“Noi aici în Transilvania ştim foarte bine că avem dreptul la viaţă, la o viaţă plină de vrednicie, pentru care aşteptăm, în mod natural, sprijinul FIDESZ şi al Ţării Mamă” – Peter Eckstein Kovacs, onorat, si el, cu Ordinul National “Steaua Romaniei”, la tabara autonomistilor maghiari de la “Tusvanyos”, in 2010, din postura de consilier al Presedintelui Romaniei, Traian Basescu
Gabriela Firea, devenita purtator de cuvant ad-hoc al Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”, a anuntat, ieri, ca agentul maghiar Lazslo Tokes poate “sa-si pledeze cauza” in favoarea pastrarii Ordinului National conferit de Traian Basescu, pe 26 septembrie, la Academia Romana? Poftim? Ce sa caute agentul maghiar in forul academic suprem al Romaniei? Ce tampenie mai e si asta? Ordinul tine de Cotroceni. Acolo este locul agentului maghiar, alaturi de cel care l-a decorat, cu un elogiu demn de falsificatorii istoriei de care s-a inconjurat, in cap cu Tismaneanu. Cititi si va cruciti: “în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.
Consiliul de Onoare este format din Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Şerban Brădişteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea şi Ecaterina Andronescu. Presedintele Academiei trebuie sa reconsidere aceasta idee deplasata. Laszlo Tokes nu trebuie sa intineze marmura peste care au trecut pasii lui Nicolae Iorga.
PS: Inteleg ca Peter Eckstein Kovacs (ca si propagandistul PCR-ist Cristian Preda, aparator infocat al lui Tokes) a candidat si el pentru Consiliul de Onoare al Ordinului. Nu cumva acest personaj cocotat de Basescu prin copac, la Cotroceni – la fel cum a fost suit si Tokes, de altfel, in varful Parlamentului European – ar trebui sa se afla in exact aceeasi banca (sau celula) cu colegul sau de serviciu; serviciu secret maghiar? Nu Kovacs declara – din postura de consilier prezidential! – ca “tara lui mama” este Ungaria? Pai si atunci n-ar trebui sa se duca la origini? Daca tot facem curatenie, atunci sa facem!
In rest, ma bucur ca ce am propus acum trei ani, in sfarsit, se implineste. Se misca destul de greoi mecansimul nostru de aparare, capusat bine de agentii anti-Romania, dar pana la urma, iata, se misca! Consiliul de Onoare are ocazia sa spele onoarea Romaniei. Sa o faca!
Ofer cateva date despre agentul maghiar Laszlo Tokes, in atentia Comisiei in cauza:
“Fantasmele trecutului continuă să tulbure minţile unor nostalgici, care n-au renunţat niciodată la obsesia maladivă, cuibărită adânc în cugetul şi sufletul lor, refacerea Ungariei Mari. Cât vor dăinui aceste stafii, va exista pericolul real ca interesele ţării noastre să fie puse, din nou, pe tarabă şi renegociate de zarafii politici.” – Conferinta comemorativa a masacrului maghiar de la Muresenii de Campie
„ (…) În timpul masacrelor de la Mureşenii de Câmpie, acolo se afla cantonat un grup de soldaţi din armata maghiară, sub comanda locot[onent] Csordás Gergely, din Regimentul 19 Honvezi din Nyiregyhaza.
Aici era preot român, Andrei Bujor, având soţie şi trei copii şi la casa şi curtea lor cantonase mai mulţi soldaţi cari se dăduseră la jafuri. Îngrijorat de cele ce vor urma, căci militarii erau agresivi, preotul a plecat la Cluj, pentru a solicita intervenţia Comandamentului militar, însă neobţinând nici o promisiune, în seara zilei de 23 septembrie 1940 pe la orele 10 soseşte acasă descurajat.
Înainte de a sosi, este pândit pe şosea de acuzatul l[ocotenen]t Csordás Gergely şi imediat trimite încă în aceeaşi seară o patrulă de 12 soldaţi înarmaţi la casa preotului Bujor, cu ordinul precis de a-i extermina împreună cu toată familia, precum şi pe cei arestaţi în aceeaşi după-masă, Gurzău Ioan, cantor, Gurzău Valeria, soţia acestuia, Petrea Natalia, soţia învăţătorului, Petrea Gheorghe, Ana Miron, soacra acestuia, şi Petrea Rodica, copilul de cinci ani al învăţătorului şi menţinuţi sub pază în casa preotului. Soldaţii trimişi la casa preotului, conformându-se ordinului primit împuşcă pe toţi cei mai sus arătaţi şi anume pe membrii familiei preotului, prin camerele de culcare, iar pe ceilalţi prin curte, împărtăşind aceeaşi soartă şi servitoarea preotului, unguroaica Juhász Sarolta.
Toate victimele, în număr de 11, sunt îngropate în aceeaşi noapte în curtea casei preotului român, într-o groapă improvizată, şi dimineaţa sosind acuzatul l[ocotenen]t Csordás Gergely la faţa locului i se raportează executarea ordinului. (…) Din probaţiune administrativă s-a dovedit că l[ocotenen]t Csordás Gergely a fost instigat de a săvârşi crimele de mai sus de către acuzatul Vass Albert din comuna vecină Sucutard, căci contele avea supărare pe părintele Bujor, din cauza unui teren de vânătoare şi pentru că vedea în dânsul un mare român. (…)
Avînd în vedere că faptele săvârşite de acuzaţi întrunesc elementele crimei prevăzute de art. 2 lit. e din Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război; (…) având în vedere că luaţi în parte, fiecare din aceşti acuzaţi conform participaţiei lor la săvârşirea crimelor arătate mai sus, acestea se încadrează în dispoziţiunile textului anunţat, după cum urmează: (…)
Acuzaţii Vass Andrei moşier din comuna Sucutard şi fiul său Vass Albert sunt acei cari au determinat prin instigare masacrarea altor patru persoane în comuna Sucutard, iar acuzatul Vass Albert a mai instigat masacrarea familiei preotului Bujor din comuna Mureşenii de Câmpie, fapte cari se pedepsesc în conformitate cu art. 3 al. 2 din legea specială cu pedeapsa la moarte. (…)”
TRIBUNALUL POPORULUI CLUJ, Şedinţa publică din 13 martie 1946.
Împlinirea, la 24 septembrie, a 72 de ani de la abominabilul masacru de la Mureșenii de Câmpie, comuna Palatca, judeţul Cluj, a constituit pentru participanţii la Sesiunea de comunicări cu tema „Refugiul românesc: 1940-1945”, desfăşurată la Muzeul Naţional al Refugiaţilor Etnici din Mureşenii de Câmpie, ocazia de a-și aduce aminte de cei peste 1000 de martiri români uciși în acel sângeros septembrie 1940. În numele lor și al zecilor de mii de români maltratați, persecutaţi, refugiaţi, expulzaţi sau deportaţi din teritoriul nordului Transilvaniei cedat Ungariei horthyiste după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, precum şi al celor aproape 400.000 de cetăţeni de naţionalitate română din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, „uitaţi” astăzi de autorităţile române, istoricii, cercetătorii și juriştii, prezenţi la reuniune au pus în lumină mărturii inedite şi documente de ultimă oră privind pătimirile românilor şi evreilor din Ardealul ocupat vremelnic.
“Am observat întâi cã este o harta româneascã. Am desfãcut-o cu nordul în jos, ceea ce m-a fãcut sã nu înteleg nimic. Mi-a întors-o Schmidt. Ochii mei cãutau tãietura de la granita de vest pe care cu totii o asteptam. Mi-am dat seama însã cã este altceva. Am urmãrit cu ochii granita care pornea de la Oradea cãtre rãsãrit, alunecând sub linia feratã si am înteles cã cuprindea si Clujul … Am început sã nu mai vãd. Când mi-am dat seama cã granita coboarã în jos ca sã cuprindã secuimea am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Brasovul! O micã usurare: Brasovul rãmâne la noi.
Când am privit în toatã grozãvia împãrtirea Transilvaniei, am înteles cã puterile care îmi erau mult slãbite mã pãrãsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a fãcut neclar, ca un nor galben cenusiu, din cenusiu, negru …
În clipa aceea, mi-am pierdut cunostinta. Nu mai trãisem o asemenea senzatie fizicã decât cu 22 de ani în urmã, când o injectie cu novocainã la o operatie mã fãcuse sã trec pentru o clipã pe lumea cealaltã, de unde mi-am revenit cu ajutoare medicale date in extremis.
Acum aveam pentru a doua oarã impresia netã cã am trecut dincolo. Cineva a cerut pentru mine un pahar cu apã. Dornberg a deschis usa alergând prin multimea care umplea sãlile strigând: “un pahar cu apã, un pahar cu apã…”
Peste un minut mi l-au adus. Valer Pop mi l-a dat în silã sã-l beau. Am început sã vãd din nou si am avut puterea sã duc mai departe calvarul.
Mi s-au prezentat actele spre semnare. Am scos tocul meu cu cernealã verde, cu care scrisesem atâtea lucruri frumoase si atâtea gânduri bune pentru tara mea. Am iscãlit tot fãrã sã mai citesc. Valer Pop citea pentru mine. De altfel, nu mai era nimic de verificat: actele erau cunoscute, harta tot asa.”
Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940, Bucuresti, Editura Enciclopedicã, 1991, p. 212
****
La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, Ungaria fura de la Romania Transilvania de Nord. Peste 300.000 de romani se refugiaza in Romania, peste 150.000 sunt deportati de autoritatile unguresti si peste 50.000 de romani sunt exterminati de hortisti.
Perioada 1940-1945 a fost o perioada de cosmar pentru romanii de pe teritoriile din Transilvania de Nord, cotropite de Ungaria. Romane, nu uita! (Altermedia)
Pastorul infidel Laszlo Tokes, figură marcantă a ”revoluţiei române”, a avut şi o importantă carieră de informator al fostei Securităţi. Toţi cei care s-au preocupat de biografia sa eroică au reţinut şi colaborarea sa cu Securitatea, scrie Cotidianul, adaugand ca un documentarist cu ochii în patru ne-a trimis o minuţioasă selecţie de mărturii şi relatări despre trecutul ”acoperit” al lui Laszlo Tokes.
“Pro forma”: S-au identificat si facut publice documentele esentiale care dovedesc ca Laszlo Tokes, la 11 septembrie 1975, lasa judecatii istoriei urmatoarea consemnare olografa: “Constient de faptul ca prin atitudinea si comportarea mea am adus atingere securitatii statului ma angajez ca pe viitor sa fiu un cetatean loial regimului din R.S.R. (…).
“De facto”: Informatorul “Laszlo Kolozsvari“ furnizat informatii in temeiul carora anumite persoane, inclusiv cetateni ai altor state ( Klass Eldering, Ida Eldering, Lajos Gudor, Ioszef Demeter, Laszlo Ferenczi, Sandor Farkas, Ioszef Otvos, Tamas Jenci, Noemi Szebeni, Laszlo Vetesi, Sandor Gede s.a.) au facut obiect al unor masuri de prevenire a activitatilor de natura a prejudicia securitatea statului roman.
(Sursa: “Tinerama”, nr.210, 21-27 decembrie 1994, director Max Banus)
In prima jumatate a anilor`80 Laszlo Tokes a fost integrat “Biroului de Presa pentru Transilvania”, eufemismul folosit pentru o retea subversiva creata serviciile speciale (spionaj si diplomatic) ale Budapestei pe teritoriul Romaniei Dupa descoperirea retelei, ceilalti membri au acceptat sa se stabileasca in strainatate -Ungaria si Elvetia (Anexa nr._).
LASZLO TOKES – TRADATOR AL ROMANIEI SI AGENT DE SPIONAJ AL UNEI PUTERI STRAINE
Mutat disciplinar la Timisoara, Laszlo Tokes nu si-a respectat angajamentul de a se abtine de la activitati contra securitatii statului roman.
O marturie edificatoare a unei enoriase, demonstreaza continuarea legaturilor clandestine, realizate prin metode specifice spionajului :
“L-am cunoscut pe László Tokés cind a fost repartizat la Timisoara. La vremea aceea preot paroh era Leo Peuker iar László Tokés a fost preot ajutator. In momentul repartizarii lui Tokés aici nu stiam nimic despre faptul ca el avea probleme cu autoritatile. Eram membra in presbiteriul bisericii. (…) Cand Tokés avea ceva de transmis in strainatate, apela la sotul meu sa faca microfilme. In 1990 am aflat ca insasi fiica mea ducea microfilmele la Arad, la bunica fostei soacre, de unde altcineva (nu stiu cine) aranja sa ajunga mai departe.” (Ildiko Sepssy, Colectia de Documente Marius Mioc)
Ofiterul coordonator al actiunii de contraspionaj in cazul lui Laszlo Tokes precizeaza:
Shimon Peres, presedintele statului Israel:“Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici – 400.000 de evrei -, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu şi-au uitat iubirea pentru România, şi-au păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să mulţumesc poporului român.” – 12 August 2010, Bucuresti, Palatul Cotroceni
Intr-un text memorialistic al fostului rabin al Clujului, Moshe Carmilly-Weinberger, datat “New York, în luna mai 1988″, text intitulat AJUTORUL ROMANIEI ÎN ACŢIUNEA DE SALVARE A EVREILOR ÎN TIMPUL NAZISMULUI, autorul afirmă:
“În primul rând putem afirma ca un fapt cert că nu am fi fost capabili să realizăm operaţia de salvare, dacă nu am fi primit ajutor din partea unor oameni, neevrei, cu gândire umanistă, antifascistă. Şi când reexaminez trecutul, în faţa mea apare în special figura unui om, care fără nici o ezitare s-a alăturat celor prigoniţi, întinzându-ne mâna sa protectoare şi frăţească. Acest om a fost profesorul RAOUL SORBAN. […] Prima iniţiativă de a găsi soluţii, de a lua nişte măsuri pozitive i-a aparţinut lui RAOUL ŞORBAN. La începutul anului 1941 mi s-a adresat cerându-mi ajutor […] Nu se pot enumera pe scurt toate acele iniţiative ale lui RAOUL ŞORBAN, care au fost decisive în evoluţia unor importante operaţiuni. Pe scurt, aş aminti un fapt decisiv pentru destinul operaţiunii, anume că, prin mijlocirea lui RAOUL ŞORBAN, s-a realizat o largă cooperare, cu participarea lui EMIL HAŢIEGANU, a episcopului IULIU HOSSU, a lui AUREL SOCOL, a mai multor preoţi greco-catolici şi ortodocşi, ca TITUS MOGA, FLOREA MUREŞAN, VASILE AŞTILEANU, COSMA, STĂNESCU şi a altora, a lui EUGEN FILOTTI, ambasadorul României la Budapesta, a consulului României la Oradea, MIHAI MARIN, a colonelului MIHAI GURGU, ataşat militar – cu maşina căruia au fost trecuţi peste graniţă, în România, mai mulţi evrei şi neevrei, între ei dr. ERNEST MARTON – şi a colonelului VICTOR CUPŞA din Turda, datorită căruia s-au obţinut sute de documente de călătorie pentru evreii refugiaţi în România, a profesorului dr. CORIOLAN TĂTARU din Sibiu şi a multor altora. Datorită acestei colaborări a fost mobilizată populaţia românească de-a lungul întregii frontiere româno-maghiare, care, în mod dezinteresat, a facilitat trecerea graniţei de către evrei.
RAOUL ŞORBAN a fost şi omul de legătură între mine şi > care îşi primeau onorariile numai după ce se reîntorceau cu mesajul cifrat, stabilit de mine, dovedind că operaţiunea de trecere a frontierei a reuşit. […] Dupa ce am sosit la Bucureşti, am fost ajutat din nou de RAOUL ŞORBAN, întrucât el s-a alăturat acţiunii de salvare a evreilor, condusă de A.L. ZISSU, şeful mişcării sioniste din România.
Prin mijlocirea lui RAOUL ŞORBAN am intrat in legătura cu IULIU MANIU. […] RAOUL ŞORBAN, gata să facă orice sacrificiu, a luat formularele pe care le-am primit de la IULIU MANIU şi a trecut clandestin graniţa în Ungaria, la Cluj, ca să le împartă evreilor ce urmau să vină în România. Dar la Cluj nu a mai găsit evrei. Maghiarii au golit ghetoul din Cluj în numai 6 săptămâni. Cu această ştire cumplită a revenit RAOUL ŞORBAN la Bucureşti.”
Iată acum şi un fragment din discursul venerabilului Alexandru Safran, Rabinul-şef al Genevei, rostit în Parlamentul României, la 28 martie 1995:
„Iar acei evrei rǎzleţi din Ardealul de Nord, care au izbutit sǎ scape de la deportarea la Auschwitz, datoresc salvarea lor simţului nobil românesc al profesorului Raoul Şorban, simţului nobil românesc al domniei-voastre, domnule profesor Şorban, chibzuinţei sale active şi a aceleia a prietenilor sǎi. Ei s-au cǎznit ca aceşti rǎzleţi evrei sǎ poatǎ sǎ treacǎ în România, la noi, şi de aici, din acest liman al izbǎvirii lor, sǎ ajungǎ apoi în Ţara Fǎgǎduinţei, în Ţara Sfântǎ.”
Întrebat de Constantin Mustaţă dacă a fost Holocaust în România, autorul spune tranşant: “Nu! Holocaust a fost în Ungaria. (p. 25). Raoul Şorban susţine că în România nu a existat Holocaust, dimpotrivă, că ţara noastră i-a salvat pe evrei, în timp ce Ungaria a trimis la moarte, în numai două luni, circa 618.000 de evrei. Această afirmaţie a făcut-o şi la inaugurarea Muzeului Holocaustului din Washington, opinia fiindu-i susţinută şi de doi mari evrei – cei doi Rabini plecaţi din România: Alexandru Şafran (decedat recent la Geneva) şi Moshe Carmilly-Weinberger din New York, fost Rabin al Clujului. ).
Cred că, într-o problemă atât de delicată, cum este cea a Holocaustului, era absolută nevoie ca autorul să indice sursele, documentele pe care se bazează în afirmaţii, mai ales atunci când foloseşte anumite cifre. Iată, de pildă, ce putem citi într-o lucare de specialitate: Mareşalul Ion Antonescu “are meritul de a fi salvat de la “Solutia finala” viaţa a circa 350.000 de evrei români. Poartă răspunderea deportării evreilor basarabeni şi bucovineni în Transnistria, din care cel puţîn 108.710 au pierit acolo. Poartă răspunderea războiului” (Dinu C. Giurescu, în O istorie a românilor. Coordonatori: Stephen Fischer-Galaţi, Dinu C. Giurescu, Ioan-Aurel Pop, Fundaţia Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 1998, p. 271).
Cartea de interviuri a lui Constantin Mustaţa ne oferă nenumărate ocazii de a reflecta la destinul unor oameni, la “aviatorismul” lor politic. Am să dau două exemple.
Raoul Şorban evocă o întâlnire, la Bucureşti, la Institutul de Istorie al Partidului Comunist Român, la care participase şi Randolph Braham, evreu român, trăitor o vreme la Dej (”unde au rămas pregnant în amintirea oamenilor convingerile sale bolşevice, de care n-a reuşit să se desprindă niciodată” (p. 15), cunoscut cercetător al Holocaustului, în prezent profesor la City College of the City University din New York. La întâlnirea cu pricina, acesta a propus să se ridice, la Bucureşti, o statuie închinată …mareşalului Ion Antonescu, pe care el îl considera salvatorul evreimii din România! Ulterior, prin acţiunile şi articolele sale, Braham s-a pus în slujba revizionismului maghiar, dorind a şterge crimele maghiarilor din al II-lea război mondial, ascunzând masacrele făcute de armata maghiară la Novi Sad, ca şi măcelul de la Kameneţ-Podolsk, unde au fost masacraţi 36.000 de evrei din zona Maramureşului. “Până în 1990 – scrie Raoul Şorban – poziţia lui a fost una corectă, după care, inexplicabil, şi-a modificat radical poziţia, schimbând albul cu negrul şi invers! Explicaţia > nici nu este greu de găsit, fie şi dacă admitem să ne gândim doar la faptul că preşedintele Ungariei, Arpád Göncz, i-a decernat o importantă medalie a Ungariei…” (p. 15 – Dialoguri cu Raoul Şorban, de Constantin Mustaţă, tipărita la Editura Anotimp din Oradea, 2002)
(…) Chestiunea maghiară.
Problema căreia Raoul Şorban i-a dedicat cel mai multe timp se referă la ceea ce se numeşte “chestiunea maghiară”, respectiv la pretenţiile maghiarilor de a revendica Ardealul, de a reface Ungaria Mare.
September 20th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
