A trebuit să treacă mai bine de o lună de zile până când presa de limbă română din România să ia notă că CIA a declasificat sute de mii de noi documente din arhiva sa, dintre care zeci de mii despre România, Pactul de la Varşovia şi Războiul Rece.
E adevărat, şi eu când am văzut anunţul CIA pe Twitter, am tăcut chitic. Şi m-am pus pe citit. Am înghiţit arhiva CIA ca pe-o merdenea fierbinte. După trei nopţi în care am parcurs sute de informări şi rapoarte privind România, Ceauşescu, Pactul, URSS, Pacepa, etc, amuzat, uneori, de cele mai multe ori întristat, am pus dosarele, pe mine şi calculatorul pe “sleep”. Mi-am zis că e mai bine să tratez noianul de informaţii mai la rece.
În rest, tăcere. E o perioadă în care presa “centrală” rezistă şi ea, pe limba ei. Şi totuşi, anual, când se apropie luna decembrie, vuieşte toată România despre cea mai mare problemă a ei: “Adevărul despre revoluţie”… (acum şi despre Mineriada).
Liniştea e spartă însă brusc de un hohot de râs feisbuchist al lui George Damian, “cel mai bun jurnalist dintre istorici şi cel mai bun istoric dintre jurnalişti”:
“N-am mai râs de multă vreme așa! În 1988 CIA avertiza Comisia pentru Serviciile de Informații din Congresul SUA că ”Orizonturi Roșii” a lui Pacepa e o prostie grosieră și ”dacă ar putea plânge copacii ar face-o, pentru că au furnizat hârtia pentru această carte”. Opera lui Pacepa era recomandată doar ofițerilor și analiștilor de informații care cunoșteau deja bine România, mai mult cu titlu de atmosferă, fără vreo relevanță specială. Încă din 1988 americanii serioși știau că Pacepa era o gogoașă toxică, doar în România anului 2017 a rămas încă un fel de vacă sfântă pentru nătărăi. Chiar am râs.”
Adnotez eu: nu din 1988, ci din 1978.
Apoi iar tăcere. Până când, pe 19 februarie, la o lună de la eveniment, o publicaţie serioasă de limbă engleză – Romania Insider – îşi asumă misiunea de a da mură în gură presei de limbă română şi publică o sinteză informativă, oprindu-se asupra a două dintre rapoartele CIA mai importante, în care este menţionat şi Iliescu, ca posibil succesor al lui Ceauşescu, cât şi posibilitatea unei lovituri de stat. Fără a aprofunda subiectul. Materialul, puţin modificat, este preluat chiar de o revistă care se pretinde de specialitate – “Historia” traficantului de copii Burci – de unde, prin răspândire prin “Adevărul” se propagă şi pe Dâmboviţa, sub diverse variante, fără a mai fi citată, evident, sursa iniţială. C-aşa-i în “presă”…
Acestea fiind spuse, vă las să vă amuzaţi puţin cu citatul specialistului CIA despre Pacepa. Revin pe subiect tot aici, cu cateva zeci de exemple din ce-am conspectat eu, privind subiectele enunţate în titlu.
Pentru cei care vor merdenele direct de la sursă, accesati arhiva CIA AICI.
Piata Universitatii, 21 Decembrie 1989 – 14 iunie 1990
Istoria noastra
21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. De la pranz ne-am aflat la Romana, pe Magheru si pe Calea Victoriei, pentru a ne reintalni pe seara in prima Zona Libera de Comunism a Romaniei. Vom ramane pe strazi, la Televiziune, la CC, la Muzeul National de Arta – Palatul Regal, in Blocul Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe zile si nopti.
Foto: Sebastian Taralunga
25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In “completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru Dialog Social).
Foto: Emanuel Parvu
26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian, supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.
26-28 Decembrie: La apelul grupului pentru formarea Ligii Studenţilor se alătură numeroşi colegi din diverse universităţi din Bucureşti şi din ţară. Se organizează alegeri în urma cărora se adoptă primul statut al LS şi sunt numite primele grupuri de reprezentanţi provizorii. Primele filiale ale ligii: Universitatea din Bucureşti, Institutul Agronomic Bucureşti, Institutul de Marină Civilă Constanţa, Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Institutul de Subingineri Constanţa.
28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.
Agentul sovietic Nicolae Militaru
31 decembrie: Agentul GRU generalul Nicolae Militaru si agentul kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza conducerea serviciului de securitate.
Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.
12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc, este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”
21 Ianuarie: Prima demonstraţie organizată în Piaţa Universităţii, după Decembrie 1989. La o lună de la insurecţia din Decembrie 1989, se comemorează sacrificiul tinerilor şi se cere aflarea şi pedepsirea vinovaţilor. Liga Studenţilor deschide pentru prima dată Balconul Universităţii.
23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si Brucan.
28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.
Foto: Emilian Savescu
12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.
18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea: “Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului – tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.
Foto: Dinu Lazar
3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata “Presei Libere”).
20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a Ardealului, perfectata de agitatori maghiari bine organizati, cu sprijinul serviciilor secrete ungare si observatia celor sovietice, soldata cu morti si raniti.
22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian, capitan de marina. Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronache, membra fondatoare a GID (foto), avea sa consemneze astfel evenimentele:
“Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate”.
23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.
24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.
George Roncea
George Roncea:
“La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept”.
La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.
Deschiderea balconului
La ora 17.00, presedintele Ligii Studentilor din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultatii de Geologie, in pofida opozitiei profesorilor. Astfel debuteaza fenomenul Pietei Universitatii. Cheia celebrului balcon este furnizata de catre o femeie de serviciu, al carei nume, din pacate, nu a fost inregistrat de posteritate.
Inaltimea balconului, prelungire simbolica a trupului Universitatii, devenit tribuna a opiniei anticomuniste confera o alta perspectiva celor care contesta fesenismul de stat si de partid. Manifestantii, care pana atunci strabateau orasul in lung si in lat, se stabilizeaza si-si alcatuiesc o fortareata asezata pe un loc strategic. Incarcatura spatiului sacru, datorata jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontiera, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra caruia se rasfrange proiectia de ordin spiritual, de continuatori si depozitari ai mesajului celor ucisi aici in decembrie, pentru libertate. Granita teritoriului Golaniei este fixata de perimetrul Universitatii si al Facultatii de Arhitectura si are ca limite periferiale intersectia, nod de circulatie vital al orasului, Intercontinentalul, care exprima simbolic Strainatatea si linia fostei baricade din 21 decembrie.
Organizarea Pietei
Studentii din cele doua facultati s-au constituit in echipe de lucru, pe “specialitati”- respectiv pe expresie vizuala si literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale carui ferestre dadeau spre Piata, unde se aflau studentii anului sase, terminal, de la Institut, care isi pregateau lucrarile de diploma. Primul text afisat pe fatada a fost punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasa. Doi colegi de la Academia de Arta au adus o enorma reproducere, facuta de mana dupa o fotografie ce-i infatisa pe Iliescu si pe Ceausescu impreuna. S-a intemeiat un grup relativ mic, format din absolventi ai Liceului de Arta N. Tonitza, studenti ai Academiei de Arta si ai Institutului de Arhitectura. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alaturat forte de la Grupul Independent pentru Democratie, asociatie cu multi medicinisti si cu un spirit intreprinzator remarcabil, condusa de Cornel Fieroiu.
Echipa Arhitecturii
Am realizat un proiect scenografic al amenajarii spatiului imagistic al Pietei, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era sa se obtina o particularizare distincta a Zonei Libere, atat prin dispunerea lozincilor, care trebuiau sa delimiteze Piata, cat si prin continutul mesajului inscris pe suprafata panzelor. Am compus o sigla a Golaniei, fixata pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului pacii utilizat de studentii protestatari ai Occidentului din anii 60. Stiam ca avem nevoie de suport international.
Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merita”- dar si pe Adam Michnik. Toate acele uriase lozinci din Piata au fost realizate in atelierul de la Arhitectura. Fetele trageau la masina panzele, iar noi pictam non-stop, refaceam ce se strica din cauza vantului, ne cataram pe stresinile facultatilor, intr-o echilibristica periculoasa, pentru a atarna alte si alte texte si desene. Am acoperit cladirile Universitatii si ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pietei Universitatii. Deasupra balconului a fost instalata Icoana Maicii Domnului. Strajuind balconul, de o parte si de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piata si exprimau spiritul crestinesc si romanesc invocat de studenti.
Ecranul luminat
Atelierul de la Arhitectura si-a extins rolul functional din momentul aparitiei video-proiectorului. “Aparitia” a insemnat sterpelirea sculei, aflata in proprietatea Centrului Cultural al Frantei, care avea deschisa o expozitie la sala Dalles. Aparatul era “imprumutat”, la caderea serii, adus pe sest in Institut, si apoi plasat la loc, dupa ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expozitii. Aveam trei video-uri si doua televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate in timpul Revolutiei erau vizionate in premiera aici, montate improvizat si apoi distribuite la emisari sositi din centrele universitare din tara unde se organizasera mini-Golanii.
“Sediul central” de la ultimul etaj al Arhitecturii
Francezii au aflat dupa un timp ca filmele din Piata, se proiectau cu obiectul lor asa ca am ramas fara el. Sorin Dumitrescu a incercat fara succes sa-i convinga pe francezi sa ne mai lase proiectorul. Am incercat la toate centrele culturale la care stiam ca exista video-proiectoare, si cu aceasta ocazie am realizat ce puternica sustinere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut sa ne serveasca. Tana Rosca, sotia lui Sorin Rosca Stanescu, ne-a facut rost pana la urma de un aparat mai mic de la Scoala germana, unde era profesoara. Nucleul format in studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.
Echipa Universitatii
Foto: Emanuel Parvu
Daca Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pietei, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cantecele alcatuiau o umbrela sonora ce acoperea teritoriul Pietei si solidariza constiinta publica a locuitorilor acesteia. Baietii de la Liga purtau greul organizarii accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pietei. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon si, pe masura ce lua amploare fenomenul Pietei, la balcon au inceput sa apara personalitati de prestigiu ale vietii romanesti.
Foto: Emanuel Parvu
Grupul de la GDS la inceput ne-a fost ostil, dar cand au vazut ca treaba din Piata se ingroasa si poate aduce un profit, si-au schimbat atitudinea. Studentii din Universitate trebuiau sa faca fata si grupurilor de diversionisti de la diverse asociatii dubioase, aparute ca ciupercile, care incercau sa imprime Pietei o orientare agresiva, pentru a compromite mesajul non-violent lansat si sustinut de studenti.
Foto: Pascal Ilie Virgil
Tot la Universitate se organiza curatenia si apararea Golaniei, cu concursul GID si al Asociatiei 21 Decembrie. Se facea cu schimbul de paza in perimetrul Pietei, deoarece, inca de la inceput a persistat norul amenintarii si al violentei asupra Zonei. In timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-receptie, de jucarie, cu o raza de actiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” si “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectura, statia de amplificare, videoproiectorul, ecranul si punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joaca, dar o traiam cu seriozitatea unor tineri care au vazut multe, mult prea multe pentru varsta lor.
De la Greva Foamei la Agonia Pietei
La sfarsitul lui aprilie, se declara greva foamei pentru sustinerea revendicarilor Pietei. Grevistii (veniti din toate regiunile tarii: Timisoara, Cluj, Constanta, Galati) se vor instala in corturi pe peluza din fata Teatrului National. Fara nici o legatura cu manifestatia, in zonele limitrofe ale Pietei Universitatii (deci in afara baricadelor) a aparut treptat un fel de talcioc tiganesc, incurajat de Politie. Era necesara o imagine detestabila asociata Pietei, care sa fie popularizata si ingrosata de Televiziune.
Cortul meu, imprumutat de la Felix Goldstein
In 17 mai, organizatiile studentesti si ale revolutionarilor au blocat o initiativa, a unor grupuri obscure infiltrate in Piata, care ar fi putut genera razboi civil in Bucuresti. Este vorba de Teodor Maries, actualul uzurpator total ilegal al “Asociatiei 21 decembrie”, pe atunci activ in asa-zisa “Alianta Poporului”. Ne-am dat seama ca nu avem capacitatea operativa pentru a putea bloca actiunile diversioniste ale unor profesionisti. Se intrevedea dezastrul – sfarsitul tragic al Pietii. Pe 24 mai ne-am retras din Piata.
Reprimarea
Hotararea de lichidare a Pietei Universitatii a fost luata pe 11 iunie, in cursul unei intruniri la Guvern, conduse de Ion Iliescu si Petre Roman. Este de amintit ca Adrian Sarbu, actualul magnat media, pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman, propusese chiar plasarea unei incarcaturi de dinamita sub balconul Universitatii. In noaptea de 12 spre 13 iunie, in Piata se aflau aproximativ 200 de persoane si grevistii foamei. In jurul orei 4.00, peste 1000 de politisti au inceput “curatirea” Pietei. Marian Munteanu fusese ridicat de-acasa – in jurul orei 6.00 – pentru o “discutie” la Politie. Iliescu declara pe 15 iunie, referindu-se la evacuarea Pietei: “S-a procedat intr-o maniera foarte, foarte civilizata”.
Foto: Felix Goldstein
Caracterul represiv si violent al actiunii a starnit protestele trecatorilor si ale unor studenti din Facultatea de Arhitectura. Politistii i-au retinut si ridicat si pe acestia. Pe 13 iunie, in jurul orei 10.00, Piata, complet eliberata de manifestanti, continua sa fie inconjurata de politisti. In jurul orei 11.00, isi face aparitia grupul de muncitori de la IMGB care “face ordine”, atacand studentii din Institutul de Arhitectura. La ora 12.30, in jurul Pietei Universitatii se aduna deja cateva sute de manifestanti indignati dar pasnici, aflati fata in fata cu scutierii. Politistii ii bombardeaza pe manifestanti cu pietre.
Cateva minute mai tarziu incepe confruntarea directa manifestanti-Politie. La ora 14.00, pe lungimea de unda a postului radio Contact s-a interferat o discutie dintre “indicativul 52” si “53”: “Va rog sa informati pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost intelegerea. Va rog sa informati.” “52” si “53” erau Chitac si Diamandescu.
Primii morti
Studentii care pazeau Facultatea de Chimie surprind un tanar care incerca sa dea foc unui autobuz cu ajutorul unei sticle incendiare. Luat la bani marunti, se descopera ca baiatul este elev la Academia de Politie. La ora 15.00, tensiunea in Piata atingea cote maxime. In jurul orei 15.30 este eliberat Marian Munteanu. La 16.10, Politia disparuse complet din zona, piata fiind reocupata de catre manifestanti. La ora 17.00, Marian Munteanu apare in balconul Universitatii facand numeroase apeluri la calm si nonviolenta. In acest timp, sediul MI si SRI era atacat cu pietre si sticle incendiare, de catre indivizi dubiosi, atletici, echipati cu treninguri viu colorate, cam prea ostentativ “civile”.
Foto: Emanuel Parvu
Stingem incendiile declasate in cladirea SRI. In jurul orelor 18.30-19.00, martorii declara ca au auzit sase sau sapte focuri de arma, trase din sediul MI, probabil de la etajul II sau III. Doua persoane au fost ucise.
In fata sediului Televiziunii se aduna aproape 2000 de oameni. Printre ei s-a zvonit ca vor fi admisi, in sediu, reprezentanti ai demonstrantilor, pentru inceperea unui dialog cu conducerea TVR. Astfel, militarii care pazeau institutia au permis patrunderea a 200 de persoane in cladire. La poarta TVR au aparut grupuri de 40-50 de persoane, imbracate in salopete si inarmate cu bate, care au blocat iesirea celor invitati in cladire. Manifestantii retinuti in Televiziune sunt prezentati pe post drept agresori. Razvan Theodorescu intrerupe emisia generand isteria in Valea Jiului. Armata nu a intervenit.
“Rebeliunea legionara”
La ora 22 la TVR, situatia era controlata de fortele de ordine. Manifestantii din fata cladirii au fost complet dispersati in jurul orei 1. TVR a transmis comunicatele presedintelui Iliescu si comunicatele Guvernului, in care se declara ca in tara ar avea loc o “rebeliune legionara”, in vederea rasturnarii ordinii existente. S-a facut apel catre cetatenii judetelor invecinate, precum si la mineri pentru a se deplasa in Capitala “spre a restabili ordinea si a apara democratia.” Executivul insa deja apelase la Armata, iar garnizoana Bucuresti, la ora 17.20 intrase in alarma. In acelasi timp batalioanele de mineri se pregateau pentru a se indrepta catre Bucuresti. Iliescu si Roman nu aveau incredere in Armata, de vreme ce utilizau in paralel o forta civila cu caracter paramilitar.
Armata, la ora 1,05 noaptea, raportase ca a reusit sa controleze situatia in capitala. Trenurile cu mineri, daca se dorea, puteau fi oprite dupa aceasta ora intre Craiova si Caracal. Nu numai ca executivul nu a ordonat aceasta masura, ci dimpotriva, a continuat sa aduca mineri, ultimele trenuri indreptandu-se catre Bucuresti la orele 7 si 9 dimineata.
Pentru deplasarea minerilor, Directia Miscare a Ministerului Transporturilor a aprobat formarea a 11 garnituri speciale de trenuri, cu incalcarea normelor in vigoare si a Regulamentului ministerului. Pentru formarea trenurilor speciale se impunea avizul unei comisii militare, ceea ce nu s-a facut. In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumintiti.
Iadul din Piaţă şi infernul de la Magurele
Foto: Andrei Iliescu
In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura si o gramada de capete de studenti.
Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.
Asa am fost extras din Piata Universitatii in dimineata zilei de 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu impreuna cu colegii din Arhitectura in aceasta masina
Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. Odata cu ei, in Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul. De 26 ani beneficiaza de o libertate nemeritata.
Sunt unii oameni care nu pot pleca acasă nici azi, dupa 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Printre ei se numără şi tinerii din Grupul Artiştilor Anti-Terorişti, care ţin să ne aducă aminte de una dintre cele mai oribile crime de la “revoluţie”: asasinarea luptătorilor USLA din Grupul Trosca, (foşti) eroi-martiri asasinaţi sub ochii lui Iliescu, la ordinul agentului GRU Militaru şi de-martirizaţi prin semnătura lui Băsescu. La care se adaugă uciderea bestială a colonelului Dumitru Coman, la Odorheiu Secuiesc, şi a maiorului Aurel Agache, la Târgu Secuiesc. Să nu uităm! Să nu-i uităm! Dumnezeu să-i ierte!
“Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei, 22,29)
O foarte instructivă broşură informativă despre săracii homosexuali şi cum ar putea să fie salvaţi de la pieire, realizată de ASCOR în 1995, a fost transformată de propagandiştii homosexuali şi anticreştini moşiţi de Monica Macovei şi Alina Mungiu într-o odioasă condamnare la moarte a pidosnicilor, pentru care urlă acum cu guri pline de pucioasă în toată mass media cretinizată a zilei (ex: Adevărul – organ al presei de limbă română care lucrează încă dupa directivele NKVD – şi “România Murdară“, organul Mungiei Pipidi). Ehe, se vede că n-au citit Biblia, bieţii de ei! Noul Testament e blând şi plin de iubire pe lângă cel vechi… Căci citatul incriminat, si pus în cârca unui profesor de religie şi, apoi, a studenţilor creştin-ortodocşi, este nimic altceva decât un citat din Epistola către Romani a Sfântul Apostol Pavel.
Iată citatul mai larg:
”Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Rom. 1: 29-32).
Sinaxa.net ne oferă un cuvânt mai pe larg despre păcate, din care mai extragem un alt citat de-al Sfântului Apostol Pavel:
”Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6: 9,10).
Pe Sfântul Apostol Pavel vreţi să-l cenzuraţi, pigmeilor?
Recomand călduros Broşura în cauză, în care veţi găsi o Scrisoare a tinerilor studenţi către Ion Iliescu, care se pregătea să abroge Articolul 200 din Codul Penal, în urma propagandei anticreştine dirijată de Monica Macovei, un Apel contrasemnat de Patriarhul Teoctist şi o seamă de Mitropoliţi, câteva studii americane despre homosexuali şi texte foarte creştineşti semnate de Părintele Galeriu şi alţi avocaţi, profesori şi specialişti, sincer interesaţi în salvarea homosexualilor dar şi, mai ales, a copiilor României.
„Omul sub fascinaţia căruia mi-am petrecut tinereţea a fost Gabriel Liiceanu. Prima oară când l-am întâlnit (pe culoarul Facultăţii de Drept, în 1990), am fost atât de emoţionat, încât, întinzându-i o carte pentru autograf, am simţit cum mâinile îmi tremurau la propriu. Pentru generaţia celor care au făcut filozofie imediat după ’89, Gabriel Liiceanu a fost simbolul iniţierii în arcanele speculaţiei”. – Efectele televizorului asupra minţii “legionaroidului” (apud Aluigică) Sorin Lavric
Domnul Volodea Tismăneanu dă în clocot de-a dreptul pe bloguşorul lui. Cum n-a “ţinut” Craciunul, a bombardat netul, ca o prostituata bătrână ce e – vorba lui PAH – cu mesaje isterice despre legionari verzi versus prezumtiv dungaţi alb-negru, un costum cu care ar trebui să înveţe să se obişnuiască, căci mâna doamnei Kovesi e ceva mai lungă decât a Securităţii (doar a fost baschetbalistă). Bietul troll şi-a scos până şi piticii de grădină, cu sarmaua-n gură, să colinde cu steaua roşie-n mână la poarta nouă de la Cotroceni, pe tema inventatului antisemitism al românilor. Evident, alegerea lui Iohannis, care a spulberat la nivel internaţional mitul românului xenofob – pentru care s-au “halit” atâtea milioane de dolari de la Soros şi Guvernul SUA – trebuie cumva maculată de la bun început cu eterna calomniere a României, de “ţară fascistă”, “mâncătoare de evrei”. Aşa de bine i-a “mâncat” că până şi Shimon Peres a recunoscut că românii au salvat cei mai mulţi evrei din lume în perioada nazismului şi horthismului – 400.000. Sursa: Palatul Cotroceni. Dar voi reveni pe această poveste, declanşată, chipurile, de decorarea preşedintelui AFDPR Octav Bjoza, şi aranjată din culise de Andrei Muraru şi Vladimir Tismăneanu. Acum vreau doar sa sancţioneaz o nouă şarjă de minciuni – de rescriere şi mistificare a istoriei – marca Tismăneanu. Episodul: Apel către Liichele.
Vă propun să citim acest stupefiant text despre “tismanizarea” în stil bolşevic a istoriei reale:
“Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura, “Apelul catre lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa executia cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morala, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede ca tovarasii vechi si noi nu erau dispusi sa accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika romaneasca. Voiau sa ramana la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am facut placinta ca s-o manance altii”. Adica, de pilda victimele regimului, fostii detinuti politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidentii, participantii la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov.
Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Gabriel Liiceanu sfida palavrageala iliesciana despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere calailor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revolutie de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lasese in urma teroare, foamete, masacre.
Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune ca a inceput razboiul fatis al noilor potentati impotriva intelectualilor critici. Este un razboi care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicatii “Romania Mare”. A facut-o pentru ca Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis ca-i vor amuti pe inelectualii rebeli.” (Foto: “intelectual rebel” din Guvernul FSN al lui Iliescu şi Roman în mână cu primul număr al revistei GDS, “22”, lansată cu o serie de elucubraţii-fluviu semnate de “licheaua bună” Silviu Brucan)
Cred că e suficient. Aţi recunoscut, desigur, autorul: trolul tasmanian aka Paduchele Tismăneanu.
Istoria reală: “În temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale” – conducători, aceiaşi numiţi mai sus de tov. Tismăneanu: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu – etc, etc, etc, Andrei Pleşu, nicidecum o lichea a FSN-ului aceloraşi domni, emite Ordinul 82 din 20 februarie 1990 (!) prin care transferă întreg patrimoniul celei mai bogate edituri din ţară – Editura Politică a PCR – editurii Humanitas, unde este îndirectorat nelicheau Gabriel Liiceanu. Deci, ce sfida Liiceanu? Şi mai ales, cui i-o sfida? (Document mai jos)
Încă din ianuarie ’90, Grupul pentru Dialog Social unde activează Pleşu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, eiudem (sic) farinae, primeşte de la Silviu Brucan, în regim gratuit, somptuosul sediu din Calea Victoriei, unde se află şi azi, proaspăt renovat atunci de Nicu Ceauşescu. (Foto 1, cu toţi trolli luând notiţe de la agentul KGB Silviu Brucan, cu care, de altfel, avea să se lanseze pe piaţă organul GDS “22” Foto 2, revistă finanţată ulterior şi de George Soros, Foto 3, prezent şi el, tot la GDS, împreună cu aceeaşi “lichea bună”. Silviu Brucan)
“Unul din primele capitole” ale “războiului care nu s-a încheiat” începe tot printr-o conspiraţie murdară – de tipul celei îndreptate azi împotriva Preşedinţiei şi a României – când Petre Roman (evreu, se pare) dispune şi… nelicheau Andrei Pleşu (rom, se zice) aprobă finanţarea revistei cu tentă antisemită “România Mare”, a lui Corneliu Vadim Tudor, cel care a avut drept misiune nu “a(s)muţirea intelectualilor rebeli” (“aşa rebeli” ca la curtea lui Iliescu şi Brucan…), ci compromiterea oricărui ideal naţional exprimat politic şi cultural în România post-decembristă. Anihilarea unirii cu Basarabia, puse automat doar pe seama “extremiştilor”, şi trivializarea chestiunii dure a românilor din Transilvania şi a pretenţiilor extremiste ale Ungariei (Apropo: De câte ori a fost ”patriotul” Corneliu Vadim Tudor în Covasna și Harghita? Dar la Chişinău sau Cernăuţi? ZERO ori, vă spune ceva?).
Schema e simplă: dacă nu avem antisemiţi, îi fabricăm (în paranteză fie spus, şi la Mănăstirea Petru Vodă a bunului Părinte Justin s-a aciuat un “patriot” “ortodox” care o dădea în sus şi în jos cu “jidanii” care fac şi dreg, folosindu-se de intrări încă nedevoalate public, din milă creştinească, nu altceva. A făcut, şi el, un filmuleţ, şi aşa a ajuns anchetat bătrânul duhovnic nonagenar de Parchet şi MCA-ul infractorului Katz. Trei vizionări avea când a devenit, instantaneu, vedetă video pe Hotnews, cu buhuhu-ul de rigoare. Vă sună cunoscut: filmuleţ, youtube, legionari? Acelaşi MO ca şi la domnul Bjoza. Cam slabişti aceşti ca Katz…)
Aşadar, revista “România Mare” a lui Vadim Tudor a fost finanţată direct de Andrei Pleşu şi Petre Roman, motiv care a dus la demisia singurului disident anticomunist din Guvernul Roman, Dan Petrescu, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii. Trecutul, chiar dacă se rescrie, nu se prescrie, tovarăşi! Cam asta e cu liichelele cu memoria inversă…
PS: Să nu uităm liicheau tasmaniană:
Dragă Dorin:
(…) Acum o rugăminte legată de universitate: Am fost nominalizat de către departamentul meu (…) pentru prestigiosul DISTINGUISHED INTERNATIONAL SERVICE AWARD. Ți-aș fi profund recunoscător dacă ai putea trimite o scurtă scrisoare de susținere (…) pentru a mi se acorda acest premiu al universității.(…)
Scrisoarea ar trebui să facă referință la angajamentul meu continuu în favoarea valorilor și instituțiilor democratice în Romania. Evident trebuie amintit rolul meu ca președinte și coordonator al Comisiei Prezidențiale. Poate menționezi, în câteva cuvinte AGORA, dar și Democracy-at-Large.
Deadline-ul este (…), însă ar fi dezirabil ca scrisoarea să fie trimisă prin e-mail cât mai curand.(…)
Nu mai puţin de şapte postări a livrat “trollul” Vladimir Tismăneanu pe tema “cazului Bjoza” şi a celor care au sărit să-l apere pe bătrânul fost deţinut politic decorat cu Steaua României de Klaus Iohannis. Daca am fi trăit în urmă cu 50 de ani toţi cei incriminaţi în masă de bloggerul isteric al lui Băsescu-Vântu-Iliescu-Voiculescu-Ceauşescu *, am fi fost azi la Jilava, la zidul execuţiei. Aşa, săracul frustrat că tat’su nu i-a lăsat nici măcar Makarovul din dotare, se mulţumeşte, într-un ritual straniu, sado-masochist, să se auto-linşeze pe blog. Poate e o modă nouă în rândul refuzaţilor lui Iohannis, ex-intelectualii lui Băsescu? Tovarăşi intelectuali care, iată, la sfârşit de an, au primit în bot câteva lovituri de graţie de la mutulică Iohannis. Primii intelectuali ai patriei, în frunte cu tovarăsii Pleşu, Liiceanu şi Patapievici, au făcut liste pentru eliminarea lui Dan Mihalache (ăsta nu a fost linşaj, tovarăşi?!). Răspunsul neamţului, pe muţeşte (omul nu vorbeşte, face): ciuciu! Primii intelectuali ai patriei, în frunte cu tovarăsii Pleşu, Liiceanu şi Patapievici, au cerut întronizarea lui Ungureanu la Cotroceni. Iohannis ce le-a dat? Iarăşi ciuciu.
“Breaking UPDATE”: Na, că pe Ungureanu l-au băgat, cică onorific. Conform B1 Ungureanu a declarat că e gata să-l servească pe Iohannis din orice poziţie. 🙂
Revin: Primul intelectual trans-moscovean al planetei a cerut retragerea decoraţiei domnului Bjoza, mutul de la Cotroceni i-a dat şi ăstuia puţin ciuciu. Ştiţi vorba cu mutu, nu? Bravo mutului!
(*)
Dl Tismăneanu este angajat la ziarul ex-prezidenţial al cuplului Niro-Udrea, “EvZ”, unde-l pupă în fund pe cercetatul Traian Băsescu
Dl. Tismăneanu a fost plătit la foaia ex-puşcăriaşului Sorin Ovidiu Vântu “Idei în dialog” (director Patapievici), pentru a pupa unde se nimerea
Dl. Tismăneanu a primit bani şi favoruri pentru cartea scoasă împreuna cu inculpatul Ion Iliescu, “Marele şoc”, lustruind bine un fund “sărac dar cinstit”
Dl. Tismăneanu a fost plătit gras de puşcăriaşul Dan Voiculescu pentru a-l pupa în fund chiar pe “omul Securităţii”
Dl. Tismăneanu a primit bani ca colaborator al fiţuicilor “Convingeri comuniste” şi Viaţa Studenţească, organ al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti Comuniste din România, unde-l pupa-n fund pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu
În timpul evenimentelor din decembrie 1989, două seminţii, străine de România, şi, să recunoaştem, neprietene românilor, au produs cele mai bestiale crime ale revoluţiei: ungurii din Harghita-Covasna – prin uciderea şi mutilarea sălbatică a ofiţerilor Securitate şi miliţie din Odorheiu Secuiesc şi Târgu Secuiesc, respectiv locotenent-colonelul Dumitru Coman, linşat de maghiari dezlănţuiţi, şi maiorul Aurel Agache, ambii bătuţi până la moarte şi după -, şi ruşii, care au ordonat prin agenţii lor uciderea militarilor din Grupul Trosca, ale căror cadavre au fost lăsate în plină stradă şi profanate drăcesc. Ucideri ritualice. În ambele cazuri, vinovaţii, deşi cunoscuţi, au rămas nepedepsiţi. Cu sprijinul celui mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin doi dintre reprezentaţii ei: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În ambele cazuri, victimele au fost ucise, a doua oară, batjocorindu-li-se memoria, de la cel mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin grija celui de-al treilea locatar: Traian Băsescu.
Trecerea printr-un timp dat a unui personaj, în speţă mandatul unui preşedinte, trebuie să rămână în istorie printr-un ceva, prin ceea ce-l defineşte. Un lucru emblematic. Aşa-zisa condamnare a comunismului, pe baza unui “raport” mistificator al istoriei României, nu poate fi decât un fals în acte publice. În rest, a rămas ceva concret în urma lui Băsescu, dincolo de informaţiile venite pe final de ultim mandat privind şpăgile de milioane de euro solicitate şi primite de cei care se foloseau în traficul de influenţă în primul rând de asocierea cu persoana sa? Sau de o altă informaţie, la fel de revelatorie, şi anume că în perioada premierului Emil Boc problema Tezaurului României de la Moscova a fost scoasă din programul de guvernare? Asemenea Tezaurului, praful şi pulberea s-a ales de România în ultimii zece ani. Nu este cazul să deschid aici o analiză pe care mi-am refuzat-o, din motive de post. Vreau să mă refer doar la esenţa problemei. A Cazului Băsescu.
Prisma: Cazul Tokes vs Cazul Coman-Trosca, ultimul fiind, după cum se ştie, depozitarul dovezilor că generalul Nicolae Militaru – cel căruia Ion Iliescu şi Silviu Brucan i-au încredinţat conducerea Armatei în 1989 – a fost agent KGB/GRU. La cererea senatorului Raymond Luca, născut în URSS, solicitare neîntemeiata legal dar în care se acuză că cei doi, Coman şi Trosca, alături de alţi ofiţeri USLA, ar fi făcut “poliţie politică”, preşedintele Traian Băsescu semnează la sfârşitul lui februarie 2011 decretele de “demartirizare” a acestor eroi.
La zidul adevărului, din punctul meu de vedere, Băsescu rămâne în istoria turnesolului, în primul rând, prin aceste două gesturi definitorii şi emblematice, care îi marchează cu fierul roşu toată cariera: neridicarea Ordinului National “Steaua României”, acordat chiar de către el antiromânului visceral cocoţat în cele mai înalte funcţii europene cu aportul PDL, agentul Securităţii comuniste a Ungariei Laszlo Tokes – în ciuda tuturor instanţelor morale şi legale care cereau şi permitea acest lucru -, şi batjocorirea luptătorilor din Grupul Trosca, executaţi a doua oară de la uciderea ritualică şi profanarea lor sălbatică, prin ridicarea titlurilor de eroi-martiri, – în ciuda faptului că întreaga acţiune de contestare a lor a fost nelegală, injustă şi imorala, taxată apoi chiar de Avocatul Poporului drept nulă de drept.
Justiţia i-a dovedit lui Traian Băsescu caracterul ilegal al propriei semnături date în 2011 pe decretul de anulare a titlurilor de eroi-martiri pentru Dumitru Coman şi membrii Grupului Trosca. La momentul semnării retragerii titlurilor, sentinţa de “poliţie politică” invocată pentru atacarea eroilor-martiri nu era definitivă, fiind ulterior contestată în Instanţă şi, mai mult, chiar dovedită drept nulă de Avocatul Poporului, deorece actul CNSAS a fost publicat în Monitorul Oficial după ce instituţia fusese declarată ca funcţionând în baza unei legi neconstituţionale. Şi totuşi, cinci eroi-martiri au rămas “demartirizaţi”, soţiile eroilor şi cei 11 copii rămaşi orfani de tată fiind obligaţi să returneze pensia de urmaş cumulată, din 2004 până în 2011.
În 2011 i-am demonstrat preşedintelui că a greşit şi că are posibilitatea şi datoria să repare această “eroare”. În aceeaşi scrisoare către Preşedinţie afirmam că mai bine ar ridica împreună cu SRI-ul un monument in cinstea acestor eroi, la locul crimei. La doar câteva zile, la neagra comemorare, un grup de artişti “teroristi” a ridicat un monument temporar, extrem de sugestiv: pe un cauciuc inscripţionat cu numele TROSCA, un cap strigând către noi, cu ochii larg deschişi, amintind decapitarea şi profanarea şoferului autovehiculului blindat al USLA, ucis prin călcare cu tancul (foto sus – Video aici). Anul următor, în 2012, SRI-ul a ridicat un monument la locul masacrului însă fără a reuşi, până azi, să scape de un panou publicitar cu reclamă la cârnaţi ieftini, proţăpit la mai puţin de 10 metri de monument (foto).
Anterior, SRI reacţionase la gestul preşedintelui Băsescu prin publicarea unui anunţ sobru, comemorativ, în revista serviciului, Intelligence (Nr. 19, martie – mai 2011). Pe două pagine negre, cu imaginea unei lumânări aprinse, alături de portretele luptătorilor antiterorişti căzuţi la datorie se afla textul sec: Eroii nu au nevoie de “Diplome”. Dar familiile lor?
Aşa că, dacă este să judecăm mandatele lui Traian Băsescu dincolo de fumigene şi lăcrămioare, iată, scripta manent – asta rămâne: o semnătură pentru un ungur extremist, apărător înfocat al criminalilor maghiari din decembrie 1989 şi o semnătură împotriva unor eroi-martiri români ucişi de ruşi, ritualic, în acelaşi decembrie negru. Judecaţi singuri.
Şi, în plus, să nu uităm de deservirea clanului de mafioţi culturnici antiromâni în frunte cu Tismăneanu – cu “raportul” său falsificator al istoriei românilor – şi compania lui de zgomote, Liicheanu, Pleşu, Patapievici…
În această noapte, de 23 spre 24 decembrie, se împlinesc 25 de ani de la asasinarea Grupului Trosca, ofiţerii USLA Gheorghe Trosca (colonel, şef de Stat Major în cadrul USLA), Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel, şeful serviciului de protecţie apropiată), Andrei Ştefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent, şofer ABI ucis prin calcare cu şenila tancului. Capul acestuia a fost asezat pe roata unui ABI), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent), Ion Costache (sublocotenent).
Dumnezeu să-i ierte!
Fotograful Laurenţiu Gâlmeanu, cel care a surprins şi o serie întreagă de imagini extraordinare din Piaţa Universităţii, în 21 decembrie 1989, a publicat în această noapte de 23 spre 24 decembrie 2014, în premieră, In Memoriam Grupul Trosca, o filmare tulburătoare de la locul carnagiului, realizată în ajunul Craciunului, în urmă cu 25 de ani. Dacă aveţi nervii tari, o puteţi viziona în baza blogului său cu Imagini de la Revoluţia din 1989.
Un avertisment venit de la Petru Vodă: Măcelărirea poporului român
Ordinul nr. 1170 din 22 octombrie 2014, prezentat şi comentat mai jos, arată gravitatea fără precedent a trădării săvârşite gradat şi constant de către guvernanţii de după 1989, şi finalizate acum de către Ministerul sănătăţii. Prin Ordinul 1170 orice cetăţean devine un potenţial donator de organe, iar Ministerul sănătăţii exportator autorizat al acestora, decizia donării de organe revenind oricui (rudă până la gradul 4, medicii curanţi, anestezişti, etc.), fără a fi nevoie de acordul donatorului! … Pe scurt, poporul român e transformat în piaţă de organe. Suntem nu vânduţi ca sclavi, ci omorâţi şi vânduţi bucată cu bucată. Se apropie sfârşitul prorocit de cuvântul Apocalipsei care vorbeşte despre vinderea şi cumpărarea de „trupuri şi suflete de oameni” (Apocalipsa 18:13) (…) Unul dintre primii duhovnici români care a avertizat asupra ameninţărilor aduse de ateismul tehnologic la adresa Creştinismului este Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Mănăstirea însăşi a continuat, încă din ianuarie 2009, această lucrare apologetică, iar apoi alături de ea, în apărarea integrităţii creştine, s-au unit multe comunităţi monahale şi laice. (…) Carduri de sănătate au multe ţări, însă nici într-o altă ţară cardul de sănătate nu transformă posesorul în masă de organe şi la dispoziţia oricui. Nici într-o altă ţară informaţiile intime despre sănătate nu sunt stocate înafara ţării de cetăţenie.
February 22nd, 2017 
VR 
A trebuit să treacă mai bine de o lună de zile până când presa de limbă română din România să ia notă că CIA a declasificat sute de mii de noi documente din arhiva sa, dintre care zeci de mii despre România, Pactul de la Varşovia şi Războiul Rece.
Posted in 
Tags: 
