Posts Tagged ‘Parintele Iustin’

Părintele Justin Pârvu: Rostul nostru pe acest pământ: A fi contemporani cu Iisus Hristos!

La sfârşit de an şi început de an nou gândul nostru nu poate să zboare decât spre Părintele Justin şi calea pe care ne-a lăsat să mergem, pe tainice poteci de munte, tot mai sus, acolo unde aerul este din ce în ce mai tare şi drumul din ce în ce mai greu. Preiau aşadar un interviu pilduitor extraordinar cu Duhovnicul Neamului, realizat înainte de Crăciunul lui 2008 de Marius Sidoriuc, însoţit de o evocare emoţionantă de la Mănăstirea Petru Vodă:

Un tipat al pustiei se zbate prin vene. Un strigat mut, de netamaduit. Drumul si bezna cresc tot mai tare in spatele nostru, lasand in urma pe Parintele Iustin, manastirea de la Petru Voda, tacerea, iubirea si cerurile care vorbesc in soapte de brazi, de duhovnici, de toaca, de ruga.

Ora zabovita cu noi in chilia sa de la Petru Voda cauta o punte intre aceste doua lumi. In fata se casca tot mai tare lumina, podoabele de Craciun, mormaitul orasului. Luminile fug in sensuri inverse, lumea curge pe strazi, priveste beculetele atarnate in copaci, pe stalpi. Dar orasul e tot mai greu, blocurile apasa retina, batranii cauta din nou la gunoaie, unii probeaza pantofii noi, iar altii, ca uitati in fata oglinzii, nu stiu care din sticlutele de parfumuri sa aleaga. In spate, acolo dupa paduri, intre alte paduri, departe si de sosea, vocea calda a Parintelui Iustin Parvu impresoara odaia sa unde alti oameni asculta. Gandul fuge neputincios: daca, intr-o zi, nu vor mai fi duhovnici, nu vor mai fi oameni precum Parintele… (…)

Parintele Iustin Parvu s-a nascut la 10 februarie 1919, in satul Petru Voda din comuna Calugareni din judetul Neamt. La varsta de 17 ani, Parintele a imbracat rasa monahala la Schitul Durau. Dupa un an, in 1937, tanarul frate este indemnat sa studieze la Seminarul Teologic de la Cernica, studii care vor fi continuate si la Valcea si Roman.

A urmat in anul 1940 tunderea sa in monahism, iar anul urmator a fost hirotonit preot. In perioada 1943 – 1944, Iustin va activa ca preot misionar pe Frontul de Est, in Neamt. Dupa razboi, au inceput vremurile de prigoana a romanilor de catre bolsevici. In 1948 preotul monah Iustin a fost condamnat la 12 ani de temnita. Comunistii l-au trecut prin furcile caudine de la Suceava, Aiud, Baia Sprie, Gherla si Periprava. Insa intemnitarea a insemnat pentru monahul Iustin contopirea cu Lumina, dupa cum marturisea in interviul acordat. Dupa deceniul din temnitele diabolice comuniste a urmat o a doua condamnare, de inca 4 ani, caci bolsevismul credea ca n-a spalat creierele asa cum trebuia in viziunea lor animalica. Dar, cu decretul din 1964, monahul Iustin si ceilalti detinuti au fost eliberati. Dupa o vreme, lucrand pe unde a reusit, monahul este primit in obstea de la Manastirea Secu, in anul 1966 unde va sta pana in 1974. Din acest an, Iustin a fost preot monah la Manastirea Bistrita pana in 1989, unde i-au stabilit domiciliul fortat comunistii, sub supraveghere. Intre timp, in anul 1976 a facut o calatorie la Athos pe care si la 32 de ani trecuti de atunci inca ii este vie in memorie. In 1991, alaturi de doi monahi, Ignat si Calinic, preotul monah Iustin soseste la Petru Voda. Aici va zidi manastirea Petru Voda cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Tot la Petru Voda, monahul zideste un Schit de Maici in 1999, la cativa kilometri de manastirea cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, un azil de batrani, un centru de plasament pentru copii. Iar in urma cu doi ani a inceput constructia unui spital, tot sub ingrijirea sa. Pe langa acestea, monahul a sustinut viata monahala si din alte schituri, precum cele de la Huta, din Bihor, Sub Piatra, Alba Iulia, Pestera Ioan Casian, Pestera Sfantul Andrei sau Manastirea Sfantul Ioan Casian. Norii plumburii de deasupra Ceahlaului adunati de fostul mitropolit Daniel s-au risipit. Cum intentia noastra este de a reflecta o clipa din cele ce au marcat vizita la Manastirea Petru Voda si intalnirea cu Parintele Iustin Parvu, pentru cititorii interesati de viata si invataturile duhovnicului recomandam cartea “Viata si invataturile unui marturisitor. Parintele Iustin Parvu”, tom coordonat de Gratia Lungu Constantinescu, editia a III-a, Iasi, 2008. De asemenea, se mai pot consulta volumele “Intoarcerea la Hristos” de Ianolide Ioan, “Cu Parintele Iustin Parvu despre moarte, jertfa si iubire” de Alui Gheorghe, “Abecedar duhovnicesc” semnat chiar de Arhimandritul Iustin Parvu si altele.

Natiunea crestina fara duhovnici nu are nici un inteles, iar credinta nu se face prin conducatori, ci este plamadita de marii Parinti. Parintele Iustin Parvu, duhovnicul plin de har de la Manastirea Petru Voda, este unul dintre pilonii crestinismului ortodox, fara de care noi am fi atat de saraci spiritual.

Dialogul cu Parintele Iustin Parvu ne da prilejul sa regasim idealurile noastre cele mai inalte, curate si nobile. Intalnirea cu monahul Iustin Parvu zideste casa pentru care suntem nostalgici intreaga viata. Dar datorita unei astfel de intalniri ne dam seama si ca nu suntem straini, ca gasim mereu, acolo intre munti si paduri, inteleptii care cu o inima mare, cu iubire de Dumnezeu, de frumos, de bine, de adevar ne primesc in bratele lor asa cum cumintenia cerului i-a invatat sa plamadeasca nazuinta catre darurile fericirii divine. Acum, doar aceste case ale crestinatatii, manastirile, ofera ca dar din prea putinul lor si celor care isi indreapta pasii sa le treaca pragul. Parintele Iustin apare celui care-i intra in chilie asemenea unui om care il asteapta de multa vreme. Aici, la Petru Voda se impletesc, datorita Parintelui Iustin, una din casele crestinatatii in sufletele oamenilor. Usa chiliei sale este in permanenta inchisa si deschisa de oameni. Cu vocea blajina, cu ochii albastri profunzi, cu miscari de om intelept, Parintele Iustin asculta cu respect si sfatuieste cu bucurie pe fiecare.

Modestie, masura, oameni care-l asteapta ca pe un Tata, un timp inchegat pe coloanele gandurilor profunde, un spatiu al tamaduirilor. Iata Manastirea Petru Voda, ctitoria monahului Iustin Parvu. Dintre toate corpurile de chilii ridicate in jurul bisericii, a Duhovnicului este cea mai simpla.

Langa prispa, in partea dreapta creste un pui de tuia, iar langa el este sadita o tulpina de vita-de-vie. In partea stanga, doua banci si un scaunel pentru credinciosii ce-si asteapta randul sa intre la Duhovnic, dar cum este zi rece de decembrie, crestinii fie asteapta in tinda chiliei, fie in arhondaricul din apropiere, dupa numarul lor. In aceasta zi de vineri, 12 decembrie, se iveste si un tanar paralizat, purtat in carucior probabil de fratele sau. Cateva zeci de persoane asteapta in tinda chiliei, cateva pe afara si multi altii in arhondaric. Din toate partile Romaniei crestinii vin aici, la Parintele Iustin, sa caute linistea spiritului. Camera duhovnicului aminteste de cea a bunicilor. Retras putin cu spatele spre usa, in dreptul mesei de scris, Parintele Iustin Parvu isi primeste credinciosii la care tine foarte mult, fara deosebire de rang social.

Odaia monahului este o camera mica, cu o soba ce trece prin perete pentru a incalzi si camera alaturata; spre Rasarit, o fereastra cu doua ochiuri langa care este asezat un mic altar de rugaciune, cu multe icoane si un candelabru. Peretii sunt acoperiti pana la brau cu laicere. Biblioteca prinde in cerc camera, mai putin in dreptul sobei si a usilor. Un aer patriarhal, cu iz de rugaciune, izvoraste din odaia duhovnicului. Icoane, carti, cateva ghivece cu flori, o masuta de scris, scaunul Duhovnicului si un tamburel. Abia se deschide un spatiu gol, pe unde sa se poata pasi, incat toate din odaia Duhovnicului par unite intr-o armonie cum numai in chiliile duhovnicilor aparte se poate gasi. Odaia duhovnicului Iustin Parvu, cu icoane, cu carti, cu flori, cu miros de mir, cu prezenta sa insufletitoare este un fragment dintr-un spatiu fara spatiu, din acel loc al carei dor oricine l-ar duce chiar fara sa-l fi vazut vreodata. Aici este respirabil un aer curat, iar cartile, cateva sute, vorbesc si ele, incet, icoanele la fel, florile la fel… Dar toate au suflet curat in prezenta monahului Iustin.

Reporter: Sfinţia Voastră, am întîlnit în învăţăturile creştine aceasta sintagmă: «a fi contemporan cu Iisus». E drept că aceasta sintagmă am găsit-o şi în domeniul filosofiei, de exemplu, la un filosof danez, Kierkegaard. Cum mai este posibilă aceasta ajungere în contemporaneitate cu Iisus?

Părintele Justin Pârvu: A fi contemporan cu Iisus Hristos – aceasta este datoria creştinului. Ce-ar fi făcut Hristos dacă era în situaţia mea? Păi Hristos ar fi făcut aşa şi aşa. Atunci eu mă conformez să fiu în această prezenţă a lui Hristos. Cînd eram în celula Aiudului, acolo veneau toate stările de lucruri. Erai şi mort, erai şi viu. Erai adus în stadiul de lepădare de lumea aceasta, de tot ce este omenesc, de ceea ce este trecător. Că nu mai veneai tu. Pe tine nu te mai interesa dacă trăieşti pînă mîine sau nu. Eram aşa de bine pregătit încît pentru mine că rămîn aici, nu-i nimic, că mă duc dincolo, iar nu-i nimic…

Pe străzi, dimineaţa, trupă: armata mergea în cîntece, venea în cîntece, copiii se jucau în curtea din jurul închisorii… Creşteau şi copacii din partea birourilor directorilor… Cînd am intrat în celulă erau cît nuiaua, cît degetul, şi cînd am ieşit, umbreau toate geamurile şi erau copaci mari. Iată că aicea, ce făceam eu aicea, decît să trăiesc prezenţa şi contemporaneitatea Mîntuitorului Hristos? Exact ceea ce au făcut şi Apostolii. Ce a făcut Sfîntul Spiridon? El mereu a fost contemporan cu Iisus Hristos, «că fără Mine, spunea Mîntuitorul, nu veţi putea face nimic». Deci El este prezent permanent şi ne călăuzeşte în toate împrejurările.

Rep: Sfinţia Voastră, oamenii vă iubesc, vă caută, vă aşteaptă zi de zi. Dumnezeu v-a dat această misiune de a fi o călăuză de încredere a sufletelor. Un testament spiritual?

Părintele Justin Pârvu: Ei, vă potriviţi la ce spune lumea? Ei, lumea asta e ca o turmă… Uite bătrîni. E bătrîn, dar nici de multe ori nu este înţelept un bătrîn. Dar lumea cînd te-a luat aşa, merge înainte aşa. Şi tu te minunezi, de altfel, de lumea asta care socoteşte cărunteţea că e şi înţelepciune. Poţi să faci ceva?

Rep: Sfinţia Voastră, aţi dus o viaţă în rugăciune, în credinţă, ochii vă reflectă sufletul curat. Totuşi, aţi fost încercat în viaţa aceasta.

Părintele Justin Pârvu: Nu prea am dus-o. Nu… am avut numai… Cea mai frumoasă viaţă am avut-o acolo, între zidurile închisorii. Păi da, pentru că aicea e şcoala şi formarea omului, dragii mei. Formarea omului nu este viaţa liberă, aşa… Formarea omului este cînd este pus la încercare, cînd este pus să se contopească cu Lumina. Pui o bandă de fier în foc. Dar pînă nu aduci temperatura la anumite grade, banda nu se contopeşte cu focul. O vezi mereu aşa. Dar abia ce ai ajuns la înălţimea unor grade de încercări şi ai ajuns că nu mai trăieşti tu, ci Hristos în tine, atunci încep să cred că eşti şi tu aşa, un infinit.

Rep: Şi atunci, Sfinţia Voastră, ce putem face noi ca să ne contopim cu Lumina, căci acum nu avem nici o constrîngere, avem libertatea…

Părintele Justin Pârvu: Păi tocmai asta este nenorocirea: Nu ştim să folosim libertatea aceasta. Nu ştim să o folosim. Dacă noi am şti să ne folosim libertatea, am fi pe pămîntul acesta îngeri toţi. Ar fi doar cîntări de slavoslovie, colinde permanente şi viaţă fericită în bucurii. Dar dacă noi nu ştim să folosim toate acestea… şi vine şi ispită, pe partea cealaltă. Că i-a adus acuma şi televizor, şi calculator, i-a adus şi Internet, i-o adus şi chip, i-o adus toate acestea. Şi este mult mai greu la ora actuală să lupţi. La început, Sfinţii Părinţi ştiau una. Aveau un singur diavol cu care luptau. Acuma au venit încă o tabără, şi încă o tabără. La începuturi, creştinismul se ridica prin forţele sale proprii. A venit a doua perioadă a lumii în istorie, cînd jumătate este a omului şi jumătate a Domnului. Vine partea a treia, ultima. Altă cale de mîntuire nu se poate, decît printr-o răbdare extraordinară. La oleacă de credinţă, adaogi răbdarea asta enormă şi ai avansat mai mult decît cele două perioade. Acuma sunt vremuri grele cu toată supratehnica asta. Şi te obsedează şi te munceşte, măi… Acuma vezi că merge în maşină omul şi dă drumul la toate zdrăngănelile. N-ai nici acolo linişte. Te urci într-o cursă (autobuz – n.rep.), nu-i chip nici acolo să stai.

Rep: Înainte, în satul tradiţional, duminica era dedicată pentru slujba şi odihnă. Acum, nici duminica… Tot timpul se vorbeşte, se face una, se desface alta. Nu se mai tace…

Părintele Justin Parvu: E arta flecărelii. A flecări. Dar se mai vorbeşte cu sens. Dar dacă diavolul la Iaşi, de pildă, îţi pune toate măscăriciurile pe blocuri, şi în dreapta, şi în stînga, că nu mai ai chip să te mai uiţi?! Sau de la 10 km, 5 km îţi pun toate trăznăile pe tablouri şi fotografii?!… Păi ce să mai facă copiii noştri, cum să reziste? În casă acolo, cînd stă copilul cu părinţii lui, trăieşte o dramă nemaipomenită. Taică-său care vine beat şi aşa, şi spune acolo şi vrute şi nevrute, o mamă care abia îşi creşte copiii, cu un soţ numai sminteală şi cădere, ce poate să mai facă? Copiii mereu sunt în neştire, trec prin încercări grele. Vin copii şi-mi spun că nu se împacă mama cu tata şi nu mai pot sta în casă, îi alungă, dorm pe la vecini. Ce să le spun? Măi copii, staţi şi voi acolo pînă vă faceţi mari, ca să plecaţi şi voi, să vă căsătoriţi, să mergeţi la o facultate… Ei, copilul acesta ce formare mai are? Este o societate care nu se mai gîndeşte, este o societate la ora actuală care nu se mai gîndeşte cu nimic la formarea şi vederea spirituală a omului. Şcoala deformată, Armata deformată, ce să mai spun? Sănătate deformată, familii deformate…

Rep: Şi atunci, ce om se naşte acum?

Părintele Justin Pârvu: Acum se naşte omul cum îl formezi. Şi acuma se poate creşte după Hristos, sigur. Uite, sînt familii care merg cu copilaşii la biserică, postesc lunea, miercurea, vinerea. Copiii sunt foarte deştepţi, îs ageri şi vin cu cornuleţul şi brînza de la şcoală în buzunar şi-l aduce acasă, nu-l mănîncă miercuri, la 11-12 cînd îl primeşte la şcoală.

Rep: Sfinţia Voastră, cunoaşteţi povestea cu Turnul Babel. Cum o gîndiţi în contextul actual?

Părintele Justin Pârvu: Păi ce să o mai gîndim? E aşa de evident, încît nici Turnul Babel nu era aşa de realizat cum este realizat acuma. Sunt 7.000 ani de istorie, din care 2.000 de ani după Mîntuitorul Hristos, şi priveşti la Turnul Babel. Uite, te aşezi cu vorbitorul acesta (se referă la reportofon – n.rep.), îl pui, şi diseară tu realizezi Turnul Babel. Amestecarea limbilor… şcoala diavolului este aşa de puternică, încît la ora actuală poveştile lui Ion Creangă … [sînt depăşite].

Rep: Cum vedeţi drumul spaţiului monahal pe viitor, misiunea manăstirilor? Pe Muntele Athos, în scurta mea şedere, am văzut că se fac modernizări. Se fac şosele, circulă maşini, e drept că nu peste tot, căci mai există o parte aşa cum era în urmă cu 900 de ani.

Părintele Justin Pârvu: Pe viitor îl văd foarte înceţoşat. Da, da… Pînă şi ei, ca şi noi, oameni fiind, au căzut. Lupta e foarte puternică. Athonul ca şi o cetate, sau un oraş, o ţară, are o armată care o apără. O armată formată cu virtuţi, cu calităţi, cu moştenitori ai unui trecut, cum avem noi pe Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş. Vedeţi, acestea au operat în viaţa noastră, au format.

La fel, athoniţii s-au adunat aicea cu ce avem noi în societate, în lumea asta. Au venit ruşii pravoslavici şi s-au extins acolo. Erau ruşii lui Sfîntul Serafim de Sarov. Erau ruşii lui Dostoievski. Şi se menţin ruşii aceştia… Dar la ora aceasta nici ei nu mai au. Vin ruşi după Revoluţie. Ruşi revoluţionari, oameni revoluţionari, neputincioşi, ca şi noi. De ce s-a întîmplat fenomenul acesta al emigrării la noi? Cineva a avut tot interesul ca să lovească în unitatea noastră, în credinţa noastră, în istoria noastră. Şi merge pînă astăzi această lovitură. Cine ştie cît va dura? Şi Athonul, ca şi Sinaiul, Meteora, ca şi România, toate au venit la acelaşi nivel de cădere morală şi spirituală. Apoi spune: «cînd veţi vedea că se întind firele electrice prin Athon, aproape că este şi sfîrşitul lor». Nu mai sînt grecii de altădată, e un grec ciopîrţit. Nu mai e romanul de altădată, e un român ciopîrţit. Iată cum am ajuns la un creştinism nevertebrat, gîrbovit, secătuit.

Toate serbările care se fac în concernul nostru, se fac numai duminică, numai în sărbători. Aşa cum lucra muncitorimea în perioada comunistă, patronul face aceleaşi greşeli păgîneşti. Îl exploatează pe om, îi dă un preţ derizoriu, îl exploatează şi omul stă la dispoziţia patronului şi spune: votezi pe cutare, mai rămîi la noi; nu?, te duci mai departe…

În România a fost şi va rămîne o oază deosebită faţă de Balcani şi Rusia. Nădăjduiesc că România va fi un far luminos pentru Europa. Nădăjduiesc.

Rep: Dar pentru liderii intelectuali şi politicieni, faţa către Europa n-a însemnat şi păstrarea tradiţiei, ci tocmai nevertebrarea noastră.

Părintele Justin Pârvu: Ce-i politica asta? Politica asta este o fanfară care nici nu se poate compara cu marile idealuri ale neamului nostru. Ăştia n-au nimic comun cu idealurile noastre, idealurile unei naţiuni.

Rep: Am impresia că este o Românie recentă. De ce nu recuperăm istoria? Ce face intelectualitatea?

Părintele Justin Pârvu: Intelectualii noştri, să mă ierte, dar nu mai au nici o legătură cu ceva tradiţional, ceva care să continue să lucreze la idealurile naţionale. Intelectualul, săracul, a ajuns şi el la o marfă de vînzare. A făcut o carte aicea, pe calculator şi o vinde în America. Acolo se vinde pentru 4 -5 ani. Face un ban şi vine şi face o căsuţă aici. Soţia stă acolo şi el stă aici.
Intelectualul nostru a divorţat de mult de valorile noastre. Dar cum să aibă [valori], cînd un profesor universitar spune că el este de 18 ani profesor la universitate şi are 4 studenţi la matematică? Lucrează cu 4 studenţi şi nu interesează pe nimeni de nimic. Dacă-l întrebi pe studentul nostru ce gîndeşte, de valori, de noi, hmm, asta prea puţin îl interesează. Ei, şi atunci, iată unde s-a ajuns. Ce mai face studentul nostru, tînărul acesta care iese după atîţia ani de şcoală? Se vinde foarte simplu, se duce şi nu mai stă aicea. Uite, dar şi ceilalţi! Nu mai avem nici un sobar, nici un cizmar. N-avem un tîmplar să-ţi facă un geam.

Rep: Bolniţele. Sunt legate atît de nebunie, cît şi de sărăcie. E prima formă prin care Biserica venea şi-l proteja pe celălalt, fie că era nebun… Bolniţele sînt atestate din secolele XV, XVI în Ţara Moldovei, Ţara Românească, Transilvania… Apoi, ele capătă rol laic, de spital şi nu mai sînt la mănăstiri decît sporadic. De ce nu s-a recuperat istoria şi în acest sens? De ce noi ratăm şi acum astfel de subiecte atît de profunde şi interesante de studiat? Mă gîndesc la un filosof francez, Michel Foucault, care a studiat o Istorie a nebuniei… iar noi, noi, ce am făcut, mă refer la intelectuali?

Părintele Justin Pârvu: Te temi acuma să-l ocroteşti pe nebun, că păţeşti ca la Tanacu. Da, vă spun… Dacă îl vezi cu mintea slabă îi spui: Măi, du-te acasă, nu te pot opri aici. Pentru că îndată vine acuma şi spune că l-ai omorît. Abia aşteaptă: au tot interesul să fie făcută o greşeală şi să spună „Uite călugărul criminal!”. Presa noastră, politica noastră, viaţa noastră socială este condusă de inamicul numărul unu al omului. Cînd spun om, mă gîndesc la ortodox, la creştin, la valoarea lui şi la personalitatea lui. Cei care ne oprimă pe noi sînt cei care l-au prigonit pe Hristos de la început şi l-au dus la Răstignire. Ei bine, ei nu fac astăzi decît acelaşi lucru, răstignirea lui Hristos.

Rep: Că aşa am ajuns să avem tot felul de falşi profeţi care vin şi încearcă să ne convingă că ei inventează roata în secolul XXI, că roata acum au descoperit-o ei înşişi…

Părintele Justin Pârvu: Acolo avea un fel de bolniţă unde măicuţele îngrijeau de bolnavi, le citeau, făceau rugăciuni, le făceau Liturghie. Se ştie cum a ieşit fata asta din spital şi a venit la Tanacu… Aveau tot interesul să lovească Biserica. Fără cunoştinţe, lucrarea asta a ieşit pe mîna unui gazetar. Nu avea o noţiune mai clară… «O răstignit-o domnule, zicea». Sau «Uite că a apărut călugărul criminal…» şi s-a terminat cu lumea asta. Biserica şi-a luat mîna de pe el… Nici o judecată, nici o cercetare, nimic: dă-l pe mîna legii. Legea cine este? Crimă şi pedeapsă!

Rep: Ce mai înseamnă să fii un om virtuos?

Părintele Justin Pârvu: Să fii la locul tău. Să fii model pentru copiii tăi, soţia ta. Să munceşti cinstit. Să nu te dedai la furturi. Să fii mulţumit cu ceea ce este. Să munceşti: exact ce făcea ţăranul nostru acum 150 de ani. Tata venea din Iaşi, noi aveam pămînt acolo. Plecam vineri, făceam 2 zile pînă în judeţul Neamţ cu căruţa încărcată cu 700-800 de kilograme. Ajungeam sîmbătă, până la 15 -20 kilometri de casă. Sună toaca şi clopotul de vecernie la biserică. Tata zicea: Gata. Trăgeam la liman, era un maidan, se lua o masă şi acolo stăteam, dragii mei, pînă duminică la ora 12-13, cînd cîntau cocoşii. Şi atunci tata zicea «măi, s-o gătit, hai ş-om merge». Şi ajungeam acasă, în 2-3 ore. Dar nu: sărbătoarea era sărbătoare. Aşa era tatăl meu. A fost om gospodar, corect. A crescut copiii cu o mamă evlavioasă, cu frică de Dumnezeu. Şi cu această străduinţă a lor am întîlnit şi eu viaţa mănăstirilor şi am ajuns ceea ce sunt. Nu-mi trebuie mai multă filosofie.

Rep: Ce reprezintă spaţiul monahal pentru Sfinţia Voastră?

Părintele Justin Pârvu: Este viaţa mea!

Rep: Este totul, într-adevăr. E aşa de frumos aici!

Părintele Justin Pârvu: Spunea Părintele Gheorghe Calciu: «Sărbători, Hristos a înviat, Hristos s-a înălţat, tot aşa, în sfîrşit, bucurie, lume, Hristos se naşte, unul zicea, altul răspundea, să-l slăvim pe Hristos». Şi el credea. Credea. Credea cumva. Dar cînd a ajuns acasă de la biserică şi i-a spus mama «Hristos a înviat!», atunci «Adevărat că a înviat!». Dar de ce? «Că a spus mama». Păi da: cînd a spus mama, aşa este. Dragii mei, asta-i mama. Ea este Apostolul – mama. Ea este marele Preot. Ea este geniul şi eroismul… Mama… [Părintele Justin, în aceste clipe, parcă, vorbea din altă lume, vocea sa era asemenea unei mîngîieri de ceruri infinite; era o stare greu de marcat prin cuvinte – n.rep.]. N-avem mame… n-avem nici societate…n-avem nici har… Mamaaa…

Sursa: Marius Sidoriuc / BZI

Foto: Vasilica Dulama

Preluare: Roncea.Ro

La Mulţi Ani! Să dea Dumnezeu un an mai bun pentru Ţară!

Remember 18 Iunie 2013 la Petru Vodă. Mărturia unui pustnic despre Părintele Justin. Florin Palas despre marele duhovnic şi porunca iubirii. Semn minunat pe cer la pomenirea de 3 ani cu ÎPS Teofan şi PS Andrei al Covasnei şi Harghitei. VIDEO

Citiţi:

Mărturia unui pustnic despre Părintele Justin

Florin Palas: “Părintele Justin, unitatea de măsură a dragostei”

Semn minunat pe cer la Parastasul Părintelui Justin Pârvu. Predica Înalpreasfinţitului Teofan la Pomenirea de trei ani a Părintelui Justin. VIDEO

Vedeţi şi:

Parintele Justin Parvu pentru Romanii din Harghita Covasna si Mures

Chemarea Sfintilor Romani pentru Romanii din Harghita si Covasna - Parintele Justin Parvu - GADN

Trei ani fără Părintele… “Să mă pomeniţi, măi, şi voi pe mine după plecarea mea…” VIDEO cu Părintele Justin Pârvu


Părintele Justin: “Să mă pomeniţi şi voi pe mine când mă voi muta la Domnul!” – VIDEO

“Dumnezeu este iubire”. “Dumnezeu se retrage de la omul pizmaş, îl lipseşte de harul Său, îl lasă în moarte spirituală”. Părintele Justin: “Avem nevoie de modificarea lăuntrică a omului”. AUDIO/VIDEO

Parintele-Justin-in-mijlocul-fiilor-duhovnicesti-1.03.2009 - Sursa Victor Roncea Blog““Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8), spune Sfântul Ioan Teologul; în consecinţă a respinge dragostea – şi aceasta este pizma – înseamnă a-L respinge pe Dumnezeu. Dumnezeu se retrage de la omul pizmaş, îl lipseşte de harul Său, se desparte radical de el, îl lasă în moarte spirituală, dacă nu se pocăieşte la timp şi nu se tămăduieşte de această otravă mortală pentru suflet.”

Integral la ROF: Sfantul Ignatie Briancianinov si Sfantul Luca al Crimeei despre retragerea harului lui Dumnezeu de la cei ce nu vor sa-l ierte pe fratele lor

Părintele Justin: Avem nevoie de modificarea lăuntrică a omului, şi modificarea omului vine într-adevăr şi din a merge pe urmele Domnului, dar a merge pe urmele Domnului nu înseamnă a merge numai cu trupul, a merge cu inima, cu sufletul. [Altfel] nu este săgeată lăuntrică, să facă comuniunea cu puterile cereşti. De aceea şi sunt momente de întristare şi pentru noi – icoane care lăcrimează, suspină… parcă ar fi şi o mângâiere, ar fi şi o mustare a Maicii Domnului asupra lumii creştine: întristare pentru păcatele noastre, mângâiere de Mamă a lumii întregi, a Mamei Mântuitorului Hristos care este îndurat şi mult-milostiv. Cam asta ar fi…

– Spuneţi-ne ceva despre comunicatul acesta recent – cel un milion de semnături [către Preşedintele României]

Părintele Justin: Socotesc că ar avea un ecou puternic asupra conducătorilor noştri, asupra preşedintelui nostru, care este un urmaş al lui Petru Rareş, Vasile Lupu, Neagoe Basarab şi toţi Brâncovenii care s-au martirizat până la ultimul copil. Socotesc că aceste semnături care au plecat din durerile inimilor românilor vor îndupleca şi pe mai-marii noştri care au răspundere personală, răspundere a lor care se răsfrânge asupra copiilor lor, asupra nepoţilor noştri, asupra strănepoţilor noştri, că tot ceea ce facem noi astăzi ca individ în cadrul neamului facem pentru naţiunea de mâine. Noi nu facem nimic pentru noi, că dealtfel acesta e şi conceptul nostru creştin ortodox: lucrăm pentru binele aproapelui nostru, al fratelui nostru, şi care formează unitatea noastră. Rezistenţa noastră în asta ar consta – în dragostea unităţii şi a smereniei noastre faţă de Dumnezeu. Noi nu spunem „Tatăl meu”, spunem „Tatăl nostru”. „Precum în cer, şi pe pământ”. Trebuie însă mai multă rugăciune şi să ne pregătim de orice, să ne pregătim de moarte ca şi pentru viaţă, că dacă trăim – cum spune apostolul – ai Domnului suntem, dacă murim ai Domnului suntem. Aşa că noi trăim aceeaşi coordonate de veşnicie. Şi iată, trăirea care vine în viaţa omului ca să te convingi de aceste adevăruri scripturistice – dacă într-adevăr vrei să trăieşti. De aceea trebuie să ajungem cu rugăciunea şi noi la stadiul acesta de detaşare, de degajare, de lepădare (de sine), ca într-adevăr „care pe heruvimi cu taină închipuim” viaţa neamului nostru ortodox. Dar au ei grijă să ne spiritualizeze, că locuri de muncă nu sunt, posturi nu sunt, salarii nu sunt, mizerie peste tot, şi ei au grijă să ne aducă şi la dragoste (care) „toate le rabdă, toate le crede, toate le nădăjduieşte…” (I Cor. 13, 7). Dragostea nu piere niciodată” – asta este a românului.

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă

Citiţi şi: Cuvinte de duh alese de la Parintele Justin Parvu

96 de ani de la naşterea Părintelui Justin Pârvu. VIDEO/ FOTO In Memoriam. Părintele Justin: Calea românului este dragostea. În momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini

Părintele

96 de ani de la naşterea Părintelui Justin Pârvu. VIDEO/ FOTO In Memoriam. Părintele Justin: Calea românului este dragostea. În momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini

Parintele Justin Parvu cu maicile de la Paltin-Petru Voda - Foto

Reporter: Elena Toderaṣcu, Operator Imagine, Editor Montaj: Dacian Aniṭei

Si ultima aniversare…

Un Cuvânt care nu trebuie uitat, din partea Manastirii Petru Vodă: Părintele Justin: Calea românului este dragostea

Parintele Justin Parvu si monahii de la Petru Voda - Foto VictorŞi din partea unui fiu duhovnicesc:

Părintele Justin: „În momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini”

Părintele Justin nu este numai al unuia sau altuia, nu este numai al unor ucenici sau al altora, este al tuturor românilor ortodocși. Și nu numai. Părintele a întins acoperământul dragostei sale pentru creștinii din întreaga lume. Dovezi ale evlaviei pentru Părintele vin din întreg spațiul ortodox. Părintele Justin este exemplificarea dragostei nemărginite, trăită la cea mai înaltă măsură.

Dimineața, când mă uit în ochii fetiței mele văd ceva din sclipirea ochilor Părintelui Justin. Sănătatea ei este rodul rugăciunilor acestui sfânt al lui Dumnezeu. Pentru asta, și pentru toate celelalte, îi sunt recunoscător Cuviosului Părinte Justin, pentru ale cărui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi, păcătoșii! (Florin Palas)

Notă: Acum ceva timp am cutezat a scrie câteva gânduri despre iubitul nostru Părinte Justin. Le redau mai jos, ca un modest semn de cinstire din partea familiei mele pentru cel care ne-a dăruit atât de mult, încât nu ne-a ajuns timpul ca să-i mulțumim pe măsură. Părintele Justin a suferit dramele fiecăruia, pe care le cunoștea în profunzime, mai bine chiar decât cei care le purtau. N-ar fi dormit ca să stea de vorbă cu oamenii, pentru a le aduce o alinare, o mângâiere. A dăruit tuturor, încălzind inimile românilor din prinosul sufletului său. În ultimele întâlniri, când ne uitam la Sfinția Sa, îl vedeam transparent, străveziu, aproape imaterializat. Suferința din ultimul timp al vieții sale pământești a fost o încununare a vieții Părintelui. Un sfânt al lui Dumezeu, cum este Părintele Justin, a trecut în Biserica Triumfătoare, de unde va mijloci în fața lui Dumnezeu să se îndure pentru poporul român, pe care l-a iubit precum puțini alții. Să avem parte de rugăciunile sale!

De când Dumnezeu mi-a îngăduit să-l cunosc pe Părintele Justin Pârvu, am fost învăluit de dragostea sa. Toţi cei care l-am cunoscut ştim că dragostea este principalul atribut care l-a caracterizat pe duhovnicul cu viaţă sfântă. Părintele nu ne-a judecat după legea dreptăţii, ci după cea a iubirii. A aplicat măsura iubirii tuturor, buni sau răi. Unii au reuşit să se ridice la exigențele sale, alţii nu. Funcţie de cât a ascultat fiecare. Dar noi avem oare dragoste adevărată? Care este măsura dragostei? A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt, fără a aştepta ceva în schimb. Dragostea noastră a slăbit atât de tare, încât nu ne mai putem înţelege unul cu celălalt. Fiecare ne îndreptăţim în argumentele, dar mai ales în mândria noastră. Spunea Părintele Justin că „în momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini”. În acest context, ne amintim vorbele Mântuitorului: “Oare Fiul Omului, când va veni, va găsi credinţă pe pământ?”. Părintele Arsenie Boca ne atenţiona că atunci când nu vor mai fi poteci între oameni, când nu vor mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între oameni, va veni sfârşitul lumii. „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24:12), spune Hristos.

Din dragoste pentru poporul român şi pentru Hristos, Părintele a îndurat chinurile temniţelor comuniste. „Eu m-am individualizat pe lumea asta prin poporul român, prin istoria lui, prin limba română, şi toate acestea mi-au fost date de Dumnezeu”, spune Părintele.  S-a împrietenit cu suferinţa, dându-şi seama că aceasta face parte din iconomia lui Dumnezeu. A considerat că numai aşa îl poate îndura pe Dumnezeu să izbăvească păcatele neamului său. În temniţa Aiudului, într-o iarnă geroasă, după opt zile de Zarcă, un alt părinte, Iov Volănescu, îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat posibilitatea să sufere puţin pentru El. Acesta a fost duhul celor din închisori. Vrăjmaşii au vrut să îndobitocească acest popor. Mucenicii închisorilor comuniste s-au opus din răsputeri. Acum sunt în Biserica triumfătoare şi sunt mijlocitorii noştri în faţa lui Dumnezeu. Despre viitorul neamului nostru, Părintele crede că “vom avea soarta unui popor de jertfă, după ce vor trece peste noi toţi apusenii şi răsăritenii”. Dragostea faţă de poporul său îl făcea să stea în scaunul de spovedanie de dimineaţă până seara târziu.

Ştiind că nerecunoaşterea jertfelor luptătorilor şi deţinuţilor din închisorile comuniste nu poate aduce împăcarea Neamului Românesc cu Dumnezeu, Părintele a considerat necesară canonizarea acestora. Deşi există un curent semnificativ pentru acest lucru, Sfântul Sinod nu a făcut încă această recunoaştere. În cel mai sfânt loc de pe pământul românesc, la Aiud, „Ierusalimul neamului Românesc”, Părintele a avut iniţiativa ridicării unei mânăstiri ortodoxe. A prezentat un proiect, întocmit de specialişti în arhitectura bisericească, dar a fost alungat fără prea multe explicaţii. A dorit să ridice o biserică, mai apoi un paraclis, dar nu a găsit ecou în sufletul ierarhului locului. Miza e mare: recunoaşterea jertfei mucenicilor din închisori. Părintele credea că se aşteaptă moartea sa şi a puţinilor supravieţuitori trecuţi prin această temniţă, pentru ca urmaşii torţionarilor să confişte acest spaţiu simbolic al martiriului românesc.

Mărturisitor al generaţiei 1948, Părintele a atenţionat că se pune la cale o nouă dictatură, cea biometrică. Puţini l-au înţeles, şi mai puţini l-au susţinut în acest demers. Părintele a suportat defăimările care au venit din toate părţile, din partea vrăjmaşilor, dar şi a unora din cei care pretindeau că sunt alături de Sfinţia Sa. A fost paratrăsnetul tuturor în această campanie de salvare, a noastră personală, dar şi a neamului nostru. Tuturor le-a răspuns cu dragoste, fără a face niciun rabat de la mesajul său. Bătrânul nu se joacă cu cele sfinte, nu poate spune azi una, mâine alta. De la înălţimea stării sale duhovniceşti, Părintele spune că generaţia noastră va trece pin ceva cu mult mai cumplit decât jertfelnica generaţie interbelică, că experimentul Piteşti va fi nimic faţă de cele prin care vom trece noi. „Va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului!”, spune Părintele. Şi cum vom putea depăşi aceste încercări fără dragoste şi fără îndelungă răbdare? În ce stare ne aflăm noi? Vrem să salvăm o ţară, dar ne afundăm în mocirla patimilor. Nu suntem în stare să participăm nici măcar la Sfânta Liturghie, la Proscomidie, când se pomenesc morţii noştri, dar ne batem cu pumnul în piept că suntem români adevăraţi şi apărători ai ortodoxiei. Nu plecăm genunchii în faţa icoanei, dar îi plecăm în faţa lui Baal. Traian Trifan, unul din mentorii sfinţii închisorilor, îi spunea lui Gavrilă Ogoranu şi camarazilor săi că „brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au demonstrat-o cu prisosinţă, oferindu-şi viaţa lor pentru mântuirea acestui neam, pentru a-i spăla păcatele în faţa lui Dumnezeu. Martirii închisorilor de asemenea. Avem o pildă vie în Părintele Justin Pârvu, care a rămas drept în faţa tuturor, pentru că s-a plecat numai lui Dumnezeu. Fără a lucra la despătimirea noastră şi fără a dovedi cu adevărat dragoste pentru aproapele nostru şi pentru Hristos, misionarismul pe care ni-l propunem va rămâne o iluzie. Misiunea creştină nu se poate rezuma la mărturisirea virtuală. Dacă ar fi existat o cale virtuală, ar fi folosit-o Însuşi Dumnezeu. Dar Acesta L-a trimis pe Fiul Său să se jertfească pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ca să ne scoată de sub robia păcatului.

Asistăm de ceva timp la căderi dureroase. Acesta e spiritul vremurilor. Părinţii îmbunătăţiţi atrag atenţia că trăim vremurile din urmă. Deci, să nu ne mirăm că oameni care au luat atitudine în faţa ofensivei antihristice au început să cadă. Ispitele pentru aceşti oameni or fi fost prea mari. Unii, poate, şi-au pus prea mult nădejdea în găsirea unor soluţii omeneşti, fără de Hristos. Nu există nicio justificare pentru a urma altă cale. Nu putem sluji la doi stăpâni, şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Ortodoxia este Adevărul, este calea spre mântuirea noastră. Ca români, nu avem a căuta altă cale. Toate celelalte sunt drumuri înfundate. Preocuparea excesivă de a învinge pe planul acestei vieţi ne duce spre compromisuri. Iar un compromis este urmat de altul şi de altul, până la prăbuşirea noastră în iadul fără timp. Trebuie să privim în permanenţă spre Hristos, să ne simplificăm viaţa. Să nu mai trăim atât de mult în secundar, ci să acordăm mai mult timp principalului, aşa cum ne-a cerut Părintele Atanasie Ştefănescu. Avem un model strălucit în generaţia interbelică. Dumnezeu ne-a hărăzit să mai avem în mijlocul nostru ultimii mesageri ai acestei generaţii mărturisitoare, crescuţi în şcoala Frăţiilor de Cruce.

Sunt convins că Părintele Justin suferă şi plânge pentru cei care cad, se roagă şi-i aşteaptă pe fiii risipitori să se întoarcă. Nu ştiu să fi osândit pe cineva vreodată. “Dacă e să ne judecăm unii pe alţii, nu mai rămâne niciunul”, spunea Părintele, la scurt timp după lansarea apelui prin care cerea creştinilor să respingă dictatura biometrică. Am auzit cu toţii spusele Bătrânului, dar nu le-am ascultat. Cu dragoste mâhnită, Părintele ne spune că orice păcat trebuie răscumpărat, că îl va răscumpăra cei care vin după tine. „Omul nu mai e om, când se ia numai după calcule de moment pe care i le bagă în gând diavolul. Sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate”. Fiecare dintre deţinuţii politic a avut căderile lui. Dar s-a ridicat. Părintele a cedat o singură dată în închisoare, tăgăduind că e preot. Mustrarea de conştiinţă a păstrat-o mulţi ani după aceea, chiar dacă după aceea a exploatat toate ocaziile de reabilitare. Poetul Radu Gyr a expus ca nimeni altul statornicia idealurilor tinerilor din închisori: „Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis”. Iar visul este mântuirea. Să nu-l pierdem! (Florin Palas)

Citiţi şi: Apoftegme ale Părintelui Justin Pârvu: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”

Parintele Justin Parvu la Petru Voda - Iulie 2010 - Foto Florin Palas

Părintele

Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

10 Februarie – Ziua Părintelui Justin Pârvu. Ultimul interviu şi ultima dorinţă: “Să fie canonizaţi Sfinţii Închisorilor”. VIDEO Roncea Ro »

O mare minune a Părintelui Justin Pârvu trăită de Părintele Hariton Negrea, actualul stareţ de la Petru Vodă. 10 Februarie – Ziua Părintelui Justin

ESEU FOTO/VIDEO. Inmormantarea Parintelui nostru Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda. 20 iunie 2013. Cant de M. Neonila, Fotografii de Cristina si Victor Roncea. GAND SI CUVANT IN MEMORIAM


S-a născut un Sfânt. Emisiunea ÎN PREMIERĂ… by ZiaristiOnlineTV

O ortodoxie fără Hristos. Elena Dulgheru despre “ortodoxia” urii. Plus: Părintele Justin, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ

Parintele Justin Parvu despre Iubire  - foto Cristina Nichitus Roncea

Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune. 
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic. 
 
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual. 
 
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt. 
 
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini? 
 
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos
 
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice. 
 
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos. 
 
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
Andrei Rubliov si Mantuitorul - Tarkovski

Adenda mea, VR:

“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).

Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

Integral la Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Cititi si: Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ! »

Intru cinstirea Sfintei Icoane facatoare de minuni Prodromita si cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu voi publica aici un material amplu, ilustrat fotografic – la care lucrez de ieri – despre cum este Acasa la Maica Domnului Prodromita

Schitul Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea

Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Mesagerul-Parintele-Justin-Parvu-Parintele-Calciu-Decembrie-2013-Petru-Voda“Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor.” – Interviu cu Parintele Justin in Glasul Monahilor realizat de Maica Fotini

O armata de demoni se invarte in cercuri asupra unei biserici, a unei manastiri, gata sa se asmuta asupra celor mai mult sau mai putin nevolnici, ne spunea Parintele Calciu intr-unul dintre ultimele sale interviuri. Cand patrund in cel mai slab, rezultatele se vad imediat: apar lipsa de unitate, lipsa de pocainta, lipsa de ascultare, lipsa de smerenie. Primele trei sunt lasate de Parintele Justin drept Testament obstii sale si fiilor sai duhovnicesti din intreaga lume. Toate au fost incalcate de ratacitul monah Teodot, devenit celebru dupa ce a fost promovat asiduu de dusmanii Bisericii. La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin pe acest pamant sunt Gabriel Gioacas de la blogul “apologeticum” si Vasile Vieru alias “saccsiv”, un fost puscarias cu veleitati naziste, pana cand i-am explicat chiar eu, cu mila, ca nazistii sunt anticrestini viscerali, la fel ca si bolsevicii (Apropo, “frate” Vasile, banii pe care ti i-am tot dat, din mila, cand imi veneai la poarta, da-i tu, te rog, acum, cand ai timp, la asezamantul de copii de la Paltin-Petru Voda, ca din partea familiei tale, ca nu ma supar). Exista si alte persoane in spatele urii raspandite de acestia, cu care este hranita, cu nesat, ura anticrestina pe care am amintit-o? Foarte posibil. Caci apropiatii manastirii stiu cand si cum au ajuns cele doua personaje cu tinichele de coada in preajma manastirilor, numind-o aici si pe cea de maici, unde fostul “frate” Gabriel, actualmente insuratel, s-a facut folositor, profitand de constitutia mai slaba a colegelor noastre de sub pom. Au aparut, din pamant, la sabotare si monitorizare, cand Parintele si-a enuntat avertismentul sau categoric fata de inregimentarea electronica a romanilor.

Adevarati gardieni ai politicii corecte “ortodoxe”, cei doi analfabeti vrednici de mila au inceput, din anonimatul lor, vorbind la persoana intai plural, sa se autoerijeze ca purtatori de cuvant si emisari ai Manastirii si sa dea note de buna purtare, conform ordinelor pe care le primeau si inca le primesc de la controlorii lor para-dughinisti. De ura “ortodoxa” a celor doi panslavisti m-am lovit eu insumi (“S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau”), cand am fost portretizat in fata Parintelui, pe la spate, evident, in stil “crestinesc”, drept “agent si cetatean american”. Dar Parintele Calciu ce era? Cetatean rus, cumva? Parintele Justin, cu harul sau dumnezeiesc, dupa ce i-a invartit putin pe degete pe cei doi, cat sa creada ca le-a iesit misiunea, m-a chemat apoi la el pentru a ma lasa sa inteleg ca experienta il obliga sa tina seama si de guzganii si libarcile care-i misuna prin chilie. “Macar pe-astia ii stiu; daca ii dau afara imi vin pe cap altii, mai destepti”, spunea Parintele celor apropiati.

Acum, Parintele a plecat putin; mai precis trebuie sa-si faca datoria in doua locuri: si in cer si pe pamant. Considerand-o o lipsa, cei doi, animati de hoardele din spatele lor, isi indreapta atacurile de data aceasta chiar si asupra fiilor duhovnicesti ai Parintelui din obstile de monahi si monahii de la Petru Voda. Ce om este acela care, urandu-l pe aproapele sau ignora ca ponegreste chipul lui Dumnezeu intiparit in adancul fiintei fiecaruia?

Profitand de problemele grave pe care le are monahul Teodot, cei doi si-au reprodus cu succes Modus Operandi-ul prin care au provocat primul scandal de anvergura impotriva Manastirii Petru Voda si a Parintelui Justin, ce a dus pana la anchetarea penala a Parintelui, la 92 de ani (!). Este vorba de scandalul filmuletului de la aniversarea Parintelui, cu maicutele cantand “Sfanta tinerete legionara”. Filmat in intimitatea chiliei Parintelui si pus pe net, fara binecuvantare, de romul Gioacas, pentru a fi preluat imediat de Hotnews, cantecelul a dus la defaimarea Manastirii la nivel national, fara drept de apel.

Exact la fel si acum: filmarea anonimului “apologeticum” in care monahul Teodot tine un “discurs legionar” este preluata cu nesat de acelasi portal sorosist Hotnews, generand printr-un tavalug atent manageriat un nou scandal, de data aceasta pretins international. Pana si Patriarhia este obligata sa intervina, cam in pripa insa si cu o oarecare satisfactie nu tocmai duhovniceasca, fara a se consulta cu Mitropolia si sectia Iasi a Serviciului Roman de Informatii (SRI) – desi avea posibilitatea sa o faca, inclusiv la nivel central -, folosind eronat pluralul acolo unde era cazul de admonestat un singur calugar, si acela un provocator clasic, inregimentat pe cai straine sau, in cel mai bun caz, un ratacit demn de mila.

De notat ca acest nou scandal survine celui in care aceleasi personaje, monahul Teodot si Gabriel Gioacas, sustinuti acerb de fostul puscarias victima a mentalitatii de tip francmasonic Vasile Vieru, au purces la profanarea mormantului Parintelui Calciu, dezgropandu-i osemintele in miez de noapte, fara binecuvantarea staretului Hariton lasat de Parintele Justin si fara nici un fel de slujba religioasa, ceea ce contravine tuturor cutumelor ortodoxe. Toti cei 80 de calugari ai Manastirii, intre care se numara monahi si ieromonahi cu viata sfanta si fosti detinuti politic camarazi ai Parintelui Justin, au hotarat eliminarea celor doi din Manastire si sanctionarea lor dura. Din motive cunoscute doar de IPS Teofan si de sectia SRI Iasi – dar care, pot sa afirm eu, tin de monitorizarea retelei rusesti care actioneaza de la Pungesti pana in sanul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – cei doi tovarasi au primit cea mai mica pedeapsa si continua sa conteste argumentele ortodoxe expuse in sinaxele manastiresti, dupa cum evidentiaza si un Comunicat oficial al Manastirii Petru Voda, ierarhul locului hotarand, in ciuda vointei obstii monahale, sa fie lasati sa activeze de capul lor in continuare.

pagini_260 cu 370Mai mult, desi cazul era penal, colegii de la Mesagerul de Neamt evidentiaza in articolul Diversiunea Teodot sau dublul limbaj al Bisericii Ortodoxe faptul ca Mitropolia a mintit organele de ancheta, afirmand in fals ca “dezgropămintea s-a făcut în cadrul unui ceremonial religios, cu slujbă conform canoanelor și, prin urmare, iese din discuție profanarea.

Colegii nostri nemteni observa, pe buna dreptate: “Iarăși apare cel puțin ciudată poziția Mitropoliei, în condițiile în care se știa că trupul a fost scos noaptea, pe ascuns și fără slujbă! Teodot a precizat clar că el a postit două zile înainte, iar slujba s-a făcut după 2 zile, în fața mormântului gol. Să ne reamintim declarația lui Teodot: Noi l-am scos înainte de slujba de parastas, el era aici înainte de slujbă, scos de noi. Acolo am lăsat câteva oase…

De ce Mitropolia are această atitudine în fața lui Teodot, dacă acesta a încălcat atât legile Bisericii, cât și pe cele lumești? Dacă nu luăm în calcul faptul că acțiunile sale folosesc Mitropoliei, este foarte greu de înțeles, chiar făcând apel la învățăturile din Cărțile Sfinte.”

E, aici, cum am spus, trebuie inteles ca, uneori, oficialii unor institutii, chiar si cei ai Bisericii, sunt siliti, in interes national, sa accepte si situatii care contravin cailor Domnului. Bunaoara cea in care se afla IPS Teofan acum: si blamat de presa de buna credinta si boscorodit de Patriarhie.

Dupa “recluziunea” unui sejur de 30 de zile la un schit, monahul Teodot, se afirma in Comunicatul oficial amintit, “s-a reîntors în Mănăstire şi continuă să susţină public că nu a greşit, ci toată Biserica greşeşte în acest caz, iar cea de a doua persoană a renunţat la viaţa monahală şi ne acuză în continuare prin presă”. Aceasta din urma, Gabriel Giocas, dupa cinci ani de “fratietate”, simtind ca misiunea lui e pe cale sa fie deconspirata, si-a luat talpasita – nu inainte de a sterge, profesionist, toate datele de pe hardurile si serverele Manastirii. La o saptamana dupa plecarea de la Manastire s-a si insurat, schimband gazda, de data aceasta sub acoperamantul parintelui Mihai Valica de la Vatra Dornei, un preot bine scolit in strainatate si prieten cu Dan Puric si prof. Pavel Chirila, ultimii doi fiind sustinatorii ferventi ai proiectul fantezist de la Aiud neagreat de Parintele Justin. Culmea, Razvan Codrescu, la randul sau prieten cu Dan Puric dar in acelasi timp angajat si editor al lucrarilor lui Pavel Chirila si Mihai Valica, este autorul unor material caustic in care ii considera pe monahul Teodot si pe Gabriel Gioacas, actualul protejat al parintelui Valica, impreuna cu sustinatorii lor, “o mana de psihopati” – vedeti CAZUL CALCIU: PSIHOZA MOAŞTELOR. Nimeni nu poate sa lamureasca de ce nici acum nu este respectat Testamentul Parintelui Calciu, in care se afirma negru pe alb, dupa prorocia cu dezgroparea sa, ca cere “să fie legaţi preoţii care m-au văzut…”!

Este de subliniat ca acest nou scandal a fost lansat exact in perioada in care Manastirea Petru Voda urma sa anunte inceperea demersurilor pentru canonizarea Parintelui Gheorghe Calciu, drept marturisitor anticomunist cu 22 de ani de inchisoare, actiune aruncata total in umbra de ecourile “discursului legionar” al monahului Teodot, in conditiile in care Biserica Catolica deja a beatificat un numar de fosti detinuti politici din perioada comunista, unguri si romani, dintre care cel mai cunoscut este Printul Vladimir Ghica.

Intentia de “tanacizare” a operei Parintelui Justin a fost stravezie, mai ales in reactia presei “prietene” ortodoxiei, antrenata si adapata de aceleasi bloguri anonime, “apologeticum” si “saccsiv”. Petru Voda ca un al doilea Tanacu este exact ceea ce isi doresc toti cei ce urasc Manastirea inchinata martirilor si marturisitorilor inchisorilor antihristice bolsevice. Iar asa cum toti cei ce il iubesc pe Parintele Justin iubesc Romania, toti cei ce urasc Manastirea si actioneaza impotriva ei si a ucenicilor Parintelui nu pot decat sa il urasca de fapt pe Parintele Justin si lucrarea sa sfanta pe acest pamant romanesc. Ba chiar sa urasca Ortodoxia si Romania, dupa cum arata si fostii detinuti politici legionari din cadrul Fundatiei “George Manu” in doua luari de pozitie fara precedent: un Comunicat prin care condamna ura raspandita de blogul “apologeticum” impotriva Bisericii stramosesti, afirmand ca modalitatea de actiune a celor din spatele lui Gabriel Gioacas serveste unor interese straine legionarismului, ortodoxiei româneşti, şi chiar străine ţării noastre si altul prin care explica intr-un mod extrem de elegant si elocvent sminteala “Cazului Teodot”O precizare necesară: luciditate şi realism în loc de manipulare şi ură.

Compromiterea lucrarii Parintelui, sub a carui calda figura consternata tintuita pe blogurile in cauza se insiruie mizerii ordinare, exprimate abrupt intr-un limbaj extrem de violent si voit provocator, de asemenea instigator contra propriei Biserici nationale, ar putea avea repercusiuni atat asupra Manastirii cat si asupra intentiei cunoscute de canonizare, pe viitor, a Duhovnicului Neamului, impotriva careia lucreaza inca de pe acum Institutul “Elie Wiesel” impreuna cu clasicul vrajmas, aflat, dupa cum se vede, mana in mana cu excrescente fetide ca “apologeticum” si “saccsiv”.

Ca atare, a ajuns sa devina evident chiar si pentru un observator mai putin avizat cum cei trei “apologeti”, propavaduind “corectitudinea ortodoxa” – dar incalcand fara rusine atat Testamentul Parintelui Calciu cat si Testamentul Parintelui Justin – s-au autodemascat ca vase ale raului, bieti agenti ai Antihristului de teapa talharului ce n-a vrut sa recunoasca nici in ultimul ceas dumnezeirea Mantuitorului rastignit pe cruce. Si nu numai atat. Pentru ca ceea ce era o evidenta doar pentru specialisti – devierea lucrarii Parintelui pe o panta panslavista, operatiune in care au fost si sunt implicati mult mai multi agenti, ceva mai scoliti decat cei doi bloggeri apocaliptici de duzina, si nu ma feresc sa clarific ca lantul se intinde de la versatul navetist de Chisinau Danion Vasile la mai maruntul slujitor de Tiraspol Savatie Bastovoi – a fost devoalata acum in “discursul legionar” al lui Teodot, din care nu lipsesc laudele repetate la mareata Rusie ortodoxa, “salvatoarea neamului”, mai ceva ca FSN-ul si ai lui (ca sa nu mai vorbesc de FSB), cu care n-ar strica sa ne unim cat mai repede ca sa scapam de NATO si UE. O singura intrebare am pentru “corect ortodocsii” care raspandesc un asemenea mesaj: a introdus sau nu “pravoslavnicul” Putin pasapoarte biometrice la tot poporul?

Cu bezmeticeala asta a lor de bezbojnici ignora cu desavarsire cuvantul Duhovnicului. Si anume: “Din punct de vedere crestin, avem o deschidere spre Rusia lui Dostoievski şi Serafim de Sarov. Dar din punct de vedere geografic si politic, ei cu panslavismul lor urmaresc sa ne supuna. Cu traitorii pe care ii avem noi in Romania, cu miile de martiri, ramanem independenti!”

„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

“Uneşte Doamne, Iisuse Hristoase, cu sfânta, apostolească şi soborniceasca Ta Biserică pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă şi care, întunecându-se cu eresurile, se află întru pierzare, luminându-i cu strălucirea cunoştinţei Tale.

Mântuieşte, Doamne şi miluieşte pe cei ce mă urăsc, mă dosădesc şi mă asupresc şi nu-i lăsa pe dânşii să piară pentru mine ticălosul.”

Amin.

Iudele Parintelui Justin

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu„Cei care se năpustesc şi vor să anuleze o acţiune pe care o ducem noi aici sunt oameni care nu au nimic serios de lucru. Nu e nimic nou, au fost trădări în toate vremurile şi am avut şi am lângă mine tot timpul trădători; am mers la drum cu oameni care au crezut, dar şi cu oameni care nu au crezut, oameni care s-au devotat, dar şi oameni care s-au lepădat, ca şi ucenicii Mântuitorului.”

Parintele-Justin-Marturisitorul-despre ucenici Aiud si Petru Voda Album-foto-de-Cristina-Nichitus-Roncea

„Toată sămânţa aceasta a credinţei nu cade întotdeauna pe acelaşi pământ… Pentru aceasta trebuie să ne rugăm: Să nu ne prăsească puterile sufleteşti! Că atunci dovedeşti cum eşti: ucenic, urmaş apostolic sau iudă.”

Sursa: ParinteleJustinParvu.Ro

La Mormantul Parintelui Justin Marturisitorul

Mormantul Parintelui nostru Justin Parvu - Manastirea Petru Voda - Foto Cristina Nichitus Roncea

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 6

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 8

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 11

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 45

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 25

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul

Integral la ParinteleJustinParvu.Ro:

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova