Posts Tagged ‘Sfintele Pasti’

SAPTAMANA LUMINATA la Petru Voda cu Parintele Justin Parvu si maicutele de la Manastirea "Adormirea Maicii Domnului"


SFINTELE PAȘTI la Mănăstirea Petru Vodă cu Părintele Justin Pârvu. VIDEO

Hristos a Înviat!

SA NU NE UITAM fratii din inchisori. Cu gandul la PARINTELE DANIEL si maicutele de la Tanacu alaturi de PARINTELE JUSTIN PARVU: Sigur stau nevinovati!

Hristos a Inviat!
Parintele Daniel si maicile Neonila, Siluana, Anastasia şi Pahomia de la Tanacu sunt nevinovati. Este convingerea mea, la care am ajuns dupa studierea temeinica a cazului. In schimb, cel care i-a injectat in inima adrenalina nefericitei Irina este liber. El poate sa ucida, prin imprudenta, in continuare, in sfidarea unei judecati echitabile. Ce sa mai vorbim de adevar si dreptate?! Pe deasupra, chiar in acest moment, un grup de “artisti” face bani si spectacol din suferinta unor dreptcredinciosi si moartea unei biete crestine ratacite. Drama temnitei pe nedrept si a mortii, a Ortodoxiei romane spurcate de vrajmasi, a devenit un “spectacol” macabru de “primitivism romanesc” dar si o “creatie” de bon-ton, “gustata” pe scenele lumii si comentata in foaierele teatrelor de “lumea buna”, “intelectuali” si damele lor de companie, de celemai multe ori mult mai curate decat prostituatii din asa-zisa cultura fara spirit de azi. Flamanzii de dreptate isi poarta crucea in inchisori, despartiti acum, maicile aiurea, si Parintele singur.
Cazul Tanacu – este clar pentru orice cititor de subtexte – a fost instrumentat voit cu o asemenea ura jurnalistica. Tintele, dupa cum stie si vede singur orice traitor roman, sunt multiple. El a fost tradat si abandonat de unele instrumente ale vrajmajului infiltrate in Biserica. Ce facem noi, acum?, este o intrebare. In primul rand, cred, e bine sa nu-i uitam, niciodata. Si sa-i purtam in rugaciunile noastre, zilnic. Apoi sa incercam sa facem noi dreptate, prin cuvant si actiune. Parintele Justin ne indruma, in acest interviu. Nu ne indoim, si la ei in celula a poposit, as’noapte, Iisus. Doamne ajuta!

Părinte, cu ocazia acestor sărbători, aţi putea să adresaţi un cuvânt de încurajare pentru Părintele şi maicile de la Tanacu, care suferă închisoare pe nedrept?
Dar eu am stat 16 ani închis, fără să am privilegiul de a mă bucura de sărbătorile acestea frumoase ale Ortodoxiei în libertate, în sânul familiei sau în sânul Bisericii. Dar am avut marea bucurie să simt că, aşa prigonit cum eram, sunt de fapt în chiar sânul Părintelui ceresc. Aşa şi părintele Daniel, dacă reuşeşte, să se bucure de starea asta de umilinţă şi smerenie, trăind într-o lume a tâlharilor, lipsită de orice bun simţ. El trebuie să gândească anume că nu suferă degeaba, ci undeva, în trecutul lui, al părinţilor, moşilor sau strămoşilor lui, cineva a făcut o greşeală şi acum a picat pacostea pe el ca să ducă să răscumpere povara asta a trecutului. Şi această cruce nu este o osândă, ci ea este o mare vrednicie. Cât priveşte anii pe care îi duce în puşcărie, sunt nişte ani, nu obişnuiţi – pentru că una e să stai într-o elită de oameni de deţinuţi politici, aşa cum am stat noi în închisori, şi alta este să stai într-o mocirlă de haiduci, de borfaşi, de ţigani, de tot ce are societatea mai urât. Desigur că îi vine foarte greu lucrul acesta, dar cu cât va răbda acum această stare de lucruri, cu atât Dumnezeu îl va pune într-o stare mai aleasă, în care se va bucura de toată necinstea şi orbirea acestor oameni care l-au pus acolo.

Sfinţia voastră cum aţi privit această poveste dureroasă cu Tanacu?
Bineînţeles că procesul Tanacu nu este un proces obişnuit pentru nişte oameni oarecare ai dreptului civil, juridic; acest proces necesita oameni capabili să înţeleagă procesul spiritual al evenimentelor, oameni ai Bisericii. Pentru că este lucru puţin credibil ca un tânăr intrat la mănăstire la 14-15 ani să ajungă un criminal ordinar şi să fie acuzat de crimă. Pentru că adevărul care s-a pus în valoare a fost numai ceea ce s-a prezentat în gazetă. Şi tot primele informaţii ale ziarelor au fost preluate mai departe şi de toate instanţele judecătoreşti. La aceasta a mai contribuit şi atmosfera creată de cei ce s-au lepădat de el – pentru că el a fost un preot care a cam incomodat, din toate punctele de vedere, mă refer la conducerea bisericească pe care a avut-o acolo. Acest proces trebuia să revină unei comisii foarte serioase, mai exact unor duhovnici, unor oameni care să cunoască rânduielile bisericeşti şi care le mai şi pun în aplicare. Pentru că avem de-a face cu nişte oameni care nu au habar de rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, rânduiala de alungare a duhurilor necurate care stăpânesc sufletul unui om.

Deci aceste rânduieli nu sunt ceva străin de duhul Bisericii…
Era de datoria Bisericii să explice însemnătatea rânduielilor şi rugăciunilor care se citesc la cei bolnavi cu trupul, sau cu sufletul, pentru că Evanghelia spune clar că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi – de aceea Însuşi Mântuitorul îndeamnă bolnavii să alerge la rugăciunile preoţilor, iar preoţii au datoria de a primi orice bolnav care vine să le ceară ajutorul. Dar, din păcate, ierarhia bisericească nu numai că ca nu a explicat însemnătatea rugăciunilor Bisericii, ci s-a lepădat chiar de unele rânduieli bisericeşti, întocmite cu atâta grijă şi evlavie de Sfinţii şi marii Părinţi ai Bisericii. De unde să aibă judecătorul noţiuni în ce priveşte cazurile de demonizare şi întreaga viaţă a cultului nostru ortodox? Un om normal nu şi-ar putea imagina ca un preot, care a dat dovadă de dragoste şi devotament faţă de enoriaşii săi, să răstignească un copil, fata aceasta, că a legat-o, lăsând-o în chinuri să moară de foame şi de sete. Numai un om bolnav putea să se gândească la aşa ceva. Dar în spatele acestor regizări este de fapt un sistem demonic, care urmăreşte să denigreze Biserica Ortodoxă, regie la care din păcate au participat chiar fii ai acestei Biserici. Păi ce ar face ei într-un spital de nebuni, de alienaţi? Nu-l pune pe cel bolnav în cămaşa de forţă? Nu-l ţine legat acolo de picioarele patului câte 24 de ore? Şi cine ştie dacă îi mai dă careva o cană de apă. Dar câţi mor acolo şi nu mai cercetează nimeni? Că intră cu o boală în spital şi ies cu cinci boli – de aceste lucruri nu se mai interesează nimeni.

Oare cât de intenţionaţi au fost oamenii aceştia de la Tanacu să ucidă? Oare era pentru prima dată când Părintele Daniel citea molitfe de dezlegare unor demonizaţi?
Păi, îmi aduc aminte, pe vremea mea, eram începător la mănăstirea Durău, prin 1938. Era a treia zi de Paşti şi oamenii continuau să vină la mănăstire cu cei bolnavi cu căruţele cu boi. Şi se aud dint-odată ţipete şi răcnete – o femeie de la Fărcaşa era grav bolnavă, demonizată. O prietenă de-a iei a legat-o cu nişte aţe, a pus-o în căruţă şi a adus-o la mănăstire. Părintele Pahomie, bătrânul, le spune credincioşilor: „Din seara asta ţine toată lumea post şi rugăciune, până când i se citesc toate rugăciunile necesare”. Şi părintele s-a apucat de citit molitfele, cu ea bolnavă, în faţa icoanei Maicii Domnului; o ţineau vreo trei femei. Când ajunge părintele pe la molitfa a treia a Sf. Ioan Gură de Aur, sare femeia în sus de sub epitrahil şi se repede în gâtul părintelui. Cu greu au reuşit credincioşii să-i scoată mâinile din gâtul părintelui. El, chiar dacă era mai ameţit, nu a renunţat la citit şi a mers mai departe cu molitfele. Şi i-a citit în seara aceea, i-a citi la miezul nopţii, i-a citit a doua zi, şi a adormit femeia. A dormit liniştită vreo patru, cinci ore. Când se trezeşte, nu mai avea nimic, era complet sănătoasă. Iată unul din efectele acestor rugăciuni. Şi la câte astfel de cazuri n-am mai fost eu martor!

Da, se pare că Biserica s-a pliat întocmai poziţiei mass-mediei şi era cât pe ce să desfiinţeze aceste practici şi rugăciuni din viaţa bisericească.
Bine, dar cine au întocmit aceste molitfe? Cele mai cunoscute sunt încă din secolul IV, molitfele Sf. Vasile şi apoi cele ale Sf. Ioan Gură de Aur. Cine spune să nu se mai citească molitfele Sfântului Vasile este ca şi cum ar spune că nu mai sunt valide rugăciunile în Biserica Ortodoxă. Am terminat – nu se mai face Maslu, nu se mai fac rugăciuni pentru bolnavi, şi poate nici un soi de rugăciune. Şi atunci probabil ne vom aştepta la o vindecare aşa din senin, în afara harului lui Dumnezeu. Şi Tainele ce rol mai au, dacă noi spunem că este o înapoiere a Bisericii prin citirea acestor vechi rânduieli? Dacă citim molitfele Sf. Vasile nu înseamnă că ne întoarcem în Evul Mediu, că asta ar însemna că dacă citim Evanghelia ne întoarcem în antichitate. Şi în Evul Mediu nu au fost Sfinţi care se rugau pentru lume? Câţi nu se fac sănătoşi prin aceste rugăciuni din tradiţia bisericească? Nu este o tradiţie inventată de Părintele Daniel de la Tanacu, este o practică folosită de vechii Părinţi ai Bisericii şi, cu toate că erau mai înapoiaţi, vindecau mai multe suflete decât vindecăm noi, cei păcătoşi de azi. Păi, câţi părinţi nu vin aici, la mine, cu copiii lor care nu pot dormi noaptea? Plânge şi răcneşte bietul copil de parcă n-ar fi om. Ei bine, aceşti copii capătă astfel vindecare, liniştire, chiar dacă medicii nu le găsesc nici o cauză şi nu le acordă nici o şansă. Însă, să ştiţi că toate aceste metode de denigrare a Bisericii nu vor putea opri credinţa poporului român, care dintotdeauna a alergat şi va alerga la rugăciunile Bisericii de tămăduire a neputinţelor trupeşti şi sufleteşti, care se înmulţesc din ce în ce mai mult.
Şi dacă acest caz de la Tanacu a avut un sfârşit tragic, asta nu înseamnă că părintele a făcut-o cu intenţie. Şi judecata care a fost făcută, a fost pripit făcută. Iar ca un judecător să poată face o judecată dreaptă, trebuie să fie un om credincios, un om duhovnicesc….. În viaţa bisericească nu se merge cu calcul, cu dovezi şi cu părerile gazetarilor. Trebuiau adunaţi vreo patru, cinci duhovnici îmbunătăţiţi din ţara asta, să-l fi pus la încercare, în ce măsură este sănătos cu mintea, cu sufletul şi cu inima şi aceştia să dea un verdict, oameni care cunosc viaţa şi realitatea duhovnicească a lucrurilor. Iar dacă totuşi este condamnat, mai există şi nişte protecţii, pentru că acest om a servit Biserica lui Hristos – era firesc un regim adecvat. Pentru că trebuie să-l redai societăţii mai bun decât l-ai luat. Care este rolul închisorilor? Nu îl vâri acolo şi nu-l mai vezi zece ani până când a ieşit din puşcărie, ci urmăreşti o îndreptare a lui…
Dar omul acesta sigur stă nevinovat, şi bineînţeles şi măicuţele dimpreună cu el.
Toate aceste lucruri rămân o pată puternică pe seama Bisericii Ortodoxe. Începând din secolul IV şi până astăzi, există în molitfelnicele bisericeşti aceste tipuri de rugăciuni, de exorcizare şi timp de atâtea secole poporul s-a servit de ele. Este o necinste şi insultă adusă popoarelor creştine, implicit. Cine nu cunoaşte măreţia acestor molitfe ale Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, stâlpii Ortodoxiei, nu cunosc şi nu trăiesc nimic din ortodoxia noastră.

Rugăciunile de exorcizare sunt consemnate în mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gură de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugăciuni de alungare a dracilor sau păstrat în Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, în care apare pentru prima dată textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur.

Revista de gandire si traire romaneasca ATITUDINI

Vezi si Război întru Cuvânt » “… In temnita am fost şi ati venit la Mine”
Parintele Gheorghe Calciu despre Biserica si calugarii de la Tanacu
Parintele Proclu despre Biserica in cazul Tanacu: “E DE PLANS BISERICA!”
Pentru cine bat clopotele la Tanacu?

ULTIMA ÎNVIERE cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist. Dorul Lui Hristos. Pastorala Patriarhului României: CREȘTINII NU MOR NICIODATĂ – VIDEO/FOTO/DOC

Pastorala PF Parinte Patriarh Teoctist la sarbatoarea Invierii Domnului – 2007

Foto/Tel: Victor Roncea

+ T E O C T I S T

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCURESTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI,
SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI,
HAR SI PACE DE LA DUMNEZEU-TATAL,
IAR DE LA NOI, ARHIEREASCA BINECUVANTARE

Iubiti Parinti, slujitori ai sfintelor altare,
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

Hristos a inviat!

Pe drept cuvant ziua aceasta a invierii Domnului, atat de dorita de crestinatate, este numita de preainteleptii alcatuitori de cantari bisericesti: “aleasa si sfanta zi, imparateasa si doamna, al praznicelor praznic si sarbatoare a sarbatorilor”. Ea intrece in stralucire dumnezeiasca orice alta sarbatoare, prin frumusetea praznuirii si prin bogatia adevarurilor mantuitoare pe care ni le revarsa in suflete. Cerul si pamantul impreuna se bucura astazi, ingerii si oamenii se veselesc pentru ca, sfaramand portile iadului, din mormant a inviat Hristos, si dusmanul cel mai mare al omului, moartea, a fost biruit. Inviind Iisus, “parga celor adormiti” (1 Cor. 15, 20) am primit incredintarea ca si noi, impreuna cu El, vom birui moartea si vom deveni partasi ai vietii celei vesnice si ai imparatiei lui Dumnezeu. Praznicul de astazi al Invierii Domnului ne reveleaza esenta insasi a credintei noastre: nadejdea de a fi impreuna cu Dumnezeu, de a fi partasi vietii Lui celei vesnice. Aceasta ne-o arata Insusi Mantuitorul Hristos, Care la Cina cea de Taina din foisorul mare, asternut de ucenici, dupa ce i-a privit cu duiosie, le-a zis: “Cu dor am dorit sa mananc aceste Pasti cu voi mai inainte ca Eu sa patimesc” (Lc. 22, 15).

Ce inseamna, oare, acest dor al lui Hristos? Oamenii sunt cuprinsi de dor atunci cand simt absenta persoanei dragi, cand traiesc golul lasat in suflet de absenta acesteia, aducand-o insa prin iubire in memorie, facand-o prezenta intr-un anume fel. Dorul exprima nevoia dupa celalalt, dorinta de a petrece timpul impreuna cu cel indragit. Dorul este legat, asadar, de iubirea profunda pentru cineva. Numai in masura in care iubim si simtim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreste pe celalalt este lipsit de iubirea izvorata din Dumnezeu si se instraineaza. Asadar, inaltimea iubirii si, deci, a dorului ne-o descopera Dumnezeu, Care, lasand cele nouazeci si noua de oi in munti, a coborat dupa oaia cea pierduta, adica dupa firea noastra omeneasca, pe care afland-o in starea de suferinta si durere, a luat-o pe umerii Sai, a facut-o a Lui adica, si a readus-o la frumusetea cea dintai. Aceasta pentru ca “cine iubeste nu sfatuieste numai, nu indreapta, nu pedepseste, ci ia asupra sa greselile celui iubit de el. Iubirea e participare la viata celuilalt, iesire din noi insine, jertfa”. Asadar, acel dor al Domnului Hristos inseamna dorinta de a fi si a ramane impreuna cu apostolii. Si nu a spus simplu: “am dorit”, ci “cu dor am dorit”, aratand prin aceasta dragostea netarmurita fata de ucenici si negraita pretuire a celor cu care se afla la Cina cea de Taina.

Dreptmaritori crestini,
Aceasta dragoste si pretuire nu s-au oprit insa numai la apostoli, in noaptea Cinei celei de Taina, ci ne cuprinde si pe noi, cei de astazi, care credem in cuvantul Evangheliei Sale. Acest adevar il intareste Mantuitorul Hristos in rugaciunea Sa arhiereasca din gradina Ghetsimani, inaltata catre Tatal ceresc: “nu numai pentru ei Ma rog, ci si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede in Mine, pentru ca toti sa fie una, asa cum Tu, Parinte, esti intru Mine si Eu intru Tine” (In. 17, 20-21). Intelegem limpede ca si cu noi doreste Hristos sa manance Pastile, adica sa praznuiasca. Si, mai mult, am putea spune: nu numai cu noi, ci si cu ceilalti semeni ai nostri, intrucat toti oamenii sunt chemati la mantuire si la cunostinta adevarului si, in masura in care raspund chemarii, sunt poftiti la nunta Fiului de Imparat. Talcuind aceste cuvinte ale Domnului, dumnezeiescul Ioan Gura de Aur ne spune ca astfel ne-a aratat Hristos dragostea Sa cea negraita, grabindu-Se spre patima pentru a ne aduce cat mai curand izbavirea din moarte: “atunci avea sa se faca mantuirea lumii, ca aveau sa fie date Sfintele Taine, ca prin moartea Sa avea sa se puna capat tuturor pricinilor pline de tristete. Atat ii era la inima lui Hristos rastignirea!” Hristos a iubit rastignirea pentru ca prin Patima Sa a realizat restaurarea omului, innoirea lui.

Iata, asadar, o insusire a lui Dumnezeu, pe care ziua invierii ne-o pune la suflet: dorinta Mantuitorului Hristos de a fi cu noi, dorinta Sa de a ne face partasi bogatiei vietii Sale. Iar daca Dumnezeu doreste sa fie cu noi, inseamna ca si noi suntem chemati sa-I raspundem cu dorul nostru de a fi impreuna cu El. Mantuitorul Hristos vorbeste de dorul de a fi impreuna cu ucenicii Sai la o masa, mai bine spus la Cina cea de Taina. Deseori, atunci cand zugraveste imparatia cerurilor, Domnul nostru Iisus Hristos Se foloseste in parabolele Sale de imaginea mesei, a cinei, a nuntii. Aceasta intrucat masa este cel mai bun prilej de a ne intalni cu celalalt, de a ne bucura de prezenta celui drag, de chipul lui, de zambetul lui, de glasul lui, de a ne manifesta dragostea fata de el. Nu multimea sau felurimea bucatelor dau bucuria unei astfel de intalniri, ci prezenta nemijlocita a persoanei care ne este draga.

Spuneam ca dorul exprima mai ales lipsa celui drag, fiind simtit cand acesta nu este cu noi. Ce am putea spune insa despre intalnirea cu Hristos? Oare dupa Inviere si Inaltare este absent? La aceasta intrebare ne-a raspuns Insusi Mantuitorul, cand a grait: “iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Mt. 28, 20). Hristos Domnul continua sa fie prezent in Biserica Sa, adica in mijlocul nostru, al celor adunati in numele Sau, iar intalnirea cu El o traim cel mai intens in Taina Sfintei Euharistii. La Cina cea de Taina Mantuitorul a incredintat apostolilor si prin ei noua, celor ce am urmat marturisirii lor, dumnezeiasca Taina a Euharistiei: impartasirea cu Trupul si Sangele Sau. De atunci pana astazi, la fiecare Sfanta Liturghie care se savarseste de catre Biserica, primind Trupul si Sangele lui Hristos, ne impartasim de prezenta Lui, suntem impreuna cu El. Nu ne mai aflam singuri in calatoria zbuciumata a acestei vieti, ci Il avem pe Hristos impreuna calator. In Biserica, prin Sfanta Euharistie, invatam ca ori de cate ori ne adunam pentru a fi in comuniune cu Hristos prin Trupul si Sangele Lui ne intalnim, de fapt, cu El. Astfel, sarbatorile la care participam nu sunt simple comemorari, amintiri ale unor fapte petrecute candva in trecut, de care facem numai pomenire, ci intalnire reala cu Dumnezeu. Aceasta este, de altfel, si menirea Bisericii: de a ni-L face prezent pe Dumnezeu, aici si acum, de a ne pune in legatura nemijlocita cu El.

Iubitii mei,
In Sfanta Liturghie ne daruim lui Dumnezeu pe noi insine, viata noastra si intreaga lume, raspunzand astfel dorintei de comuniune, de impartasire a lui Hristos cu noi. Impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos este datatoare de negraita bucurie, asemenea bucuriei traite de cei doi ucenici care, calatorind spre Emaus, dupa ce L-au intalnit si L-au recunoscut “intru frangerea painii”, au rostit acele cuvinte inaltatoare de implinire a dorului dupa Invatatorul lor: “oare, nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si ne talcuia Scripturile?” (Lc. 24, 32).

Impartasindu-ne, deci, cu Trupul si Sangele lui Hristos, devenim fii ai Tatalui Ceresc, martori ai Lui in fata lumii in care traim: in familiile noastre, la locul nostru de munca, si oriunde am intalni vreun semen din orice colt al pamantului, sa-l imbratisam cu dragostea si cu dorul lui Hristos. In felul acesta dovedim ca El este intru noi, si atunci “vedem lumea prin ochiul lui Dumnezeu”, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Comuniunea noastra cu Dumnezeu invioreaza intreaga noastra viata: lucrarea si indatoririle noastre fata de Biserica si fata de societate le vom implini, nu ca pentru oameni, ci ca pentru Dumnezeu, si in toate vom da marturie ca Pastile nu numai ne-au trecut din moarte la viata cea vesnica, ci si viata pamanteasca poate deveni un izvor de putere si salas al Duhului Sfant pentru innoirea si sfintirea lumii. Sta in puterea vointei noastre, iubiti frati si surori in Domnul, ca orice clipa a vietii noastre sa o oferim jertfa bineplacuta lui Dumnezeu si semenilor.

Iubiti Parinti slujitori ai sfintelor altare,
Dragi frati si surori in Domnul,

Tara noastra, Romania, este acum membra cu drepturi depline in marea familie europeana, desi stramosii nostri au trait intotdeauna cu constiinta ca apartin Europei si s-au straduit sa-i dea continut de tara europeana. Avem deci datoria ca si noi – dupa pilda inaintasilor – sa-i dam valoare acestei sanse binecuvantate de Dumnezeu, de a face roditoare darurile proprii poporului roman in intalnirea cu semenii nostri din Europa. Chiar daca am fi tentati sa ne asteptam inainte de toate la bunastarea materiala, care, de altfel, este fireasca, sa nu ne limitam la foloasele care ne-ar veni de la Uniunea Europeana, la ceea ce am putea castiga noi, ci sa ne preocupe si gandul de a darui din spiritualitatea noastra fratilor nostri europeni. Sa daruim din bogatia dragostei si credintei, a bunei randuieli si a disciplinei de familie, a cinstei, a demnitatii si a omeniei, mostenite de la stramosii nostri si exprimate in cultura noastra crestina. Sa daruim bucuria pe care o traim in zilele de sarbatoare ale Pastilor, bucuria si stralucirea Sfintei Invieri, prilej de sarbatoare a familiei, dar si a sufletului, a vietii de familie. Sa ne imbogatim sufleteste reciproc cu fratii si surorile intru Domnul, din Europa si din lume. Vom putea implini acest schimb de valori avand noi mai intai la inima ceea ce dorim sa daruim, bine stiind ca nu putem darui ceea ce nu avem.

Privind acum in jurul nostru, adica acasa la noi, ne intristeaza dureros ceea ce auzim si vedem, nu numai suferinta si lipsurile celor bolnavi, orfani, dar si raceala si indiferenta fata de valorile nemuritoare ale credintei noastre: indepartarea de Dumnezeu, de luminile vietii de familie, de semeni, tratati cu indiferenta sau aflati in robia pacatelor, cazuti in consumul drogurilor, si mai ales acele desfigurari ale tineretii, alunecand pe calea pierzaniei trupesti si sufletesti, care contribuie la scaderea nasterii de prunci, nemaipomenite in viata parintilor si inaintasilor nostri. Pe ei ne cheama sa-i slujim Domnul Hristos cel inviat, pe acesti “frati mai mici” ai Sai (Mt. 25, 40), cum ii numeste El Insusi. De aceea, adresam parintesc indemn catre parintii slujitori ai sfintelor altare, catre bunii credinciosi si credincioase ca sa sporeasca in iubirea si slujirea ajutorarii tuturor acestora care poarta chipul lui Hristos in fiinta lor, pentru a deveni fii ai Sai. De aceea, iubiti frati si surori, apropiati-va cu grija si cu dragoste de acesti purtatori ai chipului lui Hristos, indiferent de starea lor, si ajutati-i, ca in felul acesta sa impliniti lucrare de ajutorare, “totdeauna sporind in lucrul Domnului, stiind ca osteneala voastra nu va fi zadarnica” (1 Cor. 10, 58).

Nu pot trece cu vederea rolul si pilda parintilor de familie de a veghea cu grija la cresterea copilasilor spre a-i inscrie la scoala, spre a-i ingriji in familie ca in societate sa se comporte dupa traditia noastra crestina si romaneasca. Dar catre ei indrept si indemnul Sf. Ap. Pavel, care scrie: “Parintilor, nu-i intaratati pe copiii vostri spre manie; dimpotriva, cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului” (Efes. 6, 4). In acelasi duh si cu acelasi dor, exprimat de Domnul nostru Hristos la Cina cea de Taina, ma adresez fratilor slujitori si crestini ai celorlalte Biserici din tara noastra, ca sa folosim aceste sfinte zile pentru a ne apropia impreuna de Hristos cel inviat spre a continua legatura frateasca de dialog si dragoste, raspunzand chemarii Sfintelor Pasti, care ni se adreseaza: “Ziua invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam…”

Datori suntem sa ne adancim neincetat in taina comuniunii noastre crestine, in taina impreuna vietuirii cu Mantuitorul Hristos, Cel Care ne doreste si Se afla intre noi pururea, bine stiind ca de fiecare data apropierea de El ne imbogateste viata cu noi si noi sensuri. Sa dorim cu mult dor impartasirea de Trupul si Sangele lui Hristos Cel inviat, impartasire care, incepand de aici, din lumea aceasta vremelnica, se va desavarsi cand vom pasi pragul vesniciei si Il vom vedea pe Mantuitorul nostru fata catre fata, asa dupa cum ne rugam la fiecare Sfanta Liturghie, dar mai ales in aceste zile de Pasti: “O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! O, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale!”

Urmand Mantuitorului Hristos, Care Se adreseaza ucenicilor Sai prin cuvintele: “cu dor am dorit sa mananc aceste Pasti cu voi” (Lc. 22, 15), si incredintandu-va in aceasta sfanta si prealuminata noapte a Invierii Domnului de iubirea si pretuirea mea, cu dor am dorit sa va intampin cu acest cuvant pastoral, cunoscandu-va bogatia sufleteasca cu care ati imbratisat zidirile de biserici, de sfinte locasuri monahale, ajutorarea copiilor orfani, implicarea in opera caritativa a Sfintei noastre Biserici. In aceste sentimente de dragoste parinteasca, va ofer lumina Sfintelor Pasti din Lumina lui Hristos din candela Paraclisului resedintei Sf. Patriarhii spre a o avea totdeauna in inimile dumneavoastra si ale pruncilor dumneavoastra, adresandu-va tuturor vestirea cea mantuitoare:

Hristos a inviat!

Al vostru parinte duhovnicesc, pururi catre Preasfanta Treime rugator,

+ T E O C T I S T

Arhiepiscopul Bucurestilor,
Mitropolitul Munteniei si Dobrogei,
Loctiitor al Cezareei Capadociei,
si
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: Roncea.Ro

MIHAI EMINESCU, poetul crestin: Învierea si Deşteaptă-te, Române! MIHAI EMINESCU, ziaristul crestin, in TIMPUL: Omul Moral, Iisus Hristos

Învierea
Mihai Eminescu

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tânguioasă puternicile bolti:
“Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte…
Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

“Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lumina ducand-o
Celor din morminte!”

* * *

Deşteaptă-te, Române, preot al libertăţii,
Nu plînge pe cenuşa geniilor străbuni,
E timp să nalţi stindardul în numele Dreptăţii,
E timp să-ţi calci tiranii, e timp să te răzbuni.

Mihai Eminescu, Deşteaptă-te, Române, 1866, text inedit reprodus după Poezii inedite ediţia Petru Creţia, Manuscriptum, 1991, nr. 82, anul XXII

 
* * *
Invierea
 
“Si iarasi bat la poarta cu degetele moi florile primaverii si unde acum cinci sute de ani turmele lui Bucur ciobanul se pierdeau in orizontul sesului, astazi mii de gradini contrasteaza in tanara verdeata cu zidurile albe si acoperemintele stralucite ale caselor si cu turnurile bisericilor; iar duiosul ritm al clopotelor ne vesteste vechea si trista legenda ca astazi inca Hristos e in mormant, ca maine se va inalta din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicandu-si fruntea sa radioasa la ceruri. Trista, si mangaietoare legenda! Iata doua mii de ani aproape de cand ea au ridicat popoare din intuneric, le-au constituit pe principiul iubirii aproapelui, doua mii de ani de cand biografia fiului lui Dumnezeu e cartea dupa care se creste omenirea. Invataturile lui Budha, viata lui Socrat si principiile stoicilor, cararea spre virtute a chinezului La-o-tse, de se asemanatoare cu invatatmintele crestinismului, n-au avut atata influenta, n-au ridicat atata pe om ca evanghelia, aceasta simpla si populara biografie a blandului Nazarinean, a carui inima a fost strapunsa de cele mai mari dureri morale si fizice, si nu pentru El, pentru binele si mantuirea altora. Si un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mandrie si dispret de semenii lui; si Socrat a baut paharul cu venin, dar l-a baut cu nepasarea caracteristica virtutii civice a antichitatii. Nu nepasare, nu dispret: suferinta si amaraciunea intreaga a mortii au patruns inima Mielului simtitor si in momentele supreme, au incoltit iubirea in inima lui si si-au incheiat viata pamanteasca cerand de la Tatal-Sau din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii sai, nu din mandrie, nu din sentiment de datorie civica, ci din iubire, a ramas de atunci cea mai inalta forma a existentei umane, acel sambure de adevar care dizolva adanca dizarmonie si asprimea luptei pentru existenta ce bantuie natura intreaga. (…) Omul trebue sa aiba inaintea lui un om ca tip de perfectiune dupa care sa-si modeleze caracterul si faptele. Precum arta moderna isi datoreste renasterea modelelor antice, astfel cresterea lumii noua se datoreste prototipului omului moral, Iisus Hristos. Dupa El incearca crestinul a-si modela viata sa proprie, incearca combatand instinctele si pornirile pamantesti din sine…”
M.Eminescu, “Timpul”, 12 aprilie 1881

RADU GYR: Rugaciune. PROHODUL necenzurat

Rugăciune
Radu Gyr

Stapâne-nsângerat, Domn al luminii
şi Veşnicie limpede, Iisuse !
Tu, care ai primit pe frunte spinii
şi cuie-adânci în mâinile-ţi supuse,

Tu, Domn al Răstignirii şi-nvierii
care din cruce ne-ai făcut lumina
şi Răsărit din rănile tacerii
şi cântec din osânda-ţi fără vină –

dă-ne-ncleştarea Ta, dă-ne puterea
din ceasul pironirii-nsângerate,
să ne primim şi cuiele şi fierea
ca Tine-n marea Ta sigurătate.

Pe fruntea ţării zâmbetul ţi-l pune
şi Neamul care-acum osânda-şi duce
învaţă-l Tu amara rugăciune
din clipele suirilor pe cruce.

Cu mâna Ta ca borangicul lunii,
din răni opreşte sângele fierbinte,
închide-n piepturi geamătul furtunii,
sărută-i ţării lacrimile sfinte !

şi sus pe crucea crâncenă, pe care
stă Neamul nostru-nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un aprins inel de soare,
ca semn al Învierii ce-o sa vină.

şi spune morţilor din lut să nu blesteme,
ci sub trifoi, sub dâmburi, sub secară,
să-aştepte paşii Tăi calcând prin ţară
şi semnul munţilor ce vor aprinde steme.

şi spune morţilor de sub troiţe sfinte
că va veni cândva o dimineaţă
când Neamu-ntreg va fulgera la viaţă,
cuminecat prin morţii din morminte.

https://www.razbointrucuvant.ro/

PROHODUL a fost CENZURAT pe ascuns de catre Patriarhie.

Au fost eliminate din el 13 strofe pe motiv ca sunt “antisemite”…

PROHODUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

– PASAJELE CENZURATE –

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat “O,iudeilor !” cu “Fariseilor” !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

BECALI de Paste acasa: dupa familie, prietenii mei sunt pomii si oile

BASESCU de Paste in Bucovina s-a rugat la Mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant

PREOTI ROMANI INTERZISI de Sfintele Pasti in Basarabia. Cei doi parinti au fost expulzati si de un Craciun. VIDEO




Doi preoti romani si o maica din Basarabia au primit interdictie de a intra in Republica Moldova dupa decretul lui Vladimir Voronin dat in urma evenimentelor din 7 aprilie, in ciuda faptului ca bisericile si manastirea lor ii asteapta de sarbatorile de Pasti. Preotii Ion Bigea si Constantin Dumitrascu ne-au declarat in exclusivitate cum granicerii CSI din Vama Oancea-Cahul nu le-au mai permis accesul in Republica Moldova invocand decretul-lege dat miercurea trecuta prin care cetatenii romani nu mai voie sa intre pe teritoriul Moldovei decat cu o viza speciala de la Ministerul de Interne de la Chisinau. Preotii Mitropoliei Basarabiei, care tine de Biserica Ortodoxa Romana, au permis de munca valabil pana in august 2009. Parintii ne-au mai spus ca ambele comunitati locale din satele Vadul lui Isac si Larga Noua, unde acestia au parohii, sunt ingrijorate din cauza faptului ca slujbele de Sfintele Pasti vor ramane neoficiate.
“Sambata (11 aprilie -n.red.) la punctul de trecere Oancea-Cahul, granicerii moldoveni nu ne-au lasat sa intram din cauza ca aceasta legii data de Guvernul de la Chisinau care contine textual ca nici un roman indiferent de ce acte are nu va putea intra in Moldova”, ne-a spus parintele Bigea. “Singura solutie a fost sa rugam preoti din satele vecine sa sfinteasca macar pasca si ouale de Pasti ale oamenilor”, a mai spus preotul Bigea. Totodata, acestia ne-au mai declarat ca au incercat sa ia legatura cu autoritatile moldovenesti care i-au indrumat pe niste cai birocratice imposibil de rezolvat. “Am fost la consulatul Republicii Moldova si ni s-a raspuns ca nu stiu pe ce baza sa ne dea viza si ne-au indrumat sa obtinem invitatie de la Biroul de Imigrari si azil de pe langa Ministerul de Interne moldovean, desi noi avem permise de munca valabile eliberate de Republica Moldova”, a mai afirmat preotul roman. Cazul celor doi preoti nu este unul singular, iar din informatiile pe care le avem, in zilele urmatoare, vor fi intreprinse controale Ministerului de Interne de la Chisinau la mai multe parohii din Republica Moldova care se afla sub patronajul Mitropoliei Basarabiei direct subordonata Patriarhiei de la Bucuresti. “Am inteles ca mai exista o maicuta care este tot in aceeasi situatie, desi, si dansa are toate actele in regula. La granita mi s-a mai spus ca legea este data pentru toata suflare romaneasca, indiferent daca este vorba despre un diplomat sau nu”, a conchis parintele Dumitrascu.
Cei doi preoti ortodocsi au mai patimit intr-un mod similar de Craciun, acum doi ani, cand au fost expulzati cu forta din Basarabia. La vremea respectiva, parintele Bigea afirma, pentru Romania libera: “Am fost trimis de Episcopia Husilor si Romanului in Republica Moldova, ca preot, in 1993. Mitropolia Basarabiei tocmai fusese reactivata de catre Patriarhia Romana si eu am fost trimis ca preot misionar intr-un sat pe malul Nistrului, Jora de Jos, Raionul Orhei. Dupa restabilirea parohiei Vadul lui Isac, Raionul Cahul, am fost numit preot acolo. In Vadul lui Isac, din 1944, cand a fost deportat preotul in Siberia, pana in 1994, cand am fost numit preot paroh, nu au existat biserica si preot. Nu aveam biserica la inceput, slujind sub cerul liber pentru cele peste 300 de familii enoriase. Pentru prima data, in Vadul lui Isac se sfinteau cozonacul si pasca de Pasti si pot sa va marturisesc ca a fost una dintre cele mai mari trairi sufletesti ale mele. Apoi, am construit un paraclis, pe locul unde fusese biserica ortodoxa, daramata cu buldozerul in 1944. Am inceput a construi o biserica, cu ajutorul lui Dumnezeu si al enoriasilor, aceasta fiind aproape gata. Nu a fost totul frumos de la inceput, am avut probleme mari cu cealalta Mitropolie, care are jurisdictia sub Patriarhia Moscovei, cu preotii din aceasta Mitropolie, cu Securitatea, insa nu s-a ajuns niciodata la momentul de a fi expulzat. Am fost dus de multe ori la Securitate, unde mi se reprosa tot timpul ca sunt roman, ca sunt pe stilul nou si nu am voie sa slujesc acolo, zazanie bagata de preotii Mitropoliei Moldovei, din cadrul Patriarhiei Moscovei. De pe 9 decembrie 2007 a inceput calvarul adevarat”. Ulterior, parintele Bigea, impreuna cu alti doi preoti, dintre care unul era parintele Dumitrascu, au fost expulzati, ceea ce a facut mai multi preoti si enoriasi din cadrul Mitropoliei Basarabiei sa organizeze un mars pe traseul Giurgiulesti-Cahul, in semn de solidaritate cu cei trei preoti. Participantii la mars s-au rugat ca acestia sa poata reveni in tara si sa poata sluji in continuare la bisericile Mitropoliei Basarabiei. Ca si atunci, si de data aceasta, credinciosii romani de peste Prut vor ramane fara slujba, la cea mai importanta sarbatoare a Ortodoxiei. In exclusivitate pentru ZIUA Online, cei doi preoti povestesc travaliul interzicerii revenirii la bisericile lor.
M.N./V.R.

Sfintele Pasti pentru presedinti

Basescu la Manastirea Cozia, impreuna cu sotia, Maria, si fiicele sale

Tadici in Kosovo, la Manastirea Visoki Decani sarutand moastele Sf Stefan Decanski

Cuplul Putin – Medvedev la Catedrala Mantuitorului din Moscova

Bush, in mare forma, la dineul corespondentilor de presa de la Casa Alba

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova