Soros ar putea sa nici nu existe. Maine-poimane da ortu’ rabinului sau vreunui psiholog de serviciu (se ofera Mircea Toma?). Masinaria va toca mai departe. Soros e doar un nume in spatele caruia se intinde o retea globala, anti-nationala, anti-crestina si, in fond, anti-umana. De mana cu ea vreti sa stati in ca “idiotii utili” ai lui Lenin strigand frenetic “Salvati Rosia Montana!”? De catre cine? Cui prodest? Romaniei sau Ungariei?
UE refuză României intrarea în Spaţiul Schengen. Printr-un precedent neîntâlnit, Spania închide piaţa muncii pentru români. UE taie din fondurile structurale acordate României, în vreme ce o comisie a ONU blochează Bucureştiul pe piaţa tranzacţiilor cu certificate de emisii de carbon (de cel puţin 1,5 mld. euro). De unde vine eşecul?
Suntem de asemenea indignaţi de reacţia europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, care într-o intervenţie televizată la Antena 3, a afirmat textual „Nu ştiu ce competenţă are prefectul Bucureştilor să dea amenzi pentru chestiuni artistice, muzicale şi chiar de simbolistică naţională.”
Insa, cred, problema grava, in opinia mea, este nu doar “cenzura” lui Pavel, ci si faptul ca linia melodica aleasa de interpet te ducea cu gandul, mai degraba, la o manea decat la un imn national.
Soros ar putea sa nici nu existe; desi l-am avut sub ochii mei, la aceeasi masa de la faimosul Rainbow Room, la etajul 65 din Rockefeller Center, intr-o seara new-yorkeza, acum vreo doua decenii. Era tipul clasic de comerciant ajuns, o combinatie intre bisnitarii din fata de la Patria si comis-voiajorii care-ti vand pamant pe luna. Bondoc, grasut, agitat si transpirat, cu ochii invartindu-i-se in cap incontinuu – asa cum i-am mai vazut doar pe ai unui actual sef de serviciu secret -, strangand in mana un telefon mobil cat o caramida, cum erau pe vremea aceea – si erau rare! – si tragandu-se de cravata care-l strangula asudandu-l si mai mult, obiect vestimentar obligatoriu in restaurantul exclusivist (eu primisem una la intrare, chiar de la seful de salon 🙂 ). Cu o zi inainte il vazusem la o serata unde mai fusesera invitati Milos Forman si alti artisti din spatiul nostru est-european. Cu totii se stransesera in jurul lui ascultandu-i, chipurile, interesati si cu deferenta, discursul gangav si ignorandu-i turul lasat al pantalonilor. Pe vremea aia mai avea accentul idis de care nu s-a putut dezbara nici Heinz Alfred Kissinger, in ciuda atator ani de America, sau, ca sa dau un exemplu mai neaos, Tatiana Alina Mungiu, cu pronuntia ei de Balti (oras negustoresc basarabean cu o populatie majoritara evreiasca, inainte de razboi, de unde se trage activista). Spre deosebire de multi alti consangeni de-ai sai, Soros nu-si ascundea originea evreiasca. Era mandru de ea. Avea o vorba care mi-a adus aminte atunci de “a nimerit orbul Braila”. Zicea ceva de genul “si-a vazut un evreu din ghetourile Budapestei si London School of Economics”…
Acum, la masa de la Rainbow Room, cu tot New York-ul luminat la picioare, evreul ungur care nu a ezitat sa colaboreze si cu nazistii vanzandu-si coreligionarii, vorbea cu dezinvoltura despre cum va cuceri Europa de Est, Rusia si China cu reteaua sa de fundatii ale “societatii deschise”. Afland ca sunt din Romania nu a ezitat sa-mi povesteasca despre “aventurile” sale post-revolutionare: cum, chiar in ianuarie 1990, a fost intampinat la scara avionului de pe Otopeni de insusi Silviu Brucan si apoi a fost dus la sediul GDS, pentru a “intari democratia” si a constitui Fundatia Soros-Romania cu un fond de “vreun milion de dolari”. Mi-a recomandat sa trec pe-acolo, ca sigur “voi primi ceva”. Nu m-am dus. Eu lucram si pentru “Romania libera” si pentru “Miscarea”, publicatia Miscarii Pentru Romania (asa ca puteam sa ma prezint dupa cum imi poftea inima 🙂 ). In aceeasi perioada, Michael Shafir deja intocmea Rapoarte la RFE despre tinerii Pietei Universitatii si pericolul “intoarcerii radicale”. Nu am cazut in plasa bisnitarului transpirat. Insa, de curiozitate 🙂 , am mai stat prin cercurile ungro-americane ale “acoperitilor” lui Soros, multi ajunsi “mari” acum, pe la Bruxelles sau Washington, Budapesta sau Bucuresti. Tatiana Alina Mungiu, ca sa folosesc acelasi exemplu, isi poate aminti cum am invatat-o sa treaca strada in New York, incercand sa si inteleg ceva din ce-mi ingaima. Vremuri…
Acum, Reteaua Soros a fost data afara si din Rusia si din China. La noi stapaneste tara, prin “societatea civila bolsevica” si toate excrescentele sale din structurile politice si de stat. A legiferat homosexualitatea, a tiganizat romanii si Romania, pe plan intern si international, a vrut si vrea in continuarea sa elimine religia si icoanele copiiilor din scoli, militeaza pentru “independenta” Transilvaniei dupa modelul Kosovo. Iar daca eu stiu ca acest rau absolut se impotriveste de 14 ani – prin toate mijloacele politice, economice, securistice, “civile” si psiho-operationale – Proiectului Rosia Montana, ati vrea sa sustin acelasi lucru? In cazul de fata, desi este actionar minoritar la Newmont, la randul ei o companie actionara minoritara la Rosia Montana Gold Corporation, interesele si ambitiile lui Soros sunt mult-mult mai mari.
Spre edificare – pentru cei care nu au devenit deja zombii lui Soros in campania “Salvati Rosia Montana” – va invit sa vedem ce a facut Soros dupa ce a cumparat Macedonia (nu intamplator loc de zbenguieli “anti-coruptie” pentru Monica Macovei) si dupa ce a sprijinit independenta Kosovo, inclusiv prin sustinerea financiara a organizatiei teroriste separatiste UCK. Ati auzit de Kosovo, nu? E provincia aceea sarbeasca – vatra ortodoxiei sarbe, pentru care si romanii si-au dat viata, pe Campia Mierlei, trimisi de Mircea cel Batran -, pamantul sfant al Serbiei, despre care bietii sarbi spuneau ca nici in veci si doar peste cadavrele lor va deveni republica. Na, ca nu trecu mult timp, si, chiar asa, peste cadavrele lor, steagul Kosovo aproape flutura la ONU, iar in UE provincia separatista are deja 22 de ambasade in capitalele europene ale caror state i-au recunoscut independenta (pe langa China si Rusia, care contesta actualul statut la ONU, tarile din UE care se opun sunt: Spania, Cipru, Grecia, Slovacia, Romania).
Inchei: Soros ar putea sa nici nu existe. Maine-poimane da ortu’ rabinului sau vreunui psiholog de serviciu (se ofera Mircea Toma?). Masinaria va toca mai departe. Soros e doar un nume in spatele caruia se intinde o retea globala, anti-nationala, anti-crestina si, in fond, anti-umana. De mana cu ea vreti sa stati in ca “idiotii utili” ai lui Lenin strigand frenetic “Salvati Rosia Montana!”? De catre cine? Cui prodest? Romaniei sau Ungariei?
Iata un articol-semnal, aparut in luna iulie in revista Capital, care merita toata atentia (pentru cei care pot sa si priceapa ceva, bineinteles). Mai retineti ca in Romania, asa cum a fost inchisa mina de la Rosia Montana, regimul Iliescu-Roman, secondat de regimul Constantinescu-Zoe Petre (cu totii minoritari sau cu tangente in structurile secrete ale fostei URSS), au pus pe butuci si minele de carbune:
O “țară” de lângă România se vinde. Soros vrea s-o cumpere
Proaspăta provincie independentă Kosovo s-a vizitat de mai multe ori pentru a se ajunge la câteva acorduri privind minele de cărbune
Este vorba despre delegaţii ale miliardarului american George Soros, care s-a arătat interesat să cumpere rezervele de cărbune din Kosovo. Acordul s-ar încheia cu deplina colaborare a miliardarului albanez Sahit Muja, care locuiește la ora actuală în America, la New York.
Conform unor informații publicate de Wall Street Journal, Sahit Muja, care este director al companiei Albanian Minerals, are acces la bogățiile minerale ale statului Kosovo care mai cuprind și zăcăminte de zinc, crom, aur, argint și nichel.
Mai mult, valoarea totală a rezervelor de cărbune (15 miliarde de tone) este estimată a fi de 300 de miliarde de euro.
O serie de informații publicate anul trecut de către presa sârbă arată că guvernul din Kosovo ar fi promis administrației Clinton ca acordurile de concesionare a rezervelor să fie făcute cu companii americane.
Coincidenţă sau nu, preşedintele Agenţiei de Privatizare din Kosovo este Dino Asanaj, un personaj al cărui CV este strâns legat de activităţi realizate în Statele Unite (vezi link). Mai mult, Asanaj a fost reprezentant al UCK / KLA (Kosovo Liberation Army) în Statele Unite. Conform unor informaţii publicate într-un comentariu pe blogul Wall Street Journal, KLA (organizatie terorista acuzata de uciderea in masa a sarbilor ortodocsi din Kosovo, inclusiv prin mutilare de membre si decapitare – nota VR) ar fi primit ajutoare financiare de la Fundaţia lui George Soros.
Dupa ce Traian Basescu a promis desecretizarea contractului Rosia Montana Gold Corporation,Ministerul Economiei a publicat pe site-ul sau contractele de infiintare a societatii Rosia Montana Gold Corporation cu statul roman si anexele sale, pe care le preiau integral mai jos, spre descarcare si edificare. Pentru ca am auzit recent enormitatea ca “Basescu semneaza contractul” ma bucur sa public aceste documente, care puteau fi obtinute de altfel inca de la momentul semnarii lor. Dupa cum stie orice om cat de cat informat si care nu sufera de tembelism cronic, contractul initial a fost semnat pe vremea Guvernarii Emil Constantinescu – Zoe Petre – Radu Vasile, in anul 1997, dupa ce Ion Iliescu si Petre Roman trimisesera industria nationala la fier vechi, la propriu. Structurile putrede patronate de Regimul Zoe Petre – numele sub care ar trebui sa ramana in istorie aceasta perioada neagra a Romaniei – au avut grija ca procentul detinut de statul roman sa fie cat mai mic. Asa s-a ajuns la 19,31%.
Ce se mai poate face astazi, legal, in contextul in care contractul este semnat si parafat – la fel ca si cele privind Romcim-ul dat francezilor, Petrom-ul dat austro-rusilor, combinatul ALRO ajuns la rusi si toata industria strategica a Romaniei data pe mana strainilor – este doar o renegociere a acestor procente. Adica exact ceea ce a cerut presedintele Basescu. Tot Basescu s-a aratat revoltat de procentele detinute de statul roman si a afirmat ca daca el era presedinte in 1997 nu ar fi permis asa ceva. Desigur, ramane sa-l traga la raspundere pentru situatia actuala si pe Radu Berceanu, fostul sau coleg de partid si unul dintre semnatarii contractului, in calitate de Ministru al Industriilor si Comertului.
Ca noi ne-am dori sa dam timpul inapoi si, poate, zic si eu, sa-i impuscam pe Ion Iliescu si Petre Roman pentru distrugerea minelor si subminarea economiei nationale, pe langa multe alte capate de acuzare – in urma unui proces, fireste -, si sa pastram aurul, petrolul, gazele, aluminiul, padurile si pamanturile vandute ale tarii in posesia Romaniei, este dorinta fireasca a oricarui roman.
Ceea ce a afirmat Basescu, cel mai recent la Scoala de Vara de la Eforie, aminteste de acest deziderat national: “Eu nu spun: daţi-i drumul aşa cum este. Eu spun: ori îi daţi drumul aşa cum este şi spuneţi investitorului străin «Nene, matale pleci acasă şi exploatăm noi Roşia Montană» ori daţi drumul la proiect. (…) Lipsa unei decizii ne va duce la situaţii de genul celor cu certificatele verzi, la litigii, la procese, pentru că avem contract semnat. Le vom pierde şi vom plăti despăgubiri degeaba”, a mai spus şeful statului.
Da, ar fi de dorit sa exploatam noi aurul nostru. Dar cum? In nici un caz adoptand isteric propaganda maghiara a organizatiilor pro-homosexuale si anti-crestine din trena lui Soros, cea mai eficienta retea antiromaneasca din ultimele doua decenii. Aici e nevoie de minte. De mintea romanului cea de pe urma.
Raportul Consiliului Europei despre traficul de organe – catre ce tari? – si crimele din Kosovo impotriva sarbilor, realizate sub comanda democrat-teroristului Hashim Thaci, ar fi trebuit sa scandalizeze pana acum intreaga lume. Prezentat de elvetianul Dick Marty la sfarsitul anului trecut, Raportul demasca, in sfarsit, dupa 11 ani de la bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei acum faramitate, fata odioasa, “horror”, a republicii autonome mafiote Kosovo, asa cum o stie orice jurnalist de investigatii din Balcani. Linistea asurzitoare instaurata dupa difuzarea Raportului senatorului elvetian in tabara celor care militeaza pentru recunoasterea “independentei” provinciei sarbe Kosovo, a fost sparta, intr-un final, de publicarea unor informatii secrete ale NATO, livrate zilele trecute cotidianului The Guardian. Iata, aceasta este o dovada ca exista si oameni onesti in serviciile secrete ale NATO, care nu mai pot tolera ipocriza si cinismul marilor mahari ai lumii, care invart afaceri planetare sangeroase din lojele lor cu nume ridicole, travestiti in sortulete penibile de bucatarie. Perdeaua de minciuna, lasata la nivel mondial ca o ceata groasa, a fost crapata, putin, de informatia seaca publicata in presa britanica.
Documentele certifica ceea ce, repet, orice simplu jurnalist afla, daca se deplasa la fata locului: ca NATO stia despre mafia UCK. Cum putea sa nu stie cand crima organizata se intindea chiar sub ochii Aliantei? Am avut ocazia sa discut in Kosovo cu seful informatiilor zonale, un profesionist anglo-saxon de prima mana, decedat in conditiile normale ale vietii sale: dubioase. Omul prefera intotdeauna sa ne intalnim in sectorul sarb. Ii ura pe albanezi. Prostitutie, crime, trafic de organe, totul se stia. Tone de droguri erau interceptate zilnic. Multe erau obligati sa le lase sa treaca. Erau plata pentru porcaria ocupatiei. Cine, deci, nu stia ce se intampla in Kosovo, “tanarul stat democratic” intins de SUA pe tava ONU?!
Ne-am fi asteptat ca, macar acum, PR-istii statului-mafiot sa-si faca mea culpa, sa-si puna putina cenusa in cap, sa-si recunoasca greseala, sa renunte la vehementa impunerii unei ilegalitati internationale monstruoase. Nici vorba. M-as fi asteptat ca macar presa romana, aflata aici, la doi pasi de crimele savarsite sub umbrela NATO, si cu un alt Kosovo emergent, in inima tarii, sa reactioneze pe masura. Cu exceptia unui singur articol, din Evenimentul Zilei, care citeaza dezvaluirile cotidianului britanic The Guardian, nimic. Mucles! “Ciocul mic”, ca sa citez un distins parlamentar al patriei. Unde sunt deontologii nostri cu staif, zombie cei aprigi ai “presei libere”, mai ales atunci cand musca de fund inca un mort si inca un mort, intr-o feerie a profanarii publice ritualice? Unde sunt apologetii crimei de ieri, intelectualii natiunii, Plesu, Liiceanu, madam Zoe Petre, sustinatorii “dreptului” NATO de a masacra civilii unei capitale europene in numele salvarii “albanezelor violate in masa”, “live” la CNN, de “satrapii sarbi”? Tot… “mucles”?!
Sa punem putin pe reluare filmul realitatii: atat Raportul Marty cat si documentele secrete ale NATO certifica faptul ca trupele UCK si, personal, actualul premier al Kosovo, reales “democratic”, sunt, de fapt, elemente ale unui lant armat de crima organizata care, in lagarele de sarbi detinuti in Kosovo si Albania (alt stat recunoscut de ONU), in baza unor comenzi internationale – venite din ce tari? – ucideau prizonierii si apoi livrau “marfa” obtinuta – rinichi, inimi, si alte organe – clientilor din strainatate. Atunci cand nu erau “montate” la fata locului. Ati inteles? Credeti ca si Emil Constantinescu si ideoloaga cabinetului sau, “doamna colonel” Zoe Petre or fi inteles? Dar Javier Solana si celebrul port-gurist NATO Jamie Shea? Oare Tony Blair si Bill Clinton in cap cu corespondenta madamei Zoe, Madeline Albright, presupusa amanta de ocazie a lui Hashim Thaci, or fi savurat stirea asta?
Si totusi, linistea e ca si pana acum: tot mormantala. Doar inimile smulse din pieptul sarbilor eviscerati in lagarele kosovare, ajunse acum intre suncile vreunor stabi cu ghiul de pe Wall Street, mai zvacnesc, saracele, cu gandul la stapanii lor ucisi. Dovezile palpabile ale crimei. Desigur, dupa ce vor sfarsi aceasta viata plina de placeri, marii “democrati luminati” ai lumii si slugile lor, de aici, de colea, vor avea parte de ceva mai putina liniste: fiecaruia dupa inima lui. O consolarea prea mica; pentru familiile sarbilor care-si cauta si acum parintii disparuti, pentru o oroarea anti-umana atat de mare. Blestemul sarbilor ucisi ii va urma din neam in neam.
Victor Roncea
lasata la nivel mondial, ca o perdea groasa de ceata,
Am lasat intentionat, fara alte adaugiri, titlul de mai sus, care produce frisoane oricarui roman, desi este vorba de un editorial scris de Ion Cristoiu in urma cu 20 de ani, la data semnarii primului Tratat al Puterii instalate dupa lovitura de stat din 1989, a “Frontului Salvarii Nationale”, care avea sa fie si ultimul Tratat din istoria existentei nefastei Uniunii a Republicilor Sovietice Socialiste. Un editorial valabil si azi, cu mici modificari onomastice.
Nimic nu e intamplator. Desi Petre Roman a fost primul sef de Guvern din lume care a recunoscut “independenta” Republicii Moldova, o inventie geopolitica stalinista, dupa semnatura pusa ulterior de blestemul Romaniei, Ion Iliescu, alaturi de cea a trilateralului Mihail Gorbaciov, Dumnezeu nu a vrut ca acest Tratat nenorocit sa fie ratificat, pentru a se consfinti oficial de catre romani raptul istoric al Pactului Hitler – Stalin. Ne-a mai dat o sansa: URSS s-a spulberat inainte ca Tratatul sa ajunga in Parlamentul Romaniei. Au mai trecut insa sase ani si tradarea a fost dusa aproape pana la capat de catre alt presedinte nevolnic al Romaniei mici: Emil Constantinescu, originar din Tighina, care a semnat la indemnul “tovarasei colonel” Zoe Petre si a ministrului de Externe Adrian Severin ticalosul Tratat cu Ucraina. Iar zilele trecute s-a completat barbaria si prin semnarea Tratatului de frontiera cu Republica Moldova, de catre ministrul Teodor A. E. Baconschi si premierul moldovean (asa-si zice el) Vladimir Filat, intr-o continuitate perfecta a Pactului amintit, daca tinem cont ca de data aceasta cei doi ministri s-au combinat intr-un gretos cocktail Molotov iar Ribbentrop a fost inlocuit cu brio de frau Merkel (Chiar ii credem pe nemti ca ne vor baga in Schengen si, pe deasupra, vor “rezolva” conflictul din Transnistria? In folosul cui?) Nu degeaba am facut acest pomelnic “romanesc” de mai sus. Toate persoanele implicate in aceste cedari ale Romaniei, dar absolut toate, au legaturi directe, de sange sau obedienta, cu marea putere rosie de la Rasarit. Intamplator?
Public asadar acest editorial din cartea lui Ion Cristoiu care reuneste articolele sale din anii ’90 – O lovitura de stat prost mascata – lucrare care se va lansa sambata, la ora 13, la Targul Gaudeamus. Este chiar o pagina de istorie, o istorie a tradarilor Romaniei, poate uitata de multi dintre politicienii guralivi de azi. De aceea, probabil, se si repeta. Pentru ca ce altceva decat o noua decadere a Romaniei este semnarea Tratatului de frontiera cu inventata Republica de peste Prut, un act contestat vehement chiar si de catre presedintele de la Chisinau, Mihai Ghimpu?! “Întreaga scenă, uşor penibilă, ne dezvăluie, dacă mai era nevoie, atmosfera de amatorism, în care s-a pregătit Tratatul, dacă nu cea de vasalitate în care a fost semnat”, concluziona Ion Cristoiu cu 20 de ani in urma privind actul murdar semnat de Romania cu URSS. Ce s-a modificat de atunci? Se pare ca doar cateva initiale: URSS s-a preschimbat in UE…
Nu ratati in curand aici: Cum analizele Ziua din ultimii zece ani se regasesc in relatarea geopolitica a lui George Friedman de la Stratfor despre Rusia si rolul Basarabiei la Marea Neagra, un interviu de azi cu Ion Cristoiu si doua editoriale-bomba de ieri: despre maresalul Ion Antonescu si rafuiala gazetarului cu raposatul rabin-sef Moses Rosen.Si, evident, dezvaluirea secretului lui Adrian Paunescu, alt originar din Basarabia. Pana atunci, ramane intrebarea:
Adevărat s-a cedat Basarabia?
S-a stabilit demult că elementele bisericeşti au un efect liniştitor, ba chiar narcotizant, asupra omului.
Acest adevăr explică, poate, de ce în atmosfera de ouă roşii, cîntări line şi lumînări transmise în direct de Televiziunea Română, într-un efort de a înlocui ideologia de partid cu ideologia bisericească, a trecut aproape neobservat unul dintre momentele stranii ale istoriei noastre postbelice:
Semnarea la Moscova a Tratatului de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie între România şi U.R.S.S.
De ce trebuie să apreciem astfel acest eveniment?
Foarte simplu.
Documentul, pregătit de o vizită anterioară a ministrului nostru de Externe, domnul Adrian Năstase, consfinţeşte frontiera dintre România şi U.R.S.S. stabilită prin Tratatul de pace de la Paris din 1947. Potrivit acestuia din urmă, raporturile teritoriale dintre tara noastră şi Uniunea Sovietică urmau a fi cele hotărîte prin ultimatumul sovietic din iulie 1940, consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939. De reamintit, dacă mai e nevoie, că Tratatul de pace de la Paris confirmă apartenenţa la U.R.S.S. a străvechilor teritorii româneşti, Basarabia şi Bucovina. Altfel spus nedreptatea istorică făcută României în urma înţelegerilor între cei doi mari dictatori ai Europei: Hitler şi Stalin.
Putem spune astfel că semnarea Tratatului cu U.R.S.S. în dimineaţa zilei de 5 aprilie 1991 reprezintă renunţarea oficială de către România la Basarabia şi Bucovina.
Sau, ca să fim mai exacţi, o nouă cedare a Basarabiei.
O abdicare de către întreaga ţară
Am fi nedrepţi dacă am pune exclusiv pe seama domnului Ion Iliescu povara acestui moment greu al istoriei noastre din ultimul timp. Gestul iscălirii de către mîna preşedintelui n-a fost decît supunerea la un protocol. Noua cedare a Basarabiei şi a Bucovinei cade în responsabilitatea întregi puteri de azi. Să nu uităm că Tratatul a fost pregătit de domnul Adrian Năstase, ministrul nostru de Externe. Executivul e astfel responsabil, alături de Instituţia prezidenţială, în realizarea acestui act greu de imaginat. Răspunzători sînt însă şi Parlamentul, şi toate forţele politice, şi presa care, cu cîteva mici excepţii (România liberă, Dreptatea) n-a tras din timp semnatul de alarmă asupra celor ce se pregăteau în culise.
Responsabili sîntem şi noi toţi.
Nu numai cei ce au votat la 20 mai 1990 Frontul Salvării Naţionale, dar şi cei care au optat pentru alte partide sau nu s-au prezentat la urne. Pentru că domnul Ion Iliescu ar fi ezitat să-şi pună semnătura pe un asemenea document dacă ar fi ştiut că îşi va ridica împotrivă întreaga societate românească. Din nefericire, chestiunea Basarabiei nu pare să fi depăşit în conştiinţa noastră colectivă momentul siropos al îmbrăţişărilor patetice, al podurilor de flori, al lirismului ieftin, al iniţiativelor culturale prăfuite.
Atinsă de o criză profundă, societatea românească n-are forţa de a se pronunţa ferm într-o chestiune de interes general, care depăşeşte interesele de moment. Energia noastră naţională s-a epuizat, pe vreo jumătate de secol, în revolta din decembrie 1989. Ce-a mai rămas din ea se consumă azi în eterna văicăreală cotidiană, în ieftine scandaluri de presă, în dispute balcanice. Trăim cu spaima în sîn la o eventuală pretenţie teritorială a Ungariei.
Cum s-ar crede că am putea sfida un colos de proporţiile Uniunii Sovietice?
Gestul de abdicare de la Moscova nu e numai al domnului Ion Iliescu.
El aparţine ţării întregi.
Păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin
Polemizînd cu unii critici, preşedintele ţării a precizat că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi fost un act iresponsabil.
Sîntem întru totul de acord cu domnia sa. Problema teritoriilor de peste Prut trebuie judecată la rece. Luciditatea politică ne demonstrează limpede că a ridica în acest moment intern şi internaţional problema trecerii la România a Basarabiei şi Bucovinei ar fi sinonim cu un gest de sinucidere naţională. Desigur, sovieticii au declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov. De aici nu decurge însă în mod automat voinţa acestora de a trage şi consecinţele practice ale tezei teoretice.
Ceauşescu a cerut acest lucru la Congresul al XIV-lea. Pretenţia lui i-a grăbit prăbuşirea. E limpede că păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin e obiectivul nr.1 al actualei conduceri sovietice. Desprinderea şi a unei neînsemnate bucăţi de teritoriu din moştenirea lăsată de înaintaşii comunişti ar însemna pentru Gorbaciov sfîrşitul politic, şi poate nu numai. Din punct de vedere economic şi social-politic, preşedintele sovietic poate face orice. El se poate avînta chiar în lupta pentru abolirea comunismului. În nici un caz el nu poate lăsa să se destrame Uniunea Sovietică. Sentimentul de mare imperiu domină istoria Rusiei. El e valabil şi acum. De acesta trebuie să ţină cont orice forţă politică, orice conducător, indiferent de viziunea sa asupra societăţii.
În acest context apare clar că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi declanşat din partea Moscovei o ostilitate greu de prevăzut în consecinţele sale concrete. Iritarea agenţiei TASS în faţa Moţiunii de protest a Convenţiei F.S.N. e un semnal destul de concludent. Mai mult ca sigur am fi asistat la o înteţire a activităţi iredentismului maghiar, Ungaria conturîndu-se în ultimii ani, in pofida declaraţilor sale prooccidentale, ca vîrf de lance al intereselor sovietice în Europa de Est. Cu un serviciu secret încropit în grabă, pe ruinele fostei instituţii, România e un teritoriu la discreţia agenţilor străini. Avînd posibilitatea să opereze aproape nestingherite în spaţiul nostru naţional, serviciile secrete străine ne-ar fi pricinuit multe bătăi de cap. Cine ştie ce momente aberante, imposibil de explicat în chip raţional, ne-ar fi aşteptat în perioada urmînd declaraţiei noastre de revendicare a teritoriilor de peste Prut!
Să adăugăm acestora şi un lucru la fel de important.
Din punct de vedere economic, depindem în continuare de materiile prime venite de la sovietici. Revendicarea Basarabiei ar fi putut duce la o gîtuire a traficului dinspre U.R.S.S. Ceea ce ar fi adîncit pînă la proporţii uriaşe criza noastră economică şi ar fi pus la îndoială înseşi procesele pe care le parcurgem.
Revendicarea Basarabiei ar fi fost imposibilă şi prin raportare la contextul internaţional. Numeroase semne din ultimul timp ne demonstrează interesul Vestului pentru păstrarea colosului sovietic. Prezenţa lui James Baker la Moscova în chiar zilele referendumului unional a însemnat, în limbaj diplomatic, o aprobare de către S.U.A. a acţiunii puse la cale de U.R.S.S. Echivocul occidental în ce priveşte statele baltice e o dovadă lămuritoare. Dacă acestea, deşi sprijinite în S.U.A. de un puternic lobby, sînt mereu potolite în tentativele lor de independenţă, e dificil de presupus că Basarabia ar fi putut beneficia de vreo bunăvoinţă.
Nici pe planul intern al Basarabiei nu sînt condiţiile unei întoarceri la patria mamă. Istoria a operat pe acest teritoriu românesc mutaţii social-politice şi economice fundamentale. Politica de rusificare dusă de Moscova a adus aici, din altă parte, o populaţie numeroasă, din care provin marea majoritate a specialiştilor din diferite domenii.
În lupta împotriva conducerii actuale a Republicii Moldova, spectrul unirii cu România e un argument forte al rusofonilor.
Uşor de imaginat ce-ar face aceştia în cazul unei revendicări răspicate din partea României!
S-a întors un prieten de-al meu dintr-o tabără de elevi americani, unde a lucrat pe timp de vară, ca să mai pună la teşcherea un ban transoceanic. Întâlnindu-ne pentru a-l descoase de impresii, m-a supus unei probe de cultură generală, întrebându-mă dacă am cunoştinţă cum se face omleta în taberele de elevi din USA, şi-n general în USA.
– Omleta se face cum se face omleta, i-am zis. Se iau ouăle, se lovesc unul de altul, apoi se combină între ele folosind o…
– Nţ!, mi-a tăiat-o scurt. Aşa s-o fi făcând omleta prin părţile voastre înapoiate. În taberele din USA, şi-n general în USA, omleta se prepară scoţând dopul bidonului cu omletă, cumpărat din supermarcheţel. Se deschide bidonul cu omletă şi se toarnă cu atenţie în tigaie. Într-un minut şi jumătate, e gata. Cu nişte legume din conservă, merge de minune.
– Băi frate, pe asta nu aş fi crezut-o, dacă n-ar fi venit de la o persoană avizată şi umblată ca tine. Şi zici că ăsta-i secretul omletei americăneşti… Uite cum era să mor prost…
– Americanii nici măcar ouăle nu se deranjează să le spargă. De ce să depună efortul, când omleta poate fi cumpărată din magazin, gata pregătită. Gândeşte-te cam ce minuni de chimicale conţine panarama aia de compoziţie din bidon, ca să ţină cu lunile, cât are termenul de garanţie.
Să scuipi în sân, şi alta nu! Deşi cred că americanii nu se ostenesc să scuipe în sân, cumpărând scuipatul gata ambalat din supermarket şi turnându-şi-l apoi cu pipeta în sân. Bat-o s-o bată de alimentaţie a omului de azi care, nemaideranjându-se nici să bată două ouă cap în cap, cumpără totul semipreparat din magazin, ca în zece secunde să fie gata şi să nu piardă o ţâră din meci sau din telenovelă.
Nu e de mirare că a ajuns pe un loc fruntaş cancerul la intestinul ăla problematic, prin care comunicăm cu buda. Atât de mare este incidenţa acestei maladii înjositoare pentru fiinţa umană, încât a ajuns şi pe meleagurile noastre, atingându-i şi pe un fost preşedinte de ţară, alături de un fost premier de-al dânsului.
Însă, cu toată decenţa pe care boala ne-o pretinde, nu ne putem abţine să nu remarcăm că personalităţile sus-menţionate s-au îmbolnăvit grav exact în locul unde, metaforic, i-a durut constant de soarta ţării. Pentru a exemplifica, să amintim doar că una din ocupaţiile de bază ale premierului respectiv, pe timpul mandatului său, a fost să-şi lanseze un volum de versuri şi un roman la o mare editură românească. Curentul
1.CNSAS – Voci Curate. Conducerea Asociatiei Civic Media, inclusiv “sfatul batranilor”, s-a reunit azi, 7 iulie 2010, pentru a dezbate masurile pe care le va lua la adresa CNSAS, in conditiile in care, nici dupa patru ani de la data depunerii primei cereri in cadrul Campaniei “Voci Curate”, institutia nu a finalizat cercetarile, omitand nume importante din presa centrala si actori foarte vocali ai societatii civile. Astazi a fost inregistrata, simbolic, la exact patru ani de la prima lista Voci Curate, si cererea de cercetare a mogulilor media, turnatori sau acoperiti, transmisa de ieri prin canalele de legatura oficiale.
In urma analizarii situatie per ansamblu si a unor promisiuni venite din partea unor membri onesti ai CNSAS, Consiliul ACM a decis prin vot deschis sa nu dam inca in judecata institutia si Colegiul, in plenul sau si nominal. Conform bilantului partial al acestei campanii, pana la aceasta ora s-au primit de la CNSAS raspunsuri pentru “Voci Curate” in procent de 75%. Din pacate, printre cele 25% ramase se afla si mare parte din “crema” “liderilor de opinie” vizati. Avem promisiuni ca pana in toamna lista celor circa 1000 de jurnalisti si oengisti interesanti din intreaga tara va fi finalizata. Asteptam cu incredere. In caz contrar, se vor deschide actiuni pentru raspundere individuala si colectiva pentru toti membrii care fac parte sau au tranzitat Colegiului CNSAS din 2006, luand in considerare si recenta Decizie a CEDO care condamna statul roman in cazul Gabriel Andreescu vs Andrei Plesu si CNSAS.
2.1989-1990. Iliescu, Constantinescu, Basescu.In cadrul reuniunii s-a stabilit ca actiunile Asociatiei Civic Media pentru tragerea la raspundere a celor vinovati in Dosarele Revolutiei si Mineriadei din 1990 se vor intreprinde de acum inainte strict numai impreuna cu Grupul Independent pentru Democratie, infiintat in Piata Universitatii in 1990, partener solid in mai multe actiuni civice intreprinse in ultimii 20 de ani. Civic Media urmareste ca presedintele Traian Basescu sa isi indeplineasca propriile cerinte si sa gaseasca si sa pedepseasca, prin intermediul Justitiei, vinovatii pe care predecesorii sai nu i-au aflat din motive lesne de inteles. “Avem un singur mare adevar. O revolutie in care nu avem niciun vinovat si avem o mineriada in care nu avem vinovati. Doar oameni care ne rad in nas”, spunea Traian Basescu anul trecut, inainte de alegerile prezidentiale. Iar acum, printre cei care ne rad in nas, noua, participantilor activi la evenimentele din 1989 si 1990, sunt auto-intitulatii “oamenii lui Basescu”. Care au fost, rand pe rand, “oamenii lui Constantinescu”, “oamenii lui Iliescu”, “oamenii lui Ceausescu”. Sau, daca vreti, ai SIE, ai KGB, ai Securitatii. Acum ai cui sunt, exact?, este o intrebare pe care Civic Media o adreseaza presedintelui Romaniei si instututiilor care ar trebui sa fie insarcinate cu apararea sigurantei nationale.
In acest context, Asociatia Civic Media dezaproba incercarile de denaturare a adevarului privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, intreprinse atat de Fundatia Romana pentru Democratie, care, in frunte cu Emil Constantinescu, Zoe Petre si alaturi de Asociatia Victimelor Mineriadei a lui Viorel Ene, si-a propus sa-si impuna “punctul lor de vedere”, cat si ale Institutului guvernamental cu multe initiale (IICCMMR), care, alaturi de organizatia impostoare a Asociatiei 21 Decembrie si alte grupuri de presiune si trafic de influenta, conduse de generalul lui Ion Iliescu, Dan Voinea, de Vladimir Tismaneanu si Doru Maries, isi propune confiscarea si mistificarea grosolana a adevarului istoric.
In opinia noastra, actiunile celor doua grupuri converg si se inscriu pe aceeasi linie cu cele initiate de Ion Iliescu, Silviu Brucan si “revolutionarii” sai din FSN si KGB in urma cu 20 de ani. Nu intamplator Emil Constantinescu, cel care a vandut Bucovina si Basarabia de Sud Ucrainei este azi la brat cu Ion Iliescu, cel care a vandut Basarabia. Si amandoi in cap cu Gorbaciov. Au vandut prin doua Tratate strambe si tradatoare ce nu era al lor, pamantul stravechi al tarii, imbibat de sange romanesc, drept pentru care Dumnezeu va avea grija si de ei si de slujnicutele lor, indiferent cu nume pompoase isi aleg pentru institutele lor de falsificare a Adevarului, dupa modelul orwellian.
3. Salvarea Casei Eminescu de la Varatec. Civic Media a initiat un dialog cu conducerea Academiei Romane si grupul activ de profesori eminescologi, in urma caruia a venit cu un set de propuneri, inmanate deja celor responsabili. Totodata, s-a luat decizia contactarii directe a autoritatilor locale si a Institutului National al Monumentelor Istorice cat si, din partea organizatiilor neguvernamentale, a Fundatiei Panteonul Romaniei si a Ordinului Arhitectilor din Romania. Numeroase personalitati si chiar forte din intreaga tara si-au aratat sustinerea fata de aceasta campanie. Comunicam pe aceasta cale ca vom lansa in scurt timp programul de actiune concreta, la fata locului. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Nota: Conducerea Asociatiei Civic Media, inclusiv “sfatul batranilor”, s-a reunit azi pentru a dezbate masurile pe care le va lua la adresa CNSAS, in conditiile in care, nici dupa exact patru ani de la data depunerii primei cereri in cadrul Campaniei “Voci Curate”, impliniti azi, institutia nu a finalizat cercetarile, omitand nume importante din presa centrala si actori foarte vocali ai societatii civile. La ora aceasta se dialogheaza cu mai multi membri ai CNSAS si se delibereaza asupra deciziei.
Pe agenda intalnirii se afla si propunerile inaintate Academiei Romane si altor foruri privind salvarea Casei lui Eminescu de la Varatec.
Totodata, pana acum, s-a stabilit deja ca actiunile Asociatiei Civic Media pentru tragerea la raspundere a celor vinovati in Dosarele Revolutiei si Mineriadei din 1990 se vor intreprinde de acum inainte strict numai impreuna cu Grupul Independent pentru Democratie, infiintat in Piata Universitatii in 1990, partener solid in mai multe actiuni civice intreprinse in ultimii 20 de ani.
Asociatia Civic Media dezaproba incercarile de denaturare a adevarului privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, intreprinse atat de Fundatia Romana pentru Democratie, care, in frunte cu Emil Constantinescu, Zoe Petre si alaturi de Asociatia Victimelor Mineriadei a lui Viorel Ene, si-au propus sa-si impuna “punctul lor de vedere” , cat si ale Institutului guvernamental cu multe initiale, care, alaturi de organizatia impostoare a Asociatiei 21 Decembrie si alte grupuri de presiune si trafic de influenta, conduse de generalul lui Ion Iliescu, Dan Voinea, de Vladimir Tismaneanu si Doru Maries, isi propune confiscarea si mistificarea grosolana a adevarului istoric.
In opinia noastra, actiunile celor doua grupuri converg si se inscriu pe aceeasi linie cu cele initiate de Ion Iliescu, Silviu Brucan si “revolutionarii” sai din FSN in urma cu 20 de ani. Nu intamplator Emil Constantinescu, cel care a vandut Bucovina si Basarabia de Sud Ucrainei este azi la brat cu Ion Iliescu, cel care a vandut Basarabia. Au vandut prin doua Tratate strambe si tradatoare ce nu era al lor, drept pentru care Dumnezeu va avea grija de toti. Voi reveni. UPDATE: Vezi COMUNICATUL
Prezint mai jos o marturie a senatorului si decanului nostru de varsta, Corneliu Vlad (foto stanga sus):
Mineriada de la “Romania libera”
Ortacii au fost calauziti de un (fost?) lt. major de Contrainformatii si un colonel din Armata Romana
Andy Warhol spunea ca, in zilele noastre, fiecare cetatean al Terrei are parte de sfertul sau de ora de celebritate. Mie mi s-a intamplat sa-l am la 14 iunie 1990. Am fost singurul membru al conducerii unei redactii de ziar cazuta victima mineriadei, care a riscat sa-si faca drum printre minerii in rebeliune si sa discute fata in fata cu capeteniile lor suspecte. Am reusit sa-l fac pe numitul (apoi si paratul) Nicolae Camarasescu, „liderul” gloatei care a patruns in sediul ziarului „Romania libera” sa-si spuna numele (avea sa regrete amarnic mai tarziu „sinceritatea”), iar intr-un final sa retraga efectivele de ciomagasi din incinta, chiar daca, timp de cateva zile, ziarul n-a mai putut aparea, din cauza ca tipografii , de frica, n-au mai indraznit sa lucreze pentru noi.
Cand ziarul a reaparut, am scris, marcat inca de eveniment, acest text scurt:
S-a întâmplat ceva
S-a întâmplat ceva de neînchipuit cu „România liberă”. Ceva ce n-a fost în putere să facă nici cutremurul din 1977, care ne-a clătinat şi avariat clădirea, nici pumnalul de gheaţă ce s-a înfipt în fiecare dintre noi în ianuarie 1989, când colegii noştri au fost arestaţi, nici ţevile de armă ţintite din necunoscut asupra noastră în decembrie 1989 şi care au ucis pe unul dintre prietenii noştri tipografi în faţa intrării unde ne apăra.
Seismul, groaza temniţei, glonţul n-a putut face ce a făcut o palmă trântită cu putere peste un ziar despăturit cu violenţă pe o masă.
„Din acest moment, acest ziar nu mai apare”. Şi n-a mai apărut câtreva zile. Ca niciodată, adică în aproape 50 de ani de când acest ziar există. Şi nimeni n-ar fi crezut că un asemenea lucru s-ar fi putut totuşi întâmpla vreodată.
Cine a oprit, cu o palmă ce s-a voit grea, acest ziar ? Guvernul ? Procuratura ? Nu ! Poate cititorii ? Nici ei ! Atunci cine ?
L-am întrebat în acea clipă pe cel-mai-tare-atunci-decât-orice-stihie-a-naturii-dezlănţuie-sau-a-represiunii-instituţionalizate-sau-nu, cine este EL, de fapt. EL, atotputernicul acelei clipe în acel birou şi în această ţară.
„Sunt reprezentantul tuturor minerilor din România”! El era deci, atunci şi acolo, autoritatea supremă, de nimeni şi de nimic contestată. Într-adevăr, colonelul plin din armata română, dl. Maricaş, care-l însoţea, ne-a schiţat o părere de gest, în faţa ilegalităţii flagrante. Ceilalţi, aşezaţi în jurul mesei „tratativelor”, s-au zăvorât într-o tăcere de plumb. „Cine v-a ales sau împuternicit, cum dovediţi că sunteţi ceea ce spuneţi ?” – am mai avut insolenţa (şi poate imprudenţa) să-l întreb. „Ştiţi ceva, să terminăm odată, să nu credeţi că minerii sunt proşti !”
Nici nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată să cred că minerii sunt proşti. Iar interlocutorul meu nici nu era miner. Şi, aşa cum s-a dovedit mai apoi, nici nu era îndrituit să vorbească în numele minerilor.
Dar ziarul, timp de câteva zile, n-a mai văzut lumina.
…Numai că, trăind cu toţii într-o ţară democratică, începând de azi. „România liberă” apare, iată, din nou.
Corneliu VLAD
(19 iunie 1990 – România liberă
Peste zece ani, cei ce scosesera, in zilele Pietei Universitatii, ziarul „Golanul”, m-au cooptat, ca „Golan Discret”., in colegiul redactiuonal care a scos un numar special al publicatiei. Atunci am povestit ceva mai pe larg cele intamplate
O “Editie speciala” a TVR, in care urma sa se discute despre evenimentele din 13 – 15 iunie 1990, in format “fata in fata”, fostii studenti si fosta putere, a adus in platou doar autorii diversiunilor si manipularilor din acele zile, de la propagandistul FSN si apologet al violentei minerilor in ziarul Adevarul, scremutul “procuror al natiunii” Cristian Tudor Popescu, la presedintele TVR de atunci, cunoscutul idolatru al lui Iliescu-KGB Razvan Theodorescu, si responsabilul numarul doi de crimele fortelor de ordine si ale minerilor, fostul prim-ministru Petre Roman, cu totii inculpati in Dosarul Mineriadei. De partea cealalta, a victimelor mineriadei, cel mai probabil la presiunile “mogulului PSD” Sasha Sassu si ale celor trei figuri numite, invitatul special George Roncea, organizator al manifestatie maraton din Piata Universitatii, agresat, arestat si incarcerat ilegal de fortele mineresti si de securitate ale Guvernului FSN Iliescu-Roman, a fost rugat de realizatorul emisiunii, Mihai Voicu, sa nu mai participe. In locul lui a fost adus Emil Constantinescu, cel care, timp de patru ani cat a fost presedinte, nu a facut nimic pentru pedepsirea vinovatilor in Dosarul 13-15 iunie. O aparitie jalnica, chiar penibila, daca mai notam si ca l-am prins cu ciocul vopsit, parca pentru a completa costumul fistichiu al insuratelului de manelista Petre Roman.
Este mai mult decat jenant ca, la 20 de ani de cand, chiar in Piata Universitatii, s-a militat pentru o Televiziune libera si independenta, un realizator profesionist sa fie silit sa elimine in ultimul moment un invitat, martor principal al macelului mineresc, in favoarea raspandirii in masa a acelorasi minciuni si intoxicari spuse timp de 20 de ani, pe banda, chiar de catre cei responsabili in mare parte de inscenarea “loviturii de stat” din 13 iunie si a violentelor si crimelor care au urmat in zilele de 14 si 15 iunie 1990. Nici macar o interventie nu a fost in contradictoriu, pentru a se afla macar o farama de adevar, pe tot parcursul emisiunii. De ce nu au fost invitati si Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, inginerul Ioan Manucu, cel care a intrerupt trenurile cu mineri la Craiova, Dumitru Iuga, liderul sindicatului TVRL, si altii si altii??? Lipsa de echidistanta a emisiunii – in care “ei” se sustineau intre “ei” – a fost frapanta. Iar Marian Voicu a ajuns sa intretina (pentru ce?), intr-o discutie anosta si chinuita, niste personaje, care, intr-un adevarat stat de drept, ar fi trebuit pana acum sa raspunda in fata legii pentru actelor lor. De la adevar pana la minciuna e un lat de palma. TVR nu a reusit sa-l treaca, nici dupa 20 de ani. Pacat de meserie, pacat de terfelirea in noroi a adevarului, inca imbibat de sange nestins.
O analiza de anul trecut perfect valabila si anul acesta, cand scenariul s-a repetat la indigo:
La aproape doua decenii de la represiunea sangeroasa a Pietei Universitatii din 13-15 iunie ordonate de Ion Iliescu manipularea si diversiunea pe aceasta tema inca persista, alimentata de trusturi de presa subordonate apropiatilor lui Iliescu si de grupari diversioniste coordonate din umbra de personaje mai mult decat controversate.
Comemorarea zilei de 13 iunie 1990, organizata de victimele mineriadei si de vechii golani ai Pietei Universitatii, fondatorii si liderii organizatiilor care au creat si sustinut vreme de 54 de zile acest fenomen unic in istoria recenta a fost tinta unui adevarat atac mediatic si nu numai. Un grup obscur, ca finantare si organizare a instigat la violenta printr-o actiune fatisa de provocare, incercand sa plaseze registrul acestei zile de comemorare intr-o cheie a derizoriului, de susanea de gang, actiune prezentata copios de trusturile vechilor complici si subordonati ai “batranului edecar” Ion Iliescu. Desi Realitatea TV de exemplu a filmat mai bine de sase ore la fata locului, atat slujba in memoria celor ucisi de hoardele de mineri, cat si luarile de cuvant ale vechilor golani, detinutilor politici si ale basarabenilor, victime actuale ale comunismului, ilustrarea acestei zile s-a facut cu imagini fara nici o legatura cu 13 – 15 iunie 1990 – respectiv cu imagini din 1999!
Antenele lui Voiculescu, tovarasul dintotdeauna al lui Iliescu, au prezentat exclusiv actiunea diversionista si stupida a gruparii unor asa zisi noi golani, care imbracati in costume de miner de opereta s-au apucat de un “flash-mob” de pantomima si scalambaiala in locurile unde studentii au fost nauciti cu bataia si umpluti de sange, cu 19 ani in urma. In urma cu un an, ceva similar, intitulat “flash mob – bataie cu perne” initiat de un grup de tineri cretini pesedisti a impins in derizoriu si penibil manifestarile legate de aceasta zi sangeroasa. Miza este usor de inteles: pe Iliescu il scoate din sarite comemorarea crimelor sale drept care s-a creat o strategie mediatica de minimalizare, impingere in deriziune si desconsiderare a evenimentelor din 13 – 15 iunie.
Pro TV-ul bossului Adrian Sarbu a sarit pur si simplu peste aceasta zi, din motive simple, Adrian Sarbu a fost cel care din postura de sef de cabinet al lui Petre Roman a cerut Armatei dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii. Armata, respectiv generalul Staculescu a refuzat sa dea curs unei astfel de “initiative scelerate” trimitandu-l la plimbare pe teroristul de serviciu al regimului Iliescu, devenit ulterior principal agent media al FSN.
Manipulatorii din umbra
Gruparea asa zisilor “noi golani” – un nume al imposturii, deoarece acestia nu au nici un fel de legatura cu golanii Pietei Universitatii, ei provenind din zona fotbalului – nu este la prima actiune cu caracter diversionist, iar suportul media oferit acestora scoate la lumina complicitati ascunse pana in prezent, fire ce duc la unul dintre generalii de varf ai sistemului corupt al Justitiei militare, pensionat fortat de Traian Basescu, dar si la personaje infiltrate in “societatea civila” cu obiective si tinte deloc civile sau civice.
In spatele pseudo-golanilor, a ultrasilor, se afla un anume Teodor Maries, cel care a facut jocul lui Iliescu-KGB in Piata Universitatii, instigand la violenta si justificand interventia organelor de represiune si chemarea minerilor. Maries este strans conectat de generalul Dan Voinea, la randul sau aflat intr-un cerc de interese ce cuprinde fosti consilieri prezidentiali ai lui Emil Constantinescu, dintre care unul, fost secretar de stat liberal este actualmente secretar de stat in subordinea lui Emil Boc.
Voinea. rejectat de Justitie dupa rezultatele sale dezastruoase, este actualul angajat al Institutului controlat de Marius Oprea, unul dintre cei mai vituperanti critici al lui Traian Basescu. Oprea, liberal din gruparea lui Tariceanu se afla, surprinzator, in continuare, in solda actualei guvernari PDL-PSD.
Dan Voinea a detinut, intre anii 1997 si 2000, sefia Sectiei Parchetelor Militare. In aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit in functia de procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare. In octombrie 2008, procurorul general Laura Codruta Kövesi a cerut revocarea lui Voinea din functie, acuzandu-l de tergiversarea dosarelor mineriadelor si ale revolutiei. Printr-un decret semnat de catre Traian Basescu, Voinea a fost pensionat la 1 aprilie 2009. Voinea a intocmit, chemat personal de Ion Iliescu si rechizitoriul “procesului” in urma caruia Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte in decembrie 1989.
El a fost acuzat public ca misiunea sa cheie a fost tergiversarea si musamalizarea dosarelor Revolutiei si Mineriadei in care este direct implicat Iliescu. Presa a dezvaluit ca intre Ion Iliescu si generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsa iar generalul a incalcat cu buna stiinta legea, tinand secret faptul ca, inca din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Ancheta recenta a CSM si rezolutia Parchetului General, sustinuta si de Ministerul Justitiei a aratat ca Voinea de fapt a fost un impostor al Justitiei si al uniformei militare activitatea sa reprezentand o pata pe obrazul celor doua institutii – Armata sI Justitia.
Reteaua generalului Voinea (angajat IICCR-Tismaneanu si cu o pensie de 185 milioane lei)
September 8th, 2011 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
