Mai multi mitropoliti ortodocsi se impotrivesc vizitei Papei in Cipru. Pontiful pregateste un turneu in spatiul ortodox pentru a sta mai bine la masa negocierilor Vatican – Moscova

Interviu luat de Antigona Solomonidou Drousiotou

Mitropolitul Limassol-ului, Athanasios (foto) se delimitează de poziţia oficială a Bisericii Ciprului în ceea ce priveşte vizita pe care o va face papa Benedict XVI-lea în Cipru. Mitropolitul Athanasios declară deschis şi fără nici o teamă că este împotriva acestei vizite, deoarece papismul este o erezie, iar vizita papei îi va sminti pe creştinii evlavioşi. În acelaşi timp, crede că nu trebuie să avem nici o reacţie nepotrivită, necuviincioasă sau nepoliticoasă. Declară, însă, că el însuşi nu va lua parte la nicio festivitate. Paşii mitropolitului de Lemesou, care va lipsi de la festivitatea de primire a papei Benedict al XVI-lea la începutul lui iunie, vor fi urmaţi conform unor informaţii şi de alţi – cel puţin – patru arhierei. Este vorba despre mitropoliţii Pavel de Kirineea şi Varnava de Trimitunda, precum şi de horepiscopii Hristofor de Carpasia şi Nicolae de Amatunda, fără a fi exclus să-i urmeze şi alţii.

De ce această vizită sminteşte Biserica ?

Cred că vizita papei în Cipru va provoca anumite probleme de conştiinţă multor creştini evlavioşi. Ar fi fost mai bine să nu vină, deoarece cred că nu ne avantajează cu nimic, până acum nu am văzut nici o intervenţie a Vaticanului în favoarea Ciprului. Deja s-au produs destule nelinişti de care nu aveam nevoie.

Ne paşte vreun pericol de pe urma αcestei vizite ?

Nu am spus că ne-ar paşte vreun pericol prin venirea papei, nu ne face să ne lepădăm de credinţa noastră sau să ne înstrăinăm de Biserica Ortodoxă. Doar spun că au fost date motive anumitor grupuri stiliste de a ne aduce învinuiri că cedăm uşor, că am renunţat la principiile credinţei ortodoxe, pentru destul de multă lume apărând anumite semne de întrebare. Bineînţeles, papa a fost chemat de Preşedintele ţării, iar Arhiepiscopul şi-a dat consimţământul.

Aţi discutat despre vizită în cadrul şedinţelor Sfântului Sinod ?

În cea mai recentă şedinţă, s-a pus problema participării/neparticipării episcopilor la întrunirile cu papa. Eu am refuzat participarea la un eveniment despre care nu ştiam nimic; am aflat din ziare că papa urmează să vină în Cipru.

De obicei aflaţi despre evenimente de acest gen din ziare ?

Arhiepiscopul Ciprului are privilegii mărite şi cu siguranţă nu vrem să-i micşorăm autoritatea. Ne păstrăm, însă, dreptul personal să spunem că nu am avut cunoştinţă de faptul că papa va veni, pentru că dacă m-ar fi întrebat cineva, eu personal aş fi spus să nu vină, deoarece va provoca sminteală în sufletele creştinilor evlavioşi, după cum şi vedem că se întâmplă.

Nu ar trebui să existe o comunicare între biserici, suntem totuşi în secolul 21, în Comunitatea Europeană …

Putem purta un dialog cu oricine, cu atât mai mult cu eterodocşii şi cu cei de alte religii. Dar una este să purtăm dialog, şi alta să-l primeşti pe papă ca pe un Episcop canonic. El, care pentru noi, ortodocşii, este eretic, tăiat de Biserică, şi deci nu este Episcop.

Din cauza schismei ?

De zece secole este despărţit de Biserică, nu este Episcop canonic, nu are nici o legătură cu realitatea Bisericii lui Hristos, Cea Una, Sfântă, Catholică (Sobornicească) şi Apostolică. Una este să-l accepţi ca Episcop canonic, şi alta să dialoghezi cu el ca şi cu un eterodox, pentru a-i descoperi adevărul credinţei şi tradiţiei ortodoxe.

Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu papa şi a iniţiat un dialog al bisericilor. După cum am spus, dialogul nu este un lucru rău atunci când are loc în condiţii corecte, dar este greşit să le spunem acestor oameni că îi recunoaştem ca Biserică, că îl recunoaştem pe papă drept Episcop, ca frate în Hristos întru preoţie şi întru credinţă. Acest lucru nu îl pot accepta, pentru că înseamnă că spunem de fapt minciuni, de vreme ce toţi Sfinţii Părinţi au învăţat exact contrariul. Papistăşia este erezie şi sursă a altor multe erezii care astăzi chinuie întreaga lume. Un Sfânt contemporan, Cuviosul Iustin Popovici, a spus că istoria omenirii a consemnat 3 căderi tragice: a lui Adam cel întâi-zidit, a lui Iuda, ucenicul lui Hristos şi a papei, care era cel mai de seamă dintre Episcopii Bisericii, însă a căzut din credinţa apostolică, s-a despărţit de Biserica canonică, antrenând până astăzi în căderea lui o mulţime de oameni.

Papa ce părere are despre ortodocşi ?

Papa a declarat că suntem o Biserică incompletă.

Dar este un singur Dumnezeu.

Da, Unul este Dumnezeu şi Una este Biserica Lui, de aceea mărturisim în Simbolul de Credinţă “Una, Sfântă, Catholică (Sobornicească) şi Apostolică Biserică”. Aceasta este Biserica Ortodoxă, nu există mai multe biserici.

Nu este un act de egoism să considerăm că doar noi suntem Biserica ?

Continuarea la Vatopaidi“Prietenii Vatopedului”

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Mai multi mitropoliti ortodocsi se impotrivesc vizitei Papei in Cipru. Pontiful pregateste un turneu in spatiul ortodox pentru a sta mai bine la masa negocierilor Vatican – Moscova”

  1. jan dinu says:

    Cine este alfa ,care este omega …ca
    prea multe sunt caile incilcite ale pierzaniei
    inca de mult cind Hagia Sofia a cazut in alta stapinire
    de “prea multa dreapta credintza “…shi azi “pastrata ”
    la fel cu hirtie aurata ca pe “ciocolata “….
    JD-USA

  2. Clifford says:

    Constantinopolul n-ar fi cazut daca Imparatul nu s-ar fi unit cu catolicii. Au cautat ajutor la eretici si au facut compromisuri in dogmele credintei; au primit ce au cautat. Cetatea Sf Constantin nu putea sa ajunga un bastion al ereticilor; mai degraba pustiita decat papistasa

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova