December 25th, 2010 
VR 
Mai multe filmari la Apologeticum
Comandati Calendarul Ortodox 2011 cu
Parintele Justin si obstea de la Petru Voda la ATITUDINI
Posts Tagged ‘Nasterea Domnului’
Mesajul de Craciun pe care nu l-a auzit Adrian Sobaru: “Va rog, parintilor, ocrotiti-va copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor si patrie”. Pastorala Parintelui Bartolomeu Anania si indemnul Parintelui Justin
Gestul extrem al lui Adrian Sobaru, daca s-ar fi soldat cu moartea sa, nu ar fi adus nimic in plus copiilor lui. Dimpotriva: o cruce pe un mormant in loc de steaua magilor la Nasterea Domnului, lipsa unui tata si o pensie de urmas mai mica decat salariul actual. Mai mult: daca ar fi ramas invalid pe viata ar fi devenit o leguma de care ar fi trebuit sa aiba grija exact cei nevolnici pentru care a protestat azi iar sotia sa s-ar fi trezit cu doi bolnavi in casa, pe langa fiul autist. In acest context, agresivitatea groteasca a televiziunilor evazionistilor si bisnitarilor acestui stat, de la Vintu la Voiculescu, pare scoasa direct din iad. Angajatii televiziunilor Realitatea TV si ai Antenelor au un regim mai bun decat electricianul TVR? Sa fim seriosi! De cate luni nu si-au mai primit banii bieti sclavi ai lui Vintu?! Asta-i una. Si doi: statul asta a ajuns in halul in care e dupa mai bine de un deceniu de hacuire PSD-isto – KGB-ista, care a produs lista celor 1000 de milionari si atat si distrugerea economiei nationale. De ce nu-si sacrifica tovarasii de drum ai FSN-ului, de la Patriciu la Tiriac, averile lor fabuloase obtinute prin jefuirea statului si a resurselor lui naturale, daca vor sa le fie mai bine celor ca Adrian Sobaru?
Bun, acum, daca ne-am lamurit ca statul asta care este, slabit si sfartecat, acaparat si exploatat, ocupat si agresor, nu ne poate proteja, ba chiar dimpotriva, ce trebuie sa facem? Dupa parerea mea, indemnul de care ar trebui sa tinem cont cu totii, de la cei constienti de vremurile care vin la cei deja disperati ca nu mai au ce sa puna pe masa copiilor, este cel lansat de Parintele Justin – organizarea in comunitati si retragerea la tara, cu credinta in Dumnezeu si resursele nebanuite ale neamului. “Luptam, luptam, nu ne lasam!” spuneau bunii parinti Ioanichie Balan si Justin Parvu, la peste 80 de ani, dupa decenii de inchisoare si slujire a natiunii. Iar noi cedam pentru un Boc? Cred ca sfaturile Inaltului Bartolomeu Anania din Pastorala sa de Craciun, care constata, intristat, ca “tinerii noştri de azi sunt fara nici o apărare legiuită într’un mediu din ce în ce mai agresiv şi mai dizolvant”, sunt de foarte mare folos, inclusiv pentru Adrian Soboru:
“Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu. Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi? Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea… Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie. Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru
dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.
Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte.
Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie.
Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători. La mulţi ani!”
Vezi si:IPS Bartolomeu este internat la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj
Posted in Documentare, Top News 
Tags: Adrian Sobaru, Bartolomeu Anania, Nasterea Domnului, Pastorala de Craciun 
No Comments »ULUITOAREA PASTORALA la Nasterea Domnului a Parintelui Mitropolit Bartolomeu Anania
Scrisoarea Pastorala la Nasterea Domnului – 2009 a IPS Bartolomeu AnaniaDupa ce inainte de Craciun l-a aparat pe Eminescu de Patapievici si eiusdem farinae, Parintele Anania revine cu un nou mesaj apologetic:
[Inrandurile de mai jos aveti inserata uluitoarea Pastorala de Craciun aIPS Mitropolit Bartolomeu Anania care, ca de fiecare data, aduceelemente noi si originale, talcuind in profunzime actul IntrupariiDomnului. Este plina de idei teologice, care, la orice moment, teinalta mental catre intelesuri inexprimabile. Am inserat intreagascrisoare pastorala, adica forma ei completa,impreuna cu notele bibliografice aferente. De retinut – pe interentcircula deja cateva versiuni ale acestei pastorale care sunt trunchiatede multe paragrafe si fragmente esentiale, unele de dimensiuniconsiderabile, altele de marimea unei singure fraze. Nu e acum momentulsa-mi dau cu parerea de ce acele versiuni ciuntite circula pe net caforme finale si oficiale ale pastoralei. Este aici vorba de versiuneade pe portalul CrestinOrtodox.ro (postata cu cateva zile in urma), si cea de la Tarziu (postata pe 24 dec. ora 10.47 AM, cf. blogului, care probabil a fostpreluata dupa cea de la CrestinOrtodox.ro). Va chem insa, ca la unospat duhovnicesc, sa aveti ragazul sa cititi aceasta pastorala acum,de Craciun, analizand fiecare fraza si fiecare cuvintel in parte,deoarece va veti imbogati duhovniceste si veti praznui sarbatoarea asacum se cuvine. In ceea ce priveste ultima parte a pastoralei, undeautorul dezbate tema singuratatii Maicii Domnului, teza originala carese mai regaseste si in alte cateva cuvantari ale InaltpreasfintieiSale, as mai adauga faptul ca la aceasta singuratate ar trebuialaturata, ca o contrapondere, si imaginea iconica a Maicii Domnului, acarei reprezentare este aproape totdeauna realizata in prezenta Fiuluiei, pictat ca Emmanuel si purtat la sanu-i. Este, cred, aceasinguratate care nu desparte pe om de Dumnezeu, ci dimpotriva, careimbratiseaza pe Cel ce ne-a imbratisat dintai, de pe Cruce. Ce este,insa, cutremurator aici, este faptul ca Fecioara Maria L-a imbratisatin pantecele-i inainte de a Se jertfi Hristos pentru neamul omenesc,prin acel ‘fie!’ – dan.camen.]
~~~+~~~
†BARTOLOMEU
din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
iubitului meu cler si popor, har si pace de la Dumnezeu, Tatal
nostru, iar din parte-mi, arhieresti binecuvantari.
Iubitii mei fii sufletesti,
NastereaDomnului este unul din cele mai cunoscute evenimente din viata DomnuluiIisus. Desi neinteleasa de minte, ea are intotdeauna o cale deschisacatre inima, in care se descopera cel mai mult tainele lui Dumnezeu.Inainte de a deveni istorie, nasterea pruncului Iisus s-a zamislit intaina inimii Fecioarei Maria, prin vestea cea buna pe care arhanghelulGavril i-a adus-o. Aceasta praznuire a bucuriei se leaga tainic de unalt moment din istorie, cand Maicii Domnului i se descopera vesteanasterii Fiului lui Dumnezeu, moment consumat intre indoiala siasumare, despre care vreau sa va vorbesc.
Existain viata Maicii Domnului un moment de mare rascruce, atat pentrupropria ei randuiala, cat si pentru istoria mantuirii noastre. Acestmoment se intrupeaza intr’un singur cuvant. Fara el, ceea ce Dumnezeuintentiona in Buna-Vestire ar fi fost un esec divin; prin el,conlucrarea dintre Dumnezeu si om se dovedeste biruitoare, iarconsecintele ei razbat pana la sfarsitul veacurilor.
Asadar, tanara Fecioara se afla in rugaciune, iar ingerul Domnului i se arata la un moment dat, o saluta: Bucura-te![1]Si-i vesteste ca va naste fiu. Maria ii raspunde prin uimire; ea estenumai logodita, nu stie de barbat, nu pricepe cum, in conditia ei deabsoluta puritate, i s’ar putea intampla aceasta. Ingerul face un pasmai departe: zamislirea va fi de la Duhul Sfant, Pruncul ce se va nastese va chema Fiul lui Dumnezeu[2].Uluirea Mariei e totala, puterea oricarei intelegeri e coplesita demister. Mai mult, asemenea momente sunt pandite, in mod obisnuit, deindoiala si de necredinta. In fata vestilor naprasnice, colosale,spiritul reactioneaza intai negativ. El s’a obisnuit cu intamplarilecomune si accepta cu foarte mare greutate faptul extraordinar. Vestea,de pilda, ca ti-a murit cineva drag e intampinata, mai intotdeauna, cuexclamatia: nu se poate, asa ceva nu pot sa cred! Asa va exclama o mamacare afla ca i-a murit fiul pe front, desi de mult s’a obisnuit curazboiul si cu posibilitatea unei asemenea pierderi. Dar tot asa vaexclama si peste cativa ani, afland ca, de fapt, prima veste exprimaseo eroare, ca fiul ei a fost doar prizonier si ca s’a intors acum acasa.Imposibil! E indoiala, vecina cu necredinta, cu care ucenicii Domnuluiau intampinat vestea invierii Lui; de aceea nu le venea sa creada, nespune Evanghelia, de bucurie mare. E prea frumos ca sa fie si adevarat!
Indoialainsa e imponderabilul din care te poti inclina fie intr’o parte, fie inalta, e punctul neutru al cumpenei, e acea muchie de cutit care tepoate salva sau te poate prabusi. Pe o asemenea lama subtire se afla,iata, acum, sufletul Fecioarei. Cat va fi stiut ea din SfinteleScripturi? Cat va fi cunoscut ea din proorocia Isaiei?[3] In ce masura astepta si ea, ca intregul Israel, venirea lui Mesia?[4]Iar daca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu, urma sa Se nasca dintr’ofecioara, de ce tocmai ea trebuie sa fie aceea? E prea frumos ca sa fiesi adevarat! Dar, dincolo si mai presus de aceasta, cum poate fi ozamislire de la Duhul Sfant, in ce chip poate Dumnezeu sa umbreasca[5]o femeie pamanteana spre a-I naste Lui un Fiu? Intelegerea in sinesovaie si se poticneste. Maria sta in cumpana, dar ingerul nu-i daragaz si-i ofera un exemplu de putere a lui Dumnezeu: batranaElisabeta, de o viata cunoscuta ca stearpa, se afla in cea de a sasealuna a unei sarcini binecuvantate.[6] Asemenea intamplari, asadar, nu trebuie judecate la masura omului, ci la aceea a lui Dumnezeu, nemasurata.
ExemplulElisabetei poate fi convingator, dar, pe de alta parte, e de oconcretete brutala. O femeie insarcinata in luna a sasea poarta toatesemnele apropiatei maternitati, cu toate implicatiile ei intime,familiale si sociale. Or, ceea ce ingerul ii vesteste tinerei Fecioareeste tocmai o viitoare maternitate. Imaginea Elisabetei se proiecteaza,naprasnica si nemiloasa, asupra nevinovatei adolescente. Elisabeta insae o femeie casatorita, cu legamant legiuit inaintea lui Dumnezeu si aoamenilor, iar faptul ca va naste la batranete e de natura sastarneasca, cel mult, uimire. Dar ea, Maria?… Daca va trebui sa poartesemnele sarcinii, cine o va scuti de banuiala logodnicului, de osandarudelor, de batjocura satului, de tot ceea ce se poate chema oprobiu?Cine o va apara de condamnarea legii, care o poate tari la poartacetatii si ucide cu pietre? Daca e vorba de un mister, cine va fi instare sa-l propuna intelegerii si, mai ales, cine va fi in stare sa-laccepte, cand el vine din gura unei tinere care nu vadeste intr’insanimic extraordinar? Iar daca ea va avea destula putere sa indure toateumilintele si va ajunge mama, cine-L va scuti pe Fiul ei de stigmatulunui copil de pripas, al unui bastard caruia societatea ii refuza unstatut normal?…
Cuvantulingerului nu este o porunca. Poruncile se dau in vis, asa cum le vaprimi, ceva mai tarziu, logodnicul Iosif. Cuvantul ingerului nu estenici vestirea unui fapt implinit, asa cum o avusese preotul Zaharialanga altarul tamaierii. Buna-Vestire anunta, deocamdata, doar faptulca Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, sa devina mama Fiului Sau. Ingerulpoarta un mesaj, dar si o invitatie. E un apel la libertatea Fecioareide a decide, de a se pronunta intre doua alternative, intre un da sauun nu. Pentru ca libertatea ei sa nu fie intru nimic viciata, i se punin fata cele doua perspective: pe de-o parte, harul de a deveniNascatoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcina aparentreprobabila. Spre a-i inlesni hotararea, ingerul ar fi putut s’oasigure ca Iosif, prin revelatie, va lua totul asupra lui si ca, infata societatii si a legii, el va trece drept tatal Celui ce Se vanaste dintr’insa. Dar Mariei nu i se face o astfel de fagaduiala, elasata sa cumpaneasca singura, in deplina libertate a cugetului. Un nuar insemna o amanare a planului dumnezeiesc, un da, implinirea luiimediata. Ingerul asteapta din gura Mariei un singur cuvant. Ilasteapta Dumnezeu, dar in acelasi timp il asteapta toata suflarea,caci, intreband-o pe ea, Dumnezeu ne intreaba pe noi, iar prinraspunsul ei urmeaza sa se rosteasca intreaga omenire. Iata, Eu stau lausa si bat![7] E clipa cand Fecioara insumeaza intr’insa setea universala de libertate.
– Fie! sa-mi fie mie dupa cuvantul tau![8]
In acea clipa s’a petrecut Intruparea.
Din acest moment ingerul nu mai are nimic de spus si se face nevazut.
Buna-Vestirenu e o idila divina, nici capitolul romantat al unei biografii, ciactul dramatic prin care Dumnezeu consulta libertatea omului si oinvita la participare. Daca, prin Adam si Eva, omul se pronuntaseimpotriva lui insusi, prin Fecioara Maria el se reasaza la unison cuCreatorul si-si restaureaza propria-i libertate, redandu-i, in acelasitimp, directia pentru care ii fusese, intru inceput, daruita. Printr’unsingur cuvant, Maria e purtatoare de cuvant a tuturor risipitilor ceaspira la un destin comun, obstea mantuitilor Domnului.Prinacelasi cuvant insa, Maria isi asuma, in mod constient si deliberat, oranduiala personala cu totul aparte, care va face din ea un unicat alneamului omenesc. Totul decurge din faptul ca, intre toate fecioarelelumii, ea este singura hranitoare de prunc. Dar faptul acesta nu sepetrece undeva, intr’un spatiu indefinit si atemporal, ci aici, pepamant, intr’un anume context social si intr’un anume timp istoric,ceea ce ii confera un caracter de profunda autenticitate umana si,totodata, o nota de dureroasa drama personala. In aceasta privinta,realismul aproape brutal al relatarii din Evanghelia dupa Matei[9]este de-a dreptul zguduitor. Maria nu e scutita de banuieli, iar primulcare se indoieste de ea este insusi Iosif, ocrotitorul si garantul eiin fata societatii. E de crezut ca el va fi fost cel dintai caruia eai-a marturisit despre dumnezeiasca vestire si suprafireasca intrupare,despre uluitoarea zamislire din pantecele ei sau, mai simplu si maiomeneste, despre faptul ca era insarcinata. Dar Iosif nu are nici pedeparte capacitatea unei asemenea intelegeri, asa dupa cum nici insasiMaria nu o avusese dupa cele dintai cuvinte ale ingerului. Cine vaintampina un asemenea adevar fara sa incerce mai intai sa se scuture deel? Dreptul barbat se crede victima unei mistificari, iar intaia sareactie este aceea de a repudia impostura si, mai mult, poate chiar dea o denunta.[10]Spusele Mariei incearca, desigur, sa invaluiasca o greseala, dar incazul acesta vina ei este indoita: mai intai, greseala in sine, in aldoilea rand, refuzul de a o marturisi, tendinta de a o ascunde tocmaifata de el, care ii acordase logodnicei o incredere totala. Este aiciun “vifor de ganduri necredincioase”, care face din sufletul lui Iosifun adevarat iad si e de presupus, tot omeneste, ca acest vifor va fidezlantuit nu numai in cuget, ci si in lungi si dureroase aruncari decuvinte. Totusi, este posibil ca, pana la urma, el sa fi acceptatadevarul Mariei, chiar daca nu era in stare sa inteleaga nimic, si safi facut din el si adevarul lui. Dar acest adevar, al lui, putea oaresa devina si adevarul societatii? Cine va fi dispus sa creada macar ofarama din povestea cu ingerul? Doua alternative ii stau in fata: sa secreada ca el este faptasul si sa fie osandit ca unul care a incalcatpuritatea logodnei, sau sa se creada ca faptasul este altcineva, unnecunoscut, iar el sa fie aratat cu degetul ca un credul naiv, luat inras de semeni si pusi in randul netrebnicilor. Si intr’un caz, si inaltul, integritatea lui morala e compromisa, nu exista nici o solutiede a o salva in fata opiniei publice, atata vreme cat el va continua saramana logodnicul Mariei. In cele din urma, Iosif alege solutiadisperarii: s’o paraseasca pe Maria pe ascuns, fara nici o explicatie,sa-si piarda urma, sa ramana fiecare cu destinul sau. E un act delasitate, intr’adevar, dar singurul care il poate salva. Il poatesalva, desigur, pe el. Dar cu Maria ce se va intampla? Ea va ramanecomplet descoperita in fata societatii, caci nimeni nu va crede calogodnicul a parasit-o fara pricini foarte evidente. Fecioara e panditade o singuratate fara margini.
Eadevarat ca, in final, Iosif primeste in vis revelatia adevarului, sehotaraste sa devina sotul legal al Mariei si sa ia asupra-si in fataoamenilor si a legii, Pruncul ce Se va naste, ceea ce face ca Acesta safie numit, indeobste, fiul lui Iosif si al Mariei.[11]La nivelul comun, faptul extraordinar nu poate gesta decat imbracandvesmantul vietii comune. Fiul lui Dumnezeu isi asuma conditia umanainca inainte de a Se naste din Fecioara. Dar, pana la acest final, catadrama! O drama ce se nascuse dintr’un singur cuvant: Fie!
Nu avea sa fie singura. Randuiala Fecioarei Maria este aceea a unei maici indurerate. Nasterea umila din Betleem[12], spaima de Irod[13], pribegia in Egipt[14], singuratatea de dupa iesirea lui Iisus la propovaduire[15], drumul Crucii[16], rastignirea Fiului sub propria ei privire[17], – jalea ingroparii[18], toate acestea sunt tot atatea ascutisuri de sabie care trec prin inima ei. Toate, dintr’un singur cuvant: Fie!
MaicaDomnului pare tot atat de singulara si in ipostaza ei cereasca. Nu egreu de inteles de ce ea este mai cinstita decat heruvimii si maimarita fara de asemanare decat serafimii: acestia, neavand trupuri, nusunt supusi ispitei si caderilor trupesti, dar Sfanta Fecioara,purtatoare de trup, i-a pazit curatia neintinata si l-a pastrat ca peun potir de aur lamurit in focul dumnezeiesc. Dar ea salasluieste,totusi, undeva mai presus de ingeri, in spatiul unei eternitati careeste numai al ei. In cerul nostru crestin, totul e obstesc, sfintiisunt in cete, ingerii sunt in soboare, pana si Dumnezeu e in Treime,numai Fecioara Maria este singura, ca un luceafar de dimineata plutindintre soare si stele, asa cum lumineaza si particica ei de paine de pediscul proscomidierii. Totul, dintr’un singur cuvant: Fie
Iubitii mei fii sufletesti,
EsteFecioara Maria o constiinta tragica? In ordinea omenescului, da. Dar eaeste si purtatoarea unei ordini suprafiresti, iar aceasta se face culuciditate, cu o anume constiinta de sine. Cat timp traieste pe pamant,misterul Mariei nu poate fi inteles si acceptat de nimeni, dar ea „ilpoarta in inima ei”[19], ca pe o dulce povara. Nu este exclus ca episodul dramatic dintre ea si Iosif, povestit de Evanghelistul Matei[20], ca si teama de o nelamurita curiozitate publica, sa fi determinat vizita ei, de trei luni, la Elisabeta[21].Dar extraordinarul episod istorisit de Evanghelistul Luca ne da masuraconstiintei de sine a Sfintei Fecioare, poate ca de abia acum dobanditape deplin. Emotionanta intalnire dintre cele doua femei aredimensiunile unui poem ceresc. Elisabeta este cea care se simte deodatanavalita de Duhul Sfant si are revelatia Celui pe care Maria Il poartain pantece[22].Salutare ei este, in acelasi timp, si marturisirea acestei revelatii,ceea ce face ca raspunsul Mariei sa capete o rezonanta de harpacosmica. El este nu numai un rezumat al mesajului evanghelic, ci siprefigurarea unei apoteoze tragice, a faptului ca ea, Fecioara, va fifericita de toate neamurile ca rezultat al jertfei sale de a se smeri.[23]Salutarea ingerului: „Bucura-te!”, de neinteles in suita suferintelorMariei, isi dobandeste acum intelesul plenar. Lacrimile Mamei, varsatedin belsug de-a lungul a treizeci si trei de ani, sunt rascumparate debucuria launtrica a Fecioarei, careia Puternicul i-a harazit marire inveci. Urmare a unui singur cuvant: Fie!
Oare este Maica Domnului chiar atat de singura?… Iata, ea tamaiaza mormantul impreuna cu femeile mironosite[24], se bucura impreuna cu ucenicii de invierea lui Iisus[25], tot impreuna cu ei ii urmareste inaltarea la cer[26] si, mai tarziu, va trai extazul Cincizecimii[27].Adormirea i-o canta apostolii, trupul ii este ridicat la cer de catreInsusi Fiul ei. Toate acestea insa sunt evenimente. Deasupra tuturoreste un fapt, si anume ca Fecioara Maria, desi mai presus de ingeri,ramane solidara cu noi, oamenii, si cu a noastra mantuire. Potrivituneia din cantarile Craciunului, Nasterea Domnului a fost intampinatade fiecare cu cate ceva, ca o marturie a participarii la vrerea luiDumnezeu; ingerii au trambitat cantari, cerul a pogorat steaua, magiiau adus daruri, pastorii au venit cu inchinarea, pamantul a oferitpestera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria. Omenireadevine astfel nascatoarea Nascatoarei de Dumnezeu, genealogiile capatasens si adancime, ele marturisind, pe de o parte, implicarea dramaticaa lui Iosif in smerenia Mariei, iar, pe de alta, implicarea apoteoticaa neamului omenesc in actul Intruparii.
MaicaDomnului pluteste singulara undeva, in spatiul cerului crestin, dar inacelasi timp ea este si ramane impreuna cu noi, caci prin ea ne-amrostit optiunea pentru mantuirea prin Iisus Hristos si tot prin eanadajduim intru neputintele noastre. Poate ca de aceea Maica Domnuluine si este atat de draga. In vreme ce pentru Domnul Hristos avem undublu sentiment, de iubire pentru Mantuitor, dar si de teama pentruJudecator, pentru ea nu avem decat unul, cel de iubire, pentru aceeacare niciodata nu va judeca, ci pururea se roaga pentru noi. In numelenostru, Fecioara Maria s’a rostit candva in fata lui Dumnezeu: Fie! Innumele ei, la randu-ne, vom astepta, prin rugaciune, o suprema rostirea lui Dumnezeu: Fie!
Vadoresc din toata inima sa petreceti Sfintele Sarbatori in pace,sanatate, belsug de lumina si spor de bucurii duhovnicesti. Amin.
La multi ani!
____________________________
[1] Lc 1, 28
[2] Lc 1, 29-33
[3] Is 7, 14
[4] Lc 2, 25-32
[5]Puterea prin care Dumnezeu Se descopera si creeaza, asemenea noruluiluminos depe muntele Sinai (Iş 24, 16-18) sau a celui de pe Tabor (Lc9, 34).
[6] Lc 1, 36-37
[7] Ap 3, 20
[8] Lc 1, 38
[9] Mt 1, 18-25; 2, 1-23
[10] Mt 1, 19-20
[11] Mt 1, 24-25
[12] Lc 2, 1-20
[13] Mt 2, 12-13
[14] Mt 2, 14-15, 19-23
[15] Mc 1, 9-12
[16] Mt 27, 31-35
[17] In 19, 25-27, Mt 27, 26
[18] In 19, 38-42
[19] Lc 2, 19
[20] Mt 1, 19
[21] Lc 1, 39-56
[22] Lc 1, 43
[23] Lc 1, 46-53
[24] Mt 27, 56
[25] In 19, 19
[26] Lc 24, 51-53
[27] FA 2, 1
Surse
La Multi Ani! de doua ori: pentru fratii nostri din Basarabia, Bucovina, Voivodina, Timoc, s.a., care sarbatoresc astazi Craciunul si pentru Sf Ioan
Peste 2.000.000 de romani si-au sarbatorit astazi numele, dat in cinstea Sf Ioan Botezatorul, dintre care circa 1.500.000 sunt barbati. In Rasaritul Romanesc si la sud de Dunare alte peste 4.000.000 de romani, ca si alti frati ortodocsi, armeni, sarbi, macedoneni, georgieni si…rusi, sarbatoresc azi Craciunul. La Multi Ani tuturor!
Vezi foto din Basarabia Ortodoxa Romana https://apologeticum.wordpress.com/2009/01/08/basarabia-adevarat-pamant-romanesc-si-ortodox/
Posted in Uncategorized Tags: Basarabia, Bucovina, Nasterea Domnului, Sf Ioan Botezatorul No Comments »Cuvantul Parintelui Iustin Parvu catre romani la Nasterea Domnului, Craciun 2008 – VIDEO
Posted in Uncategorized Tags: manastirea petru voda, Nasterea Domnului, Parintele Iustin Parvu No Comments »Libertatea s-a nascut in temnita. Craciun fericit!
“Un crestin ortodox se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului ca pentru Mantuire. Este permanent treaz, ca intr-o zi de sarbatoare, indiferent ca este bogat sau sarac. A fi crestin inseamna a te rastigni mereu, a spune adevarul si a te mentine pe calea credintei”, ne invata prea bunul Parinte Iustin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului.
Suntem la 19 ani de la aparentul sfarsit al unui regim totalitar ateu. In realitate, acesta si-a schimbat doar forma. A evoluat, ca un balaur care se preface cand in fecioara, cand in curva, incercand mintile si sufletele crestinilor cu alte provocari. Starea de bunastare lumeasca atenteaza, pe zi ce trece, la cea de sanatatea sufleteasca si spirituala. Diferenta dintre comunism si capitalism, mai ales daca privim atenti si la “criza mondiala”, nu mai pare atat de mare. Starea de libertate este cea care ar trebui sa le diferentieze, major. Si totusi, suntem liberi?
In urmA cu 60 de ani, elita Romaniei, de la filosofi si scriitori la preoti si tarani, era ridicata pe sus de mijlocitorii sistemului ateu bolsevic si azvarlita in inchisori pentru a fi transformata in cobai si supusa, programatic, unui experiment sintetic de “revizuire a notiunilor”, bine pus in practica si azi, in cadru larg, sub multiple forme. Crestinismul si iubirea de neam si tara, nationalismul, trebuiau eradicate din fiinta romanilor si inlocuite cu un virus, anti-national, otrava care are la baza ateismul. Crime oribile s-au derulat in inchisorile si lagarele instalate pentru elita romaneasca de ocupantii sovietici. Miza era uciderea Dumnezeului din om, a credintei in Hristos – care se naste maine, ca si acum 2008 ani – si Mantuire. Batrani fosti detinuti politici, cu 10, 15, 20 sau 25 de ani condamnare si ispasire, traiesc si astazi, ca brazii, drept marturisitori ai jertfei inchisorilor. La 70, 80 si 90 de ani – multi inainte! – sunt mai verzi ca multi dintre noi. Dumnezeu le-a prelungit viata ca rasplata pentru chinurile suferite si pentru a ne sta noua drept chezasie a libertatii pe care o cautam de 19 ani. La fiecare Inviere sau Nastere a Domnului, dupa gratii, mai mult simtite decat stiute, mucenicii din inchisori deveneau mai liberi. Adevarata libertate s-a revelat in temnite, prin credinta in Dumnezeu. Ne spune parintele Iustinian Chira, in interviul din ziarul de azi, in care explica supravietuirea credintei sub comunism si dupa 1989: “Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi!” Acolo s-a dat prinosul jertfelor: “Toti acestia s-au purificat total, a fost ca o lacrima fiecare dintre cei care au murit in temnita. Ca o lacrima curata a fost trupul fiecaruia, si gandul si viata fiecaruia. Erau sfinti, absolut sfinti, toti care au murit in inchisoare, dar absolut toti care au murit in temnita, toti”.
window.google_render_ad();
Infranti in acest oribil experiment, strategii bolsevismului au schimbat foaia. Deja nu mai aveau nevoie de tancuri pentru a cuceri lumea. O alta tactica, mult mai elaborata decat cea brutala, din inchisori, s-a pus in aplicare, in libertate: inlocuirea elitelor cu unele false, jonglarea stangii cu dreapta, precum un saltimbanc la circ, punerea stapanirii pe universitati, pe mintile in curs de formare, prelucrarea trecutului, revizuirea dogmelor, infiltrarea, tradarea. Sigur ca nu e usor si, poate, la fiecare Craciun, cand facem bilantul anului, ni se pare, uneori, ca libertatea are gratii din ce in ce mai groase. Atunci trebuie sa ne intoarcem, cu gandul si fapta, la exemplul Sfintilor Inchisorilor, la Craciunul lor, al viilor si mortilor. “Tineti-va de noi, vii sau morti!”- ne spunea Parintele Calciu de pe patul de spital. “Rabdare, rabdare, rabdare”- ne invata Duhovnicul Ortodoxiei, Ilie Cleopa. “Rezistenta, rezistenta, rezistenta” – completa calugarul luptator Ioanichie Balan. Iar Tutea, ganditorul, sintetiza, vorbind despre credinta in viitorul tarii: “Cred, pai de aia am si suferit. Pai acu daca ma scoateti si ma puneti la zid pentru poporul roman, strig: Excelsior!” Arsenie Boca: “Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume”. Craciun fericit!
Suntem la 19 ani de la aparentul sfarsit al unui regim totalitar ateu. In realitate, acesta si-a schimbat doar forma. A evoluat, ca un balaur care se preface cand in fecioara, cand in curva, incercand mintile si sufletele crestinilor cu alte provocari. Starea de bunastare lumeasca atenteaza, pe zi ce trece, la cea de sanatatea sufleteasca si spirituala. Diferenta dintre comunism si capitalism, mai ales daca privim atenti si la “criza mondiala”, nu mai pare atat de mare. Starea de libertate este cea care ar trebui sa le diferentieze, major. Si totusi, suntem liberi?
In urmA cu 60 de ani, elita Romaniei, de la filosofi si scriitori la preoti si tarani, era ridicata pe sus de mijlocitorii sistemului ateu bolsevic si azvarlita in inchisori pentru a fi transformata in cobai si supusa, programatic, unui experiment sintetic de “revizuire a notiunilor”, bine pus in practica si azi, in cadru larg, sub multiple forme. Crestinismul si iubirea de neam si tara, nationalismul, trebuiau eradicate din fiinta romanilor si inlocuite cu un virus, anti-national, otrava care are la baza ateismul. Crime oribile s-au derulat in inchisorile si lagarele instalate pentru elita romaneasca de ocupantii sovietici. Miza era uciderea Dumnezeului din om, a credintei in Hristos – care se naste maine, ca si acum 2008 ani – si Mantuire. Batrani fosti detinuti politici, cu 10, 15, 20 sau 25 de ani condamnare si ispasire, traiesc si astazi, ca brazii, drept marturisitori ai jertfei inchisorilor. La 70, 80 si 90 de ani – multi inainte! – sunt mai verzi ca multi dintre noi. Dumnezeu le-a prelungit viata ca rasplata pentru chinurile suferite si pentru a ne sta noua drept chezasie a libertatii pe care o cautam de 19 ani. La fiecare Inviere sau Nastere a Domnului, dupa gratii, mai mult simtite decat stiute, mucenicii din inchisori deveneau mai liberi. Adevarata libertate s-a revelat in temnite, prin credinta in Dumnezeu. Ne spune parintele Iustinian Chira, in interviul din ziarul de azi, in care explica supravietuirea credintei sub comunism si dupa 1989: “Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi!” Acolo s-a dat prinosul jertfelor: “Toti acestia s-au purificat total, a fost ca o lacrima fiecare dintre cei care au murit in temnita. Ca o lacrima curata a fost trupul fiecaruia, si gandul si viata fiecaruia. Erau sfinti, absolut sfinti, toti care au murit in inchisoare, dar absolut toti care au murit in temnita, toti”.
window.google_render_ad();
Infranti in acest oribil experiment, strategii bolsevismului au schimbat foaia. Deja nu mai aveau nevoie de tancuri pentru a cuceri lumea. O alta tactica, mult mai elaborata decat cea brutala, din inchisori, s-a pus in aplicare, in libertate: inlocuirea elitelor cu unele false, jonglarea stangii cu dreapta, precum un saltimbanc la circ, punerea stapanirii pe universitati, pe mintile in curs de formare, prelucrarea trecutului, revizuirea dogmelor, infiltrarea, tradarea. Sigur ca nu e usor si, poate, la fiecare Craciun, cand facem bilantul anului, ni se pare, uneori, ca libertatea are gratii din ce in ce mai groase. Atunci trebuie sa ne intoarcem, cu gandul si fapta, la exemplul Sfintilor Inchisorilor, la Craciunul lor, al viilor si mortilor. “Tineti-va de noi, vii sau morti!”- ne spunea Parintele Calciu de pe patul de spital. “Rabdare, rabdare, rabdare”- ne invata Duhovnicul Ortodoxiei, Ilie Cleopa. “Rezistenta, rezistenta, rezistenta” – completa calugarul luptator Ioanichie Balan. Iar Tutea, ganditorul, sintetiza, vorbind despre credinta in viitorul tarii: “Cred, pai de aia am si suferit. Pai acu daca ma scoateti si ma puneti la zid pentru poporul roman, strig: Excelsior!” Arsenie Boca: “Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume”. Craciun fericit!
Posted in Uncategorized Tags: Martirii anticomunisti, Nasterea Domnului, sfintii inchisorilor 2 Comments »Sfintii inchisorilor. Parintele Iustinian Chira, duhovnicul care l-a uns in monahism pe Nicolae Steinhardt, ne vorbeste despre jertfa poporului roman
1989 nu ne-a gasit nepregatiti
Prea Sfintitul Iustinian Chira, Episcop al Maramuresului si Satmarului, s-a nascut la 28 mai 1921 in localitatea maramureseana Plopis. In 1941 a intrat in Manastirea “Sfanta Ana” din Rohia, unde in anul urmator a fost tuns in monahism, sub numele de calugarie Iustinian. A devenit staret al manastirii in 1944 si pana in 1973 a desfasurat la Rohia o apreciabila activitate pastorala fiind numit protosinghel, in 1948, si arhimandrit in 1967. In 1973, Sfantul Sinod l-a ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, cu titlul “Maramuresanul”. In 1990 a fost ales episcop de Maramures si Satmar, fiind inscaunat la 11 noiembrie 1990, remarcandu-se in aceasta calitatea in renasterea ortodoxiei romanesti. P.S. Iustinian este cel care l-a primit la manastirea Rohia si l-a tuns in monahism pe parintele Nicolae Steinhardt.
Prea Sfintitul Iustinian ne vorbeste de jertfa martirilor din perioada comunista – Sfintii Inchisorilor – si rolul Bisericii la momentul 1989. Un interviu de Danion VASILE. (V.R.)
Prea Sfintia Voastra, Iustinian Chira, sunteti cunoscut ca unul dintre ierarhii marcati de jertfa din inchisorile comuniste. Spuneti-ne cum priviti aceasta jertfa…
E greu sa te exprimi in legatura cu ceea ce s-a intamplat in timpul acestui regim. E aproape incredibil. si de aceea nici nu stiu anume ce-as putea sa spun. Lucrurile acestea nu se pot vorbi, nu se pot spune. Se traiesc si se gandesc. Le-am trait si le-am gandit. si eu, si tot poporul. Asa a fost. Asa ca, prin aceasta, poate ca a fost ingaduit de Dumnezeu, asa cum a fost la poporul lui Israel, care a fost eliberat din Egipt si 40 de ani a fost purtat prin pustie – drum pe care puteau sa-l faca intr-o luna, de la Marea Rosie la Iordan, si totusi a fost randuit de Dumnezeu, patruzeci de ani a fost purtat prin pustie, incat generatia veche sa dispara, sa apara o generatie noua.
Probabil ca si pentru noi, pentru Romania, o tara profund crestina – pentru ca crestinismul nostru nu l-am imbracat tarziu, adica peste trupul unui popor pagan sa imbracam o haina crestina, asa cum s-a intamplat la celelalte popoare: la unguri, la germani, la rusi – erau popoare pagane, si apoi s-au increstinat.
Asta e una. Protoparintii nostri, adica stramosii nostri n-au fost niciodata pagani, ci paralel, in acelasi timp cu aparitia luminii lui Hristos in aceasta lume, noi ne-am format ca neam. De aceea, avem un caracter profund crestin. Firea noastra e fire de crestin. De aceea, e un popor bland, e un popor care nu a asuprit si nu asupreste pe nimeni, un popor curat, un popor de asceti. Cand ii vad pe toti, pe barbati, pe femei, mi se pare ca vad niste sfinti in fata ochilor. Asa arata chipul romanilor.
Si atunci, poate ca a ingaduit Dumnezeu – nu cu vrerea lui Dumnezeu a fost, dar a ingaduit sa vina acest val de intuneric peste populatie, peste Europa, pentru ca au fost si multe pacate. si in Rusia, si in Franta, si in Spania, unde au avut loc revolutiile din epoca noastra, a avut crestinismul multe greseli. Slujitorii lui Dumnezeu au avut multe greseli, si de aceea Dumnezeu ne-a lasat sa ne incercam, sa ne maturizam, ca sa trecem prin acest foc, prin acest cuptor teribil, prin care am trecut.
E greu sa te exprimi in legatura cu ceea ce s-a intamplat in timpul acestui regim. E aproape incredibil. si de aceea nici nu stiu anume ce-as putea sa spun. Lucrurile acestea nu se pot vorbi, nu se pot spune. Se traiesc si se gandesc. Le-am trait si le-am gandit. si eu, si tot poporul. Asa a fost. Asa ca, prin aceasta, poate ca a fost ingaduit de Dumnezeu, asa cum a fost la poporul lui Israel, care a fost eliberat din Egipt si 40 de ani a fost purtat prin pustie – drum pe care puteau sa-l faca intr-o luna, de la Marea Rosie la Iordan, si totusi a fost randuit de Dumnezeu, patruzeci de ani a fost purtat prin pustie, incat generatia veche sa dispara, sa apara o generatie noua.
Probabil ca si pentru noi, pentru Romania, o tara profund crestina – pentru ca crestinismul nostru nu l-am imbracat tarziu, adica peste trupul unui popor pagan sa imbracam o haina crestina, asa cum s-a intamplat la celelalte popoare: la unguri, la germani, la rusi – erau popoare pagane, si apoi s-au increstinat.
Asta e una. Protoparintii nostri, adica stramosii nostri n-au fost niciodata pagani, ci paralel, in acelasi timp cu aparitia luminii lui Hristos in aceasta lume, noi ne-am format ca neam. De aceea, avem un caracter profund crestin. Firea noastra e fire de crestin. De aceea, e un popor bland, e un popor care nu a asuprit si nu asupreste pe nimeni, un popor curat, un popor de asceti. Cand ii vad pe toti, pe barbati, pe femei, mi se pare ca vad niste sfinti in fata ochilor. Asa arata chipul romanilor.
Si atunci, poate ca a ingaduit Dumnezeu – nu cu vrerea lui Dumnezeu a fost, dar a ingaduit sa vina acest val de intuneric peste populatie, peste Europa, pentru ca au fost si multe pacate. si in Rusia, si in Franta, si in Spania, unde au avut loc revolutiile din epoca noastra, a avut crestinismul multe greseli. Slujitorii lui Dumnezeu au avut multe greseli, si de aceea Dumnezeu ne-a lasat sa ne incercam, sa ne maturizam, ca sa trecem prin acest foc, prin acest cuptor teribil, prin care am trecut.
Toti cei care au murit in inchisori sunt sfinti
Cum ii priviti pe cei care au patimit in inchisorile comuniste?
Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Ei s-au jertfit pentru noi.
Si chiar daca acuma se pune problema ca sa fie trecuti in randul sfintilor, ei nu trebuie sa fie trecuti in randul sfintilor. Ei sunt sfinti, prin sacrificiul lor. Oficial, pe dumneavoastra, domnule Vasile, va admir si va binecuvantez si ma bucur ca va luptati sa fie trecuti din puscarii in Sinaxare, in randul sfintilor. Adica sa fie si oficial trecuti, recunoscuti, declarati sfinti. Dar ei sunt, de fapt, sfinti. Ei s-au sfintit, s-au sanctificat.
Am citit asta-noapte cartea aceasta, Din temnite spre Sinaxare. Toti acestia s-au purificat total, a fost ca o lacrima fiecare dintre cei care au murit in temnita. Ca o lacrima curata a fost trupul fiecaruia, si gandul si viata fiecaruia. Erau sfinti, absolut sfinti, toti care au murit in inchisoare, dar absolut toti care au murit in temnita, toti. Asa ca, de aceea, despre aceste sacrificii uriase e greu sa vorbim. Vorbele nu pot exprima ceea ce, de fapt, aceste realitati, aceste sacrificii extraordinare… eu le traiesc: ziua, noaptea, ma gandesc la eroii si la martirii neamului romanesc.
Continuarea interviului lui Danion Vasile cu PS Iustinian la
ZIUA: Sfintii inchisorilor
Cum ii priviti pe cei care au patimit in inchisorile comuniste?
Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Ei s-au jertfit pentru noi.
Si chiar daca acuma se pune problema ca sa fie trecuti in randul sfintilor, ei nu trebuie sa fie trecuti in randul sfintilor. Ei sunt sfinti, prin sacrificiul lor. Oficial, pe dumneavoastra, domnule Vasile, va admir si va binecuvantez si ma bucur ca va luptati sa fie trecuti din puscarii in Sinaxare, in randul sfintilor. Adica sa fie si oficial trecuti, recunoscuti, declarati sfinti. Dar ei sunt, de fapt, sfinti. Ei s-au sfintit, s-au sanctificat.
Am citit asta-noapte cartea aceasta, Din temnite spre Sinaxare. Toti acestia s-au purificat total, a fost ca o lacrima fiecare dintre cei care au murit in temnita. Ca o lacrima curata a fost trupul fiecaruia, si gandul si viata fiecaruia. Erau sfinti, absolut sfinti, toti care au murit in inchisoare, dar absolut toti care au murit in temnita, toti. Asa ca, de aceea, despre aceste sacrificii uriase e greu sa vorbim. Vorbele nu pot exprima ceea ce, de fapt, aceste realitati, aceste sacrificii extraordinare… eu le traiesc: ziua, noaptea, ma gandesc la eroii si la martirii neamului romanesc.
Continuarea interviului lui Danion Vasile cu PS Iustinian la
ZIUA: Sfintii inchisorilor
Vezi si
Posted in Uncategorized Tags: Danion Vasile, Nasterea Domnului, ps iustinian chira, sfintii inchisorilor No Comments »Parintele Iustin Parvu: "Un crestin ortodox se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului ca pentru Mantuire". Indrumatorul Arsenie Boca
Parintele Iustin Parvu despre Nasterea Domnului
“Un crestin ortodox se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului ca pentru Mantuire. Este permanent treaz, ca intr-o zi de sarbatoare, indiferent ca este bogat sau sarac. A fi crestin inseamna a te rastigni mereu, a spune Adevarul si a te mentine pe calea Credintei”.
Parintele Arsenie Boca despre minciuna si adevar, despre vorba si fapta
“Iata cum, “puiul de drac” al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca”.
“Caci simpla gandire la bine si chiar simpla vointa de a face binele, fara trecerea deasa – si aceea o vreme regulata – la facerea binelui, nu numai ca e departe de a realiza aceasta armonie, unitate si siguranta, ci, dimpotriva, trezeste opozitia tendintelor contrare. Un om de teorie se stie ca e un om slab, macinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunca o decizie in cumpana acestor balansari si care, mai ales prin repetare, aduce definitiv castig la cauza tendintelor bune. Nu degeaba virtutea insemneaza etimologic barbatie. Ea a adus o solutie barbateasca a vietii”.
“Caci simpla gandire la bine si chiar simpla vointa de a face binele, fara trecerea deasa – si aceea o vreme regulata – la facerea binelui, nu numai ca e departe de a realiza aceasta armonie, unitate si siguranta, ci, dimpotriva, trezeste opozitia tendintelor contrare. Un om de teorie se stie ca e un om slab, macinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunca o decizie in cumpana acestor balansari si care, mai ales prin repetare, aduce definitiv castig la cauza tendintelor bune. Nu degeaba virtutea insemneaza etimologic barbatie. Ea a adus o solutie barbateasca a vietii”.
Posted in Uncategorized Tags: Nasterea Domnului, parintele arsenie boca, Parintele Iustin Parvu No Comments »
