Victor Roncea Blog

de Dan Tudor Vuza

Prof. Dr., Cercetator principal gradul I , Institutul de Matematica al Academiei Romane; e-mail: [email protected] , www.imar.ro/~dvuza

In loc de introducere

Nu as fi dorit sa ajung sa scriu aceste randuri.
Imprejurari triste ale vietii m-au condus la aceasta optiune, voind astfel ca sistemul medical din Romania sa ia cunostinta de pozitia mea.
Sunt indatorat domnului profesor Dr. Vasile Astarastoae, pentru incurajarea de a publica acest material in Revista Romana de Bioetica.

De ce am ales revista mentionata?

Mi-a retinut atentia un pasaj dintr-un editorial scris de doamna profesor Dr. Cristina Gavrilovici, unde am gasit o referire la modelul ideal al raporturilor dintre sistemul medical si public intr-o “societate perfecta”.

Sistemul ar functiona insa perfect si la parametri etici doar intr-o societate in care pacientii ar trebui sa doreasca sa ia decizii, ar trebui sa doreasca informatii, doctorii ar trebui sa poata si sa doreasca sa le ofere informatii, pacientii ar trebui sa le inteleaga, sa le tina minte si ideal… sa analizeze adecvat problemele medicale. Acesta ar fi o societate aproape perfecta.

Autorul a incercat inca de la inceputul anului 2003 sa faca un pas inspre “societatea perfecta”, constatand cu adanca mahnire ca perfectiunea despre care se vorbeste mai sus este de natura himerica: pacientii NU doresc sa ia decizii, doctorii NU sunt dispusi sa ofere informatii, statul si sistemul medical NU sunt dispusi sa incurajeze initiativa pacientilor sau politica de “transparenta” din partea cadrelor medicale.

Incepand de la evenimentul tragic al incetarii din viata a parintelui meu, George Pavel Vuza, in conditii misterioase si neelucidate pana in prezent, am solicitat, in repetate randuri si pe diferite cai, acordarea accesului la dosarele medicale care au fost intocmite pacientului de catre unitatile medicale de stat, invocand in sustinerea demersului meu principii enuntate in documentul O.M.S. Declaration sur la promotion des droits des patients en Europe precum si aspecte ale legislatiei tarilor vecine.

In toate memoriile adresate diverselor organe de stat am precizat ca la baza acestor solicitari a stat dorinta omului de stiinta, a cercetatorului fenomenelor naturii, de a intelege din punct de vedere stiintific fenomenele bizare si de multe ori ravasitoare prin dramatismul lor, care au avut loc pe parcursul celor doua luni ale suferintei parintelui meu. Am precizat de aceea ca nu de un certificat am nevoie, care sa interpreteze rezumativ, din perspectiva pregatirii si a dispozitiei de moment a unui observator particular, datele din foile de observatii, ci de obiectivitatea rezultatelor continute in dosarul medical, obtinute ca urmare a probelor biofizice si biochimice, singurele care pot face obiectul unei analize stiintifice independente de subiectivitatea unui singur observator.
Demersul meu nu a fost inteles de NIMENI: nici de organele statului, nici de organizatiile neguvernamentale din Romania. As vrea sa ma insel, insa s-ar parea ca acestui popor ii este straina aspiratia catre abordarea tragismului existentei dintr-o alta perspectiva, explicativ rationala si nu doar fatalista. In conceptia acestui popor, doctorul pare sa aiba, “din mosi stramosi”, o autoritate absoluta, el “stie ce face” iar ceea ce face este in afara oricarei indoieli, chiar si a indoielii sceptic-constructive a omului de stiinta; cine nu accepta adevarul stramosesc este stigmatizat ca neapartinand natiei. Din acest punct de vedere consider ca distanta pana la “societatea perfecta” pare enorma; totusi salut luarea de pozitie a autorului editorialului, intrucat este prima data in decursul acestor ani cand citesc intr-o publicatie din Romania despre o viziune asupra unui pacient activ, informat si responsabil, pe care eu ma stradui de trei ani sa o promovez.

Nu am vazut pana in prezent nici un argument care sa justifice secretul medical absolut fata de familia pacientului, desi as fi fost extrem de interesat sa vad macar unul. In articolele pe aceasta tema pe care le-am putut afla, secretul medical fata de familia pacientului apare ca o situatie nu argumentata, ci decretata. Ca un ordin, care nu se discuta, ci se executa, ca la armata. De unde si denumirea de “armata alba” pe care am folosit-o in legatura cu sistemul medical, cu prilejul unor luari de pozitie. Adica o putere paramilitara, care s-a ridicat cu de la sine putere deasupra societatii, socotind ca nu are de dat seama nimanui pentru actiunile sale.
Nu am nici o umbra de retinere pentru recurgerea la conceptul de “armata alba”. Au trecut trei ani iar sistemul medical din Romania nu a facut absolut nimic care sa-mi demonstreze nevalabilitatea acestui concept.
(more…)