“In ziua când casca germana se va întâlni cu căciula bulgărească trebuie să dărâmaţi statuia lui Mihai Viteazul, fiindcă visul nostru a murit atunci” – Octavian Goga
Primăria a recunoscut că nu a emis Autorizaţie pentru mutarea statuilor
“Va comunicam ca nu a fost emis nici un alt act administrativ sau aviz pentru reamplasarea temporara a statuilor”
Informare
În 19.10.2010 am avut ultima înfăţişare în procesul statuilor.
1.Am depus un Punct de vedere emis de Uniunea Arhitecţilor din România, în care se menţionează că Primăria a început lucrările fără un Plan urbanistic care să reglementeze parcarea, nu a făcut publice informaţii privind parcarea şi nu a organizat o dezbatere publică.
2. Uniunea Vatra Românească – Filiala Bucureşti a depus o cerere de intervenţie în care atenţionează că lipsa organizării unei dezbateri publice a pus organizaţia în imposibilitatea înaintarii unor propuneri mai bune pentru mutarea statuilor şi solicită Instanţei să sancţioneze PMB pentru lipsa transparenţei decizionale.
3. La termenul trecut, PMB a fost somată să aducă toate autorizaţiile pe care le-a emis referitor la mutarea statuilor, adică autorizaţia de construire. Cum le-a fost teamă să o emită retroactiv, arhitectul şef Gh. Pătraşcu a preferat să recunoscă că nu a emis niciun alt act şi, implicit, că nu o va face pe viitor.
Duminica, de cu noapte pana dis de dimineata, bagat intr-o colivie uriasa de fier, a fost eliminat din fata Universitatii, dupa aproape 130 de ani, monumentul lui Ion Heliade Radulescu, unul dintre fondatorii Academiei Romane si primul presedinte al ei. Statuia a fost amplasata sub domnia lui Carol I, în 1881, fiind realizata în marmură de Carrara de sculptorul italian Ettore Ferrari. Pretextul inlaturarii acesteia – si, in curand, si a statuilor ce ii reprezinta pe Mihai Viteazul, realizata de Carrier Belleuse (maestru al lui Rodin), Gheorghe Lazar, a sculptorului Ion Georgescu si Spiru Haret, a lui Ion Jalea – este o parcare subterana de 300 de locuri. In contextul in care parcarea de la Teatrul National, cea de sub Piata Universitatii sau cea de la Piata Unirii sunt, in cea mai mare masura, aproape goale. Ni se promite ca statuile vor fi aduse inapoi, dupa doi ani. Promisiunea vine insa de la cel care ne asigura cand a fost ales primar ca nu este “un Pinocchio” si nu va candida la presedintie – pentru a uita rapid cand i-au cerut-o “baietii destepti” – sau care ametea in campanie “pulimea” (expresia ii apartine) cu… autostrazi suspendate.
Proiectul parcarii care va da peste cap epicentrul Capitalei vreo doi ani de zile nu a fost facut public, iar in zona in care au inceput deja sapaturile, fara arheolog, se afla inainte de a fi amplasata statuia lui Mihai Viteazul, in 1874, altarul Manastirii “Sf. Sava”. Ieri, un muncitor se urina fara jena chiar pe ramasitele unor coloane dezgropate la baza monumentului lui Mihai Viteazul. Din pacate, securea din mana lui Mihai Viteazul nu a vrut sa se clinteasca pentru o asemenea molusca bipeda din echipa demolatorilor Primariei. Pentru a sfida complet legalitatea, interventia in forta asupra monumentelor istorice incarcate de simbolistica nationala a inceput fara nici un fel de autorizatie. A trebuit sa le ceara socoteala capilor operatiunii neobositul Remus Cernea, care, prin apelul la Politie, a obligat compania de demolari Apolodor sa scoata in miez de noapte o autorizatie, dispusa apoi pe un panou, conform legii.
Opinia publica contrariata sau revoltata de situatia de la Universitate a constat, pe langa Remus Cernea, in vocile unor tineri care i-au huiduit din mers pe sefii de santier ai lui Radu Ouatu, si, in afara de alti cativa trecatori zgribuliti, in muzeografa Emilia Enache, cercetatorul si fotograful Cibinus – Serban Bonciocat, de la Igloo Media si subsemnatul, de la Civic Media, reuniti intamplator, la 6 dimineata, pentru a consemna evenimentul grotesc. (Culmea, ultimii doi am urmat cursurile Liceului de Arta Tonitza si ne-am regasit, alaturi de aceeasi muzeografa, in zilele lui decembrie ’89, aparand valorile nationale de la Muzeul Aman si Muzeul National de Arta al Romaniei). “Societatea civila” care altfel face caz pentru cel mai mic chitic de Delta ramas fara codita, eventual prins, batut si apoi exterminat de Basescu, nu a considerat necesar sa se trezeasca pentru mutilarea, poate iremediabila, a istoriei Bucurestiului. Iar presa, dupa cum se vede din lipsa ei de reactie, e la fel de suspendata ca si autostrazile lui Oprescu. Mecanismele de auto-aparare ale populatiei sunt, asadar, anihilate.
Mutarea statuilor de la Universitate, fara nici o garantie viabila de reintoarcere in centrul orasului, urmeaza experimentului reusit al eliminarii Lupoaicei, darul Romei de la 1906, din Piata Romana (Ro-ma-na), la fel de ilegal, fara consultarea si acordul cetatenilor Capitalei, dupa cum stipuleaza legea. Nici un reprezentat al Primariei, arhitect sef, consilier pe probleme de cultura si arta sau, cum ar fi fost normal, insusi Primarul General, nu a explicat care este motivatia mutarii Lupoaicei cu Romulus si Remus dintr-un spatiu central intr-unul marginal, in fata unui magazin ruinat, cu geamuri sparte, in capatul unei pietonale strambe si neterminate de 20 de ani si privind inciudata, fara nici o noima, la traficul dintre Unirii si Universitate.
La momentul unei alte agresiuni scoasa din tiparele KGB si indreptata asupra simbolurilor sacre reprezentate de monumentele de la Universitate, Societatea Academica pentru Adevar Istoric avertiza ca este vorba de un procedeu folosit în toate epocile de către cei ce vor să desfigureze spiritual un popor, prin desfigurarea memoriei simbolice a generaţiile tinere. “În antichitatea grecească lupta pentru supremaţie între cetăţi s-a derulat ca un război al statuilor. În Roma antică la fel. Noutatea acestui război contra statuilor ţine de utilizarea oficialilor, adică a statului care este întors astfel împotriva lui însuşi. Faptul că soldaţii sovietici sosiţi în Basarabia şi-au făcut ţintă din crucifixe arată că deja apăruse un curent nou în războiul contra spiritului, înscriind o fază nouă în lungul război anticristic. Bizanţul isaurienilor ne-a dezvăluit în toată cruzimea bestiei războiul contra sfinţilor din icoane. Iată că democraţia românească a magnaţilor de tâlhărie, care şi-au făcut averile prin acţiuni de pradă contra propriei economii, adaugă o filă nouă, aceea a energumenilor trimişi pe scenă de către magnaţii jafului să desfigureze simbolic memoria oraşelor, într-un război contra statuilor care se adaugă războiului contra unicului poem apofatic popular al sud-estului european, Mioriţa, şi deopotrivă războiului contra lui Eminescu etc.”
Aranjate bine, strajuind un rondou din Parcul Izvor, intr-o latura a Casei Poporului, noile spatii alese pentru cele patru statui tradeaza intentia definitivatului. Cine ar putea garanta ca, peste doi ani, primarul-Pinocchio nu va invoca faptul ca un planseu de parcare nu poate sustine 105 tone, cat are monumentul lui Ion Heliade Radulescu, inmultit cu patru? Si-apoi, in parc nici nu exista poluare, ca sa mai vina derbedeii de la Catavencu cu ministrul-pleasca sa le tranteasca niste masti de gaze roz din garderoba lui Patapievici…
Statuia lui Ion Heliade Radulescu a fost depozitata ieri, incatusata, in Parcul Izvor, alaturi de alte trei gropi comune, pregatite de cioclii simbolurilor nationale pentru ingroparea, in afara centrului Capitalei, a lui Mihai Viteazul, Gheorghe Lazar si Spiru Haret. Odata cu ei se ingroapa curajul unui popor, cultura si educatia noilor generatii, aproape lobotomizate dupa 20 de ani de agresiune continua a unor ocupanti perfizi, care nu mai actioneza fatis, cu forta tancurilor, ci folosindu-se chiar de institutiile statului si reprezentantii acestuia.
“- De ce, batrane, de-atat vreme / Cu mana-ntinsa tu stai si-acum?
– Cersesc la lume un dram de minte / Pentru-nteleptii de peste drum”
Epigrama Statuii lui Ion Heliade Radulescu de la Universitate
Emilia Enache, muzeograf: Profanarea Istoriei – sacrilegiul din Piata Universitatii
Agresiunea asupra monumentelor de patrimoniu ale Capitalei şi, implicit, asupra istoriei şi memoriei naţionale continuă, de data aceasta, cu ideea aberantă a dislocării statuilor din Piaţa Universităţii. Ele vor fi exilate în Parcul Izvor, pentru a se construi nestingherit pe locul lor o parcare subterană. Ceea ce părea un zvon sau un banc prost despre mutarea preţioaselor statui din Piaţa Universităţii devine sub ochii noştri o realitate cutremurătoare.
În ciuda protestelor unor specialişti care au trăit experienţa tristă a pierderii unor mari vestigii şi monumente ale Capitalei, dar cu acordul unui funcţionar nedemn din Ministerul Culturii şi cu acceptul tacit al altora, dr. Oprescu îşi suflecă mînecile şi “operează” cu sîrg la temelia celor mai vechi statui dintr-o zonă sensibilă pentru conştiinţa bucureştenilor. Nici un argument nu poate opri zelul edilului Capitalei, deranjat în planurile sale fanteziste de prezenţa unor statui de referinţă pentru cultura şi istoria noastră. Scuza că preţioasele monumente vor fi readuse pe locul lor acuză şi mai mult acest act iresponsabil şi fără precedent de abuz asupra patrimoniului Capitalei. O dată cu inutila parcare subterană preconizată (există deja alte parcări în vecinătate), pentru care sînt sacrificate monumentele, se vor distruge vestigiile aşezămîntului domnesc “Sf. Sava”, construit de Constantin Brâncoveanu. Se ştie că statuia lui Mihai Viteazul a fost ridicată pe locul altarului Mînăstirii “Sf. Sava”, în incinta căreia va funcţiona şcoala, liceul, apoi Academia “Sf. Sava”, creată de marele cărturar Gh. Lazăr. Academia a funcţionat cu mare folos pînă în 1848, dînd şi numele străzii care se păstrează şi astăzi. Peste un deceniu, va fi ridicată clădirea Universităţii, în faţa căreia se vor alinia în timp monumentele, de carate artistice excepţionale, cu valoare de simbol, venerate de generaţii întregi din elita politică şi culturală românească. Aşadar, cea mai veche şi preţioasă statuie, prin puterea ei de simbol, este statuia lui Mihai Viteazul, realizată în bronz de sculptorul francez Carrier Belleuse, artist academic renumit (în atelierul căruia şi-a făcut ucenicia marele sculptor Rodin). Dezvelirea statuii s-a făcut într-o zi de vineri, 8/20 noiembrie 1874, cu mult fast, şi în prezenţa regelui Carol I şi a unei mulţimi entuziaste. Tot aici, în faţa statuii lui Mihai Viteazul, bucureştenii reveneau ca în faţa unui altar în vremurile istorice de cumpănă sau în clipele de sărbătoare naţională. Acestei statui de referinţă i s-a adăugat, în 1881, monumentul lui Ion Heliade Rădulescu, realizat în marmură de Carrara de sculptorul italian Ettore Ferrari. Au urmat monumentul lui Gh. Lazăr, realizat în 1885 de Ion Georgescu, şi statuia lui Spiru Hareţ, realizată de Ion Jalea şi inaugurată în 1935, cu prilejul primei ediţii a Lunii Bucureştilor.
Iată că, după mai bine de 100 de ani, aceste monumente care au făcut fala oraşului, alcătuind centrul lui spiritual, sînt smulse brutal din lăcaşul lor trainic şi trimise spre cele patru gropi excavate în Parcul Izvor, care-şi aşteaptă victimele. Faptul este fără precedent şi lezează nu doar integritatea statuilor care, odată strămutate, nu vor mai arăta exact cum au fost, dar şi sentimentele de onoare şi mîndrie ale unei naţiuni pentru valorile ei puse în pericol. Nimeni, nicăieri în lume nu ar accepta profanarea unor simboluri de patrimoniu, intrate definitiv în conştiinţa naţională. Oare această samavolnicie nu poate fi stopată? Chiar nu-i opreşte nimeni?
EMILIA ENACHE, muzeograf, alaturi de care am aparat valorile din Muzeul Aman si Muzeul National de Arta al Romaniei in zilele lui decembrie 1989
October 28th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
