Posts Tagged ‘liviu turcu’

Disparitia presei romanesti din Romania. George Roncea: Rusia, Rusia, Rusia… precizare privind motivele despărţirii de ziarul Curentul

În urmă cu o lună am părăsit redacţia Curentul, după o colaborare ce a durat per total vreo câţiva ani. N-aş fi vrut să mă refer public la acest episod însă ventilarea unor versiuni incomplete asupra despărţirii de o publicaţie de suflet şi solicitările unor cititori mă obliga să fac o precizare, prin care să închid sper acest subiect. Sunt dator cu o explicaţie şi colegilor care m-au contactat până în prezent pentru a lămuri motivele automazilirii mele de la ziarul Curentul. Am aflat că deja au apărut pe diverse surse variante mai mult sau mai puţin exacte, în orice caz incomplete.

În data de 23 august a încetat relaţia mea de colaborare cu ziarul Curentul, la iniţiativa mea, după ce am fost informat de către conducerea ziarului că îmi este interzis să mai scriu materiale care să includă referiri la subiectul Rusia, respectiv acţiunile ruşilor îndreptate împotriva României şi a şefului statului român şi malversaţiunile acestora în Basarabia. Delictul de opinie invocat m-a lăsat mască.

Anterior mi s-a mai atras atenţia asupra acestei teme într-o convorbire telefonică dar am crezut că este o glumă. Faţă de marea majoritate a resurselor media, la Curentul a existat în permanenţă o poziţionare sănătoasă aş zice, pe tema rusoilor şi activităţilor malefice ale acestora. În toţi anii în care am lucrat la Curentul am avut parte de o deplină libertate abordând toate subiectele posibile. Am scris întotdeauna de plăcere, nu doar pentru bani, cum se mai întâmplă în presă, unde se mai practică încă din păcate mercenariatul şi trecutul dintr-o tabără în alta. Am scris despre clasa politica venală şi coruptă, despre curvele din politică şi târfele din show-biz, despre pidosnicii din clasa politică şi din “societatea civilă”, despre reţelele masoneriei şi reţelele kaghebiste, despre acţiunile antiromâneşti ale UDMR, despre sindicatele vândute, despre pseudo jurnaliştii infiltraţi de securişti în presă, despre agenţii unor vechi structuri ruseşti, conspiraţi şi aşezaţi în poziţii de frunte ale statului român, şi urmaşii lor. Cum ar fi şi Vladimir Tismăneanu.

Din motive pe care nu le cunosc, ceva s-a schimbat într-un punct esenţial în poziţia conducerii ziarului Curentul şi astfel această plăcută colaborare s-a încheiat în data de 23 august, adăugându-se şi un episod bizar, respectiv cenzurarea, forfecarea unui material în care apărea numele lui Tismăneanu. Însă nu acesta penibilă operaţiune de intervenţie în text a reprezentat pentru mine, aşa cum s-a interpretat, motivul plecării de la Curentul.

Tismăneanu şi activitatea sa mizeră prezintă un interes, însă secundar, în raport cu tema acţiunilor la scară mare a Rusiei împotriva României. Şi el, ca şi întreaga sa familie, a făcut parte, desigur, la un anumit nivel, din dispozitivul acestor acţiuni îndreptate împotriva românilor de foarte multă vreme, coordonate direct de la Moscova. Nu am a adăuga nimic în plus despre Tismăneanu faţă de o situaţie care-l descrie pe deplin. Paul Goma este cel care a relatat, via Dorin Tudoran, o scenă antologică, (în Jurnalul unui jurnal (1997), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998) care a avut loc în casa lui Virgil Măgureanu, unde Tismăneanu, beat criţă, i-a reproşat “şarpelui cu ochelari” că nu i-a dat “postul de ambasador la Washington”, în ciuda promisiunilor făcute. Promisiuni făcute, aş adăuga, de însuşi Ion Iliescu, mamelucului Tismăneanu, participant la orgiile propagandistice iliesciene, în schimbul jalnicei tămâieri a acestuia, la care s-a pretat actualul Zoe Petre al Cotroceniului reluctantului Traian Băsescu. Aportul din trecut al lui Tismăneanu, în dicţionarul coordonat de Virgil Măgureanu în perioada Ştefan Gheorghiu se pare că nu avut suficientă forţă pentru ca Tismăneanu să atingă cu bucile sale fleoşcăite scaunul de ambasador la Washington. Probabil, dacă în faţa lui Băsescu Liviu Turcu ar fi avut mai mult credit, poate poziţia actuală a lui Tismăneanu, propulsat de Adriana Săftoiu, o fătucă din aceeaşi stirpe cu clanul Tisminenski, în creierii prezidenţiali, ar fi fost alta. Ghinion, pufuletele, actualmente aflată în creierii lui Patriciu, a avut câştig de cauză.

Faptul că cineva s-a străduit să foarfece inabil un material scris de mine în care apărea (şi) numele ambidextrului Tismăneanu plasează într-un context semnificativ linia pe care se aşează în momentul de faţă ziarul Curentul. Linia s-ar numi pe scurt ciulama doctrinară. Într-un ziar persecutat de Timofte i se acordă privilegii unui Tismăneanu, comilitonul lui Măgureanu. No comment, cum zicea SRI-ul la orice pe vremea lui Măgureanu. Fără îndoială, şi fără legătură cu tema Tismăneanu, este, de asemenea, decizia suverană a patronatului Curentul să acorde spaţiu editorial unor subiecte majore cum ar fi caracatiţa Camorrei zootehniştilor de la fermelor de vaci de lapte din Vaslui, ignorând subiecte minore, secundare, cum ar fi Basarabia şi activităţile agenturii ruseşti ori atacurile Kremlinului la adresa României şi a şefului statului român. De la Pamfil Şeicaru, fondator al Curentului, până astăzi, e clar că s-a mai schimbat câte ceva în presa românească.

În presa autohtonă, de vreo câţiva ani, tema “afacerilor” ruseşti a devenit una sensibilă. Este evident că agitaţia structurilor moscovite infiltrate în România, scoase la lumină din bunkere de apariţia americanilor pe meleagurile noastre, a crescut şi creşte odată cu apropierea termenului aşezării militare de facto, pe teritoriul nostru, a forţelor NATO. Orice observator cât de cât atent observă cum se distribuie pe “frontul mediatic”, şi politic totodată, în apologia intereselor Rusiei, tot felul de “resurse”, producători de vocalize indignate la adresa lui Băsescu, pornind de la “problema” Rusiei – de la un Andrei Pleşu la un Ciutacu, de la un Ponta la un Crin Antonescu. Despre Iliescu, febleţea lui Andrei Pleşu încă dinainte de ’89, nici n-are rost să pomenim; a intrat în fibrilaţie de la o vreme încoace. Să sperăm că poate îi va crăpa inima când vor fi aduse rachetele americane la Deveselu.

Fostul pluri-ministru şi consilier de la Cotroceni, actualmente salahor la Pravda lui Patriciu, rezumă într-o singură frază “problema” cu Băsescu versus Rusia: “Se poate numi un bun politician cineva care a reuşit, în câţiva ani, să-şi pună în cap toată suflarea naţională? În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa…” Este evident că lui Andrei Pleşu i se rupe şi de “suflarea naţională” şi de “popor” – pus de altfel chiar de dânsul între ghilimele, iar cât despre “opozanţii politici” ai lui Băsescu, chiar el i-a veştejit într-o manieră memorabilă, fără apel. Pleşu a plasat problema cu Rusia, pe locul întâi, înaintea Evropei, de care de asemenea i se rupe major, nu întâmplător. În interpretarea lui Pleşu, Băsescu nu este cool, nu este “politician bun” deoarece se afla în conflict cu Rusia – “şi-a pus în cap” ruşii.

Ieşirea publică a lui Traian Băsescu – cu privire la Mareşalul Antonescu şi Basarabia – a developat, în această vară, un comportament patologic frapant al unei largi categorii de politicieni şi de jurnalişti deveniţi portavoci ale Ambasadei Rusiei, într-o manieră jenantă. Ce fel de modele de îndoctrinare au creat asemenea câini de pază ai „corectitudinii” faţă de Rusia? Poziţionări ce păreau năzbâtii bizare ori expresia unui curat meşteşug de tâmpenie determinat de arşiţa soarelui de vară s-au dovedit a fi asumări prosovietice ignare, cu atât mai penibile dacă avem în vedere că URSS nu mai e. Teoretic.

Ideocraţia filo-rusă se lăţeşte tumoral şi capătă aspecte caricaturale şi absurde. Restricţia la teme ce pot deranja Rusia, devoalează un proces de dezarticulare a memoriei poporului român care trebuie restrânsă drastic, conform ideocraţilor menţionaţi, cu eliminarea a tot ce se referă la naţional şi la conştiinţa naţională, decretată ca răul suprem. Asistăm la un efort sistematic de a compromite, de a distruge bornele care definesc, consfinţesc existenţa fiinţei româneşti. O mare parte dintre jurnalişti se fac vinovaţi de culpa traiului (cu batista umedă de slobozi la gură) în duplicitate şi prin duplicitate.

În presă are loc o epurare sistematică, pentru a se face loc unor noi slujitori gata să îndeplinească ad litteram directivele primite, sunt puse la index nume de persoane şi teme – un specific amintind de epoca revolută a comunismului bolsevic. Strădania obliterării unor anumite teme şi subiecte capătă accente brutale iar miza actualului sistem mediatic este de fapt interzicerea accesului la informaţie, la adevăr, la lucrurile cu adevărat importante, limitarea interacţiunii cu faptele din spatele evenimentelor. O uriaşă desfăşurare dezinformativă este pusă în practică de un Aparat al intoxicării în masă unde îndeplinesc un rol comisarial agenţi sub acoperire care au ca sarcină excluderea anumitor teme din circuitul public.

Mirajul Libertăţii, din decembrie 1989, miraj plătit cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte tinere, slujeşte, acum, în primul rând, unei minorităţi, unor grupuri restrânse, care au falimentat România sistematic şi au demantelat sute şi sute de uzine şi capacităţi de producţie, trecute în mâinile altora. Romanii se pare că s-au resemnat sub jugul ocupaţiei străine şi în loc să lupte au ales cedarea, fuga, boicotul, dispărând aproape orice resurse reactive faţă de atacurile concentrice ale inamicilor de tot felul dintre care unii au reuşit chiar să redeseneze în interiorul graniţelor naţionale o frontieră internă, ca în perioada stalinistă.

Suntem în faţa sfârşitului naţionalismului românesc iar clasa politica românească, născută în catacombele ideologice ale unor structuri tenebroase, a devenit un instrument al unor grupări cu orientare clară antiromânească, mustind de puroi resentimentar. Suntem pe un fundal de retardare a mentalităţilor profunde de autoapărare faţă de agresiunile concentrice desfăşurate împotriva noastră.

Noile dezvăluiri ale telegramelor Ambasadei SUA de la Bucureşti scot pe tapet dimensiunea cu adevărat serioasă a mefienţei şefului statului faţă de acţiunile Rusiei. Fără îndoială din poziţia sa de şef de stat a avut şi are la îndemâna mult mai multe date cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia. Ceea ce nu rezultă din telegramele wikileaks dar aş putea completa eu, după 20 de ani de presă, este faptul că acum, în 2011, intervalul de două decenii “profeţit” de Silviu Brucan românilor pentru a se deştepta din starea de “stupid people” s-a prelungit. Prin concursul acţiunii malefice a unor organizaţii conspirate sub “acoperirea” mass-media. Astăzi una dintre principalele vulnerabilităţi a României a devenit manevrarea opiniei publice de către instituţii media arondate, prin patronat, unor interese străine şi ostile României.

De când mă ştiu, ca jurnalist, am avut probleme datorită abordării temei acţiunilor malefice ale Rusiei şi Ucrainei împotriva noastră. Referirea la acţiunile desfăşurate de Andrei Pleşu, în perioada când ocupa scaunul de ministru de externe, în beneficiul Ucrainei şi în deserviciul comunităţii româneşti, a generat o avalanşă de atacuri la adresa mea, formându-se chiar şi o listă cu peste 300 de oengişti de stat şi de partid de la GDS, în frunte cu Patapievici şi Liiceanu care cereau pedepsirea mea. Andrei Pleşu personal a solicitat organelor statului, invocând legi ale securităţii naţionale (!) să mă lovească la temelie pentru că i-am ciobit prestigiul de ministru.

Chestiunea ruso-ucraineană a reprezentat motiv de plecare şi de la alte publicaţii. O revistă a fost chiar topită şi retipărită, desigur fără materialul meu, care includea menţionarea, în premieră în România, a activităţilor nesănătoase desfăşurate de Ucraina la gurile Dunării – aşa numita “afacere Bâstroe”.

Gaşca Pleşu – Tismăneanu a reuşit până una alta să obţină poziţii proeminente, inclusiv prin aportul unui Traian Băsescu, cel îngrijorat la maximum, acum trei ani, conform ultimelor transcrieri wikileaks, de potenţialul agresiv rusesc la frontiera României. Problema reală este că, inclusiv prin aportul lui Traian Băsescu, inamicii României şi-au găsit culcuş cald în instituţiile statului român. Frontiera internă a fost penetrată multiplu, mai ceva ca o blondă delabrată aterizată în politică adusă de mână de o libarcă, un jeg beneficiar de vilă, via Boris Golovin. Boris de la GRU, cu paşaport de R. Moldova, acea parte a Basarabiei despre care nu mai este loc de scris decât pe internetul care suportă orice, până una alta.

…………………………

Menţiune: am postat această precizare pe un blog, creat de un cititor, care a adunat câteva dintre materialele de presă scrise de mine la Curentul.

În perioada următoare voi realiza un portal informativ unde se vor putea întâlni vechi golani, dintre cei care umpleau Piaţa Universităţii, momentul în care a debutat de fapt expresia liberă în România după 1989. Pentru cei care strigau atunci “Iliescu KGB du-te în URSS!” costul Libertăţii a însemnat capete sparte şi oase rupte.

KGB-ul s-a renuvelat iar agenţii săi s-au coafat, s-au machiat bine şi s-au conspirat care pe unde şi-a găsit culcuş – în presă, în structurile statului, în politică.

România nu va fi liberă cu adevărat până nu va scăpa de aceste “conserve” şi de acţiunea malefică a agenţilor moscoviţi, şi nu numai, desfăşurată pe toate palierele posibile împotriva poporului român. Probabil că în timpul vieţii noastre nu vom apuca să vedem o România liberă.
Putem însă încerca un ultim efort, măcar pentru copiii noştri.

George Roncea

Muzeul “National” al Comunismului – Ministerul Propagandei Orwelliene. Dr Liviu Turcu despre “scancetul lui Tismaneanu si Patapievici”. EXCLUSIV Ziaristi Online

Fostul ofiter de informatii Liviu Turcu, sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia din cadrul Centrului de Informatii Externe (CIE, actualmente SIE), cu azil politic in SUA via CIA din ianuarie 1989, fost condamnat la moarte de regimul comunist, in prezent consultant in Statele Unite ale Americii, a transmis in exclusivitate pentru Ziaristi Online o analiza pertinenta asupra apropiatului sfarsit al “sforarilor societatii civile”, “anticomunistii de parada” coordonati de V.V. Tismaneanu si H.R. Patapievici. Concluziile analizei se refera la “scancetele” emise de cei doi ideologi-sefi ai corectitudiinii politice dupa ce volumul generalului (r) Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, aparut recent la Editura Compania, ii deconspira pe acestia drept agenti aflati “sub steag strain” in Romania.  Schema de actiune evidentiata de sociologul Liviu Turcu este urmatoarea: “Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca”. Redam textul analizei, integral, mai jos. Sublinierile si intertitlurile apartin redactiei.

MINISTERUL PROPAGANDEI

Ziaristi Online: Liviu Turcu ii da lectii lui Mihai Razvan Ungureanu, seful SIE. Larry Watts il prinde pe seful DIE de mana cu rusii. Aurel Rogojan dezvaluie: Petre Mihai Bacanu a fost recrutat de KGB. Cui ii e frica de razboi civil?

Mihai Razvan Ungureanu, seful SIE, primeste o lectie despre CIE de la Liviu Turcu. Serviciile secrete: între mit şi realitate (V)

Mihai Razvan Ungureanu SIE Liviu Turcu CIEA - Ziaristi Online

În amplul in­terviu dat Jurnalului Naţional de şe­ful Serviciului de Informaţii Ex­ter­ne, Mihai Răzvan Ungureanu, domnia sa utiliza, atunci când s-a referit la Serviciul de Informaţii Externe din timpul fostului regim comunist, acronimul de DIE (Direcţia de Informaţii Externe)

Larry Watts: Ceausescu a vrut sa rupa total relatiile cu KGB dar seful DIE fusese deja racolat

Larry Watts - With friends like these KGB NKVD and Romania - Ziaristi Online ro

Kalugin şi Dorobanţu lucraseră amândoi la Washington D.C. în anii ’50, perioadă în care DSS se subordona complet şi direct KGB-ului. Dorobanţu l-a avertizat pe şeful Departamentului de contraspionaj al KGB să nu „se încreadă în zâmbetele oficiale” şi i s-a plâns că Ceauşescu a ordonat ca aceea să fie ultima dată când avea să ia legătura cu KGB.

General (r) Aurel Rogojan: Petre Mihai Bacanu a fost recrutat de KGB

Petre Mihai Bacanu -KGB Romania Libera Gen Aurel Rogojanu SRI

Reţeaua lui Volodin avea un nu­cleu în redacţia organului de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, România liberă. Acest nu­cleu a racolat câteva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu toc­mai improvizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi.

Consilierul prezidential Eckstein Kovacs sustine “autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc”

eckstein kovaks pompe funebre de ziua maghiarilor

Consilierul prezidenţial Eckstein Kovacs Peter a declarat la o emisiune de la Realitatea Cluj că este de acord cu solicitările privind “autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc”.

Sogor Csaba: “Autonomie în Tibet şi pe Pământul Secuiesc”. Revista presei maghiare: “Autonomia mai presus de orice”

sogor csaba

Cei 270 de delegaţi prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc, organizată în clădirea Parlamentului din Budapesta, şi-au reînnoit jurământul depus în anul 2003 şi s-au obligat faţă de susţinerea înfăptuirii autodeterminării.

Cui îi e frica de razboi civil?

Razboi civil

Jurnaliştii spun că Băsescu ar fi primit un ultim raport alarmant pe această temă şi că a şi convocat toţi consilierii pe probleme de apărare cu care a avut o discuţie secretă. Constantin Degeratu, mai aflam, ar avea la dispoziţie “efectivele” destul de mari care compun Federaţia Militarilor din România, o organizaţie civilă a militarilor, alcătuită “din 11 asociaţii reprezentative”.

Soc cu Boanchis: “Duelul orgasmic” Andreea Pora – Dana Grecu

Andreea-Pora-si-Dana-Grecu-la-K1

Mi-aş asuma riscul de a urmări duelul orgasmic Andreea Pora (suuuus, Băsescu!)-Dana Grecu Pauker (jooos, Băsescu!)

Ziaristi Online: Tunurile lui Rosca Stanescu de la Snagov: 50 de hectare furate de mana cu Remus Truica, fostul aghiotant al lui Nastase. Liviu Turcu: Serviciile secrete, între mit şi realitate

Ziaristi Online:

Tunurile lui Rosca Stanescu de la Snagov: 50 de hectare furate de mana cu Remus Truica, fostul aghiotant al lui Nastase

Rosca Stanescu si tunurile de la Snagov
În urmă cu mai puţin de doi ani primarul comunei Snagov a împroprietărit pe insulă mai mult de o sută de cetăţeni ai comunei ori moştenitori ai acestora. Toţi cei puşi în posesie au vândut terenurile către „vecinii” Remus Truică şi Sorin Roşca Stănescu, pe o suma de nimic.

Dr Liviu Turcu Ziaristi Online

Ceea ce face diferenţa serviciilor secrete occidentale în raport cu cele ce acţionează în regimurile autoritare este continua preocupare a societăţii civile pentru a crea un mecanism de coordonare şi control care să preîntâmpine derapaje nedorite.

Dr Liviu Turcu: Serviciile secrete: între mit şi realitate (II)

Când serviciile de securitate, aşa cum deja am menţionat, ale fostelor ţări co­muniste sau ale regimurilor mili­tare din Chile, Argentina, Grecia, Portugalia, Africa de Sud şi multe altele au folosit serviciile secrete ca ins­trument executiv în politica in­ter­nă şi politica externă pe liniile de ac­ţiune menţionate mai sus după schimbarea regimului, toţi factorii de comandă au făcut trimitere la dis­ci­plina şi subordonarea ne­con­di­ţionată faţă de conducerea politică. Caracterul militar al majorităţii structurilor instituţionale ale serviciilor secrete nu a făcut decât să accentueze ca disculpare actul subordonării şi executării necondiţionate a sarcinilor primite. La cele menţionate se mai adaugă nu într-o proporţie neglijabilă circumstanţele favorizante ne­gative ce ţin de caracterul şi conştiinţa personală a executanţilor. De absenţa unui sistem solid de valori civice şi morale, augmentat de fanatismul politic şi ideologic, de oportunism şi carierism birocratic. Aşa au fost şi continuă să fie posibile şi azi în acest tip de regim politic practicarea curentă a torturii, eliminarea fizică în absenţa sau cu participarea sumară şi măsluită a actului de justiţie, intimidarea, persecuţia şi discriminarea pe multiple planuri, etc. Execuţia adoles­cenţilor, practica violului multiplu şi aruncarea victimelor încă în viaţă din elicopter în apele îngheţate ale oceanului pot fi greu asimilate nu numai ca făcând parte din categoria intereselor naţionale, dar şi a însăşi lumii civilizate.

Continuarea la Ziaristi Online

Vezi si:Larry Watts continua deconspirarea agentilor Kominternului, KGB, AVO si STASI din Romania

komintern
Brucan, care ocupase funcţia de ambasador în SUA, a confirmat ulterior că a conspirat cu Moscova, iar traducătorul Sergiu Celac, fiul unui cominternist şi prefect al Craiovei, numit de către sovietici după al II-lea Război Mondial, a devenit, de asemenea, o ţintă (a UM 0110 – nn), date fiind legăturile sale cu sovieticii.
statue of Dzerzhinsky in Lubianka Square kgb
Agenţii KGB-ului infiltraţi în structurile de putere ale statului îşi pot savura victoria: au mai plătit o poliţă şi au mai dat un avertisment celor ce cred în idealurile sacre pe care se fondează identitatea naţională românească.
NKVD KGB PCR Leonte-Leon-Lev-Tisminetki-tatal-lui-Vladimir-Volodea-Tismaneanu
REFERAT cu privire la cererea de reîncadrare în partid a lui TISMĂNEANU LEONTE. Născut la 26 februarie 1919 în Soroca, URSS. Originea socială: funcţionar. Naţionalitatea: evreu. Studii: 3 clase de liceu şi 2 ani Facultatea de Litere. Data încadrării în partid: 1933. În prezent este secretar al Comitetului raional de Artă şi Cultură din raionul T. Vladimirescu.
veteran-mediafax-foto
Precizare In unele publicatii a aparut, in mod eronat, informatia ca, in emisiunea din 12.01.2011, de la REALITATEA TV, domnul Gl. Lt. Pavel ABRAHAM, Seful Departamentului Juridic al SCMD, a indemnat cadrele militare in rezerva sa depuna adeverinte si sa solicite recalcularea pensiilor, iar in momentul in care vor primi cupoanele de pensie micsorata, sa […]
Central-Intelligence-Agency CIA Romania WikiLeaks SRI SIE
Marile adevăruri sunt simple şi profunde. Nimic mai adevărat şi mai potrivit pentru înţelegerea lumii serviciilor secrete
Sarkozy Merkel UE Pictura de Francisc Chiuariu
Pentru Romania speta incidentului Schengen isi are tilcul ei. Natura reactiilor oficiale si cvasi-oficiale chiar si ca expresie a unui joc politic calculat reflecta lacune in cunoasterea si stapinirea cimpului informativ operativ european. Un diagnostic confirmat de insusi presedintele Traian Basescu care a recunoscut ca Bucurestiul a fost luat complet prin surprindere de actiunea franco-germana.

Bogdan Chirieac Santajist Realitatea TV

În revista electronică De ce News a apărut, în 21 decembrie 2010, o referire la afirmaţia d-nei europarlamentar Corina Creţu privind petiţia adresată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (A.C.M.R.R.) din Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) Parlamentului European, prin care contestă hotărârea Guvernului României de reducere a pensiilor militarilor.

Dr Liviu Turcu: Serviciile secrete: între mit şi realitate (I)

“Loialitatea mea este una faţă de patrie, nu faţă de instituţiile şi ocupanţii trecători ale acestora. Patria este o entitate reală, fundamentală şi eternă; este cea care trebuie permanent vegheată, protejată şi căreia ai datoria să-i fii cu adevărat loial.”
Mark Twain

Marile adevăruri sunt simple şi profunde. Nimic mai adevărat şi mai potrivit pentru înţelegerea lumii serviciilor secrete. Aura misterioasă ce înconjoară activitatea acestora sub umbrela secretizării are la bază un element de ordin psihologic: per­cep­ţia inaccesibilităţii majorităţii membrilor societăţii în cunoaşterea detali­ată a activităţilor concrete ale acestor structuri instituţionale. Parte a “contractului social”, serviciile se­crete reprezintă de fapt un “cec în alb” dat puterii politice în numele co­lec­ti­vităţii în schimbul promisiunii de a asigura un anume statu-quo so­cio-politic, economic şi militar, cu un câmp de acţiune practic nelimitat atât pe plan intern, cât şi pe plan in­ter­naţional. Utilizând mijloace şi me­tode de lucru care mai ales în afara spaţiului teritorial depăşesc constrân­­gerile de ordin legal şi moral atâtea câte sunt la nivel naţional.

Necunoaşterea la modul concret a acţiunilor serviciilor secrete pro­vo­a­că în mod inevitabil la nivelul ce­tă­ţeanului de rând reacţii cât se poate de diverse: teamă, suspiciune, ne­în­cre­dere sau, pentru unii, ca element psi­hic compensatoriu, un sprijin în “orb” necondiţionat. La acest capitol, ig­­no­ranţa nu naşte numai monştri, dar şi situaţii pur şi simplu hilare. De aici efortul perpetuu al factorilor po­li­tici de a îmbunătăţi percepţia pu­bli­că a rolului acestor structuri şi de a in­culca prin diferite modalităţi ide­ea contribuţiei pozitive a acestora la asi­gurarea “stării de normalitate”.

În realitate, primul mare adevăr ce ar trebui să fie busola orientativă a cetăţeanului în legătură cu serviciile secrete este că aceste structuri nu sunt în general nici mai bune şi nici mai rele decât însuşi regimul politic şi factorii politici care le coordonează şi controlează. Serviciile secrete sunt prin definiţie structuri speciale de execuţie politică aparţinând arsena­lului instituţional al regimului respectiv. Ele pot executa lucruri admirabile, dar în egală măsură şi lucruri abo­minabile în funcţie de comanda pri­mită. Şi, cel mai adesea, într-o suită de activităţi ce include ambele categorii. Trebuie relevat în acelaşi timp că există în acest domeniu al muncii de informaţii un element de o comple­xitate şi relativitate rar întâlnite în alte domenii ale activităţii umane. Cu handicapul  imposibilităţii de a face evaluări ca­lificative generale care să depăşească în mod obiectiv un anume grad de probabilitate. Sunt situaţii în care un serviciu secret poate avea multe succese de ordin tactic, dar să eşueze în fapt la nivel strategic.

Continuarea la Ziaristi Online

Liviu Turcu si o viziune la rece asupra cinismului politicii internationale. Romania in fata grofilor de la Berlin, Budapesta si Paris. Schengen, o poveste cu talc. ANALIZA INTEGRALA si o introducere in tema MAE-Baconschi marca Roncea.ro

O analiza patrunzatoare asupra mecanismului prin care functioneaza pana la simbioza motorul Uniunii Europene, uns de nemti, caroseria ei sic, frecata de francezi si farurile cu care ne orbesc in fata ungurii, inainte de a se autovandaliza in vazul lumii, ne ofera Liviu Turcu, fost ofiter de informatii si analiza al DSS, tranferat la CIA in 1989. Trunchiata de dusmanii mediatici ai lui Traian Basescu, analiza lui Liviu Turcu a fost interpretata, facil, printr-un extras din context, ca o critica a pozitiei presedintelui Romaniei fata de tratamentul jignitor la adresa romanilor aratat de marii grofi de pe tapsanul european, Sarkozy si Merkel, “baronii Europei”. In realitate, este o analiza seaca, la rece, dupa tipicul unui adevarat lucrator cu informatia, care ii prezinta sefului statului realitatea frusta, asa cum e ea, si nu cum isi inchipuie sicofantii de la varful MAE ca “ar vrea sefu'”. Sefu’ e constient ca lucreaza cu oameni slabi, agatati in functii pe baza unui pretins ajutor international, care, de cele mai multe ori, s-a dovedit a fi total pe invers. Cazul Baconschi, al patrulea rebut diplomatic major al “scolii Plesu”, daca il numaram si pe tartor, este edificator si revoltator. La el se refera si Turcu, voalat dar transparent, cand afirma: ”Luarile de pozitie in termeni relativ duri, inclusiv prin amenintarea de a aplica masuri concrete la adresa decidentilor sint considerate, la nivelul cancelariilor, doar manevre propagandistice de defulare menite sa evite compromiterea factorilor politici implicati in fata opiniei publice vexate de esecul operatiunii”. “Manevrele de defulare” au fost realizate, dupa cum bine stim, dupa – luati nota – 12 (douasprezece) zile de tacere penibila si impotenta in urma scrisorii celor doi ministri de interne, francez si german (Sa mai amintim ca ministrul a fost ambasador in Franta – decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Comandor – iar Germania ii umfla conturile Fundatiei “non-profit”?). Daca mai punem la socoteala si informarea prealabila a SIE vorbim de cel putin 14 zile (doua saptamani) in care ministrul Baconschi – “seful diplomatiei romane” – n-a scos nici pas. Tacerea jenanta, pentru orice roman, a ministrului de Externe, l-a facut pana si pe Dan Andronic sa se intrebe Unde a dispărut Teodor Baconschi? pentru a constata apoi ca, da, Eşecul Schengen ii apartine. Mirarea lui Dan Andronic, poate unul dintre cei mai informati ziaristi de culise (dupa Ion Cristoiu), m-a pus si pe mine pe ganduri. Daca a fugit din tara?, mi-am zis. Cautand pe site-ul MAE, m-am linistit: cand toata tara fierbea in fata santajului Schengen, domnul ministru isi gasea timp, asemenea Patriarhului sau Papei, sa dea… un mesaj de Craciun (!): “În Povestea de Crăciun a lui Charles Dickens, personajului principal i se înfăţişează trei spirite, reprezentând Crăciunul trecut, cel prezent şi cel viitor. Dacă astfel de spirite ni s-ar prezenta şi nouă astăzi, ce ne-ar spune oare?”. Tare mi-e teama ca, in cor si pe o singura voce, cele trei spirite i-ar fi spus ceva de dulce domnului ministru…

Presedintele Basescu, in schimb, inca din 21 decembrie a avut mai multe declaratii ferme pe marginea acestei atitudini necinstite a marilor puteri UE, Franta si Germania, in a caror umbra se putea deslusi, dupa forma ei exagerat de mare, conturul adevaratei conducatoare a Europei – Rusia. Varegii rumega in intuneric rezultatele baronilor si baroneselor. Cand vor iesi la lumina va fi prea tarziu, pentru toata Eurasia. Am pus deoparte si voi prezenta sintetic, cand voi gasi timp, documentarea exhaustiva care ma indreptateste sa arat ca, in cazul Schengen, toate drumurile duc la Moscova. Halte sunt, cei drept, la Budapesta, mai nou la Paris si, evident, la Berlin, in virtutea Pactului Hitler – Stalin (Sa mai amintim ca tratatul “romano-moldovean” semnat de Baconschi cu Filat – visul Rusiei lui Putin pe toata perioada presedintiei Voronin – s-a realizat taman acum, dupa vizita madamei Merkel in “regiune”?). Domnul ministru stie foarte bine. Daca seful SIE nu ar fi fost un prea bun prieten si tovaras de drum – batatorit pe aceleasi coordonate – al domnului ministru, probabil ca si domnul presedinte ar fi aflat, la timp, al cui este Baconschi. Si atunci n-ar fi trebuit sa inghita in sec pentru ca nu-l poate demite intr-un astfel de moment, total neproductiv din punct de vedere al calendarului diplomatic, fapt speculat cu brio de dilematicul nostru ministru.

Revin: dupa 12 zile de tacere, cand tara era inca mahmura dupa revelion, Dorel Baconschi isi aranjeaza un interviu cu Ovidiu Nahoi, colegul (la Foreign Policy, sa zicem) prietenului sau, MRU, totodata subalternul direct al sefului acestora, Andrei Plesu, la randul lui sinecuristul mogulului Dinu Patriciu, daca ati auzit de el… Ce-o cauta ministrul presedintelui Romaniei la prohabul dusmanului sau de moarte, devalizatorul pentru rusi al aceleiasi Romanii pe care, chipurile, se presupune ca o reprezinta “seful diplomatiei romane”, doar Plesu o stii. Sau, daca scapi de Plesu, tac-su… Aici, in “Adevarul” intors pe dos, dom’ ministru se da in stamba si maraie la Comisia Europeana si Croatia, gafand si maculand inadmisibil imaginea politicii externe romanesti care este, totusi, una dintre principalele responsabilitati ale presedintelui Romaniei. Ca sa nu mai vorbim de irosirea – din trei declaratii tampe – a muncii sutelor de diplomati profesionisti ai aparatului MAE/SIE, pe care, ministrul, in limbaj nediplomatic, a facut ceva. Acestea sunt manevrele “propagandistice de defulare menite sa evite compromiterea factorilor politici implicati in fata opiniei publice vexate de esecul operatiunii”. O manevra extrem de proasta a inca ministrului Baconschi, o manevra care, dimpotriva, parca special, a reusit sa compromita total, la nivel european, “factorii politici implicati” vexand de doua ori opinia publica romaneasca: si in fata esecului si in fata comportamentului lamentabil al celui de-al “n”-spelea rebut al “scolii Plesu”. Si acum analiza lui Liviu Turcu, integrala:

ARTA DE A DRIBLA ISTORIA.


Schengen: o poveste cu tilc

de Liviu Turcu

Mai 1997. Uniunea Europeana negocia la nivel inalt la Amsterdam amendarea substantiala a Tratatului semnat la Maastricht in anul 1992.

Prilej pentru fiecare dintre participanti de a-si promova interesele nationale si de a se pozitona cit mai avantajos in noua configuratie structural-politica. Marele elefant in magazinul cu portelanuri fine ale UE se numea de asta data Spania care prin Jose Mari Aznar, prim-ministru si sef al Partidului Popular (de nuanta politica conservatoare) prezentase succint pozitia tarii sale: noul Tratat trebuie sa reflecte repozitionarea Spaniei ca egala marilor puteri traditionale precum Franta, Germania sau Marea Britanie.

Mai intii, in calitate de gazde, olandezii au incercat tactica obisnuita de a solutiona mai intii compromisul necesar aducerii la unison a pozitiilor majoritatii participantilor lasind intentionat la urma ‘spinoasa’ problema a pretentiilor Spaniei.  O aliniere tactica menita sa asigure forta maxima de presiune asupra ultimului recalcitrant ale carui pretentii stirnisera deja nemultumirea mandarinilor europeni.

Iata ce povesteste referitor la acest episod fostul prim-ministru britanic Tony Blair reproducind dialogul purtat de ‘baroni’ cu Jose Mari Aznar: “Europa are nevoie de dumneata si Spania. Cum poti sa pui in discutie stabilitatea Europei intr-un moment ca asta? Doresti sa fii responsabil pentru esecul european?” Apoi, dupa acest preambul,  comenteaza Tony Blair, lui Aznar i s-a oferit un compromis considerat ca fiind pe masura si croiala statutului anterior al Spaniei. In fata acestei situatii Aznar a replicat:’ceea ce am prezentat reprezinta conditiile minimale de la care nu voi face rabat. Ca atare ma duc in camera alaturata sa fumez un trabuc.’  Rind pe rind, Wim Kok primul ministru olandez, Jaques Chirac si Helmut Kohl s-au dus si au discutat individual cu Jose Aznar utilizind ca presiune intregul arsenal al statutului de mare putere. Fara succes.

(more…)

Circ KGB contra CIA pe meleaguri romanesti? Tovarasul lui Sorin Ovidiu Vintu, Varujan Vosganian, face recurs dupa ce a pierdut procesul cu Liviu Turcu si Marius Tuca. SIE nu are cum sa dea la CNSAS un dosar inca deschis

Dupa ce agentiile de presa au anuntat ca Varujan Vosganian a pierdut procesul cu Liviu Turcu si Marius Tuca, senatorul care face casa buna cu infractorul Sorin Ovidiu Vintu si mai e si posesor de numeroase functii, care de care mai colorate – dupa modelul “maestrului” sau Niki Manolescu – se burzuluieste pe blog si ameninta cu recurs. Un navetist cu state vechi pe meleaguri sovietice, Vosganian face acum pe prostul privind DIE si CIE, institutie pe care o numeste “un fel de retea de spionaj romaneasca”. Iata:

“Agentia Newsin a anuntat ieri ca am pierdut procesul de calomnie intentat lui Liviu Turcu, lui Marius Tuca si Jurnalului National. Judecatoarea Mirela Pod ar fi socotit ca actiunea mea este nefondata.  Pentru cei care au deschis mai tarziu televizoarele, amintesc ca in ziua in care eram la Bruxelles, ca proaspat candidat la postul de comisar european, prin octombrie 2006, Liviu Turcu, un membru al Directiei de Informatii Externe, fugit din tara in 1989, a revenit brusc, afirmand ca as fi fost racolat, in anii ’80, de Centrul de Informatii Externe, un fel de retea de spionaj romaneasca. Marius Tuca i-a tinut isonul, afirmand ca garanteaza pentru veridicitatea acestor afirmatii si publicand cu titluri groase,in Jurnalul National, declaratiile lui Turcu.”

Apoi, ceva mai jos, Vosganian, un fel de senator-scriitor-economist-gurist, se lamenteaza si ameninta in stil proletcultist:

“Asadar, singurul motiv pentru care actiunea mea s-ar dovedi nefondata, ar fi faptul ca acuzatia de a fi fost spion si securist nu e nici pe de parte o calomnie, ci un compliment si ca, in loc sa fiu indignat, ar trebui sa ma onoreze. Sa nu anticipam, totusi, sa asteptam motivatiile judecatoarei Mirela Pod si, fireste, sa mergem mai departe, la recurs, pentru ca astfel de ticalosii ale securistilor raspopiti sa nu ramana nepedepsite. ”

Intr-o emisiune “Sinteza zilei” a lui Mihai Gadea, de anul trecut, in care se mai aflau fostul procuror Ciprian Nastasiu, Victor Gaetan, Mugur Ciuvica si Victor Ponta, Varujan Vosganian, suspectat de agatament de catre KGB de pe vremea cand facea mic trafic cu caciuli de astrahan pe ruta Erevan – Bucuresti, a exclamat: “Eu acum nu vreau să fac o implicare personală, îmi aduc aminte de cazul cu Liviu Turcu, care a venit în România trădător, plecat, a trădat tot ce a putut şi a căpătat protecţie americană în 1989, a venit în 2006, ca să spună ce? Că România trimite un spion la Bruxelles, acuzaţie foarte gravă împotriva României. Nu l-a întrebat nimeni nimic, nici atunci, nici până acum. Eu sunt în proces de trei ani cu el nimeni nu m-a ajutat, nici americani, nici români, să se intereseze dacă am dreptate.”

E, uite ca Justitia a hotarat ca n-are dreptate!

Iar in privinta “dovezii” cu care se lauda senatorul, primta de la CNSAS, care nu a gasit nici un dosar in evidentele sale, situatia sta cam in felul urmator: “un fel de agentie de spionaj” care este SIE nu da bre la arhiva dosarele active ale celor aflati inca in lucru, ca suspecti sau dovediti de colaborare cu una sau mai multe puteri straine anti-Romania.

ROMANIA post-electorala, intre blestemul comunismului si blestemul mediocritatii. O analiza de dr Liviu Turcu

Într-o analiză post-electorală oferită din Statele Unite înexclusivitate ziarului „Curentul“, sociologul Liviu Turcu observăcâteva dintre şansele şi responsabilităţile preşedintelui TraianBăsescu, în cel de-al doilea mandat al său. Confirmat preşedinte pe 14decembrie, exact la 20 de ani de la scânteile anticomuniste de la Iaşi,cu mandatul primit pe 16 decembrie, la 20 de ani de la începutulrevoltei de la Timişoara, şi cu jurământul în faţa naţiunii pe 21decembrie, la 20 de ani de la insurecţia tinerilor din Bucureşti,Traian Băsescu are datoria să facă dreptate martirilor din decembrie1989 şi să spargă definitiv blestemul comunismului abătut asupraRomâniei. Va reuşi, oare?

Blestemul comunismului

România,ca stat privit în perspectiva evoluţiei universale, nu se poate plângeîn raport cu altele de absenţa oportunităţilor istorice. Adică, aacelor circumstanţe de ordin special/extraordinar care, potenţial,oferă şansa unei naţiuni de a se repoziţiona profund din punct devedere sociopolitic, ideologic, militar şi moral atât pe plan intern,cât şi pe plan internaţional. În acest sens, românii au fost, înultimii 20 de ani, martorii şi actorii figuranţi ai recursuluiexplicativ manipulativ cvasiexclusiv la adresa memoriei recente,respectiv moştenirea fostului regim comunist. O moştenire pe post deghenă defulatorie colectivă, jucând ad-hoc rolul de panaceu universalpentru justificarea eşecului regimului postdecembrist de a aduceRomânia măcar în apropierea nivelului de civilizaţie atins de tovarăşiide drum din Uniunea Europeană. Un demers ce reflectă tragic, subaspectul consecinţelor, nu numai incapacitatea clasei politice şi aliderilor acesteia de a-şi îndeplini obligaţiile elementare faţă de ceipe care formal îi reprezintă, dar şi o ignoranţă incalificabilă în aînţelege corect „mersul lumii“. De aici impotenţa de a alege ostrategie eficientă pentru navigaţia corabiei româneşti în apeletulburi ale contemporaneităţii.
Lista argumentelor ce susţinafirmaţia de mai sus e mult prea lungă şi, în fapt, destul de familiarăopiniei publice pentru a mai utiliza fie şi doar o selecţie cu caracterilustrativ. Calificarea cea mai potrivită pentru descrierea niveluluivieţii politice pe plan intern este, aşa cum s-a putut vedea şi încampania electorală prezidenţială, indigenizarea definiţiei, altfeluniversal acceptate, a „politicului ca artă a compromisului“ la cea a„politicului ca artă a compromiterii“.  Pentru cei care mai au încăvreun dubiu în legătură cu căderea abisală a calităţii vieţii politiceromâneşti actuale la un nivel lumpenar, îi invit să recitească caexperiment inedit mesajele oficiale de felicitare sosite la adresapreşedintelui după realegere. Mesaje care sunt adresate nu atât omului,cât ocupantului poziţiei numărul unu în ierarhia statului român. Pentrucei ce cunosc subtilităţile limbajului politico-diplomatic, dacă înRomânia ar fi fost vorba de o democraţie tipic occidentală, şocul ar fifost deosebit de puternic. Cum însă în cazul României actuale situaţianu este nici pe departe una normală în raport cu standardelemenţionate, cei în cauză s-au văzut probabil obligaţi să încalcecutumele ţinând seama de grosimea epidermei şi volumului cortexuluipoliticienilor, inclusiv a celor aflaţi la cârma statului. Odată cuobişnuitele formule de felicitare ce ţin de protocol, au foststrecurate în text sau lansate public în paralel formulări precum „Aţiprimit mandat pentru continuarea acţiunilor decisive de reformare ajustiţiei… pentru combaterea corupţiei şi creşterea performanţei însistemul justiţiar“; „România trebuie să aspire către o guvernare alegilor, nu a bărbaţilor şi femeilor“; „este timpul să începeţi săfaceţi, nu numai să vă certaţi“. Nu în cele din urmă, alfabetizarea defacto pe puncte concise a ceea ce ar trebui făcut în regim de urgenţă.Lecturându-le, la început rămâi aparent perplex din cel puţin douămotive: primul este că cel puţin formal, fiind vorba de recentelealegeri prezidenţiale, preşedintele, potrivit Constituţiei în vigoare,nu dispune direct de pârghiile necesare atingerii obiectivelor vizatede expeditori; doi, tonul care, aşa cum se zice, face muzica îmi aduceîn minte de unul folosit la adresa copiilor retardaţi şi care, dacă totţi i-a dat Dumnezeu în ogradă, nu ai ce face şi trebuie să foloseşti„mijloace de comunicare adecvate“.

A treia oportunitate istorică

Înrealitate, observaţiile şi recomandările au fost făcute cu bună ştiinţăde cele două din cele mai importante cancelarii occidentale tocmaipentru că actualul moment postelectoral prezidenţial reprezintă o atreia oportunitate istorică a perioadei postdecembrie 1989 pentrurepoziţionarea structural-funcţională a României pe plan intern, dar şipe plan extern. Prima oportunitate istorică a fost în decembrie 1989 şiratată copios, întrucât fosta clasă politică comunistă (nomenclatura) ajucat eficient în vodevilul istoriei în rolul de „Marie cu aceeaşipălărie“, schimbând doar oportunist eticheta de pe borcanulpolitico-ideologic. Dirijor a fost, bineînţeles, Ion Iliescu. A fostfaza în care a avut loc şi prima împărţire a „prăzii“ economicemoştenite de la fostul regim şi care a avut menirea să legitimezenomenclatura în calitate de noua clasă capitalistă autohtonă.
Adoua oportunitate istorică a fost ratată con brio după alegerea, cusprijinul societăţii civile, a preşedintelui Emil Constantinescu şicare a fost fals percepută, mai ales în exterior, ca prima alternativăpolitică de guvernare profund noncomunistă. În fapt, o perioadă ce aveasă ducă practic, datorită incompentenţei politice şibirocratico-administrative, la dispariţia de pe scena politică apartidului istoric naţional-ţărănist augmentat neinspirat dreptcreştin-democrat. 
Actuala victorie a preşedintelui Traian Băsescureprezintă cea de a treia oportunitate istorică. De ce? Pentru faptulcă, în pofida unui handicap considerabil reprezentat de poziţiileeconomico-financiare consolidate timp de 20 de ani de grupurile deinterese cu care s-a confruntat, actualul preşedinte are, potenţial, şiel la rândul său câteva puncte de sprijin importante. Sublinieztermenul potenţial întrucât în acest moment acestea nu sunt încăangajate/integrate activ în procesul politic de reformare substanţialădorit şi aşteptat de multă lume.

Avantajele lui Băsescu

Primulavantaj este acela că acţiunile sale nu mai sunt condiţionate deconstrângerile calculului politic al realegerii sale ca preşedinte.Traian Băsescu şi-a epuizat constituţional acest drept. Al doileaavantaj, cel pierdut atât de lamentabil de preşedintele EmilConstantinescu şi grupul său politic, este reprezentat de valulimportant al sprijinului popular, mai exact al celor care fie şiinstinctiv percep adâncimea crizei sociopolitice şi morale în care sezbate societatea românească. Nu este vorba de un val de proporţiilecelui din anul 1996, dar unul suficient pentru a-i fi aduspreşedintelui victoria şi care poate fi amplificat dacă şi numai dacă,fie doar şi o parte a celor ce au absentat de la vot sau au votatîmpotriva lui, vor realiza că vrea să se lanseze cu adevărat înprocesul unei schimbări de substanţă a situaţiei actuale. Să nu se uitecă o parte importantă a votanţilor în favoarea lui Mircea Geoană s-aualiniat politic în primul rând ideii necesităţii imperioase de reformă,de schimbare a ceea ce există azi în sistemul politic. Aceşti oamenisunt aliaţi naturali pentru actualul preşedinte dacă îi va convinge căde această dată se va ţine de cuvânt.
Pentru amplificareasprijinului popular, ca bază esenţială în vederea creării condiţiilornecesare politico-legislative de modificare a Constituţiei în sensuleliminării definitive a ambiguităţilor cu privire la definireaatribuţiilor ramurilor puterii, preşedintele Traian Băsescu trebuie maiîntâi să se „reinventeze politic“ pe el însuşi, ceea ce este dificil,dar nu imposibil. El trebuie, înainte de toate, să convingă opiniapublică că nu este doar exponentul unei federaţii de grupuri deinterese economico-financiare, întâmplător mai mici şi mai slabe decâtcele ce l-au avut exponent pe contracandidatul său, Mircea Geoană. Caatare, preşedintele trebuie să convingă că este de facto reprezentantulintereselor marii majorităţi a românilor. Acest proces nu poate avealoc peste noapte şi impune elaborarea unei strategii de mare„imaginaţie politică şi sociologică“. Iar pentru asta preşedintele arenevoie de ceea ce de fapt nu a avut în timpul primului său mandatprezidenţial: sprijinul masiv al intelectualităţii progresisteromâneşti prin exponenţii ei cei mai capabili în raport cu obiectivelepropuse. La acest capitol, preşedintele Traian Băsescu a trăit lapropriu în timpul primului său mandat povestea cu „hainele cele maifrumoase ale împăratului“, în care personajul era de fapt… completgol.

Statul bun

Un preşedinte sau unlider politic de marcă trebuie să fie desigur un om inteligent, dar nuneapărat cel mai inteligent om al naţiei sale. Ca lider, în afaracarismei necesare asigurării eficienţei procesului comunicării cuopinia publică, el trebuie să aibă calităţile manageriale de a ştisă-şi aleagă membrii echipei cu care elaborează şi aplică strategiileconsiderate esenţiale pentru atingerea obiectivului de a realiza unstat bun. Mulţi se vor fi întrebånd dacă definiţia de stat bun nu esteuna iluzorie, fiind imposibil de realizat în condiţiile enormeidiversităţi de caractere şi interese din lumea de azi. Nimic mai fals,şi asta o demonstrează şi cercetările sociologice, ca şi sondajele deopinie atunci cånd sunt făcute corect. Iată, aşadar, cåteva rezultateuimitor de simple, altfel la nivelul bunului-simţ, obţinute pe planinternaţional la acest capitol: un stat bun pentru cetăţenii săi esteunul în care legea este una pentru toţi, este ordine, asiguråndu-seastfel securitatea nediscriminatorie a cetăţeanului; un stat bun esteunul care prin capacitatea managerială a sistemului politic şi economicasigură o existenţă materială decentă la nivelul standardului de viaţă,unul în care nu se permite transferul ilegitim de bogăţie de la ceimulţi la cei puţini ca sursă de sărăcie endemică; este unul în careasigurarea locurilor de muncă ca sursă legitimă de venituri pentruatingerea unui nivel de existenţă civilizată este un obiectivfundamental, alături de grija şi măsurile instituţionale luate pentrufuncţionarea unui sistem de educaţie profesional competitiv, dar fără aneglija aspectul culturii politice şi inculcării valorilor morale; unstat bun este unul care nu se angajează în războaie inutile şi nu facedin acest mijloc un vector agresiv constant al politicii sale cu altestate; un stat bun este un stat care îşi protejează în mod egal toţicetăţenii pe teritoriul naţional şi în afara acestuia; este un statcare prin tot ce realizează trezeşte în mod natural respectul şiloialitatea cetăţeanului, dar şi respectul pentru sine şi alte naţii cucare vine în contact. Şi lista poate desigur continua mult, dar odatăîndeplinite condiţiile de mai sus vorbim deja de un stat, un sistempolitic şi o naţie modernă, civilizată. Eşecul aplicării mecanice şineadecvate a diferitelor modele de import este din păcate o constantă oistoriei romånilor fie doar şi pentru ultimele două secole cånd sepoate vorbi de incipienţa procesului de modernizare socio-politică.

Lipsa intelectualilor cu spirit de sacrificiu

Cåtedin obiectivele enunţate mai sus au fost îndeplinite de clasa politicăşi conducătorii politici de după decembrie 1989? Răspunsul este evidentşi tragic în acelaşi timp. Ar fi timpul ca aceşti factori responsabilipentru împingerea ţării în tomberonul istoriei, fie el şi unul ataşatdin motive geopolitice Uniunii Europene şi NATO, să fie obligaţi sălase locul unora dispuşi să facă efortul necesar pentru corectareasituaţiei. Oameni cu o solidă cultură politică, cu o înţelegereprofundă a intereselor naţionale şi un spirit de sacrificiu personalnecondiţionat.
În primul său mandat, preşedintele Traian Băsescunu a avut o echipă intelectuală de această talie. Marea majoritate aintelectualităţii de valoare, coloana vertebrală a oricărei societăţicivilizate, nu s-a aflat alături de el şi nu pe motive neînsemnate. Ela devenit în primul mandat „captivul“ unui grup de interese intelectualstatistic şi valoric minoritar şi care sub umbrela puteriiprezidenţiale s-a răfuit lumpenar nu numai cu cei cărora le-a purtatsåmbetele încă dinainte de decembrie 1989, dar şi celor care au refuzatsă i se alinieze după acea dată. Marea majoritate a intelectualilor devaloare au preferat să se retragă din viaţa politică şi inclusiv dinviaţa publică pentru a nu intra în mocirla timpului prezent. Ei aumizat istoriceşte pe efemeritatea existenţială a unor astfel de grupuriagresive intrånd, cum se spune, în conservare. Un abandon socio-politicdiscutabil sub aspect moral, dar care este o poveste de tradiţiecentenară în cultura romånească. Acest subiect merită analizat de sinestătător prin efectele generale nefaste asupra întregii societăţiromåneşti în cadrul evoluţiei ei universale. Cånd am propus dezbatereapublică a acestei teme la mijlocul anilor ‘90 în fieful Grupului deDialog Social am întåmpinat nu doar o rezistenţă, dar şi o ostilitatebine calculată. Recåştigarea de către Traian Băsescu a sprijinuluiintelectualităţii romåneşti progresiste concomitent cu îndepărtarea dinzona puterii a elementelor intelectuale corupte şi mercenare ce audispus de puteri discreţionare în primul său mandat va fi o importantăsursă de recåştigare a legitimităţii la nivelul acelei părţi a opinieipublice. O legitimitate fără de care nu va putea construi platformanecesară reformării profunde a sistemului politic inclusiv la nivelinstituţional.

Interesul inter-naţional reciproc

Altreilea avantaj pentru finalizarea unei adevărate „revoluţii“, cum adenumit-o în discursul său ambasadorul uneia din marile aliateoccidentale, este sprijinul politic extern declarat pentru preşedinteleTraian Băsescu în direcţia unor reforme profunde. Nu mă număr la modulgeneral printre „fanii“ intervenţiilor vectorilor externi în politicainternă a unui stat, altfel suveran şi independent. Aceste influenţepot fi desigur de o diversitate şi intensitate variabilă şi depind înegală măsură de situaţia şi interesele ambelor părţi. În politicaromånească există însă, în mod tradiţional, obiceiul nefast aldiverselor grupuri politice de a cere sprijinul unor factori politiciexterni cånd nu sunt în postura de a accede singure la putere. Unobicei care la råndul lui a creat mituri în legătură cu rolul şiamploarea acestor influenţe şi tipuri de intervenţie. Menţionånd acestaspect, am îndeosebi în vedere invocarea directă sau indirectă, detipul bluffului manipulaţionist, de către un politician, partid saugrup de interese a sprijinului primit de factori de putere de prestigiuexterni. Această metodă a intrat curent după decembrie 1989 înarsenalul mijloacelor diversioniste utilizate pe scena politicăromånească. Nici recenta campanie electorală prezidenţială nu a făcutexcepţie. Un exemplu este invocarea prin mijloace propagandistice înmass-media a ideii susţinerii candidatului Mircea Geoană, nici maimult, nici mai puţin decåt de o alianţă occidentală pe axaWashington-Berlin-Bruxelles.
În realitate, clasa politicăromånească şi majoritatea liderilor ei nu par a fi înţeles, îndetrimentul intereselor naţionale, nici geneza reală a procesuluiacceptării Romåniei în cele două organizaţii internaţionale şi nicimodul în care ar trebui să acţioneze pentru valorificarea pozitivă anoului statut regional. Datorită acestui fapt, un proces serios dereformare pe plan intern, precum cel care teoretic ar putea fideclanşat de preşedintele Traian Băsescu, este dorit şi binevenit încancelariile occidentale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene,întrucåt le rezolvă o serie întreagă de situaţii disfuncţionale aflateîn conflict acut cu statutul şi funcţionalitatea organizaţiei. Esteaşadar, înainte de toate, o chestiune de interes reciproc.

Spargerea blestemului

Pånăatunci, însă, trebuie constatat la modul cel mai realist că situaţiaraportului de forţe între grupurile de interese ce au stat în spatelealianţelor electorale pro-Băsescu şi pro-Geoană a rămas practicneschimbat. Un fel de „pat sahistic“ care chiar dacă va fi în cele dinurmă spart prin reînvierea vechii axe PDL-PNL-UDMR va consfinţi pe fondmenţinerea vechiului statu-quo. Iar dacă această formulă nu va figåndită de preşedinte ca una de tranziţie, care să permită în modinteligent pregătirea şi aplicarea etapizată a „marii strategii dereformare profundă“ aşteptată atåt pe plan intern, cåt şi extern,compromisul se va tranforma într-o reţetă sigură pentru îngropareadefinitivă a celei de-a treia mari oportunităţi istorice de dupădecembrie 1989. Ar fi un semn şi o victorie a mediocrităţiicvasi-perpetue a clasei politice şi a liderilor ei. Este motivul pentrucare, personal, păstrånd echidistanţa politică, am avut şi am senzaţiacontinuă că asupra Romåniei s-a abătut de mult timp un adevărat blestemmistic al mediocrităţii. Rămåne de văzut dacă viaţa va confirma sauinfirma acest verdict.
Dr Liviu Turcu
Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei

LIVIU TURCU il scutura pe Dan Badea si demasca intentiile manipulatorii ale gastii antiromanesti de profitori ai tuturor regimurilor in frunte cu Tismaneanu si Patapievici. PLEASCA Geoana sau Basescu?

Zilele trecute l-am eliminat pe Dan Badea din “Blog Roll”. Dupa ce am scris si am vorbit despre el ca exemplu de jurnalism independent am constatat ca isi transfera credibilitatea castigata mediatizand facaturi de cazuri si facaturi de jurnalisti, pretins independenti, din zona infractorului Sorin Ovidiu Vintu. Dar ce a pus capac a fost cand am mai gasit pe blogul lui – si, deci, automat, pe “blog roll”-ul meu – o pseudo-analiza din zona unui alt infractor, moral si profesional: Vladimir Tismaneanu. Este vorba de reproducerea unui oarecare tasmanian de serviciu, Dragos Paul Aligica, preluat fara nici o nota critica de pe portalul HotNews, fabrica de “media independenta” care ii apartine tot lui Sorin Ovidiu Vintu. Or, una este sa mai preiei o stire si alta sa propagi manipularile unui grup ideologic dusman Romaniei. In patologia sa, Sorin Ovidiu Vintu, o veritabila antena a Moscovei la Bucuresti (si, de acum, si la Chisinau), se joaca alaturi de diverse gasti anti-romanesti cu mintea oamenilor slabi pregatiti: in timp ce, pe de-o parte, isi asmute “catelusii rai” de la Realitatea, pe de cealalta ii pune sa linga pe “catelusii buni” de la HotNews. In ce priveste exponentul gastii antiromanesti coordonate de Vladimir Tismaneanu avem de a face cu un demers fraudulos de realipire a ei de Traian Basescu. Ca si in cazul iesirii tembele a lui Patapievici. Este o evidenta ca acest grup de profitori ai tuturor regimurilor a stat deoparte in perioada electorala. La conserva. In acest caz, Liiceanu a fost purtatorul lor de mesaj: la intalnirea de la GDS a venit dupa presedinte si a plecat inainte de finalul discutiei (avea treburi mai importante), lasandu-l pe Basescu sa-l caute, degeaba, in multime, pentru a-i da un raspuns la frustrarile sale de “cetatean invins”. Cel mai probabil intrega gasca – cu putine exceptii, bagate la inaintare ca acoperire – era convinsa de infrangerea lui Basescu si statea pe vine la portita de la Cotroceni gata sa intre cu surle si trambite in corul de aplaudaci ai lui Geoana. Iesirea stridenta a lui Patapievici prin interviul din La Vanguardia este echivalenta pe plan informativ cu “scandalul Soare”: disperarea camuflata prin “dezvaluirea-bomba” are ca subtext sa arate ca Patapievici ramane “intelectualul lui Basescu”. Halal intelectual! Este de subliniat – si de retinut – ca sponsorii lui Mircea Geoana, incepand cu Vintu (Idei in Dialog) si Patriciu (Dilema si FP) si terminand cu sustinatorii lui de peste ocean, sunt aceiasi cu cei ai gastii Patapievici-Plesu.
Lipsa de discernamant a lui Dan Badea, care din jurnalist de investigatii a devenit peste noapte trompeta unor impostori m-a facut sa-l elimin de pe blogul meu, temporar, sper, si cu dezamagire. Se pare ca nu am fost singurul care a constatat aceasta deraiere a jurnalistului sper, inca, independent. Sociologul Liviu Turcu, deranjat la randul sau, pornind de la gestul lui Dan Badea, gaseste prilejul de a-si expune opiniile cu privinta la tentativele grupului ideologic antiromanesc si mizele falsele lor analize, cu rol de manipulare si dezinformare. Public mai jos punctul de vedere al lui Liviu Turcu si astept, cu putintica incredere, ca Dan Badea sa-si revina.

Dr. Liviu Turcu: DESPRE APARENŢE ŞI REALITATE

La data de 9 decembrie 2009 HotNews.ro a postat un comentariu/analiza intitulat ‘Campania Geoana: Culisele internationale’ sub semnatura lui Dragos-Paul Aligica, material care apoi a fost preluat si postat de Dan Badea pe acest blog. Nu este un secret pentru nimeni ca Dan Badea s-a afirmat inca de la inceputul campaniei electorale ca un sprijinitor activ al presedintelui-candidat Traian Basescu folosind acest blog pentru a demantela cu talent si ingeniozitate mai toate manevrele cartelului politico-financiar aflat in spatele candidatului Mircea Geoana.In acest context decizia de a posta comentariul/analiza (de acum inainte voi folosi pentru simplificarea exprimarii termenul ‘analiza’) pare la prima vedere absolut fireasca intrucit are darul de a-i convinge pe cititori si, mai ales, pe sustinatorii activi ai presedintelui Traian Basescu ca victoria electorala, desi la un scor foarte strins, trebuie sa fie apreciata cu atit mai mult cu cit include infringerea unei aliante de forte politice internationale cu sediul la Washington si Moscova. Nici mai mult nici mai putin! O victorie deci a la David versus Goliat. Privita prin simpla prizma a confruntarii de tip propagandistico-electoral analiza nu ridica nici o obiectie intrucit asa cum se stie propaganda este in sine un mijloc de manipulare a opiniei publice si deci intotdeauna intr-un conflict acut cu realitatea.

Blogul lui Dan Badea nu a fost pina acum nici o clipa o platforma de propaganda politico-ideologica si din acest motiv s-a bucurat si se bucura de audienta cunoscuta. Acesta este motivul pentru care din respect pentru el si pentru cititorii seriosi ai acestui blog sint nevoit sa fac corectiile necesare pentru a mentine echilibrul firesc al intelegerii situatiei abordate de Dragos Paul Aligica. Adica o abordare a realitatii plivita de excesele manipulationiste de tip propagandistic.Iata de ce, propun cititorilor parcurgerea comentariului meu intr-o paralela cronologica cu analiza autorului mentionat mai sus ca un exercitiu analitic fundamentat pe doi vectori: informatia de ordin faptic si mecanismul logic al prelucrarii acestora.

Ce se afla in spatele demersului manipulativ?

Exista minimum doua modalitati de a citi analiza lui Dragos Paul Aligica: prima este de a o parcurge facind abstractie totala de pregatirea intelectuala si afilierea politico-ideologica a semnatarului; a doua, este de a o face prin raportarea continutului analizei la sorgintea cultural ideologica a acestuia. Pentru cineva, ca mine, cu o experienta de peste 35 de ani in politica internationala si mai ales a culiselor acesteia (imi cer scuze prin aducerea acestui argument personal dar este un punct de referinta absolut necesar pentru cititorul de buna credinta) aplicarea primei metode conduce la concluzia ca autorul face dovada unei regretabile ignorante in tratarea stiintifica a subiectului abordat. Nu ar fi nici primul si nici ultimul ‘analist’ post-decembrist care foloseste mass media ca mijloc de capitalizare politico-intelectuala in detrimentul acuratetei tratarii temelor abordate. Aplicarea celei de a doua metode pastreaza intact calificativul de ‘interpretare eronata’ a realitatii dar fiind facuta de un om educat in tara si strainatate (respectiv S.U.A, unde de altfel autorul analizei se afla si in prezent intr-o structura universitara) impune o serioasa amendare calificativa. Cu specializari atestate in domeniile cercetarii politice, economice si sociologice situatia de fata ridica la modul serios intrebarea “daca nu e ignoranta pura, ce se afla in spatele demersului manipulativ?”. Acesta din urma este evident cazul domnului Dragos Paul Aligica si asupra acestui aspect voi reveni mai tirziu.Si acum sa trecem la analiza propriu-zisa.

Abureala termenilor, conceptelor si surselor

Autorul isi incepe demersul prin invocarea unui argument de autoritate ce se vrea infailibil pentru cititorul de rind prin afirmatia calificativa facuta de cunoscutul cotidian al oamenilor de afaceri americani “Wall Street Journal”: “Liberalismul economic pare sa fi castigat la diferenta mica in fata urmasilor comunistilor lui Ceausescu in alegerile prezidentiale de duminica, din Romania, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Mircea Geoana”, comenteaza Wall Street Journal. Potrivit unor surse citate de “WSJ”, scriu agentiile romane de stiri, liderul social-democrat a fost candidatul preferat atat de Moscova, cat si de Washington.
Mai intii sint obligat sa remarc ca afirmatia citata, prin finalitatea urmarita, este pe fond incorecta intrucit batalia dusa intre cei doi candidati nu a avut drept obiect esential opunerea „liberalismului economic” versus ce? termenul de comparatie lipsind ilogic si fiind inlocuit cu categoria „urmasii comunistilor lui Ceausescu”. In mod firesc autorul afirmatiei ar fi trebuit sa opuna „liberalismului economic” ceva de genul „adeptii planificarii economice de tip comunist” dar evident ca nu au putut-o face pentru simplul motiv ca grupurile de interese care l-au sustinut pe Mircea Geoana nu sint nici pe departe sustinatorii unei asemenea conceptii, administratia PSD fiind cea care a executat si negociat reformarea economico-financiara ce a permis intrarea in Uniunea Europeana. Apoi, autorul introduce printr-o intentionat alambicata formula stilistico-logica afirmatia ca din parcurgerea stirilor difuzate de agentiile romane de stiri ( a se observa absenta unei informatii precise la adresa identitatii acestora) „potrivit unor surse citate de WSJ” (si acelea neprecizate) „liderul social-democrat a fost candidatul preferat atit de Moscova cit si de Washington”. Aceasta ultima afirmatie extrem de vaga va deveni cu toate acestea pilonul fundamental pe care autorul isi va desfasura ulterior intreaga analiza, adaugind generos inca doi vectori, respectiv Bruxelles si „spatiul german” definindu-le ca „cele patru teatre majore de operatiuni pro-Mircea Geoana”.
Nefericita inspiratie, exceptind desigur precum am spus incadrarea de la bun inceput a analizei in categoria materialelor de serviciu de tip manipulationist-propagandistic.

Rolul Moscovei a fost expediat mult prea rapid (normal 🙂

De referintele ‘analitice’ cu privire la rolul Moscovei autorul scapa foarte repede intrucit, citez, „desi neclare in amanunt, dovezile sint evidente” cu recomandarea ca istoricii sa clarifice ulterior daca este vorba sau nu de „tradarea intereselor nationale”. Mai adauga si un citat din avertismentul dat de catre presedintele Traian Basescu ambasadorului rus si cu asta autorul expediaza ‘stiintific’ primul si de fapt cel mai important, din punct de vedere al realitatii, ‘teatru major de operatiuni’ externe. Formularea este, cu tot respectul pentru educatia autorului, demna de Giga. Noroc cu Dan Badea care timp de luni de zile i-a ajutat la modul informatiilor factuale pe cititori sa inteleaga cam cum stau lucrurile la acest capitol. Nu ar fi stricat ca si autorul sa fi parcurs aceste informatii inainte de a elabora analiza publicata la HotNews.ro. In ce priveste relatiile romano-ruse as sugera analistilor apropiati presedintelui Traian Basescu sa ia in dezbatere cit mai curind problema decalajului conflictual intre prezenta si ponderea capitalului rus in ramurile strategice ale economiei romanesti si substanta actuala a relatiilor politice bilaterale. Este o tema ce merita o abordare si solutionare de sine statatoare intrucit mai degraba decit mai tirziu, asa cum deja s-a putut constata cu ocazia alegerilor prezidentiale, se cere intelept solutionata in deplina concordanta cu interesele fundamentale ale statului roman..

Revenind, trebuie mentionat ca analiza termina la modul super-expeditiv si cel de al doilea ‘teatru major al actiunilor de sustinere a lui M.G.’, respectiv cel de la Bruxelles intr-un singur paragraf. Un esec total pentru M.Geoana intrucit s-ar fi lovit, potrivit autorului, scurt si necrutator de trei obstacole/bariere: sustinerea politica din partea ‘popularilor europeni’, asimetria credibilitatii celor doi candidati (banuiesc ca autorul vrea sa se refere la Comisia Europeana dar nu o face lasindu-l pe cititor intr-o totala ceata) si trei, faptul ca cei de acolo inteleg cel mai bine in raport cu restul cancelariilor europene (sic) cam cum e cu democratia in Romania si cine se lupta pentru ce. Si cu asta gata s-a terminat si cu analiza teatrului major numarul doi.

Stramba-dreapta si propaganda: ‘obiceiurile proaste mor greu’

Trecerea in revista a  operatiunilor de sustinere a candidatului social democrat pe ‘spatiul german’ are loc pe lungimea a sase paragrafe din care patru prezinta de fapt desfasurarea unei  singure operatiuni PR initiate ‘printr-un agent PNL plasat in Ministerul de Externe…’ care ‘a organizat un tur al unor ziaristi de la prestigioase publicatii de limba germana, tur menit sa-i puna pe acestia in tema cu „realitatile politice romanesti”’.

Descrierea operatiunii m-a facut sa zimbesc involuntar intrucit mi-a amintit ca la acest capitol lupul isi schimba parul dar nu si naravul intrucit acest gen de operatiuni au continuat fara pauza in perioada post-decembrie 1989 fiind de fapt in cel mai bun caz ‘copy-cats’ al celor organizate de serviciul de informatii externe in timpul regimului comunist. Deci cu alte cuvinte nimic nou sub soarele ‘democratiei originale romanesti’. Fapt este ca masurile informativ operative de contracare ale actiunii organizate de cartelul din spatele lui Mircea Geoana via Ministerul de Externe au constat din plasarea contra-manipulativa a delegatiei de ziaristi germani spre tabara sustinatorilor presedintelui Traian Basescu, respectiv o discutie ‘lamuritoare’ atentie, in afara programului oficial, intre altii cu liderul Valeriu Stoica si un numar de ziaristi ‘independenti’ care au ‘echilibrat perceptia nemtilor despre realitatea romaneasca’. Sint convins ca la momentul respectiv cel putin o parte din jurnalistii oaspeti, oameni cu experienta profesionala, au avut instantaneu perceptia unui deja vu ante dar si post-1989. Isi vor fi zis, ‘obiceiurile proaste mor greu’ (‘bad habits die hard’). Ce nu spune autorul in analiza sa este faptul ca mentionarea lui Valeriu Stoica nu este tocmai intimplatoare, acesta din urma fiind co-autor cu Dragos Paul Aligica la lucrarea intitulata “Reconstructia dreptei. Intre experimentul capitalist occidental si proiectul national romanesc”.
Cit despre ‘momeala proiectului Johannes’ menita sa induioseze defintiv factorii politici de la Berlin autorul o expediaza rapid printr-o lovitura de biliard cu doua trimiteri simultane: prima este lansarea formulei insinuante dar nesustinuta in vreun fel ca promotorii lui Geoana/Johannes au folosit filiera Schroeder pentru a crea o alianta de sustinere electorala ad-hoc ruso-germana datorita pozitiei ocupate de acesta din urma in structurile Gazprom; a doua, ca legaturile PDL cu partidele de dreapta din Germania au fost si sint atit de puternice incit au contrabalansat presupusa alianta germano-rusa prevalind in final. Ametitor, cind te gindesti chipurile ce potential de influenta europeana au partidele politice din democratia romaneasca dar cit de putin au fost in stare sa faca pentru omul de rind din tara…

Umflarea cu pompa a “factorului american” din spatele lui Geoana

In sfirsit, cum zice autorul, ‘mai ramine operatiunea americana’, un teatru major caruia ii atribuie in cadrul analizei partea leului. Aceasta parte are darul de a juca rolul de efect final al ‘fristii pe tort’ sau daca tinem seama de esecul suferit  de cartelul pro-Mircea Geoana ‘bomboana pe coliva operationala’.  Aici, autorul se doreste a fi nu numai convingator in fata cititorului, dar si sa-si si etaleze in sfirsit capacitatea de a face judecati logice si politice infailibile. Teza de baza este ca Mircea Geoana fiind ambasador in timpul fostei administratii democrate si-a creat relatii speciale cu establishmentul (banuiesc ca asta a vrut sa spuna D.P.A.) ce reprezinta coloana vertebrala politica a acestui partid. A doua premisa ar fi ca perioada in calitate de candidat prezidential pentru Mircea Geoana a coincis cu instalarea la Casa Alba a unei noi administratii americane Democrate, respectiv a presedintelui Barak Obama. Concluzia ‘naturala’ ce urmeaza celor doua premize este ca noul presedinte si administratia sa il sprijina neconditionat pe Mircea Geoana intrind astfel prin masuri active in procesul sustinerii candidaturii acestuia in cursa electorala. Pentru un om cu educatia formala a lui Dragos Paul Aligica expunerea unui atare rationament il descalifica in plan intelectual, exceptind din nou postura constient asumata de agent manipulator al opiniei publice romanesti. Dar asta nu este inca nimic avind in vedere ca facind acest lucru, lasind de o parte pozitia partizana teoretica pro sau anti un candidat sau altul Dragos Paul Aligica contribuie la perpetuarea istoric exasperanta a unei perceptii fundamental eronate a modului in care functioneaza de facto sistemul politic american. O intelegere falsa a mecanismului intim al centrului decizional politic american care paraziteaza din pacate discretionar cultura politica a clasei politice, a factorilor birocratici si evident prin intermediul primelor doua si a opiniei publice romanesti. Cind afirm acest lucru am in vedere nu doar infirmitati de ordin intelectual ci mai ales efectele negative si uneori catastrofale ale acesteia in formularea pozitiilor oficiale si plasarea Romaniei ca stat pe tabla de sah a politicii internationale.

Perpetuarea unei facaturi: Geoana, Obama al Romaniei

Amendamentele aduse pe parcursul analizei precum relevarea politicii mercantile a power-brokerilor politici de la Washington care, exploateaza, spun eu, fara scrupule naivitatea interlocutorilor straini sint palide corectii ale unei abordari de fond complet eronate. Autorul atinge si limitele superioare ale ridicolului in raport cu realitatea cind plaseaza versiunea cu ‘Mircea Geoana, un Barak Obama al Romaniei’.  Mai mult, autorul foloseste tema sprijinului politic international pentru candidatul social democrat pentru a divaga spre o platforma de pe care executa un atac direct la baioneta la adresa politicii oficiale a actualei administratii.

Nu mai putin paradoxal este, de asemenea,  sa constati ca desi aliniat pro-forma doctrinei liberale, Dragos Paul Aligica, nu se sfieste sa devina concomitent un exponent activ al propagarii doctrinei si liniei politice factiunii ‘neo-conservatoare’ reprezentata de fosta administratie republicana. Prin antiteza el nu se sfieste sa atace deschis noua administratie democrata pentru linia politica externa promovata dupa venirea la putere.  Actualul presedinte este atacat la nivel personal atunci cind autorul ii imputa ‘tavalugul erorilor’ facute in raporturile geopolitice cu tarile Europei de Est si unde in mod ‘eroic’ ambasadorii acestor tari au facut front comun. Autorul califica, depasind cadrul unei abordari intelectuale, actuala administratie ca fiind una ‘ recunoscuta pentru fragilitatea judecatilor si pentru reactiile ce eludeaza logica real-politik-ului traditional la Washington’.  Ca prin ‘fragilitate’ autorul intelege clar la modul peiorativ decizii la limita iresponsabilitatii este limpede. Ceea ce ridica semne de intrebare este intelegerea de catre autor a definitiei ‘logicii real-politik-lui traditional american’ si care in contextul folosit ii submineaza propria-i judecata. Real-politik-ul traditional american exprima tocmai capacitatea de a face compromisuri in negocieri intr-un context ce limiteaza iar uneori in situatii limita chiar exclude vectorii de ordin ideologic dindu-se prioritate vectorilor de tip geopolitici.  Atunci cum se impaca afirmatia incriminatoare ca Statele Unite au luat o decizie iresponsabila cu privire la ‘scutul anti-racheta’ din Europa de Rasarit dar ‘eludeaza logica real-politik-lui traditional???” Pai decizia luata, si care analizata altfel la rece reflecta o superficiala interpretare de catre estici, confirma tocmai acest tip de politica si nu eludarea ei.

Suferind de o ciudata amnezie doctrinar ideologica autorul uita de asemenea ca Partidul Democrat este prin traditie depozitarul valorilor liberal-democrate progresiste iar grupul ‘neo-conservator’ a reprezentat un grupuscul doctrinar efemer aflat la extrema dreapta a Partidului Republican si respins in cele din urma la urne de majoritatea publicului.

Mistificarea rolulul trepadusului Guşă si pedalarea impotriva ortodoxiei romane

Cititorul ar trebui sa mai stie ceva atunci cind citeste analiza si ia in considerare argumentele aduse de autor privind contactele lui Gusa ca emisar al lui Mircea Geoana la Washington. Organizarea programului vizitei de catre o firma de lobby, este in sine pentru cine cunoaste mecanismul politic de la Washington argumentul suprem al absentei unor reale contacte preferentiale la virful piramidei politice. Via lobby aproape oricine platind sume considerabile poate avea contacte protocolare de un anumit nivel. Adevaratele contacte de substanta au loc in cu totul si cu totul alt mod decit cel descris de autor. Altfel, Paul Dragos Aligica nu scapa ocazia in virtutea ‘respectului’ pentru valorile liberale de a-l califica pe Gusa ca pe un exponent al ideologiei pan-ortodoxiste ceea ce ar trebui sa creeze cititorului nedumeriri de tip anxios avind in vedere asocierea absolut inedita a cartelului ‘comunist’ cu ‘ortodoxismul militant’. Atacul pe aceasta directie nu este insa intimplator si tine de afinitatile ideologice ale autorului ca membru al unui grup de interese care se lupta din greu sa inlocuiasca ponderea vectorului religios ortodox in viata socio-politica a Romaniei cu aspiratia de a-l inlocui cu o noua religie civica.

Geoana nu numai ca nu a beneficiat de un sprijin oficial, dar a pierdut si sprijinul unui important grup de influenta politica

Nici analizarea pozitiei luate de ambasadorul american la Bucuresti nu reflecta o corecta interpretare a situatiei reale. Daca liderii Partidului Democrat ar fi fost cu adevarat sustinatorii activi ai candidaturii lui Mircea Geoana ambasadorul dar si alti membri ai aparatului diplomatico-birocratic ar fi fost instruiti sa actioneze fie si acoperit in aceasta directie. Ambasadorul este potrivit propriilor afirmatii ale vice-presedintelui Joe Biden unul din prietenii sai apropiati si deci ar fi avut acoperirea politica necesara. Cert este ca nu a facut-o si asta nu a fost intimplator. Administratia americana a avut la aceste alegeri mai mult ca niciodata o pozitie politica absolut neutra nici unul dintre candidati neafectind in cazul victoriei la modul serios interesele Statelor Unite in zona. Mai mult, exact ca in bancurile cu radio-Erevan, candidatul Mircea Geoana nu numai ca nu a beneficiat de un sprijin oficial fie el si acoperit dar a pierdut in ultimul an si sprijinul unui important grup de influenta politica care investise in el mai bine de un deceniu. Despre cauzele acestei situatii voi vorbi cu un alt prilej, dar el demonstreaza cit de departe este autorul analizei de ceea ce se intimpla cu adevarat in culisele politicii americane.  Mircea Geoana calca rapid chiar daca din motive relativ diferite la acest capitol pe urmele lui Adrian Nastase. O situatie pe care la timpul respectiv am si facut-o cunoscuta in mod public.

HotNews si  “materialele de serviciu”

In sfirsit, din parcurgerea analizei nu rezulta in nici un chip o singura informatie factuala care sa demonstreze utilizarea de catre presupusele forte politice externe din spatele candidatului Mircea Geoana de pe cele ‘patru teatre majore’ internationale a panopliei de mijloace specifice informativ operative unor atari operatiuni. Acesta este adevaratul calcii al lui Ahile pentru credibilitatea demersului analitic intreprins de Dragos Paul Aligica. Si atunci qui prodest?  Fiind un apropiat al unuia din comisarii politici apartinind al asa-zisului grup oportunist al ‘intelectualilor lui Traian Basescu’ autorul pare a fi plasat post-factum (adica atunci cind victoria presedintelui candidat a devenit realitate) la HotNews.ro un material de serviciu. Desi destul de neglijent elaborata, aparitia analizei are rolul de a servi drept punct de sprijin pentru demonstrarea aportului public la campania de sustinere a presedintelui. Un prilej totodata pentru argumentarea justificativa a consolidarii pozitiilor deja ocupate si plasarii noilor pretentii egoiste si oportuniste ale membrilor grupului de interese mentionat. O actiune altfel mult mai usor de identificat si de argumentat decit ‘actiunile de tip conspirationist’ ale cancelariilor occidentale aflate  pe cele trei din cele ‘patru mari teatre operationale’. Dar despre asta cu alta ocazie.

In concluzie, personal nu cred ca sustinatorii cinstiti ai presedintelui Traian Basescu au nevoie, mai ales acum dupa victorie, de mistificari de acest gen. Nu de alta, dar simpla monitorizare de catre occidentalii incriminati a unor astfel de acuzatii pot aduce mai degraba suspiciune si neincredere in relatiile bilaterale cu daune evidente la nivelul apararii si promovarii intereselor nationale.

Dr. Liviu Turcu 
Nota mea: Intertitlurile imi apartin.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova