Posts Tagged ‘george roncea’

25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii 1990. Amintirile unui Golan

Piata Universitatii - 1990 - Golania Foto Emanuel ParvuAstăzi se împlinesc 25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii. Cum s-a întamplat, vă relatează, pe scurt, George Roncea, mai jos. Adaug şi o notă personală: la 25 de ani de când am blocat cu mâna mea Piaţa Universităţii, peste numai câteva zile, respectiv pe 27 aprilie, ora 8.30, la Tribunalul Bucureşti, o să am prima înfăţişare în procesul pe care mi l-a înaintat cea mai sinistră procuroare comunistă de pe scena politică dâmboviţeană, Mandela Macovei, scoasă din jobenul încopitatului şi proţăpită în vârful dealului de nimeni altul decât de fratele de stea roşie al tartorului din decembrie 1989. De ce? Doar pentru că i-am arătat faţa de  căloaie (femininul călăului 🙂 ) şi impostoare, bolnavă de ură la adresa poporului român. Abia aştept să înceapă procesul! Doamne ajută!

Începutul…

În data de 22 aprilie 1990 se împlineau patru luni de la revoluție. Asociaţii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit în marș spre Televiziune. La încheierea manifestației, în timp ce coloana de manifestanți se deplasa pe Calea Dorobanților, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a rănit grav o femeie în vârstă. Incidentul a făcut ca tensiunea din rândul manifestanților să crească. Ajunși în Piața Universității, ei ocupă carosabilul, blocând circulația atât pe B-dul Nicolae Bălcescu, cât și pe B-dul Republicii. Pentru prima dată după Revoluție se înalță baricade, din panourile metalice aflate în jurul șantierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar în Piața Universității (Autorii infracţiunii: Io, V.R., împreună cu ofiţerul de marină Andrei Rochianu, supranumit Marinarul – Nota Roncea.Ro). Troleibuzele au fost oprite, s-a blocat traficului. După lăsarea întunericului apar, pentru prima oară după 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de intervenție. Elena Andronescu, membră fondatoare a GID, avea să consemneze astfel evenimentele: “Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar șoferul, care parcă de-abia aștepta așa ceva, s-a întins, obosit, cu capul pe volan; a apărut un polițist cu grad și a început să urle la el, ca și cum n-aș fi fost de față: “Ce stai, băi, dă-i drumul, treci peste ei!”; ridicându-și cu greu capul, plictisit, șoferul îi spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culcă la loc.
După orele 21 sunt aduse panouri de tablă, luate de lângă Spitalul Colțea și sunt dispuse în cercul Pieței Universității, care vor bloca circulația. Peste noapte, încercuiți de poliție, vor rămâne circa 30-60 de manifestanți, printre care reprezentanți ai asociațiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Rădulescu) răniți în revoluție, rude ale unor decedați, măicuțe care au cântat “Hristos a Înviat” și alte cântece religioase, un preot care a slujit la Troița.
La portavoce manifestanții au cerut abrogarea decretului 473 și includerea în legea electorală a punctului 8 al Proclamației de la Timișoara – interzicerea candidaturii foștilor activiști comuniști și ofițeri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te în URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem președinte care să ne vândă URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleacă nici unul”, “15-22 voi ați tras în noi”, “Jos comunismul”, “Democrație”.
Cum numărul manifestanților tot scădea, iar poliția rămânea pe poziții, câțiva membri ai asociațiilor prezente au încercat, fără succes, mobilizarea studenților din complexele mai importante.
Dimineața în jur de ora 7, în ploaie, rămăseseră vreo 7-8 demonstranți, printre care Octavian Rădulescu și doi membri GID. Dintr-o Dacie albă au coborât niște ofițeri de poliție care i-au alungat pe manifestanți lângă zidurile Universității, dirijând circulația.
Elena si Grupul GID in Piata Universitatii 1990 - Foto Pascal Ilie VirgilȘi, pe când priveau deprimați, înfometați, zgribuliți de frig în ploaie cum polițiștii le călcau în picioare pancartele de pânză, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au îngropat-o în noroi, deodată, Octavian Rădulescu începe să urle în porta-voce: “Victorie, victorie! Am învins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la alții, gândind cu toții același lucru; mai târziu, ne-am dat seama că avea dreptate”.

23 aprilie: De ziua Sfântului Gheorghe, se adună lume pe trotuarul din fața Teatrului Național. Se vorbește la portavoce. Peste noapte rămân circa 100 de persoane. Adunați sub balconul Universității.

24 aprilie: În jurul orei 5.00 dimineața Poliția se năpustește asupra oamenilor strânși în jurul troiței, lovindu-i cu sălbăticie. În jurul orei 11.00, Poliția se retrage, Piața fiind reocupata de câteva sute de manifestanți. Se strigă cu patimă “Jos Iliescu!” În dimineața aceleiași zile, președintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei moțiuni pentru eliberarea forțată a pieței, moțiune ce nu va fi adoptată. Ion Iliescu îi numește pe cei care îl contestau în Piața Universității, “golani”.
La ora 12.00, după ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonaș pe care am scris apăsat “Golan”. În stânga, jos, am pus că o marcă semnătura: Ion Iliescu. Am tras la xerox câteva sute de bucăți și cumpăr două cutii de ace. Îmi pun prietena (viitoarea soţie), Irina, să se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignați ofensă adusă de Iliescu. Chestia uimește, la început, dar foarte iute apare reacția așteptată, de fronda ironică la adresa încruntatului Iliescu, moment în care apar la vedere cu teancul de insigne și cu acele. În două minute rămân fără ecusoane, pe care oamenii, râzând, și le prind cu mândrie în piept”. La ora 15.00, Institutul de Arhitectură va fi împodobit cu o inscripție pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a împlinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era până atunci încă difuz și lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine însemnul heraldic al minorității bunului simț din România.

Deschiderea balconului

Marian Munteanu in Piata Universitatii 1990 -mediafax-foto-emanuel-parvu

La ora 17.00, președintele Ligii Studenților din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultății de Geologie, în pofida opoziției profesorilor. Astfel debutează fenomenul Pieței Universității. Cheia celebrului balcon este furnizată de către o femeie de serviciu, al cărei nume, din păcate, nu a fost înregistrat de posteritate. Umil Constantinescu nici măcar n-a trecut pe acolo.
Înălțimea balconului, prelungire simbolică a trupului Universității, devenit tribună a opiniei anticomuniste conferă o altă perspectivă celor care contestă fesenismul de stat și de partid. Manifestanții, care până atunci străbăteau orașul în lung și în lat, se stabilizează și-și alcătuiesc o fortăreață așezată pe un loc strategic. Încărcătura spațiului sacru, datorată jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontieră, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra căruia se răsfrânge proiecția de ordin spiritual, de continuatori și depozitari ai mesajului celor uciși aici în decembrie, pentru libertate. Granița teritoriului Golaniei este fixată de perimetrul Universității și al Facultății de Arhitectură și are ca limite periferiale intersecția, nod de circulație vital al orașului, Intercontinentalul, care exprimă simbolic Străinătatea și linia fostei baricade din 21 decembrie.

Organizarea Pieței

rp_Piata-Universitatii-1990-George-si-Victor-Roncea.jpgStudenții din cele două facultăți s-au constituit în echipe de lucru, pe “specialități” – respectiv pe expresie vizuală și literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale cărui ferestre dădeau spre Piață, unde se aflau studenții anului șase, terminal, de la Institut, care își pregăteau lucrările de diploma. Primul text afișat pe fațada a fost punctul 8 din Proclamația de la Timișoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasă. Doi colegi de la Academia de Artă au adus o enormă reproducere, făcută de mâna după o fotografie ce-i înfățișa pe Iliescu și pe Ceaușescu împreună. S-a întemeiat un grup relativ mic, format din absolvenți ai Liceului de Artă N. Tonitza, studenți ai Academiei de Artă și ai Institutului de Arhitectură. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alăturat forțe de la Grupul Independent pentru Democrație, asociație cu mulți mediciniști și cu un spirit întreprinzător remarcabil, condusă de Cornel Feroiu.

Echipa Arhitecturii

Claudiu Cracea, Victor Roncea si Andreea Flondor in Piata Universitatii 1990

Am realizat un proiect scenografic al amenajării spațiului imagistic al Pieței, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era să se obțină o particularizare distinctă a Zonei Libere, atât prin dispunerea lozincilor, care trebuiau să delimiteze Piață, cât și prin conținutul mesajului înscris pe suprafața pânzelor. Am compus o siglă a Golaniei, fixată pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului păcii utilizat de studenții protestatari ai Occidentului din anii 60. Știam că avem nevoie de suport internațional.
Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merită” – dar și pe Adam Michnik. Toate acele uriașe lozinci din Piața au fost realizate în atelierul de la Arhitectură. Fetele trăgeau la mașină pânzele, iar noi pictăm non-stop, refăceam ce se strică din cauza vântului, ne cățărăm pe streșinile facultăților, într-o echilibristică periculoasă, pentru a atârna alte și alte texte și desene. Am acoperit clădirile Universității și ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pieței Universității. Deasupra balconului a fost instalată Icoana Maicii Domnului. Străjuind balconul, de o parte și de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piață și exprimau spiritul creștinesc și românesc invocat de studenți.

Ecranul luminat şi prima Televiziune liberă

Piata Universitatii 1990 Adam Michnik Arhitectura Foto c Victor Roncea

Piata Universitatii 1990 Roncea Arhitectura

 

Piata Universitatii Arhitectura 1990 Blog Roncea

Atelierul de la Arhitectura și-a extins rolul funcțional din momentul apariției video-proiectorului. “Apariția” a însemnat șterpelirea sculei, aflată în proprietatea Centrului Cultural al Franței, care avea deschisă o expoziție la sala Dalles. Aparatul era “împrumutat”, la căderea serii, adus pe șest în Institut, și apoi plasat la loc, după ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expoziții. Aveam trei video-uri și două televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate în timpul Revoluției erau vizionate în premieră aici, montate improvizat și apoi distribuite la emisari sosiți din centrele universitare din țară unde se organizaseră mini-Golanii.
Francezii au aflat după un timp ca filmele din Piață, se proiectau cu obiectul lor așa că am rămas fără el. Sorin Dumitrescu a încercat fără succes să-i convingă pe francezi să ne mai lase proiectorul. Am încercat la toate centrele culturale la care știam că există video-proiectoare, și cu această ocazie am realizat ce puternică susținere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut să ne servească. Tana Roșca, soția lui Sorin Roșca Stănescu, ne-a făcut rost până la urmă de un aparat mai mic de la Școală germana, unde era profesoară. Nucleul format în studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.

Echipa Universității

Emanuel Parvu - Piata Universitatii - Zona Libera de Neocomunism a Romaniei

Dacă Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pieței, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cântecele alcătuiau o umbrelă sonoră ce acoperea teritoriul Pieței și solidariza conștiința publică a locuitorilor acesteia. Băieții de la Liga purtau greul organizării accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pieței. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon și, pe măsură ce lua amploare fenomenul Pieței, la balcon au început să apară personalități de prestigiu ale vieții românești.
Grupul de la GDS la început ne-a fost ostil, dar când au văzut că treaba din Piața se îngroașă și poate aduce un profit, și-au schimbat atitudinea. Studenții din Universitate trebuiau să facă față și grupurilor de diversioniști de la diverse asociații dubioase, apărute ca ciupercile, care încercau să imprime Pieței o orientare agresivă, pentru a compromite mesajul non-violent lansat și susținut de studenți.
Tot la Universitate se organiza curățenia și apărarea Golaniei, cu concursul GID și al Asociației 21 Decembrie. Se făcea cu schimbul de pază în perimetrul Pieței, deoarece, încă de la început a persistat norul amenințării și al violenței asupra Zonei. În timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-recepție, de jucărie, cu o rază de acțiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” și “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectură, stația de amplificare, videoproiectorul, ecranul și punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joacă, dar o trăiam cu seriozitatea unor tineri care au văzut multe, mult prea multe pentru vârsta lor.

Va (mai) urma

George Roncea

Sursa: Curentul via Roncea.Ro

Foto: Emanuel Pârvu, Victor Roncea, Pascal Ilie Virgil şi… anonim, din păcate. UPDATE: Am descoperit sursa unei fotografii primita pe e-mail de la Claudiu Cracea si ii multumesc autorului ei, Mircea Ordean!

Vedeţi şi:

13 iunie 1990 – FOTOGRAFII DIN ZIUA A TREISPREZECEA. Victor Roncea: Ce-am vazut si ce-am trait, ce-am avut si n-am pierdut

Amintiri din Piata Universitatii cu fratii Roncea. Jurnalul Garnizoanei Bucuresti din 13 – 15 iunie 1990, martorii, rebeliunea legionara a lui Ion Iliescu si complicitatea la crima a lui Andrei Plesu si Monica Macovei. FOTO/DOCUMENTE

Remember Piata Universitatii 1990 la 25 - George Roncea - Foto Pascal Ilie Virgil

Nu ştiu alţii cum sunt… dar eu când văd imaginile acestea… VIDEO cu eroii de la Tiraspol, Alexandru Leşco, Tudor Popa, Andrei Ivanţoc şi soţiile lor

Tudor Popa Alexandru Lesco si Ilie Ilascu Foto Tudor Iovu

Victoriosi, in cusca de la Tiraspol

 

Imagini şi documentare de Victor şi George Roncea, Radu Găină şi Petrică Rachită, Ticu şi Dănuţ Isari. Foto de la Tiraspol: Tudor Iovu

Partidul România Unită, un proiect ratat. Dovada că un partid politic anticomunist poate avea stipulată lustraţia în Statut. DOCUMENTUL de fondare a partidul Totul Pentru Ţară semnat de foşti deţinuţi politic cu sute de ani de închisoare

George Roncea in Piata Universitatii 1990 - Foto Pascal Ilie Virgil via Roncea Ro

Fratii Roncea in Piata Universitatii 1990

Sunt vinovat. Am sperat că se poate cladi o forţă politică nouă în România. Curată, naţionalistă, apărătoare a drepturilor românilor şi luptătoare fermă anticorupţie. O forţă atât de necesară pentru o ţară aflată în derivă, după ce a fost jefuită de propriul echipaj de mercenari şi abandonată de căpitanul ei pe mâini străine. Şi sunt vinovat, poate, de doua ori. Pentru că încă mai sper. Dar nu cu “România Unită”. Proiectul Partidului România Unită (PRU) s-a dovedit a fi o glumă proastă. O suveică pentru refugiul foştilor activişti comunişti şi peremişti. Am investit ceva muncă, timp şi, mai ales, speranţă, într-o iniţiativă politică în care am fost invitat şi unde am cerut de la bun început să nu-mi fie acordată nici o funcţie. Tot ce mi-am dorit a fost să renască speranţa în redeşteptarea naţională şi pentru cei care şi-au pierdut-o. Cu regret, constat că trebuie să mai aşteptăm. După cum spuneam pe vremuri că FSN=KGB astăzi constatăm sec că PRU=PRM. Din presa naţionalistă online, FrontPress şi NapocaNews au prezentat deja cazul. Acum îmi propun să-l clasez.

În 1993, foşti deţinuţi politic martiri ai temniţelor carliste şi staliniste, ale căror pedepse, dacă la adunăm, însumează sute de ani de închisoare, au pus bazele partidului Totul Pentru Ţară (TPT), ulterior Partidul Pentru Patrie (PPP), în prezent revenit la denumirea iniţială. Printre numele sonore ale cavalerilor românismului se află şi bădia Nicolae Purcarea, cu 20 de ani de închisoare, care împlineşte azi 91 de ani. Mă bucur să prezint de ziua dânsului unul din actele fondării formaţiunii anticomuniste, ce poartă şi semnătura lui, şi pe care se poate regăsi şi dorinţa noastră de azi: de a avea un partid tânăr, fără comunişti şi fără kaghebişti. Aşa cum ne-am închipuit, în van, că ar putea fi proiectul “România Unită”. Se pare însă, că acest lucru rămâne, momentan, imposibil în România, chiar şi la 25 de ani de la căderea comunismului – eveniment istoric pe care l-am grăbit şi noi, Victor şi George Roncea, după puterile şi armele noastre.

Mă întristez că trebuie să o fac pentru a pune capăt unei dispute futile bazate pe un fals argument, al proiectanţilor Partidului România Unită (PRU), embrion politic care se dovedeşte a fi, din păcate, doar o clonă mai mică a defunctului Partid România Mare (PRM) (disecat şi expus pe galantarul politicii de Vadim Tudor şi Gheorghe Funar). Şi anume că lustraţia – impunerea celebrului Punct 8 de la Timişoara, care a fost pe firmamentul Fenomenului Piaţa Universitătii 1990 – ar fi imposibilă într-o structură asociativă a anului 2015. Foste calfe ale lui Vadim Tudor, personajul funest şi rocambolesc care a compromis până aproape de extinţie reprezentarea naţionalismului românesc, se încăpăţânează să susţină, în pofida adevărului, că lustraţia ar fi neconstituţională în cadrul unei formaţiuni politice. Aceasta deşi profesorul universitar doctor în drept Corneliu Turianu, unul dintre artizanii legilor de purificare morală a României, a explicat cât se poate de doct că “în statutul unui partid se poate preciza – fără temerea că s-ar încălca vreun principiu constituţional – că „din structurile executive şi de conducere ale partidului nu pot face parte acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului””.

Iată, aşadar, şi dovada, respectiv transpunerea în realitate a acestui enunţ:

În statutul partidului anticomunist TPT, dupa cum vedeţi în imaginile alăturate, este prevăzut negru pe alb că nu pot fi membri ai partidului cei care au avut funcţii în PCR şi cei care au colaborat cu organele de represiune ale ultimelor dictaturi ale României. Partidul a fost înregistrat legal, singura problema invocată de procurorul de şedinţă în 1993 fiind titulatura acestuia, care reproducea numele unei reprezentări politice a faimoasei mişcări anticomuniste şi anticorupţie Legiunea Arhanghelul Mihail. În cele din urma denumirea a fost schimbată în Partidul Pentru Patrie (până în 2012, când a fost reluată cea originală, anul trecut formaţiunea câştigând şi un proces cu procurorii Institutului Elie Wiesel prin care se încerca desfiinţarea acesteia). Partidul Pentru Patrie, respectiv Totul Pentru Ţară, s-a reînscris la fiecare modificare a Legii partidelor politice fiind şi azi înscris ca partid politic, conform registrului special al Tribunalului Bucureşti. Unde este, aşadar, “neconstituţionalitatea”?

Un alt criteriu de acceptare ca membru al partidului bătrânilor anticomunişti – după cum este stipulat, “discriminatoriu”, în statutul lor – este “să ai un trecut nepătat”. Nici acesta nu se aplică, după câte se vede, la Partidul România Unită.

NSF Opposition Political Rally in Bucharest

Statutul TPT si Jos comunismul in Piata Universitatii 1990. Foto: Peter Turnley – Corbis

Vedeţi şi: Doamna Aspazia Oţel Petrescu şi badia Nicolae Purcărea, martiri ai temniţelor comuniste, au împlinit 91 de ani. La Mulţi Ani! »

Résolution 1481 (2006)1 Nécessité d’une condamnation internationale des crimes des régimes communistes totalitaires

Profesorul Turianu le dă dreptate fraţilor Roncea: Poate exista un partid anti-comunist şi anti-kaghebist, dacă se vrea. La Partidul România Unită nu s-a vrut. FrontPress Exclusiv

Untitled-1După publicarea articolului desprea ruptura dintre frații George și Victori Roncea și Partidul România Unită, cei doi jurnaliști și activiști anticomuniști invocând eliminarea din statutul formațiunii în curs de constituire a propunerii privind principiul lustrației, pentru prevenirea accederii în funcții de conducere a foștilor activiști PCR sau cadre din fosta Securitate sau alte structuri represive ale regimului ceaușist, deputatul Bogdan Diaconu, liderul PRU, a invocat o decizie a Curții Constituționale.

Este vorba de Decizia 308 din 28 martie 2012, judecătorii decizând la vremea respectivă că principiul lustraţiei este neconstituţional. Liderul PRU a spus astfel că dacă în statutul formaţiunii s-ar fi făcut referiri la lustraţie, s-ar fi oferit practic un pretext Tribunalului Bucureşti să respingă înregistrarea partidului.

Astăzi am primit la redacție în exclusivitate o replică semnată de George și Victor Roncea, prin care cei doi combat acest argument. Redăm integral în rândurile următoare textul menționat:

George Roncea pe Arhitectura in Piata Universitatii”Bogdan Diaconu face uz din păcate de o retorică găunoasă și mai ales face dovada necunoașterii Legii Lustrației la care se referă, a necunoașterii hotărârii CCR cu privire la neconstituționalitatea lustrației, nu cunoaște nici definiția și sensul termenului folosit, nu cunoaște legea partidelor și nici prevederi legale în uz cu privire la discriminare. Deși este absolvent de Drept. Și dorește să conducă un partid politic.

Mai mult, în răspunsul său, după publicarea motivelor pentru care am anunțat publică ne despărțim de cei care s-au adunat într-un proiect politic teoretic de dreapta, semnalizând însă la stânga, Bogdan Diaconu face o eroare logică majoră ce pune în discuție nivelul său de (ne) cunoaștere a unor norme elementare de drept.

Pentru clarificarea deplină a situației, și a așa ziselor temeiuri juridice invocate de Bogdan Diaconu, am solicitat opinia – judecata – unui autentic judecător, o somitate în domeniul Dreptului, magistrat de o viață, ce a parcurs toate nivelele ierarhiei judecătorești până la poziția de președinte al Tribunalului Municipiului București și înalta funcție de judecător al Curții Supreme de Justiție. De asemenea fostul parlamentar Corneliu Turianu în calitate de practician al dreptului, profesor universitar, conducător de doctorat, a susținut o enormă activitate științifică, didactică și publicistică. Mai supremă autoritate în temă nu cunoaștem.

Vă oferim în exclusivitate, la finalul replicii noastre, cu acordul său desigur, observațiile sale pe această temă, deoarece a urmărit tema, care chiar nu este una derizorie, colaterală, ci una de esență, fundamentală pentru întreaga societate, chiar și așa, prilejuită de un „scandal” despre Lustrație – sau mai degrabă de neînțelegerea ei.

Prima confuzie să zicem a reprezentantului viitorului PRU provine din necitirea textului de lege invocat chiar de el prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat ca neconstituţionale doar dispoziţiile art.1 lit. g) din Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Deci, să subliniez încă odată ce n-a citit președintele PRU, ori s-a făcut că nu pricepe din hotărârea CCR care se referă la: „limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice” a foştilor etc şamd.

Ca parlamentar măcar ar fi trebuit să cunoască ce s-a votat în Parlament şi ce a decis Curtea Constinutionala. De când este vreodată o poziţie oarecare într-un partid politic asimilata drept o „funcţie sau demnitate publică”? De când? De niciodată.

Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia, nu este nici o companie privată sau multinaţională. Un partid este o formă a exercitării de către cetăţeni a dreptului de asociere consfințită prin Constituţia României din 1991, unde se arată în Articolul 37 (1) ca: “Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice”.

Un partid se guvernează conform dreptului la libera asociere în baza unui contract care nu contravine normelor de drept, nu e ilicit și conform acordului parţilor nu e nimeni obligat să adere.

Nu este în niciun caz o restrângere în exercitarea drepturilor cetăţeneşti instituirea unor reguli interne de funcţionare în baza unor criterii adoptate de comun acord prin statut, câtă vreme sunt respectate prevederile legii, respectiv Legea nr. 14 din 2003, Legea partidelor politice.

Termenul de Lustrație, la origine, definea un ritual roman de purificare, de curățire. Termen folosit după prăbușirea regimurilor comuniste din 1989, drept un proces constând în „măsuri administrative de care uzează regimurile post-totalitare pentru a exclude din instituţiile publice pe acele persoane care au lucrat pentru sau au colaborat cu regimul comunist”.

Cu mulți ani în urmă, în timp ce fratele meu mai mic, Victor se afla la Washington, subscrisul Roncea senior, am fost invitat în Germania, ca reprezentant al Ligii Studenților, alături de Ticu Dumitrescu ca reprezentant al foștilor deținuți politici, să vedem cum realizează Comisia Gauck Lustrația, mai întâi de toate a celor din STASI, securitatea subordonată KGB. Ni s-a explicat, cu Convenția Drepturilor Omului în mână ce trebuie făcut (și) în România fără a încălca vreun drept fundamental. Așa s-a născut proiectul de lege ce a dus la comicăria CNSAS, deoarece la noi lucrurile nu pot fi bine făcute, ca la ei, astfel s-a ajuns în final, ca după 21 de ani de vorbăraie pe tema așa zisului proces al comunismului, să nu poată fi adoptată măcar formal și simbolic o măsură legală de oprire a cotropirii pîrghiilor statului de către comuniști și urmașii lor. Nemții și-au făcut treaba, acolo la ei, pastorul Gauck este acum președintele Germaniei, românii au ales și ei un german de origine în fruntea țării, dar în rest totul diferă. Nici măcar la nivelul unui amărât de pseudo partid naționalist n-am reușit introducerea unei prevederi minimale cu privire la fostele cadre ale Sistemului.

N-am cerut nicăieri ceva ce aduce măcar pe departe cu definiția lustrației deoarece o prevedere statutară a unei organizații politice nu este o măsură administrativă iar partidul nu este o instituție de stat. Este o opțiune de bunsimț restrângerea accesului vechilor comunişti şi securişti la conducerea unei organizaţii de tineri ai noii generaţii, mai ales acum în anul 2014, când milioane de români au cerut răspicat – și au votat apăsat – ca să nu mai fie comuniști sau urmași de-ai lor în fruntea Țării. Nimeni nu le-a interzis să fie membri de orice fel ai partidului dacă vor, ci doar să nu râvnească la butoanele şi pârghiile conducerii unei organizaţii de dreapta, ce se pretinde creştină, pro familie şi Biserică. Comuniştii urăsc Biserica, urăsc credinţa, urăsc familia, iubesc doar banul şi tot ce este drăcesc în general și sunt corifei ai inversiunii ca și Vadim Tudor, cunoscut drept Tribunul homosexualilor, după o hotărâre judiciară, chiar în opoziție cu subscrisul, cel care am probat această calitate aparte a șefului PRM (după ce a votat în favoarea homosexualilor şi pedofililor la Parlamentul European).

Respingerea comunismului, de către o organizaţie ce se pretinde naţionalistă, ca PRU, deci opusă internaţionalismului, o formațiune ce susține că își asumă normalitatea, adică Patria și Neamul, este implicită. Respingerea calităţii de organ deconducere a vreunui fost organ de conducere din structurile represive comuniste nu este o discriminare şi nu aduce atingere niciunui drept constituţional. Dimpotrivă este o întărire a ordinii constituţionale.

Partidul comunist fiind un curent subversiv internaţionalist cu practici conspirative ce săpa la temelia statelor şi subjuga interesul naţional unui interes supranaţional ca şi masoneria este ab inițio un atentator la ordinea de drept constituţională.

Iar partidul comunist este de facto scos în afara legii în România, fie şi dacă avem în vedere crimele comise pe parcursul atâtor ani de dominaţie.

În opinia mea, şi mă număr printre cei care am luptat cu arma în mână în decembrie 1989, comunismul a fost condamnat în stradă, cu preţul sângelui. Şi mai apoi, încă odată, comunismul a fost condamnat în veșnicie, după ce în iunie 1990, din nou, s-a tras în noi, în tinerii anticomunişti ai Pieţei Universităţii, iar cei care au scăpat de glonț au fost martelaţi cu răngile şi calcaţi în picioare de către gibonii lui Ilici. Nici eu şi nici fratele meu nu ne considerăm victime, am făcut ce trebuia să facem, n-am plecat acasă în noaptea de 13 spre 14 iunie, nu am părăsit Piaţa Universităţii şi am votat prin vot deschis, democratic, sărămânem să luăm bătaie de la mineri. Am ştiut de la bun început că va fi un preţ, pentru tot ce am făcut împotriva Haitei lui Ilici, a kaghebiștilor săi, a reţelei kominterniste care a pus mâna pe putere, prin fraudă şi datorită suportului rusesc. După atâţia ani de la acele momente cumplite nu avem niciun motiv să ne dezicem, până la sfârşitul vieţii, de acel “ceva” pentru care am fost dispuşi să plătim cu o moarte.

Acel “ceva” era un lucru simplu, de bun simţ elementar. Noi am cerut doar atât – “fără comunişti, fără securişti în fruntea ţării!”. N-am cerut Nuremberg, n-am cerut spânzurarea nimănui. Noi am venit cu o floare ei cu bâte şi topoare.Comuniştii şi nomenclaturiştii kominterniști au rămas la putere şi rezultatelese văd. Dezmăţul corupţiei de azi aparţine neociocoimii roşii, comuniştilor şi urmaşilor lor.

Ceea ce am cerut să fie introdus în Statutul PRU, şi eu şi fratele meu, acele două rânduri, erau benefice partidului. Era o prevedere de salvgardare a valorilor organizației, căreia noi doi i-am oferit o doctrină și un program naționalist autentic, cu inspirația lui Iorga nu a lui Roller, elaborată de lideri ai Pieței Universității nu ai mizeriei care a fost PRM. Noi am sperat și ne-am dorit ca PRU să fie o formațiune ce putea da un semnal de însănătoşire a societăţii româneşti, o organizație ce ar fi putut reprezenta un model de generație. O generație tânără ce are ca scop protecția reperelor fundamentale ale națiunii, ale democrației și ale statului de drept nu doar prin vorbe găunoase ci prin fapte.

Citez paragraful incriminat, cerut de noi pentru a fi introdus în Statut: „din structurile executive și de conducere a PRU nu pot face parte persoane care au activat în structuri represive și de conducere ale Statului comunist (Securitate, Miliție, PCR) sau din alte structuri similare ale fostului Bloc sovietic.” Deja Bogdan Diaconu, mai fraged pe zona spațiului ex-sovietic apucase să se afișeze public pe direcția Chișinău cu un amploaiat al vechilor structuri kaghebiste, pe post de lider PRU pe Moldova. Deja la sediul partidului încă neînființat dădea târcoale un Ilie Neacșu, cel care a patronat o publicație încă mai abjectă decât latrinele media ale lui Vadim Tudor, numită la derută “Europa”, din arcul coodonat de Măgureanu. Deja pentru Iași era ventilat de Hogea numele unui Tompea, un personaj sinistru, pesedist de frunte, indexat pe vremuri alături de răposatul Radu Timofte, slugoiul servil al infractorului Vîntu, pus de acesta șef la SRI, pentru a mina din interior Statul. Deja la nivel local au început să se bobineze traseiști ai vechilor structuri, unii cu damf penal. Moştenitorii sistemului comunist se prezumă în mod logic că după ce o viață au servit fostul regim comunist au împărtăşit şi încă mai împărtăşesc valorile specifice acestuia. Moștenitorii cu pricina s-au amorezat brusc și misterios de PRU, partid de dreapta, nu se știe de ce.

I s-a explicat prieteneşte tânărului Diaconu că singura modalitate statutară de împiedicare a invaziei trolilor ăstora ai tenebrelor vechiului Regim este acea prevedere de Statut invocată. Și alți colegi au fost de aceeași opinie. S-a dovedit însă, într-un final, că nu Bogdan Diaconu conduce partidul ci un personaj cu adevărat conectat la rețeaua vechilor structuri, cel care a decis să oblitereze prevederea statutară introdusă, invocând… Tribunalul de la Nuremberg, legea discriminării, aspectul restrictiv antiuman etc şamd… mai lipsea să invoce Codul lui Hammurabi, Codul lui Oreste (scuze Oreste), Tablele lui Moise ori Decameronul lui Boccacio în apărarea săracilor securişti, kaghebiștişi nomeclaturiști ai PCR, expuși crudei persecuții politice de către PRU.

Când așezi la temelie o impostură, când minți oamenii încă înainte să te înființezi, tot prin fraudă, ca multe alte partide, când pretinzi că ești de dreapta dar ești amidextru se cheamă că te aşezi clar împotriva şi a Legii şi a bunului simţ.

Dacă asta e aşa zisa noua generaţie politică a secolului 21, ne bucurăm maxim că nu facem parte din ea, preferăm să rămânem alături de vechii golani ai Pieţei Universităţii, vetuşti dar oneşti cu capetele sparte, cei cu „mai bine haimana decât trădător, mai bine mort decât comunist!”…

George Roncea

Subsemnează

Victor Roncea

La această declarație publică primită la redacție a fost atașată și lămurirea profesorului universitar doctor Corneliu Turianu:

Prof Univ Corneliu Turianu - CNSAS”Examinând sesizarea de neconstituţionalitate a Legii Lustraţiei, Curtea Constituţională a României a decis că „Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”.

Precizez de la bun început că, spre deosebire de Legea Lustraţiei, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Din acest punct de vedere, CNSAS este instituţia chemată a sesiza instanţa de contencios administrativ, competentă a se pronunţa cu privire la calitatea de colaborator sau lucrător a persoanei care a îndeplinit acte şi fapte „care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (colaborator) ori „a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului” (lucrător).

Aşa fiind, consider că în statutul unui partid se poate preciza – fără temerea că s-ar încălca vreun principiu constituţional – că „din structurile executive şi de conducere ale partidului nu pot face parte acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”.

Cu stimă,

Prof. Univ. Dr. Corneliu Turianu

Sursa: FrontPress.ro

Prin prezenta, subsemnatul Victor Roncea anunţă că se retrage din proiectul “România Unită”. Rămân fidel idealurilor Pieţei Universităţii 1989 – 1990

Foto de Dinu Lazar 21 Decembrie 1989 Magheru 14.30 via Roncea Ro

21 Decembrie 1989, Magheru – Fotografie de Dinu Lazar

Detalii la FrontPress şi Roncea.net

Vedeti si Noi acuze ale fraților Roncea la adresa Partidului România Unită din cauza “toleranței față de comuniști”

“În anii dictaturii se putea spune că doar foarte puţini chiar voiau comunismul, un număr infim de cetăţeni spălaţi pe creier. A urmat lovitura de stat din 89, apoi un respiro de libertate socială autentică, exact cât a durat convingerea libertăţii, curajul ei. Acesta s-a stins repede, pe de o parte în faţa evidentei înfrângeri politice, pe de alta dintr-o previzibilă deznădejde. Apoi circul cum că ar exista pluri-partidism, când de fapt este o singură linie şi o singură idee, un singur partid, cu multe nume şi cu aceleaşi scopuri. Linia partidului = distrugerea ţării.” – Un citat exclusiv dintr-un articol ce nu-mi aparţine şi care urmează să apară, mâine, pe Ziaristi Online

Piata Universitatii 1990. Foto: Pascal Le Segretain - Corbis

Piata Universitatii 1990. Fotografie de Pascal Le Segretain – Corbis

10 Decembrie, Corneliu Codreanu şi generaţia României care a dat martirii anticomunişti şi Sfinţii Închisorilor. In Memoriam Duiliu Sfinţescu şi Elena Zelea Codreanu (2 decembrie 1902 – 5 septembrie 1994)

Corneliu-Codreanu-in-mijlocul-studentilor-generatiei-de-la-192210 decembrie este şi ziua în care a fost înfiinţată, în 1991, Mişcarea Pentru România. Despre ziua de 10 Decembrie 1922, Corneliu Codreanu (foto centru) scrie in memoriile sale:

“Eram încă la Iena, când într’o bună zi, am fost surprins de vestea că, întreaga studenţime română de la toate universitățile, s’a ridicat la luptă. Această nebănuită de nimeni manifestare colectivă a tinereții românești a fost o izbucnire vulcanică pornită din adâncurile nației. Ea s’a manifestat mai întâi la Cluj, în inima acelui Ardeal care a luat poziție ori de câte ori neamul s’a găsit în impas, pentru ca aproape concomitent să irumpă violent în toate celelalte centre universitare. Într’adevăr, la 3-4 Decembrie, la București, Iași, Cernăuți, sunt mari manifestații de stradă. Întreaga studențime română este în picioare, ca într’un ceas de mare răspântie. Pentru a mia oară rasa aceasta, a pământului, amenințată de atâtea ori în decursul veacurilor, își arunca tineretul în fata primejdiei spre a-si salva ființa. Un mare moment de electrizare colectivă, fără pregătire prealabilă, fără discuții pro si contra, fără decizii luate în comitete, fără ca cel puţin cei din Cluj să se cunoască cu cei din Iași, Cernăuți, București. Un mare moment de iluminație colectivă ca lumina unui fulger în mijlocul unei nopți întunecoase, în care o tinerime întreagă își vedea linia de viață a ei si a neamului. Această linie trece luminoasă dealungul întregii noastre istorii naționale si continuă virtual dealungul întregului nostru viitor românesc, indicând calea de viață si de onoare pe care va trebui să mergem si noi si strănepoții noștri, dacă voim viață si onoare pentru neamul nostru. Generațiile se pot așeza pe această linie, se pot apropia sau în-depărta de ea. Având putința deci, de a da pentru neam de la maximum de viață si onoare, până la maximum de dezonoare si rușine. Câteodată pe această linie se ridică numai indivizi izolați părăsiți de generațiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morți si de martiri ai trecutului si viața de mâine a neamului. Aici nu interesează majoritatea, fie ea de 99%, cu părerile ei. Nu părerile majorității determină această linie de viață a neamului. Ele, majoritățile, se pot numai apropia sau îndepărta de ea, după starea lor de conștiință si virtute sau de inconștientă si decădere. Neamul nostru n’a trăit prin milioanele de robi cari si-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii, cari în fata jugului străin nu s’au supus, ci si-au pus flinta în spate si s’au ridicat pe potecile munților, ducând cu ei onoarea si scânteia libertății. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majoritățile” lase si „cuminți”. Ei înving sau mor; indiferent. Pentru că atunci când mor, neamul trăiește întreg din moartea lor si se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca niște chipuri de aur care, fiind pe înălțimi, sunt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cât de mari si cât de numeroase, se așterne întunericul uitării si al morții. Aparține istoriei naționale, nu acela care va trăi sau va învige – cu sacrificarea liniei vieții neamului – ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menține pe această linie. Ea este predeterminată de înțelepciunea lui Dumnezeu; ea a fost văzută, în ziua de 10 Decembrie, de studenții români. Şi în aceasta stă valoarea zilei: o întreagă tinerime românească a văzut lumina. La 10 Decembrie, delegați din toate centrele, se adună la București, își fixează în zece puncte ceea ce au crezut că formează esența mișcării lor si se declară greva generală pentru toate Universitățile, cerându-se realizarea acestor puncte. Nu este 10 Decembrie mare prin valoarea formulării care s’a făcut atunci, după cât au putut delegații formula din esența adevărului care frământa sufletul întreg al studențimii române. Este mare prin miracolul trezirii acestei tinerimi la lumina pe care a văzut-o sufletul ei. Este însemnată ca zi a hotărârii. A hotărârii la acțiune, a declarării războiului sfânt, care va cere acestei tinerimi române atâta tărie de suflet, atâta eroism, atâta maturitate, atâtea jertfe cunoscute si necunoscute, atâtea morminte! 10 Decembrie 1922 cheamă tineretul pământului acestuia la un mare examen. Nici cei din București si nici eu care eram departe si nici alții, care poate erau copii prin liceu, dar care astăzi lâncezesc în adânci închisori sau dorm sub pământ, n’am crezut că ziua aceasta ne va purta prin atâtea primejdii, si ne va aduce atâtea lovituri si atâtea răni în lupte pentru apărarea tării noastre.”

Sursa info: Universitatea din Viena a comandat cele 27 de volume ale lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu. Semnificatiile zilei de 10 Decembrie

Sursa foto: Ultimul secretar al lui Corneliu Zelea Codreanu, profesorul Duiliu Sfintescu, despre impostori. DOC

Dl Prof Duiliu Sfintescu, secretarul Capitanului si Dna Elena Codreanu la 90 de ani
Corneliu Codreanu si doamna sa, Elena

Părintele Arsenie Papacioc: “Ce mă-sa caută ungurii în Ardeal?! Să se ducă de unde-au venit!”. “Decebal n-a murit!”. “Nu există înfrângere. Dar trebuie întâi să ştii să mori”. VIDEO

“Basarabia e şi-un tampon între noi şi ruşi, care ne mai fereşte. Ruşii un popor fără fund. Şi ungurii sunt foarte primejdioşi. Câinoşi. Eu am fost primar al Zărneştiului. Dom’le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Şi s-a întâmplat de s-a făcut o mişcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Şi acum, ei, care sunt intruşi, vor să pună mâna pe Ardeal.
Mulţi mă întreabă ce părere am despre Ţară. Ţara Românească, vă rog să mă iertaţi, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria Pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziţie de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat nici un metru de pământ de la străini, şi uite, din toate părţile trag de noi. Ce ma-sa cauta-n Ardeal?! Sa se duca de unde-au venit!”

– Fragment dintr-o inregistrarea realizata de Victor Roncea

“Sunt foarte optimist în privinţa viitorului neamului românesc. Poporul român e cel mai adaptabil popor la învăţătura creştină. N-am dus niciodată un război de cucerire, ci numai de apărare. Exact poziţia Bisericii.
Faptele neamului nostru de mii de ani sunt numai creştine. N-am luat nimic de la nimeni. Nouă toţi ne-au luat. Ruşii pe-o parte, ungurii pe-o parte, bulgarii la fel. Adică ce, suntem marfă fără stăpân? Doar suntem fiii lui Decebal! Decebal n-a murit!”

– Fragment dintr-un interviu publicat in revista Veghea de Florian Palas


“Nimeni nu s-a imbracat in haine soldatesti ca sa fie infrant. Nu exista infrangere. Dar trebuie intai sa stii sa mori”

– Fragment dintr-o filmare realizata de George Roncea


“Iata deci… nu putem gandi decat la moarte. Fericiti toti ce mor pentru iubirea crestina – Singura eliberare!” – Desen de Părintele Arsenie Papacioc

Desen Parintele Arsenie Papacioc 23 august 1988 Moartea si Ortodoxia

Cititi si: MARTURISITORII

Închisorile Părintelui Arsenie Papacioc (13 August 1914 – 19 Iulie 2011)

Urmărit toată viaţa. Biografia Părintelui Arsenie Papacioc Luptătorul, conform documentelor Siguranţei şi Securităţii din Arhivele CNSAS

Ne vorbeste Parintele Arsenie: “M-au arestat cu 89 de ofiteri, trei camioane de ostasi si doua masini mici. Iar eu le-am spus asa: S-a cutremurat muntele si a iesit un soarec!”

Părintele Arsenie Papacioc: „Sunt mereu cu Cleopa în inimă!“

Părintele Arsenie Papacioc. Trei ani în Cer. Un omagiu fotografic de Cristina Nichituş Roncea cu o serie de fotografii INEDITE şi un cânt IN MEMORIAM

Părintele Arsenie Papacioc. Trei ani în Cer. Un omagiu fotografic de Cristina Nichituş Roncea cu o serie de fotografii INEDITE şi un cânt IN MEMORIAM

Parintele Arsenie Papacioc 00 - foto Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea
Parintele Arsenie Papacioc 15 - foto Cristina Nichitus Roncea

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Părintele Arsenie Papacioc, fost deţinut politic (apartenenţă la Mişcarea Legionară şi grupul “Rugul Aprins”)

13 August 1914, Misleanu – 19 Iulie 2011, Mănăstirea Techirghiol

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sursa şi alte fotografii cu Părintele Arsenie:

Părintele Arsenie Papacioc, Duhovnicul de la Marea Neagră. Trei ani în Cer. Fotografii inedite In Memoriam

Parintele Arsenie Papacioc: “Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum? “

Parintele Arsenie Papacioc: “Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! 

Ultimul drum: 21 iulie 2011. Inmormantarea Parintelui Arsenie Papacioc. 

Revista “Familia Ortodoxa” – Parintele Arsenie Papacioc

Sâmbătă, 19 iulie, la data împlinirii a trei ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui nostru Arsenie Papacioc, are loc slujba parastasului, săvârșită de Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, informeaza Manastirea Sfânta Maria – Techirghiol.

Citiţi şi: O convorbire cu Părintele Arsenie realizată de George şi Victor Roncea împreună cu Iulian Liţă: “Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.”

Col. Ion Petrescu crede ca Zbigniew Brzezinski e gaga. Sau zuzu. Subscriu, cel putin in ce priveste Ucraina. Dar daca papusarul si-a batut joc de toti pentru triumful patriei sale, Polonia?

Zbigniew Brzezinski si asa zisul Osama ben Laden in Pakistan 1980

Zbig si Obama?

Zbigniew Brzezinski, pe care eu unul il consider artizanul razboiului din Ucraina (conflict cu posibile rasfrangeri peste granite de care trebuie sa tinem serios seama) si papusarul din umbra al actualului presedinte al SUA, se pare ca e gaga. Sau zuzu. Aici nu ma pot hotari… E drept, omul a scris prin ’97 ca Ukraine is the Western outpost to prevent the recreation of the Soviet Union.” Dar, “bro”, in 2014 nu credeti ca e… prea tarziu?

Reputatul analist militar Ion Petrescu, aflat momentan in rezerva cu gradul de colonel, il analizeaza sec pe “marele guru”, intr-un articol complex publicat de Adevarul cu trimitere de pe blogul sau. Si iata ce observa col. Petrescu:

“Reacţiile europenilor nici nu merită a fi comentate, acestea fiind din start limitate, practic fără efect descurajant asupra iniţiatorilor agresiunii armate contra Ucrainei.

Într-un asemenea context am dat peste opinia lui Zbignew Brzezinski, un vizionar american, fost consilier prezidenţial, pentru securitate naţională, între anii 1977-1981, ale cărui predicţii, de-a lungul ultimelor decenii, au pus pe gânduri şefi de state şi de guverne, iar cei mai înţelepţi au ţinut cont de sugestiile sale, bine cântărite, la nivel strategic.

Publicată în cotidianul The Washington Post, părerea domnului Brzezinski este o bătaie amicală pe umărul preşedintelui Barack Obama, atras mai mult de alergările pe culoarele Casei Albe, în compania lui Joe Biden, pentru a da o pildă de combatere a sedentarismului, decât de securitatea aliaţilor Statelor Unite şi ale partenerilor din zona Mării Negre. (…)

Dar domnul Brzezinski se înşeală când afirmă că dacă armata invadatoare rusă ar întâlni o rezistenţă militară ucraineană serioasă, atunci Putin ar decide revenirea forţei sale expediţionare în Rusia.

Scrie înţeleptul octogenar:

“Succesul său iniţial l-ar putea tenta să repete performanţa mai direct în provinciile estice ale Ucrainei. Daca va avea succes, a treia fază concludentă ar putea fi apoi direcţionată, printr-o combinaţie de tulburări politice şi utilizarea din ce în ce evidentă de forţe ruse, ca să răstoarne guvernul de la Kiev. Rezultatul ar fi, astfel, similar cu cele două faze de sechestrare, de către Hitler a regiunii sudete, după Munchen în 1938 şi ocuparea definitivă a oraşului Praga şi Cehoslovaciei, la începutul anului 1939.

Mult depinde de cât de clar transmite Occidentul dictatorului de la Kremlin – o imitaţie parţial comică a lui Mussolini şi un memento mai ameninţător a lui Hitler – că NATO nu poate fi pasiv dacă izbucneşte războiul în Europa . În cazul în care Ucraina este zdrobită, în timp ce Occidentul pur şi simplu doar priveşte, noua libertate şi securitate, a statelor riverane România, Polonia şi cele trei republici baltice ar putea fi , de asemenea, ameninţate .”

Conform obsesiei lui Obama, de a evita, cu orice preţ, un nou război, în care America să se implice masiv, precum în Irak şi Afganistan, şi Zbignew Brzezinski vizează alte măsuri posibile, precum necesitatea ca Occidentul să recunoască imediat actualul guvern al Ucrainei ca fiind legitim.

Apoi urmează marea surpriză!

“Occidentul ar trebui să transmită – privat în această etapă, astfel încât să nu umilească Rusia – că armata ucraineană poate conta pe ajutorul Vestului imediat şi direct, astfel încât să îşi sporească capacităţile sale de apărare . Nu ar trebui să fie lăsat vreun dubiu, în mintea lui Putin, că un atac asupra Ucrainei ar putea precipita un angajament prelungit şi costisitor, fără îndoială, şi ucrainenii nu ar trebui să se teamă că vor fi lăsaţi în voia soartei.”

Adică toată Europa este uimită de abilitatea Forţelor Speciale Ruse, de a acţiona fără însemnele armatei lui Putin, deloc de o manieră…privată, ci publică şi ofensivă, iar aliaţii ar trebui să poarte rochiţe de domnişoare, şi să se ascundă după draperiile din Bruxelles, Londra, Paris şi mai ales Berlin, de unde, din vârful buzelor, pe căi diplomatice, clasificate, să promită ce or mai putea promite şi dacă vor mai avea timp să se şi ţină de cuvânt.

Bravo, bunicule Zbignew Brzezinski!

Ucraina este în genunchi, iar onorabilii din spatele uşilor capitonate trebuie să se poarte cu mănuşi, pentru că soarta lor, momentan, nu este deloc ameninţată. Aparent.

Urmează un sfat de old boy, în care vizionarul de ieri, visătorul de azi indică, aşa, într-o doară, că “forţele NATO , în conformitate cu planurile de urgenţă ale organizaţiei , ar trebui să fie pus în alertă.”

Alertă bună, cel mult, pentru noi filmări, la episodul doi, din ceea ce va fi, cândva, prăbuşirea iluziilor pacifiste de la Casa Albă.

Cum să ajungă liderul de la Kremlin, în viziunea distinsului  vizionar american, la concluzia că Occidentul va stopa alte acţiuni militare aventuriste, în inima Europei, dacă tot Zbigniew Brzezinski sugerează că aliaţii ar trebui să liniştească Rusia, că nu încearcă să atragă Ucraina în NATO sau să o întoarcă împotriva Federaţiei Ruse?!…”, se intreaba col. Ion Petrescu. Integral la Adevarul.

Am citit de doua ori articolul lui Zbig din WP de marti, 4 martie a.c., cu titlul “What is to be done? Putin’s aggression in Ukraine needs a response“. L-am citit de doua ori pentru ca nu imi venea sa cred ca un personaj – pe care am avut ocazia sa-l intalnesc si eu, la Washington, in anii ’90 (avea o mana reeece… de reptila, brrr…), cotat drept un geniu malefic al geopoliticii mondiale poate gandi ca un scolar putin retard. Unde-i Zbig cel de odinioara si cum o fi reusit pana azi sa umble la mintile tipilor de la butoanele lumii? Chiar asa tampiti sunt astia? Chiar asa!

Dar daca papusarul si-a batut joc de toti, distrugand Ucraina in beneficiul patriei sale mult iubite, Polonia? Pentru ca in aceeasi lucrare citata mai sus, The Grand Chessboard, Zbig se scapa, ca sa zic asa, afirmand: “Ukraine’s loss of independence would have immediate consequences for Central Europe, transforming Poland into the geopolitical pivot on the eastern frontier of a united Europe”. Pam-pam. O ipoteza…

Si George Roncea are opinii similare cu col. Ion Petrescu, intr-un articol ceva mai serios de pe blogul sau:

“Chiar daca are atributele unui geniu, Brzezinski – alaturi de majoritatea sovietologilor – s-a inselat deseori in deceniile trecute: in ajunul revoltelor anticomuniste din 1956, din Ungaria si Polonia, el afirma ca in statele „de tip sovietic“ nu este posibila nici o schimbare, iar la sfarsitul anilor 60, sustinea ca nu doar Statele Unite, ci si Uniunea Sovietica aveau sa intreaca in curand Europa si Japonia in domeniul tehnologiilor avansate. O parte din previziunile sale nu s-au implinit iar greselile sale – la scara geopolitica au produs si produc necazuri la nivel mondial. Joaca de-a ucenicul vrajitor cu Islamul este un exemplu.” Integral la Roncea.net – Brzezinski, povestea unul drac mondial

 PS: Interesant ca in hartile lui Zbig, Republica Moldova apare unita cu Romania in 2010. Si de ce nu v-ati tinut de treaba?! 🙂

Harta lui Zbigniew Brzezinski pentru Ucraina, Moldova si Romania in 2010

 

Premiul “Eminescu, ziaristul” dedicat de Victor Roncea Parintelui Justin Parvu. Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti 2013: Dimitrie Vatamaniuc, Nae Georgescu, Al. Oprea, Miron Manega si Victor Roncea. FOTO/VIDEO

Mihai Eminescu si Nae Georgescu -foto-Cristina-Nichitus-Roncea - Ziaristi Online

Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu, premiate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România

Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu au fost premiate, vineri, 28 iunie 2013, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).

Uniunea a acordat eminescologului Nicolae Georgescu, ziariştilor Miron Manega şi Victor Roncea, precum şi academicianului Dimitrie Vatamaniuc distincţia “Eminescu ziaristul”. Totodată, UZPR a dat post-mortem acelaşi premiu profesorului Alexandru Oprea.

“Eminescu a fost un mare ziarist şi breasla aceasta a presei îşi trage seva şi din ceea ce a lăsat el. Eminescu este, într-un fel, părintele breslei noastre”, a declarat preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan. El a amintit că pe 28 iunie 1883 publicistul Eminescu a fost “izgonit” din redacţia “Timpul”.

“Dedic acest premiu Părintelui Iustin Pârvu, care a plecat la ceruri acum 12 zile. Lui îi datorez faptul că sunt aici, pentru că în momentul în care am fost eliminat din presa centrală – asa-zisa “de partide si de state”, pentru ca acum e vorba de mai multe state care guverneaza presa din Romania – m-am dus la dânsul şi voiam să las presa, dar el m-a obligat să nu abandonez presa, mi-a interzis să o abandonez si m-a indemnat să merg înainte”, a declarat jurnalistul Victor Roncea.

Cu prilejul acordării premiilor UZPR a fost lansat volumul “O zi din viaţa lui Eminescu”, semnat de Nicolae Georgescu, ce descrie ultima zi a lui Mihai Eminescu în redacţia “Timpul”.

Sursa: AGERPRES/ (AS – autor: Iulia Petre Carciog, editor: Mirela Bărbulescu)

Nota mea: MULTUMESC, UZP!

Dupa cum am spus si in cadrul manifestarii de exceptie de la Muzeul Literaturii Romane, trebuie  amintit si faptul ca fratelui meu, ziaristul George Roncea, i se datoreaza “instigarea” profesorului Nae Georgescu la redescoperirea publica a lui Eminescu – jurnalistul. Campania lansata de Civic Media in urma cu cinci ani – prin ziarele la care lucram, Atac si Ziua –  a prins roade si astazi, dupa zeci si zeci de ani de negura, ies la lumina nenumarate date ascunse despre viata si moartea lui Eminescu. Trebuie sa le multumim tuturor celor care rostesc raspicat adevarul despre Eminescu, Adevarul lui Eminescu. Doamne, ajuta!

Alte articole la despre Premiile “Eminescu, ziaristul” la: Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania

Cuvantul Libertatii – ”Eminescu, ziaristul“ / Jurnalistul Victor Roncea : „Cel mai onorant premiu din cariera mea !”

Constiinte jurnalistice si premii: Premiile UZPR “Eminescu Ziaristul” – iunie 2013

Vedeti si Mihai-Eminescu.Ro, Ziaristi Online, Certitudinea

FOTO si VIDEO de la manifestarea de la Muzeul Literaturii Romane:

1 Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania - UZP - Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013

2 Presedintele UZP Doru Dinu Glavan la Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013 - Ziaristi Online

Premiile “Eminescu, ziaristul” – Profesorul Nae Georgescu propus ca academician al ziaristilor

3 Premiile Eminescu Ziaristul 28 iunie 2013 - Nae Georgescu - Chisu - Doina Rizea - Doru Dinu Glavan - UZP - Muzeul Literaturii - Ziaristi Online

Profesorul Nae Georgescu despre ultima zi a lui Eminescu la Timpul la Premiile UZP “Eminescu, ziaristul”

4 Profesorul Nae Georgescu la Premiile Eminescu Ziaristul - Foto Cristina Nichitus Roncea

Profesorul Nae Georgescu despre jurnalistul Victor Roncea la Premiile UZP “Eminescu, ziaristul”

5 Victor Roncea la Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013 - Foto Dan Sulugiuc - Ziaristi Online

Victor Roncea ii dedica Parintelui Justin Parvu Premiul UZP “Eminescu, ziaristul”

6 Dan Toma Dulciu la Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013 - Foto  Cristina Nichitus Roncea7 Miron Manega la Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013 - Ziaristi Online

Dan Toma Dulciu si Jurnalistul Miron Manega la Premiile UZP “Eminescu, ziaristul”

8 Actorul Eusebiu Stefanescu la Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013 - Foto Cristina Nichitus Roncea

Actorul Eusebiu Stefanescu la Premiile UZP “Eminescu, ziaristul” – 28 iunie 2013, la Muzeul Literaturii Romane

9 Nae Georgescu si Victor Roncea premiati la Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013 - Ziaristi Online

10 O zi din viata lui Eminescu la Timpul - Autografe Nae Georgescu la Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013 - Ziaristi Online

11 Premiile Eminescu Ziaristul la Muzeul Literaturii - 28 iunie 2013 - Ziaristi Online

12 Cartea de vizita a lui Eminescu de la Timpul - Foto Cristina Nichitus Roncea

Vedeti si: ”Eminescu, ziaristul“ – Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. Azi, 28 Iunie, la Muzeul Literaturii Romane. Interviu Revista Tribuna cu Nae Georgescu: Cineva vrea sa-l puna pe foc pe Eminescu. VIDEO

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova