Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scrisîn Clipadespre carteaFereşte-mă, Doamne, de prietenişi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.
Larry L. Watts: Da, vreau să precizez că proiectul acestui volum nu arăta aşa de la început. Vroind să scriu iniţial despre serviciile secrete din România mi-am dat seama că, exceptând primii ani de ocupaţie sovietică şi de instalare la putere a comuniştilor, în deceniile care au urmat, însă evoluţia acestora a fost cu totul alta, chiar în contra sens cu instituţiile similare din celelalte ţări din Pactul de la Varşovia. Interesant e că am observat, făcând documentarea necesară pentru o astfel de carte, că această traiectorie diferită, cale diferită, urmată chiar pe contra sens, cum spuneam, a continuat un timp – doi, trei ani – şi după Revoluţie. Într-adevăr, deşi politica acestor servicii era emanaţia unor puteri comuniste ele se deosebeau fundamental. De ce? Cercetarea cauzelor m-a condus departe în timp până la opiniile pe care Marx şi Engels le-au exprimat despre români, opinii preluate de partidele comuniste aşa-zise frăţeşti. Analiza lui Engels din ianuarie 1949, de exemplu, despre anul revoluţionar 1848 din centrul Europei trăgea concluzia că românii sunt „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea lor sau pierderea caracterului lor naţional…” Şi mai departe: „Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Această evaluare incredibil de şovină a lui Engels despre revoluţia din 1848, era prilejuită de opoziţia românilor, ca şi a slavilor din sud, la acţiunea lui Lajos Kossuth. De ce erau împotrivă? Se vorbeşte puţin, chiar în surdină despre motivul acelui refuz, nimic altceva decât concepţia retrogradă a revoluţionarului maghiar, despre viziunea sa despre democraţie, depăşită chiar pentru acele timpuri. Ea era similară cu a anticilor greci care vedeau democraţia excluzându-i pe sclavi de la beneficiile ei, chiar în dauna sclavilor. Aşa şi Kossuth, era democrat dar nu şi prin includerea românilor şi a slavilor printre beneficiarii libertăţilor pentru care se făcea revoluţie, ci excluzându-i. Kossuth, îmi pare rău că aşa stau lucrurile, îi considera pe slavi şi pe români ca fiind popoare înapoiate. Opiniile lui Marx şi Engels au fost preluate ca precepte sfinte de Lenin şi Stalin, care, tot aşa, au considerat, la rândul lor, aceste popoare ca fiind barbare, sălbatece, nişte gunoaie care trebuiesc înlăturate de pe scena istoriei. Aceste concepţii şovine explică faptul că în perioada interbelică a existat o colaborare extraordinară între Stalin şi Horthy, inclusiv în probleme care interesau România.
Karadeniz Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani) la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceauşescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.
Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:
“În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman”. Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.
Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american, deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in problema:
“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.”
In tot cazul, interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare spectaculoasa:
Nici nu am postat bine despre maretele realizari ale carierei politicianului Geoana – cu Romania, “o tara de doi lei” si “nici noi nu stim cati suntem” ofiteri acoperiti -, ca Patapievici i-a si calcat pe urme, chiar la Senat, unde individul era audiat pentru activitatea sa de scatolog-sef in fruntea ICdR. Romania are “o cultura periferica”, Catalin Avramescu este deasupra lui Eminescu si la ICR se construiesc “cariere duble”, in tara si in strainatate, ca pentru acoperiti adica (un slip of the tongue 🙂 ), sunt doar cateva dintre prostiile debitate cu aceeasi neobrazare netarmurita de acest pigmeu fonfait din ograda lui Plesu. Prezint aici o cronica de presa si relatarea Olgutei Vasilescu, de la fata locului, fara alte comentarii. Totusi, imi permit unul mic:
Domnule presedinte Basescu, ne e si noua greata si nu mai avem bani de lamaie! Nu o sa mai repare SRI-ul – daca se mai ocupa aceasta institutie si cu apararea tarii – ce distruge Patapeiviciul de serviciu al lui Soros nici in 20 de ani, apropo de vorba lui Brucan. Faceti un serviciu Romaniei si trimiteti-l pe gaozarul asta – vorba Dvs – de unde a venit, ascuns in prohapul agentului sovietic de tat’su: Pasol na Galitia, ciorti!
Ziare.com: Patapievici, disputa la Senat – a catalogat cultura romana drept “periferica”
Presedintele Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici, a catalogat cultura romaneasca drept una “periferica”, in cadrul unei dispute avute cu reprezentantii opozitiei din Comisia de cultura a Senatului, pe tema cartilor traduse in strainatate de anumiti autori, precum Catalin Avramescu.
Patapievici a fost invitat marti la Comisia de cultura pentru a prezenta situatia activitatii ICR in ultima perioada. Disputa cu senatorii PSD din Comisie a pornit de la modul in care ICR a sprijinit traducerea si editarea in strainatate a unor autori romani si a modului in care sunt selectate persoanele care sunt sprijinte de ICR. In acest context, senatorul PSD, Olguta Vasilescu, a adus in discutie cazul fostului consilier prezindential, Catalin Avramescu, care a publicat in SUA, la Princeton University, “O istorie intelectuala a canibalismului”.
“Decizia este a editurii (pentru publicarea cartii, n.r.), in cazul de fata este vorba de editura Princeton University Press, este o institutie in care greu s-ar putea imagina ca un autor din o cultura periferica, cum este cultura romana, ar putea fi publicat. Daca dv. puteti sa-l publicati la Princeton pe Eminescu, ceea ce inseamna sa convingeti board-ul de administratie al editurii sa publice un autor, puteti sa puneti in loc de Eminescu si alt autor, pe care il considerati dvs”, a spus Patapievici.
La randul sau, vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies, a tinut sa intervina, in momentul in care Olguta Vasilescu a precizat ca nu considera ca ICR ar trebui sa sustina cu 7.000 de euro traducerea lui Avramescu, in conditiile de austeritate in care nu se mai tiparesc manuale scolare. “Vi se pare totusi normal ca pentru un autor precum Eugen Barbu, care cred ca nu veti spune ca nu…e si mort saracu, deci e dincolo de bine si dincoace de rau – vorba unui alt scriitor – ar fi meritat tradus? Pentru Eugen Barbu noi am cheltuit 17 mii de euro anul trecut, e vreo problema?”, a intrebat retoric Mihaies.
In ceea ce priveste scandalul “poneiul roz”, prezentat intr-o expozitie la New York, actiunea a fost catalogata de Patapievici drept “un real succes”, precizand ca cei trei artisti urbani care au fost autorii expozitiei au avut sansa de a face parte dintr-o echipa de scenografi, coordonata de un autor american, care au castigat un premiu Tony pentru scenografie. Presedintele ICR a mai sustinut ca “poneiul roz” cu svastica pe crupa era de marimea unei palme, si nu ar fi facut parte in mod oficial din expozitia urbana de la New York. Mai mult, el a sustinut ca in strainatate eventimentul ar fi fost apreciat in mod deosebit, insa in tara presa ar fi “construit un scandal” mediatic nejustificat pe acest subiect. In momentul in care senatorul PSD, Olguta Vasilescu, a precizat ca la nivelul comunitatii romanesti s-a resimtit “oripilarea” fata de aceasta actiune, citand dintr-o scrisoare deschisa, Patapievici a sustinut ca aceasta scrisoare nu este relevanta.
“ICR a inteles sa promoveze cultura si civilizatia nationala prin reprezentari de falusuri scrijelite pe peretii galeriilor romanesti din New York, afisari de svastici, profanari ale menorei evreiesti si a imaginii Sf Maria”, a citat Olguta Vasilescu. Patapievici a sustinut ca scrisoarea poate fi semnata de oricine, “inclusiv de un descreierat”.
“Dintr-un institut care era inexistent acum 6 ani, noi am reusit, aceasta echipa de la ICR, sa construim un institut vizibil si legitimat la cel mai mare nivel. (…)Alaturi de British Council, suntem vazuti ca cel mai dinamic institut cultural”, a mai afirmat Patapievici. El a sustinut ca in ultimii ani ICR a sprijinit traducerea in strainatate a 280 de titluri de autori romani, publicate de edituri prestigioase din strainatate, fiind vorba de 15 autori care beneficiaza cu ajutorul ICR de o “cariera dubla”, respectiv expunere in tara si in strainatate.
Patapievici a precizat ca in momentul in care a preluat conducerea ICR exista un singur autor roman recunoscut cu expunere in strainatate, respectiv Mircea Cartarescu, care avea la acel moment 25 de carti publicate in afara tarii. Ulterior, cu ajutorul ICR ar fi reusit sa mai publice alte 14 carti in strainatate.
Olguta Vasilescu: Despre cum i-am spus lui Patapievici sa-i fie rusine…
Sedinta cu scantei, azi, la Comisia de Cultura, din Senat. De fapt, partea interesanta a urmat dupa ce presa a fost invitata sa paraseasca sala. La cererea mea, s-a aprobat invitarea domnului Horia Roman Patapievici, in comisie, pentru niste discutii preliminare sedintei de aprobare a bugetului pentru Institutul Cultural Roman. Daca tot poporul strange cureaua, am fost curioasa si eu sa aflu de ce, pe SEAP, ICR a anuntat o licitatie publica pentru achizitionarea de bilete de avion in valoare de 800 000 euro, fara TVA, de ce o colectie de icoane a fost transportata, pana in Ungaria, la pretul de 234 900 euro de o societate comerciala ce apartine unui senator PDL de Dambovita (dublu fata de transportul Giocondei de la Paris la Londra), de ce s-au acordat premii de zeci de mii de euro unor jurnalisti maghiari, din bani publici, si de ce cartea despre canibalism a consilierului prezidential (actual ambasador), Catalin Avramescu, a fost tiparita, tot din bani publici, la Editura Universitatii Princeton. Dupa ce ne-a invaluit intelectual, fara a da sume, pentru ca (nu-i asa?) intelectualii nu stiu cum e cu cifrele, dl. Patapievici a refuzat sa ne explice daca isi mai mentine afirmatiile facute la adresa poporului roman, in cartea Politice, reeditata anul trecut, cand avea calitatea de director ICR. A tinut sa-mi dea o replica, dupa ce jurnalistii au fost invitati afara, cum ca nu am dreptul sa-i contest lui calitatea de scriitor. Mai mult, Mircea Mihaes, vicepresedintele lui, a tinut mortis sa-mi aminteasca faptul ca am fost purtatorul de cuvant PRM, calitate care, in mintea lor, ar fi daunatoare si, deci, conversatia cu mine ar fi fost inutila pe vreun subiect. I-am spus domnului Patapievici ca eu nu vreau, ca cetatean roman, sa ma reprezinte in vreo structura, cat timp a afirmat ca poporul roman s-a format din urina. M-a facut mincinoasa. La ce nu se asteptau acesti doi domni, era faptul ca eu venisem pregatita sa le citesc si celorlalti colegi care nu si-au pierdut momente din viata citind scursurile domnului Patapievici, parerea unui inalt reprezentant al statului roman, reprezentant oficial si al presedintelui Romaniei, despre noi toti.
Iata cateva citate interesante din cartea Politice, autor H.R. Patapievici, cu scuzele de rigoare fata de cititorii mei, ca le reproduc:
1) Despre Romania, la pagina 63: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”.
2) Despre populatia Romaniei, la pagina 53 : „ 23 de milioane de omuleti patibulari” (buni de spinzuratoare), iar la pagina 34 scrie: „Un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare guri vulgare, trasaturi rudimentare”. Sau la pagina 64 scrie: „Romanii nu pot alcatui un popor fiindca valoreaza cit o turma”.
3) Despre limba romana, la pagina 64 scrie: „Romana este limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau sa o folosim numai pentru injuraturi”.
4) Despre istoria romanilor, la pagina 63, scrie: „Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida, stramoseasca, ne-au luat la urinat slavii: se cheama ca ne-au plamadit din aceasta clisa daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa de temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta in a ridica mereu gura svintata, iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urinat rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind basica udului mai mare, i-au dovedit”.
5) Despre cultura si spiritualitatea romanilor presedintele Institutului Cultural Roman scrie: „Puturosenia abisala a stгtutului suflet romanesc, spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, tropaind vesela intr-un trup inconstient, pina ce mintea va fi in sfirsit scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”, iar la pagina 56 scrie: „Cu o educatie pur romaneasca nu poti face nimic”.
Ca sa citam sursa noastra din Ministerul Justitiei: “Nu i-a dat madamei documentatia video in care ea era actrita porno intr-un taxi parcat intr-un loc dosnic din parcul Operei Romane”. Am incheiat citatul.
Подтверждая важность мер по укреплению доверия и развития взаимодействия, продолжить работу в рамках экспертных (рабочих) групп по экономическим вопросам, сконцентрировав на данном этапе внимание на те или иные аспекты в области статистики, методологии макроэкономики…
December 27th, 2011 
VR 
Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scris în Clipa despre cartea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni şi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.
Posted in 
Tags: 
