Am vrut sa-i cant un imn Doamnei Aspazia, astazi, de ziua dansei, la implinirea frumoasei varste de 90 de ani. Dar au facut-o altii, poate mai bine, asa ca ma bucur sa reproduc si sa fac trimitere catre materialele pline de substanta publicate pe Marturisitorii:
“Şi, într-un moment de exasperare, m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă:
“- Doamne! Nu mă lăsa!”
Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură.
Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşa celulei.” – Aspazia Oţel Petrescu / “Strigat-am către Tine, Doamne”
Doamna Aspazia Oţel Petrescu implineste astazi, 9 decembrie 2013, binecuvantata varsta de 90 de ani, varsta la care Parintele Justin Parvu i-a prezis ca va ajunge, insa fara el. Doamna Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi, noteaza Adevarul. După susţinerea Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii. Asemenea Parintelui Justin, i s-a mărit pedeapsa cu patru ani pentru că nu a „colaborat“ si nu s-a dezis de idealurile sale. Portalul Marturisitorii publica in semn de omagiu pentru marea mucenita a neamului romanesc o mica prezentare, un poem de Mariana Gurza, un interviu inedit cu Doamna Aspazia despre Miscarea Legionara, realizat de jurnalistul Florian Palas cat si evocarea facuta de Pr. Fabian Seiche in lucrarea sa, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România” (si un material video in final). La Multi Ani, Maica Aspazia!
La Târgul de carte Gaudeamus am primit o confirmare puternică a stării creştinătăţii noastre, graţie albumului de fotografii Părintele Justin Mărturisitorul (Ed. Mica Valahie, 2013), un substanţial album foto semnat de Cristina Nichituş Roncea, textele, mai exact, Cuvintele Părintelui Justin fiind extrase din interviuri realizate de monahia Fotini, monahul Filotheu si jurnaliştii Florin Palas şi Victor Roncea.
Ce se poate reţine, zdrobitor, că marii noştri monahi, cu predicile lor geniale, sunt călăuzele neamului, dar adesea ei sunt un glas în pustie, aşa cum a fost şi glasul Părintelui Justin, fiindcă între Cuvintele lui, cuvinte dumnezeieşti, şi practica din fruntea ţării e o prăpastie de netrecut. Nu e aforism de-al părintelui care să fi avut ecou în viaţa diriguitorilor acestei ţări. Părintele face apel la unitate, dimpotrivă, pe firmamentul politicii e dezbinare.
Un alt aspect zdrobitor este faptul că Părintele Justin a fost legionar, făcând închisoare alături de alţi mari părinţi duhovnici şi arhierei, ca Parintele Arsenie Papacioc şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Părintele Justin asimilează legionarismul Bisericii lui Hristos. Legionarii pe care i-a cunoscut părintele în închisoare au fost martiri întru credinţă.
Faptul că fusese preot militar voluntar pe Frontul de Est nu l-a privat pe monahul Justin de închisoare, dimpotrivă, martiriul său a fost parcă fără capăt, parcurgând eroic, ca un purtător de cruce, toate închisorile comuniste. Iisus spunea că cine vrea sa Îl urmeze – aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur – trebuie întâi să se lepede de sine, apoi să îşi ia crucea şi în al treilea moment divin să “Îmi urmeze Mie”. Se pare că toţi martirii întru Hristos au năzuit spre un asemenea ideal. O sfinţenie pământească incredibilă. Şi Părintele Justin face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii. Cine îi va cunoaşte viaţa (1919 – 2013), va afla în ce fel a devenit şi s-a identificat cu faptele unui adevărat martir întru Hristos. El a întemeiat în satul natal, Petru Vodă, de sub coama Ceahlăului, faimoasa mănăstire în care şi-a dăruit harul, devenind un Mărturisitor apostolic.
Şi totuşi acest sfânt al neamului, face o mărturisire copleşitoare: “Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.
Însuşi reportajul lui Victor Roncea, cum a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă şi cum l-a cunoscut pe Părintele Justin, se numeşte “Ultimul arhanghel al românismului”.
Deci suntem în faza acestor ultimi mari creştini, ultimi mari mărturisitori ai ortodoxiei. Se adevereşte astfel teama Bisericii ordodoxe profunde faţă de denaturarea credinţei strămoşeşti. Agresiunea asupra ortodoxiei a fost adesea semnalată, dar nu s-a spus că ea se petrece din interior, că a slăbit puterea credinţei în sânul slujitorilor bisericii, dintre care unii se ocupă mai mult de treburile necuratului.
Părintele Justin făcea mereu apel la unitate, ca românii să nu poată fi dezbinaţi, aşa cum încearcă ungurii, cu o agresiune tot mai mare. Se pare că e ultimul apel, fiindcă de la preşedinţie la ultimul librar de la Târg are loc o incredibilă dezbinare, fiecare face numai ce-l taie capul, transformând România într-o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile.
În faţa acestei realităţi, albumul Cristinei Nichituş Roncea pare o oază, pare că vine dintr-o altă lume, iar ceea ce vedem şi citim arată ca o carte de muzeu, despre un muzeu viu al spiritualităţii româneşti.
În România, adevăraţii monarhi au fost monahii!
Eu nu l-am filmat pe Părintele Justin. Am făcut peste 50 de filme religioase, am cuprins cam tot ce înseamnă viaţa monahală în România, am ajuns şi la Mănăstirea Petru Vodă, dar Părintele Cleopa a introdus o poruncă la vremea respectivă, pe care au respectat-o şi alţi monahi: “Nu vom mai accepta să fim filmaţi, nu ne vom mai lăsa intervievaţi de TVR până când acest post nu-şi schimbă menirea. E un post păcătos. De două mii de ani, noi, monahii, luptăm să-i educăm pe enoriaşi, să menţinem poporul la focul virtuţilor creştine, iar păcătoşii de la televiziuni luptă împotriva noastră, cu filme vulgare, cu emisiuni deşănţate, cu destrăbălare. Până pornografia nu va dispărea de la TVR şi alte posturi, noi nu vom mai da nici un interviu, nu vom mai apărea pe nici o sticlă”. Cu un astfel de mesaj s-a stins Părintele Cleopa, unul dintre ultimii profeţi ortodocşi ai neamului.
Dar Cristina Nichituş Roncea a avut noroc, fiindcă Părintele Justin s-a lăsat fotografiat de ea, care a surprins şi stările ultime ale bătrâneţelor sale, inclusiv înmormântarea, de o măreţie monarhică. Fiindcă la noi, în România, adevăraţii monarhi au fost monahii! Şi acest noroc, este şi norocul nostru, al cititorilor, al beneficiarilor acestui album, care este ca un testament sfânt, plin de duh, de spirit românesc, de mesaj către o Românie creştină, ortodoxă, aşa cum a fost ea din veacuri.
În acest album întâlnim deci o altă Românie, România profundă, a marilor spirite şi tradiţii, care azi, sub ochii noştri, sub tot felul de forme şi manifestări, cum este şi acest Târg Gaudeamus, piere, dispare, este ca o ultimă imagine, dar care trebuie să fie ca o icoană, să ne obsedeze, să-i obsedeze mai ales pe cei ce duc România într-o direcţie greşită, o smulg din rostul ei milenar, din rădăcinile ei fireşti. Ultimii creştini ai României vor fi ei oare mai puternici decât tăvălugul orb, decât bulgărele sălbatic al unei realităţii scoase din ţâţâni, fără control, fără identitate?
Scriitorul Grid Modorcea (Mitica-Puiu Modorcea) s-a nascut pe 9 ianuarie 1944 la Galati. Dupa terminarea Liceului „V. Alecsandri” din Galati (1963), Modorcea face studii universitare de matematica la Galati si la Bucuresti. In 1974 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti, sectia teatrologie-filmologie. Ulterior a lucrat, succesiv, la Casa de Filme 3, Centrala Romania Film si Studioul „Al. Sahia”, iar dupa 1990 la Televiziunea Romana (Redactia “Viata Spirituala”). Doctor în arte cu teza „Actualitatea ca mijloc de comunicare” la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Membru al Uniunii Cineaștilor din 1977, membru al Uniunii Scriitorilor din 1990 si prodigios cineast, scenarist, dramaturg, prozator, critic, jurnalist si publicist.
Si astazi, la Muzeul Taranului Roman, are loc o alta importanta lansare de carte despre unul dintre marturisitorii pentru Hristos si Neamului Romanesc, cu care Parintele Justin a impartit temnita: martirul Mircea Vulcanescu. Muzeul National al Taranului Roman si Editura Eikon va invita joi, 7 noiembrie 2013, de la ora 18.00, la lansarea volumului 5 din seria “Nae Ionescu si discipolii sai in arhiva Securitatii”, volum dedicat lui Mircea Vulcanescu si ingrijit de Dora Mezdrea. Vor vorbi: Mariuca Vulcanescu, fiica marturisitorului, Dora Mezdrea, Ion Papuc, Marin Diaconu, Marius Vasileanu. Moderator: Mihai Gheorghiu.
Amintesc ca impreuna cu profesorul Constantin Barbu, am publicat dosarul lui Mircea Vulcanescu in cadrul Colectiei “Dosarele distrugerii elitei romanesti”, urmand sa reproducem si filele cele mai importante cat si alte marturii despre uciderea filosofului scolii Nae Ionescu, intr-un portal special dedicat sfintilor marturisitori ai inchisorilor comuniste.
Vă invităm miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00 de Sfantul Pavel Marturisitorul să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu: prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP actorul Vasile Muraru, d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video) monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă şi Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.
Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului
Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituș Roncea
Prof. Ilie Badescu
„Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (Luca, 22 : 53)
Nu există alt limbaj mai potrivit decât limbajul imaginii pentru a surprinde momentul cel mai tulburător din istoria spirituală a unui popor, momentul în care sfințitorii acelui neam se retrag insesizabil în icoane. Chipul lor ni se arată în rama icoanei mult mai târziu. Arta înfiorată de harul „inimii încălzite” străvede, însă, minunea miraculoasei „în-cununări” prearătând-o. Este adeverită astfel funcția profetică a artei. Pr Iustin Pârvu a fost unul dintre sfințitorii „vremurilor smintite”, i-a mângâiat pe mulți, le-a poruncit cu proorocirea vederii tuturor acelora pe care vremurile smintite i-au orbit, dar pe care i-a scos din valea de amar a întunericului acestui veac porunca cea către orbul din Ierihon (”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Luca 18: 42). A coborât cu profeție duhovnicească împreună cu atâția dintre cei ce călătoreau pe un altfel de Drum spre Emaus, a tâlcuit întâmplări și a vindecat de sminteli, a povățuit, a dăruit învățătura care „încălzește inimile” împietrite de gerul veacului. Cristina Nichituș Roncea a reușit în chip minunat, cu arta fotografiilor ei fără seamăn, să ni-l descopere pe marele duhovnic în toate felurile acestor arătări ale sale. Fotografiile sale fixează într-un umbrar tainic chipul din luminie al acestui mare și preablând duhovnic. Cristina fixează clipa în care chipul duhovnicesc se preschimbă în lumină, clipa cea repede și plină de mister în care se odihnește lumina cea neînserată și fără de hotar, așa cum în grăuntele de muștar ni se tâlcuiește taina Împărăției lui Dumnezeu. Chipurile din luminie ale Părintelui Iustin se văd în imaginile pe care le-a surprins talentul harismatic al acestei extraordinare artiste a fotografiei. Această artă divină surprinde chipul Părintelui în lumina liturghiei de la Petru Vodă ori în acele instantanee care-au surprins clipa când lumina chipului se îngemănează minunat și lămuritor cu memoria cuvântului ca în această mărturie a Părintelui despre smintitele vremuri: „În 1954, mărturisește Părintele, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ într-o mină de sare. (…) Noi preoții, am cântat tot ceea ce știam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intra în ascensor am intrat cântând Hristos a Înviat! Apoi am auzit pe cei ce coborau de la suprafață în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină”. Ce imagine cutremurătoare! Oare nu repetau ei coborârea spre iad a lui Hristos și urcarea către lumina Învierii Sale?!
În minele acelea în care a răsunat liturghia Învierii a fost lumină și lumina aceea se luptă și azi cu un altfel de întuneric, cu întunericul celor ce se fac purtătorii contraînvățăturii aceluiași veac al minților răvășite. Astăzi când suferința Părintelui Iustin își caută odihna în memoria noastră alți smintiți se vor gardieni de memorie. Unii care nu vor să ne amintim de Părintele Iustin Pârvu. Care ne ceartă și ne amenință cu un fel de a doua arestare. După ce l-au aruncat pe Părinte la 800 de metri sub pământ ar dori să-i îngroape astăzi și memoria. Unora ca aceștia, albumul Cristinei Nichituș Roncea le spune: puteți să arestați trupurile noastre, dar sufletele nu puteți, căci nu vă aparțin. Sufletele ne-au fost dăruite de Dumnezeu și se întorc la Dumnezeu. Ne spune profetic, de 2000 de ani, memoria noastră cea după Duh. Despre chipul sufletului acestui Părinte de la Petru Vodă dau mărturie fotografiile Cristinei Nichituș Roncea. Fotografiile ei se fac armă inefabilă și fără de glonț în lupta cu omorâtorii de memorie. Fotografiile ei tocmai fixează o profeție: grație lor putem privi în zarea altui veac chipul Părintelui Iustin trecând ușor din umbrarul trupului în lumina cea neînserată a icoanei. De ce să ne fie frică, de cine să ne temem?!
“Ceea ce constituie un neam este ceva mai adanc decat rasa in acceptia ei biologica. Ceea ce constituie un neam este o realitate care sta la incheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soarta, de destin in timp, unitate pentru care pamant, sange, trecut, lege, limba, datini, obicei, cuget, credinta, virtute, munca, asezaminte, port, dureri, bucurii si semne de traire laolalta, stapaniri si asupriri constituie doar chezasii, semne de recunoastere, peceti, temeiuri. Suportul principal al unui neam variaza de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoastere al celor ce-l alcatuiesc. (…) Actual, neamul nostru nu este decat ceea ce vom fi noi in stare sa facem din el.”
Mircea Vulcanescu (3 martie 1904, București – 28 octombrie 1952, Aiud), Martir pentru Hristos si neamul sau romanesc
Extras din ”Dimensiunea romaneasca a existentei”, capitolul ”Omul romanesc” – titlu folosit de doamna Sabina Ispas si fotograful Emanuel Parvu pentru o bijuterie de lucrare despre Scoala sociologica Dimitrie Gusti (foto coperta mai jos)
Foto sus: Cristina Nichitus Roncea – Sculptura in bronz realizata in 1985 de regretata artista Valentina Bostina si daruita familiei si orasului Bucuresti de dl. Ion Papuc, scriitor si filosof, sotul regretatei sculptorite.
Mărturia lui Nicolae Crăcea: Ultima tortură pentru Mircea Vulcănescu
S-a întâmplat să fiu scos pentru tortură în aceeaşi serie cu Mircea Vulcănescu.
Torturarea mea s-a terminat şi acum zăceam aruncat într-un colţ pe jos. La rând era Mircea Vulcănescu. După ce l-a torturat prin bătaia pe tot corpul (pentru a nu ştiu câta oară) a căzut în nesimţire. Era plin de sânge. Un ţigan robust l-a luat de un picior, târându-l pe jos. Capul i se bălăngănea în dreapta şi-n stânga ca o minge legată cu o sfoară trasă de un copil zglobiu, în joacă.
Cum trecea tocmai prin dreptul meu, m-am târât puţin ca să îi îmbrăţişez capul şi să-l încurajez. Se vedea că nu este mort. Ţiganul care îl târa m-a îndepărtat cu o lovitură de bocanc în piept, care mi-a tăiat respiraţia.
Cred că aceasta a fost ultima tortură pentru bravul bărbat. Îmbăindu-l cu apă rece pentru a-şi veni în fire, a contractat o congestie pulmonară şi după câteva zile a murit, sporind mormintele necunoscuţilor de pe câmpul din vecinătate cu încă unul.
Constat că oculta comunistă a lansat o versiune (mincinoasă, dar verosimilă) că Mircea Vulcănescu ar fi murit în alte circumstanţe şi n-a fost asasinat de administraţia închisorii după cum am mărturisit eu.
În persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relaţii, prin extrema sa atenţie faţă de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruie lui Hristos, umanitatea este tămăduită şi înnoită. Cum se manifestă în mod concret această umanitate înnoită? Sfântul lasă să se întrevadă faţă de fiecare fiinţă umană un comportament plin de delicateţe, de transparenţă, de puritate în gânduri şi în sentimente.
Delicateţea sa se răsfrânge chiar şi asupra animalelor şi a lucrurilor, pentru că în tot şi în toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu şi pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare şi indiferenţă. El respectă pe fiecare om şi fiecare lucru şi dacă un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă.
Sfântul Isaac Sirul spune despre compasiunea sfântului: „Ce este un suflet, o inimă plină de compasiune? Este o ardere a inimii pentru fiecare făptură: pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru târâtoare, pentru diavoli. Gândul la ele ori vederea lor îi face pe sfinţi să verse din ochi şiroaie de lacrimi. Iar compasiunea adâncă şi intensă care stăpâneşte inima sfinţilor îi face incapabili să suporte vederea celei mai mici răni, oricât de neînsemnate, făcute vreunei făpturi. Pentru aceasta ei se roagă în tot ceasul cu lacrimi, chiar şi pentru animale, pentru duşmanii adevărului şi pentru cei ce le fac rău“ [1].
EVENIMENT Duminicã, troita adusã în comuna Pungesti, la Silistea, de cãtre cãlugãrii de la Mãnãstirea “Petru Vodã”, va fi sfintitã! Monahii vor fi prezenti la locul unde oamenii din Pungesti s-au opus, cu mult curaj, construirii sondei Chevron, si cheamã alãturi de ei pe toti preotii care au fost si sunt cu sufletul aproape de acesti localnicii de la Pungesti, dar si de miscarea de rezistentã, împotriva explorãrii si explotãrii gazelor de sist, informeaza Vremea Noua, care il citeaza si pe Staretul Mãnãstirii “Petru Vodã”, din judetul Neamt:
Protosinghelul Hariton Negrea, a declarat: “Crucea cea fãcãtoare de viatã a bunãtãtii Tale, pe care ai dãruit-o nouã, nevrednicilor, Doamne, Tie o aducem cu rugãciune. Mântuieste pe poporul Tãu cel credincios, pentru Nãscãtoarea de Dumnezeu, care se roagã Tie pentru noi, Unule Iubitorule de oameni” (din rânduiala sfintirii troitei). Mãnãstirea noastrã a dãruit aceastã sfântã troitã (foto sus) locuintorilor din com. Pungesti, în semn de pretuire pentru statornicia cu care îsi apãrã glia strãmoseascã. Biserica, în calitatea ei de mamã a neamului românesc – asa cum frumos o numeste marele poet national Mihai Eminescu -, a fost, este si va fi totdeauna alãturi de poporul care suferã si are nevoie de îndrumare. Cu acest gând, vrem ca darul nostru sã fie întãrire în credintã pentru cei care vor poposi si se vor închina în dreptul sfintei troite, având nãdejdea cã Dumnezeu este alãturi de cei prigoniti pentru dreptate. Domnul sã binecuvânteze aceastã lucrare spre izbãvirea neamului de toatã rãutatea. “Cãci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1,18)”.
„Această troiță a stat la căpătâiul părintelui Stefan Marcu și al soției Elena, simbolul mișcării anticomuniste din munții Vrancei. Aceasta a mai stat și la capul martirilor: părintele Gheorghe Calciu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Tudor Popescu, Mihail Dumitrescu sau preotul Atanasie Ștefănescu. Acest cadou primit de la mănăstirea Petru Vodă, încărcat cu sfințenia părintelui Iustin Pârvu, vine și ne arată că drumul pe care am luat-o este cel bun. Mișcarea de Rezistență de la Pungești primește astfel binecuvântarea Cuviosului Pãrinte. Duminică vor fi prezenți din nou cei de la mãnãstire si se va face o slujbã aici”, a declarat Constantin Pâslaru, un ieșean care, de douã sãptãmâni, s-a instalat la Pungești și-i ajutã pe săteni, informeaza ActiveNews, un nou portal interesant aparut recent in spatiul informativ online.