Posts Tagged ‘MR Ungureanu’

Basescu, pro si contra: Prof Corneliu Turianu despre ping-pong-ul cu Referendumul si Catalin Mihuleac despre crocodilul CT Popescu si puţoiul opărit MR Ungureanu. Spune-mi cu cine te-nsotesti ca sa-ti spun cine esti…

Ziaristi Online:

Prof Corneliu Turianu despre Legea Referendumului: Ping-pong constituţional

antonescu-basescu-mediafax-foto-razvan-chirita

Mai întâi – abstracţie făcând de faptul că este inadmisibil a modifica o lege organică printr-o ordonanţă de urgenţă – în lipsa aprobării Parlamentului, efectele oricărei ordonanţe nu pot depăşi perioada sesiunii pentru care a fost depusă, iar aprecierea acestora, ca şi cum ar fi în vigoare şi după această perioadă, nu reprezintă altceva decât o suspendare a statului de drept.  Apoi, când şi în ce împrejurare a fost supusă aprobării Parlamentului ordonanţa cu modificarea spre a deveni „Lege”? În fine, nu era mai logic ca instanţa constituţională să decidă explicit că modificarea textului în discuţie este neconstituţională?

Crocodilul CT Popescu si puţoiul opărit MR Ungureanu

Mihai Razvan Ungureanu putoiul oparit al lui CTP Basescu si  CC al UTC

Catalin Mihuleac: “În locul acestei atitudini bărbăteşti, premierul a preferat să-l perieze oleacă [pe CTP], gândindu-se că poate o să aibă noroc şi-o să scape pe viitor nepamfletat. Un puţoi cu puţină experienţă de viaţă trebuie să fii, pentru a spera la aşa o utopie! La următoarea criză de nervi, colţii Cetepeului îl vor face din nou ferfeniţă.”

CTP: “Ungureanu a fost un star al utecismului şi uasecerismului, membru de perspectivă al CC al UTC. Decembrie ’89 i-a frânt zborul spre înălţimile PCR, personajul fiind nevoit s-o dea pe americanism şi integrare, ca toţi securisto-comuniştii cu oarece ştaif. Ce i-a rămas de atunci e prostia doctă, maioneza de cuvinte „intelectuale” pe care o întinde peste orice mănâncă.”

Pe larg la Ziaristi Online

Ziaristi Online: Cultul penticostal, organizatorul vizitei lui Ponta in SUA. Ohanesian despre noul sef al SIE si spionii patrioti ai DIE. Ghilezan despre vechiul sef al SIE, Rosia Montana si Reteaua Soros

Vizita lui Victor Ponta in SUA a fost organizata integral de lobby-ul cultului penticostal. VIDEO/INFO

Victor Ponta SUA ramane

Vizita lui Victor Ponta in Statele Unite ale Americii a fost organizata de lideri ai cultului penticostal pentru a asigura mentinerea nominalizarii pastorului Dorel Popadrept candidat PSD la Primaria Aradului, institutie pe care acesta a mai condus-o intre 2000 si 2004, sustin surse din interiorul PSD nemultumite de aceasta alegere.

Marius Ghilezan despre MR Ungureanu, Roşia Montană, George Soros şi reţeaua

George Soros

Mihai Răzvan Ungureanu este doar un exemplu pentru oportunităţile oferite de Fundaţia pentru o Societate Deschisă şi de cum George Soros a reuşit să finanţeze un proiect de viitor. Să mai zică cineva că nu e un mare filantrop… Despre ceilalţi din reţea, pe curând. Urmează Renate Weber, azi europarlamentar liberal, mâine, Dumnezeu ştie.

Ovidiu Ohanesian despre noul sef al SIE, Teodor Melescanu, si un fost spion rupt in fund al DIE

Teodor Melescanu
„Ţineţi minte ce vă spun. Generaţia de Comerţ Exterior, în special după 1965, au fost baza spionajului românesc până la Pacepa şi după. Probabil şi acum. Nu puteai să trimiţi un ofiţer cu pregătire la Băneasa, luat după principiile alea ale epocii, din producţie sau chiar din liceu. Făcut la şcoala de Securitate Băneasa, să-l trimiţi să facă Comerţ Exterior, când el nu avea pregătire. “

 

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova