), de asemenea o continuitate a articolului Minciuna 22 iunie 1941, prin care demonstrez că sovieticii nu s-au mulțumit cu Basarabia și nordul Bucovinei ocupate la 26 iunie 1940, ba chiar doreau mai mult, mult mai mult. Și numai de la noi, ci de la întreaga Europă, ba chiar întreg globul pământesc era țelul lor, în spiritul revoluției comuniste.
La 28 noiembrie 2008, profesoara Gratia Lungu Constantineanu ajungea la Manastirea Durau, pentru a lua un interviu parintelui slujitor si duhovnic de acolo, Ieromonah Hariton Negrea. Profesoara Lungu lucra la cea de a doua carte a sa – avandu-l ca personaj central pe Parintele Justin Parvu, carte care avea sa apara la Editura Haritina, in 2009, cu titlul: “Parintele Justin Parvu. Ctitor si parinte duhovnicesc.”
In aceasta lucrare sunt adunate o seama de marturii si ganduri ale ucenicilor celor mai destoinici ai Parintelui Justin, imprastiati prin tara pe la diveste manastiri si schituri, si pentru a caror culegere Doamna Lungu Constantineanu s-a deplasat prin tara parcurgand peste 6000 de km spre a purta dialog, pentru a intervieva, pe fiecare in parte. In prefata cartii, autoarea nota: “O realitate cu totul aparte am aflat la Sfanta Manastire Durau, manastirea de metanie a Parintelui Justin, unde sfintia sa a trimis un ucenic foarte responsabil si vrednic de a duce mai departe osteneala de preot slujitor, misionar si duhovnic…”
La sfarsitul lunii mai 2013, cand Parintele Justin Parvu a numit pe cel ce dorea sa-i devina urmas ca staret al celor doua obsti de la Petru Voda, cu siguranta ca multa lume, mai ales dintre noi, mirenii, nu auziseram de Parintele Hariton. Gasind o sursa biografica foarte valoroasa in cartea Doamnei Gratia Lungu Constantineanu, amintita mai sus, o sa refac in rezumat profilul uman si duhovnicesc al Parintelui Hariton, asa cum rezulta din dialogul purtat cu dumnealui in toamna lui 2008 de Doamna Lungu.
Parintele Hariton Negrea s-a nascut in 1967 in comuna Tatarasti – jud. Bacau, unde a urmat scoala primara. Liceul l-a urmat in Adjud, unde in marea majoritate a timpului a locuit in internat. Provenind dintr-o familie credincioasa, avand ca parinti pe Gheorghe si Floarea Negrea, a primit de mic o educatie crestina adecvata, frecventand biserica, spovedindu-se si impartasindu-se regulat. Dupa liceu, a urmat o scoala profesionala in Bucuresti, unde, imediat dupa anul 1990 a cunoscut mai bine biserica ortodoxa prin intermediul organizatiei ASCOR, si a legat prietenii cu ucenici ai preotilor Nicodim Mandita si Visarion Iugulescu. Duhovnicul sau, Parintele Vasile Gavrila, era presedintele ASCOR Bucuresti, si, vreme de mai multi ani i-a calauzit interiorul spiritual. Acelasi duhovnic i-a dat ulterior binecuvantare pentru a ajunge la Petru Voda, la Parintele Justin Parvu. “Viata monahala a inceput din anul 1995, cand cunoscusem ceva despre Parintele Justin; si Parintele Justin, pana sa ma primeasca in manastire m-a tinut in faza de cunoastere, de consolidare a ideii de a ma intoarce catre viata monahala pana in luna mai 1996, cand am fost primit definitiv in viata monahala din obstea Manastirii din Petru Voda.“
A fost numit rasofor de Sf. Cuvioasa Parascheva, cam la 3 luni dupa ce a intrat in obste, cu numele Protasie, nume dat de insusi Parintele Justin, in legatura cu sarbatoarea acelei zile. A fost tuns in monahism la 14 aprilie 1998, de Sf. Mucenita Tomaida, si era chiar in saptamana patimilor. Numele sau, ca si a altor frati ce se tundeau in monahism, era ales cu grija de Parintele Justin, in masura in care fiecare se asemana cu un fost parinte din obstea de la Durau din vremea de dinainte de intemnitare a Parintelui Justin (care a apucat sa vietuiasca la Durau, inainte de inchiderea sa din 1948, nu mai mult de 4 ani). “Dupa ce Parintele Justin ii dadea numele de calugarie fiecaruia in parte, implicit ii spunea si viata parintelui pe care l-a avut parintele din vechea obste a Manastirii Durau, pe care Parintele Justin l-a avut atunci ca un indrumator sau ca un exemplu demn de urmat. In cazul meu, imi aduc aminte de parintele ieromonah Hariton care a fost preot in zilele cand Parintele Justin era novice in Manastirea Durau; acel parinte Hariton era un foarte bun calugar care se evidentia in primul rand prin slujbe si prezenta in mijlocul oamenilor, deci slujbele facute pentru oameni, sfaturi date oamenilor si mai ales, cauta pe linia rugaciunii sa rezolve problemele lor de viata.” Ca nas de calugarie, Parintele Justin a ales pentru noul monah Hariton pe parintele ieromonah Chesarie, care in 2008 se afla la Urecheni (aproape de Targu Neamt), “si mi l-a ales prin faptul ca era ascet.” Monahul Hariton a fost hirotonit diacon in ziua de Sf. Haralambie, 1999, la biserica cu hramul Sf. Haralambie din Iasi.
In 1999, pe atunci IPS Mitropolit Daniel (azi Patriarh), a cerut Parintelui Justin sa detaseze cativa preoti de la Petru Voda la Durau. Unul dintre ei a fost Parintele Hariton Negrea, care a ramas acolo ca parinte slujitor si duhovnic, de atunci si pana la momentul prezent, al numirii ca staret la Petru Voda.
Parintele Hariton a vietuit la Petru Voda timp de trei ani. Dupa transferul la Durau, se spovedea saptamanal, apoi bisaptamanal si apoi lunar la Parintele Justin. In continuare, de-a lungul anilor, a pastrat legatura continuu cu Parintele Justin, cu care sa sfatuia oricand era nevoie. In dialogul cu autoarea cartii, Gratia Lungu Constantineanu, pe mai multe pagini, Parintele Hariton rememoreaza cele mai importante evenimente din viata monahala, cele mai multe alaturi de Parintele Justin, invataturile primite. Extrag mai jos doar cateva pasaje, urmand ca cei interesati sa le citeasca pe toate direct in cartea citata, alaturi de o serie de alte dialoguri cu ucenici – astazi de seama, ai Parintelui Justin Pravu.
“Relatia cu Parintele Justin a fost cea mai puternica relatie cu un om din viata mea. Am cunoscut parintii care m-au crescut, am cunoscut parinti duhovnicesti atunci cand eram la studii in Bucuresti, printre care si Parintele Galeriu un mare duhovnic, Parintele Vasile Gavrila, duhovnicul la care eu ma spovedeam in zilele acelea; am cunoscut pe Parintele Sofian Boghiu, un mare duhovnic in momentul acela din Bucuresti si alti preoti de calitate si cu experienta de viata duhovniceasca care erau in Bucuresti in anii dupa 1990. Relatia cu Parintele Justin a fost si este cu totul speciala pentru ca era prezent tot timpul in obstea pe care dansul o supraveghea in calitate de staret. Ma spovedeam de doua ori pe saptamana, uneori si de trei ori pe saptamana la Parintele Justin. Primeam raspunsuri la problemele de viata duhovniceasca si implicit si pentru viata prietenilor mei, a parintilor, a rudelor mele, raspunsuri impecabile. Am cunoscut pe Parintele Justin in tot cat ne-a putut randui Dumnezeu sa descopar la Sfintia Sa, viata si trairile pe care ni le prezenta ca exemplu. Consider ca Parintele Jsutin a fost pe langa un mare duhovnic si un mare psiholog. Nu-mi amintesc niciodata sa ma fi certat cu ceva. Nu-mi amintesc sa nu fi gresit eu cu ceva. Stiam ca gresec si ca fac erori, dar Parintele Justin a avut suficient tact, atata experienta duhovniceasca incat sa indrepte lucrurile fara ca cineva sa-l fi influentat in privinta asta. Relatia cu Parintele Justin decurgea incontinuu dintr-o situatie imbunatatita intr-o situatie si mai imbunatatita. Consider ca am fost, ca si ceilalti calugari din Petru Voda, cei mai favorizatioamnei de pe fata pamantului. Spun lucrul acesta pentrtu ca sunt intr-o manastire de calugarite care nu au cunoscut atat de aproape un parinte de talia Parintelui Justin de la Petru Voda. Am vazut cu ochii mei minunile lui pe care nimeni nu poate sa mi le stearga vreodata. Am trecut prin toate ascultarile pe care Parintele Justin mi le-a oferit si nu-mi aduc aminte sa fi fost vreo ascultare pe care sa nu o fi facut si eu. Poate ca ascultarile prin care m-a trecut Parintele Justin nu le-am realizat practic cum trebuie, dar parintele a avut in vedere sa ma puna la orice ascultare din manastire. Consider ca mai mult m-a tinut la ascultarea de la brutarie, ascultarea de la prescurarie, ascultarea de la pangar, ascultarea de la paracliserie. Aceste ascultari se potrivesc ca durata. Consider cam patru luni pentru fiecare, celelalte ascultari prin care am trecut, inclusiv la oi, am fost si la vite, am fost si la ocolul padurii, am fost si la fan, am lucrat si la curatenia din cadrul manastirii. Dar la aceste ascultari m-a tinut ceva mai multdecat la celelalte. Nu am cautat o explicatie, dar in toate mi-am gasit pacea si linistea. Niciodata nu m-a lasat sa fac un lucru pe masura puterilor mele, ci intotdeauna mi-a spus ca inainte de toate sa-mi fac randuielile de rugaciune calugaresti si apoi sa implinesc lucrul mainilor mele. Daca implineam un lucru din cadrul ascultarii si nu-mi implineam randuielile mele de rugaciune, ziua aceea nu era considerata ca fiind realizata. De aceea, ne preciza inainte de a incepe o acultare, cat efort trebuie sa depunem in asa fel incat rugaciunea sa nu ne lipseasca si biserica si slujbele, la fel, sa nu ne lipseasca. Cand eram calugar cu ascultarea la brutarie, imi aduc aminte, ca eram cu Parintele Teodosie, un calugar de acolo, mai eram si cu alti parinti cu care faceam paine si imi aduc aminte ca intr-o primavara, aproape de vara, am ramas fara faina la manastire. Noi acolo ne foloseam de painea pe care oamenii o aduceau ca ofranda bisericii si din acea faina noi framantam si coceam la cuptor si ofeream pelerinilor care veneau acolo la manastire pentru inchinare si rugaciune si sfaturi duhovnicesti de la Parintele Justin. Asa s-a intamplat in momentul acela cand lazile noastre cu faina s-au golit. Oameni multi erau in manastire si cand ne-am dus la Parintele Justin si i-am spus ca am ramas fara faina in lazile noastre, Parintele Justin, mi-aduc aminte, ‘prefacut’ fiind, ne-a zis ca-l mintim. ‘Voi ma mintiti ca nu mai este faina in lazi si eu stiu ca faina este in lazile de la manastire.’ Si ne-am intrebat chiar unii cu altii daca fiecare a vazut bine lucrul acesta. Cand Parintele Justin ne-a dat porunca sa ne mai uitam inca o data daca este faina in lazile de acolo, cand ne-am dus, a fost minunea ca lazile erau pline cu faina pentru paine. N-o sa poata nimeni sa-mi stearga lucrul acesta din amintire. Era un moment de exceptie. Nu au intalnit calugari contemporani sau calugarii acestia tineri din secolul nostru, nu au intalnit o astfel de experienta si o astfel de traire. De aceea consider ca noi am fost privilegiati de Dumnezeu pentru ca noi am vazut cu ochii nostri acest lucru. Cine poate sa-l stearga vreodata? Voi merge in mormant si nu se poate uita asa ceva pentru ca l-am intalnit la un om cu totul deosebit.”
In incheiere mai extrag o fraza pe care Parintele Hariton a rostit-o tot in 2008, in cadrul interviului cu Profesoara Lungu Constantineanu, pentru legatura cu preluarea dificilei sarcini actuale:
“Cand Parintele Justin va trece la cele vesnice, consider, dupa parerea mea, ca moartea Parintelui Justin produce jumatate din moartea mea, deci atat de greu va fi de suportat.“
November 1st, 2016 
VR 
Preiau integral un material foarte important apărut azi pe Marturisitorii.ro:
Posted in 
Tags: 
