Conform muzicologului Vasile Vasile, melodia imnului naţional, “Deşteaptă-te, române!”, îşi are originea într-o creaţie populară cunoscută de Anton Pann, pe care el o potriveşte cu versurile lui Grigore Alexandrescu din poezia patriotică “Din sânul maicii mele”, ca apoi să fie preluată de Andrei Mureşanu pentru imnul “Deşteaptă-te române”. Profesorul Vasile Vasile susţine că Anton Pann a introdus şi “M-a făcut mama oltean..” în cântarile de strană.
Anul acesta, pe 23 iulie, s-au împlinit 101 ani de la naşterea Sf. Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul), trecut la cele veşnice pe 5 august 1960, la numai 47 de ani şi găsit cu moaşte sfinte după 20 de ani, în peştera Sf. Ana din pustiul Ruva din Ţara Sfântă. În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat în obştea Mănăstirii Sfântul Gheorghe, situată la apus de Ierihon, pe Valea pârâului Cherit din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, în preajma căruia a trait Prorocul Ilie, în timpul prigonirii de către regele Ahab, notează Adrian Cocoşilă. Dezgropat după doua decenii, în 1980, s-a constatat ca trupul său era intact şi răspândea bună mireasmă. Sfintele sale moaşte au fost coborâte pe 15 august din peştera Sfânta Ana şi aduse spre cinstire în Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în şedinţa din 20 iunie 1992, cu data de praznuire în calendar pe 5 august, aminteşte CreştinOrtodox.Ro.
Imaginea de mai sus, realizată de Monahul Filotheu Bălan de la Petru Vodă, este din chilia Sf. Gheorghe Hozevitul în care liturghisea Sf. Ioan Iacob Românul, şi unde se păstrează şi azi un Tricolor pictat chiar de mâna Sfântului român (stânga sus). Mozaicul din chilie datează din secolul 5 (după anul 450). Mai jos o fotografie cu Sf. Ioan Iacob (stânga), la Mănastirea Neamţ, în ziua calugariei, 8 Aprilie 1936, Sfânta şi Marea Miercuri.
Sf. Ioan Iacob era şi un poet naţionalist sensibil, după cum stau dovadă numeroasele sale versuri, dintre care amintesc un “Îndem” din pribegie: “Fii pribegi ai ţării mele,/ Necajiţi între străini,/ Nu uitaţi menirea voastră/ De Români şi de Creştini.”
Despre Imnul Naţional, “Deşteaptă-te, române!”, profesorul Vasile Vasile consideră că melodia acestuia s-a născut dintr-un cântec de Crăciun cules de Anton Pann din zona subcarpatică, după cum puteţi audia în extrasul din prelegerea acestuia susţinută recent la Academia Română.
(gr. eikon – chip, înfățișare, icoană și klasma – a distruge)
Răzvrătirea iconoclastă – ura faţă de cunoaşterea revelată prin chipuri – a apărut întâi în secolul al VI-lea, cu privire la imaginile vizuale. Departe de a fi o formă de apofatism, iconoclasmul reapare sub forma unui atac faţă de imaginile muzicale, însă e identică, în substanţa şi în manifestarea ei, cu forma anathematisită în sec. VIII. Cleric sau mirean, iconoclastul modern pare că nu mai suportă felul de rugăciune al Sfinţilor, vrând mai degrabă să se roage fie fără nici un fel de artă bisericească (fără psaltică şi chiar fără imnografie), fie mai degrabă cu muzica, pictura şi poezia heterodoxă, ba chiar cea atee, decât cu cea a Sfinţilor.
Cîntarea de mai sus, interpretată de grupul de psalţi “Nectarie Schimonahul” din Bucureşti la Floriile anului 2005, e foarte cu putinţă să fi fost ultima cîntare bisericească pe care voievodul şi Mucenicul lui Hristos Constantin Brîncoveanu (in portretul de la Manastirea Sinai mai jos) a ascultat-o în viaţa aceasta, cu puţin mai înainte de arestarea sa de către turci în Săptămîna Patimilor anului 1714.
Între otomani și bizantini. Muzicile la încoronarea domnului
1. Ceremonialul de la Constantinopol
Cum de pe la jumătatea veacului al XVI-lea Ţările Române intrau sub jurisdicţia Imperiului Otoman, este de la sine înţeles că privilegiul desemnării noului principe nu mai aparţinea elitei nobiliare şi ecleziastice locale ci Sublimei Porţi.
Macarie Ieromonahul este ctitorul tiparului psaltic în limba română, poate cel mai important traducător de muzică şi unul din cei mai desăvîrşiţi compozitori şi muzicieni pe care i-a avut vreodată poporul român.
Prin bunăvoinţa unui membru al grupului Byzantion, am obţinut o copie digitală a studiului dedicat Ieromonahului Macarie în anul 1908 de părintele Niculae M. Popescu (1881-1963), una din cele mai strălucite minţi ale acestei ţări din ultimul secol.
Mihalache Moldoveanul este unul din cei mai puţini cunoscuţi compozitori şi traducători români de la sfîrşitul veacului al XVIII. Lucrările sale sunt, cele mai multe dintre ele, cvasi-necunoscute, atât cercetătorilor, cât şi psalţilor de astăzi. Am încercat să creionez o primă listă a lor.
The following list is far from being complete. Therefore, any information about a certain edition will be most welcome. If you know any printed Byzantine music of this period not in the following list, please communicate us. Doubly so as will be welcome any digital copy of it (scanned preferred). Thank you.
1820 Anastasimatarion of Petros Peloponnisios. Editor: Manuil Petros Ephesios. Publishers: Petros Ephesios and Anton Pann.
Lista cronologică a cărţilor de muzică psaltică în limba română, tipărite în România între 1820 şi 2014
Lista de mai jos este foarte departe de a fi completă. Pentru aceea orice informaţie privitoare la o anume ediţie va fi bine primită. Dacă cunoaşteţi vreo tipăritură psaltică ce nu se află în lista de mai jos, vă rog să o comunicaţi. Cu atît mai mult va fi binevenită orice copie digitală a sa (de preferat scanare).
Părintele Macarie Ieromonahul (1750-1836), în prefaţa Irmologhionului lui Petru Lampadarie, tradus de sfinţia sa în româneşte şi tipărit în 1823 la Viena, făcînd o istorie a muzicii psaltice româneşti de pînă la el, la paginile 9-10 inserează următorul text:
“Şi iarăşi cu mult mai încoace, în zilele fericitului întru pomenire dascalului Şărban Protopsaltul, fiind cel mai desăvîrşit şi cel mai vestit dascal al vremii aceiia dintre greci, Anastasie Rapsaniotul, cu socoteală ca să-şi găsească…
De-a lungul secolelor se cunosc mai multe notaţii muzicale:
– notaţia ecfonetică (sec. 4 – 13), folosită iniţial pentru lecţionare, adică Profetologhion, Evanghelie şi Apostol. Spre sfîrşitul secolului 13 lecţionarele încetează să mai fie împodobite cu această notaţie;
– notaţia tip Chartres (sec. 9-12) (în imagine stihira Ἡ σοφία τοῦ Θεοῦ, τῆς ἑορτῆς…), din care a evoluat notaţia condacară şi notaţia znamenny;
July 29th, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
