Cică România este criticată din nou în “Raportul” anual întocmit de Departamentul de Stat pentru ”probleme majore” în domeniul drepturilor omului.
Cică Departamentul notează totodată că pe Internet au continuat să fie răspândite şi opinii “naționaliste” – aceasta în timp ce Administraţia Trump vorbeşte răspicat despre adoptarea unei agende de “naţionalism economic”. Trebuie să aibă grijă, să nu-l sancţioneze poliţia gândirii de la propriul (?) Departament de Stat, încă necurăţat de glugile de coceni ale lui Obama.
Cică ”discriminarea socială a lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transsexualilor și persoanelor intersex (LGBTI), în special a copiilor, a rămas la un nivel ridicat” în România, mai reproșează documentul întocmit de Departamentul de Stat al lui Obama.
Nu putem decât să-l cităm pe Preşedintele Trump: “Bad or sick guy!”
PS: Obama, vezi că ţi-ai uitat o Klemă a “Raportului” sub preşul Ambasadei din România!
Aflaţi din nou în toiul alegerilor, cu puţine speranţe de mai bine în ordinea lumească a lucrurilor, ne-am gândit să facem un fel de radiografie a societăţii româneşti din ultimii douăzeci şi patru de ani. Cum de-am ajuns aici? Unde s-a greşit? Ce se mai poate face?
Vineri, 28.11.2014, la Tribunalul Bacău, a fost admisă cererea prin care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a cerut anularea Hotărârii emise de Consiliului Local Tîrgu Ocna privind retragerea “Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna” – acordat postmortem lui Valeriu Gafencu.
In Memoriam Parintele Dumitru Staniloae (16 noiembrie 1903 la Vlădeni, Codlea/Braşov – 5 octombrie 1993, Bucuresti – inmormantat la Cernica)
La data arestarii, pentru apropierea sa de trecut fata de elita “gandirista” a Miscarii Legionare, conform Fisei matricole de la incarcerare, a fost declarat ca atare – LEGIONAR
Cititi de la Romania Uneste-te si revista Veghea un interviu la fel de extraordinar ca si fotografiile de mai sus, realizat de Crina si Florin Palas cu Teologul Absolut:
Să vorbim despre ştiinţă şi credinţă: ştiinţa ne lasă închişi în descrierea legilor diferitelor existenţe, dar nu vrea să ştie că aceste legi trebuie să fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explică nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. În secolul XIX se credea că poate să cunoască şi cele spirituale, dar nu le poate cunoaşte. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală a omului; omul este o mare taină.
Eu sunt o mare taină faţă de celălalt, deşi mă deosebesc de alţii şi fiecare se deosebeşte de alţii; fiecare este o taină de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taină, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decât altul, aşa că nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretinde ştiinţa. Persoana e o mare taină, dealtfel şi lucrurile, fiecare sunt taine… Ce însemnează acest „este”, „a fi”… cine poate să spună?… Cioran nu-şi pune nici o problemă, deşi e lăudat – văd – foarte mult; la el totul e nimic, totul e de dispreţuit, nici măcar nu-şi pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred că omul a ieşit din maimuţă: cu cât mă duc mai în trecut cu atât văd un om mai superior; mai superior decât omul de astăzi. Avea o înţelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai înţelepţi decât cei de astăzi; sunt în stare oamenii de astăzi să scrie aşa ceva?… Cine poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei?… Cu cât te duci mai în urmă, cu atâta dai de oameni mai înţelepţi. Ce-a ajuns ştiinţa asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practică a aşa-zisei tehnici a civilizaţiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale…
Am fost astăzi la Cernica şi am trecut pe la marginea oraşului; sunt nişte blocuri cu totul lipsite de simţul esteticului, de simţul spiritualului, sunt nişte mormane aşa în care nu mai este omul, a dispărut omul. Şi cum te simţi când te duci în natură, ce gândire se dezvoltă în tine… Ce gândire are Occidentul faţă de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gândire are?… catolicismul susţine că în taină nu e energia necreată ci că e o graţie creată; atunci Hristos nu este în taină şi ca urmare au venit sectele şi au spus: „ce ne mai trebuie taine” şi au rămas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleaşi, şi noi suntem o unitate pentru că avem tainele şi pentru că le cunoaştem: poporul cunoaşte tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taină, parcă ştiu tot: nu ştiu nimic. Trebuie să recunoşti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taină, cu atât mai mult o persoană este o taină… De aceea Ortodoxia a păstrat creştinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, şi a păstrat sentimentul acesta al tainei; şi ce superficialitate trăieşti când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, şi ce sentiment avea în suflet ţăranul când făcea o fântână… căci el ştia că dincolo de astea toate sunt o taină mare… Pe când ăştia cred că nu mai e nimic decât atâta; tehnica aceasta. Şi ce prost te simţi, ce strâmtorat te simţi în mijlocul lor… Nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor; dacă nu-i decât lumea aceasta, cu dependenţele ei, cu legile ei, totul e fără sens. Dacă oamenii mor rând pe rând definitiv, apar alte generaţii şi mor definitiv, ce sens mai văd ei: nici unul. Nu-i nici un sens în alt plan, superior acestuia.
Lumea aceasta e foarte complexă, cine-o pătrunde?… Şi chiar dacă o pătrunzi nu te satisface dacă nu recunoşti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu mă mântuieşte lumea aceasta.
Persoana e o mare taină, o taină care mă înalţă, îmi dă o bucurie… de-aş avea toată lumea, dacă n-ar fi o persoană atentă faţă de mine aş fi cel mai nenorocit om. Numai dacă am o persoană care-i atentă faţă de mine, numai atunci mă simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… ştiinţa nu cred că mai poate pretinde astăzi că poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o înţelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau altă înţelegere.
Cred că e veche omenirea, mult mai veche dar nu ieşită din maimuţă: nu ştiu cine spunea de nişte gene care au apărut deodată într-un ins având 47 de gene în loc de 46, şi acela a fost omul, dar cum a apărut?… Sigur că nu L-a văzut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum adună pământ şi îi face trupul şi îi suflă suflare de viaţă şi aşa mai departe. Dar e o taină apariţia omului: omul nu a putut apărea aşa, din animal, din maimuţă. Este cu totul altceva: e raţiunea asta prin care judecă toate, prin care este conştient de toate. Au şi animalele o raţiune, dar e o raţiune obiect; omul e o raţiune subiect. Este adevărat că sunt şi animale care parcă au afecţiune, sunt câini, pisici, chiar în flori, în plante e ceva care parcă e un fel de simţire, dar o simţire inconştientă; e altceva. Are şi câinele o afecţiune faţă de stăpânul său, dar nu e totuşi raţiunea care gândeşte la viitor, care vede pe toate în armonia lor.
Eu cred că apariţia omului este o taină şi în taina aceasta e o taină supremă – spune Sfântul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de ştiinţă spun că n-a fost nimic şi a apărut din nimic; nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fără început, n-are cauză. Toate au o cauză: de la Acela sunt; în Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie să fie perfect, trebuie să fie desăvârşit, trebuie să fie conştient, trebuie să fie deasupra legilor, trebuie să fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea să facă din nimic, nu din sine, că dacă ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistentă pentru că în acest caz n-ar fi perfect El; trebuie să fie cineva din veci perfect şi absolut, desăvârşit, iar datorită complexităţii Lui, El trebuie să aibă caracter de persoană, nu se poate să nu aibă caracter de persoană. Şi nu poţi să gândeşti persoana fără persoană; deci iată Treimea… Trebuie să fie o persoană care iubeşte. Nu se poate să ai altă persoană pe care să nu o iubeşti, sau una de care să nu vrei să fii iubit; nu poţi… Totdeauna vrei să ai o persoană care să te iubească şi tu o iubeşti pe ea; şi ce iubire mai înaltă şi mai curată este decât cea între Tată şi Fiu, şi dacă sunt numai doi care se iubesc în veci, iubirea lor e perfectă când împreună iubesc pe al treilea; nu se pot mărgini; şi fiecare din ei are o bucurie mult mai mare când are şi pe altul care se bucură de celălalt. Tatăl are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Tatăl. Aşa că învăţătură despre Treime apare inevitabil.
„N-a fost cândva când n-a fost”, e cea mai întemeiată ştiinţă… Ştiinţa nu spune nimic despre originea lumii: ştiinţa este foarte mărginită. Credinţa vede realitatea, vede că nu poate să fie lumea aceasta de la ea. Trebuie să fie cineva perfect şi fără început. Aceasta este cea mai sigură ştiinţă. Credinţa este adevărata ştiinţă. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred în Dumnezeu; eu ştiu de Dumnezeu…” Nu e vorba de o credinţă în Dumnezeu ci de ştiinţă; adevărata ştiinţă. Şi cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco dacă nu se opreşte. Poate să ducă la sfârşitul lumii cu această civilizaţie tehnică, care nu-şi pune problema tainei.
Nu-mi dă nimic, nu-mi explică nimic această ştiinţă atee, fără Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea să recunoască că totul este o taină… este o taină… Aceasta e ştiinţa adevărată, să ştii că există o taină a tuturor lucrurilor. Şi taina supremă este Dumnezeu, dar o taină de care eşti sigur; taina pe care o constaţi în mod sigur, şi cred că dacă omenirea s-ar mai putea maturiza, ar trebui să revină la această înţelegere a tainei lucrurilor, a neputinţei ştiinţei de a explica ceva. Ştiinţa ne scrie legile…ei şi ce-i cu asta; ne scrie nişte legi practice de care te foloseşti în aplicarea lor: cum să faci case, să faci diferite lucruri; dar ce-şi poate explica, şi ce poate crea?… tot lucruri moarte. Este o moarte tehnica aceasta. Poate că se potriveşte cu ceea ce se spune la Apocalipsă, că se vor înmulţi Gog şi Magog – aceste mulţimi străine de Dumnezeu, şi vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa, cei care vor fi cu adevărat credincioşi.
Şi iată respectul pentru cei ce au fost, că lucrurile cele mai minunate le-am moştenit din trecut, de la generaţiile trecute, lucrurile spirituale, spiritualitatea.
Credinţa este ştiinţa adevărată, şi ştiinţa adevărată este ştiinţa tainei, care răspunde pe de altă parte aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit: niciodată nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoştinţă; şi asta corespunde aspiraţiei omului. De aceea Ortodoxia este mult mai înaltă decât Occidentul acesta care nu ştie de taină şi care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa aceasta mărginită.Intrând în Occident, creştinismul a intrat într-o lume barbară. În Răsărit a intrat într-o lume care depăşise toate posibilităţile filosofiei, care nu satisfăceau. Evanghelia a venit cu Taina Persoanei, pentru filosofie era o esenţă acolo… dacă e esenţă totul trebuie să fie impersonal şi supus unor legi uniforme. Ori nu-i aşa: de unde sunt persoanele care sunt atât de variate?… fiecare este alta şi e taina libertăţii în persoane. Creştinismul a venit într-o lume care depăşise toate aceste faze. Pe când în Occident a ajuns la nişte barbari: spunea un protestant: „Noi n-am întâlnit nimic creştin decât „să nu furi şi să nu ucizi.” Înainte furau şi ucideau. Atâta ştiu ei din creştinism, şi ce înalt este creştinismul… Poate fi depăşit de vreo doctrină, de vreo gândire?… Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan?… Aş vrea să lucrez dacă îmi ajută Dumnezeu la o carte despre Hristos în Epistolele Sfinţilor Apostoli. Este extraordinar; atâta bogăţie, atâta profunzime, este inepuizabil; ce-s toate filosofiile pe lângă Epistolele Sfântului Apostol Pavel?… Cioran spune că a fost epileptic…- poate un epileptic să creeze aşa ceva?…- că a nesocotit marile filosofii ale antichităţii. Ce-mi explică marile filosofii ale antichităţii?… ce-mi explică Platon?… şi ce-mi dau filosofiile occidentale? filosofii atee care însuşindu-şi acest spirit, că nu există taină, spun că Dumnezeu e distant. Un Dumnezeu care n-are rol în viaţa noastră nu este… filozofie atee… şi câţi oameni se hrănesc cu filosofiile acestea şi pretind că cugetă… Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii. Acesta este creştinismul adevărat. Şi aici e credinţa: credinţa este sesizarea tainei lucrurilor; şi taina supremă este persoana, şi e persoana care iubeşte… Credinţa care-i adevărata ştiinţă. Adică nu poţi despărţi ştiinţa de credinţa adevărată: ştiinţa care n-are credinţă nu-i ştiinţă. Însă la cei vechi găsim mai multă înţelepciune.
Despre Corneliu Codreanu, Ion Mota, Arsenie Boca, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Noica si… Plesu si Liiceanu
Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine şi stătea luni de zile uneori. După aceea s-a făcut călugăr, a stat în Bucureşti pe la un frate al meu, până în 1920 când a dat de această Zamfira. De-atunci n-a mai intrat în casă la mine. Şi de-atunci nu vă mai pot spune nimic despre el. Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alţi oameni, şi cum şi eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. El parcă le spunea în aşa fel că dădea o siguranţă omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu ştiu să fi pus într-un mod foarte complicat problemele; el le spunea într-un mod hotărât, aşa fără ezitări. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu ştiu de ce n-a mai venit la mine.
Corneliu Codreanu era şi el o figură foarte interesantă; şi atrăgea ca şi Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic aşa; acelaşi spirit hotărât şi sigur; alegea o cale şi gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Era un dar al lor. Cred că e o oarecare asemănare între ei, parcă erau o piatră, o stâncă. Eu n-am avut această exactitate de a defini lucrurile, m-am legănat aşa, în cunoaşterea adevărului. Eu am pus foarte mult preţ pe iubire, pe blândeţe, pe bunătate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras -e adevărat, dar ca persoană n-am exercitat această atracţie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, şi nu ştiu cum e mai bine…
Am fost solicitat după ’90 de nişte tineri să scriu ceva despre Ion Moţa: eu cred că Moţa care era băiatul protopopului din Orăştie era foarte creştin; şi el s-a dus într-adevăr ca să apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut.
Cu Nichifor Crainic am avut legături foarte strânse; eu redactam „Telegraful Român” şi ajungea la el. Iar el redacta „Calendarul”, „Gândirea” şi altele. Şi a venit pe la Sibiu invitat să ţină nişte conferinţe. A fost pe la mitropolitul Varlaam, am fost şi eu la masă cu el. Şi mi-a spus: „Ceea ce scrii în „Telegraful” să dezvolţi şi să-mi scrii în fiecare număr din „Gândirea” – atunci eu am scris, nu în fiecare număr. Şi am fost apropiat de el. Era un om foarte deschis, comunicativ; Nae Ionescu era mai închis, nu m-am apropiat de el şi nici el n-a căutat să se apropie de mine. Cred că era mai cald în credinţă Nichifor Crainic, e mai teolog propriu-zis; Crainic unea naţionalul cu moralul şi eu la fel; totdeauna creştinismul adevărat este şi moral. Şi naţionalismul adevărat, ideea de naţiune, de neam, nu poate fi decât o idee morală. Am scris asta în „Etica naţionalismului” în „Gândirea”.
Mircea Vulcănescu era un foarte bun credincios; el a fost legat de Nae Ionescu. Am citit eu ceva în tinereţe de el, despre antinomiile lui Kant aplicate creştinismului; foarte interesant, avea o gândire originală şi era în acelaşi timp ortodox. Şi am auzit că murind în închisoare, a cerut să nu fie răzbunat.
Şi mai era Vasile Băncilă iarăşi; foarte credincios… Aceştia patru sunt credincioşi.
Noica, o fi fost la început, dar acum la sfârşit, nu mi s-a părut a fi aşa, hotărât în credinţă. Nici el, nici Pleşu, plutesc aşa… Şi Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă.
A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Da’ când în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof…” „-Şi de ce asta?” „-Păi ca să-i cunoaştem…” „-Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult.” Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.
Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. Ispita Occidentului, ştiţi… Poate că stând multă vreme în legătură cu fanarioţii, la mijlocul secolului XIX debarasându-se de ei s-au aruncat în braţele unei Franţe care era atee (deşi francezii au unii gânditori şi poeţi creştini. Dar la noi nu s-au dezvoltat prea mult nici Nae Ionescu, nici Crainic).
Noi suntem protolatinitatea
Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început, poporul român s-a precizat ca popor român prin creştinism. Vedeţi Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfântului Apostol Pavel fiind în Troia are un vis în care i se arată un macedonean zicându-i: „Treci în Macedonia şi ne ajută; treci Bosforul şi te du, că se deschide o poartă nouă.” Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană – vers.12. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis. Căci are Epistola către Romani scrisă mai târziu şi îl duc legat la Roma. Şi la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latină, ci limba greacă.
Romanul Mihai Cofar, maltratat si batjocorit sadic la Targu Mures, in martie 1990, aproape ucis de extremistii unguri dar prezentat de televiziunile straine si de Smaranda Enache drept un “maghiar victima a pogromului romanesc”
Revista INSTITUTUL DE STIINTE POLITICE SI RELATII INTERNATIONALE AL ACADEMIEI ROMANE ne pune la dispozitie un intreg capitol, in format PDF, din lucrarea istoricului Larry Watts “Cei dintai vor fi cei din urma” (Editura Rao, 2013), a doua parte a trilogiei expertului in informatii american dedicata Războiului clandestin al blocului sovietic împotriva României. Pagina de internet Roncea.Ro, afiliata portalului Ziaristi Online, reda prima parte a acestui capitol, cu trimitere in final la site-ul ISPRI pentru descarcarea directa a documentului PDF. Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Nr. 1/2013 poate fi cumparata prin comanda electronica de la libraria ISPRI, a Institutului Academiei Romane.
ROMÂNIA GREŞIT ÎNŢELEASĂ*
LARRY L. WATTS**
Abstract. This chapter examines the origins and impact of cognitive bias, organizational pathologies such as dysfunctional secrecy and compartmentalization, and intentional disinformation on US assessments of Romanian policy and behavior during the Cold War. This excerpt analyzes US dismissals of independent behavior during the mid-1950s, and the failure to share dramatic elements of Romanian policy among key stakeholders after the Cuban Missile Crisis.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susţineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Pe la mijlocul deceniului, mulţi dintre cei mai bine informaţi specialişti în problemele Europei de Est erau convinşi, de exemplu, că multe dintre analizele anterioare „bătuseră prea mult monedă pe independenţa României în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în contrast cu «cei cinci loiali»“, iar această atenţie exagerată faţă de aparentul diferend sovieto-român de asemenea „predispunea la exagerarea fidelităţii restului ţărilor din Pactul de la Varşovia“.1 Se credea acum că „problemele economice grave şi dependenţa de sprijinul economic sovietic“ a României permiseseră Moscovei să o „mituiască, furnizându-i energie, pentru a-I câştiga asentimentul sau măcar supunerea faţă de deciziile Pactului de la Varşovia“, transformând-o într-un „aliat ceva mai cooperant“.2
Câţiva analişti au insistat că sfidarea afişată de România faţă de Moscova a fost doar o aparenţă; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă faţă deMoscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la Bucureşti.3 Aceşti analişti au argumentat că liderii occidentali creduli (ca şi liderii de opinie) au fost duşi cu zăhărelul de docilitatea liderilor români, care ar fi lucrat neîncetat împotriva intereselor SUA şi în beneficiul Kremlinului. Conform acestei viziuni, fiecare demonstraţie a opoziţiei României faţă de URRS şi fiecare exemplu admirabil de comportament al Bucureştiului reprezentau o parte a unui complot elaborat de câştigare a unei încrederi nemeritate din partea Occidentului sau de înşelare a poporului român.4
Cu o frecvenţă crescută în perioada premergătoare Revoluţiei din decembrie 1989 din România, ţara şi liderul său au fost portretizate ca fiind responsabile de provocarea în mod deliberat a unor tensiuni internaţionale, de pe urma cărora ar fi tras foloase;5 ca promovând şi pregătind agresiuni militare în Europa6; conspirând cu state paria, cum ar fi Coreea de Nord şi Libia, împotriva SUA7; conducând programe de înarmare nucleară şi bacteriologică8 şi angajându-se într-o politică de „genocid cultural“ împotriva minorităţilor proprii9. Acuzaţiile extreme de şovinism, în special în rândurile militarilor români, au fost atât de dese în anii 1980, încât serviciile secrete din SUA au inclus conflictul etnic şi pogroamele împotriva maghiarilor din Transilvania drept scenarii probabile, în caz că s-ar ajunge la instabilitate în România10. Conform unei evaluări de la mijlocul anului 1988, o „revoltă generalizată“ ar fi dus „aproape la anarhie, lucru care ar conduce la o preluare a puterii de către forţele militare“, timp în care violenţele interne s-ar putea „transforma în violenţe etnice îndreptate împotriva minorităţii maghiare din Transilvania.“11 La doar câteva luni de la Revoluţie, acest portret sumbru părea să-şi capete confirmarea, o dată cu ciocnirile etnice din oraşul transilvănean Târgu Mureş, pe care presa internaţională le-a prezentat drept un atac furibund al şovinilor români împotriva etnicilor maghiari, lucru asimilat ulterior cu pogroamele antisemite din perioada Holocaustului12.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale au infirmat toate aceste acuzaţii anterioare anului 1989. Ele au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia13. Într-adevăr, românii intraseră atât de tare în conflict cu URSS, spre finele anilor 1970, încât ţara lor fusese transferată, în cadrul KGB-ului, de la departamentul de colaborare cu alte state socialiste surori, la cel care se ocupa de statele NATO duşmane (împreună cu Iugoslavia şi Albania).14 KGB-ul punea România în aceeaşi categorie cu SUA, Germania de Vest şi Israelul—centre ale unor operaţiuni subversive antisovietice, îndreptate împotriva populaţiilor din URSS.15
De fapt, revelaţiile postcomuniste provenite din arhive şi investigaţii nu au reuşit să confirme în nici un fel existenţa unor preparative pentru operaţiuni militare agresive din partea României, îndreptate împotriva niciunuia dintre vecinii săi – în ciuda unor schimburi de replici adesea acide, care au avut loc la sfârşitul anilor 1980 între Budapesta şi Bucureşti. Şi nu s-au descoperit nici arme de distrugere în masă, nici urme că ar fi existat vreodată astfel de arme pe teritoriul României.16 Departe de a fi militarii şovini arzând de nerăbdare să lanseze un pogrom împotriva minorităţilor etnice, ForţeleArmate Române au jucat, de fapt, după Revoluţie, un rol important de mediere între popoare şi state — un rol pe care Budapesta l-a recunoscut public.17
Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers.18 Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari.19 Jurnaliştilor britanici care relatau ciocnirile li s-au oferit desfăşurătoare ale evenimentului gata interpretate, pe care ei n-au avut posibilitatea de a le supune unei verificări, de vreme ce nu i-au putut intervieva pe cei implicaţi.20
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
————————
1 Acest citat este preluat din alocuţiunea susţinută de Robert Hutchings, în mai 1984, în cadrul conferinţei ocazionate de lansarea volumului The Warsaw Pact and the Question of Cohesion: Volume I, The GreaterSocialist Army: Integration and Reliability (1983), coordonat de Teresa Rakowska-Harmstone şi Christopher D. Jones de la Departamentul Canadian alApărării. Pentru a fi corect cu Hutchings, percepţia sa a fost împărtăşită de marea majoritate a participanţilor, care a inclus 97 de specialişti de vârf şi oficiali guvernamentali din America de Nord şi Europa. Hutchings, la vremea aceea director al Radio Europei Libere, a fost curând detaşat ca ofiţer al US National Intelligence, unde a coordonat National Intelligence Estimates realizată de întreaga comunitate de intelligence a SUA pe perioada ultimilor ani ai decadei. „Remarks of Robert Hutchings“ in „Part II: The Warsaw Pact Forces: Fragmentation and Reintegration,“ The Warsaw Pact and the Question of Cohesion:A Conference Report, co-sponsored by Washington, D.C., Kennan Institute for Advanced Russian Studies and The Woodrow Wilson International Center for Scholars, 1985, 25. Singura voce din cadrul conferinţei care a subliniat cât de diferită este acum România în comportamentul său de politică externă şi de securitate a fost Christopher Jones.
2 Christian Nünlist, „Cold War Generals: The Warsaw Pact Committee of Defense Ministers, 1969-90,“ May 2001, Courtesy of Parallel History Project on European Cooperation (PHP), ww.php.isn.ethz.ch, by permission of the Center for Security Studies at ETH Zurich on behalf of the PHP network, (Hereafter: PHP), at https://www.php.isn.ethz.ch/collections/coll_cmd/introduction.cfm?navinfo=14565.
4 Din 1989 această linie interpretaţională i-a influenţat pe unii să susţină că Bucureştiul sprijină în mod explicit regimul Dubcek şi chiar că şi mai spectaculoasa denunţare a invaziei sovietice din Cehoslovacia nu a fost decât „o mascaradă politică“. Vezi Vladimir Tismăneanu and Bogdan Iacob, „Betrayed Promises: Nicolae Ceauşescu, the Romanian Communist Party, and the Crisis of 1968“ in Vladimir Tismăneanu, editor, Promisesof 1968: Crisis, Illusion and Utopia, Budapest, Central European University Press, 2011, p. 257; Vladimir Tismăneanu, „Behind the Façade of the Ceauşescu Regime,“ Radio Free Europe, 28 June 2008, at https://www.rferl.org/content/Behind_Facade_Ceauşescu_Regime/1145867.html. Vezi de asemenea Tom Gallagher, Theft of a Nation: Romania Since Communism, London, Hurst & Co, 2005, p. 58.
6 Henry Kamm, „Hungarian Accuses Rumania of Military Threats,“ The New York Times, 11 July 1989; Andrea Tarquini, „Ceauşescu is Buying Missiles to Aim at Hungary,“ La Repubblica, 16/17 July 1989; Douglas Clarke, „The Romanian Military Threat to Hungary,“ RAD Background Report/130, Radio Free Europe Radio (RFER), 27 July 1989, Open Society Archives (OSA), Box 143, Folder 4, Report 53.
7 Vezi de exemplu Ion Mihai Pacepa, Red Horizons,Washington DC, Regnery Gateway, 1987, pp. 99-100, 297, 300-301.
8 Vladimir Socor, „Ceauşescu Claims That Romania Could Make Nuclear Weapons,“ Romanian Situation Report/4, RFER, 4 May 1989; Jonathan Eyal, „Romania: Looking for Weapons of Mass Destruction?“ Jane’sSoviet Intelligence Review, vol. 1, no. 8 (August 1989), pp. 378-382. Douglas Clarke a obţinut acest articol înainte de a fi publicat şi îl citează cu titlul original propus de Eyal indicând modul în care Eyal a fost pe deplin convins de campania de măsuri active: „Romania: A Dictator Dreaming of New Mass Destruction Weapons.“ Clarke (1989b), p. 6.
9 Vezi Witnesses to Cultural Genocide: First-Hand Reports on Rumania’s Minority Policies Today, New York, American Transylvanian Federation, Inc and Committee for Human Rights in Romania, 1979; Volgyes (1982), pp. 82-83; Genocide in Transylvania: Nation On The Death Row, compiled by the Transylvanian World Federation and the Danubian Research and Information Center, Astor, Fl., Danubian Press, 1985.
10 Pentru presupusul şovinism al militarilor români vezi Volgyes (1982), pp. 41, 45, 47, 54-56, 58, 83, 94, 98.
11 „Romania: Impending Crisis?“ in Soviet Policy Toward Eastern Europe Under Gorbachev: National Intelligence Estimate (NIE 11/12-9-98), 26 May 1988, p. 16, CIA.
12 Vezi The Washington Post, 22 March 1990. Povestea originală a fost spusă de jurnalistul de la Sky News, Gary Lawon Honeyford. Elöd Kincses, Marosvásárhely fekete márciusa, Püski Kiadó, Budapest, 1990, disponibil în engleză ca Black Spring: Romania’s Path from Revolution to Pogrom December 1989 – March 1990, Budapest-Munich,, Present LTD, 1992, at https://www.hunsor.se/dosszie/elod_blackspring.pdf.
13 Anna Locher, „Shaping the Policies of the Alliance —The Committee of Ministers of Foreign Affairs of the Warsaw Pact, 1976-1990“, May 2002, PHP. See also Nünlist (2001), PHP.
14 Christopher Andrews and Vitalyi Mitrokhin, The World Was Going Our Way: The KGB and the Battle for the Third World, New York, Basic Books, 2005, p. 500. România a fost de asemenea transferată din grupul de cooperare al serviciilor de informaţii frăţeşti al statelor din Pactul de la Varşovia. De exemplu în compartimentul de informaţii externe est german al Stasi, România a fost transferată în grupul statelor „rebele“, „dizidente“ şi „renegate“ (grupul G) alături de China, Albania şi Iugoslavia. Georg Herbstritt şi Stejărel Olaru, Stasi şi Securitatea, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 102. Vezi de asemenea „Ein feindliches Bruderland. Rumänien im Blick der DDR-Staatssicherheit“, Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Berlin), no. 1 (May 2004).
16 Vezi „Ameninţarea nucleară românească“ în capitolul 16 al cărţii.
17 Vezi Nepszabadsag (Budapest), 15 December 1990, tradus în Foreign Broadcast Information Service – East Europe (FBIS-EEU), no. 243, 18 December 1990, p. 62; Lajos Für interview by Peter Marvanyi on Budapest Kossuth Radio Network, 3 June 1992, 1830 hrs GMT in „Minister Fur on Military Agreements with Romania,“ FBIS-EEU-92-109, 5 June 1992, p. 19. Vezi de asemenea, Zoltan Barany şi Peter Deak „The Civil – Military Nexus in Hungary“ în Constantine P. Danopolous şi Daniel Zirker, eds, The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Boulder, Westview, 1999, p. 46.
18 Vezi interviul cu directorul programului, Patrick Swain, realizat de Mihai Mincan, „Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990“, Adevărul, 14 martie 2010, la https://adevarul.ro/ news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html. Vezi de asemenea Dorin Suciu, „Postscriptum la o manipulare“ la https://roncea.ro/2010/03/22/dupa-20-de-ani-post-scriptum-la-o-manipulare-dorin-suciu-prezinta-noi-dovezi-de-la-targu-mures-ungurii-au-reusit-sa-blocheze-pe-youtube-documentarul-despre-ororile-din-1990/. Poveşti despre pogromul românilor împotriva etnicilor maghiari în Târgu Mureş continuă să circule, cu câteva semne de întrebare: cum o „adunătură“ estimată între 500 şi maxim 3.000 indivizi ar putea lansa un pogrom împotriva unui grup estimat între 9.000 şi maxim 15.000 indivizi sau cum poate avea un pogrom ca rezultat 135 de răniţi între cei care l-au comis şi numai 33 de răniţi între presupusele victime. Ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a fost primul care a descris evenimentele din Târgu Mureş ca un „pogrom“, la 22-24 martie 1990, în cadrul reuniunii Consiliului Europei dedicat relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est. Vezi de asemenea „Minority Situation in Romania Seen as Worst in Central Europe“ şi „Anti-Hungarian Attacks in Mures County Discussed“ in the Foreign Broadcast Information Service’s, Joint Publications Research Service Report: Eastern Europe, JPRS-EER-90-166, 19 December 1990, U.S. Government Printing Office, pp. 1-2, 5.
20 Conform lui Swain, el a fost angajat de postul londonez de televiziune Channel 4 pentru a realiza un segment al unui program numit „Şi zidurile au căzut: vecinii răi“ dar proiectul a fost finanţat şi produs numai de Budapesta. Mai mult, imaginile filmului şi informaţiile privind identitatea grupurilor şi indivizilor ca şi natura acţiunilor ce au avut loc au fost asigurate de producătorul maghiar. Swain s-a bazat în întregime pe partenerii lui pentru interpretarea evenimentelor şi nu a intervievat niciun român ca parte a proiectului. Vezi Mincan (2010).
* Extras din Capitolul 1 „România greşit înţeleasă“ din Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României.
** Profesor la Universitatea din Bucureşti, Masterul Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Dupa ce am trimis textul spre publicare, am aflat din adresa A.F.D.P.R., datata 2 iulie 2013, ca victoria care m-a bucurat n-a fost victorie. Inimaginabil, Consiliul Local al orasului Tg. Ocna a retras iarasi titlul de cetatean de onoare acordat lui Valeriu Gafencu, mort in temnita sinistra a Aiudului dupa ce l-a ajutat sa nu moara pe pastorul Wurmbrand, cedindu-i streptomicina. Acesti “chirurgi” ai Istoriei rezistentei romanilor la bolsevizare nu cedeaza. Capitulam?
În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu post mortem în Academia Românǎ.
AȘEZĂMÂNTUL SOCIAL „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL” – Participați la cel mai recent proiect! Construirea unui adăpost pentru animale! Un Proiect al Asociatiei Pro Vita Bucuresti.
Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente.
Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere a politicilor monetare liberal-titoiste, în dauna “învăţăturilor progresiste“, cu care consilierii lui Stalin au venit să lichideze reacţionarismul din gândirea înalţilor demnitari, de care noul regim nu se putea, încă, debarasa.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a organizat cu mare fast, un eveniment inedit, într-o premieră absolută – Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – ”Eminescu, ziaristul“.
“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
Ziua Profesorului Gh. Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Astazi au avut loc manifestari omagiale la Iasi (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Academia Romana), Constanta (Universitatea “Ovidius”) si Craiova (Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”)
Faptul că Gheorghe Buzatu s-a ocupat de câteva figuri mari, tragice şi controversate ale istoriei noastre contemporane, precum mareşalul Antonescu sau Corneliu Codreanu, îi face cinste. A murit în picioare şi cu sabia cuvântului în mână. Şi cum a sluji adevărului înseamna a îi sluji lui Dumnezeu, şi bunul şi dreptul profesor este un învingător, împlinind cuvintele psalmistului : « Peste aspidă şi vasilisc vei călca, şi vei păşi peste leu şi peste balaur ».
Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.
Regrete eterne si tristete nemarginita pentru cel care a fost marele profesor si istoric Gheorghe Buzatu, plecat la Ceruri luni, 20 mai, la miezul zilei, de la masa sa de lucru de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi. La ceremonia religioasa dedicata acestuia, desfasurata la Biserica “Sf. Lazar” din Centrul Civic, sute de prieteni, apropiati, dar si personalitati din lumea culturala a orasului si din intregul spatiu istoric si etnic romanesc, au tinut sa-i aduca un ultim omagiu si sa-si ia ramas bun de la cel care a fost marele roman Gheorghe Buzatu, condus pe ultimul drum in aceeasi zi la Cimitirul Eternitatea, transmite Buna Ziua Iasi, care ofera si imagini de la tristul eveniment. Acelasi cotidian iesean informeaza ca, in ziua precedenta, un consilier prezidential a adus la Biserica Profesorului Gheorghe Buzatu un mesaj oficial de comemorare din partea Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, cat si o coroana de flori, in semn de omagiu pentru marele istoric (foto dreapta). Coroana prezidentiala a fost depasita in marime si frumusete doar de cea semnata “Prietenii lui Chris Buzatu”, nepotul profesorului si colonel al Armatei SUA in cadrul SOCEUR – Special Operations Command Europe (foto stanga).
La petrecerea pe ultimul drum a aprigului luptator pentru adevarul istoric si profesor de romanism au fost prezenti numerosi specialisti in informatii, ziaristi si istorici de pe ambele maluri ale Prutului, delegatia basarabeana, din care au facut parte, printre altii, istoricii Gheorghe Negru, conducatorul revistei “Destin romanesc”, Ion Negrei, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Moldova si fost viceprim-ministru al Republicii Moldova si cunoscutul Alexandru Moraru, detinatorul blogului Secretele Istoriei, fiind reprezentata la cuvant de istoricul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei si presedinte al Comisiei de studiere a crimelor comunismului. Oficialitati si institutii din intreaga tara, de la institute ale Academiei Romane la CNSAS, cat si, mai ales, din principalele orase ale Moldovei, dar si organizatii nationaliste, ca Noua Dreapta, au trimis coroane de flori si au venit prin reprezentanti la slujba si la inmormantarea marelui disparut. Academia Romana – Filiala Iasi, a coborat drapelul in berna. Portalul Ziaristi Online, al carui consultant stiintific si colaborator neintrecut a fost Profesorul Gheorghe Buzatu ii aduce un Omagiu Etern:
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe blandul si bunul Profesor Gheorghe Buzatu, alaturi de toti martirii neamului romanesc pe care i-a aparat si slujit, prin cuvantul Adevarului!
„Dacă nu m-aş simţi atât de român, poate aş putea să mă detaşez fără greutate chiar în muncile mele impuse de împrejurări […]. Cât timp judec în istorie – iar nu în absolut – nu pot gândi nimic fără să ţin seama de neamul meu”
Mircea Eliade, Jurnalul portughez…
Adevărat,Profesorul şi Istoricul Gheorghe Buzatu a plecat la cele Veşnice, mult prea devreme, mult prea grăbit, la nici 74 de ani, lăsând în urmă o vastă operă istorică, prieteni dragi şi fideli, buni colegi şi, nu în ultimul rând, o familie îndurerată. A plecat discret din mijlocul cărţilor şi documentelor atât de dragi lui, ca un demn slujitor al istoriei… Fiindcă oşteanul se jertfeşte pe câmpul de luptă, preotul în altar, iar istoricul în bibliotecă…Deşi tragic şi dureros, trebuie să o recunoaştem că Profesorul a avut parte de o moarte frumoasă… Onorabilă şi pilduitoare.
Adevărat, timpul nu a mai avut răbdare cu Profesorul, sau poate – nebănuite fiind căile Domnului – aşa i s-a menit de către Dumnezeul strămoşilor noştri: Să călătorească spre Lumina cea adevărată pentru a nu mai întârzia la simpozionul celest…Pentru a-i întâlni pe marii înaintaşi, bărbaţi de stat, istorici, oameni de cultură şi, totodată, repere de luptă şi conştiinţă românească pe care i-a evocat cu atâta dragoste în cărţile sale…Pentru că, indiscutabil, Profesorul Gh. Buzatu s-a înscris demult în galeria marilor istorici şi gânditori care au binemeritat de la neam şi ţară. Întreaga sa operă şi activitate s-a fixat pe o axă naţională pe care a urmărit-o cu înverşunare şi credinţă, renunţând la comoditatea alinierii, la tentaţiile materiale, la ispitele decoraţiilor, medaliilor şi confirmărilor academice şi nu numai… Fiindcă aceste recunoaşteri erau lanţ şi lacăt spiritului viu şi cuvântului său independent. Îi anulau discret, apoi direct, aşteptările, credinţele, adevărurile…
Adevărat că dispariţia Profesorului a determinat abrupt conştientizarea unui gol imens în sufletele noastre, ale celor care l-am preţuit, iubit şi, poate, chiar înţeles. A conturat sfâşietor imaginea unei moşii aşezate la răscrucea tuturor răutăţilor, abandonată şi bântuită de cumplite stihii. Profesorul a sfătuit şi coordonat cu răbdare şi tact, cu blândeţe şi modestie proverbiale, cu generozitate boierească, cu profesionalism o serie de discipoli ce reprezintă tânăra generaţie de istorici. A fost considerat de cei mai tineri îndrumător şi creator de climat istoriografic, a fost receptat ca cel mai de seamă specialist al istoriei celui de-al doilea război mondial, a ridicat şi indicat, totdeauna, probleme/teme de maximă importanţă şi impact, dar mai ales i-a făcut pe cei tineri să iubească şi să respecte documentele de arhivă, să slujească după pricepere şi… caracter istoria cea adevărată…Cea care nu se lasă ademenită/siluită de vitregiile vremii şi nici trunchiată/deturnată de teoriile falşilor directori de opinie şi conştiinţă „românească”, a celor care păstoresc în ultimul timp instituţii culturale şi/sau societatea civilă. Prin urmare, mărturisesc fără urmă de echivoc întreaga mea preţuire faţă de Istoricul exigent cu sine şi cu ceilalţi, „primejdios pentru sine şi pentru alţii” – după cum spunea odinioară Emil Cioran – tocmai prin temele tratate, prin perspectivele şi abordările lansate, argumentate… Faţă de Istoricul de atitudine şi altitudine, care ignoră aristocratic ereziile sterile şi găselniţele nocive ca metodă şi tendinţă în demersul istoriografic. Dar mai cu seamă, evoc în aceste rânduri pe Istoricul de mare curaj şi caracter, înzestrat cu aceea înverşunare pozitivă care se bate prin scris şi cuvânt pentru adevărul neamului său. Pe cel care, de nenumărate ori, a încercat,luptat şi învins lumea, sfidând suveran recomandările inchizitoriale şi aberante ale „corectitudinii politice” şi care – aşa cum preciza odinioară marele vizionar Vasile Pârvan – „nu lucrează cu realitatea unor contingenţe de douăzeci şi patru de ore, ca jucătorul de bursă, ci cu realitatea unor stabilităţi milenare ale sufletului ancestral”, slujind, am spune noi, cu acribie şi pasiune – înainte de toate – adevărul…şi numai adevărul istoric.
Adevărat că, după cum s-a spus şi se va mai spune încă de către unii confraţi ai Profesorului – politicos, circumstanţial, dar, în definitiv, arid şi ne-implicat -, odată cu moartea lui, „Istoriografia rămâne mai săracă”… Eu cred, însă, că acest moment reprezintă, în fapt, trecerea Profesorului Gh. Buzatu din Istoriografie în Istorie. Pentru că, prin cărţile sale, prin rostire, dăruire şi caracter, el înduhovniceşte istoria, îmbrăcând veşmântul Veşniciei. A părăsit această lume din ce în ce mai tulbure, măcinată de patimi mărunte, interese meschine şi nimicnicii, pentru a se muta la Domnul, pentru a se regăsi cu alţi dreptmăritori, care din veac au plăcut Lui…Mântuitorului…
Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană anunţă cu profundă durere trecerea la Domnul a Profesorului Gheorghe Buzatu. Trupul neînsufleţit va fi depus începând de marţi, 21 mai, la la Biserica Sfântul Lazăr din Centrul Civic-Iaşi. Slujba de înmormântare va fi oficiată la Sfântul Lazăr, joi, 23 mai, ora 12.00.
Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatu s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru.
Mentorul, prietenul şi colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Mareşal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri şi foarte desele noastre mesaje am învăţat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Ţară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia şi basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.
March 6th, 2017 
VR 
Cică România este criticată din nou în “Raportul” anual întocmit de Departamentul de Stat pentru ”probleme majore” în domeniul drepturilor omului.
Posted in 
Tags: 
