Victor Roncea Blog

Interviu Prof. Artist Zaica de bindiribli

Interviu Prof. Artist Dorel Zaica 2 de bindiribli

Interviu Prof. Artist Dorel Zaica 3 de bindiribli
Filmare: Bindiribli.Ro – Pentru ca ideile bune unesc oamenii
Profesorul: DorelZaica.ro

Din “Experimentul Zaica”:

Ce este sufletul?

Suflet e cand iti pune mama prajituri pe farfurie si ii lasi prajituri si lu ala mic. (8 ani)

Sufletul are o forma de inima. (8 ani)

De ce se invarte Pamantul?

Pamantul se invarte ca sa aiba toate tarile Pamant. El cand se invarte da Pamant la toate tarile. (7 ani)

Ce este timpul?

Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani)

Ce este statul?

Statul e aia care vand gaini slabe, ca la tarani gasim gaini grase. (10 ani)

Statul e un om de la militie. (7 ani)

La tarani castravetii si rosiile sunt mai bune. La stat sunt mai rele, ca statu mai sta, mai se culca, mai vine cateodata, si dupa aia iar sta. (8 ani)

Statul e un om, care comanda ce sa dea la Alimentara. (7 ani)

Ce este plopul?

Plopul este o vietuitoare din lemn. (7 ani)

Ce este aceea o familie?

Un neam strans la un loc si care zice unul la altul neamule si care stau in aceeasi curte, se numeste familie. (6 ani)

Ce este zambetul?

A zambi inseamna sa razi parca in gandul tau. (8 ani)

Cum se face o carte?

Prima data scriitorul scrie cartea pe un carnetel. Apoi se face o sedinta si vorbesc daca sunt bune poeziile si le duce la tipografie si le tipareste. (12 ani)

Ce sunt lacrimile?

Lacrimile sunt facute din mare, de-aia sunt ele sarate. (7 ani)

Ce este inima?

Inima e o carne care sta pe sufletul oamenilor, ca sa traiasca oamenii cu suflet. (7 ani)

La usa inimii cuiva, trebuie sa ne rugam, sa navalim sau sa ciocanim?

La usa inimii cuiva nu trebuie nici sa ciocanesti, nici sa navalesti, nici sa te rogi, ci trebuie doar sa canti. (11 ani) ))

Ce limba se foloseste in Iad si in Rai?

In Rai vorbim limba muta, in Iad vorbim romaneste. (8 ani)

 In Rai si in Iad nu se vorbeste nici o limba deoarece tot ce a fost de spus, s-a spus inainte sa ajungem acolo. (13 ani)

Disparutii din viata vorbesc in Iad si-n Rai tot o limba disparuta. (14 ani)

Ce s-ar intampla dac-ar nimeri un inger in Iad si un drac in Rai?

Daca nimereste un drac in Rai va fi, cum a fost cu Adam si cu Eva care au dat primii de dracu gol. (13 ani)

Dracul in Rai s-ar descuraja de tot in fata crucii, in fata sfinteniei tuturor ingerilor, pe cand ingerul ar fi din ce in ce mai incurajat sa se tina de draciile dracilor. (13 ani)

Daca ar intra un drac in Rai le-ar dezordona aripile la toti ingerii. (9 ani)

Ce a facut Sfantul Gheorghe cu balaurul?

Sfîntul Gheorghe l-a omorît pe balaur că balaurul a început primul şi l-a băgat pe sfînt în legitimă apărare. (Felix, 12 ani)

CINE E DOREL ZAICA?

Până la cei 70 de ani, Dorel Zaica a avut două pasiuni complementare: copiii şi desenul. El a dezvoltat, începând din 1965, nişte metode de creativitate pe care le-a aplicat pe copii. A fost profesor de desen şi pictură, director al Liceului “Nicolae Tonitza” şi autorul câtorva cărţi ¬ cele pe care a reuşit să le publice ¬ despre ipostaze ale copiilor pe care noi nu le bănuiam. Inventivitatea lor, motivată cu abilitate, a dat naştere unor născociri pe care nu le putem ignora. Ideea i-a venit ca o poveste de Crăciun, când, rugat să facă pe “Moşul”, a întrebat o fetiţă unde stă. I s-a răspuns: “În Balta Albă, lângă lift”. Mai târziu a aflat că ceea ce face el se numeşte tehnică de creativitate aplicată. Fie că ingeniozitatea lor s-a manifestat în compuneri sau desen, de-a lungul anilor, “scornelile” care te pun pe gânduri ale copiilor s-au concretizat într-o fabuloasă colecţie. Pe nimeni nu interesează decât vag, din perspectiva dimensiunii distractive, plăcută la auzit sau văzut, iar toată zestrea adunată de Dorel Zaica rămâne nefolosită.

Un interviu de CARMEN DRAGOMIR / JN

Foto: Christian Silva

Dorel Zaica a supravieţuit prin inocenţa copiilor în nişte vremuri pline de interdicţii absurde, acum face la fel, “pentru că nu s-a schimbat nimic, s-au schimbat doar constrângerile”. Lucruri pentru care, în inocenţa lor, copiii ne acuză de “nemaitrezire”.

● Jurnalul Naţional: Domnule Zaica, timp de 40 de ani aţi pus întrebări, şi acum vin eu să vă întreb pe dumneavoastră, “maestrul întrebărilor”…
● Dorel Zaica: (râde) Nici o problemă, toată lumea întreabă…

● Jurnalul Naţional: Vin la dvs. într-o vreme în care învăţământul nostru este doar subiect de divergenţe politice şi cam atât, iar victimele sunt copiii. Avem elevi care cară în spate kilograme de cărţi, suprasolicitaţi, stresaţi, de dragul unei note. După ani de bombardament informaţional rămân cu un procent infim de informaţii utile. Dumneavoastră aveaţi un vis, să vedeţi în şcoala românească o disciplină de educare a creativităţii. Până în ’89, asta era aproape o utopie, dar după asta v-a întrebat cineva de sănătate?
● Dorel Zaica: Viaţa în ambele perioade are multe elemente dureroase comune. Ideea cu exerciţiile de creativitate mi-a venit încă din ’65, din anul debutului meu în învăţământ. Eram asaltat încă din primele momente de predare de campania de îndoctrinare, erau tot felul de teme impuse, în afară de cele din programă. Ne soseau cu o frecvenţă copleşitoare comenzi cu tentă politică pe care copiii erau puşi să le ilustreze. Plus, pentru mine, corvoada neplătită niciodată, a pavoazării şcolii, o treabă care mânca îngrozitor de mult timp. De multe ori trebuia să stau până la 12 noaptea în şcoală să fac lozinci şi gazete de perete. Temele astea atât de seci mi se păreau de-a dreptul barbare. Am încercat firesc să mă apăr şi eu cum pot şi am inventat nişte subiecte care să le facă plăcere, să le mai îndulcească orele de desen şi culoare deturnate spre o angajare de tip militaro-politic. Trebuia musai să le băgăm în cap că noi suntem la şcoală făuritorii unei revoluţii care în final va scoate la lumină omul nou. De-a lungul anilor, ponderea către aceste tipuri de exerciţii a crescut din ce în ce mai mult, proporţional cu minunile pe care mi le serveau copiii. Când am văzut cum le merge mintea, cu toate că şcoala era una periferică, undeva în Vitan, am extins felul de a întreba. Din clipa aia m-a cuprins definitiv această activitate cu ei. Am făcut aceste eforturi cu răsplata descoperirii unei lumi mirifice, doar parţial şi superficial cunoscute până atunci.

● Jurnalul Naţional: Şi acum?
● Dorel Zaica: Când spun că este extrem de utilă această disciplină şcolară mă gândesc la rezultatele pe care le-am obţinut aplicând aceste exerciţii. Cine ar fi bănuit că într-o şcoală de artă, unde specializarea pe meserii abia se făcea în liceu, copiii pot ajunge la performanţa de a concura prin creaţiile lor lucrările de diplomă ale celor mari? Multe dintre proiectele lor se puteau amesteca foarte bine printre lucrările studenţilor şi ale profesioniştilor. Atunci mi-am dat seama că treaba e serioasă de-dreptul şi că, dacă punem în aplicare aceste seturi de exerciţii, s-ar schimba faţa lucrurilor. Am ajuns până la urmă la 100 de exerciţii, lecţii, care, dacă le-aş preda, mi-ar lua trei ani de şcoală. Toţi copiii ar deveni mai utili şi mai interesanţi decât îi vedem noi acum. Gândiţi-vă câtă literatură orală şi scrisă am adunat eu de la copii timp de decenii, asta ar trebui să ne pună pe gânduri. Am descoperit că ei nu sunt aşa cum îi credeam noi. Vorba lui Fellini, care spunea că ne purtăm cu cei mici ca şi când tot timpul ei ar trebui să fie corectaţi. Prejudecăţile noastre ne împiedică să-i întrebăm şi lucruri care până acum erau socotite tabu. Te gândeşti “cum poţi să pui unor copii întrebări complicate despre existenţă, despre funcţionarea unor aparate complicate, înainte ca ei să înveţe despre lucrurile astea”. Sunt adevărate bariere care o împiedică pe o educatoare, pe o învăţătoare, inclusiv pe părinţi să abordeze teme pe care le discută doar adulţii, dar eu am descoperit cu surprindere că ei găseau nişte soluţii teribil de surprinzătoare la astfel de probleme.

Şi atunci m-am întrebat cum de filozofii, înţelepţii Antichităţii, care îi învăţau pe ceilalţi prin prelegeri, discursuri din care se iscau dialoguri, nu şi-au dat seama de asta. Probabil că au avut aceeaşi prejudecată, că un astfel de răspuns a fost o întâmplare şi că nu are rost să dezvolte această idee mai departe cu ei. Uite că s-au înşelat cu toţii.

Acum, după Revoluţie, când mi-am putut dezvolta exerciţiile şi pe tema religiei, am făcut o altă descoperire. Multe dintre răspunsurile copiilor sunt asemănătoare prin substanţă cu scrierile religioase. În Biblie spune “lăsaţi copiii să vină la mine”, să luăm aminte la curăţirea copilului şi să-l imităm din punctul ăsta de vedere, că atunci porţile Raiului ne sunt deschise. Mă întreb de ce oare Biserica nu s-a apropiat mai mult de copii, altfel, nu unidirecţional dinspre adult înspre copil, ci şi invers, să aibă îndrăzneala să-i întrebe ce cred ei despre biserică, icoane, sfinţi, preoţi… Fără îndoială s-ar fi îmbogăţit această literatură religioasă.

De exemplu, la tema “Adam şi Eva”, în texele creştine găsim foarte puţine referinţe. Este o temă importantă nu numai pentru că sunt primii oameni care au apărut, dar şi pentru că, o dată cu tragica lor istorioară, păcatele s-au întins şi astăzi trăim într-un adevărat ocean de păcate. Aceste exerciţii de creativitate, încercând să găseşti o nouă nuanţă, o nouă ipostază dintr-o aşa sărăcie de date comunicate, duc la o aventură foarte interesantă cu privire la subiectul alcătuirii omului.
ŞCOLILE ERAU ÎN ACEASTĂ CĂMAŞĂ POLITICĂ ÎN CARE AU RĂMAS ŞI AZI

(more…)