Am aflat cu surprindere din presă (Cotidianul.ro – Analiza publicată în trei părţi cu titlul “Antisemitismul vânat de amatori nu produce decât zgomot şi resentimente”) că sunt nominalizat, la “surse de antisemitism şi negaţionism”, într-un aşa zis “Raport de monitorizare – 2009-2014” al ONG-ului Dvs, “MCA România”. E drept, din câte am observat, mă aflu într-o companie selectă: vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu şi regretatul istoric prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, eminescologul Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica şi jurnalistul Ion Cristoiu, Academia Română şi Preşedinţia României dar şi doi evrei sadea: Teşu Solomovici şi rabinul “antisemit” Eli Kaufman, cetăţean israelian, ceea ce nu ştiu dacă sunteţi şi Dvs.
Având în vedere că ceea ce Dvs intitulaţi pompos “Raport” a fost transmis presei din România şi altor instituţii din ţară şi străinătate, cu aserţiunile mincinoase şi ştampila de “antisemit” aplicată persoanei mele, vă somez public şi oficial ca în termen de cinci zile de la prezenta Notificare să îndepliniţi următoarele cerinţe:
Să eliminaţi întregul paragraf care se referă la subsemnatul din “Raportul de monitorizare – 2009-2014” al “MCA România”.
Să introduceţi vizibil, imediat după titlul “Raportului” revizuit şi repostat pe site-ul Dvs, anunţul că noua versiune prezintă modificări în conținut, respectiv că aţi îndreptat o serie de alegaţii nereale.
Să retransmiteţi listei Dvs. de corespondenţă oficială “Raportul” cu menţiunea că l-aţi corectat.
Consider că este o jignire asocierea mea cu antisemitismul, care este o acuzație gravă și pe drept penalizată de Lege, aşa cum ar trebui să fie sancţionat şi antiromânismul.
Vă solicit totodată să prezentați public scuze pentru această acuză nefondată formulată de ONG-ul Dvs, prin care mi se aduc grave prejudicii la nivel naţional şi internaţional.
Coordonator, membru fondator, membru şi membru de Onoare: Asociaţia Civic Media, Organizaţia de Media a Sud Estului Europei (South East Europe Media Organization – SEEMO), Centrul Rezistenţei Anticomuniste, Fundaţia Panteonul României, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (FIJ), Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ), Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, Societatea Culturală „Ţinutul Herţa”, Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990 – 1991, Asociaţia “15 Noiembrie, Brasov – 1987”; CV AICI
Luni, 21 Septembrie 2015
Nota: Prezenta Notificare publică a fost transmisă oficial şi la adresa de Contact a aşa numitului “MCA Romania – Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului in Romania”, respectiv “Societatea Profesionala de Avocati Enache si Enache, Str. Cristian Popisteanu 2-4, Sector 1, Bucuresti, Romania, Fax +40 (0)215696173, Email: [email protected]” (!).
„Omul sub fascinaţia căruia mi-am petrecut tinereţea a fost Gabriel Liiceanu. Prima oară când l-am întâlnit (pe culoarul Facultăţii de Drept, în 1990), am fost atât de emoţionat, încât, întinzându-i o carte pentru autograf, am simţit cum mâinile îmi tremurau la propriu. Pentru generaţia celor care au făcut filozofie imediat după ’89, Gabriel Liiceanu a fost simbolul iniţierii în arcanele speculaţiei”. – Efectele televizorului asupra minţii “legionaroidului” (apud Aluigică) Sorin Lavric
Domnul Volodea Tismăneanu dă în clocot de-a dreptul pe bloguşorul lui. Cum n-a “ţinut” Craciunul, a bombardat netul, ca o prostituata bătrână ce e – vorba lui PAH – cu mesaje isterice despre legionari verzi versus prezumtiv dungaţi alb-negru, un costum cu care ar trebui să înveţe să se obişnuiască, căci mâna doamnei Kovesi e ceva mai lungă decât a Securităţii (doar a fost baschetbalistă). Bietul troll şi-a scos până şi piticii de grădină, cu sarmaua-n gură, să colinde cu steaua roşie-n mână la poarta nouă de la Cotroceni, pe tema inventatului antisemitism al românilor. Evident, alegerea lui Iohannis, care a spulberat la nivel internaţional mitul românului xenofob – pentru care s-au “halit” atâtea milioane de dolari de la Soros şi Guvernul SUA – trebuie cumva maculată de la bun început cu eterna calomniere a României, de “ţară fascistă”, “mâncătoare de evrei”. Aşa de bine i-a “mâncat” că până şi Shimon Peres a recunoscut că românii au salvat cei mai mulţi evrei din lume în perioada nazismului şi horthismului – 400.000. Sursa: Palatul Cotroceni. Dar voi reveni pe această poveste, declanşată, chipurile, de decorarea preşedintelui AFDPR Octav Bjoza, şi aranjată din culise de Andrei Muraru şi Vladimir Tismăneanu. Acum vreau doar sa sancţioneaz o nouă şarjă de minciuni – de rescriere şi mistificare a istoriei – marca Tismăneanu. Episodul: Apel către Liichele.
Vă propun să citim acest stupefiant text despre “tismanizarea” în stil bolşevic a istoriei reale:
“Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura, “Apelul catre lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa executia cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morala, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede ca tovarasii vechi si noi nu erau dispusi sa accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika romaneasca. Voiau sa ramana la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am facut placinta ca s-o manance altii”. Adica, de pilda victimele regimului, fostii detinuti politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidentii, participantii la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov.
Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Gabriel Liiceanu sfida palavrageala iliesciana despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere calailor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revolutie de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lasese in urma teroare, foamete, masacre.
Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune ca a inceput razboiul fatis al noilor potentati impotriva intelectualilor critici. Este un razboi care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicatii “Romania Mare”. A facut-o pentru ca Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis ca-i vor amuti pe inelectualii rebeli.” (Foto: “intelectual rebel” din Guvernul FSN al lui Iliescu şi Roman în mână cu primul număr al revistei GDS, “22”, lansată cu o serie de elucubraţii-fluviu semnate de “licheaua bună” Silviu Brucan)
Cred că e suficient. Aţi recunoscut, desigur, autorul: trolul tasmanian aka Paduchele Tismăneanu.
Istoria reală: “În temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale” – conducători, aceiaşi numiţi mai sus de tov. Tismăneanu: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu – etc, etc, etc, Andrei Pleşu, nicidecum o lichea a FSN-ului aceloraşi domni, emite Ordinul 82 din 20 februarie 1990 (!) prin care transferă întreg patrimoniul celei mai bogate edituri din ţară – Editura Politică a PCR – editurii Humanitas, unde este îndirectorat nelicheau Gabriel Liiceanu. Deci, ce sfida Liiceanu? Şi mai ales, cui i-o sfida? (Document mai jos)
Încă din ianuarie ’90, Grupul pentru Dialog Social unde activează Pleşu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, eiudem (sic) farinae, primeşte de la Silviu Brucan, în regim gratuit, somptuosul sediu din Calea Victoriei, unde se află şi azi, proaspăt renovat atunci de Nicu Ceauşescu. (Foto 1, cu toţi trolli luând notiţe de la agentul KGB Silviu Brucan, cu care, de altfel, avea să se lanseze pe piaţă organul GDS “22” Foto 2, revistă finanţată ulterior şi de George Soros, Foto 3, prezent şi el, tot la GDS, împreună cu aceeaşi “lichea bună”. Silviu Brucan)
“Unul din primele capitole” ale “războiului care nu s-a încheiat” începe tot printr-o conspiraţie murdară – de tipul celei îndreptate azi împotriva Preşedinţiei şi a României – când Petre Roman (evreu, se pare) dispune şi… nelicheau Andrei Pleşu (rom, se zice) aprobă finanţarea revistei cu tentă antisemită “România Mare”, a lui Corneliu Vadim Tudor, cel care a avut drept misiune nu “a(s)muţirea intelectualilor rebeli” (“aşa rebeli” ca la curtea lui Iliescu şi Brucan…), ci compromiterea oricărui ideal naţional exprimat politic şi cultural în România post-decembristă. Anihilarea unirii cu Basarabia, puse automat doar pe seama “extremiştilor”, şi trivializarea chestiunii dure a românilor din Transilvania şi a pretenţiilor extremiste ale Ungariei (Apropo: De câte ori a fost ”patriotul” Corneliu Vadim Tudor în Covasna și Harghita? Dar la Chişinău sau Cernăuţi? ZERO ori, vă spune ceva?).
Schema e simplă: dacă nu avem antisemiţi, îi fabricăm (în paranteză fie spus, şi la Mănăstirea Petru Vodă a bunului Părinte Justin s-a aciuat un “patriot” “ortodox” care o dădea în sus şi în jos cu “jidanii” care fac şi dreg, folosindu-se de intrări încă nedevoalate public, din milă creştinească, nu altceva. A făcut, şi el, un filmuleţ, şi aşa a ajuns anchetat bătrânul duhovnic nonagenar de Parchet şi MCA-ul infractorului Katz. Trei vizionări avea când a devenit, instantaneu, vedetă video pe Hotnews, cu buhuhu-ul de rigoare. Vă sună cunoscut: filmuleţ, youtube, legionari? Acelaşi MO ca şi la domnul Bjoza. Cam slabişti aceşti ca Katz…)
Aşadar, revista “România Mare” a lui Vadim Tudor a fost finanţată direct de Andrei Pleşu şi Petre Roman, motiv care a dus la demisia singurului disident anticomunist din Guvernul Roman, Dan Petrescu, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii. Trecutul, chiar dacă se rescrie, nu se prescrie, tovarăşi! Cam asta e cu liichelele cu memoria inversă…
PS: Să nu uităm liicheau tasmaniană:
Dragă Dorin:
(…) Acum o rugăminte legată de universitate: Am fost nominalizat de către departamentul meu (…) pentru prestigiosul DISTINGUISHED INTERNATIONAL SERVICE AWARD. Ți-aș fi profund recunoscător dacă ai putea trimite o scurtă scrisoare de susținere (…) pentru a mi se acorda acest premiu al universității.(…)
Scrisoarea ar trebui să facă referință la angajamentul meu continuu în favoarea valorilor și instituțiilor democratice în Romania. Evident trebuie amintit rolul meu ca președinte și coordonator al Comisiei Prezidențiale. Poate menționezi, în câteva cuvinte AGORA, dar și Democracy-at-Large.
Deadline-ul este (…), însă ar fi dezirabil ca scrisoarea să fie trimisă prin e-mail cât mai curand.(…)
“O sa se bata cu noi si morti, iar noi o sa fim alaturi de voi ca sa ne aparati. Si morti vom izbandi!” – Parintele Calciu pe patul de moarte, la Spitalul Militar, intr-o ultima confesiune, profetica, facuta fratilor Roncea
Un moroi iesit dintr-o cripta a kominternului bantuie Romania: numele lui din acte este Alexandru Florian. Fiul comisarul ideologic trotkist Radu Florian, coleg de conspiratie cu Ion Iliescu. In acest moment, director al Institutului “Elie Wiesel”. Care, in loc sa se ocupe de holocaustul comis pe teritoriul Romaniei de armata Ungariei si brigazile paramilitare de extremisti maghiari, si de proslavirea grofilor criminali de razboi antisemiti prin statui in toata Transilvania romana, se lupta cu… mortii nostri. Cu bietii fosti detinuti politic – “banditii” anticomunisti -, unii ucisi in inchisorile de exterminare ale regimului de ocupatie sustinut culturnic de… familia sa de comunisti evrei. Este doar un bolnav nostalgic care continua misiunea kominternista de tortionar a tatalui sau, luptandu-se cu mortii fara de aparare? Este doar un evreu dement si ticalos care si-a propus sa starneasca antisemitism prin actiunile sale scelerate de zombi bolsevic cu acoperire guvernamentala? Sau, pur si simpul, Alexandru Florian uraste visceral poporul care ii plateste salariul pentru a ne injura, simptomatic? Nu stiu! Dar ceva e putred rau de tot pe la Guvernul Romaniei, daca se admite, ca pe banii nostri, sa ne fie insultata si profanata, sistematic, istoria noastra nationala, cu marile varfuri ale ei, de valoare universala.
Primul mort cu care s-a batut vitejeste tovarasul Florian a fost Valeriu Gafencu, tanarul nationalist care si-a dat viata in inchisoarea de la Targu Ocna pentru a salva viata unui evreu: Richard Wurmbrand. Un alt evreu, Nicu Steinhardt, monahul Nicolae de la Rohia, i-a dat numele cu care va intra, intr-o zi, in sinaxare: Sfantul Inchisorilor.
Ei bine, in fata Consiliului Local al orasului Targu Ocna, care ii conferise lui Valeriu Gafencu, prin vot, dat in unanimitate, cetateania de onoare post-mortem, pentru jertfa sa din inchisoare, Alexandru Florian, in calitate sa oficiala de director al Institutului “Elie Wiesel”, a mintit ordinar, sustinand ca tanarul Gafencu, fiul unui artizan, la randul sau martir, al Unirii Basarabiei cu Tara, a fost inculpat pentru diverse fapte imaginare de catre instantele… antonesciene. Si, evident, a fost “antisemit”. Trecand peste ridicolul faptului ca directorul unui Institut care acuza regimul Antonescu de toate crimele pamantului ii invoca Justitia echitabila, iata ca, in realitate, conform documentelor din dosarul lui Valeriu Gafencu de la CNSAS, de fapt, instantele in cauza il achitasera pe elevul basarabean.
Documentele din arhivele CNSAS arata indubitabil ca Alexandru Florian a mintit, a mintit, a mintit. Astfel, Parchetul Militar al Tribunalului Militar Corp IV Armată decide ca „nu se constată că elevul Valeriu Gafencu ar fi activat în mişcarea legionară după dizolvarea partidelor politice”. “Considerând că faptele ce se impută numitului elev nu încadrează vreun text penal şi nici infracţiune la Legea pentru apărarea ordinei în stat. Pentru aceste motive suntem de părere ca prezenta chestiune să fie clasată” – cu rezoluţia “se clasează”, semnată de Comandantul Corpului 4 Armată (vezi documentul aici). Ce poti sa zici acum de Alexandru Florian? Ca e prost sau ticalos? Sau ambele?
Si ce “antisemit” este acela care-si da viata pentru a salva un evreu? In plus, daca purtatorul frumosului nume de Florian se bate si cu marturiile a doi conationali de-ai sai, nu cumva e un fel de antisemit chiar el?
A urmat apoi, la rand, la zidul la care este pusa din nou spre mitraliere istoria nationala, ca in vremurile bolsevice, un alt nemuritor frumos: Parintele nostru Justin Parvu, la randul sau un Sfant, in toata puterea cuvantului si a faptei. Dupa cum noi o stim prea bine si timpul o va dovedi, inclusiv in calendarele ortodoxe. Spre deosebire de speriatii de bombe de la Targu Ocna, Primaria de la Baia Sprie, care se pregatea sa-i confere post-mortem Parintelui Justin cetateania de onoare a orasului, nu s-a lasat influentata de antetul Guvernului folosit in mod abuziv de acest Florian. Raspunsul Primarului Dorin Vasile Pasca ramane antologic in istoria contemporana a luptei pentru apararea valorilor nationale de moroii neo-kominternului, asa ca merita redat integral:
„Abuzurile totalitarismului din cea de a doua jumătate a sec. XX au transformat România într-o imensă puşcărie, în scopul anihilării conştiinţei celor care gândeau altfel decât comuniştii. Tocmai de aceea, spirite luminate ca a arhimandritului Justin Pârvu au avut menirea de a ţine trează conştiinţa naţională.
Practic, părintele Justin Pârvu şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc, luminând ca un far al dreptei credinţe la trezirea conştiinţei de neam. Astăzi, reprezintă ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu care s-a jertfit în temniţele comuniste din Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet., Canal şi lagărele de muncă din „Triunghiul morţii” (Baia Sprie, Cavnic, Nistru).
Părintele Justin Pârvu s-a consacrat lui Dumnezeu, neamul său şi marii familii creştine, nu ideologiilor politice. Nu a fost un agitator doctrinar, ci o mare conştiinţă. Zecile de mii de pelerini, prezenţi la înmormântare sa, au confirmat că odată cu trecerea la odihna veşnică s-a născut un sfânt. Practic, prigoana stalinistă l-a desăvârşit întru sfinţenie.
Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră, cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie. Filmul documentar „Fericiţi cei prigoniţi” şi demersul nostru civic vor constitui documente pentru cei care au dreptul să ştie dar nu au voie să uite.”
Si in acest caz ne izbim de ridicolul acuzatiei de antisemitism la adresa Parintelui Justin. A spune despre Parintele Justin ca a fost antisemit e ca si cum ai spune aceeasi neghiobie despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru ca a intrat cu biciul in templu ca sa dea afara “gainarii” evrei din Casa Domnului (apud Parintele Arsenie Boca). Au nu se stie ca Parintele Justin tinea la sanul lui o maica evreica pentru a o salva de durerile batranetilor si pacatele tineretilor? Sau ca in Manastirea de maici ctitorita de el se afla la un loc suflete de tiganci, evreice, unguroaice, sasoaice si, evident, romance, cu toatele mai mult sau mai putin egale intre ele, dar impreuna sub acoperisul Domnului?
Drept credinciosii din Baia Sprie au tinut o foarte frumoasa ceremonie, la fel, apoi, ca si cei de la Aiud, care i-au conferit aceeasi distinctie vrednicului de pomenire Parinte, de la a carui trecere in oastea biruitoare si vesnica se implinesc saptamana aceasta zece luni. Mai mult, la Aiud au fost distinsi post-mortem si martirii Ilarion Felea si Mircea Vulcanescu, ucisi in inchisoarea ungureasca ce promitea sa devina Ierusalimul romanesc.
Aceaste acte de demnitate nationala, initiate si sustinute de mai multe organizatii neguvernamentale impreuna cu colegii nostri ziaristi de la Gazeta de Maramures, probabil l-au scos din minti pe bolnavul maniacal de la Institutul ce poarta numele unui impostor al holocaustului. Altfel nu se explica cum a reusit sa emita o hartie atat de mizerabila prin care cerea Primariei Sector 2 nici mai mult nici mai putin decat – asemenea inaintasilor sai veniti cu tancurile in Romania – demolarea statuii martirului filosof Mircea Vulcanescu, o minte stralucitoare a umanitatii, la fel ca cea a colegului sau, Mircea Eliade, minte de care lumea a fost vitregita brutal prin rapirea, batjocorirea si, intr-un final, anihilarea sa totala, la numai 48 de ani. Un martir care, asemenea lui Valeriu Gafencu, si-a jertfit sanatatea pentru supravietuirea unui alt suflet, mai tanar. In ciuda tuturor chinurilor indurate, Mircea Vulcanescu a avut puterea sa lase drept testament profund crestin dorinta “Sa nu ne razbunati”.
Ce gaura neagra in loc de suflet trebuie sa ai ca sa invoci in 2014 aberatiile dintr-o sentinta sovietica data intr-o tara aflata sub ocupatie si sa ramai bata la martiriul unui geniu al Romaniei, care, ca profesionist desavarsit la locul sau de munca, a adus tone de aur rezervelor statului roman, pe timp de razboi? Mărturia lui Nicolae Crăcea: “S-a întâmplat să fiu scos pentru tortură în aceeaşi serie cu Mircea Vulcănescu. Torturarea mea s-a terminat şi acum zăceam aruncat într-un colţ pe jos. La rând era Mircea Vulcănescu. După ce l-a torturat prin bătaia pe tot corpul (pentru a nu ştiu câta oară) a căzut în nesimţire. Era plin de sânge. Un ţigan robust l-a luat de un picior, târându-l pe jos. Capul i se bălăngănea în dreapta şi-n stânga ca o minge legată cu o sfoară trasă de un copil zglobiu, în joacă.” Cu acest cap isi doreste azi, in mod bestial, Alexandru Florian, sa se joace pe maidanele din Sectorul 2, dupa decapitarea de pe soclu?!
Dar aceasta nu este totul. Acum, la comemorare uciderii, tot la Aiud, a unui alt savant de talie mondiala, George Manu, doctorand al celebrei laureate Nobel Marie Curie si autorul primului Tratat de fizica nucleara din Romania (in 1940!), aflam ca in 2011, cand Academia Romana a dorit sa-si cinsteasca numele si prin primirea post-mortem a marelui roman, tot Alexandru Florian s-a batut curajos cu mortul inchisorilor comuniste, blocand numirea sa, care deja fusese votata si aprobata de Prezidiul Academiei. Si, din nou, tot in baza unor acuzatii totalmente false si anume pretinsul sau antisemitism. Daca Alexandru Florian reuseste sa devina exponentul evreilor tampiti sau ticalosi, din tata-n fiu, iata ca un evreu-roman care face cinste demnitatii nationale a Romaniei este fostul coleg al savantului George Manu, eminentul academician Radu Grigorovici, primul vicepresedinte de dupa 1989 al inaltului for din care a fost dat afara aprioric fizicianul si finul geopolitician antisovietic, ucis la Aiud dupa ce a refuzat sa fie eliberat si transferat la o centrala nucleara in URSS.
Ca sa inteleaga toata lumea ce inseamna cu adevarat un suflet de crestin si raportarea oricui la el, evreul Radu Grigorovici a lasat scrise, la aniversarea a 40 de ani de la moarte lui George Manu, aceste randuri, pe care le prezint in atentia Guvernului Romaniei si a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania si, de ce nu?, a vreunei alte institutii de specialitate care sa-l trateze pe Alexandru Florian: “Dar adevăratul său merit şi renume, dincolo de orice apartenenţă partinică sau ideologică, rămâne crearea, prin jertfa de sine, a acelei unice Universităţi din Aiud, care avea trei facultăţi: una de dragoste de neam, de omenie şi de bărbăţie; una de dragoste de cinste şi demnitate şi una de dragoste de cunoaştere şi cultură, în frunte cu Rectorul Magnificus Gheorghe Manu.”
Avem un singur cuvant de adaugat: Lasati-ne mortii in pace!
Pe 14 ianuarie 2009 eram la redactie, in noile birouri ale ziarului ZIUA din Constantin Mille 17. Ne mutasem din Campineanu si eu alesesem strategic, ca birou pentru mica mea “unitate”, Departamentul Externe, o incapere spatioasa aflata la parter, imediat langa intrare, cu vedere spre Teatrul Foarte Mic, Palatul Universul si pitoreasca strada care coboara de la Casa Armatei pana pe Brezoianu. Suna telefonul. Maica Fotini de la Petru Voda. Petrecusem Craciunul in manastirile de “la vale” si de “la deal”, din micul paradis al Parintelui Justin Parvu, si inca imi rasunau in urechi minunatele colinde cantate de maici la usa chiliei Parintelui. Alerta!, imi zice maica Fotini: trebuie sa publicam de urgenta Apelul Parintelui Justin contra cipului biometric. Minunat!, mi-am zis. Tocmai scrisesem cateva articole pe aceasta tema, ca de obicei fiind singurul nebun din presa, la acea data, care abordase un astfel de subiect. Asa am ajuns sa fiu primul ziarist care a publicat Apelul, pe blogul personal, la orele 13.09, ora Romaniei: Cuvant grav al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! reprodus la scurt timp si de portalul Razbointrucuvant. De abia tarziu – prea tarziu – am inteles, ca, intr-adevar, ar fi fost de mii de ori mai bine ca Apelul sa aiba intai, alaturi de semnatura Parintelui, si pe cele ale marilor duhovnici ai Romaniei, care mai traiau inca la acea data: Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Teofil Paraian…. si altii. Asa a fost sa fie. Asa a ajuns bietul Parintele Justin singura tinta a serviciilor din lumea duhovniceasca, in speta cipurilor, si ciuca batailor ierarhilor certati cu legea divina.
A doua zi, cu sprijinul energicei maici Fotini, “maica-ziarista” a manastirii de “la vale”, aveam si un interviu cu Parintele Justin, publicat in ZIUA pe 16 ianuarie, pe o intreaga pagina de ziar. O reala victorie! A treia zi au inceput contestatiile: ca Apelul n-ar fi scris de Parinte, etc, etc… Parintele – imi spuneau unii ierarhi – e “cam batran” si nu stie ce face. Am auzit, recent, si un actor mereu grabit debitand aceasta aberatie. Aiurea! Parintele a fost ca focul viu pana in ultima clipa a vietii sale, cand, desi slabit, s-a ridicat din asternuturi pentru a binecuvanta, de trei ori, romanii si Romania, dupa cum istoriseste maica Justina, neobosita stareta a manastirii de maici. Parintele a fost ca argintul viu si atunci cand mustra si atunci cand ierta (In paranteza fie spus, eu, de exemplu, nu pot sa-mi iert cum nu i-am raspuns Parintelui la telefon, de trei ori la rand, dupa ce un agent smintit, puscariabil, analfabet si frustrat, ca orice minoritar de culoare, impreuna cu un escroc de duzina, puscarias de drept comun, publicasere fara vrerea sa o “dezicere” de mine sau/si de fratele meu, intarita apoi ca fiind, totusi, de mine. Nu i-am raspuns Parintelui, suparat in mine, dar l-am auzit atunci, in gand, in timp ce ma suna, din nou, cu infinita sa rabdare, si apoi m-am dus ca un copil la tatal sau sa ma ierte daca i-am gresit. Nu era foarte complicat. Aceasta n-a inteles actorul grabit care isi reproseaza exhibitionist o despartire de Parintele pe care l-a intristat si in fata caruia nu s-a pocait, apoi, niciodata. Cine sa fie de vina? Parintele? Nu ma pot stapani sa nu fac o paranteza intr-o paranteza: monahul Atanasie de la Petru Voda nu a murit de cancer ci de batranate si nici nu putea fi duhovnicul cuiva, oricine ar fi fost acela, pentru ca era doar calugar si nu si preot. Asta asa, apropo de visuri… visuri de marire.) Repet: Parintele Justin a fost cea mai lucida minte a acestui neam, pana in ultima sa clipa de viata, dupa cum se dovedeste si in interviul video pe care mi l-a acordat la ultima sa aniversare. Iar inainte de internare, dupa ce patimise trei ani de cancerul pe care il purta fara a se trata, Parintele primea zilnic zeci sau chiar sute de pelerini, tamaduindu-le sufletele si rezolvandu-le, cu rugaciunea si harul sau dumnezeiesc, problemele, practic infaptuind adevarate minuni, pentru care exista marturii peste marturii. Nimeni nu mai avea aceasta verva de a mangaia omul – si mic si mare, si bun si nebun – in intreaga Romaniei si nici nu cred ca o sa mai aiba prea curand.
In fine, sunt multe de spus. Poate alta data. Pe scurt, in cateva zile, petitia online avea vreo 20 de mii de semnaturi. A fost apoi abandonata pentru a se strange semnaturi pe hartie pentru un Referendum refuzat ilegal de presedintele Traian Basescu, intr-o campanie fara precedent in Romania si chiar si in Europa, cu un rezultat concret de 1.000.000 (un milion) de adeziuni, cu datele de identificare ale sustinatorilor in dreptul semnaturilor. Un asemenea numar de aderenti mai avusese, inainte de partidul comunist in care s-a intrat cu arcanul, doar Miscarea Legionara. Aceasta a si speriat organele, care si-au trimis rapid la Petru Voda sifoane culese de prin puscarii si lipitori cu baterii in loc de creier, ca orice reportofon de duzina (desigur, o problema, cand sunt prea mult folosite si bateriile se topesc, nu-i asa?).
A treia zi, pe 17 ianuarie, in urma cu exact cinci ani, cand toata lumea fremata despre “nebunia” cu cipurile, monahul Filotheu (spre stiinta actorului grabit – deci, nu poate, inca, sa-l spovedeasca) a explicat problema din punct de vedere tehnic. Iar Parintele a fost obligat sa confirme ca Apelul ii apartine (vedeti video mai jos, cu vocea Parintelui si fotografiile Cristinei Nichitus Roncea). Redau aici atat interviul cu bunul Parinte cat si materialul explicativ al monahului Filotheu, fiu duhovnicesc si fost secretar (etimologic – purtator de secrete) al Parintelui Justin si purtator de cuvant al Manastirii Petru Voda, autorul sesizarii indrituite catre SRI, despre care Parintele Hariton Negrea, actualul staret al manastirii, afirma ca “incepînd cu 1999, mai ales prin activitatea cărturărească a monahului Filotheu Bălan, Mănăstirea Petru Vodă a publicat mii de pagini de literatură a Sfinţilor din temniţele comuniste, mărturisitori pe care i-a promovat publicîndu-le cărţile şi dedicîndu-le o amplă activitate de susţinere cu cuvântul scris şi rostit”.
In aceasta zi, la cinci ani de la Apelul Parintelui Justin, ofer gratuit tuturor romanilor lucrarea alcatuita de Fundatia Petru Voda si Asociatia Civic Media, cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Marturisitor si Duhovnic al Neamului, Parintele nostru Justin Parvu: DICTATURA BIOMETRICA (clic aici sau pe poza copertii).
O carte pe intelesul tuturor, despre pericolul inregimentarii electronice. Subiectul este de stricta actualitate, daca avem in vedere ca chiar ieri Ministerul de Interne a tinut o dezbatere publica pe acest subiect, inregistrata integral de unul dintre participanti si publicata aici.
Parintele Justin contra cipului Fiarei
“Noi suntem intr-adevar ortodocsi cu mare renume de dreapta credinta, dar in ce masura suntem noi gata de sacrificiu?…”
Introducerea obligativitatii inserarii de cipuri biometrice in actele romanilor incepand de la 1 ianuarie, masura reglementata chiar miercurea aceasta de Parlamentul European, fara a fi insa dezbatuta si in Romania majoritar ortodoxa, a starnit o reactie dura in manastirile romanesti. Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, fost detinut politic cu 17 ani de temnita grea si frate in duhovnicie cu regretatii parintii Ilie Cleopa, Ioanichie Balan sau Gheorghe Calciu, a intocmit un apel catre ortodocsi pentru a se impotrivi acestui act, care anuleaza libertatea omului instaurand controlul total asupra miscarilor sale, considerat o masura “premergator pecetluirii cu numarul Fiarei, 666”. In numai o singura zi la petitia initiata de Apelul Parintelui s-au adunat 1500 de semnaturi iar manastirile din Moldova, unde au mai semnat sute de calugari, au pus in circulatie un formular de adeziune la aceasta chemare afirmand ca poporul roman nu a fost consultat si solicitand dreptul de a alege si de a ii fi respectate convingerile religioase. In exclusivitate, parintele Iustin Parvu ne-a impartasit din temerile sale – care au declansat deja un scandal surd in interiorul Bisericii – si a facut un apel la trecut.
Parinte, ati facut un apel grav la ortodocsi cu o nota critica fata de “mai marii Bisericii”, care tac. Afirmati ca este, din nou, “vremea muceniciei” si ca trebuie sa se “lupte pana la capat” impotriva acestui demers de introducere a unor cipuri in documentele de identitate. De ce?
Documentele de arhivă consemnează că petrolierul trimis să spargă blocada impusă de SUA şi care ar fi putut deveni pretextul pentru declanşarea confruntării militare între cele două super-puteri se numea “Bucharest”. Cercetătorul american Larry Watts ne dezvăluie explicaţia, dar şi urmările acestui detaliu inedit al confruntării directe dintre sovietici şi americani asupra relaţiilor cu Bucureştiul
Viorel Ilișoi: “Deci: unii o țin langa, cum i-a învățat Securitatea, că Goma n-are talent; dar când le pui în față cel puțin cărțile numite de mine, rămân perplecși: “Cum? Goma-cel-fără-de-talent a putut să scrie asemenea cărți minunate? Ah!” Și când se văd dezarmați, rămași fără argumentul lipsei de talent, ce să zică și ei? “Bine, domnule, Goma e un scriitor adevărat. N-avem ce mai zice. Dar… dar e antisemit!”. Și gata, s-a terminat discuția despre scriitorul Paul Goma. Și-l dăm deoparte. Închidem subiectul, îi închidem cărțile, – dacă nu i le ardem!– și liniște!”
Am ramas surprinsi sa descoperim, ca, in ciuda gradului fantasmagoric al enormitatilor scrise de apologetii naivi sau verosi ai fostului nomenclaturist comunist rebranduit in “neo-con”, acestea nu au ramas fara replica din partea celui agresat dupa clasice metode ale Dezinformarii (culmea, chiar titlul cartii lui Pacepa, care i se potriveste manusa personajului de catacomba).
Primul lucru pe care îl sesizai în prezenţa părintelui Sofian era „pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7). Pacea este semnul prezenţei lui Hristos în om. Netulburarea pe care o simţeai în chipul bătrânului Stareţ era mărturia odihnei Duhului Sfânt în persoana lui.
…a apărut Noua Republică (şi a murit). Apoi a apărut Forţa Nouă şi… a murit. Apoi a apărut ICCD si… a sfârşit în PFC (Partidul Forta Civica al lui MRU) care… e muribund. A apărut Fundaţia Mişcarea Populară şi ….noroc cu Băsescu că a scos-o la o cafea ca să poată să apară la televizor.
Minabilii noştri contemporani, « fripturiştii lui Băsescu », internaţionalişti de ocazie, bursieri şi stipendiaţi, feroce arivişti în faţa lui Dumnezeu, de genul autorilor de compilaţii foarte recomandate inginerilor virgini cultural, Cărtărescu, Patapievici, Pleşu, plus maestrul unguentelor şi al altor consumisme – untul lui Noica, de exemplu -, Liiceanu, au încercat oarecum comic să-l înfunde pe preaînaltul nostru Eminescu vîrîndu-l, de-a dreptul sau mai pe ocolite, în categoriile infamante « antisemit » sau « incorect politic ». Ambele categorii sînt aplicate cam incult şi strîmb la un secol XIX românesc destul de complicat.
„Horthy Miklos s-a urcat pe calul alb ca neaua și a înconjurat Sighetul maghiar.
În ochii săi sclipea bucuria căci picioarele calului său fac spume în sânge de român.” – Poem maghiar
Zilele trecute FIFA a sanctionat federatia ungara de fotbal pentru antisemitismul suporterilor Ungariei. Cum? Prin decizia ca meciul Ungaria – Romania, care ar urma sa aiba loc pe 22 martie, sa se desfasoare fara spectatori. O intrebare fireasca, pe care nimeni n-a pus-o, este: Si noi ce vina avem? O decizie corecta era ca la meci sa fie interzisa doar prezenta extremistilor maghiari nu si a suporterilor romani. Mai mult decat atat, ungurii, dupa cum le este felul, au dat vina tot pe romani pentru hotararea FIFA.
Tot zilele acestea, in Ungaria, s-a consfintit oficial ca un parc din orasul Gyomro sa ramana cu denumirea “amiralului” Miklos Horthy, aliatul lui Hitler, responsabil de primul genocid etnic al celui de-al doilea razboi mondial – exterminarea romanilor din Transilvania prin asasinate in masa – cat si de deportarea evreilor din Ardealul ocupat spre lagarele naziste. Tot romanii or fi de vina si de data asta?
Mai concret, dupa cum relateaza NapocaNews, singurul portal de stiri din Romania care a fost interesat de acest subiect, o parte din locuitorii orasului maghiar nu a reușit să oprească numirea unui parc după dictatorul fascist Miklos Horthy, după ce un referendum pe această temă a fost invalidat din cauza prezenţei insuficiente la vot: doar 18%! Iniţiative denumirii parcului in memoria aliatului lui Hitler a apartinut partidul de extrema-dreapta Jobbik, aliatul lui Viktor Orban, “mai mult ca prietenul” lui Traian Basescu, fostul presedinte al tuturor romanilor.
Castigul extremistilor maghiari – de notat ca, practic, locuitorii din Gyomro au adoptat metoda Basescu castigand referendumul prin neprezentare masiva la vot – a nascut reactii atat in presa ungara cat si in mediile occidentale, stirea fiind prezentata pe fluxul de abonati al agentiei internationale de presa AFP si in Daily Telegraph si France 24, ca sa dau doar cateva exemple. Nimeni din Romania n-a parut interesat de stire, desi si Mediafax si Agerpres – agentie publica! -, sunt abonate la AFP iar TVR si Radioul national ar trebui sa aiba datoria sa informeze romanii pe aceste teme.
Iar de la MAE, auzim o liniste mormantala. Parca ar fi ministru tot “j’acuzzi-istul” Baconschi, slujnicuta lui Basescu, “legatul” lui Orban, etc, etc, etc.
Ca sa inchei: Horthy Miklos – caruia ungurii i-au ridicat cu fast statui, cum ar fi bustul de la Csokako, unde au loc deja “pelerinaje” (vezi video mai jos) – este pentru romanii ceea ce este Hitler pentru evrei. Ma indoiesc ca statul Israel si echipa de fotbal “europeana” a Israelul ar alege sa joace “amical” cu echipa Germaniei dupa infiintarea unui parc si ridicarea unui bust al lui Hitler sub Angela Merkel asa cum face se face sub regimul Viktor Orban, care mai denumeste si strazi si piete publice cu numele dictatorului filo-nazist.
Romania, autoritatile romanesti, ar trebui sa boicoteze meciul cu infama Ungarie si sa ia atitudine pentru statuile si parcurile din “tara vecina si prietena” ce poarta numele unui criminal de romani.
Iar despre tacerea lui Basescu la porcariile anti-Romania care se petrec in ograda celui cu care “are o relaţie şi în afara politicii”… Dumnezeu sa-l ierte!
Mircea Cartarescu: “Afirmatia Hannei Arendt ca pana si nazistii germani erau indignati de salbaticia masurilor luate de romani impotriva evreilor incep sa nu ni se mai para atat de nedrepte.”
Manolescu apare foarte zăpăcit între talentul fostelor iubite (frumos prezentate!), calitatea literară a unor obscuri discipoli sau angajaţi (Lefter, Chifu etc.) şi între, vă rog să mă scuzaţi, “aripa geniului” care l-ar fi lovit cică pe Cărtărescu direct în freză (exact la 33 de ani după ce plagiase prima dată, la debut, chiar în poemul Căderea dedicat protectorului însuşi care, necitind niciodată marii poeţi ai lumii, i-a lăudat patru versuri copiate din Pound…)…
“Fantasmele trecutului continuă să tulbure minţile unor nostalgici, care n-au renunţat niciodată la obsesia maladivă, cuibărită adânc în cugetul şi sufletul lor, refacerea Ungariei Mari. Cât vor dăinui aceste stafii, va exista pericolul real ca interesele ţării noastre să fie puse, din nou, pe tarabă şi renegociate de zarafii politici.” – Conferinta comemorativa a masacrului maghiar de la Muresenii de Campie
„ (…) În timpul masacrelor de la Mureşenii de Câmpie, acolo se afla cantonat un grup de soldaţi din armata maghiară, sub comanda locot[onent] Csordás Gergely, din Regimentul 19 Honvezi din Nyiregyhaza.
Aici era preot român, Andrei Bujor, având soţie şi trei copii şi la casa şi curtea lor cantonase mai mulţi soldaţi cari se dăduseră la jafuri. Îngrijorat de cele ce vor urma, căci militarii erau agresivi, preotul a plecat la Cluj, pentru a solicita intervenţia Comandamentului militar, însă neobţinând nici o promisiune, în seara zilei de 23 septembrie 1940 pe la orele 10 soseşte acasă descurajat.
Înainte de a sosi, este pândit pe şosea de acuzatul l[ocotenen]t Csordás Gergely şi imediat trimite încă în aceeaşi seară o patrulă de 12 soldaţi înarmaţi la casa preotului Bujor, cu ordinul precis de a-i extermina împreună cu toată familia, precum şi pe cei arestaţi în aceeaşi după-masă, Gurzău Ioan, cantor, Gurzău Valeria, soţia acestuia, Petrea Natalia, soţia învăţătorului, Petrea Gheorghe, Ana Miron, soacra acestuia, şi Petrea Rodica, copilul de cinci ani al învăţătorului şi menţinuţi sub pază în casa preotului. Soldaţii trimişi la casa preotului, conformându-se ordinului primit împuşcă pe toţi cei mai sus arătaţi şi anume pe membrii familiei preotului, prin camerele de culcare, iar pe ceilalţi prin curte, împărtăşind aceeaşi soartă şi servitoarea preotului, unguroaica Juhász Sarolta.
Toate victimele, în număr de 11, sunt îngropate în aceeaşi noapte în curtea casei preotului român, într-o groapă improvizată, şi dimineaţa sosind acuzatul l[ocotenen]t Csordás Gergely la faţa locului i se raportează executarea ordinului. (…) Din probaţiune administrativă s-a dovedit că l[ocotenen]t Csordás Gergely a fost instigat de a săvârşi crimele de mai sus de către acuzatul Vass Albert din comuna vecină Sucutard, căci contele avea supărare pe părintele Bujor, din cauza unui teren de vânătoare şi pentru că vedea în dânsul un mare român. (…)
Avînd în vedere că faptele săvârşite de acuzaţi întrunesc elementele crimei prevăzute de art. 2 lit. e din Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război; (…) având în vedere că luaţi în parte, fiecare din aceşti acuzaţi conform participaţiei lor la săvârşirea crimelor arătate mai sus, acestea se încadrează în dispoziţiunile textului anunţat, după cum urmează: (…)
Acuzaţii Vass Andrei moşier din comuna Sucutard şi fiul său Vass Albert sunt acei cari au determinat prin instigare masacrarea altor patru persoane în comuna Sucutard, iar acuzatul Vass Albert a mai instigat masacrarea familiei preotului Bujor din comuna Mureşenii de Câmpie, fapte cari se pedepsesc în conformitate cu art. 3 al. 2 din legea specială cu pedeapsa la moarte. (…)”
TRIBUNALUL POPORULUI CLUJ, Şedinţa publică din 13 martie 1946.
Împlinirea, la 24 septembrie, a 72 de ani de la abominabilul masacru de la Mureșenii de Câmpie, comuna Palatca, judeţul Cluj, a constituit pentru participanţii la Sesiunea de comunicări cu tema „Refugiul românesc: 1940-1945”, desfăşurată la Muzeul Naţional al Refugiaţilor Etnici din Mureşenii de Câmpie, ocazia de a-și aduce aminte de cei peste 1000 de martiri români uciși în acel sângeros septembrie 1940. În numele lor și al zecilor de mii de români maltratați, persecutaţi, refugiaţi, expulzaţi sau deportaţi din teritoriul nordului Transilvaniei cedat Ungariei horthyiste după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, precum şi al celor aproape 400.000 de cetăţeni de naţionalitate română din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, „uitaţi” astăzi de autorităţile române, istoricii, cercetătorii și juriştii, prezenţi la reuniune au pus în lumină mărturii inedite şi documente de ultimă oră privind pătimirile românilor şi evreilor din Ardealul ocupat vremelnic.
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
In urma cu numai o saptamana, cunoscutul jurnalist si scriitor anticomunist polonez Adam Michnik ii explica lui Gabriel Liiceanu, de pe scena Ateneului, care a fost problema lui transformandu-se in “procuror al natiunii”, in 1990. Daca nu am fi avut de a face cu niste antiromani si anticrestini indraciti – sprijiniti din nefericire de organele de stat, sub ciudata obladuire a lui Basescu si inconstienta tampa a lui Boc – fraza de mai jos adresata lui Liiceanu de catre Michnik (nascut intr-o familie de evrei comunisti – singurul lucru care il aseamana cu Tismaneanu) ar fi fost suficienta pentru inchiderea acestui fals scandal, parte dintr-o operatiune antiromaneasca de anvergura: “Ai greşit că ai luat asupra ta stigmatul unui grup de oameni. Cea mai mare nefericire a secolului XX a fost generalitatea. Ai preluat toată filosofia decomunizării şi nu ai fost extremist.Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii. Dar enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public. Responsabilitatea ta e mai mare decât a unui muncitor. Tu ca filosof înţelegi bine că acel limbaj al generalizării a fost inacceptabil.”
Introducerea pedepsei cu moartea civila si culbabilizarea in masa a tuturor “inamicilor”, in acel caz a fostilor posesori de carnete PCR – patru milioane -, tot asa cum se face si cu legionarii de peste 60 de ani, a fost uitata insa cand “un grup de oameni de cultura”, in frunte cu Manolescu si Dinescu, i-a scris Procurorului General al Romaniei, in ianuarie 1990, pentru eliberarea sinistrului Gheorghe “Gogu” Radulescu, activist al CC al PCR si membru al komineternului din perioada “ilegalitatii” PCdR, in ultimii ani ai regimului “mare maestru” al Lojei de la Comana. Cum-necum, desi Liiceanu publica atunci in aceeasi “Romanie literara” unde era director Manolescu, i-a scapat Apelul celor 35 de intelectuali si disidenti pentru salvarea “omului cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu”. Faptele bune ale lui “Gogu”: excursiile lor in strainatate, cand “persecutatii” Plesu si Liiceanu isi petreceau Anul Nou la Paris, “rezistand prin mancare” (apud Plesu – strict autentic!), in timp ce Parintele Gheorghe Calciu – alt legionar nenorocit – trecea in cel de-al 21-lea an de inchisoare din viata sa. Si “banditul” asta trebuia impuscat!
Este, fara indoiala, de domeniul lumii lui Orwell, “1984”, ca in ziua de azi homosexualii si comunistii verzulii, curcubetii si para-dreptaci, cu masca si fara masca, sa aiba dreptul sa se manifeste exhibitionist in public, pe strada si la televizor, sub ochii copiilor nostri, ocupand institutii si functii pe usile din dos, iar un batran duhovnic, care a ridicat cu mainile sale doua asezari manastiresti, un spital, un azil si un camin, sa nu poata sa se bucure de un cantec in propria lui chilie – spatiu privat, la 92 de ani. Dupa cum bine se zicea intr-unul din sutele de comentarii de sustinere a Parintelui, la articolul inciminatoriu de pe HotNews – acum eliminate total, alt act “profund democratic” – daca asculta Guta sau “Copilu’ Minune” totul era bine, conform noilor norme de rromanizare a romanilor. Ce ne mai distram la stiri!… Desi, iarasi ma tem ca manelele au produs mai multe crime pe la petrecerile tiganesti decat imnul cantat pe versurile marelui poet roman, la randul sau un martir al inchisorilor, Radu Gyr. Interesant cum HotNews – o teava de tun mosita de Soros – a procedat cu vocea poporului, a cititorilor (majoritatea e drept, nu erau “utilizatori inregistrati” ci venisera doar sa-si exprime dezgustul si revolta), exact cum a facut Vantu cu arhiva electronica de 16 ani a ziarului Ziua: a suprimat-o. Ce mai: un adevarat Holocaust al cuvintelor!
Elegantul si deontologicul act s-a realizat, in ambele cazuri, pentru ca inteligenta romanilor deborda in devoalarea retelei kominterniste care acum il pupa in cur pe Basescu dupa ce ieri il injura, sperand sa castige arogantul sau prostanacul lui Iliescu, caruia ii faceau pantofii cu limba, “profesoral”, ba la Bucuresti, ba la Paris, ba la Washington.