Aflam de la Politica ta ca Bogdan Oprea, cu exercitiul sau admirabil de purtator de cuvant al infractorilor nationali si internationali, cocotat dis de dimineata pe farul calauzitor din varful Dealului, a luminat natiunea cum ca temutul terorist-berbecar Omar Hayssam, varul mai mic al defunctului Osama ben Laden si imbarligator prin itele afacerilor lui Adrian, fostul adult minune al politicii dambovitene, a fost mutat de pe litoralul Marii Moarte in beciurile de la Cotroceni de unde a fost transferat apoi in arestul Politiei Capitalei (UPDATE: Povestea se complica; cum altfel?! Cica suntem la episodul “Sobo rozaliu vs Dom’ Profesor se intoarce” sau invers 🙂 ). Sigur ca trebuie felicitate toate organele, de la cel mai mare, Comandantul, la cel mai mic si chiar si implanurile din sistem. “Un stat serios îşi aduce acasă toţi infractorii. Mulţi nu vor mai dormi bine vacanţa asta şi anii următori”, a afirmat una dintre extensiile de organe de la Cotroceni.Iata, deci, sunt sanse sa fie adus la ancheta DNA si cercetatul in Jaful de la ICR, numitul Tismaneanu Vladimir.
Celebrul popularizator al operelor orale ale lui Ceausescu, Iliescu si Basescu, in prezent fugit din tara peste Oceanu, se afla, se pare, intr-o stare critica. Dupa cum aflam gratie Focurilor din noapte ale dlui Mircea Platon, in lipsa de rivali pe masura sa, Tismaneanu se bate acum cu nu se stie ce meduze (strict autentic!) dupa ce a stat o viata cu ele, buze in buze.
Dl Mircea Platon observa cum fostul lider al minerilor grevisti de la 1977, Constantin Dobre – pe care Tismaneanu il declarase mort in Raportul sau dar iata ca totusi comenteaza bine-mersi din Marea Britanie, unde a primit azil politic dupa ’90 – ii transmite cercetatului DNA ca abia asteapta sa vada cum va raspunde “provocarii” istoricului american Larry Watts, care il invitase sa-i critice la obiect cel mai recent volum din trilogia sa dedicata istoriei secrete a Romaniei, respectiv “Cei dintai vor fi cei din urma”. Replica posibilului viitor coleg de celula cu Omar Hayssam este, cum altfel?, surprinzatoare: Tismaneanu nu poate comenta recentul volum pentru ca… nu este publicat in engleza.
Nu stim la ce istorici se refera Tismaneanu Vladimir ca ar fi pus sub semnul intrebarii “interpretarea” lui Larry Watts. Pentru ca foarte cunoscutii lui Tismaneanu (cred eu), profesorii Dinu Giurescu, Ioan Scurtu si Mihai Retegan par sa aiba aceeasi parere despre cartea lui Larry Watts ca poate mai putin cunoscutii universitarului de la “Stefan Gheorghiu”, profesorii Keith Hitchens de la Universitatea Illinois si Dennis Deletant de la aspirata Universitate Georgetown sau colonelul Charles W. Van Bebber, director al National Security Policy & Strategy (sursa aici).
Ciudat, faptul ca nu a citit nici primul volum al lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“, nu l-a impiedicat pe Tismaneanu, la aparitia acestuia, sa il comenteze cu suficienta pe aceeasi platforma de colaboratori ai lui Soros din Romania. Comentariul unui cititor l-a lasat, insa, paf, pe celebrul profitor al fondurilor PCR, ICR, IICCMER si RAAPPS:
Concluzia pare sa fie clara: daca Tismaneanu avea traducerea in rusa a volumelor lui Larry Watts i-ar fi venit mai usor la mana. Imediat ar fi publicat, ca pe vremuri, vreun caiet de critici revolutionare… 🙂 Poate-l ajuta tov. Pacepa!
Elena Ceausescu, agenta/vector KGB? Posibil. Pentru a gasi raspunsul la aceasta prezumtie istorica si a va forma propria opinie trebuie insa sa cititi volumele istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma“. Dar ce crede unul din cei care i-a impuscat pe sotii Ceausescu, generalul Victor Stanculescu, despre aceasta ipoteza si legaturile Elenei Ceausescu cu CC-istii KGB-isti Gheorghe “Gogu” Radulescu, unchiul spiritual al lui Nicolae Manolescu si Ghizela Vass, matusica materiala a lui Bogdan Olteanu? Veti afla, in curand, de la Roncea Ro, unde veti vedea si imagini cu Victor Stanculescu in inchisoarea-spital de la Jilava.
Un articol al istoricului american Larry Watts, care a circulat viral pe Facebook, incepand cu 4 iulie, Ziua Americii, intrunind mii de vizualizari si aprecieri pozitive, ne-a atras atentia si l-am republicat intr-o forma unitara pe Ziaristi Online, cu un citat semnificativ in titlul ales: “Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare Romaniei”. Materialul fusese reprodus pe Pagina de Facebook dedicata celui de-al doilea volum al profesorului american despre istoria secreta recenta a Romaniei si relatiile romanilor cu “prietenii” din blocul sovietic – Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma.
Este vorba de o pozitie fata de atacurile unei gasti neo-kominterniste serpuite pana la gatul statului roman, practic o lectie istorica si de istorie oferita Celulei rosii “Tismaneanu”, publicata initial in “Adevarul“, in doua episoade, cam ratacite pe site-ul supraincarcat, ca doua picaturi de adevar inecate in potopul de stiri false si comentarii anti-romanesti cu care ne-a obisnuit fosta Scanteie, indiferent de conducerea ei, de la PCR la KGB si SIE. In articolul citat, Larry Watts il defineste cu eleganta pe Vladimir Tismaneanu prin spusele lui Abraham Lincoln:
“Ii poti pacali pe unii oameni tot timpul, si ii poti pacali pe toti oamenii doar uneori, dar nu-i poti pacali pe toti oamenii tot timpul”.
Dr. Larry Watts, in incheierea materialului sau, intitulat “Falsificatori, contestatari si sarlatani“, ii invita pe cei din specia celor enumerati in titlu si sintetizati in persoana domnului Vladimir Tismaneanu, la un dialog, pe documente, daca se poate, desigur, istoricul american rezervandu-si opinia in final, privind asteptarile pe care le are, in felul urmator: “Nu va temeti, dragi cititori, nu-mi voi tine respiratia”.
In deschiderea lectiei sale de istorie, profesorul Larry Watts face o comparatie cu soarta profesorului Francis Bowen (1811 – 1890), la randul sau contestat de o serie de sarlatani si falsificatori ai vremii, de origini hungro-pretutindenare, dupa ce si-a publicat in Statele Unite studiile privind extremismul “salbaticilor maghiari” azi praznuiti drept eroi, de teapa criminalului notoriu Lajos Kossuth (sau Miklos Horthy, mai la zi – foto) si atrocitatile “bandelor de secui” savarsite asupra romanilor si celorlalte natii ocupate de hoardele asiatice, respectiv: “The War of Races in Hungary”. North American Review (146): 78–136. Ianuarie 1850 si “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian, and German Hungarians against the Magyars”. North American Review (150): 205–249. Ianuarie 1851.
Atacat intr-o campanie viscerala ce nu a dezbatut niciodata validitatea studiilor sale ci a urmarit doar denigrarea sa, profesorul de la Harvard Francis Bowen, preocupat intre altele, de armonizarea filosofiei cu valorile crestinismului, a fost eliminat de la conducerea Catedrei de Studii istorice ,,McLean” a Universitatii sub acuzele false ca nutreste o ,,aversiune puternica” fata de limba maghiara si o ,,ura profunda pentru unguri”. Cam la fel cum a patit-o si eminentul profesor Ilie Badescu la Masterul de studii de securitate a Universitatii Bucuresti, cu concursul unor lifte din “sistem”, masterul fiind infiintat chiar de catre el. Dupa doi ani, insa, ne informeaza Larry Watts, “Bowen a fost reangajat si numit in unanimitate la conducerea Catedrei de ,,Religie naturala, Filosofie Morala si Politica civila”, o pozitie in care avea sa ramana pentru urmatorii 36 de ani. Universitatea Harvard continua sa acorde si astazi un premiu anual Francis Bowen in Filosofie morala“.
In fond, vizavi de limba si aroganta “natiunii suverane” care ocupase teritorii romanesti, slovace si sarbe locuite si de germani si secui ratacitori, profesorul american exprima exact parerea generala a oricarui cetatean al lumii care are norocul de la Dumnezeu sa nu fie ungur – si anume ca “limba maghiara zgarie urechile” si e lipsita de orice literatura -, adevar prezentat si de marele ganditor si gazetar Mihai Eminescu, peste 20 de ani, in articolul pentru care a fost urmarit in Justitie, “Ecuilibrul“, si pentru care a facut inchisoare la Budapesta editorul sau, respectiv:
“Limba? ar trebui să li fie ruşine de ea. Sunetele îngrozesc piatra; construcţia, modul de a înşira cugetările, de a abstrage noţiunile, tropii, cu un cuvânt spiritul infiltrat acestui material grunzuros, sterp, hodorogit, e o copie a spiritului limbii germane. Ei vorbesc germăneşte cu material de vorbă unguresc.
Ştiinţele? Ce au descoperit ei nou în ştiinţe? Prin ce au contribuit ei la înaintarea omenirii? Istoria civilizaţiei a înregistrat numai o nulă.
Legislaţiune? Drepturi şi legi sunt într-o eternă contrazicere. E o compilaţiune răutăcioasă şi nerumegată a principiilor celor mai contradictorii, principii care se exclud unul pe altul. Alături cu o constituţiune nedreaptă şi parţială, liberală însă pentru unguri, găseşti legi din evul mediu mai barbare decât barbaria.
Arte şi literatură? O traducere rea din limba germană, şi ştie toată lumea cât de rea poate să fie o traducere. Industria? Germană. Comerţul? În mâna evreilor.
Va să zică nu au nimica aceşti oameni prin ce să ne superiorize pe noi românii, şi vom arăta numaidecât cum nici nu pot avea, nici nu pot constitui o putere morală oarecare. Nu e pe lume o singură inteligenţă care să fie o mai rea expresie a poporului ci de cât cea maghiară. Să ne silim puţin a analiza spiritul, — nu al poporului maghiar, pe care din inteligenţa lui nu-l vom putea cunoaşte niciodată, — ci al acestei coterii care-l guvernă, guvernându-ne totodată şi pe noi prin o ficţiune diplomatică.
Ieşită din nişte şcoli mizerabile, a căror singură ţintă e propagarea minciunei, în care n-au învăţat nimic alta decât fanatismul, primind o educaţie care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil, pur, s-au infiltrat în capetele unei generaţii june şi de aceea docile nişte principie sistematice, în flagrantă contradicţie cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru. Astfel, aceşti oameni au devenit transcendentali. Aceste principii sistematice ale lor, scoase deductiv din o istorie falsificată, escamotate din concepţia exagerată a naţiunii lor, din noţiunea falsificată a dreptului, — ce puteau fi ele decât pure minciuni! În viaţa publică însă ei judecă consecvent pe baza acelor principii mincinoase; de aceea nu ne poate prinde mirarea dacă toate consecinţele ce le trag din principii falsificate nu sunt, nu pot fi, decât iarăşi false. Nu trebuie dar să ne mirăm dacă ei aplică principiile cele mai mari din viaţa publică a popoarelor astfel cum le aplică; pentru că ei le-au înţeles pe dos, pentru că ţesătura falselor noţiuni fundamentale i-au făcut incapabili de a cugeta drept. Cine nu ştie acuzaţiunea ce ni se face nouă românilor pentru că solicităm pentru noi ceea ce ei au solicitat pentru dânşii? Ce întoarsă, ce minunată trebuie să fie acea glavă care face altuia o crimă din ceea ce el pentru sineşi croieşte o virtute! Tot ce constituie viaţa lor internă e o minciună. De ce să ne mirăm dacă alegerea la ei înseamnă beţie, bătaie şi omor? Să nu ne mirăm dacă toate noţiunile au cu totul altă semnificare pentru că sunt privite prin o prismă sufletească ce falsifică totul. Asemenea cum nu te poţi înţelege cu un om a cărui limbă şi noţiuni diferă astfel de ale tale încât el rămâne pentru tine netraductibil, căci tu nu ai noţiunile ce le are el, cum el nu le are pre ale tale: — tocmai aşa nu te poţi înţelege cu inteligenţa maghiară. Împăcare sau tranzacţiune nu se încap aicea, căci divergenţa noţiunilor fundamentale şi a principiilor sistematice condiţionează o eternă divergenţă a deducţiunilor din ele. Va să zică aicea nu se încape acest mijloc dulce şi pacific, care va fi etern neînţeles. Tu-i spui că naţiunea română vrea cutare şi cutare lucru, el [î]ţi răspunde că naţiunea română nici nu există. Apoi înţelege-te cu un astfel de om! Noi românii nu putem înainta decât cu desconsiderarea totală a acestor oameni transcendentali, cu care ne-a lipit un ucaz al tronului şi de care un decret drept ne poate tot aşa de bine dezlipi. Vina în fine nu e a lor, pentru că generaţia ca atare nu are vina falsei direcţiuni a spiritului său. Vina acestei direcţiuni o au descreieraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această ţară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până şi pietrele.” (integral la Ungaria, un palat de spume mincinoase. ECUILIBRUL – articolul pentru care a fost urmarit Eminescu de organele unguresti, la 20 de ani)
Din nefericire pentru aceasta rasa pacatoasa dar si, mai ales, pentru noi, adevarurile prezentate de Eminescu si documentate pe teren, in Transilvania ocupata, de catre profesorul Bowen, sunt valabile si astazi. Parca nimic nu s-a schimbat, ura fiind motorul care le zvacneste majoritatii ungurilor muschiul atrofiat al inimii si canarul care li se zbate in colivia craniana pe post de minte.
PS: La postarea copertii lucrarii profesorului american Francis Bowen despre rasismul maghiarilor a intervenit rapid pe Facebook un oarecare “Zsunacz Tibi” care sustine ca locuieste in Israel si Insulele Solomon acuzandu-ne ca suntem “obsedati de nationalism”. Desigur, daca nationalismul (american?) si chiar “extremismul” profesorului Bowen din cartea sa despre adevarul istoric asupra Transilvaniei sunt, evident, molipsitoare, atunci da, suntem “obsedati” de adevarul istoric. Probleme, Gogule?
“Marea natiune” a “nomazilor si despoticilor” maghiari in cifre, la 1851, si insultele asupra slovacilor subjugati, considerati “neumani” – “niste animale”
Persecutarea romanilor si a credintei lor crestin-ortodoxe in Transilvania ocupata
Oprimarea si incalcarea drepturilor natiunilor dominate, prin impunerea limbii maghiare profesorilor si preotilor slovaci si romani
Francis Bowen: “Limba maghiara, nomadica si barbara, zgarie urechile si este foarte limitata, avand o literatura ca si inexistenta”
Prioritatile criminalului Lajos Kossuth: Taranii romanii au fost vanati si ucisi de salbaticii secui iar comisarii lui Kossuth au fost trimisi in intreaga Transilvanie pentru a-i extermina pe toti invatatorii si preotii romani
Atrocitatile maghiare asupra romanilor “care depasesc limitele imaginatiei”, descrise de un martor ocular, ofiter britanic, includ arderea satelor si uciderea batranilor si neputinciosilor ramasi in urma refugiatilor, omorarea cu sange rece a unui preot si a fiului sau, aflati prizonieri alaturi de ofiterul englez, executia sumara a 17 romani, si replica secuilor ucigasi: “Acum sunt cu 17 valahi mai putin ca ieri”
Entuziasmul romanilor – barbati, femei si copii – ridicati la lupta pentru apararea fiintei nationale
“(…) Recunosc ca am trait un sentiment de deja-vu ingaduitor in studierea cazului profesorului Fancis Bowen cand domnul Tismaneanu, in loc sa-mi adreseze probele si argumentele mele in legatura cu realitatea sfidarii romanesti si impactul concret al ,,cursului special” reflectat in documentele pentru uz intern din URSS, Republica Democrata Germana, Republica Populara Ungara, Republica Populara Bulgara, Republica Socialist Cehoslovaca si Republica Populara Polona, sustine tot mai puternic ca liderii si conducerea comunista romaneasca ,,nu au incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).
Si cand, in pofida faptului ca documentele din Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic descriu in mod repetat ,,cursul special” al Romaniei ca ,,daunand serios” politicii Kremlinului in interiorul Pactului de la Varsovia, al comunitatii socialiste, si pe plan global, niste analisti insista chiar mai categoric ca, in timp ce Moscova ar fi considerat Romania drept ,,un tantar uneori enervant”, acea politica de independenta nu a fost vreodata vazuta de Kremlin ca ,,un risc geopolitic major sau un model alternativ de socialism” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).
Imi voi permite sa abordez aceste aspecte intr-o ordine inversa.
Moscova si-a exprimat, de fapt, in repetate randuri ingrijorarea ca Romania, impreuna cu China, vor stabili un model socialist alternativ care va concura cu URSS, cel putin incepand cu anul 1965 si de-a lungul anilor ’70, si documentele sovietice traduse care abordeaza aceasta obsesie pot fi gasite pe site-ul programului de istorie internationala a Razboiului Rece (CWIHP) al centrului Woodrow Wilson, in documentul de lucru cu numarul 65 (CWIHP WP #65, 12/2012, wilsoncenter.org – A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact “Maverick” 1965-1989). In mai 1968 ministrul sovietic al Apararii Marshal Grechko a declarat fara echivoc ca alianta sovietica nu ar putea supravietui dupa plecarea Romaniei. (Matthew J. Ouimet, The Rise and Fall of the Brezhnev Doctrine in Soviet Foreign Policy (2003)).
URSS a suferit o pierdere geopolitica majora din cauza ca Romania a mediat relatiile americano-chineze – care, la randul ei, aceasta mediere a schimbat echilibrul fortelor la nivel mondial. Dupa cum presedintele Nixon a declarat pentru Consiliul national de securitate in august 1969, “Am presupus intotdeauna ca chinezii sunt mai duri si mai agresivi, in timp ce sovieticii sunt mai rezonabili. (Dar) Ceausescu spune ca sovieticii sunt mai duri si mai agresivi decat chinezii. Trebuie sa ne uitam la China pe termen lung.” (Departamentul American de Stat, 14/8/69, history.state.gov – Minutes of Meeting of the National Security Council1)
Medierea Romaniei dintre Egipt si Israel a jucat de asemenea un rol esential in pierderea Egiptului de catre sovietici, despre care atat CIA, cat si KGB au concluzionat ca reprezenta, la acea ora, din punct de vedere strategic, cel mai important stat din Orientul Mijlociu. (un raport KGB citat in CIA, 12/1/86, foia.cia.gov). Moscova nu a fost in masura sa se refaca dupa niciuna dintre aceste pierderi pentru restul Razboiului Rece. Cam atat despre “tantarul” romanesc si inconsecventa sa pentru politica europeana si globala.
In lumina celor de mai sus, s-ar parea sa existe putine baze probatorii pentru declaratia domnului Tismaneanu care spune ca Romania comunista “nu a incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin”.
Cu toate acestea, haideti sa suspendam neincrederea si sa mentinem inca putin aceasta posibilitate…(…)”
“Vladimir Tismaneanu a declarat in repetate rinduri ca intreaga sa activitate in comisiile prezidentiale a fost „pro bono” (fara nici un fel de plata, in beneficiul public). Ultima declaratie de acest fel a lui Vladimir Tismaneanu dateaza din 24 septembrie 2010 si a fost publicata pe blogul acestuia: „Cit priveste insinuarile ca presedintele Traian Basescu m-ar fi platit pentru efortul de a conduce Comisia Prezidentiala de Analiza a Dictaturii Comuniste, o spun din nou, cit se poate de limpede, am lucrat, ca si toti membrii Comisiei, pro bono”.”, amintea George Damian intr-un articol din decembrie 2010.
Cu toate acestea, documentele contabile ale Presedintiei Romaniei au demonstrat – via Grupul de Investigatii Politice – ca Tismaneanu a decontat sume de aproape 1 miliard si jumatate lei (32.000 EURO, la valoarea de azi, conform cursului BNR, 145.712 RON).
In iulie 2012, Tismaneanu repeta povestea, intr-o emisiune Tv cu un personaj hidos – in care il mai si denunta pe Basescu pentru trafic de influenta – , “subliniind” din nou, cu aplomb, “pentru a lamuri lucrurile”, ca functia sa “a fostneremunerata“. Sa fie foarte clar, spunea Tismaneanu emfatic, “Eu am facut un serviciu statului roman, nu statul roman mie”.
In aceeasi perioada insa, noul Presedinte al ICCMER, Dinu Zamfirescu, scoatea Nota de platalasata de Tismaneanu in urma lui: 55.154,16 RON, adica alta jumatate de miliard de lei vechi. Pana acum, 2 miliarde. O data cu aceasta descoperire au aparut si altele, ce tin de ordinul patologicului si care, totodata, maresc considerabil decontul lui Vladimir Tismaneanu stors din pensiile atat ale comunistilor cat si ale fostilor detinuti politic, respectiv ale legionarilor de romani pe care ii incrimineaza regulat. Respectiv: dl Tismaneanu avea ambâtz sa se cazeze la cea mai mare vila de protocol din Cartierul Rosu, asa numita Vila Lac 3, invecinata cu resedinta prezidentiala, o vila care are o suprafata construita de 1.045 m2 si care a fost cuibusorul de nebunii al Licai Gheorghiu, fiica lui Ghe. Gheorghiu-Dej, dupa cum arata si BadPolitics.Ro. Numai serviciul de protectie si paza a acestei vile, pe perioada decontata de IICCMER, a triplat costurile cazarii – cifrata oficial la circa 200 de euro pe zi -, potrivit estimarilor conforme cu standardele SPP si SRI.
Povestea se ingroasa in aceeasi directie, a patologicului, dupa ce, in martie anul acesta, s-a dezvaluit prin gura actualului sefut al IICCMER si faptul ca acelasi Tismaneanu, profitand de relatia sa cu Basescu, a dispus ceea ce de la Ceausescu incoace si-a mai permis doar Silviu Brucan cand l-a asteptat pe George Soros, in zilele post-revolutionare ale anului ’90. Si anume sa ocupe el, cu persoana lui, fiul si sotia, intreg aeroportul prezidential al Romaniei si salonul VIP aferent, de protocol gradul 0, folosit doar pentru vizite ale sefilor de state straini si delegatii oficiale. Costurile vi le puteti doar imagina. Concret: “In urma anchetei Corpului de Control al Prim- Ministrului s-a redactat un raport care constată multe deficienţe din punct de vedere managerial, dar şi fapte de natură posibil penală: deconturi ilegale, deturnare de fonduri publice…”.
Dar Afacerea Tismaneanu nu s-a incheiat aici. “Pro bono”-ul fostului presedinte “onorific” al IICCMER si actualului membru de varf al “Consiliului Academic” al Institutului de Studii Populare (ISP) al PDL si al Consiliului Consultativ al ciudatului Centru acoperit de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI), nu s-a rezumat la a extrage fonduri de la Administratia Prezidentiala a lui Basescu si Guvernul lui Boc. Tismaneanu a fost recompensat pentru falsificarea Istoriei Romaniei prin asa-zisul Raport Final care duhneste pestilential din subsolurile Palatului Cotroceni si de catre capul antenei agentilor culturnici anti-Romania, instalat de acelasi Basescu, sub “inaltul sau patronaj”, la ICR, recte Patapievici.
La inceputul anului, noua conducere a ICR se pronunta raspicat asupra calitatii amorale a “condamnatorului” de serviciu V. Tismaneanu: “Se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)?”
La cererea redactiilor Cotidianul si Ziaristi Online, Institutul Cultural Roman a raspuns unui chestionar detailat si la obiect privind Jaful de la ICR (atasat mai jos), la care au fost adaugate alte date si documente oficiale. In baza raspunsului emis in luna aprilie, s-au publicat primele cinci episoade ale anchetei (altele vor urma), moment in care am ajuns, in sfarsit, si la Tismaneanu, respectiv:
Si asa la cele peste 2 miliarde de mai sus s-a mai adaugat inca un miliard si ceva. Total (temporar): Peste 3 miliarde lei. Un “pro bono” cu adevarat “neremunerat”…
La intrebarea noastra privind raspunderile fata de acest Jaf institutionalizat si ce masuri legale se vor intreprinde pentru recuperarea prejudiciului adus statului roman, ICR ne informa la momentul respectiv ca “aceasta chestiune este in studiu” organele specializate urmand sa se pronunte. Intre timp, se pare ca a intrat “in lucru”…
Ancheta Curtii de Conturi a Romaniei, care a dezvaluit noi fraude ale clanului Tismaneanu-Patapievici, coroborata cu ancheta Corpului de Control al Guvernului de la IICCMER, a condus la alcatuirea unui Dosar conex al procurorilor Departamentului National Anticoruptie (DNA). Recent, DNA a remis autoritatilor responsabile ale SUA, tara in care s-a inflitrat Tismaneanu cu concursul aripii kominterniste a Securitatii – potrivit istoricului Mihai Pelin si a documentului din ASRI emis de UM 0617, indicativ 271/S.I. (”Opisul emigraţiei politice”, Editura Compania, 2002, p. 325) -, o solicitare oficiala in vederea audierii profesorului de la Universitatea din Maryland.
Punct final (speram) la… Raportul… final si penal.
Iata Documentul cu principalele raspunsuri ale ICR la intrebarile portalului Ziaristi Online pentru ancheta comuna cu redactia Cotidianul:
“I. De ce lipseste Paul Goma – propus de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova la premiul Nobel pentru literatura – din randul scriitorilor invitati la Salon de la Carte de la Paris, tinand cond si de faptul ca pentru Domnia Sa nu era necesara nici o cheltuiala din partea contribuabilului roman?
Domnul Paul Goma a fost invitat, iar cărțile domniei sale au fost disponibile la standul României. În luna ianuarie, ICR și-a exprimat dorința ca la acțiunile organizate cu prilejul Salonului de Carte de la Paris să participe și scriitori români din Franța, în funcție de specificul fiecărei manifestări și de genul în care autorii s-au manifestat cu predilecție. Privitor la absența domnului Goma trebuie sa luăm în considerare faptul că domnia sa și-a exprimat public, de-a lungul timpului, reticența față de prezența la manifestări de acest gen, precum și probleme de sanatate invocate.
II. In al doilea rand, suntem interesati in lamurirea unor probleme financiare si juridice. Respectiv: In mai multe luari de pozitie ale Domniei Voastre fata de atacurile si intoxicarile care au inundat piata media dupa alegerea Dvs, ati facut mai multe referiri la neregulile si ilegalitatile constatate la ICR dupa preluarea mandatului de la fosta conducere, reprezentata de Horia Roman Patapievici.
Pentru o cat mai corecta informare a opiniei publice, va rugam sa ne oferiti date exacte despre urmatoarele aspecte:
1. Cate volume au fost gasite in depozitele ICR, caror autori apartin si caror edituri si care este valoarea totala a prejudiciului adus statului si contribuabilului roman?
Este vorba de depozite cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute, de editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, dar fără redacții care să se preocupe și de difuzarea acestora. La 31.12.2012, valoarea totală a stocului era de 2.066.674 RON. În anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 miloane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele.
Cea mai mare parte a stocurilor de cărți și reviste provine din tirajele editate de ICR între anii 2007 și 2010. Curtea de Conturi a constatat că nu au fost luate măsuri pentru diminuarea acestora.
Cateva exemple menționate de Curtea de Conturi:
La memoire des murs (autor: Iulian Capsali, Ioana Popescu; Editura ICR): 2011: 89.250 RON; 2012: 71.250 RON
Porți si grădini (autor: Mariana Macri; Editura ICR): 2011: 11.583 RON; 2012: 11.016 RON
Days and nights (autor: Uniunea Scriitorilor; Editura ICR): 2011: 1725 RON; 2012: 1.350 RON
Anuario dell instituto (autor: Ioan Aurel Pop; Cristian Luca; Editura ICR): 2011: 3.612 RON; 2012: 3.612 RON
De asemenea, dintre cărțile și albumele rămase în prezent în magaziile ICR, menționăm si:
Adnotări – Lectii de pictură (Constantin Flondor) – 40.800 RON; Album – Andrei Șerban (Andrei Șerban) – 65.365 RON; Album (Aurel Bulacu) – 54.900 RON; Cel ce se pedepseste singur (Stefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu) – 26.106 RON.
2. Prezentati va rog, in functie si impreuna cu valoarea totala a contractelor, primele zece edituri cu care ICR a derulat activitati publicistice pe parcursul mandatului Patapievici.
Frank & Timme (Germania) 178.422,33 RON
El Nadir (Spania) 144.111,19 RON
Pre-Textos (Spania) 133.174,93 RON
Denoel (Franța) 131.086,22 RON
Uitgeverij De Bezige Bij (Olanda) 107.910,31 RON
Dalkey Archive Press (SUA) 104.425,92 RON
Dioti I. Melpomeni (Grecia) 95.736,62 RON
Du Seuil (Franța) 92.981,82 RON
Paradox Publishing Group (Bulgaria) 70.053,74 RON
Keller Editore (Italia) 69.743,25 RON
3. Prezentati va rog, in functie si impreuna cu valoarea totala a finantarilor, primii zece autori romani care au beneficiat de fonduri ICR pe parcursul mandatului Patapievici.
Intre 2009 – 2012, persoanele care au primit cele mai mari finantari sunt: Lucian Ban – 993,880 RON, Mihai Chirilov – 142,543 RON, Norman Manea – 112,347 RON, Vladimir Tismaneanu – 102,539 RON, Ion Horia Leonida Caramitru – 76,675 RON, Mircea Cartarescu – 48,048 RON, Dan Lungu – 37,817 RON, Matei Vișniec – 33,039 RON, Dan Sorin Perjoschi – 30,485 RON, Amalia Perjoschi – 25,616 RON.
Conform documentelor financiar-bancare, in perioada 2009 – 2012, fondurile alocate de ICR pentru participarea domnului Vladimir Tismăneanu la diverse acțiuni însumează 105.589,71 RON, dintre care 102.539 RON pentru plata onorariilor și 3.048, 82 RON pentru cea a cheltuielilor pe deplasări.
Câteva exemple din documentele financiar-bancare:
În 2009, pentru participarea la simpozionul “A fost sau n-a fost?”, la ICR Viena, au fost alocati 17.850 RON pentru onorariu; “drepturi autor Washington”, 14.463,50 RON. Pe întreg anul 2009, ICR a cheltuit pentru onorariile dlui Tismaneanu 38.116,07 RON. In 2010, “onorariu simpozion, 26-27 februarie” ICR New York, 1.811,18 RON, “onorariu” ICR Londra, 10.220,47 RON, “drepturi de autor prelegere “Rememorare: istorie si justitie”, 15.604 RON. Total: 29.562, 72 RON. 2011: “plata drept autor aprilie”, 1.019,59 RON, “ICR Londra”, 5.148,83 RON, “ICR Londra”, 5.112,06 RON, “Conferinta in cadrul evenimentului “Lansarea cartii La Roumanie face a son passe communiste”, 1.174,20 RON, “ICR New York”, 3.770,26 RON, “drept autor Directia Relatii Internationale”, 16.459,09 RON. Total: 32.900,78 RON. 2012: “drept autor ICR New York”, 1.961,32 RON. Total: 1.961,32 RON.
În ceea ce privește cheltuielile pe deplasări, în anul 2009, acestea au însumat 3.048,82 RON. Spre exemplu: cazare și masă Simpozionul “A fost sau n-a fost” de la ICR Viena, martie 2009, 1.411,90 RON. În octombrie 2009, cazare și masă deplasare Boston, 1.500,37 RON.
5. Ce “ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român”. Va rugam sa le precizati numele si sa specificati sumele.
Persoanele care au primit cele mai mari finantari intre 2009 si 2012 sunt cele mentionate la punctul 3.
Spre exemplu:
Domnul Lucian Ban. ICR New York, ICR Londra, ICR Viena au finantat in 2009 cu o suma totala de 68.897,85 RON onorariile pentru participarea dlui Lucian Ban la proiectul “EU Jazz Orchestra” (3.560,00 RON), la concertul “Enescu re-imagined” (17.966,25 RON) sau la editia a III-a a “Hot Romania” (29.237,22).
In 2012, a fost platita suma de 427.699,34 RON – actiunile au avut loc la ICR Lisabona (Festivalul Guimaraes Jazz – 46.407,74 RON), ICR Bruxelles (Enescu Re-imagined – 37.241,93 RON), Koln (Enescu Re-imagined – 57.823,00 RON), Strasbourg (Enescu Re-imagined – 115.647,63 RON)
Domnul Mihai Chrilov. In 2009, ICR a platit, conform documentelor financiar-bancare, o suma totala de 51.032,00 RON pentru participarea dlui Chirilov la actiuni organizate la: ICR New York (Moartea domnului Lazarescu – 5.146,00 RON), Balcan Film Festival, International Film Festival – 1.715,00 RON, Panorama Showcase-ului Cinematografului Romanesc – 5.150,00, Scenaristii noului val in filmul romanesc – 2.640,00 RON, Disappearing Act European Cinema – 3.862,00 RON, South-Est European Film Festival, text introductiv si descrieri filme din cadrul Festivalului de Film Romanesc – 9.000,00 RON), ICR Madrid (Festivalul de Film Independent “L’Alternativa” – 1.909,00 RON).
In 2011, suma totala a fost de 43.336,00 RON. ICR New York (onorariu 4.844,00 RON, onorariu 3.611,00 RON, drepturi de autor – 1.067,00 RON, 4.444,00 RON), ICR Berlin (text in revista Aperitiff, PR Festivalul International de Film de la Berlin – 6.457,00 RON).
Domnul Norman Manea. In 2009, pentru conferinta “City in time”, din cadrul Festivalului de literatura “Tanpinar”, ICR Istanbul a achitat 5.144,93 RON. ICR Tel Aviv a platit 6.970,75 RON pentru prelegerile din cadrul proiectului “Norman Manea. A fi scriitor” – 6.970 RON. Total 2009: 17.088,68 RON.
In 2011, totalul este de 33.780,18 RON. Exemple: onorariu ICR Viena – 15.223,89 RON; onorariu ICR Londra – 4.652,30 RON.
In ceea ce priveste publicatiile:
ICR Lisabona a publicat anunturi in Publico – Ipsilon si Expresso – Actual in valoare de 8.425 euro in 2011 si de aceeasi valoare si in 2010.
ICR Londra. Time Out London – 9.555 Euro in 2011, respectiv 3.078 in 2010.
ICR Madrid. Guia del Ocio, El Mundo (suplimentul El Cultural) si El Pais (suplimentul Babelia). 10.440 Euro in 2011, respectiv 11.490 Euro in 2010.
ICR New York. Cotidianul New York Times si revistele Time Out New York, Variety si New York Review of Books. 17.320 $ in 2011, respectiv 23.590 $ in 2010.
ICR Praga. Revista Co, kdy v Praze. 703 Euro in 2011, respectiv 642 Euro in 2010.
ICR Stockholm. Cotidianele Svenska Daglabet si Dagens Nyheter. 26.518 Euro in 2011, respectiv 21.200 Euro in 2010.
Pe 2011, valoarea totala a contractelor de publicitate si tiparire materiale publicitare pentru ICR-urile din strainatate a fost de 44.365 dolari si de 231.845 Euro.
In 2010, valoarea a fost de 62.203 $ si de 270.800 Euro.
In 2012 au fost incheiate trei contracte de servicii de publicitate si materiale publicitare pentru: ICR Varsovia (25.917 Euro), ICR Madrid (31.859 Euro) si ICR New York (50.373 USD). Nici unul din aceste contracte nu a fost urmat de vreo comanda, date fiind schimbarile care au avut loc in vara anului trecut la ICR, neefectuandu-se, in consecinta, nicio plata.
6. Care este statutul doamnei Catrinel Plesu in cadrul ICR tinand cont ca, potrivit Legii, a depasit deja pragul de pensionare si, pe deasupra, colaborarea sa cunoscuta cu organele de Securitate ale statului comunist aduce o pata nemeritata asupra activitatilor prezente ale ICR?
Imediat cum caracatitei de la ICR au inceput sa-i fie taiate tentaculele, “presa mondiala” a vuit de “manie proletara”. In New York Times, de exemplu, Patapieviciul de serviciu al gastii kominterniste a sarit ca ars, mintind cu nerusinare asupra unui fapt care nu a avut loc (foto dreapta). Roncea.Ro si Cotidianul au demonstrat atunci lamentabila intoxicare a opiniei publice internationale. Oamenii naivi nu intelegeau insa cum de o publicatie aparent prestigioasa “pune botul” la manipularile Patapieviciului. Ion Spanu ne explica azi – cu documente! – de ce: in “Epoca Patapievici” numeroase publicatii straine erau platite de ICR ca niste amarate de curve: cu banii inainte. Jenant!
PS: Pentru partea a IV-a a anchetei Cotidianul/Ziaristi Online am inteles, “din surse”, ca se pregateste, cu incalziri intense, to’a’asul asudatus Tismaneanus. Cica vine ora bilantului. Cat, cum, de ce, pentru cine. Este vorba de cel care spunea cu o nesimtire totala, specifica fostei si actualei nomenklaturi bolsevice, ca a lucrat “pro-bono” pentru Comisia Prezidentiala a lui Basescu si IICCMER-ul lui Boc si ca “Eu am făcut un serviciu statului român, nu statul român mie. Să fie foarte clar!”. Cu toate acestea, to’a’asul care tremura acum cu chilotii in vine prin budele Deutsche Welle, pare sa stie ca totul se plateste. Chiar si delapidarea, chiar si frauda, chiar si traficul de influenta. Chiar si, mai ales, minciuna. Conform regulilor stabilite in Romania democratica inclusiv de catre expertii SUA, cum ar fi, sa zicem, “LW“. Poate faptul ca reprezentantii DNA i-au trimis o citatie via Ambasada Statelor Unite sa conteze?
Cotidianul: Moştenirea lui Patapievici la ICR (III)
Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR
De cîte ori erau urecheaţi de cineva, cei din gaşca ICR condusă de Patapievici scoteau de la naftalină articolele favorabile apărute în presa străină. Nimeni n-a ştiut pînă acum că, pentru aceste articole, ICR a plătit bani grei, pe contracte semnate înainte de derularea acţiunilor! Astăzi oferim cifrele oficiale.
În doi ani, ICR a cheltuit 106.568 dolari şi 502.645 euro pentru publicitate
Datele din contabilitatea ICR arată că această instituţie folosea o metodă primitivă pentru a-şi asigura o bună imagine: erau încheiate din timp contracte de publicitate cu publicaţiile din ţările unde funcţiona o filială ICR, iar după ce se derula o acţiune, ziarele respective scriau laudativ atît despre participanţi, cît şi despre ICR!
Aşa se explică numeroasele articole găzduite de toate Rapoartele ICR, încît se crea impresia că adevărata cultură română se manifesta doar în străinătate! Nimeni nu băbuia în ţară că, în spatele acestei imagini coafate, erau contracte grase de publicitate!
Iată ce sume primeau aceste publicaţii prin intermediul filialelor din străinătate:
– ICR LISABONA
Ziarul „PUBLICO”, pentru suplimentele sale Ipsilon şi Expresso, a primit 8.425 euro în 2010 şi încă 8.425 euro în 2011. – ICR LONDRA
Revista „TIME OUT LONDON” a primit 3.078 euro în 2010 şi 9.555 euro în 2011. – ICR MADRID
Publicaţiile „GUIA DEL OCIO”, „EL MUNDO” (suplimentul El Cultural) şi „EL PAIS” (suplimentul Babelia) au primit 11.490 euro în 2010 şi 10.440 euro în 2011. – ICR NEW YORK
Cotidianul „NEW YORK TIMES” şi revistele „TIME OUT NEW YORK”, „VARIETY” şi „NEW YORK REVIEW OF BOOKS” au primit 23.590 dolari în 2010 şi 17.320 dolari în 2011. – ICR PRAGA
Revista „CO, KDY V PRAZE” a primit 642 euro în 2010 şi 703 euro în 2011. – ICR STOCKHOLM
Cotidianele „SVENSKA DAGLABET” şi „DAGENS NYHETER” au primit 21.200 euro în 2010 şi 26.518 euro în 2011.
Valoarea totală a contractelor de publicitate pentru ICR-urile din străinătate a fost:
– în 2010 – 62.203 dolari şi 270.800 euro
– în 2011 – 44.365 dolari şi 231.845 euro.
Aşadar, suma totală cheltuită pentru publicitate în cei doi ani de către ICR-urile din străinătate a fost de 106.568 dolari şi 502.645 euro!
În 2012, înainte de a fi schimbată conducerea ICR, echipa lui Patapievici încheiase deja contracte pentru:
– ICR VARŞOVIA, în valoare de 25.917 euro
– ICR MADRID, în valoare de 31.859 euro
– ICR NEW YORK, în valoare de 50.373 dolari.
Pentru aceste trei contracte nu exista nici o comandă, ceea ce devoalează felul în care acţiona vechea conducere ICR, adică încheia contractele de publicitate, stabilind sumele plătite, iar după ce apăreau articolele se făcea plata, mascîndu-se astfel faptul că acestea erau, de fapt, materiale publicitare! Evident, noua conducere nu a mai efectuat plăţile pentru aceste contracte.
ICR se lăuda cu articolele laudative, care erau, de fapt, materiale publicitare!
Să vedem cum arătau aceste articole din presa străină, pe care ICR le prezenta pe site-ul propriu şi în publicaţiile obediente din România:
– „PUBLICO” din 9 mai 2011: „Într-un articol apărut în cotidianul portughez Público (ediţia din 9 mai 2011), criticul de cinema Jorge Mourinha semnala: Debutul românului Marian Crișan se integrează prefect noului val românesc: planuri-secvență lungi, naturaliste, de grup, absența muzicii, evidențiind umorul sarcastic grefat pe disperarea unei societăți care incearcă să se ridice după o dictatură dezastruoasă”.
– „EL PAIS” din 2.10.2011: „Pe 2 octombrie, cotidianul El Pais dedică României editorialul suplimentului cultural Babelia, sub semnătura lui Ignacio Vidal Folch: „Două figuri intelectuale cu un profil foarte diferit, dar la fel de provocatoare, conduc în mod simbolic literatura română, invitata de onoare din acest an a Târgului Internaţional de Carte LIBER. Pe de o parte, în mod firesc, Norman Manea, autor cu faimă internaţională, perspicace eseist şi prozator, totodată narator al propriilor peripeţii în «Întoarcerea huliganului», scriitor contondent şi incomod. (…) Cealaltă figură intelectuală de mare influenţă este scriitorul Horia-Roman Patapievici, autor proteic, președinte al Institutului Cultural Român – Institutul Cervantes românesc.(…) alături de filosofii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu (…) formează trioul cel mai vizibil şi influent din cultura actuală”.
Cu astfel de „făcături”, plătite gras din banii pe care ICR îi primea de la buget, H-R Patapievici, Mircea Cărătrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Gabriela Adameşteanu, Norman Manea şi alţii îşi asigurau recenzii favorabile, articole despre importanţa prezenţei lor la diverse manifestări, cu care apoi scoteau ochii românilor nerecunoscători care-i criticau în ţară!
Totul nu era decît o cosmetizare făcută pe bani publici pentru imaginea acestor profitori care, pe rînd, se propuneau chiar la Premiul Nobel!
Cineva trebuie să răspundă pentru jaful acesta înfăptuit de ICR sub conducerea lui H.-R. Patapievici, instituţie care ajunsese la un buget de aproape 15 milioane de euro anual!
În mod surprinzător, pe primul loc se află Lucian Ban, un pianist “american” de jazz, “originar din România”, care, într-un interviu pentru „Formula AS”, declara: „Eu nu pun mare preţ pe ideea de patriotism”! Pe patriotism, nu, dar pe banii banii patriei, da!
Ancheta cotidianul.ro, în colaborare cu ziaristionline.ro, scoate la iveală dovezi concrete ale jafului de la ICR sub mandatul lui H-R Patapievici: editarea unor cărţi care zac şi acum în depozit, plata unor publicaţii care să scrie pozitiv despre ICR, acordarea de bani pentru traducerea discreţionară a unor clienţi ai ICR etc. Aceasta in timp ce Basescu si Boc taiau de zor din pensiile batranilor si alocatiile copiilor. Cineva trebuie să răspundă pentru jaful acesta înfăptuit de ICR sub conducerea lui H.-R. Patapievici, instituţie care ajunsese la un buget de aproape 15 milioane de euro anual!
De mai multe decenii, chiar şi în prezent, materialele „Procesului” desfăşurat sub tutela „Tribunalului Poporului” din Bucureşti (6-17 mai 1946), reunite în 148 de dosare (în total – peste 30 000 file), investigate integral de prea puţini istorici, alcătuiesc încă o arhivă operativă. Ceea ce înseamnă că urmărirea „criminalilor de război” din 1946 poate fi oricând reluată, desigur tot împotriva victimelor de atunci, deşi, în raport cu infamiile fostelor autorităţi şi ale „judecătorilor” de odinioară, faţă cu redesfăşurările istoriei, se impune, dacă nu rejudecarea, anularea „Procesului”!
Buzatu cumpără două carnete noi, necompletate, unul de membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi altul – o legitimaţie KGB. La insistenţa lui cumpăr o căciulă de general cu stema sovietică în faţă (aici este foarte frig şi eu am venit cu o şapcă subţire)… Din acest moment, 23 aprilie 1992, există un document oficial în care se consemna acordul părţii ruse de a ne înapoia documentele care fac parte din fondul arhivistic naţional al României.
Ai transmis, domnule MUSTAŢĂ, cu suflet uriaş reportaje dintr-un colţ de patrie în altul, ai spart atâtea inerţii ca să domine Adevărul, Dreptatea şi Frumosul, te-ai expus, cu suflet mare de român, cu verbul şi cu mintea împotriva atâtor răutăţi care nu conteneau şi nu contenesc să ne lovească cu lănci otrăvite, conştient că o Cetate, o ţară se apără, nu cu tăcere, nu cu laşitate, nu cu ascundere în turnuri de fildeş, sau mai rău, cu afundare în frivolitate şi promiscuitate, ci cu atitudine deschisă, cu pieptul drept în faţa furtunii.
“Cei dintâi vor fi cei din urmă, continuarea volumului “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni“, se constituie într-un demers absolut necesar a istoriei recente a României ca actor pe scena internaţională. Şi de această dată, Larry Watts ne oferă un studiu chintesenţial, vital pentru a ne apropia de adevărul aflat în spatele uimitoarei apoteoze a regimului Ceauşescu în 1978, şi transformărilor survenite până în ajunul prăbuşirii acestuia, incapabil de acomodare la o nouă conjunctură internaţională, în 1989. “
Situatia ar fi putut fi curmata, ca sa zic asa, inca de cand am inceput deconspirarea activitatilor frauduloase ale retelei mafiotilor culturnici Patapievici-Tismaneanu-Manolescu–Liiceanu-Cartarescu-Plesu-Etc in ziarul ZIUA cat si prin intermediul Asociatiei Civic Media, care i-a adresat in van presedintelui Romaniei vreo doua petitii semnate de mii de romani ultragiati.
“Domnule Presedinte, mentinerea lui Horia Roman Patapievici si a cercului lui de interese la conducerea si in jurul Institutului Cultural Roman este o dezonoare pe obrazul statului roman si al Dumneavoastra personal. Aveti sansa sa spalati aceasta dezonoare prelungita mult prea mult si sa va scuturati de resturile si stafiile regimului comunist-bolsevic, dupa cum v-ati exprimat chiar Dvs. Pana nu va fi prea tarziu si, dupa cum spune doamna Herta Muller, o sa vorbim din nou in soapta pe strada.”, se scria intr-una dintre aceste Petitii adresate fostul sef al fostului stat roman. (Vedeti De ce trebuie aruncat la cosul cu “deseuri politice” Horia Roman Patapievici, “asasinul platit al culturii romane” )
Dar ex-presedintele tuturor romanilor, (fostul ?!) Traian Basescu, nu numai ca a preferat sa nu spele dezonoarea adusa tarii ci s-a gandit sa maculeze definitiv fata bietei Romaniei, prin toata prestatia sa groteasca din cel de-al doilea si ultimul sau mandat, al carui sfarsit il petrece acum ilegitim si ilegal.
Astazi, Curtea de Conturi a Romaniei si noua conducere a Institutului Cultural Roman confirma hotia obladuita de la cel mai inalt nivel, cu complicitatea unor servicii de informatii din aceasta tara si nu numai.
Motto: “Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).”
Precizări
Oricine este liber să comenteze funcționarea unei instituții publice, iar Institutul Cultural Român este o astfel de instituție. Sunt, însă, de îndeplinit, totdeauna și oriunde, cel puțin două condiții : a) cel care comentează să se fi informat în prealabil asupra activității din acea instituție; b) cel care comentează să fi avut un raport corect cu instituția în cauză.
În ultima vreme se întrec în a se exprima despre Institutul Cultural Român și formulează opinii care de care mai lipsite de temei, tot felul de inși care nu citesc nici măcar site-ul instituției, necum documente mai pretențioase. Mai grăitor este faptul că se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)? Sau Teodor Baconschi, care a desemnat capricios persoane neadecvate în funcții, iar acum caută să iasă cumva în relief? Sau Katia Dănilă, care a trebuit să fie înlocuită neîntârziat la Paris pentru management slab?! Sau Corina Șuteu, care a plecat din post în iunie 2012, din ICR New York, ducând cu ea logistica și unele programe ale instituției? Sau familia Perjosvschi, soț și soție, care s-a înfruptat copios din banii instituției? Sau Marius Chivu, sau Maria Răducanu, sau Mihai Chirilov, sau alții în aceeași situație? Exemplele de auto-supraevaluare sunt numeroase. Sunt cazuri care atestă fără putință de tăgadă irosirea de resurse pe activități superficiale, pe alocuri derizorii. La nevoie, vom reveni cu amănunte. (Sigur ca e nevoie! – n.n.)
Menționăm, totodată, că principalii creatori ai României, din artă, literatură, știință, nu au beneficiat de vreun sprijin financiar din partea ICR în ultimii ani.
Pe de altă parte, înțelegem îngrijorarea unora care au beneficiat din plin, în toți acești ultimi ani, de banii ICR – îngrijorare motivată probabil și de recenta apariție a noului Raport al Curții de Conturi a României cu privire la gestionarea plină de abateri de la lege a acestor resurse.
Cei mai mulți dintre inșii amintiți nu au citit, cu siguranță, textele comunicate public ale actualei conduceri a ICR (ei nu știu, de pildă, că toate deciziile ICR sunt publice prin intermediul „Buletinului Informativ ICR“, ce se publică periodic). Inițiativele instituției sunt sintetizate în documente programatice, în care a fost expusă noua strategie ICR, menită să consolideze politica culturală a României în ceea ce privește promovarea culturii române în lume și sincronizarea Institutului Cultural Român cu provocările globale ale secolului al 21-lea. O lectură atentă a acestor texte, declarații, comunicate publice, dublată cu monitorizarea activității inovative din primele luni ale mandatului noii conduceri a ICR (înființarea filialelor ICR din țară, înnoirea tuturor programelor, derularea programelor pentru ICRS, deschiderea ICR către întreaga sferă culturală, înființarea conferințelor ICR, pregătirile intense pentru Salonul Cărții de la Paris, organizarea unor concursuri deschise pe posturi etc.) atestă tocmai eforturile de recredibilizare a ICR după o perioadă în care criticile la adresa stării și conducerii ICR în anii 2008 – 2012 s-au extins în societate.
Răspunsul la aberațiile acelor inși – venite din frustrări de altă natură, altele din necunoaștere ori din absența minimală a informării – este unul la vedere, oferit de activitatea intensă a actualului ICR, care face exact ceea ce legea l-a mandatat: reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.
Direcția Comunicare a ICR
Miercuri, 30 ianuarie 2013
RAPORT PRELIMINAR
(…)
I. Evaluarea situației ICR preluate în 11 septembrie 2012
De îndată ce starea Institutului Cultural Român s-a putut observa din interiorul acestuia, s-au putut formula evaluări precise. Documentele de organizare, rapoartele de activitate, actele financiare arhivate, evaluările Curții de Conturi duc la următoarele concluzii privind activitățile Institutului Cultural Român de până la 15 septembrie 2012 :
a) Program bazat pe satisfacerea de cereri, fără asumarea frontală și coerentă a misiunii – aceea de a face cunoscută cultura din România și a o promova creându-i vizibilitate și prestigiu.
b) O înțelegere restrictivă a culturii, cu accent pe anumite componente și pe creatorii potențiali și cu stârnirea unei antagonizări între generații.
c) Impact restrâns, creat mai ales făcând plăți pentru participări la activități.
d) Plăți pentru activități prin excedarea reperelor și practicilor europene, de multe ori fără distincție între remunerare firească și mituire.
e) Dezechilibru în defavoarea cheltuielilor materiale și disproporție între salarizarea personalului din centrală și plățile către terți.
f) Editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, fără redacții responsabile de difuzare.
g) Depozite umplute cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute.
h) Institute culturale române în străinătate cu neajunsuri majore: unele fără sediu (Bruxelles), altele fără bibliotecă (Viena), altele realizând activități cu impact insuficient (Budapesta, Varșovia), altele devenind agenții de impresariat (Istanbul), altele fără înțelegerea culturii (Paris), altele realizând mai mult activități din sfera pregătirii profesionale a directorului (New York) etc..
i) Folosirea unor institute pe post de „finanțator de premii“ și de acțiuni ale unor firme de la fața locului.
j) Angajarea în acțiuni cu costuri ce nu au corespondent în beneficii.
k) Preferința pentru „manageri culturali“ selectați discreționar, care s-au dovedit a fi fără randament managerial și fără orientare sigurăîn cultură.
Se pot trage, desigur, și alte concluzii. Le amintim doar pe cele de mai sus pentru a sublinia nevoia de a privi lucid situația și de a contribui la schimbarea în bine. Nu folosește nimănui o imagine edulcorată asupra unei situații pline de neajunsuri. În plus, atunci când s-a pus problema schimbărilor la Institutul Cultural Român, diferite persoane au reacționat cu vehemență. Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).
ӿ
În 2004, s-a adoptat Hotărârea de Guvern Nr. 492/9.04.2004, prin care s-a trecut la înființarea Institutelor Culturale Române din străinătate. Au fost create, în timp, prin hotărâri ale autorităților, Institute Culturale Române la Berlin, Budapesta, Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena.
În septembrie 2012, odată cu preluarea Institutului Cultural Român de către o nouă conducere, plasată sub autoritatea Senatului României, s-a făcut o analiză a Institutelor Culturale Române din străinătate, în raport cu misiunea încredințată de lege. Subliniind importanța istorică a înființării institutelor și meritele unor inițiative, am arătat că sunt necesare noi inițiative pentru a normaliza rețeaua și funcționarea institutelor culturale române din străinătate. Datele înregistrate legal ale institutelor culturale române din străinătate atestă că:
a) Unele institute au rămas pe hârtie (Bruxelles), altele nu au sediu corespunzător (Chișinău), unele nu au bibliotecă proprie (Viena), altele nu organizează cursuri de limba română, unele au devenit altceva (Istanbul), altele sunt înconjurate de nemulțumiri (Madrid, Paris), unele au desfășurat mai mult activități preferențiale ale directorului (New York), multe au mizat pe plăți pentru participarea la activități (plăți ce au excedat adesea reperele europene) și prea puțin pe inovație etc.;
b) Institutele au permis mobilități ale unor autori români din literatură, muzică, film, arte plastice și altele și au etalat unele performanțe românești – ceea ce a fost pozitiv, firește. Acțiunile acestor institute au fost listate și publicate ulterior. Evaluarea acțiunilor desfășurate la institutele culturale române din străinătate a permis câteva concluzii.
S-a promovat prea puțin cultura română, clasică sau actuală, în ceea ce aceasta are mai reprezentativ. Acțiunile nu s-au bazat pe evaluări ale contextului și priorități, ci mai ales pe conjuncturi și preferințe personale. Preocuparea unor directori de a se pune bine cu anumite persoane de la fața locului a întrecut preocuparea de reprezentare a culturii române. S-au cheltuit bani mulți pe acțiuni banale. Orientarea culturală și competența managerială a unor directori a lăsat de dorit. Imaginea proiectată a culturii române, de către institutele pe care le-au condus, a fost adesea sărăcită.
Dăm câteva exemple din anul 2011 și din primul semestru al anului 2012, pe baza rapoartelor institutelor însăși.
Acțiunile majore ale ICR New York pe parcursul anului 2011 au fost: participarea la Târgul de bandă desenată (77.000 RON), deplasarea unui autor în Arizona (8.600), promovarea cinematografiei lui Mihai Chirilov (7.800), lecturi din Matei Călinescu (65.700), publicarea broșurii program (10.000), prezentarea de filme documentare (10.523), festivalul filmului românesc (121.000), sesiunea „Securitatea și intelectualii în România” (12.700), Expoziția „Covoare maramureșene“ (17.000), onorarii pentru programul „Citind pe frunzele de ceai“ (12.600), Expoziția foto „Civic Resistance and State Violence“ (24.300), festivalul de film (17.600), festivalul de literatură World Voices (38.000, cu Mircea Cărtărescu), lansarea filmului „Aurora“ (23.300), Spectacolul „Polanski“ (11.700), „Filmul românesc“ (46.600), Colocviul Norman Manea (84.000), Cinematografia românească (11.400).
La ICR Budapesta în 2011 s-au întreprins acțiunile : „Locomotiva Jazz“ (80.000 RON), „Expoziția Fris“ (12.000), Concert „Trio Zamfirescu“ (11.000), Proiectul „Amalia respiră adânc“ (6000), Proiectul „Oradea oaspete la Muzeul Holocaustului“ (5000), Filmul românesc (63.000), Film de spionaj „Corina de Celuloid” (4.000), turneul teatrului „Marin Sorescu” (105.000), Filmul francofon (2.400), Românii despre România (20.000), Festivalul Internațional de Carte (Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, 15.000), Filmul „Apocalipsa după Cioran” (2.600), Noaptea institutelor culturale (21.600), Zi românească la Clubul Godar (8.500), onorarii la „Caravana Cărții” (10.000), Festivalul Vinului (6.150), Festivalul Piftiei (6.000), onorarii la expoziția „Un divan pe Dunăre” (6.200), Duna party (26.600) și altele de același profil.
În primul semestru al anului 2012, ICR Paris a realizat patru acțiuni despre „transhumanță“ (pentru care a plătit, numai ca onorariu, 5 000 de euro), expoziții cu „orfanii lui Ceaușescu” (cu onorarii de 5 000 de euro), acțiuni privind barocul sediului ambasadei române din acel oraș (cu onorarii de peste 13 000 de euro), un spectacol de dans contemporan pe muzică autohtonă, o prezentare de filme documentare (cu onorarii de 25 000 de euro), o discuție despre Panait Istrati și o evocare Benjamin Fondane, precum și alte acțiuni fără mare impact. Nu discutăm folosirea resurselor financiare, care este evident lipsită de chibzuință. Dar, între 1 ianuarie și 30 iunie 2012, doar atât se putea prezenta din România? Unde sunt scriitorii, regizorii, muzicienii, actorii de prim-plan ai României de azi? Unde este tematica societății românești? Ce imagine asupra României s-a proiectat de acel ICR în șase luni ale anului 2012?
c) Trebuie spus că, până la urmă, însăși concepția care a stat la baza acțiunilor Institutului Cultural Român în ansamblu a fost carentă. Teza fostei conduceri, publicată în raportul de activitate pe 2011, a fost aceea că „Institutul Cultural Român trebuie să facă nu propagandă cu valori culturale, nu promovare a culturii recunoscute de stat drept «cultura oficială», ci cooperare culturală directă“. Nu comentăm aici această teză, ale cărei lacune se văd cu ochiul liber. Nicio țară nu-și reduce prezentarea propriei culturi la „cooperare culturală directă“! Consecințele acestei teze au fost, însă, negative : promovarea pe scară mare a unei puzderii de acțiuni cu costuri mari și rezultate slabe; folosirea de bani de la buget pentru a plăti publicitatea activităților și, totodată, aprecieri favorabile în presă (câteva ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român); supralicitarea pieței din anumite locuri pentru a stabili ierarhii de autori din România etc.
Am înlocuit neîntârziat teza de mai sus cu teza „Institutul Cultural Român trebuie să promoveze valorile reprezentative ale culturii române, într-un înțeles sincronizat și european al culturii, în cadrul unui pluralism înțelept caracteristic secolului XXI“. În acest orizont acționează actualul Institut Cultural Român.
ӿ
Curtea de Conturi a României a făcut constatări demne de reținut privind activitatea Institutului Cultural Român. La cererea multor observatori calificați ai ICR le evocăm succint.Astfel, Decizia nr. 17/2011 a Curții de Conturi a României consemnează:
a.) încălcarea Legii nr. 356/2003 privind Institutul Cultural Român, prin angajarea vicepreședinților ICR fără concurs sau examen și asimilarea abuzivă a vicepreședinților cu secretarii de stat, cu consecințele salariale corespunzătoare;
b.) invocarea de către ICR a Ministerului Finanțelor pentru propriile cheltuieli, pe care această instituție nu le-a aprobat niciodată;
c.) au fost “avansuri nejustificate” și “deconturi nejustificate până în prezent”;
d.) “nu a fost clarificată natura sumelor acordate participanților/invitaților la acțiunile culturale organizate de ICR, nefiind stabilită exact categoria de cheltuieli acceptată la decontare (…)”;
e.) „au fost încălcate prevederi [legale] privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar”;
f.) numai în anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 milioane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele;
g.) au fost “cheltuieli suportate nelegal de ICR, sume acceptate inițial la decontare, deși acestea prezintă cheltuieli în afara celor stabilite prin contractele încheiate cu diverși parteneri”;
h.) ICR a motivat, în 2011, că a înscris cheltuieli pe care le-a făcut ilegal în buget, dar Curtea de Conturi, cu Încheierea nr. 19/9 august 2011, a arătat că înscrierea în bugetul propriu nu este temei suficient pentru a asigura legalitatea unei măsuri: “unele cheltuieli nu pot fi înscrise în bugetul unei instituții publice și nici nu pot fi efectuate cheltuieli pentru care nu există bază legală”;
i.) în Procesul-Verbal de Constatare (nr. 6592 din 3 mai 2011) se arată că “la nivelul ICR nu există desemnată o persoană căreia să-i fie stabilite atribuții privind evidența și urmărirea sumelor avansate de instituție“;
j.) “în cadrul proiectelor și acțiunilor proprii, organizate de către ICR în străinătate, au fost decontate cheltuieli (…) fără a se solicita (…) documente justificative care să reflecte realitatea acestor cheltuieli” (de exemplu, la ICR Paris sunt peste 20.000 Euro în această situație, în 2010);
k.) s-au făcut numeroase cheltuieli de cazare, transport, mese, etc., care nu au bază legală, iar selecțiile de oferte nu au fost reale;
l.) s-a cheltuit mult cu editări de volume ale unor persoane preferate, dar aceste volume, în cea mai mare parte, au rămas în magazie, cu pierderi mari pentru instituție.
Aceste evaluări revin în documentele ulterioare ale Curții de Conturi.
Nu ne obsedează trecutul, ci ne preocupă prezentul și viitorul Institutului Cultural Român.
Corpul de control al primului-ministru va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu posibile fapte de natură penală comise în perioada 2010-august 2012 la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, prin efectuarea unor cheltuieli de servicii şi deplasări, transmite Mediafax.
Decizia a fost luată după ce Corpul de control al primului-ministru a efectuat o verificare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru perioada de activitate cuprinsă între 1 ianuarie.2010-25 august 2012.
Cheltuielile invocate sunt legate inclusiv de serviciile contractate pentru fostul preşedinte al Consiliului Ştiinţific al institutului, Vladimir Tismăneanu, şi directorul Mihail Neamţu.
Guvernul aminteşte că, prin HG 134/2010 pentru modificarea şi completarea HG nr. 1372/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a fost modificat cadrul normativ de organizare şi funcţionare a Institutului, fiind eliminat textul care reglementa scopul principal pentru care a fost înfiinţat Institutul în anul 2005, respectiv acela de “Investigare ştiinţifică şi identificare a crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durata a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii”. (…)
Conform referatelor justificative realizate de secretarul ştiinţific, Iacob Bogdan, şi de preşedintele executiv al Institutului, Stanomir Ioan, în aceeaşi perioadă a anului 2010 (9-30 Iunie) s-a aprobat “proiectul” intitulat “Stagiu de coordonare a activităţii de cercetare a IICCMER şi de finalizare a agendei ştiinţifice pentru anul 2010″, care în fapt reprezintă justificarea plăţii cazării şi a mesei, timp de 21 de zile la Vila lac 2 pentru preşedintele Consiliului Ştiinţific -Tismăneanu Vladimir.
Nota Ziaristi Online: Vila lac 2 se afla in Cartierul Primaverii, supranumit “Cartierul Rosu”, pe malul lacului Floreasca, si este vila de protocol in care a locuit Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Se afla in vecinatatea imediata a Vilei Lac 3, resedinta lui Traian Basescu (Vezi Wikimapia). Despre Cartierul Primaverii, in care a locuit pana la implantarea in strainatate, insusi fostul propagandist comunist V.I. Tismaneanu are tupeul sa scrie un articol pe portalul lui Soros “Contributlers”, unde, sub titlul “Fortareata nomenklaturii“, ne informeaza ca “Lica Gheorghiu, sotul ei Gheorghe Radoi si cei trei copii ai Licai din prima casatorie cu Marcel Popescu, Sanda, Gheorghe si Mandra, adoptati de Dej, au fost obligati sa paraseasca locuinta de la lac (o vila somptuoasa)”. Ca sa stea el acum!
Valoarea lui Cărtărescu, Andrei Şerban, Silviu Purcărete sau Dan Perjovski e după cât investeşte în ei ICR. Ca şi în Andrei Pleşu, deşi investesc şi alţii, cum e Humanitas, care la randu-i este subventionata, iar ultima lui carte, despre parabolele lui Iisus, premiată pe blat de Uniunea Scriitorilor, în chiar vinerea Târgului, dar nu la Târg, este un cogea truism.
Biblioteca Județeană a fost gazda unei manifestări editoriale aparte odată cu lansarea celor 27 de volume intitulate ”Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu”, ale editorilor Victor Roncea şi Gheorghe Buzatu
„După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este „aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.
Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:
„Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.
“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.
Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”
„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.
Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”
Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.
Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.
Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.
„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.
Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:
În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.
Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.
Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.
Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.
Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.
July 19th, 2013 
VR 
Aflam de la Politica ta ca Bogdan Oprea, cu exercitiul sau admirabil de purtator de cuvant al infractorilor nationali si internationali, cocotat dis de dimineata pe farul calauzitor din varful Dealului, a luminat natiunea cum ca temutul terorist-berbecar Omar Hayssam, varul mai mic al defunctului Osama ben Laden si imbarligator prin itele afacerilor lui Adrian, fostul adult minune al politicii dambovitene, a fost mutat de pe litoralul Marii Moarte in beciurile de la Cotroceni de unde a fost transferat apoi in arestul Politiei Capitalei (UPDATE: Povestea se complica; cum altfel?! Cica suntem la episodul “Sobo rozaliu vs Dom’ Profesor se intoarce” sau invers 🙂 ). Sigur ca trebuie felicitate toate organele, de la cel mai mare, Comandantul, la cel mai mic si chiar si implanurile din sistem. “Un stat serios îşi aduce acasă toţi infractorii. Mulţi nu vor mai dormi bine vacanţa asta şi anii următori”, a afirmat una dintre extensiile de organe de la Cotroceni. Iata, deci, sunt sanse sa fie adus la ancheta DNA si cercetatul in Jaful de la ICR, numitul Tismaneanu Vladimir.
Posted in 
Tags: 
