“Cu mâna tremurândă, bunica Ana, paralizată și țintuită la pat de câteva luni, cu o pensie cât alții risipesc într-o seară la ‘mall’, a trimis la biserică trei lei pentru creștinii din Siria! Nici nu știu cum a aflat de colecta Patriarhiei Române, însă bătrâna aceasta a demonstrat ceva ce noi exprimăm doar cu buzele – creștinii sunt un singur trup! Din puținul ei, a ținut să participe la darul pentru „Biserica ce locuiește vremelnic în Siria”! Dacă și tu, frate, simți că ești parte a trupului Bisericii, precum bunica Ana, mai ai o șansă! În duminica aceasta se încheie Colecta Națională pentru ajutorarea creștinilor din Siria! Puținul tău, cu puținul meu și cu puținul altora poate constitui mult pentru frații din Siria însângerată!” – Integral laDoxologia
Duminică, la Vlădeni, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la naşterea în ceruri a Părintelui Dumitru Stăniloae, Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a oficiat slujba Parastasului pentru marele teolog ortodox. A fost prezentă Lidia Stăniloae, fiica Părintelui, împreună cu alţi membri ai familiei, printre care nepoţi şi nepoate, dintre care menţionăm pe maica Filofteia, care l-a îngrijit cu devotement pe Părinte în ultimii ani de viaţă, maica Rafaela, Dumitraş şi Gheorghe Stăniloae, primarul comunei Dumbrăviţa, Zachiu Popa, oameni care l-au cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae, localnici.
Din soborul de preoţi au făcut parte stareţul de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, stareţul mănăstirii de la Poiana Braşov, arhimandritul Hristofor Bucur, protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea, parohul de la Vlădeni, Ionuţ Ilea, părintele profesor Ovidiu Moceanu şi alţi slujitori ai Domnului.
Parastasul a fost urmat de un simpozion, la care au fost prezentate mai multe comunicări ştiinţifice şi evocări venite din partea doamnei Lidia Stăniloae, care a accentuat comportamentul admirabil al tatălui său în închisorile comuniste, a părintelui profesor Ovidiu Moceanu, care a făcut o succintă prezentare a operei Părintelui, a părintelui Dănuţ Benga, care a subliniat smerenia marelui dogmatist ortodox, a pr. protopop Gheorghe Colţea, care a vorbit cu curaj despre sfinţenia Părintelui, a părintelui profesor Nicolae Moşoiu, care a reamintit celor de faţă că ultima dorinţă a Părintelui, ridicarea unei mănăstiri la Vlădeni, a rămas neîmplinită, şi a domnului profesor Gheorghe Stăniloae, care a ţinut să sublinieze că rezistenţa Părintelui Stăniloae a fost de natură spirituală, şi nu politică, poziţie pe care Părintele s-a situat de-a lungul întregii sale vieţi. În finalul manifestării, vrednicul părinte Ionuţ Ilea a arătat celor prezenţi o icoană a Cuviosului Mărturisitor Dumitru Stăniloae, realizată de prof. Crina Palas, ca un corolar la leitmotivul comunicărilor prezentate în cadrul simpozionului: sfinţenia de netăgăduit a patriarhului teologiei ortodoxe româneşti.
Prezentăm în continuare un interviu pe care ni l-a acordat doamna Lidia Stăniloae şi mărturia inedită a domnului Gheorghe Stăniloae despre motivul arestării Părintelui Dumitru Stăniloe, aşa cum i-a fost spus de unchiul său. (Florin Palas)
Mărturie a domnului profesor Gheorghe Stăniloae, nepot al Părintelui Dumitru Stăniloae
Am îndrăznit să-l întreb pe Părintele Stăniloae într-o zi: Din ce cauză aţi făcut închisoare? Mi-a răspuns următorul lucru: Câţiva ani, în perioada de după instaurarea regimului comunist, ne-am subordonat Bisericii Ruse. Şi am luptat prin cuvânt, pe la cursuri, prin scris, pentru autocefalia bisericii noastre. Ana Pauker, care reprezenta puterea în România, deşi, teoretic, Biserica era separată de Stat, a spus aşa: Păi, dacă Părintele Stăniloae doreşte independenţa faţă de Moscova, până la ieşirea României din lagărul socialist mai este un pas. Este periculos! La zdup cu el!
Doamna Lidia Stăniloae: “Sunt convinsă că părinţii mei au fost sfinţi”
– Aţi pus accentul astăzi pe suferinţa pe care Părintele Stăniloae a îndurat-o în închisoare. Consideraţi perioada aceasta un moment esenţial pentru viaţa sa?
– Pentru toată lumea suferinţa este un moment esenţial. Ea ne face să avem în faţa ochilor şi alte perspective decât banalul. Tata spunea că pentru el a fost de folos închisoarea, pentru că l-a învăţat să se roage altfel. Sigur că a suferit foarte mult, am suferit şi noi foarte mult, sunt nişte momente cumplite. Dumneavoastră, ca oameni tineri, nu le-aţi trăit şi, slavă Domnului că nu le-aţi trăit. Mă gândesc că n-ar fi rău să fie mai prezent în conştiinţa poporului român. Ar trebui ca acum aceste suferinţe să se compenseze printr-o altă atitudine. E adevărat că pentru noi a fost rău, ca pentru toate familiile celor care au stat în temniţă.
Eram urmăriţi, eu am fost dată afară de la Universitate, unde lucram, mă rog, au fost consecinţe foarte grave. Însă asta trebuie să acceptăm. Aşa a vrut Dumnezeu. Şi am vrea să avem conştiinţa că nu s-a întâmplat chiar degeaba, că toată suferinţa, şi a lor, şi a noastră, a adus nişte roade bune în conştiinţa de azi a poporului român.
– Credeţi că locul Părintelui Stăniloae este între sfinţii neamului nostru?
– Am văzut multe icoane cu el. Este o evlavie a poporului. Biserica va hotărî dacă e de folos canonizarea tatălui meu. Pentru mine, e o permanentă legătură cu ce se întâmplă pe alte planuri.
– Simţiţi prezenţa Părintelui?
– Sigur că da. Sunt convinsă că părinţii mei au fost sfinţi. Şi mama a fost o sfântă! Tata a mărturisit de zeci de ori că, dacă n-ar fi fost mama, n-ar fi reuşit să realizeze tot ce a realizat. După ce a murit mama, am fost convinsă că nici tata n-o să mai poată rezista prea mult. Şi aşa a şi fost. A murit după cinci luni. Părinţii mei nu s-au certat niciodată, s-au iubit, s-au preţuit, fără manifestări spectaculoase. O iubire modestă, smerită, fundamentală.
Scriam acum câţiva ani de intenţia unor ţărani din satul Vlădeni, având în frunte pe doamna Maria Câmpean, de a ridica o mănăstire cu hramul “Sfântul Dumitru”, în locul numit “Fântâniţa Călugărului”, în urma promisiunii făcute Părintelui Stăniloae. Descoperim acum că, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Antonie Plămădeală, în data de 24 mai 1993, Părintele Stăniloae îi transmite acestuia ultima sa dorinţă:
“Mă aflu în Spitalul Elias. Dumnezeu ştie de mă voi mai face bine. Ultima mea dorinţă este să se facă o mănăstire la Vlădeni, fie în partea de vest, în legătură cu Ţara Oltului, fie spre est, în legătură cu Braşovul şi Săcelele”.
În cadrul simpozionului prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la naşterea în ceruri a patriarhului teologiei româneşti, părintele profesor Nicolae Moşoiu a reamintit această ultimă dorinţă a Părintelui Dumitru Stăniloae, făcând apel către feţele bisericeşti prezente pentru ridicarea unei smerite mănăstiri. “A fost nu numai ultima dorinţă a Părintelui Stăniloae, a fost dorinţa lui dintotdeauna!”, a întărit şi doamna Lidia Stăniloe, fiica Părintelui. Protopopul Branului, părintele Gheorghe Colţea, a promis că, împreună cu credincioşii, cu autorităţile locale, va împlini dorinţa Părintelui Stăniloae.
Ne mai desparte puţină vreme de odioasa sărbătoarea a Halloween-ului, marcată în fiecare an, la finele lunii octombrie, prin tot felul de activităţi cu tentă satanică. De aceea, se cuvine să tragem încă de acum un semnal de alarmă privind pericolul pe care îl reprezintă această celebrare a răului, atât de nocivă pentru sănătatea sufletească şi morală a copiilor noştri.
An de an, şcolile din România devin adevărate „castele” ale groazei, bântuite de vampiri, vrăjitori, mumii, vârcolaci sau criminali sângeroşi. O privelişte macabră care, însă, nu îi îngrozeşte nici pe părinţi, dar nici pe dascăli, căci la parăzile de Halloween, organizate în diferite oraşe ale ţării, ei se costumează aidoma copiilor lor, mărşăluind alături de aceştia.
De câţiva ani, însă, un fenomen mai periculos decât însuşi Halloween-ul îl reprezintă „Săptămâna Arhanghelilor”, un eveniment organizat de membrii Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.). Aparent, organizatorii anunţă expoziţii de pictură cu tema „Lumea îngerilor”, conferinţe despre angeologia creştină, teatru de păpuşi pentru copii, teatru iniţiatic pentru cei mari, concerte de muzică inspirată de îngeri, filme documentare despre îngeri etc. Mascată sub o formă şi o denumire „prietenoasă”, manifestarea are însă drept protagoniste cursante M.I.S.A., prestatoare de videochat erotic, care pozează în „îngeriţe”, aducând hulă împotriva Bisericii Ortodoxe şi credinţei creştine.
BBC este un post anti-crestin si batjocoritor la adresa batranilor, este concluzia unui sondaj propriu realizat in Marea Britanie in urma cu doi ani. Angajatii recunosc ca au liber sa insulte crestinii iar britanicii considera ca grupurile minoritare si “drepturile” lor – cum ar fi pretentiile homosexualilor la casatorie – sunt supra-reprezentate de corporatia anti-crestina, relata cotidianul DailyMail la vremea respectiva, in iunie 2011.
BBC foloseste “stereotipii peiorative” la adresa crestinilor, arata si The Teleghraph. “In ceea ce privește religia, au fost mulți care au perceput BBC ca fiind anti-creștin iar creștinismul prezentat denaturat”, se arata in Raportul intern obtinut de The Telegraph.
Cu un an inainte, cardinalul de Edinburgh criticase BBC declarand ca “a institutionalizat anti-crestinismul”. In decembrie 2011, aceasta afirmatie avea sa se dovedeasca stiintific, cand, conform unui sondaj intern in randurile angajatilor postului public britanic, s-a demonstrat ca numai 22,5 % dintre acestia se declara crestini (de notat totusi ca doar 57% au acceptat sa raspunda la aceasta intrebare). Oricum ar fi, rezultatul contrasteaza cu faptul ca 71% dintre britanici se declara crestini si 15% lipsiti de religie, dupa cum transmite Christian Post. Aceeasi publicatie noteaza tendinta BBC de a folosi terminologia de inspiratie sovietica “era noastra” si “inaintea erei noastre” in loc de Inainte de Hristos si Anno Domini, de la nasterea Mantuitorului.
Intr-un interviu realizat in 2012 de portalul sorosist FreeSpeachDebate, directorul general al BBC, Mark Thompson, un tip cu serioase deranjamente psihice, dupa cum se poate observa in interviul filmat, admite ca postul are o politica anti-crestina. “BBC este vadit anti-crestin“, considera editorialistul de la Daily Caller, oferind mai multe exemple in articolul sau de opinie. Un alt comentator britanic, Marcus Stead, intra in amanunte privind modul in care este reprezentat un personaj crestin intr-o productie BBC: un amarat destinat ridicolului. Aceasta face trimitere si catre memoriile cunoscutului prezentator BBC Peter Sissons, care, la incheierea carierei, a dezvaluit ca practica BBC, descris ca un post capcanat de extrema stanga, era sa insulte crestinii, motivandu-se ca oricum acestia nu raspund pentru ca sunt prea slabi. Daca nu urmai regula, iti pierdeai postul, afirma Sissons. Un analist de la Daily Mail subliniaza de altfel ca vinovata de gradul ridicat de anti-crestinism al “ateistilor Guardianisti” de la BBC este si Biserica Anglicana, pentru ca nu reactioneaza.
Nu acelasi lucru a facut Biserica Ortodoxa Romana, care a emis un viguros si foarte bine argumentat protest la un reportaj anti-crestin de toata jena, descris de BOR drept O manipulare care nu onorează postul de televiziune BBC. Iata de ce, de data aceasta, trebuie felicitata Patriarhia Romana.
Prea Fericitul si vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, care a avut numele de botez Toader Arăpaşu, s-a născut pe 7 februarie 1915 în satul Tocileni, comuna Stăuceni de langa Botosani, fiind al zecelea din cei unsprezece copii ai soţilor Dumitru şi Marghioala Arăpaşu. El a urmat şcoala primară din satul natal, după care, la vârsta de 13 ani, a devenit monah, intrând ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani. A fost Intâistătătorul Bisericii Ortodoxe Romane timp de 21 de ani, trecând la cele veşnice în 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani.
Familia si consatenii sai din Tocileni lucreaza zilele acestea la definitivarea unui muzeu dedicat Patriarhului. Primarul comunei Stauceni, Mihai Chihaia, a solicitat Patriarhiei Romane sa transfere bunurile personale ale patriarhului Teoctist in casa memoriala a acestuia, reconstruita in localitatea sa natala. “Avem promisiunea ca bunurile care au fost proprietate personala a patriarhului vor ajunge la Stauceni. Vrem ca de obiectele Prea Fericitului Parinte sa se bucure toata lumea”, a declarat Mihai Chihaia, citat de CrestinOrtodox.Ro. Duminica aceasta a avut loc un Parastas in satul natal al Patriarhului, informeaza Doxologia, urmasii Patriarhului din Tocileni asteaptand cu nerabdare deschiderea Muzeului, cat de curand, in prezenta IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
“Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum? M-au ţinut 14 ani în închisoare numai în zarcă la Aiud. Regim de exterminare. Greu, foarte greu. Ca să mori, să nu-ţi dea să mănânci şi te şi dezbrăca, că iarna te băga la zarca, să mori de frig. În trei zile după socoteala lor, verificat mureai. Eu n-am murit. Mai mi-au dat 5, a mai durat, n-am murit, mi-au dat 7 – n-am murit. N-a vrut Dumnezeu.” – Extras dintr-un interviu inedit cu Parintele Arsenie Papacioc al revistei Atitudini. Cititi Scurta autobiografie a Parintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc
“Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare. – O să stăm drepţi, cât putem.
– Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.” Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc
Sfântul Părinte Arsenie Papacioc despre sfantul Ilie Lacatusu, plecat la Ceruri in urma cu 30 de ani, la 22 iulie: „Eu am fost cercetat dacă să îl canonizeze pe Ștefan cel Mare. A venit un arhiereu la mine. N-am fost de aceeași părere. Mai repede sunt pentru părintele Ilie Lăcătușu pentru că sunt niște semne de la Dumnezeu: are mireasmă și este neputrezit… Trebuie să atrageţi atenţia Patriarhatului. Trebuie să miște cineva, dar este mai greu să îl sanctifice. Pentru că cel mai evident lucru, de nediscutat, este că nu a putrezit și că are mireasmă… A rămas toată lumea cu această credinţă (că părintele este sfânt). Dispuneţi, eventual, o canonizare…”. via Apologeticum
Sambata aceasta, la Manastirea Petru Voda cat si in bisericile, schiturile si manastirile din tara si din lumea ortodoxa, de la Sfantul Munte la Tara Sfanta, urmeaza sa aiba loc Pomenirea de 40 de zile a Părintelui nostru Justin Pârvu – 27 Iulie 2013 si pentru ca pe 30 iulie se vor implini sase ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Patriarh Teoctist, tot sambata, dupa Sfanta Liturghie, va avea loc la Patriarhie o slujba de pomenire pentru Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane. Toti cei de mai sus au facut parte sau au fost “invinuiti” ca au avut legaturi cu Miscarea Legionara, cei trei sfinti parinti patimind ani grei de inchisoare pentru crezul lor si dragostea de poporul roman. Vedeti mai jos ce parere are Parintele Arsenie despre jertfa lor si canonizarea Sfintilor Inchisorilor:
GHIMPELE ne reaminteste O asociaţie susţinută de Monica Macovei, împreună cu Muzeul Ţăranului Român, organizează Luna homosexualilor şi transsexualilor. Invitat special: un promotor al pedofiliei. Si ne da si o informatie de ultima ora: “Printr-o răspuns adresat organizațiilor semnatare ale scrisorii de protest, conducerea MTR respinge acuzațiile aduse, susținând că “MTR nu este o instituție tradițională, ci un muzeu care are un discurs cultural despre tradiție, ceea ce este cu totul altceva”. De asemenea, în conținutul aceluiași drept la replică, directorul Virgil Ștefan Nițulescu afirmă că “singurele valori pe care le promovează muzeul sunt cele autentice”, cu referire directă la cele ale culturii LGBT.”
Nimic nou la MTR (Muzeul Tiganilor Romi), dupa cum ma asteptam. Dar sa ne intoarcem la subiect: fosta procuroare ceausista este, intr-adevar, cea prin care s-a perfectat punerea ACCEPT-ului sub umbrela dezonoranta pentru istoria relatiilor diplomatice romano-americane a Ambasadei SUA la Bucuresti. Evident, de pe vremea lui Gututenstein, care a marsaluit cu pidosnicii brat la brat pe “strasse”, la fel ca si Monica Macovei. Ca doar e “crestin-democrata”, respectiv popopulara europeana. Asadar, “Luna Istoriei Gay” se desfasoara in dispretul Taranului Roman la Muzeul ce-i poarta numele prin parteneriatul “cultural” direct si rusinos cu Ambasada SUA virusata (si azi?) de Monica Macovei, membra fondatoare si de onoare (!) a ACCEPT, conform Hotararii Judecatoresti nr. 6727/25.10.1996 a Judecatoriei Sectorului 2.
Repet: Rusine Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti! Una e sa sustii “drepturile omului” si alta sa batjocoresti sfidator majoritatea crestina si cultura nationala a tarii in care te afli ca oaspete!
Mai multe asociatii civice crestin-ortodoxe, intre care se remarca Asociaţia Christiana – preşedinte prof. univ. dr. Pavel Chirilă, Asociaţia Pro Vita Bucuresti – preşedinte Bogdan Stanciu si Fundatia „Sfintii Martiri Brancoveni” – Suceava, au intocmit o scrisoare de protest catre directorul Muzeul Taranului Roman, Virgil Nitulescu, fata de acceptarea unui parteneriat “contra-naturii” cu asociatiile homosexuale din Romania in cadrul unei asa-numite “Luni a Istoriei Gay” (de la anul ce urmeaza: “Anul Istoriei Gay”?). In fapt este vorba de o manifestare de propaganda hidoasa, de anvergura, pentru impunerea pe agenda publica si politica a prioritatilor Retelei Soros pentru distrugerea totala a rezistentei si esentei crestine a poporului roman, printre care se afla si “legalizarea uniunii intre persoanele de acelasi sex din Romania” urmata de posibilitatea infierii unor copii de catre “cuplurile de homosexuali”.
Din pacate, Muzeul Taranului Roman nu este la prima manifestare anticrestina. De fapt, o mare parte din “evenimentele culturale” derulate acolo – cu exceptia notabila a fructuoasei activitati bahico-comerciale a carciumii in continua extindere, pana pe sub crucile bisericii de lemn din curtea Muzeului – au un caracter sau cel putin un iz anticrestin si antiromanesc, ceea ce inseamna ca nu prea au treaba nici cu Taranul nici cu Romanul. Un exemplu proaspat: Expozitia “Nu ma privi de sus”, sponsorizata de aceeasi “filantropica” Fundatiei Soros cu privire la “comunitatile rome” disciminate nu stiu unde in lume si realizata de un tigan kosovar care face naveta intre New York si Pristina. Pai, suntem la Muzeul Taranului Rom? In 2010, un alt exemplu, am protestat degeaba cand, dupa ce o mana de crestini a reusit sa blocheze difuzarea filmului satanist “Antihrist” la nivel national, o alta mana, de “intelectuanali” de la Muzeu, a petrecut blasfemic prezentand cu fast pelicula sinistra la… “Studioul Horia Bernea” (Vezi: Un Muzeu in deriva satanista. De Sfantul Gheorghe, Muzeul Taranului Roman ne invita la filmul… “Antichrist”, in “Studioul Horia Bernea”). Porcaria satanista bantuie si-acum ca un titlu de lauda pe site-ul Muzeului(vezi foto).
Nu poate sa mai mire, asadar, “parteneriatul gay” de azi, cand “societatea civila crestina” si liota ei de papa-hagisti si pata-dreptatic intelectualisti-firimituristi de sub mesele “catarilor de la Paltinis” au tolerat complice cu conducerea Muzeului si carciuma din curte toate aceste manifestari anticrestine, exacerbate dupa moartea lui Horia Bernea si a Irinei Nicolau.
Citez din scrisoarea trimisa pe adresa conducerii Muzeului Taranului Roman, din care face parte si fostul vice-presedinte al Ligii Studentilor din perioada Piatei Universitatii, Mihai Gheorghiu:
“În exercițiul de propagandă sunt implicate ambasade, institute culturale și fundații străine care doresc impunerea unor valori străine de cele creștine, tradiționale. Adică exact ceea ce conține și susține muzeul pe care îl conduceți.
Ethosul tradițional, mărturisit în prima expunere a muzeului de către cel care a renăscut acest muzeu, este axat pe Cruce: „Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori.”, a afirmat Horia Bernea. În jurul acestei axe primordiale a satului românesc s-au adăugat organic toate celelalte săli de expunere.
Pentru noi, ideea de “țăran” și de “român” are o semnificație profundă, pe care am înțeles-o și datorită celui care a fondat muzeul după anii comunismului, regimul în care se dorea desființarea satului tocmai ca depozitar al unor valori incompatibile cu ideologia. Prin alăturarea impură între propaganda homosexuală și MȚR, se dorește o maculare simbolică a imaginii acestuia și prin conținut – incompatibil cu viziunea tradițională a românului – și prin folosirea sălii cu numele fondatorului, studioul Horia Bernea.”
Toate bune si frumoase, mai putin finalul scrisorii, in care se strecoara un neadevar, si anume:
“Întrucât doua facultăți trecute inițial ca partenere în programul lunii „Istoriei LGBT” , este vorba de Facultatea de Istorie și cea de Sociologie, s-au retras din acest proiect, vă rugăm, din considerentele deja expuse, să le urmați exemplul, păstrând neatinse renumele și mai ales spiritul Muzeului Ţăranului Român.”
Ar fi bine sa fie asa, insa, conform programului “Lunii Istoriei Gay”, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a semnat prin conducerea ei – decan Marian Preda, acelasi profesor care a condus o Comisie prezidentiala celebra pentru “raportul” ei privind legalizarea drogurilor si a prostitutiei (aceeasi “agenda Soros) – un parteneriat care prevede nu prezenta sau disparitia numelui facultatii de pe site-ul si afisul “ACCEPT”, ci o prelegere “sociologica” despre “emanciparea homosexualitatii” sustinuta de un profesor homosexual de la Universitatea din Amsterdam, ciudatul – in sensul de “freak” – Gert Hekma (foto mai jos). Despre numitul freak am citit chestii care provoaca scarba asa ca nu-mi vine sa le reproduc. Dau doar cateva exemple:
– Prin 2007 a sustinut campania unor dementi de introducere in parada anuala a homosexualilor de pe canalele Amsterdamului a unui vapor al “tinerilor homosexuali”, tineri in intelesul “intre 12 si 16 ani”! Si a reusit. Primarul, un domn Jov Cohen, a aprobat de atunci asa numitul “homo-youngstersboat”. Miza este “lupta” dusa de intreaga mafie homosexuala mondiala pentru scaderea varstei de condamnare a pedofiliei si acceptarea sexului cu copii/baieti minori ca “normal”.
Intr-un interviu aflat pe site-ul Universitatii din Amsterdam ( Interview of Gert Hekma by Thea Schepers: Children and Sexuality) profesorul homosexual Gert Hekma sustine aceeasi teza a departajarii – cu consecintele ei legale – a pedofiliei de “epebofilie”, argumentand ca pedofilia priveste doar copiii sub 12 ani iar “epebofilia”, ce tine de “tinerii” de peste 12 ani, este o normalitate.
Asadar Apelul organizatiilor civice crestine trebuie sa se indrepte nu doar catre Muzeul Taranului “Homosexual” Roman ci si spre Facultatea de Sociologie, care ar trebui sa se dezica oficial de aceasta porcarie si sa anuleze “evenimentul academic gay”. Iar Facultatea de Istorie ar trebui sa fie mai atenta cu “Militiile spirituale” care ii fac program “vesel”. Desi… ai cu cine vorbi? Militienii, dupa cum se stie, au fost sub comanda securistilor…
Nu in ultimul ci in primul rand, Biserica Ortodoxa Romana trebuie sa sara in apararea credinciosilor ei si sa ia act de acest atac concertat la normalitate, valorile nationale si credinta stramoseasca, protestand public fata de intentia institutionalizarii propagandei homosexuale in Romania – prin intermediul unor “sponsori” agresivi care incalca bunele maniere si reguli diplomatice elementare.
BISERICA ORTODOXA ROMANA are datoria sa intervina in stoparea propagandei anticrestine homosexuale cu pretentii institutionale
De la o zi pe an – practic cateva ore de exhibitionism homosexual desfasurat sub protectia jandarmilor la “marsul gay” – manifestarile anticrestine derulate sub mantia “drepturilor omului”, recte a drepturilor “homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor si transexualilor”, s-au extins de anul trecut la “luna istoriei” homosexualilor si au intrat, tot de anul trecut, in sfera oficiala si educationala, in cadrul institutiilor de invatamant din Romania. Anul acesta se va dezbate despre “lupta de eliberare” si “necesitatea casatoriilor intre persoane de acelasi sex” chiar in altarul lui Dimitrie Gusti, Simion Mehedinti si Mircea Vulcanescu: Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din Bucuresti. Nu lipseste din “parteneriat” nici Facultatea de Istorie! Maglavaisul de “evenimente” din cadrul lunii de celebrare a “Istoriei Homosexuale” alatura organizatii anarhiste ca Militia Spirituala de Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, Institutul Francez si… Muzeul Taranului Roman (!). De prisos sa mentionam cum va fi reflectata in presa doar de limba romana mareata manifestare, zi de zi din luna care vine. Fara o pozitie ferma din partea tuturor vocilor care mai pot vorbi – si in special a “mamei poporului roman”, Biserica Ortodoxa Romana -, de la anul copiii Dvs vor invata inca din licee si scoala generala despre “mama si tata care au acelasi sex”. Tacerea Dvs va insemna acceptare – exact ceea ce este indus si definit prin insusi numele ales de Reteaua Soros pentru organizatia homosexualilor din Romania – ACCEPT!
Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).
Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).
Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.
Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.
Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos:Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.
Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare….Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului.Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.
Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.
Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.
Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.
May 11th, 2014 
VR 
“Cu mâna tremurândă, bunica Ana, paralizată și țintuită la pat de câteva luni, cu o pensie cât alții risipesc într-o seară la ‘mall’, a trimis la biserică trei lei pentru creștinii din Siria! Nici nu știu cum a aflat de colecta Patriarhiei Române, însă bătrâna aceasta a demonstrat ceva ce noi exprimăm doar cu buzele – creștinii sunt un singur trup! Din puținul ei, a ținut să participe la darul pentru „Biserica ce locuiește vremelnic în Siria”! Dacă și tu, frate, simți că ești parte a trupului Bisericii, precum bunica Ana, mai ai o șansă! În duminica aceasta se încheie Colecta Națională pentru ajutorarea creștinilor din Siria! Puținul tău, cu puținul meu și cu puținul altora poate constitui mult pentru frații din Siria însângerată!” – Integral la Doxologia
Posted in 
Tags: 
