Posts Tagged ‘Cristian Mungiu’

Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match


“‘După dealuri’ este cel mai puţin amuzant dintre filmele cu călugăriţe lesbiene şi foste iubite psihopate.”The Hollywood Reporter via Mediafax

“Filmul lui Mungiu, “Dupa dealuri”, primul film huiduit la Festivalul de la Cannes de anul acesta” – titra presa online de sambata consemnand faptul ca mai multi ziaristi si spectatori au huiduit si fluierat la premiera lui Mungiu. Intre timp, titlul in cauza a fost eliminat de pe net, fiind inlocuit cu mai ternul “Filmul lui Mungiu, “După dealuri”, fluierat şi aplaudat la Cannes, susţine o publicaţie franceză”, facandu-se trimitere la L’Express (foto sus).

Inainte de a analiza aceasta noua “creatie” a lui Cristian Mungiu, in care anticrestinismul visceral al familiei Mungiu este impachetat in poleiala senzationalismului ieftin obtinut prin introducerea homosexualismului feminin intr-o manastire, condimentat cu celebrul caz al exorcismului de la Tanacu, este, insa, necesara o retrospectiva asupra personajului.

Regizorul-vedeta are grave carente de profesionalism, fiind deja acuzat in doua cazuri de plagiat de catre doi reputati scenaristi si regizori. Pe langa istoria mai veche expusa de scriitorul Dan Mihu imediat dupa aparitia pe piata a filmului “4-3-2” (foto), se mai adauga astazi si cea a cunoscutului regizor Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC. Ioan Carmazan il acuza in premiera pe Cristian Mungiu, prin intermediul site-ului Roncea.Ro, ca i-a plagiat cu nerusinare una dintre povestirile sale, publicata inca din 1983 in volumul “Povestiri din Bocsa” si transpusa de Mungiu in filmul de grup “Amintiri din epoca de aur”,  pe care acesta nu uita sa mentioneze ca este “Un film scris de Cristian Mungiu”. Pe deasupra, printre toate aceste decaderi de la etica si morala se iteste o afacere de frauda la Centrul National al Cinematografiei-CNC realizata prin intermediul “Amintirilor”.

Intr-o declaratie facuta ieri pentru Roncea.Ro, profesorul Ioan Carmazan a subliniat ca trebuie lamurit o data pentru totdeauna mitul acesta al “geniului” Mungiu, intemeiat pe plagiat, conjuctura si frauda. Amintind de cazul lui Dan Mihu, care, dupa ce a prezentat scenariul sau – Să iubeşti şi să tragi apa – unui juriu HBO din care facea parte Mungiu, s-a trezit anul urmator ca povestea i-a fost copiata grosier in filmul “4-3-4”, regizorul Ioan Carmazan ne-a prezentat si cazul sau. Concret, fragmentul principal din “Povestea lui Vili Tuscan”, una dintre povestirile sale din Bocsa, publicate in urma cu 29 de ani la Editura Facla, despre un carusel si mai multe personaje, a fost reprodus intocmai in filmul de grup semnat de Mungiu “Amintiri din epoca de aur” (vezi foto dreapta si dr jos). Regizorul il someaza pe Mungiu sa ia nota oficial de aceasta acuzatie. Consultand volumul ni s-a confirmat intrutotul afirmatia respectatului regizor. Ioan Carmazan nu exclude actionarea lui Mungiu in judecata urmand ca suma solicitata ca prejudiciu moral si material sa fie donata unui camin de copii si unui azil de batrani ale Bisericii Ortodoxe Romane. De remarcat ca Mungiu s-a aflat in proces si cu muzicianul Cornel Constantiniu, care l-a acuzat ca a furat muzica din “4-3-2”.

Mai mult, conform unor surse din lumea cinematografiei se pare ca nivelul de infractor al lui Mungiu nu se restrange la plagiat si coloane sonore subtilizate, existand suspiciuni solide ca filmul “Amintiri din epoca de aur” a fost dublu-finantat, comitandu-se o frauda care poate fi dezvaluita prin cel mai banal control al unor procurori avizati. Practic, Mungiu a obtinut finantare de la Centrul National al Cinematografiei pentru intregul film de grup format din patru episoade in timp ce alti doi regizori beneficiasera deja de finantare de la stat pentru doua dintre episoade. Afacerea necesita interventia organelor abilitate.

“Nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul. Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.”, scria Dan Mihu in scrisoarea sa deschisa despre Cazul Mungiu.

Pentru a intelege mai bine profilul celui incriminat de plagiat si suspectat acum de infractiuni si mai grave este necesara o vedere de ansamblu asupra mediului sau de formare.

Cristian Mungiu este fratele mai mic al Alinei Tatiana Mungiu, actuala sefa SAR si fosta activista UASCR (ca sefa a Asociatiei Studentilor Comunisti pe UMF Iasi si redactor-sef la „Opinia Studenteasca“, ziarul Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania – UASCR, patronat de CC al UTC), casatorita de forma cu Andrei Pippidi, cunoscut drept homosexual in cercurile istoricilor de la Iasi, suspectat in aceleasi cercuri ca agent dublu al Securitatii si, respectiv, al unui alt serviciu secret strain. Tatal lor, Ostin Mungiu, in perioada comunista ocupa la UMF Iasi postul de sef al Biroului organizatiei de baza a PCR si, conform marturiilor locale, era insarcinat cu supravegherea studentilor straini, pe modelul Mona Musca. Familia lor este originara din Balti.

Alina Tatiana Mungiu a fost prima din familie care a indraznit sa se faca remarcata si dupa 1989 printr-o pronuntata aversiune fata de crestinism, in special fata de ortodoxie, ura exprimata prin piesa “Evanghelistii”, jucata pentru prima oara in Ungaria si beneficiara premiul UNITER pentru “cea mai bună piesă românească a anului 1992”. Piesa a fost pusa in scena si la noi, in decembrie 2005, la Ateneul Tatarasi din Iasi, in regia unui oarecare Benoit Vitse. Conform marturiilor autoarei, piesa a fost conceputa in 1988, deci in plin elen comunist creator.

Scriitorul Radu Negrescu – Sutu, fost detinut politic ca urmare a semnarii Apelului Goma din 1977, compara piesa “Evanghelistii” cu practicile macabre ale tortionarilor din cadrul “Experimentului Pitesti”. Iata cum descrie el desfasurarea actiunii “artistice” a Mungiei de pe scena Ateneului Tatarasi: “Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual potential, isi tot expune fesele dezgolite publicului. Dar toate acestea s’au vazut si la Pitesti. Nici relatia dintre Maria Magdalena, personificata in piesa de curtezana Elena (preoteasa-prostituata, ibovnica lui Cherintos), si Domnul Iisus, nu este noua. Aceasta culmineaza cu sugerarea unei felatiuni, urmata de comentarii de genul: “- Ai simtit natura divina din madularul lui dumnezeiesc?”, sau “- Dimpotriva… e un amant cu totul incapabil…”

Vulgaritatea erotica ostentativ afisata tradeaza cu siguranta frustrarile doamnei Mungiu in acest domeniu, dar acest lucru nu priveste pe nimeni decat pe domnia sa. Fiecare are viata sexuala pe care o poate avea sau pe care si-o doreste. A face insa din Sfanta Evanghelie un spectacol cvasipornografic, prin desacralizarea Domnului Iisus pentru a sacraliza vulgaritatea, este oare o dovada de curaj din partea autoarei acestei nedemne “opere de arta” teatrala?… Spre deosebire de atitudinea antievreiasca sau antimusulmana, cea anticrestina nu prezinta astazi niciun risc, permitand frustratei autoare o gama cat mai larga de blasfemii, inspirate de cele proferate de tortionarii din puscariile comuniste”, consemna dupa premiera de la Iasi Radu Negrescu – Sutu.

Piesa a fost considerata de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist drept o blasfemie si “o jignire adusa Bisericii Ortodoxe Romane”. “Este o blasfemie la viata si la credinta noastra”, a afirmat la vremea respectiva si Arhiepiscopul Ioan Robu al Bisericii Catolice din Romania.

Textul blasfemiator al Alinei Mungiu l-ar fi interesat si pe Andrei Serban, acelasi regizor care a montat piesa despre Cazul Tanacu, preluata si de Cristian Mungiu ca tema pentru noul sau film, “Dupa dealuri”, ambele interpretari “artistice” ale unei drame reale fiind inspirate dupa cele doua carti ale fostei jurnaliste BBC Tatiana Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor” (aparute la Humanitas, la fel ca si mai recentul atac la Biserica Ortodoxa Romana al aceleiasi autoarea, “Noptile Patriarhului”). Intr-o paranteza deschisa este de notat si faptul ca Tatiana Niculescu este sotia lui Mirel Bran, corespondent pentru Le Monde, la randul lui un anticrestin convins, observat ca atare si in timpul campaniei pentru salvarea icoanelor din scoli, fiind un critic constant al Bisericii Ortodoxe Romane si un sustinator al propagandei homosexuale stradale. Cu toate acestea, in contrast cu modul “hitru” in care este prezentat regretatul Patriarh Teoctist si IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, in cartea sotiei sale, “Noptile Patriarhului”, Mirel Bran considera ca actualul Patriarh Daniel este “un modernist, reformator, ecumenist si european”.

De observat ca atat Cristian Mungiu cat si Andrei Serban au ignorat – chiar cu acceptul tacit al Patriarhiei, din cate se pare – drepturile la propria imagine, viata si credinta ale parintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, inchis pe nedrept pentru moartea Irinei Cornici si intre timp eliberat din inchisoare. Scenele relevate de Mediafax despre atmosfera de la repetitii denota si o alta fateta a realizatorilor unui spectacolul dintr-o drama reala, care implica persoane neconsultate: “Unii actori spuneau «nişte oameni suferă şi noi mergem să ne plimbăm pe Broadway». Ne-am dat seama atunci că nu trebuie să ne luăm prea mult în serios. Distanţa s-a produs când am putut să râdem de cazul acesta”, a mărturisit regizorul Andrei Serban, citat de Mediafax. “Totodată, Tatiana Niculescu-Bran apreciază că momentul cel mai amuzant a fost când Andrei Şerban le-a cerut actorilor să joace piesa pentru trei culturi diferite, din Somalia, Japonia şi Mongolia.”, mai noteaza Mediafax din amuzamentul de la repetitii, facut pe seama mortii unei tinere si incarcerarii altor maicute si a preotului Daniel.

Nu stim cum a fost atmosfera la filmarile lui Cristian Mungiu dar, in tot cazul, anticrestinismul sau nativ, am putea spune, a fost remarcat deja de presa straina. “Regizorul este mai interesat în demonstrarea metodică a potenţialului distructiv al credinţei rigide decât de legătura fragilă dintre cele două femei şi, deşi acest unghi ambiţios este mai intelectual, nu sunt sigur că este şi cel mai potrivit.”, scrie unul dintre jurnalistii acreditati la Cannes ai portalul postului France 24, citat de Mediafax, fara sa stie ca tanarul merge pe urmele tatalui si surorii sale mai mari.

Nu este nimic nou, de fapt. Mult-aclamatul “4-3-2” a fost considerat de presa serioasa a lumii drept o facatura cu aceeasi tenta, de anticrestinism grotesc. “Si avortul devine spectacol intr-un film sordid si plin de vorbarie”, titra cotidianul Vaticanului, L’OSSERVATORE ROMANO. Asociatia “Alege Viata” din Franta l-a considerat “un film care promoveaza cultura mortii”, cineastul Andrzej Zulawski a spus-o pe sleau ca “nu vreau să văd aşa ceva cum nu vreau să mănanc mancare proastă sau să vorbesc cu proşti” iar presedintele Asociaţiei Criticilor de Film din New York, Armond White, a dat sentinta: “Cand un film e atat de obtuz ca “4,3,2”, simti ca si cum a inceput numaratoarea inversa pentru sfarsitul cinematografiei”.

Desi ii scapa informatia ca “in mod inexplicabil, premiera filmului “Dupa dealuri” nu are loc in 19 mai seara, asa cum se cade pentru un regizor care are un Palme d’Or acasa, ci dupa-amiaza, pe zi”, daca citesti corespondentele HotNews ale Iuliei Blaga ai putea crede ca Festivalul de la Cannes de anul acesta se desfasoara pentru si cu un singur film: al lui Mungiu. Ziaristii normali sunt insa mult mai rezervati.

“Paris Match“ noteaza, de exemplu: “Cat despre personaje, de la tanara calugarita care ii spune ‘tati’ preotului, trecand prin iubita isterica si monomaniaca si prin stareta cu inima de sfanta, personajele nu reusesc in niciun  moment sa ne emotioneze. Nu intram nici in empatie, nici in antipatie cu ele, avem doar putina pofta sa le manam de la spate ca sa iesim odata din fundatura in care ne-a dus acest lungmetraj mult prea lung. (…) O fi Mungiu un cineast major, dar ‘Dincolo de dealuri’ nu i-ar putea seduce decat pe cinefilii integristi.”

Anticrestinismul vomitiv al lui Cristian Mungiu, boala de familie dupa cum se vede, se spuzeste oral la Cannes, unde pionierul fruntas al “Noului Cinema” repeta fara jena cliseul ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviu THR).

Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa fie platit Mungiu din banii nostri, plus pensiile si alocatiile taiate, ca sa ne injure, asa ca vom solicita Parchetului sa faca investigatia necesara in ce priveste frauda de la CNC pe care o semnalam, corpului cineastilor din Romania ramanandu-i obligatia sa se autosesizeze in cele doua cazuri de plagiat reclamate, pentru a le judeca si condamna conform Legii.

Victor Roncea

Vedeti si: Imnul lui Mungiu: Plagiati, Plagiati, Plagiati!


Imnul lui Mungiu – Plagiati, Plagiati, Plagiati… de ZiaristiOnlineTV

Foto Ioan Carmazan: Cristofor Lazarescu / CineFan.ro

Foto Cristian Mungiu: Ovidiu Micsik / MediafaxFoto/Gandul.Info

Imnul de la Cannes al lui Cristian Mungiu alias Nikolai Ivanovici: Plagiati, Plagiati, Plagiati! AUDIO/VIDEO/INFO


Imnul lui Mungiu – Plagiaza, Plagiaza, Plagiaza… de ZiaristiOnlineTV

Voi reveni cu acuzele si dovezile de plagiat direct de la cei fraudati cat si cu detalii despre alte fraude ale lui Cristian Mungiu: de la CNC!

Vezi si: Plagiatorul in serie Cristian Mungiu, huiduit si fluierat la Cannes. “Dupa dealuri”, inca o rabufnire a anticrestinismului de Balti, boala de familie la Mungii: activista UTC Alina Tatiana, instructorul PCR Ostin si pionierul fruntas al HBO

Plagiatorul in serie Cristian Mungiu, huiduit si fluierat la Cannes. “Dupa dealuri”, inca o rabufnire a anticrestinismului de Balti, boala de familie la Mungii: activista UTC Alina Tatiana, instructorul PCR Ostin si pionierul fruntas al HBO

Voi reveni cu toate amanuntele despre: primul plagiat: 4,3,2; al doilea plagiat – prezentat in premiera; noua porcarie anticrestina de la Cannes: “Dupa dealuri”. Anticrestinismul, boala grea, boala de familie a Mungiilor. Mostenita din Balti, din cate se spune…

Pana atunci, adevarul despre Cazul Tanacu aici: Tanacu.ro

Adevarata viata din manastirile ortodoxe aici: Precum-in-cer.ro

Vezi si: Imnul de la Cannes al lui Cristian Mungiu alias Nikolai Ivanovici: Plagiati, Plagiati, Plagiati! AUDIO/VIDEO/INFO


Imnul lui Mungiu – Plagiati, Plagiati, Plagiati… de ZiaristiOnlineTV

IMPOSTORUL CRISTIAN MUNGIU, un al doilea Tismaneanu. "Amintiri din epoca de aur", productie colectiva, prezentata ca fiind a fratiorului Alinei Mungiu

Dupa modelul “Raportului Tismaneanu”, o lucrare (proasta) care poarta un singur nume desi ar fi una colectiva, fratiorul infatuat al Alinei Tatiana Mungiu Pippidi, Cristi Mungiu, cunoscut pentru farsa media si plagiatul “432”, a produs un nou film “la moda”: “Amintiri din Epoca de Aur”, format din şase scurtmetraje. Dar, la conferinta de presa, surpriza si mister: Amintirile s-au transformat in Dosarele HIX, pentru ca “celebrul regizor” a refuzat sa raspunda la intrebarile precise ale jurnalistilor referitor la paternitatea fiecarei bucati a filmului. Mai clar: cine ce a facut.
Prima parte din “Amintiri din Epoca de Aur” a intrat în cinematografele româneşti de ieri, 25 septembrie. “Tovarăşi, frumoasă e viaţa!” este format din patru scurtmetraje: “Legenda fotografului oficial”, “Legenda miliţianului lacom”, “Legenda activistului în inspecţie” şi “Legenda politrucului zelos”. “Colectivul” de patru filmulete – ca deh, daca a studiat epoca de aur cu surioara uasecerista si taticul activist a invata si cum e cu cooperativele de consum si productie- , ar fi realizat “după un scenariu de Cristian Mungiu”, regizat împreună cu Ioana Uricaru, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Hanno Hoefer. Dar daca numaram ca sunt patru parti distincte si patru regizori, buni, nu prea se intelege ce a facut al cincilea regizoras la caruta, omul cu premiul-cadou. Cu toate acestea, in toate interviurile aparute pana acum, micul impostor isi aroga si se impauneaza cu realizarea intregului film!
Iata: In Evenimentul Zilei, tribuna de serviciu a profitorilor tuturor regimurilor, se afirma: “Într-un interviu acordat Evz.ro, titratul regizor vorbeşte despre resorturile care l-au determinat să realizeze acest proiect şi despre motivaţiile care animă în prezent cinematografia românească.”. Ce credeti: pe tot parcursul interviului, individul nu pomeneste nicaieri ca este un proiect comun, la care au participat alti patru regizori, etc, etc. Rezultatul: indus din sapou.
Intr-un al doilea articol din EvZ, din care aflam si ca filmul satanist “Anticrist” va deschide azi festivalul de la Iasi, ni se spune: “Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF), manifestare de amploare care îşi propune s-o ia „pe urmele” mai vechiului TIFF de la Cluj, se deschide astăzi cu proiecţia ultimului film al lui Cristian Mungiu, „Amintiri din Epoca de Aur – Partea I”.” Nici aici nu sunt pomeniti ceilalti realizatori.
Filmul este, cu siguranta, mai bun decat “sordidul 432” – dupa cum l-a calificat Vaticanul -, tocmai pentru ca beneficiaza de prezenta unor regizori ca Hanno Hoefer, de exemplu, si a altor tineri inimosi si talentati. De aceea vor fi si eclipsati adevaratii realizatori.

MUNGIU? White: "Cand un film e atat de obtuz ca "4,3,2", simti ca si cum a inceput numaratoarea inversa pentru sfarsitul cinematografiei"

Fantastic! Dupa ce a furat ideile scriitorului Dan Mihu pentru a deveni faimos fara merit, Cristian Mungiu face azi scandal la CNC. “Juratul Mungiu rastoarna masa la CNC”, titra ieri Cotidianul. “Mungiu va scrie un raport despre problemele întâmpinate în calitate de jurat la concursul de scenarii organizat de CNC, iar filmul lui Radu Jude a fost exclus din competiţie pe motiv de „conflict de interese“”, alerteaza Alexandra Olivotto. Sigur nu e o greseala de tipar si trebuia de fapt sa fie scris “Injuratul Mungiu”? Pentru ca acelasi Mungiu, pe cand era in alt juriu, a subtilizat ideiile lui Mihu. Ati uitat? Daca da, cititi aici Adevarul – Mungiu, acuzat că a furat tema filmului premiat la Cannes.
Haideti sa vedem si o parere sincera, adica neplatita de “centrala”, despre “creatia” lui Mungiu, venita de la noul sef al Asociaţiei Criticilor de Film din New York, cea mai importanta asociatie de acest gen din Statele Unite. La împlinirea a 75 de ani de la fondarea Asociaţiei, preşedintele recent ales Armond White a trecut în revistă starea actuală a cinematografiei. Despre „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Mungiu, şeful criticilor de film newyorkezi a declarat, potrivit „New York Magazine”, că nu e decât „o marotă bazată pe reproşuri liberale, un efect întârziat al «mândriei naţionale triumfaliste» pe care le-o imputa Susan Sontag americanilor”.
„Nu fac asemenea declaraţii ca să atrag atenţia asupra mea, ci pentru că eu chiar cred în ce spun. Trăim într-o epocă în care criticii sunt concediaţi dacă nu le plac destule filme. Oamenii nu vor să asculte ce-au de zis trâmbiţaşii industriei cinematografice. Publicul trebuie să audă adevărul!”
Film Critic Armond White about another TV-slick fraud like “4,3,2” …

Dar chiar vreti sa aflati adevarul? Vreti sa va dati jos ochelarii de cal care vi s-au pus fata de ceea ce Osservatore Romano numea “un film sordid şi redundant”? Atunci cititi aici o adevarat cronica de film, semnata chiar de catre seful Asociatiei Criticilor din New York:

There Will Be Abortion
Romanian filmmakers haven’t reinvented realism, but most America
By Armond White

4 Months, 3 Weeks and 2 Days
Directed by Cristian Mungiu

What’s wrong with Romanian movies? No recent foreign film has been more hyped than 4 Months, 3 Weeks and 2 Days, cutely dubbed 4,3,2 by Artforum. Yet there’s nothing cute about this story of two college girls seeking to meet a back-alley abortionist in Bucharest during Romania’s late 1990s Ceausescu era. 4,3,2 trudges through the dire tale as if, indeed, counting down to something momentous. It’s momentously drab, obvious and guilt-inducing. Director Cristian Mungiu’s big revelation is that abortion—like life under Ceausescu—is no fun. But neither is this film: another mystifyingly over-praised entry in what’s being sold as the Romanian New Wave.

Not since the Iranian movie fad of the 1990s has a national cinema so intimidated American film critics. But there was something real in the experiments Mohsen Makhmalbaf and Abbas Kiarostami posed with narrative, time, landscape and destiny. This Romanian fad is based on Liberal self-reproach; a hangover from what Susan Sontag criticized as Americans’ “triumphalist national self-regard.” Following the trends of European film festivals, critics distance themselves from popular taste and parade their political contrition—as if praising movies from a formerly repressed country apologized for the United State’s failure to intervene. Thus, the typical grimness of Romanian imports like 4,3,2, The Death of Mr. Lazarescu and 12:08 East of Bucharest gets touted as superior to regular art-movie fare.

Consider the basic deception: That today’s Romanian filmmakers have reinvented “realism.” This is far different than the Iranians’ sophisticated play with self-reflexive storytelling (such as Makhmalbaf’s great Salaam Cinema and A Moment of Innocence which condensed cultural history and social desperation into funny, tender and frightening sagas of local filmmaking practice). The Romanians pretend cultural impoverishment necessitated that they reinvent the wheel, and this impresses gullible critics who apparently never saw Rossellini’s Open City or John Cassavetes’ Shadows. But the Roumanians’ tedious long-takes, dour emphasis on “real time,” Dogma-derived denial of refined lighting and visual pleasure are deplorable scams. Mungiu’s conceits, shared with his peers Cristi Puiu and Corneliu Porumboiul, disturbingly suggest that cineastes have inherited Ceausescu’s fascistic egotism: Their movies make audiences suffer as they claim to have suffered.

Mungiu stages real-time scenes—hence 4,3,2’s quotidian title—offering the usual Romanian movie roundelay of bureaucratic bickering, near-impoverished living and unrelievedly glum characters. 4,3,2’s particular expose, no livelier than the rest, is especially canny in distinguishing itself as Abortion Noir: Bedraggled Otilia (Anamaria Marinca) helps her irresponsible dorm mate Gabita (Laura Vasiliu) obtain the procedure that Ceausescu’s regime outlawed. Their efforts are less suspenseful than tedious, but it pushes all the Left buttons. Even the hostile abortionist Mr. Bebe (Vlad Ivanov) is a stock villain. Yet, not even Snidely Whiplash silent movie curs got laid as part of their extortion schemes: When Otilia and Gabita come up short of his required fee and Mr. Bebe insists on sexing them both—and the girls agree—it’s undeniable that 4,3,2 is bullcrap.

We’re not expected to ponder the girls’ masochism because Mungiu elides the act of self-prostitution (which Artforum’s critic defends as “violation;” though how can there be violation with consent?). Still, by showing only the naked-muff aftermath, Mungiu accepts how Otilia and Gabita debase themselves into docility, stupidity, selfishness and crime. It fits the degraded sense of humanity that is now widely preferred in film culture. Mungiu’s theme: THERE WILL BE ABORTION!

That’s because Mungiu reduces “freedom” to the abortion politics. Otilia and Gabita’s characterizations are flimsier than even Juno (the professional hipster’s update of Madonna’s “Papa Don’t Preach”). These girls misuse their late-20th century feminist privilege by being biologically irresponsible and socially manipulative. Mungiu has not created a portrait of female oppression—a failing that becomes apparent when Otilia traipses through Bucharest at night looking to discard the aborted fetus. Her plight’s less interestingly than the Isela Vega character in Sam Peckinpah’s 1974 Bring Me the Head of Alfredo Garcia who sacrifices herself to that film’s bloody corpus burden. Critic Dennis Delrough suggested that Mungiu’s fetus is a bogus social/psychological fact compared to the head of Alfredo Garcia, but Mungiu’s U.S. dupes imagine that the fetus represents something profound. If Artforum can consider a fetus “not yet viable,” than a filmmaker who justifies Otilia and Gabita’s self-serving behavior should be seen as barbarous.

By strange coincidence, one of the strongest political pop albums made during the Ceausescu period was the British band The Fatima Mansions’ 1990 Viva Dead Ponies featuring the coruscating anti-fascist anthems “Blues for Ceausescu” and “Mr. Baby.” Singer-songwriter Cathal Coughlin posed “Mr. Baby” as a Ceausescu figure threatening all with his selfish, murderous vanity. 4,3,2’s abortionist-thug Mr. Bebe references that rock-and-roll rhetoric even though Mungiu’s techniques pretend to be artless. He shrewdly avoids scrutinizing Mr. Bebe too closely and so loses Coughlin’s complex personality sketch and overall vigor. Viva Dead Ponies was made for dancing and thinking; 4,3,2 merely prides viewers on feeling blue.

Remember how the Sex Pistols’ “Bodies” refused to sanction abortion as a social privilege, but scorned it as horrific, inhumane, a moral burden? Remember Mike Leigh’s 2004 Vera Drake distilling the abortion question into the rich aesthetic inquiry of Imelda Staunton’s hyper-clear close-up? Next to those pop landmarks, 4,3,2’s “realism” is insipid. It’s a throwback to the naivete of nascent feminism (Otilia stays angry at her sympathetic boyfriend) and lacks the emotional stability of such pre-feminist abortion films as Love with the Proper Stranger or The L-Shaped Room. By sentimentalizing Otilia and Gabita’s ignorant choices, Mungiu insults reality. For those who believe in abortion, Otilia and Gabita’s behavior needs no explanation; for those who don’t, none is offered. When a Romanian film is as obtuse as 4,3,2, it feels like a countdown to cinema’s termination.

In foto dreapta, o alta dovada a “profesionalismului” ziarului anti-crestin Cotidianul: Mungiu e prezentat alaturi de un pretins White. O fi el alb dar adevaratul White e negru (foto stanga)!
Cineastul Andrzej Zulawski, la Bucureşti, ca invitat al Festivalului B-EST

„4, 3, 2“ – nu vreau să văd aşa ceva cum nu vreau să mănînc mîncare proastă sau să vorbesc cu proşti

Cineastul Andrzej Zulawski, la Bucureşti, ca invitat al Festivalului B-EST:

Vă consideraţi un autor?

Nu înţeleg acest cuvînt. Cred în libertate şi atît.
Dintre filmele româneşti, aţi văzut vreunul?
Nu, de acum mulţi ani. Ştiu că există un nou val de cineaşti. Cred că am văzut vreun sfert de oră din filmul lui Mungiu şi n-am vrut văd mai mult. De ce?
Pentru că m-a plictisit de moarte. Nu vreau să văd aşa ceva, am trecut deja prin asta. E o perioadă din viaţa mea, un sistem, nu îmi plac oamenii care exploatează aşa ceva.

Comunismul?
Da, comunismul. Îl exploatează ca să ia Oscarul. Din fericire, n-a reuşit.

Dar a luat Palme d’Or.
Da, l-a luat. Cunosc Cannes-ul prea bine ca să zăbovesc asupra acestui subiect.(…)
Pentru mine, arta care nu produce plăcere nu există. Am trăit suficient ca să pot spune asta. De-asta m-a şi deranjat „4, 3, 2“: e neplăcut, nu vreau să văd aşa ceva cum nu vreau să mănînc mîncare proastă sau să vorbesc cu proşti. Nu pot vedea diferenţa dintre cel mai prost film hollywoodian şi filmele astea, „de artă“. Viaţa e prea scurtă pentru aşa ceva (…) Toată industria este despre sex, e primitivă. De-asta nu mi-a plăcut filmul românesc.”
Interviu luat de A. Olivotto si aparut in Cotidianul (ma mir!)

4,3,2,1,0 – No BAFTA pentru Mungiu

RADIO ROMANIA ACTUALITATI (10 februarie, ora 13:13) – Radiojurnal: “Celebritati din industria filmului s-au intalnit astazi la Londra pentru a participa la ceremonia decernarii premiilor Academiei Britanice de Film. Care sunt favoritii premiilor BAFTA de anul acesta, aflam de la corespondentul nostru in Anglia, Cristina Tiberian.Reporter: Filmul “Atonement”(Ispasire) este cap de lista in aceasta seara la premiile Academiei Britanice de Film, reusind sa obtina nu mai putin de 14 nominalizari, inclusiv cele pentru cel mai bun actor, James McAvoy, si cea mai buna actrita, Keira Knightley. Filmul”No Country for Old Men” (Nu exista tara pentru batrani), a strans noua nominalizari, iar productia despre viata artistei Edith Piaf, “La vie en rose”, a primit sapte. Premiile BAFTA decernate in aceasta seara ar putea fi singura ceremonie a industriei filmului de anul acesta, avand in vedere anularea premiilor Golden Globe si incertitudinea care pluteste asupra Galei Premiilor Oscar, din cauza grevei scenaristilor de la Hollywood. Ca atare, BAFTA se bucura de prezenta a numeroase celebritati, inclusiv Kevin Spacey, Cuba Gooding Jr., Jeff Goldblum, Daniel Day Lewis sau Julie Christie”.(Rador)

Filmul lui Mungiu nu a fost absolut deloc bagat in seama de Academia Britanica de Film…

Detalii la:

Mungiu a primit ce merita

432, unu… Zero!
de Adrian Halpert
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova