Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina
La rugămintea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) întrerup serialul cu extrase largi din Rechizitoriul Mineriadei. O lucrare a Asociaţiei, aflată în faza de redactare finală, va cuprinde o sinteză a acestui Rechizitoriu epocal. Voi reveni aşadar cu prezentarea cărţii de marturii şi documente, unele cu totul inedite, a Asociaţiei. Până atunci, redau din cele circa 20 de intrări cu numele meu din materialul redactat de procurorii militari un fragment care mi-a adus aminte de cum am trecut prin marea de mineri cu o Dacie a MAI sau SRI (foto). Voi reveni totuşi cu unele capitole din Rechizitoriu care mi se par mai interesante şi sunt mai puţin cunoscute publicului.
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
În zona Poliţiei Capitalei s-a întâlnit şi cu Andrei Rochian – ofiţer de marină în Marina Comercială. A văzut cum clădirea dinspre Ministerul de Interne şi din spatele I.G.P.-ului ardea. În timp ce se afla la intrarea din stânga a Ministrului de Interne a auzit un foc de armă din interior care a ucis o persoană ce se afla la o distanţă de 10 m de el. Acesta declară că glonţul a intrat în ochiul persoanei şi a ieşit prin ceafă. S-a întâlnit cu numitul Eugen Popescu care filma pe o stradă paralelă cu râul Dâmboviţa. La Universitate s-a întâlnit cu numiţii Marian Munteanu, Mihai Gheorghiu, Eugen Popescu, Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, fratele său şi alţi prieteni. Acesta declară că a mai văzut o persoană împuşcată în cap în faţa blocului Romarta şi o alta împuşcată în picior.
În data de 14.06.1990, în jurul orei 05:00 în timp ce se afla în ultima cameră a turnului Institutului de Arhitectură Ion Mincu împreună cu Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, Roncea George, Sebastian Ţarălungă, Adrian Tudor, Sârbu Ştefan, Sârbu Alexia Adela, Bereczky Nagy Dorottya, Anghel Silvana, Mihai Frunzetti, Adrian Alexandru şi o studentă din anul I la Arhitectură au fost agresaţi fizic cu răngi metalice şi bâte de către mineri. Ulterior, el împreună cu Adrian Tudor şi două studente din anul I au fost transportaţi de un miner şi un şofer cu o maşină la sediul Guvernului. Aici i-au fost confiscate mai multe bunuri personale, aparatul foto etc.
Împreună cu alte 43 de persoane a fost transportat la U.M. 0575 Măgurele. (…)”
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
Continuarea Capitolului II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.
De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc. În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.
În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel Vasile Ionel şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991. În această calitate, Vasile Ionel a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).
Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. Vasile Ionel, consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, Vasile Ionel a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.
Generalul-colonel Vasile Ionel care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.
În ziua de 31 decembrie 1989 a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.
Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic. Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid. În art. 1 se preciza că: „În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.
Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.
Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.), „ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare. Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim. Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă, în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului. Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului. Grupul pentru Dialog Socialîşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”, se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.
Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N. Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. 0215, sub ordinele lui Gelu Voican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
În cele ce urmează vor fi punctate momentele istorice, pe care le considerăm importante pentru a putea contextualiza starea de fapt, care formează obiectul acestui dosar.
Odată cu dizolvarea fostelor structuri de conducere ale statului român, puterea a fost preluată de nou înființatul Consiliul Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), formațiune înființată la 22 decembrie 1989. Înființarea acestuia a fost anunțată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23.30, la posturile naționale de radio şi televiziune de către inc. Ion Iliescu, la acea dată director al Editurii Tehnice, devenit ulterior preşedinte de facto al ţării. Acesta a fost cel care a dat citire Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Prin acest comunicat Consiliul Frontului Salvării Naționale şi-a definit şi asumat rolul de „organism al puterii de stat din România”.
Comunicatul a avut conţinutul pe care îl prezentăm în cele ce urmează:
„Cetăţeni şi cetăţene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.
Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viaţa politică si economică a României.
În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile si grupările care s-au ridicat, cu curaj, în apărarea libertăţii si demnităţii, în anii tiraniei totalitare.
Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii si demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice si sociale.
În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale,orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale.
Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.
Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.
Ca program, frontul propune următoarele:
1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ. 2. Organizarea de alegeri libere, în cursul lunii aprilie. 3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească, în viitor, România.Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat. 4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii si eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată si promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice. 5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor. 6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate si umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului. 7. Respectarea drepturilor si libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii. 8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor. 9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinatăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului (Proiectul Gorbaciov – nota şi subl. mea). Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia (subl.mea). 10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România (subl. mea), garantând triumful democraţiei, libertăţii si demnităţii tuturor locuitorilor ţării.
În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu”.
Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.1 din 22 decembrie 1989.
După ce a citit Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a mai precizat, referitor la acest organ al puterii de stat:
„Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă. Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins. Acest comunicat este o primă formă de platforma-program a noului organism al puterii de stat din România”.
Persoanele din componenţa Consiliului Frontului Salvării Naționale, aşa cum a fost anunţată în seara zilei de 22 decembrie 1989, pot fi împărţite în trei categorii.
Prima categorie şi cea mai numeroasă era formată din persoane al căror trecut a fost legat, în mod strâns, de U.R.S.S. şi pot fi enumeraţi aici Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Károly Király, capitanul de rangul I Emil „Cico” Dumitrescu. Acestora li s-au ataşat, în ziua de 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Dan Marţian, Constantin “Bebe” Ivanovici.
A doua categorie o reprezintă intelectualii, cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene şi enumerăm aici pe Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragoş Munteanu, Domokos Géza, Dumitru Mazilu.
A treia categorie era formată din revoluţionari, care se făcuseră remarcaţi în zilele anterioare datei de 22 decembrie 1989.
Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a întrunit oficial la 27 decembrie 1989, dată la care au fost anunțate organizarea și modul de funcționare a acestui organism. Membrilor iniţiali li s-au adăugat alţii, astfel că numărul lor a ajuns la 141, după ce a fost completat cu reprezentanți ai tuturor județelor din România.
La aceeaşi dată a fost constituit Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale format din: preşedinte – Ion Iliescu, prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi – Cazemir Ionescu şi Károly Király, secretar – Dan Marţian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Neculae Radu.
Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un „colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă”, precum şi comisii de specialitate. Dintre acestea amintim Comisia constituţională, juridică si pentru drepturile omului coordonată de – Dumitru Mazilu, care a redactat proiectul Decretului nr. 92/1990 privind alegeria Parlamentului şi a Preşedintelui României (Monitorul oficial nr. 35 din 18.03.1990).
Prin Decretul nr.1din 26 decembrie 1989 al C.F.S.N, semnat de Ion Iliescu, în vigoare de la 27 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim – ministru al Guvernului provizoriu.
Prin Decretul C.F.S.N. nr. 2 din 26 decembrie 1989, generalul colonel în rezervă Nicolae Militaru, a fost rechemat în cadrele active ale armatei.
Prin Decretul nr.3 din aceeaşi dată, Nicolae Militaru a fost numit în funcţia de ministru al Apărării.
Prin Decretul-Lege nr.5 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, au fost numiţi, în funcţia de viceprim-ministru al guvernului, Mihai Drăgănescu şi Gelu Voican Voiculescu.
Prin Decretul-Lege nr.22 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, generalul locotenent Mihai Chiţac a fost numit în funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul nr.24 din 28 decembrie 1989 al C.F.S.N., Mihai Chiţac a fost înaintat în gradul de general – colonel, iar prin Decretul nr.242 din 14 iunie 1990 al C.P.U.N. a fost eliberat din funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul Lege nr.10 din 31 decembrie 1989 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, s-a constituit Guvernul României, ca organ suprem al administraţiei de stat, care avea obligaţia de a îndeplinii obiectivele cuprinse în programul C.F.S.N. asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta. În art. 3 se specifică că C.F.S.N. aproba componenţa Guvernului României la propunerea prim-ministrului.
Din componenţa Guvernului Provizoriu Petre Roman au făcut parte, printre alţii: Prim viceprim-ministru – Gelu Voican VOICULESCU, Ministrul de Interne – Mihai CHIŢAC,Ministrul Justiţiei- Teofil POP,Ministrul Apărării Naţionale- Nicolae MILITARU, Ministrul Economiei Naţionale – Atanase-Victor STĂNCULESCU,Ministrul Petrolului – Victor MUREA,Ministrul Minelor – Nicolae DICU, Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor – Stelian PINTILIE, Ministrul Transporturilor – Corneliu BURADA.
Aceste persoane vor fi regăsite cu diferite acte de participare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Voican, Iliescu şi Roman la un miting electoral FSN din primăvara anului 1990, desfăşurat la Academia Militară. Foto: Emilian Săvescu, cu mulţumiri
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă, începand de azi public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi.
RECHIZITORIU
Anul 2017 luna 06 ziua 12
General – locotenent magistrat Ion ALEXANDRU, procuror militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, colonel magistrat Virgiliu Marian ISTRATE, colonel magistrat Iulian DINU, colonel magistrat Marian VĂETIŞI, locotenent colonel magistrat Dan Mihail MITRĂNESCU, procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul penal nr. 47/P/2014, privind pe inculpaţii:
Urmează 21 de inculpaţi în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Cazimir Ionescu (în prezent membru CNSAS), N. S. Dumitru, Mugurel Florescu, Emil “Cico” Dumitrescu, Miron Cozma, Petre Peter, ş.a.
EXPUNEM URMĂTOARELE:
I . OBIECTUL CAUZEI
Faptele ce fac obiectul prezentei cauze penale au fost comise în luna iunie 1990 (zilele de 13-15), într-o perioadă de profunde transformări ale vieţii sociale, dar mai ales ale vieţii politice. Evenimentul a rămas în conştiinţa publicului sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.
Limba română este singura limbă din lume în care a fost creat substantivul mineriadă care, ulterior, a fost tradus în toate limbile pământului.
În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, autorităţile statului au declanşat un atac violent al forţelor de ordine, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, împotriva opozanţilor politici care contestau rezultatul alegerilor din data de 20 mai 1990. Urmare acţiunii, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la U.M.0575 Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, fără a se efectua vreun act de cercetare faţă de aceştia.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură, fiind percheziţionate mai multe birourile, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă din clădire, trei dintre ele fiind transportate în afara mun. Bucureşti, la U.M. 0575 Măgurele, unitate ce aparţinea Ministerului de Interne motivul fiind că „au pactizat cu manifestanţii”.
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prim viceprim – ministru, viceprim-ministrul ai Guvernului României, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Intreprinderea Maşini Grele Bucureşti, avându-l în frunte pe directorul acesteia.
Aceştia din urmă s-au manifestat violent agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au încercat să ocupe Piaţa Universităţii, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţi statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcaţi mortal numiții Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghiță și Drumea Dragoș, iar numiţii Pârvulescu Dan Gabriel, Prodanczuk Gabriel Mircea, Iancu Cătălin,Grigore Ilie, Herlo Ioan şi Spânu Ion au fost răniţi, de asemenea, prin împuşcare.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. Acţiune acestei forţe a fost menită de a menține în funcție puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toți cei care erau considerați ,,elemente extremiste, reacționare” și care ar fi organizat o ,,rebeliune legionară”.
Obiectul prezentului dosar îl constituie stabilirea răspunderii penale a persoanelor vinovate de:
– uciderea numiţilor Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghiță și Drumea Dragoș, în contextul evenimentelor din 13-15 iunie 1990; – vătămarea integrităţii fizice şi psihice a unui număr de 1388 de persoane, care au fost agresate fizic sau lipsite ilegal de libertate; – lipsirea de libertate a unui număr de 1250 de persoane.
Faptele vizate privesc intervalul de timp în care aceste persoane s-au aflat sub puterea autorităţilor sau a celor chemaţi să sprijine acţiunea acestora şi a încetat, odată cu punerea în libertate a ultimei persoane reţinute nelegal.
11/1979
Prezenta cauză penală nu va analiza:
– stabilirea responsabilităţilor fiecărui participant în parte, respectiv numai a persoanelor care au iniţiat acest plan menit a înlătura orice formă de opoziţie sau care au sprijinit, sub orice formă, aceste acţiuni, cunoscând că, în acest fel, le asigură realizarea scopului urmărit;
– distrugerile provocate la sediilor unor instituţii publice, asociaţii, redacţii de ziare ori a altor pagube materiale, produse în patrimoniul unor persoane fizice sau juridice;
– legalitatea măsurilor de arestare luate de organele de urmărire penală faţă de persoanele reţinute, în lipsa oricăror indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni, întrucât aceste situaţii au făcut obiectul unui dosar de urmărire penală separat, întocmit de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat sub nr. 751/P/2005, în care, la data de 31.05.2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Soluţia a fost confirmată prin încheierea nr.845 din 03.11.2015, pronunţată în dosarul nr.3225/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
– evenimentele petrecute în Bucureşti sau în ţară, în perioada 01 ianuarie -13 iunie 1990, care sunt descrise în capitolul privind contextul general al cauzei.
Aceste aspecte nu fac obiectul cauzei, întrucât, redeschiderea urmăririi penale, confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 169 din 09 martie 2015, în dosarul nr. 514/1/2015, priveşte doar infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile de omor prevăzute de Codul penal anterior.
Crâmpeie de imagini filmate de noi şi alte secvenţe din timpul Mineriadei din 1990 – inclusiv cu morţi şi cu minerii în faţa lui Iliescu – se regăsesc într-un clip al legendarului Johnny Cash, mare trubadur creştin: GOIN’ BY THE BOOK. Aceasta nu poate decât să ne inspire să mergem şi noi BY THE BOOK. Pentru că văd că după un oarecare fâs mediatic de la momentul depunerii Rechizitoriului Mineriadei, luna trecută, la 27 de ani de la evenimentele oribile din iunie 1990, chestiunea pare să se fi uitat, m-am gândit să încep să public eu în serial documentul de 1979 de pagini. Este, fără îndoială, un document pentru istorie şi o lecţie de istorie pentru generaţiile de azi, şi nu numai, mai ales că începe cu 21 decembrie 1989 şi tratează, în fond, geneza României de azi. Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii Mineriadei! Jos pălăria! De mâine: Dosarul Mineriadei la Victor Roncea Blog! Vă las cu Johnny – nu înainte de a remarca profeţia piesei: The Worst is Still to Come! Clip vizionat de 2,461,033 de ori:
Iată şi versurile, destul de dramatice şi… profetice:
You can see it in the movies and the paper and the TV news Somebody’s army is always on the move There’s gonna be a battle the lines have been drawn They got guns and tanks and planes
The wells are gone dry and the water is bad and the air is acid rain There’s war after war and rumors of war from the East There’s a rumblin’ in the ground and they’re talkin’ about the beast
Good mothers cry ’cause the rivers run high With the blood of too many sons Some people say peace is on the way But the worst is still to come
‘Cause the prophets wrote about it And Jesus spoke about it And John got to take a look And he told us what he saw when it’s easy to see It’s goin’ by the Book It’s goin’ by the Book
There’s armies in the cities and the missiles stand ready for flight A pale horse rides like the wind across the night And that rumblin’ in the desert like thunder gettin’ closer Are the trumpet’s gettin’ ready to blow There’s gonna be a shout that will wake the dead We better be ready to go
‘Cause the prophets wrote about it And Jesus spoke about it And John got to take a look And he told us what he saw when it’s easy to see It’s goin’ by the Book It’s goin’ by the Book
Scrisoare Deschisă către presa de limba română din România
Dragi colegi din presă,
Când aţi devenit din jurnalişti simpli postaci ai unor politicieni? De când o postare a unui politician pe Facebook a ajuns “ştire” în presa scrisă şi online, fără o minimă documentare? Sigur, timpul ne presează. Dar datoria de a scrie adevărul nu poate fi condiţionată de factorul timp în favoarea răspândirii unor minciuni, a unor dezinformări, voite sau nevoite, a unor manipulări sau chiar minciuni sadea, cum este cazul de faţă. În plus, cititul unei Hotărâri Judecătoreşti de 20 de rânduri durează cam 30 de secunde. Atât v-ar fi luat ca să scrieţi adevărul despre procesul PIERDUT de Monica Macovei privind implicarea ei în Mineriada din iunie 1990. Desigur, etica jurnalistică, aşa zisa “deontologie”, v-ar fi obligat să solicitaţi şi opinia celor incriminaţi de fostul procuror comunist şi fesenist. Sau măcar să căutaţi încă minim o altă sursă pentru a verifica afirmaţiile politicianului de Facebook Monica Macovei.
În spiritul corectitudinii jurnalistice şi a acurateţii actului de presă vă rog să extrageţi din informaţiile de mai jos – pe care chiar vă rog să le şi verificaţi – datele corecte ale acestui proces şi să prezentaţi cititorilor Dvs Adevărul: Monica Macovei rămâne şi pentru Curtea de Apel şi pentru Tribunalul Bucureşti procuror-anchetator în 13 – 15 iunie 1990.
Monica Macovei a acţionat în judecată postul Antena 3, pe realizatorul Mihai Gâdea şi jurnaliştii Radu Tudor şi Victor Roncea, după o emisiune Sinteza zilei intitulată “Monica Macovei, procuror anchetator la mineriada din iunie 1990”. Emisiunea, difuzata pe 8 iulie 2014, era inspirată de un articol de pe blogul lui Radu Tudor în care acesta publica în sprijinul afirmaţiilor sale un document al apărării din procesul generalului Mihai Chiţac, preluat de pe blogul Roncea.Ro, în care era citat un interviu al Monicăi Macovei din Evenimentul Zilei, în care chiar ea recunoştea că a fost în calitate de procuror la Unitatea de la Măgurele unde erau deţinuţi ilegal protestarii din Piaţa Universităţi şi unde “nu a văzut nici un act de violenţă”. Documentul mi-a fost solicitat de Instanţă şi l-am produs, în copie conformă cu originalul, chiar de la echipa de procurori militari care anchetează Mineriada din iunie 1990 sub aspectul de “crime împotriva umanităţii” (doc.ataşat mai jos). Hotărârea CEDO care a precedat această încadrare învederează extrem de clar: „Există elementele unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român”. Între aceşti “oficiali ai statului român” s-a aflat şi Monica Macovei, care, deşi a constat la faţa locului aceste crime, în calitatea sa oficială de procuror, nu a protestat şi nu a întreprins absolut nimic – în acea perioadă! – pentru eliberarea imediată a victimelor abuzurilor Regimului FSN şi ale trupelor sale civile de asalt – minerii. Dimpotrivă! Iar Ancheta în Dosarul Mineriadei continuă!
De dragul fâsului mediatic, Macovei ne-a dat în judecată pretinzând despagubiri de 10.000 de euro de la fiecare, ştergerea tuturor articolelor online privind implicarea ei în mineriada din Iunie 1990 şi obligaţia de a publica Hotărârea în 10 ziare centrale (de unde atâtea?). Macovei pretindea că documentul de Instanţă preluat de Roncea.Ro prezintă nici mai mult nici mai puţin decât “acuzaţii mincinoase şi declaraţii denigratoare şi defăimătoare” care se înscriu într-o “campanie de presă”. Tare documentul ăsta, altfel un A4 amărât…
Tribunalul Bucureşti ne-a dat dreptate însă emiţând, spre cinstea Justiţiei Românie, la 6.07.2015, o Hotărâre demnă de Istoria Presei (Documentul AICI) în care Instanţa RESPINGE acţiunea formulată de Monica Macovei ca NEÎNTEMEIATĂ. Îmi pare rău că nu a admis în parte plângerea tovarăşei ex-procuror în sensul de a o obliga să publice Hotărârea în cele 10 ziare de care vorbea…
La Curtea de Apel, Macovei a revenit cu tupeu iar probele au fost reanalizate. Noua Hotărâre, deşi încalcă în parte libertatea de expresie, este iarăşi demnă de intrat în Istoria Presei post-decembriste.
Astfel, cel puţin în ce mă priveşt, Instanţa mă obligă să-i dau doamnei Macovei despagubiri morale scăzute de la 10.000 de euro la… 43 de euro şi 10 cenţi. Pe măsura înaltei moralităţi a doamnei, mi-am zis… În plus, din toate articolele privind implicarea procuroarei Macovei în evenimentele din iunie 1990 în favoarea Regimului criminal FSN Instanţa ne obligă să retragem de pe site-uri… O SINGURA FRAZĂ!
Şi anume, în ce mă priveşte, conform Hotârârii 834/2016 sunt obligat ca din preluarea textului lui Radu Tudor din cadrul postării personale intitulate (sugestiv, cred eu) “Să ne aducem aminte cine este Monica Macovei cu Radu Tudor, despre mineriada din iunie ’90, şi Victor Roncea, despre “dreapta” din PE: Rămân alături de asociaţia ACCEPT şi comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali şi trisexuali” să retrag această frază: “Trecutul procurorului Macovei demonstreaza ca anticomunismul ei este o parodie, o gluma proasta si o minciuna grosolana. Comunismul s-a cladit si s-a bazat in abuzul sau pe oameni ca Macovei.” Atât. Vreţi să ştiţi cum continua? Iată fraza imediat următoare, pe care Instanţa nu a contestat-o defel: “Iar participarea sa la mineriada din Iunie 1990 ca procuror anchetator desfiinteaza orice legitimitate de asa zis politician “de dreapta”, mare luptator impotriva coruptiei (adversarilor lui Basescu).” Aţi înţeles, dragi colegi din presă?
În ce priveşte orice alte solicitări aberante formulate de procesomana Macovei, Instanţa “RESPINGE RESTUL ACŢIUNII, CA NEÎNTEMEIAT”. Adică, dragi colegi de presă, Monica Macovei a pierdut în procent de 99,99% procesul cu Roncea, Tudor şi Gâdea. A, era să uit: Instanţa mă mai obligă să-i plătesc cheltuieli de judecată de 3, 66 lei. Vă daţi seama că voi respecta această decizie. Fac apel pe această cale la colecţionarii de 1 ban să-mi vândă 366 de bănuţi ca să o ajut pe Mandela cu ceva metal în plus la salariul şi indemnizaţiile ei de 15.000 de euro lunar, ca europarlamentar făcut de bolnavul naţional Traian Băsescu pe banii negri din Afacerea Microsoft (conform declaraţiilor Elenei Udrea – Alo, DNA, se aude pe undeva?).
Fraţilor, hai, că nu-i greu: cititi 20 de rânduri, pierdeţi 30 de secunde şi câştigaţi putin obraz curat! JUST.RO vă aşteaptă!
Închei prin a anunţa că mă voi adresa CEDO pentru simplul fapt că socotesc că într-o democraţie autentică nu poate fi impusă sub nici o formă CENZURA – interzisă de Legea Supremă a României, CONSTITUŢIA – chiar şi printr-o Hotărâre care sancţionează în fapt “delictul de opinie”. Pentru că în Întâmpinarea mea depusă la Curtea de Apel m-am solidarizat întru totul cu afirmaţiile lui Radu Tudor, fără a mă dezice nici măcar de o virgulă din textul său, o sa afirm în numele amândorora că această frază pretins defăimătoare este opinia unor jurnalişti cu 27 de ani de presă, care au fost pe străzi în 21 decembrie 1989, riscând, dacă regimul nu sucomba, să fie anchetaţi de procurorul comunist Monica Macovei, şi au contribuit la edificarea actualei democraţii şi, mai mult, la integrarea României în structurile de securitate euro-atlantice. Aşadar, cel puţin în nume personal, îmi “arog” acest “imens” drept pe care mi l-am obţinut cu propriile mele puteri: dreptul la opinie. Şi la care, iată, nu renunţ şi nu voi renunţa niciodată.
Remarc cu simpatie că din toată breasla justiţiarilor, doar avocata Elenina Nenicuţ a sesizat frauda enunţului triumfalist al Monicăi Macovei, preluat fără discernământ de multe medii de presă. În realitate, tot ceea ce afirmă Macovei în anunţul ei este MINCIUNĂ de la cap la coadă. Dacă de la revista GheDeSe (cum îi zicea Brucan), recte “22”, nu mă puteam aştepta la altceva decât la perpetuarea minciunii, cu regret am observat cum aceasta se răspândeşte fără o minimă decenţă a confruntării elucubraţiilor Macoveei cu realitatea faptică, de la Adevarul puscariasului penal Burci la Digi-ului ungurului Teszari, de la Epoch Times la B1, ZiuaNews şi chiar Q Magazine, unde de obicei profesionalismul este la el acasă. După cum mă aşteptam, Ziare.com, acestă măciucă deontoloagă beteagă a presei online, citează şi chiar face trimitere la Hotărâre, omiţând, doct, esenţa: respingerea ca neîntemeiată a acţiunii Monicăi Macovei, ex-procuror PCR-ist şi FSN-ist şi PDL-ist. Încă procuror Soros-ist şi GDS-ist deşi, nu ştiu dacă organele noastre ştiu (SRI, DNA) dar… alegerile din Statele Unite au fost câştigate de Donald Trump!
Mulţumesc redacţiei Cotidianul, singurul ziar care a redat cu promptitudine dreptul meu la replică.
Mulţumesc, desigur, şi celor care nu au preluat minciunile Monicăi Macovei dar, pentru a respecta balanţa Justiţiei şi a apăra Adevărul, vor reda măcar esenţa acestei Scrisori Deschise. UPDATE: Între acestea se remarcă deja ActiveNews, CorectNews şi Epoch Times, care a revenit cu o precizare în favoarea cititorilor şi a corectitudinii jurnalistice. De asemenea, importantele cotidiene BURSA şi Evenimentul Zilei au redat cu promptitudine realitatea.
“Vad ca Macovei se lauda ca a castigat procesul cu A3, dracu’, lacu’.
Mai jos, minuta deciziei din care rezulta ca a castigat exclusiv in limita unui paragraf:
“Trecutul procurorului Macovei demonstreaza ca anticomunismul ei este o parodie, o gluma proasta si o minciuna grosolana. Comunismul s a cladit si s a bazat in abuzul sau pe oameni ca Macovei”
Daunele morale au fost pe masura: 200/300 Lei pe persoana fizica, respectiv 2000 Lei pe persoana juridica in solidar cu persoana fizica, adica vax albina pe langa pretentiile reclamantei, 10.000 de euro de caciula, gen.
Paragraful in cauza nu are nimic de a face cu episodul Mineriada ’90.
Extrase din presă anterioare articolelor noastre care au generat procesul – ceea ce dovedeşte că Macovei ne iubeşte tot aşa cum o iubim şi noi:
Iată cine apără statul de drept al lui Traian Băsescu
Iată ce text interesant găsim într-o mărturie a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei :
« Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu.
La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.”
Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?
Aţi citit vreodată, doamnă fostă procuror, mărturiile arestaţilor de la Măgurele, din zilele următoare? Cum erau loviţi de cordoane de poliţişti printre care erau siliţi să treacă? Cum erau terorizaţi cu câîni şi cum erau bătuţi atunci când cereau să iasă pentru a-şi face necesităţile? Cum cei mai mulţi au fost nevoiţi să doarmă pe beton, în hangarul de avioane nopţi în şir? Cum minerii făceau razii printre ei, ca să-i înfricoşeze? Cum la plecare au fost ameninţaţi că dacă spun ceva vor fi căutaţi şi arestaţi din nou? Cum v-aţi simţit ca procuror când marele eminescolog Petru Creţia a fost bătut bestial, împreună cu alte sute de cetăţeni ai Bucureştiului? Când fântâna arteziană de la Piaţa Universităţii a fost umplută cu trupurile lipsite de simţire ale celor măcelăriţi în Piaţa Universităţii? Chiar n-aţi văzut acte de violenţă? Astea sunt valorile pe care le apăraţi ca procuror al Republicii, doamna Macovei? În numele lor ne daţi astăzi lecţii?
Înţeleg, din declaraţia dumneavoastră, că aţi luat act cu “problema” Piaţa Universităţii în mai multe etape. Nu vreţi să ne povestiţi câte ceva şi despre celelalte etape în care aţi luat act cu “problema” respectivă?
This entry was posted on joi, iulie 5th, 2012 at 11:05 pm and is filed under Economie.
Generalul Chiţac a folosit o declaraţie a procurorului Monica Macovei pentru a susţine că poliţia nu a comis acte de violenţă împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în iunie 1990, când sute dintre aceştia au fost transportaţi la unitatea Militară de la Măgurele, unde au fost bătuţi şi torturaţi cu bestialitate, dezvăluie fostul ministru liberal, Varujan Vosganian.
Monica Macovei şi „problema” Piaţa Universităţii
„Iată ce text interesant găsim într-o mărturie a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei : « Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?
Măcelul de la Măgurele
Aţi citit vreodată, doamnă fostă procuror, mărturiile arestaţilor de la Măgurele, din zilele următoare? Cum erau bătuţi de cordoane de poliţişti prin care erau siliţi să treacă? Cum erau terorizaţi cu câîni şi cum erau bătuţi atunci când cereau să iasă pentru a-şi face necesităţile? Cum cei mai mulţi au fost nevoiţi să doarmă pe beton, în hangarul de avioane nopţi în şir? Cum minerii făceau razii printre ei, ca să-i înfricoşeze? Cum la plecare au fost ameninţaţi că dacă spun ceva vor fi căutaţi şi arestaţi din nou? Cum v-aţi simţit ca procuror când marele eminescolog Petru Creţia a fost bătut bestial, împreună cu alţe sute de cetăţeni ai Bucureştiului? Când fântâna arteziană de la Piaţa Universităţii a fost umplută cu trupurile lipsite de simţire ale celor măcelăriţi în Piaţa Universităţii? Chiar n-aţi văzut acte de violenţă? Astea sunt valorile pe care le apăraţi ca procuror al Republicii, doamna Macovei? În numele lor ne daţi astăzi lecţii? Înţeleg, din declaraţia dumneavoastră, că aţi luat act cu “problema” Piaţa Universităţii în mai multe etape. Nu vreţi să ne povestiţi câte ceva şi despre celelalte etape în care aţi luat act cu “problema” respectivă?”, întreabă Varujan Vosganian. (Răzvan Gheorghe)
Politicianul Varujan Vosganian le aduce aminte cititorilor săi cine este de fapt Monica Macovei. Și pentru asta citează o mărturisire a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei.
„« Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu.
La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.”
Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?”, scrie Varujan Vosganian pe blog anunță revistablogurilor.ro.
Se mai poate scrie ceva nou despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990? O-ho! Şi încă cum! Este suficient să te apuci să studiezi puţin Dosarul Mineriadei – de care a fost deposedat recent magistratul militar Ion Vasilache, printr-o pensionare cam forţată şi cel puţin ciudată -, pentru a descoperi noi şi noi informaţii, care conturează ipoteze cu ramificaţii din ce în ce mai apropiate de… Moscova. De ce n-au intrat până acum jurnaliştii patriei între zecile de mii de file ale Dosarului Mineriadei? Habar n-am! Comoditate? Habarnageală? Deprofesionalizare? Cel mai probabil toate la un loc. Eu unul am avut ocazia sa stau pe Dosar, chiar şi la propriu, în mai multe rânduri: când am adus împreună cu Liga Studenţilor zeci de declaraţii şi mărturii; apoi pe vremea când Dan Voinea îl fuşerea; cu ocazia audierilor şi declaraţiilor repetate de-a lungul anilor; pe holurile instanţei cât şi, mai recent, pentru a-mi satisface nevoia de a aprofunda aspecte pe care le cunoşteam, din stradă şi din alte documente la care am avut acces de-a lungul anilor, dar nu şi din mărturiile protagoniştilor de la vârful sistemului de represiune. Aşa că am solicitat, pentru documentarea mea şi a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, cât şi pentru edificarea unei doamne judecătoare, toate declaraţiile fostului ministru de Interne, Mihai Chiţac (foto), date în acest Dosar. Ce am descoperit mi-a reconfirmat presupunerile.
“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie
Da, am văzut morţii lui 13 iunie 1990, cel puţin trei, împreună cu fratele meu. Unul a murit în braţele noastre. Dragoş Drumea. Împuşcat în gât. Era noaptea de 13 spre 14 iunie, orele 2 şi ceva… Mai trăisem astfel de situaţii cu doar şase luni în urmă, în decembrie 1989. Am transportat atunci muribunzi şi răniţi la Spitalul de Urgenţă, doar pentru a fi aproape împuşcat ca “terorist”. Da, am scăpat cu viaţă şi acum, în noaptea plină de fum a lui iunie 13, ca şi alte dăţi când s-a tras asupra mea, de data aceasta după ce un glonţ s-a înfipt în stâlpul Magazinului Romarta de care mă lipisem, chiar deasupra capului meu. Urma se vede şi azi, în piatra de Viştea (cred) astupată impropriu cu ghips. Cel mai important este că am văzut şi focul de armă. Nu venea din rândurile paraşutiştilor desfăşuraţi – şi ei cu muniţie de război, de care s-a abuzat aiurea – pe Calea Victoriei, ci de la ultimul etaj al blocului din spatele Hotelului Bulevard. Scenariul teroriştilor s-a repetat şi în iunie ’90. Un alt biet tânăr a căzut secerat. O ambulanţă cu însemne franţuzeşti a apărut din senin şi l-a ridicat. Am aflat că a murit pe 15 iunie, după ce ajunsese la… Poliţia Capitalei. Alţi doi morţi căzuseră, după-amiază, la Ministerul de Interne, în urma unor împuşcături despre care nu se ştie nici azi de unde veneau: din interior sau din exterior. Am apucat să-l mai văd pe unul, transportat pe braţe de oameni. Sângele îi şiroia pe caldarâm.
După IMGB şi SRI am ajuns la Măgurele
Am văzut toate desfăşurările de forţă din centrul Capitalei, începând cu dimineaţa lui 13 iunie, în Piaţa Universităţii, cu venirea muncitorilor de la IMGB (care “face ordine”), bătăliile între poliţişti şi protestatari, arderea autobuzelor MAI şi apoi debandada de la Poliţia Capitalei şi Ministerul de Interne, cu provocările, devastările şi incendiile de rigoare. Da, eu sunt cel care a stins focul de la SRI, centrul de presă, clădirea aceea micuţă din cărămidă roşie de lângă sediul de la “lanţuri”, palatul “Curentului” lui Pamfil Şeicaru ajuns pe mâna Securităţii. Nu-mi plăcea că ardeau diverse benzi. Venind din lumea televiziunii şi a fotografiei, cu respect faţă de arhive, mă enerva distrugerea lor. În plus, aveam experienţă de la “revoluţie”, când am încercat să sting cu camarazii mei focul din Sala Tronului, de la Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă. M-am oprit atunci doar când a început să se tragă în noi cu trasoare şi mitralierele grele de pe tancuri. Devenisem “terorişti”. Ca orice “terorist” care se respectă am stat în stradă, după ce ne-am prins de confiscarea revoltei anticomuniste, până după 12 ianuarie. Ulterior am revenit oricând a fost nevoie (seria de manifestaţii şi contra-manifestaţii) . Pe 22 aprilie blocam cu prietenii Piaţa Universităţii.
Experienţa asta a contat pe parcursul desfăşurării Fenomenului Piaţa Universităţii şi a momentului de apocalipsă al lui, încheiat cu venirea minerilor, maltratarea şi arestarea noastră, a celor din Arhitectură şi Universitate, şi ulterior deţinerea noastră ilegală la unităţile fostelor trupe de Securitate, de la Măgurele şi Băneasa sau prin spitalele bucureştene. Eram “rodaţi”. Dar asta este altă istorie, despre care o să vă povestesc, poate, mâine. Ca să vă spun atunci şi părerea mea despre Marian Munteanu. Acum să ne întoarcem la documente.
Tromboanele şi şopârlele lui Chiţac
Am solicitat declaraţiile ministrului demis de Iliescu pe 13 iunie seara, controversatul Mihai Chiţac, activ şi la Timişoara în decembrie 1990, pe care noi îl apelam în Piaţă cu “Chiţac, Chiţac – să fie ras în cap!”, acum răposat. Omul fusese acolo, între ei, el însuşi unul dintre artizanii “curăţirii” Pieţei Universităţii. Mulţumesc Secţiei Parchetelor Militare că m-a edificat. O serie de dileme s-au spulberat după parcurgerea acestor declaraţii. Haideţi să vedem, în premieră, ce tromboane dar şi ce informaţii veridice a lăsat, cu limbă de moarte, Mihai Chiţac:
“Luni, 11 iunie
La ora 16.00 am fost convocat împreună cu şeful IGP gral. Diamandescu la o şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Şedinţa a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenţi: Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu, Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), dr. Iacob (adjunct al ministrului Sănătăţii), Mugurl Florescu (procuror) şi alte câteva persoane. (… )
În şedinţa de la Guvern din 11 iunie, s-a prevăzut ca evacuarea Pieţei să aibă loc în ziua de 12 iunie, stabilindu-se şi principalele măsuri ce trebuie luate de către ministerele şi celălalte organe participante. Faţă de măsurile stabilite în şedinţă, am avut două propuneri”, scrie Chiţac, respectiv ca intervenţia să aibă loc pe 13, pentru ca forţele MAI să aibă timp de pregătire şi ca Armata să vină în ajutor.
Arme chimice: 2200 de fiole lacrimogene din stocul de război
Vasile Ionel, pe atunci Şeful Marelui Stat Major şi suspect de kaghebită ca şi azi, refuză, cel puţin declarativ, alăturarea Armatei la operaţiune. Cu toate acestea, pe 13 iunie, el este cel care dă ordin ca asupra manifestanţilor să se folosească arme chimice, fiole lacrimogene de război, aruncate din elicoptere, după cum afirmă Chiţac ulterior. 2200 de fiole, cu aprobarea şi la cererea lui Ion Iliescu. Şi tot el coordonează manevrele militarilor prin Capitală. Ministrul Victor Stănculescu părăsise ţara pe 12 iunie, cu direcţia Berlin. În Jurnalul Garnizoanei Bucureşti, aşa cum a fost publicat în facsimil, parţial, de Ziaristi Online, în urmă cu câţiva ani, apare că la ora 17.45 “se primeşte ordinul preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona Ministerului de Interne”.
Iliescu vrea 5000 de muncitori
La şedinţa din 11 iunie, Ion Iliescu propune “soluţia”: aducerea muncitorilor de pe marile platforme industriale. “4000-5000”, ar fi spus Iliescu. “Şi să fie pregătite încă unul sau două schimburi”. Sarcina îi revine lui N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN “toţi fiind de acord cu această soluţie”. Adevărat, primul “contingent” a intervenit violent pe 13 iunie, când, sub sloganul “IMGB face ordine”, muncitorii au spart geamurile de la intrarea în Institutul de Arhitectură. Însă, ceva ciudat tot s-a petrecut, după cum semnalează Chiţac: celălalte platforme aşteptate, Pipera şi 23 August, nu şi-au mai trimis oamenii. Chiţac afirmă sub jurământ, în faţa procurorilor, ca FSN-ul a mai ţinut apoi o şedinţă restrânsă, la Scroviştea, când Iliescu a revocat propunerea fără însă a se comunica Ministerului de Interne, ca să nu se mai bazeze pe acest sprijin.
“Dacă M.I. ar fi cunoscut acest lucru, poliţia nu ar fi intervenit şi ca urmare nu ar fi avut loc turbulenţele din după amiaza zilei de 13 iunie”, subliniază Chiţac.
Petre Roman conspiră Planul
Împreună cu Petre Roman, Chiţac întocmeşte planul de “curăţire” a Pieţei, cu “sarcinile şi misiunile tuturor celor angajaţi în operaţiunea de eliberare a pieţei”. “Pentru ca acţiunea să nu fie deconspirată, Petre Roman mi-a cerut să nu îl dactilografiez”, scrie Chiţac. Ca să dovedească că nu minte, Chiţac depune la dosar o copie a documentului olograf. Originalul îl păstrează, afirma fostul învinuit.
Ca notă de culoare şi gust al regimului FSN, Chiţac ne aminteşte cum Procurorul General Gheorghe Robu “a transmis prin TVR şi Radio un comunicat prin care cerea forţelor de ordine să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Univeristăţii. Se petrecea pe 12 iunie la ora… 23.
La ora 4.30 are loc intervenţia.
Monica Macovei, recomandată de Procurorul General al FSN
Cel puţin 260 de persoane sunt reţinute şi duse la Măgurele. Aici, Chiţac inserează în apărarea sa declaraţia Monicăi Macovei, pe atunci procuror, în care afirmă că la Măgurele nu ar fi văzut “nici un act de violenţă”. Acum, şefa M10 susţine că se referea la faptul că nu a văzut violenţe în declaraţiile reţinuţilor. Chestie de interpretare. Situaţia face obiectul unui proces în care subsemnatului i se cer… 10.000 de euro doar pentru că am publicat acest document, respectiv chiar declaraţia lui Chiţac în care este citată fosta procuroare. Vremuri… De notat şi afirmaţia lui Chiţac, că însuşi Procurorul General Gheorghe Robu a desemnat-o pe Monica Macovei să se ocupe de acest caz (facsimil). “Decizia de a fi duşi la Magurele era cuprinsă în planul de acţiune semnat de mine şi aprobat de Petre Roman”, afirmă fostul Ministru de Interne.
Iliescu s-a dat la fund, Cozma îşi oferă serviciile
Chiţac mai susţine că Iliescu nu a mai fost de găsit la telefon după începerea altercaţiilor cu manifestanţii, “acesta practic lasându-ne baltă”. La ora 14.00 este sunat la telefon “de un lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului” care îl anunţă că “minerii sunt în măsură să vină la Bucureşti pentru a restabili ordinea”. Miron Cozma este numele lui, după cum confirmă într-o altă precizare. “Domnule ministru, minerii din Valea Jiului sunt în pregatire avansată să vină la Bucureşti”, i-a spus Cozma lui Chiţac, care susţine că a refuzat serviciile minereşti.
Cu Poliţia Capitalei în flăcări, generalul Diamandescu bea un whisky în papuci
La scurt timp, pe la ora 15.00, afirmă Chiţac, i-au fost tăiate comunicaţiile, de nişte băieţi pe care i-a găsit cotrobăindu-i prin birou – respectiv într-o casetă de sub covor – şi care s-au prezentat ca fiind de la “Unitatea T”. Mai de dimineaţă Iliescu îi reproşase că eliberase fără aprobarea sa lotul de persoane reţinute în Piaţa Universităţii, tăierea comunicaţiilor putând fi o consecinţă a acestei acţiuni. Nu este clar însă cum au ajuns băieţii respectivi sub covor… Nici staţia nu-i mai mergea, pentru a putea lua legătura, pe teren, cu generalul Diamandescu, responsabilul de “debarasarea” Pieţei. Era bruiată, scrie Chiţac. Ditamai ministrul de Interne se deplasează atunci la sediul IGP din Şoseaua Ştefan cel Mare. Aici – surpriză: îl găseşte pe Diamandescu – care într-o ultimă comunicare prin staţie îi transmisese că se află la Intercontinental – în papuci şi cu o porţie de whisky, vizionând un meci! Aceasta în timp ce oraşul ardea şi – aşa cum aminteşte şi Miron Mitrea în memoriile sale – observatori străini cu stagii la Moscova şi activitate comunistă subtilizau filmările cu împuşcaţii de la Ministerul de Interne, de unde tocmai plecase Chiţac. Reproşându-i că în acest timp sediul Poliţiei Capitalei e în flăcări, Diamandescu i-ar fi răspuns, din papuci:“Lăsaţi, dl ministru, că se descurcă ei!”.
Chiţac mai susţine că şeful pompierilor, col. Vornicu, ar fi refuzat să deplaseze autospeciale de la alte secţii din Capitală pentru a stinge incendiile. “Asta dovedeşte că el nu a vrut să intervină”, declară Chiţac.
Vine Ursu
Ziua lui Chiţac se încheie apoteotic, când, la ora 23.45 este sunat de şeful UM 0215, colonelul Florin Calapod, pentru a i se comunica că a fost eliberat din funcţie. Face un puseu de tensiune şi se retrage la un hotel al IGP din str. Paul Greceanu. La ora 8.30 se deplasează la Minister, unde îşi află biroul devastat de “lovituri de pietre şi sticle incendiare”. Noaptea, biroul îi fusese vizitat de Magureanu, Gelu-Voican şi N.S. Dumitru. Găseşte însă la locul lor documentele secrete, pistolul şi muniţia. De acolo se prezintă la Guvern unde Iliescu şi Petre Roman îl anunţă prin decret pe noul ministru, Doru Viorel Ursu.
Arme vechi pentru vremuri noi
Aceasta e povestea pe scurt, compilată. Asupra istoriei se revine în mai multe declaraţii, cu diverse adăugiri. De exemplu, într-o declaraţie de inculpat din 19 februarie 2001, Chiţac susţine că în după amiaza zilei de 13 iunie din depozitul de armament de la sediul Poliţiei Capitalei s-ar fi sustras “peste 130 de arme de diferite tipuri şi calibre şi o mare cantitate de muniţie”. Dacă chiar aşa e – ceea ce mă îndoiesc profund – în mod sigur acestea nu au fost luate de manifestanţi. Altfel ar fi trebuit să vedem pe străzi “peste 130” de oameni cu arme în mâini, trăgând în toate direcţiile. Ceea ce nu a fost cazul.
“Să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”
În 2007, pe 18 iunie, Chiţac reiterează că şeful serviciului secret UM 0215 – care “preluase o parte din atribuţiile Securităţii” – i se subordona de fapt lui Iliescu şi Roman. Tot acum contestă – normal! – o frază formulată la o şedinţă a Biroului executiv al Guvernului, din 10 mai 1990, în care Chiţac este consemnat astfel în stenograma întâlnirii:
“Cei din Piaţă şi din alte pieţe de oraşe sunt hotărâţi să rămână în aceste locuri şi să facă scandal, în continuare, contrar tuturor legilor… Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de poliţişti între ei şi să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”
La aceeaşi audiere, Chiţac mai susţine că a aflat de morţii din 13-14 iunie 1990 în… 1998!
Mâna Moscovei pe teren
O notă interesantă iese în evidenţă cu privire la activitatea “pe teren” a unor personaje cu legături moscovite, ca colonelul Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman, şi contramiralul Cico Dumitrescu, care a solicitat MApN intervenţia armată. În ce-l priveşte pe acesta din urmă, Chiţac afirmă tranşant că “nu avea nici o atribuţie să se implice în acţiuni militare ale Poliţiei”. “Consider că primea dispoziţii din altă parte”, conchide fostul ministru de Interne.
Din aceeaşi declaraţie aflăm că gen. Nicolae Şchiopu, adjunctul “corbului” Vasile Ionel, îi comunică faptul că însuşi Ion Iliescu a dat ordinul să fie trimise trupe ale Armatei la Televiziune şi Guvern, fapt confirmat şi de acelaşi Jurnalul al Garnizoanei Bucureşti menţionat mai sus, în care se “certifică” şi “rebeliunea legionară”, informaţie transmisă tot prin răspândacul Ion Iliescu.
“Mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”
“Ora 19.45:
Preşedintele Iliescu informează pe prim adjunctului ministrului apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”. (facsimil)
La ora 19.50 deja se pregăteşte muniţia în toate unităţile alertate, conform aceluiaşi document. Mai târziu, la ora 2.45, pentru că Iliescu nu doarme, este informat că asupra subunităţilor care au acţionat pe Calea Victoriei “grupurile de turbulenţi au folosit arme de foc”.
La ora 5.00 sosesc în Gara de Nord primele patru trenuri cu mineri din Valea Jiului.
Video cu Parintele Galeriu la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA”, de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti, 13 Iunie 1997
Mitingul maraton anticomunist din Piata Universitatii. In imagine, Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti. Foto: Emanuel Pârvu / Mediafax
Doi publicişti veterani despre reacţiile de tip bolşevic stârnite de candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei şi ce va urma:
Mamă, ce bătaie ca-n 7 Păcate între servicii… Ce fojgăială de epoleți, care mai acoperiți, care mai descoperiți… Și de-aici, și din afară… Și ce complicități (că alianțe nu pot să le zic) împotriva naturii!
Chestia e că miza este mult mai mare decât rahatul ăsta de Primărie a Bucureștilor, trambulină spre Beciul Domnesc…
Sabina Fati scrie, negru pe alb, în România liberă din 2016, că în Piața Universității erau legionari cu cămăși verzi și centuri:
„Acum un sfert de secol, MM era un tânăr cu tendințe mistice, care vorbea de la balconul Universității ca și cum ar fi fost în amvon. În spatele lui s-au încolonat atunci nu doar nostalgicii care purtau cămăși verzi și centuri, preluate din vremea bună a legionarilor, ci și bucureșteni educați înfricoșați de perspectiva de a rămâne în capcana neo-comuniștilor.”
I-a uitat pe cei cumpărați cu o pereche de blugi de Rațiu și pe destrăbălații care se întindeau în corturi, în fața Teatrului Național.
Păi atunci înseamnă că minerii, săracii, au avut dreptate să vină la București și să devasteze, între altele, redacția României libere…
Atunci Dosarul Mineriadei ar trebui închis!
Hai, mai lăsați-o dracului!
Marian Munteanu – “hîrtia de turnesol” a societăţii româneşti
Mare zarvă, mare deranj, vecine cu isteria, a născut reintrarea lui Marian Munteanu în viaţa publică, din poziţia de candidat al PNL la Primăria Generală a Bucureştilor!
Animator al unei mişcări anticomuniste, frumoase prin capacitatea de a elibera energii pozitiv-creatoare, stenice prin mesaj şi solidaritate, chiar şi numai temporară, situată în prelungirea elanului revoluţionar decembrist, cu obiective şi revendicări pe cît de idealiste, pe atît de ferme, însă sfîrşită în sînge, cucuie şi oase rupte, Marian Munteanu trăieşte, azi, surpriza şi duritatea vocală a unei altfel de mineriadă. De data aceasta, ca o ironie a sorţii, loviturile îi vin nu de la purtătorii de lămpaşe, ci de la unii din infatuaţii deţinători, cică, de minte doldora de fosfor! Mai că e greu să înţelegi şi să identifici, cu oricît de relativă precizie, motivaţia patimilor, a urii, a veninului vărsat şi-a dorinţei de maculare cu orice chip a simbolului, a figurii legendare a momentului Piaţa Universităţii care a fost Marian Munteanu. Mai ales acum, la un sfert de veac de la evenimentele petrecute în zorii întunecaţi, încă de-atunci, rău prevestitori, ai democraţiei noastre.
E drept că rădăcinile polarizării societăţii româneşti, nu se ştia şi nu se ştie nici azi cît de civilă, ale partipriurilor sale, ale tentaţiei de-a îmbrăca straiele coloraturii politice, ale radicalismului, dar şi ale confuziilor sale, se trag chiar din vremea aceea, din timpul şi pe urma evenimentelor din 1990. Cît de mult s-au îngroşat trăsăturile puzderiei de ONG-uri (cu lideri cu tot!), cît de băgăcios-interesate ori cît de tăcut-vinovate în faţa derapajelor antidemocratice ale ultimilor ani au devenit, cu consecinţe nefaste, vedem şi mai bine astăzi.
În corul şi-n hora detractorilor lui Marian Munteanu s-au prins cîteva organizaţii neguvernamentale care, cu trecutul lor de gardă pretoriană constituită în apărarea unui impostor, îşi trag seva radicalismului şi-a intransigenţei direct din ultimele rudimente ale cangrenei băsiste; s-a prins un jurnalist care în toiul evenimentelor tocmai dădea şi el cu bîta-n baltă şi planta cu minerii, din vîrful pixului, în oficiosul călăilor, panseluţe decorative; şi s-a mai prins în horă, printre alţi cîţiva mintoşi degeaba ai naţiei, un fost prim-ministru care nu poate scăpa din arţăgoasa, impardonabila retorică a unuia care nu pricepe nici azi cît de ridicol, de caraghios, de deplorabil s-a prăbuşit aroganţa ”imperiului” Roman.
Mă-ntreb, ce deranjează mai mult la Marian Munteanu, în afară de socotelile unora, date peste cap? Oare, să fie imaginea sa de Christ răstignit pe o targă de spital care le mai stă şi astăzi în gît şi le bîntuie somnul şi comodităţile? Să fie datele sale biografice şi profesionale, ale incoruptibilului care îşi pune la bătaie onestitatea în competiţie şi-n opoziţie cu corupţia instituţionalizată? Faptul că profilul său moral iese din tipare? Supără, cumva, ataşamentul său pentru ideea unei societăţi participative şi credinţa că acolo, în responsabilizare, în capacitarea energiilor, stă putinţa schimbării mentalităţilor şi năravurilor şi, odată cu ele, a imaginii, capabilă să redea demnitatea de cetăţean al unei capitale europene? Să fi uitat doamna Mungiu Pippidi, în calitate de prim-solist al ariei calomniei, că nimic nu este nou sub soare şi că Solon condiţiona calitatea de cetăţean al Atenei de participarea obligatorie, efectivă, a locuitorilor săi în treburile cetăţii? Şi încă, pentru că faţă de candidatul Munteanu, prea multe alegaţii s-au rostit, prea multe acuzaţii s-au adus, lipsite de temeiul faptelor şi prea de tot gogonate răstălmăciri şi denaturări au întunecat judecata unora, dezlegîndu-le limba cameleonică, continuu să întreb: e un păcat ori vreo boală ruşinoasă să crezi în Eminescu, să-l citezi, să-l venerezi, să-l cultivi, aşa cum face Marian Munteanu? Dar recursul la istoria factuală, bună, rea, însă a ţării tale, este cumva un delict demn de incriminat şi blamat? Sunt creştinismul şi valorile sale, repudiate de Occident cu atît de senină şi păguboasă suficienţă, dar privite de Marian Munteanu drept matrice, leagăn al civilizaţiei europene, întreb, aşadar, este creştinismul cultul vreunei leprozerii?
Pentru a simplifica lucrurile, fără a face ocol şi fără a intra în fundătura şi capcana corectitudinii politice, e cazul să spunem cu claritate că, în fond, în confruntarea a două curente de opinie, Marian Munteanu se află în tabăra celor care afirmă, tot mai apăsat, tot mai vizibil şi mai vocal, necesitatea resuscitării, reafirmării şi prezervării valorilor şi identităţii naţionale, tendinţă vizibilă şi generatoare, în plan european, chiar a unui greu disimulat protecţionism, în opoziţie cu tabăra mercenarilor care s-au şi predat cu arme şi bagaje, necondiţionat, tăvălugului globalizării şi neocolonialismului reînviat, fapt pentru care, ca un nealiniat, ba, mai mult, ca un deviaţionist ce este, au şi pus tunurile pe el. Iar gurile de tun, încinse rău şi prost ghidate, ca o ultimă ghiulea, mai trag o zicere, aproape umoristică de n-ar fi de toată ticăloşia, şi de tot cinismul: că alegerea lui Marian Munteanu în funcţia de primar general al Bucureştilor ar scoate ţara din circuitul ţărilor civilizate, cînd se ştie, de fapt, că tocmai barbaria represiunii acelor zile, care a oripilat lumea şi căreia i-a căzut victimă Marian Munteanu, a făcut din România anilor ’90 o insulă plutitoare, în derivă şi nefrecventabilă.
Fie din postura de proaspăt membru PNL, fie ca independent, în cazul în care partidul i-ar retrage nominalizarea, speriat fiind de reacţiile potrivnice, mai mult chiar decît propria-i buimăceală, candidatura lui Marian Munteanu e fără întoarcere şi de două ori benefică. Ca o hîrtie de turnesol va testa reacţia electoratului bucureştean şi răspunsul său în faţa unei oferte oneste, serioase, dar şi capacitatea sa de a mai crede în instaurarea normalitatăţii şi-a bunei-credinţe, după decenii de frustrări, aşteptări în zadar şi dezamăgiri, lăsate în urmă de promisiunile mereu tentante, ambalate frumos, dar, mereu, rămase deşarte, neonorate.
În al doilea rînd, în PNL, va fi prilejul limpezirii apelor tulburate de pragmatismul forţat, strident, al unei alianţe contra naturii, oferind o imagine clară despre, dacă şi cîtă viaţă mai are dualismul său nefuncţional.
August 3rd, 2017 
VR 
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
Posted in 
Tags: 
