Sorin Bogdan: era o dimineata superba. perfect senin. soare stralucitor, cu acele raze blande si calde care-ti relaxeaza fata. dimineti din cele pe care inca le mai intalnesti iarna in timisoara. locuiam in soarelui, un cartier mai nou al timisoarei, cu blocuri comuniste gri si strambe, cu alei butucanose si pline de noroi. spre statia de tramvai mergeai pe o alee printre un stadion si gardul intreprinderii a.e.m., alee pe care am prins-o pe cand era doar o poteca de pamant, nascuta din urmele pasilor celor din schimbul intai. si care trecea, desigur, pe langa o mica mlastina cu stuf si broaste,
pe la 9:00, am plecat spre intersectia cea mare de pe calea buziasului. mi-au dat lacrimile: muncitorii de pe platforma industriala ieseau in strada. in ordine, incepand cu intreprinderile de la marginea orasului, carora li se alaturau ceilalti, in drumul catre centru. coloana de la i.o.r. s-a unit cu cea de la “electrotimis“, apoi a.e.m. si au luat-o in jos spre “spumotim“, “tehnometal“, “detergenti“… strigau “acum ori niciodata !” “romani veniti cu noi !” era o imagine coplesitoare. hotarati, cu drapele cu stema decupata si pancarte cu numele intreprinderii si “libertate !” sau “jos ceausescu !” pictate stangaci pe niste panze gasite in magazie.
am fugit repede la studioul lui liviu butoi de langa liceul “c.d.loga”. nu era acolo. cand am ajuns in piata operei, am auzit “libertate !” si “armata e cu noi !” dinspre parcul central. de la gara, veneau coloanele cu muncitorii de la “solventul” si “elba“. in fruntea lor, un autoblindat cu teava trecuta prin gaura din drapelul national, calarit de militari imbratisati de oameni simpli. au ocolit parcul si au ingenuncheat in fata catedralei, rostind intr-un cor monumental “tatal nostru !”
Sorin Bogdan: Dimineata de 18 decembrie 1989 m-a gasit la prietenul meu, gabi, care avea un apartament la parterul unui bloc de langa bastion. nu reusisem sa dorm deloc. am iesit pe strazi sa vad urmele luptelor. in fata librariei “mihai eminescu” din piata operei inca se mai vedea o gramada de cenusa, din care adierile vantului smulgea cate-o pagina arsa pe jumatate din volumele cu opera de inestimabila valoare a lui ceausescu. autoritatile adusesera mesteri care erau zoriti sa inlocuiasca vitrinele sparte. parfumeria de vis-a-vis de cofetaria “violeta” era o ruina, iar peretii negri si arsi ai blocului aminteau de incendiul de aseara. toata piata era plina de trupe de militie si garzi patriotice, comandate de civili in scurte de piele gri-petrol, cu automate de gat, care se rasteau la oamenii ce nu grabeau pasul si priveau cu nedisimulata satisfactie urmele luptelor. se decretase stare de necesitate si timisorenii nu mai aveau sa circule pe strada in grupuri.
in dimineata aceea am facut una din cele mai mari nebunii din viata mea. ma intalnisem cu zoran si cristi, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, studenti la medicina. ne povesteam prin ce trecusem peste noapte si eram ingrijorati ca la radio europa libera nu se pomenise inca nimic despre ce se intamplase. circulau tot felul de zvonuri prin oras despre mii de morti si raniti. cristi a venit cu ideea sa mergem la spitalul judetean sa vedem cu ochii nostri adevarul. prietena lui de atunci era fiica doctorului aurel mogosanu, seful sectiei anestezie-terapie intensiva (ati), care il simpatiza. si-au luat halatele, iar zoran mi-a dat si mie unul, de la el.
spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era un civil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cu pat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata si n-a zis nimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. “studenti,” a explicat cristi si ne-a lasat sa trecem. in inconstienta noastra, nu ne-a fost teama nici o clipa ca ar fi putut sa ne legitimeze si, cum eu nu aveam carnet de student, am fi dat de dracu’. in holul spitalului, ne-am imbracat din mers cu halatele, moment in care am izbucnit toti trei intr-un ras isteric: halatul meu nu avea o maneca ! eram nebuni de legat ! zoran a gasit intr-o clipa solutia: mi-a smuls si cealalta maneca. nici azi, dupa 20 de ani, nu inteleg cum de nu s-a prins nimeni de impostura.
doctorul mogosanu a inteles dintr-o privire de ce am venit. si-a pastrat calmul si ne-a trimis pe sectie. saloanele erau pline de oameni raniti in noaptea care trecuse. am citit cu ochii nostri fisele de observatie, care aveau sa dispara pentru totdeauna in zilele urmatoare. diagnosticele erau aproape identice: “plaga impuscata” sau “plaga impuscata transfixianta“. unii erau in stare grava, altii aveau rani mai usoare. ne priveau cu suspiciune si doar cativa au indraznit sa vorbeasca cu noi. erau speriati si ne intrebau daca lumea a mai iesit in strada. imi amintesc ca unul dintre ei ne-a povestit ca fusese impuscat din intamplare, cand iesise de la film, din cinema “studio”, si habar n-avea ce se intampla afara. il tin minte pentru ca l-am revazut dupa 22 decembrie pe un post de televiziune cu o alta poveste, plina de eroism, in care el fusese in primele randuri ale manifestantilor anti-ceausisti cand armata a deschis focul. nu am aflat niciodata cand a spus adevarul, insa doar cativa dintre ranitii care au vrut sa vorbeasca cu noi ne-au marturisit atunci ca au fost impuscati in timp ce demonstrau. ceilalti au preferat sa ne minta ca au fost loviti de gloante ricosate si isi exersau cu noi povestea pe care o inventasera pentru viitoarele anchete. unul dintre ei ne-a dat un numar de telefon si ne-a rugat sa-i anuntam familia.
Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare
*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.
* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.
* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.
* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.
* Si inca ceva – daca aceste v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”*
* Sorin Preda / Scinteia Tineretului, 18 decembrie 1989
Sorin Bogdan: era duminica dimineata si trebuia sa plec pana la arad cu trenul, sa-mi rezolv niste probleme. inca surescitat de tot ce se intamplase noaptea, am luat tramvaiul spre gara de nord. vatmanul nu a oprit in statia din piata maria. lumea din tramvai privea uimita vitrinele sparte de pe bulevardul 6 martie. oamenii susoteau, cu o unda de speranta in priviri. nimeni nu circula pe trotuarul dinspre biserica reformata, in fata careia am vazut cativa militieni. putini se incumetau sa treaca pana si pe trotuarul de vis-a-vis. la arad, am povestit unor prieteni ce se intamplase peste noapte la timisoara. desi aflasera zvonuri, tot ma priveau cu neincredere, ca pe un nebun. timpul a trecut chinuitor de greu pana dupa pranz, cand m-am intors in oras.
nu m-am inselat: evenimentele au continuat in cursul diminetii, cat am fost plecat. liviu butoi mi-a povestit ce s-a intamplat. pe la ora 10:00, niste tampiti din conducerea garnizoanei timisoara au avut neinspiratia sa scoata un pluton de soldati in strada, care au defilat cu steagul de lupta in frunte. liviu i-a intalnit cand treceau podul, dinspre piata maria catre catedrala. timisorenii au coborat de pe trotuare, fara sa scoata un cuvant, cu privirile indarjite, si au inceput sa paseasca in tacere in spatele soldatilor. tot mai multi. speriati, militarii au grabit pasul si s-au retras in garnizoana din piata libertatii. prea tarziu. se adunasera in zona operei vreo 2.000 de oameni, care s-au hotarat sa plece in mars catre comitetul judetean pcr. era o manifestatie pasnica, multi tineri, femei, barbati cu copii pe umeri, cum vazusera la jurnalele de stiri de la televiziunile sarbesti ca se intamplase in alte tari.
ajunsi in fata sediului judetenei de partid, desi strigau “fara violenta !“, demonstrantii au fost intampinati de trupele de militie si alungati cu jeturi de apa proiectate din masini de pompieri. a fost scanteia care a declansat ostilitatile. oamenii au atacat cordonul de militieni, i-au smuls pe cei doi pompieri dintr-o masina si i-au dat foc. a inceput o batalie fara mila. o alta prietena, olivia, mi-a descris ciocnirea violenta din jurul pranzului. ea scapase, uda-leoarca, dupa ce s-a ascuns pe treptele hotelului “continental”. dupa ora 14:00, totul o luase razna. tot mai multe grupuri de manifestanti veneau in centrul orasului. pe la 16:00, s-au auzit primele impuscaturi in piata libertatii. zvonurile vorbeau de focuri de arma trase in plin, de morti si raniti. fascinant era ca efectul obtinut a fost exact pe dos ! teama parca se evaporase, facand loc furiei si unei hotarari de neclintit. “libertate !“, “acum ori niciodata !“, “jos comunismul !“, “jos ceausescu !“, “azi in timisoara, maine-n toata tara !” rasunau din toate colturile orasului. vestile circulau cu viteza fulgerului si nu mai stiai care sunt adevarate sau care sunt zvonuri si dezinformari.
dupa ora 17:00, cand a cazut intunericul, situatia a scapat de sub control total. la un moment dat am ajuns in piata operei, care era sub controlul demonstrantilor. vitrinele magazinelor erau sparte cu o furie dementa de niste indivizi dubiosi, inalti, solizi, cu alura de sportivi de performanta. in urma lor, navaleau cete de tigani care furau tot ce le cadea in mana. cineva a incendiat parfumeria de vis-a-vis de cofetaria “violeta” si flacarile amenintau sa cuprinda primul etaj al blocului. oamenii si-au inundat apartamentele, sperand sa scape de foc. era o confuzie generala, demonstrantii adevarati ferindu-se sa se amestece cu provocatorii. m-am intors la studioul lui liviu butoi, din demisolul vilei de langa liceul “c.d. loga” exact cu cateva minute inainte sa intervina trupele de militie, care au deschis focul din nou. mai tarziu, am aflat ca oliver, un prieten care ramasese in piata operei, a fost ranit in picior de un glonte ricosat din trotuar. a avut noroc. a avut si inspiratia sa nu mearga la spital, ci a chemat-o pe sora lui, corina, studenta la medicina, sa-i ingrijeasca rana.
December 20th, 2010 
VR 
20 decembrie 1989
Posted in 
Tags: 
