Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin! Mesaj de la Petru Voda: Părintele Justin Pârvu va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Să-i fim alături şi să priveghem pentru duhovnicul nostru
Mâine dimineaţă, Joi, 9 Mai 2013, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu va trece printr-o intervenţie chirurgicală şi îi roagă pe toţi cei ce i-au trecut pragul să îl pomenească la rugăciune, îndemnându-ne să fim uniţi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, cerând mijlocirile Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Arhangheli, ale Sfinţilor închisorilor, ale Sfântului Haralambie şi ale Sfinţilor tămăduitori, doctorii-fără-de-arginţi ai Bisericii Ortodoxe.
Vom reveni cu informaţii privind starea de sănătate a Părintelui Justin.



