Posts Tagged ‘Carei’

S-a împlinit: Eminescu vă aşteaptă! La Carei, întru apărarea românilor din Transilvania

Graţie sufletului pus de Doamna Daniela Ciută, a eforturilor publicaţiei Buletin de Carei şi Asociaţiei ASTRA, la Carei se dezveleşte pe 14 octombrie bustul Românului Absolut, Mihai Eminescu, în prezenţa a numeroşi invitaţi de marcă, înalte feţe bisericeşti, oficialităţi si membri ai Academiei Române.

Doamna Daniela Ciută este fondatoarea publicaţiei Buletin de Carei, Preşedinte al Despărţământului ASTRA Carei şi Preşedinte al filialei Carei a Asociaţiei Foştilor Refugiaţi, Strămutaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 1940. De Ziua Libertăţii Presei a primit din partea Asociaţiei Civic Media Premiul Mile Cărpenişan 2017 pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism. Campania pentru Eminescu la Carei a fost susţinută şi de Ziaristi Online.

“O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.” – spunea Octavian Goga în 1921, ca Ministru al Culturii României Mari la momentul lansării subscripţiei publice pentru ridicarea primului monument Eminescu de peste munti, la Sânnicolau Mare, la 11 octombrie 1925.

Anii au trecut şi soarta românilor din Transilvania a mers din rău în mai rău. Ocupaţia ungurească avea să aducă peste numai 15 ani crime oribile împotriva populaţiei civile, a femeilor şi copiilor, biserici arse, preoţi ucişi şi mutilaţi bestial.

Niciodată Ungaria nu şi-a cerut scuze pentru actele de genocid şi purificare etnică comise la adresa românilor.

Dimpotrivă, chiar în democraţie, agresiunea instituţionalizată împotriva românilor din Transilvania continuă în timp ce autorităţile vremelnice închid ochii sau mai grav, pactizează cu opresorii românilor.

Iată de ce apărătorul lor, Mihai Eminescu, el şi numai el, probabil, îi va întări începând de mâine şi prin statuia sa din Carei.

Dumnezeu să-i apere şi să-i răsplătească pe românii din Carei, alături de Eminescu!

“Oricât ar fi dispuse minţile simpliste să creadă ca jocul realităţilor scapă artistului şi că înregistrarea cu preciziune a necesităţilor naţionale e numai apanajul politicienilor profesionişti, adevărul e altul.

Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României în creştere.

Citiţi articolele lui şi veţi vedea că staţi în faţa unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie naţională.

Am dorit ca aici la graniţă să avem un altar naţional sfânt şi curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în faţa celor două hotare să avem o cetate de primenire şi mândrie naţională care să vestească şi să arate gradul de cultură şi civilizaţie al neamului nostru.

O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.” – Octavian Goga

Ceremonia de dezvelire şi sfinţire a bustului lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Radu Ciobanu, va avea loc sâmbătă, 14 octombrie 2017, de la ora 12.30,  pe strada 1 Decembrie 1918, în părculeţul din faţa Parchetului Carei.

Sunt invitaţi să participe toţi cei care îl iubesc pe Mihai Eminescu!

Victor Roncea

Asociaţia ASTRA vă roagă să donaţi 5 lei pentru Eminescu la Carei! CAMPANIE NAŢIONALĂ. Octavian Goga: Eminescu – “cel mai echilibrat creer politic al României în creştere”

Vă rugăm distribuiţi: Donaţi 5 lei pentru Eminescu la Carei!

Mihai Eminescu nu este doar simbolul de necontestat al culturii româneşti ci este fără putinţă de  tăgadă  şi cel mai important gazetar al istoriei noastre, atât pentru acurateţea cuvântului folosit, a stilului său inconfundabil, cât mai ales pentru perenitatea adevărurilor aşternute pe hârtie.

Ziua Culturii Naţionale a României a fost aleasă după data naşterii nemuritorului Mihai Eminescu. An de an la Carei se organizează în luna ianuarie concursul  judeţean de recitări din lirica lui Mihai Eminescu dar au loc şi manifestări culturale dedicate acestuia în organizarea asociaţiilor culturale.

La data de 24 februarie 2015 a figurat pe Ordinea de Zi a şedinţei Consiliului Local Carei  solicitarea Asociaţiunii ASTRA Carei de amplasare a unui bust al lui Mihai Eminescu într-unul din parcurile oraşului. Solicitarea ASTRA Carei de la acea dată a fost respinsă fără drept de apel de către consilierii majoritari.

De atunci nu a mai existat nici o solicitare de amplasare bust Mihai Eminescu care să fie înregistrată pe Ordinea de zi a Consiliului Local Carei.

După 2 ani, Asociaţiunea ASTRA Carei revine cu aceeaşi solicitare pentru bust Mihai Eminescu în Carei. De această dată, primarul Careiului recomandă consilierilor majoritari să aprobe această solicitare a ASTRA Carei şi proiectul întruneşte majoritatea necesară. Din cele 2 locaţii propuse de către ASTRA Carei este aprobată cea din părculeţul din faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în mijlocul rondului  cu iarbă.

Bustul lui Mihai Eminescu va fi modelat  de către sculptorul Radu Ciobanu şi turnat apoi în bronz. Pentru amenajarea soclului şi realizarea bustului mai  este nevoie de suma de 25.000 lei .

Asociaţiunea ASTRA Carei apelează pe această cale la toţi cei care au posibilitatea de a dona … 5 lei pentru Eminescu la Carei.

Deoarece  Despărţământul  ASTRA Carei este subordonat  Asociaţiunii ASTRA de la Sibiu, contul în care vă rugăm să depuneţi donaţiile este următorul-

RO47RNCB 0227 0182 4739 0001

deschis la BCR Sibiu, codul de identificare fiscală fiind   4405910.

La Destinaţia sumei vă rugăm să notaţi… pentru Eminescu la Carei.

În paralel  se  realizează documentaţia pentru obţinerea avizului de Urbanism şi a celui de la Comisia zonală a Monumentelor precum  şi de la Ministerul Culturii.

Menţionăm că în acest an, la 156 de ani de la constituirea Asociaţiunii ASTRA, Adunarea Generală   ASTRA  va avea loc în municipiul Carei , judeţul Satu-Mare, în perioada 13-15 octombrie în prezenţa  conducerii Academiei Române şi a altor foruri de cultură precum şi a unor înalţi prelaţi. Vor participa reprezentanţi a peste 35 de despărţăminte din ţară şi Diaspora.

Despărţământul  ASTRA Carei mulţumeşte pentru sprijin  celor ce susţin realizarea bustului lui Mihai Eminescu.

Buletin de Carei

Octavian Goga la dezvelirea primului bust Eminescu în Transilvania română:

“O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.”

“Eminescu este şi va rãmâne cea mai strălucită încarnatie a geniului românesc. Vremea de astăzi cu toate izbănzile ei îi apartine. A biruit crezul lui. Tot viforul de dârâmare şi tot avântul de recladire tâşneşte din fulgerele lui. Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitătii nationale cu toate atributele ei logice. Din zilele de adolescent cu o precocitate uimitoare, fiul căminarului dela Botoşani s’a îndrumat spre acest ideal, căruia mai tărziu i-a dat o superioară justificare teoretică. Din primele zile, elevul lui Aron Pumnul pornit în pribegie, a simtit chemările întregului sol românesc, prins atunci sub atătea stăpăniri vitregi.

A plecat să-1 cunoască şi pretutindeni a pus urechea să-1 audă. Limba lui literară, într’o vreme când grămătici de tot soiul o drămuiau cu erezii savante, se adapă din moştenirea “veche şi înteleaptă” a tuturora. Un proverb din muntii Moldovei, o glumă de pe Târnava, o frază euritmicã din Gorj, toate îşi dau întâlnire in atelierul lui Eminescu, ca să închege patrimoniul unitătii. El a fixat mai întăi, şi de un caracter definitiv, tablele legii in graiul nostru. Nu e însă numai codificatorul limbii literare. Eminescu e mai mult; e părintele ideologiei nationale moderne in evolutia noastră.

E cel dintâi roman al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până in glesne in pământul strămoşesc.

Mai mult ca oricare altul, el a crezut in neam; l-a simtit in adâncime, l-a înteles in misiunea lui istorică. Veacurile l-au strigat de departe, dincolo de “scripturile bătrâne”, i s’a mărturisit misterul tracoromanic al începutului, i-a strălucit epoeea dela o mie patrusute, şi l-au durut toate chinurile facerii de astăzi. Cititi “Doina” lui, căntecul năzuintelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului. Pentrucă politica natională întemeiată pe puritatea de sânge şi pe încercuirea în traditiunile noastre seculare ca şi pe excluderea străinului exploatator, n’a avut un mai lummos doctrinar decât pe poetul “Luceafărului”.

Oricât ar fi dispuse mintile simpliste să creadă ca jocul realitâtilor scapă artistului şi că înregistrarea cu preciziune a necesitătilor nationale e numai apanajul politicienilor profesionişti, adevărul e altul.

Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României in creştere.

Cititi articolele lui şi veti vedea că stati in fata unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie natională.

Am dorit ca aici la graniţă să avem un altar naţional sfânt şi curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în faţa celor două hotare să avem o cetate de primenire şi mândrie naţională care să vestească şi să arate gradul de cultură şi civilizaţie al neamului nostru.

O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.”

Octavian Goga, Ministrul Culturii Romaniei Mari la momentul lansării subscripţiei publice pentru ridicarea monumentului, în 1921, şi reprezentantul Academiei Române la dezvelirea primului monument Eminescu de peste munti, la Sannicolau Mare, la 11 octombrie 1925.

Sursa: Mihai-Eminescu.Ro

Demenţă la Carei: Criminalul antisemit şi antiromân Horthy omagiat de Poliţia Română, alături de ocuparea Ardealului “din nou pământ unguresc”!

O ştire care n-a ajuns cu nici un chip în presa “centrală”, de partide şi de state, cât mai străine, toate, dar, şi mai grav, n-a ajuns în atenţia Parchetului General şi a conducerii Poliţiei Române, deşi a fost semnalată şi de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Bustul criminalului antisemit şi antiromân Miklos Horthy, responsabil de uciderea şi persecutarea a sute de mii de evrei şi români, a fost omagiat de şeful Poliţiei Române din Carei, în cadrul unei expoziţii cu caracter antiromânesc, înţesată de afişe şi fotografii cu “Ardealul, pământ unguresc” şi Horthy călare ocupând Oradea, hărţi ale Ungariei Mari şi alte “efecte”, cum ar fi uniformele de honvezi, ofensatoare pentru românii din Carei, ai căror părinţi şi bunici au fost masacraţi de trupele horthyste sau siliţi să-şi părăsească pământurile natale. Apropo: pensiile de refugiaţi le sunt plătite de statul român. De ce nu de statul responsabil de etnocid şi deportări? Fac pe această cale un avertisment public către Parchetul General, SRI şi Poliţia Română. Poate de acum se vor mişca, în spiritul legii şi nu în dispreţul ei şi al României, cum se întâmplă la Carei?!

Redau ştirea integral mai jos:

Vernisaj cu bustul lui Horthy Miklos şi etichete doar în limba maghiară la Carei

Dacă urmăriţi imaginile şi aveţi impresia că am fost la vernisajul unei expoziţi din Ungaria, ei bine vă înşelaţi. Tocmai am asistat la deschiderea unei expoziţii de relicve militare și de poliție din țări europene, din cel de-al Doilea Război Mondial, la Castelul Karolyi din Carei – un pretext pentru propaganda maghiară antiromânească.

Curatorul expoziţiei, Hago Nandor, şef secţie Muzeu Municipal Carei şi consilier local a pus pe seama grabei lipsa etichetelor în limba română de la fiecare obiect expus. A promis însă că în cel mai scurt timp posibil va remedia deficienţa. Nu am înţeles însă ce fel de relicvă este bustul lui Horthy Miklos expus în vitrina centrală sau publicaţiile administraţiei hortiste care au ocupat Careiul în anul 1940 după Dictatul de la Viena? ,“Ardealul din nou pământ unguresc” este un afiş expus chiar la intrarea în expoziţie! Vernisajul a fost girat cu prezenţa de primarul Kovacs, consilierul Pinter, comisarul şef de Poliţie din Carei Dinu Urâte, cadre ale MAI.

Miercuri, 22 februarie 2017, de la ora 17.00 în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției de relicve militare și de poliție din țări europene, din cel de-al Doilea Război Mondial.
În cadrul vernisajului au luat cuvântul: Hágó Attila Nándor, șef de secție la Muzeul Județean Satu Mare, secția Carei; Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”; comisar șef de poliție Dinu Urâte, șef al Poliției Municipiului Carei; Nagy Béla, comisar de poliție și vicepreședinte al IPA (Asociația Internațională a Polițiștilor) din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) și realizatorul expoziției, dr. Gulyás István, director onorific muzeal.

Expoziția se găsește la etajul castelului și cuprinde o serie de relicve militare: accesorii, uniforme, insigne, echipamente de protecție din și de după cel de-al doilea Război Mondial, din țări din Europa, dar și o serie de relicve polițienești.

O parte a expoziției reprezintă colecția particulară a domnului dr. Gulyás István, director onorific muzeal, iar cealaltă este proprietate a IPA(Asociația Internațională a Polițiștilor) din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg(Ungaria).
Printre toate aceste relicve este strecurat bustul lui Horthy Miklos care la venirea în Ardeal a trecut la represalii împotriva românilor care astfel au fost obligaţi să îşi părăsească casele. Bustul său se află amplasat în vitrina cu săbii, în partea de expoziţie proprietate a IPA (Asociația Internațională a Polițiștilor) din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria).

În cuvântul de deschidere, Hago Nandor a afirmat că iniţiativa expoziţiei aparţine şi consilierului Pinter Jozsef împreună cu comisarul Nagy Béla din judeţul vecin de peste graniţă. În alocuţiunea sa, comisarul şef de poliţie Dinu Urâte a menţionat că îl asigură pe colecţionarul dr. Gulyás István, director onorific muzeal, de întreaga sa consideraţie şi colaborare . A participat la vernisaj şi primarul Kovacs Eugen, cadre din MAI şi doi consilieri locali, Păuşan Bujor şi Szulak Lavinia.

Expoziţia a fost deschisă până la data de 12 martie 2017, după programul Muzeului Municipal Carei, de marți până duminică, între orele 09.00 – 17.00.
Oare cum se vor simţi vizitatorii care au pensie de refugiat pentru că unii dintre cei care au loc în această expoziţie nu au suportat vorba românească în această parte de ţară?

Mai multe fotografii la sursa: Buletin de Carei / Danielă Ciută

UPDATE: Vedeţi comentarii mai jos

Alte titluri la zi: Curăţire etnică sau doar neglijenţă crasă?

Planul de împădurire al Primăriei pentru ascunderea simbolului românesc Monumentul Ostaşului Român a dat roade. Carei 1988 vs. Carei 2017

Unirea Basarabiei cu România a fost marcată la Carei. Sobru, fără steaguri tricolore

Cum a fost sărbătorit 15 Martie la acelaşi Liceu din Carei unde a lipsit steagul românesc de ziua Basarabiei

Reamintesc că tot la Carei a fost vandalizat bustul lui Avram Iancu fără a fi depistaţi vinovaţii:

Rezultatele politicii de autonomie maghiară: Bustul lui Avram Iancu din Carei a fost vandalizat

Potrivit publicaţiei Buletin de Carei, statuia lui Avram Iancu din centrul municipiului Carei a fost vandalizată de un grup de tineri încă necunoscuţi, îmbrăcaţi în tricouri albe, care au distrus în cursul nopţii de vineri, placa ce avea înscrise vorbele marelui patriot, erou naţional: ”Unicul dor al vieţii mele fiind, e să-mi văd Naţiunea mea fericită”.

Fapta a fost semnalată de către locuitori din zonă. Nici de această dată cele 23 de camere de supraveghere achiziţionate prin proiectul transfrontalier HU-RO 1001/178/2.4.4. “Realizarea unei reţele de protecţie şi alarmare în zona Sătmar (acronim: Alarm Network), realizat de Primăria Carei în colaborare cu Asociaţia managerială a comitatului Csenger din Ungaria”, şi gestionate de Politia Locală din subordinea Primăriei Carei, nu au fost “pe fază” şi nu au permis depistarea huliganilor.

Ziariștii de la Buletin de Carei amintesc și faptul că dacă pentru statuile personalităţilor maghiare este asigurată în permanenţă monitorizarea, simpla apropiere de acestea fiind rapid identificată de gardienii apăruţi ca din senin, monumentele româneşti sunt lăsate în voia sorţii de administraţia locală unde românii contribuie cu taxe şi impozite. Spatiile verzi din jurul monumentelor româneşti sunt lăsate de izbelişte de administraţia locală in timp ce lucrătorii de la spatii verzi robotesc in parcurile şi in jurul celorlalte. (Sursa: CraisorulMuntilor.Ro)

Iată câteva comentarii ale cititorilor publicatiei Buletin de Carei privind expoziţia ofensatoare de la castelul grofului:

de Horthy la 22 February 2017 – 22:05

Vitéz nagybányai Horthy Miklós! Legalább a nevét írd helyesen! Te szerencsétlen!

de Prof. Viorica Boldur la 22 February 2017 – 22:21

Foarte bine ca va autocaracterizati prin felul necuviincios in care va adresati.Buletin de Carei este o publicatie romaneasca,asa ca injuraturile in limba maghiara pastrati-le pentru publicatiile unguresti.

de protestatarul din umbra la 23 February 2017 – 09:08

Stimata doamna Ciuta va rog sa ma iertati ca am avut inpresia ca sinteti prea combativa in privinta etnica romano maghiara dar grozavia ce am auzit si care o vad si eu zi de zi ma pus serios pe ginduri. Elevii de liceu care dau bacalaureatul la sectia machiara nu stiu sa scrie si sa citeasca aproape de loc in limba romana. Cu complicitatea conducerii liceului si a aranjamentelor U.D.M.R ei termina liceul necunoscind limba statului. Se creaza o bariera cu buna stinta intre tineri care nu se mai inteleg pe holurile asezamintelor de invatamint. Ei promoveaza bacul fara sa stie romaneste. Iata politica U.D.M.R. in toata splendoarea ei cu bataie sigura pe termen lung. Ce se urmareste este desigur o intelegere mai”buna”intre etnii… Va multumesc cu stima si consideratiune.

de Buletin de Carei la 23 February 2017 – 10:15

Buletin de Carei militeaza pentru instaurarea unui climat de respect si buna intelegere intre etniile din Carei, pentru asigurarea conditiilor decente de trai si pentru transparenta in administratia locala indiferent de cine este condusa. Faptul ca actuala administratie incurajeaza segregarea etnica si incita la neintelegeri intre etnii denota ca este interesata doar de a masca ingineriile financiare din primarie si nu este interesata de asigurarea unui niovel ridicat de trai pentru locuitori. in orasul multietnic Carei va rog sa observati ca toata conducerea este asigurata de membrii ai UDMR in total dispret fata de alti locuitori care isi platesc taxele si impozitele locale. Politica lor este de a discrimina si domina nu de a construi bune relatii intre locuitori nu de a asigura drumuri bune si locuri de munca.

de ardelean la 23 February 2017 – 16:56

vad in aceste poze persoane de nationalitate romana care se condidera mari patrioti.Cum puteti gira un astfel de eveniment, sa va fie rusine lingai de covaci si tradatori de neam ?

de stan la 25 February 2017 – 21:33

Numai etichetele in limba romana au lipsit din cauza grabei. Pe Horti nu l-au uitat, harta Ungariei mari nu lipseste, harta Ungariei din timpul lui Horti (cu Ardealul de Nord inclus) afisul cu ujra pamant unguresc nu l-au uitat! Daca la asta adaugam si inaugurarea punctului de trecere a frontierei romano-ungare de la Lazuri, unde primarul a uitat (tot din cauza grabei, evident!) drapelul Romaniei, dar l-a adus pe cel “secuiesc”. E o “coincidenta” bizara cum de fiecare data cand se uita ceva, este ceva romanesc. Daca la deschiderea punctului de trecere respectiv ar fi lipsit drapelul Ungariei, in mod cert punctul nu ar fi fost deschis. Daca la expozitia asta nu ar fi fost etichete unguresti, ci numai romanesti, ar fi inaugurat-o respectivii? Cam multe manifestari de dispret fata de romani si simbolurile lor nationale in zone cu administratie condusa de etnici unguri. Mai poate fi asta doar o coincidenta nevinovata? Deja e dincolo de coincidenta, este sovinism. Inca mascat ca o nevinovata scapare. Pe urma, va deveni si deschis. Iar pe urma …….?

Imagini de la monumentul lui Avram Iancu astazi:

EMINESCU INTERZIS de UDMR la Carei, împreună cu statuia Regelui Ferdinand Întregitorul şi cea a lui Ionel Brătianu, artizan al Marii Uniri de la 1918

rp_Eminescu-la-Ateneu-httpartistfotografwordpresscom.jpg

Războiul extremiştilor maghiari împotriva statuilor, a simbolurilor naţionale româneşti, continuă cu deşănţare în Transilvania, sub ochii larg închişi ai instituţiilor abilitate şi administraţiei României, de la Prefectură până la Guvern. După ce statuiile lui Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu au fost eliminate din centrul oraşului Oradea, la Carei, UDMR îl interzice pe Eminescu, alături de Regele Ferdinand Întregitorul şi Ion I. C. Brătianu, artizan principal al Marii Uniri de la 1918. Voi reveni!

JOS EMINESCU din CAREI!

Pe zi ce trece , e tot mai greu pentru membrii UDMR Carei împreună cu preşedintele lor, primarul Kovacs Jeno, să disimuleze dorinţa de a convieţui civilizat în oraşul multietnic CAREI. Din reflex  poate sau doar  din şovinism, se opun oricărui proiect care vine din partea consilierilor români, mai ales când este vorba despre amplasare de busturi ale personalităţilor româneşti atât locale cât şi nationale. Nimic nu este sfânt pentru ei când vine vorba de nevoile spirituale şi culturale ale comunităţii româneşti!

Calcă în picioare  şi găsesc chiar si explicatii care să te convingă de necesitatea acceptării călcării noastre în picioare când vine vorba de solicitarea aprobării amplasării vreunui bust românesc oriunde înafară de vecinătatea Monumentului Ostaşului Român. Că doar grupurile  locale de pe reţelele de socializare sunt pline de afirmaţii de genul…  “oraşul e maghiar si singurul pământ românesc  din oraş e în jurul monumentului…”.

In totală concordanţă cu aceste afirmaţii, consilierii UDMR au votat astăzi, la şedinta CL, împotriva amplasării în Carei a bustului lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României.  In sala de şedinte nu au fost reprezentanţi ai presei sătmărene de limba română şi nici cameramani de la televiziunile locale, ca urmare a interventiei primarului Kovacs. Până şi cameramanul care a filmat pentru Buletin de Carei a fost întâmpinat  de primar cu ….”nu v-am spus că nu trebe să veniti astăzi?.  Din păcate nu este pentru prima dată când primarul procedează de o asemenea manieră.

Acestea sunt condiţiile în care se desfăşoară la Carei şedintele de Consiliu Local. O atitudine dictatorială , de tip cizmă pe gât, care îngrădeşte dreptul la libera exprimare si instituie a atmosferă de teroare si de opacitate din partea administraţiei locale care încearcă să îşi protejeze afacerile oneroase.

Motivele invocate pentru refuzul amplasării bustului poetului naţional Mihai Eminescu în parcul din faţa tipografiei,  ce adăposteste şi alti scriitori maghiari, sunt  mai mult decât puerile şi se referă  la faptul că nu a fost menţionat materialul din care va fi realizat acesta.

Deranjat de faptul că  liberalul Adrian Bucureştean a readus în atentia consilierilor faptul că si acum un an înainte de a refuza amplasarea busturilor lui Ionel Brătianu si regele Ferdinand a  fost solicitată o amânare pentru discuţii pe îndelete,  primarul Kovacs răbufneşte si dezvăluie  că de fapt sunt deranjati de alăturarea acestuia celorlalte busturi maghiare din  parc…” cum pot să pun 3 statui unul lângă altul, e o aberaţie…nu e treaba consilierilor să decidă aceste treburi…Nu se poate monta acolo fără să spună un specialist….”.

Proiect de hotărâre privind aprobarea  amplasării  bustului scriitoarei Otilia Marchiş în Carei, C-lea 1 Decembrie 1918, în apropierea bustului scriitoarei Kafka Margit, prietena sa din copilarie si adolescenta, a fost amânat pentru o  dată viitoare pentru ca să fie specificat materialul din care va fi realizat şi schiţa finală. Gogriţa e pentru cine nu ştie că există realizat de aproape un an bustul regelui Ferdinand şi încă UDMR nu a fost de acord cu amplasarea sa în oraşul în care şi românii plătesc taxe şi impozite.

Desi consilierii initiatori au specificat ca bustul va fi din bronz si va fi de aceiasi marime ca cel al scriitoarei Kafka Margit,  consilierii majoritari au fost de neînduplecat. Nu acelasi lucru s-a întâmplat la amplasarea bustului grofului Karolyi,  unde nu a fost necesară în momentul aprobării nici schiţa si nici materialul din care va fi realizat. Aceste solicitări sunt  rezervate şi necesare doar în cazul consilierilor români din municipiul Carei!

Consiliera Venig a afirmat chiar că nu a reusit să identifice locul amplasării din schiţa prezentată desi acesta era marcat cu un pătrat.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea  amplasării  bustului poetului Mihai Eminescu în Carei, Calea 1 Decembrie 1918, pe locul marcat in schita atasata proiectului, in parcul din fata tipografiei Carei,  nu a fost nici măcar amânat ci consilierii UDMR au votat în bloc împotrivă, împreună cu cei 4 consilieri care spun că sunt de la FDG  deşi au candidat pe listele UDMR.

Municipiul Carei,  renumit altădată pentru linistea si frumusetea sa, a fost transformat de actuala administratie locală în posesiune UDMR unde colaborarea înseamnă, în viziunea primarului, supunere oarbă.

De  Dragobete, consilierii UDMR au făcut românilor transilvăneni o declaraţie de dragoste cu titlul JOS EMINESCU din CAREI!

Daniela Ciuta – Buletin de Carei via Roncea Ro şi Dan Tanasă Ro

rp_Mihai-Eminescu-profanat-la-Chisinau-atac-la-Romania.jpg

Foto Arhiva Roncea.Ro: Eminescu decapitat de extremistii rusi din Basarabia, la fel cum au facut recent si extremistii ucraineni in nordul Bucovinei

Foto sus: http.artistfotograf.wordpress.com

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova