Parinte, cu durere observam ca Romania nu mai are puterea si valoarea de altadata, pentru ca ea nu face decat sa execute ordinele marilor puteri ce conduc intreaga omenire, fara sa se mai opuna catusi de putin si se accepta niste masuri impotriva Romaniei, in defavoarea noastra, atat material cat si spiritual. Credeti ca mai exista o Romanie libera?
Romania azi nu mai exista decat cu numele, si nu numai Romania, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlata de ele insele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Romanie libera pentru ca guvernul Romaniei este condus de marile puteri care stau ascunse in spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internationale. Democratia nu exista in realitate, ea este numai in aparenta si ne da noua impresia ca suntem liberi. A ramas doar o rezistenta formala a natiunilor, astfel incat sa le mai poti numi Romania, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar in mainile comitetului central care dirijeaza toata viata popoarelor. Este o evidenta inabusire a vointei popoarelor si o tendinta evidenta de amestecare a neamurilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creatie a lui Dumnezeu. Nu vedeti experimentele americanilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara, ca sa amestece culturile si obiceiurile natale? Pe ei nu ii intereseaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pentru prostimea asta a lumii. Natiunile, la ora actuala, sunt descompuse.
Si cei care nu cred in aceasta falsitate a pacii lor cum sa se opuna?
Nu ai cum te opune. Daca te revolti si iesi in strada impotriva lor, tot jocul lor il faci. Majoritatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grija ei sa isi infiltreze oamenii lor ca sa le deturneze rostul. Si nici nu stim de fapt impotriva cui ne razvratim si protestam. Noi avem impresia ca Europa are un sistem democratic la baza, dar Europa este tot sovietizata, o Europa sovietica. Este acelasi mare lagar sovietic al Moscovei decat cu alta sapca, iar dincolo, in Occident, avem de-a face cu lagarul capitalismului. In aparenta, intre rusi si americani pare a fi o diferenta politica si economica, dar in spatele lor este un singur stapan, care atunci cand isi va desavarsi puterea asupra tuturor statelor, se va incorona drept conducatorul lumii si nu va fi altul decat marele antihrist. Aceasta putere dirijeaza si controleaza totul pana la pretul unei paini, totul e controlat. De aceea si vor sa puna aceste cipuri electronice, ca sa te controleze si pe tine, nu numai painea pe care o mananci.
Am citit ca unele state europene se opun implementarii cipurilor in actele de identitate. Credeti ca atunci cand tara aceasta va imbratisa toate principiile sistemului antihristic, pentru ca practic noi suntem o tara usor de manevrat, neinsemnata economic, – credeti ca e bine sa fugim in alta cetate care sa ne dea posibilitatea sa alegem legea lui Dumnezeu?
Dar unde sa fugi? Este si asta o alta inselatorie de a lor, de a se opune chipurile actelor biometrice, dar pana la urma tot le vor introduce. Sa nu cumva sa fugi de aici de urs si sa dai dincolo de mama ursului. Fac si ei asa, un fel de propaganda ca sa apara ca sunt in viata politica altceva decat sunt de fapt. La ora actuala nu trebuie sa ne mai incredem in niciun sistem politic sau economic. Nu, sa nu ne facem iluzii desarte. Unde sa te duci? Ca tot lagar e peste tot, doar ca pare ca e mai bun, dar e aceeasi amaraciune.
Vedeti aproape un eventual razboi?
Este posibil, dupa cum se deruleaza evenimentele. Si, pe de alta parte, este aproape si sfarsitul acesta al lumii si trebuie sa se implineasca toate prorociile Apocalipsei. De aceea ei cumva se si grabesc si vor sa diminueze numarul acesta al consumatorilor, ca sa ii poata stapani mai usor. Vor veni vremuri grele – nu ai sa poti sa mai iei un medicament, o bucata de paine, si comunicarea si intrajutorarea dintre noi va fi cu anevoie de facut. Se va face, si asta deja s-a inceput, uciderea omului la nivel oficial, prin otravurile care ni le introduc in mancare, prin otravurile ce ni le introduc in aerul ce-l respiram, prin otravurile din vaccinuri – toate se fac la nivel oficial. Iar noi le luam pe toate de bune, pentru ca asa spune ziarul ori televiziunea. Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub conditia sclavului de altadata. Pentru ca sclavul inainte stia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu isi cunoaste stapanii. El nici macar nu stie ca este rob.
Deci aceasta criza economica considerati ca trebuie rabdata asa sau sa cautam alte solutii economice si politice? Cum ne putem opune?
Grevele nu au nicio valoare, ele fac parte din planul lor. Romanul de altfel e foarte puturos, s-a invatat cu comoditatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gradini la tara cu pomi fructiferi si nici ca se duc sa ingrijeasca gradina sau sa adune prunele. Ei vor ceva confortabil; de pilda aici la noi, in zona, abia gasesti un instalator sa iti repare chiuveta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti tencuiasca in casa. Ne-am invatat boieri. Eu cred ca aceasta criza este si din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seriozitate in viata noastra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa multumim lui Dumnezeu ca nu ne-a pedepsit mai rau pentru cat am fi meritat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necredinta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea constiinta pacatoseniei noastre, ne vom asuma si criza in care traim. Mai bine sa ne rugam ca Sf. Siluan pentru intreaga omenire decat sa protestam. Pentru legea lui Dumnezeu nu stim sa protestam, dar pentru marirea salariilor da. Cand marsaluiesc homosexualii, cand ni se pun cipuri, cand ni se omoara copiii prin vaccinuri, nu protesteaza nimeni, sau foarte putini. Iata ca avem posibilitatea sa revenim la asceza crestinismului de altadata.
Pentru noi, crestinii, este o binefacere aceasta saracie, pentru ca ne invata sa fim mai cu stapanire de sine, mai grijulii si mai cu frica de Dumnezeu. Nu vedeti ca popoarele mai emancipate, care au toate la indemana, nu mai cred in Dumnezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dumnezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de altadata? Dar sa crezi ca un sistem politic sau economic te mai poate izbavi, este o mare inselare, pentru ca societatea este alterata ca si conducatorii lumii pana in adancurile fiintei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solutie decat rugaciunea.
Si cum sa ne rugam? In spital, la Cluj, imi spuneati ca va pare rau ca nu ati indemnat oamenii mai mult spre rugaciune, ca nu i-ati invatat sa se roage.
E foarte important sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calugarii, stam in manastiri si nu ne rugam, doar ni se pare ca ne rugam. Nu e de ajuns sa mergi la biserica, la slujbe si sa stai acolo ca si cum ti-ai facut datoria, din obligatie. Trebuie sa insistam pe lucrarea launtrica. Degeaba zicem multe rugaciuni cu gura sau cu mintea, daca nu aprofundam, daca nu traim ceea ce ne rugam. Acum si mirenii trebuie sa aprofundeze rugaciunea din inima, pentru ca va fi singura noastra izbavire – rugaciunea din inima. Pentru ca in inima este radacina tuturor patimilor si acolo trebuie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaciune cu strapungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru ca au metode nevazute de reeducare a mintii. Astazi mi se pare ca nepasarea este cel mai greu pacat. Nu mai simtim nimic la rugaciune, nu avem lacrimi de pocainta. Vor veni vremuri in care numai cei ce vor simti harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rau. Cu mintea omeneasca va fi cu neputinta de ales intre bine si rau. Vor fi mari inselari si numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbavi de ele. Asadar, rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inselarii! Pentru ca numai prin rugaciune putem primi harul lui Dumnezeu. Daca nu ne rugam si perseveram in lenevia si nepasarea noastra fara pocainta, atunci este posibil sa pierdem instinctul indreptarii. Sa ne fereasca Dumnezeu sa pierdem instinctul indreptarii!
Dar nu exista riscul ca in aceste stramtorari si pe fondul unei saracii de proportii, oamenii sa intre in panica si sa se ridice unul impotriva celuilalt si sa nu mai existe bunavointa crestina?
Pai tocmai de aceea vom avea nevoie sa invatam rugaciunea launtrica, sa ne putem stapani in aceste situatii si sa nu ne paraseasca harul lui Dumnezeu. Ei asta si urmaresc – instaurarea anarhiei, ca astfel sa ia amploare ura si dezbinarea intre oameni, pana si intre crestini.
Ce credeti ca mai contribuie la dezbinarea care este astazi intre crestini? De pilda, pe internet sunt multe bloguri sau saituri ortodoxe in care se prezinta realitatile lumii ce ne inconjoara. Pe de o parte ele sunt bune, pentru ca iti ofera posibilitatea sa te informezi, pentru ca majoritatea surselor de informare din mass-media sunt compromise si manipulatoare – dar pe de alta parte se dezbat intre crestini probleme care, de cele mai multe ori, duc la certuri si ajung sa se cleveteasca fratii intru credinta unii pe altii. Comentarii se numesc ele in lumea blogurilor. Credeti ca astfel de discutii au folos duhovnicesc? Ne ajuta ele sa vedem mai bine realitatea?
Trebuie sa avem mare grija cum manuim internetul, pentru ca el este unealta mai mult draceasca. Este creat tot de sistem ca un mijloc de scandal, pentru a distrage atentia oamenilor de la lucrurile esentiale si de a ne pierde timpul palavragind. Folosirea acestei metode nu are cum sa aduca binele omului si societatii. Nu vedeti cum se tampesc copiii care stau la televizor, la calculator, pe internet, ca nu mai stiu sa numere nici pana la cinci? Ce exemplu le oferim noi acestor copii daca noi ne permitem sa palavragim pe internet? Folosind prea mult internetul ne facem partasi la acest sistem care urmareste sa transforme societatea intr-o lume oarba, handicapata mintal, care sa nu mai poate distinge mai tarziu binele de rau si astfel sa accepte pecetea lui antihrist. Internetul poate fi folosit in bine, dar cu masura si cu mare atentie ce promovam prin el. Tehnica e buna, dar in masura in care realizezi ceva bun. Dar daca noi realizam dezbinare si palavrageala nu facem altceva decat sa fim precum circarii si bufonii. Oferim oamenilor paine si circ.
Marturisirea credintei, care este o datorie evanghelica, cum ar trebui facuta, astfel incat sa nu cadem in extreme, ajungand in felul acesta la schisme grabnice si neintemeiate?
Dragii mei, marturisirea trebuie facuta fara echivoc, fara ascunzisuri. Adevarul trebuie scos la lumina, dar numai adevarul, pentru ca lumea nu mai stie de unde vine si incotro merge. Din pacate manualele teologice prezinta realitatea Bisericii trunchiat si copiii nostri nu vor avea acces la o invatatura autentica a istoriei bisericesti. Sistemul politic a urcat si pana la varful ierarhiei bisericesti, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate. Cum a fost Biserica sub comunism, asa e si acum. Si tot asa va si supravietui – prin jertfa si marturisire. Insa nu iesim din staul si nu trecem la nicio alta biserica schismatica, chipurile ortodoxa. Ramanem in Biserica in care ne-am nascut si sa avem curajul sa marturisim orice abatere de la dreapta credinta. Deocamdata nu se pune problema unei erezii vadite in Biserica noastra. Avem datoria de a vadi ratacirile conducatorilor bisericesti, de a vadi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala unire cu papistasii sau alte comunitati bisericesti care sunt cazute din Har, nu mai au succesiune apostolica si nu mai pastreaza adevarul intreg al Bisericii Sobornicesti, stabilit prin cele 7 sinoade ecumenice. Sa ne pazeasca Dumnezeu de o astfel de unire necanonica! Atunci nu va mai fi har intr-o astfel de biserica. Dar Dumnezeu isi va pastra alesii Lui si va pazi Biserica Ortodoxa, dupa cum ne-a fagaduit. Sa ne rugam sa ne pazeasca in acele vremuri si sa nu cadem in mreaja inselarii. Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bisericii fara intemeiere canonica, asa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. Un apologet intelept si un adevarat apostol ar vremurilor noastre are discernamantul marturisirii si nu marturiseste cu patima, fara socoteala, ci stie sa se faca tuturor toate, fara sa se abata de la Adevar. El cauta mereu sa lupte sa poata trezi in ceilalti sentimentul de aparare a Adevarului. Acesta este rostul marturisirii lui, dar, din pacate, tara noastra nu are un astfel de marturisitor la ora actuala. Rostul marturisitorilor este sa faca ostasi ai apararii Ortodoxiei.
In incheiere am vrea sa ne spuneti cum ati depasit greutatea bolii si totodata un cuvant de incurajare pentru crestinii care trec prin boli grele si suferinte trupesti.
As vrea sa le multumesc din nou tuturor celor care s-au rugat pentru nevrednicia si neputinta mea si Maica Domnului sa rasplateasca rugaciunea si osteneala fiecaruia. Dar sa stiti ca intotdeauna bolile si necazurile sunt consecinta pacatului, de sus pana jos. Fiecare este pedepsit de Dumnezeu dupa raspunderea pe care o are – mica sau mare. Stateam si ma gandeam pe patul spitalului de la Cluj: Care o fi cauza suferintei mele, de nu vrea Domnul sa ma ridice deloc? Si cauza nu eram decat eu, pacatele mele. Si cand am constientizat ca pentru pacatele mele sufar aceasta boala, atunci m-a si ridicat Dumnezeu. Mandria mea este pricina bolii. Acum mi-a mai dat Dumnezeu si schiopatul asta la piciorul drept – si asta are o cauza: ca mergeam prea tantos asa. Prea credeam eu ca toata lumea e a mea si eu sunt buricul pamantului. Dar iata ca nu sunt nimic, decat iarba uscata. Asa ca sa dam slava lui Dumnezeu in boli, pentru ca prin boala invatam smerenia, bunatatea, rabdarea si asa primim mantuirea. Toate sunt spre smerenia si mantuirea noastra. Fara smerenie nu ne putem mantui.
Atitudini Nr 11 / Iunie 20101
(interviu realizat de Monahia Fotini, 5 iunie 2010)
E un miracol ca Romania mai exista. Aveti dreptate parinte: molima rosie inca exista. E proteiforma dar esenta si-a pastrat-o. Mi-ati povestit cu multi ani in urma de acest lucru si ma miram cat de lucid si sincer erati. Eram in chilia dumneavoastra, pe atunci redactor la un ziar judetean si colaborator la un cotidian regional, si imi povesteati cu lux de amanunte despre influentele malefice din Est, iar eu v-am intrerupt pentru ca mi se parea ca ceilalti oameni care asteptau la usa dumneavoastra aveau sa se supere pe mine( trecuse mai bine de o jumatate de ora de cand ma gazduiati in minunata dumneavoastra chilie, iar afara era puhoi de oameni nerabdatori sa va vada. E o binecuvantare ca va avem si sunteti un model pentru toti. Neamul romanesc e mai mult decat ce vor politicienii si cei care sunt in spatele lor sa ne faca sa credem. Va multumesc parinte pentru tot. Dumnezeu sa ne ajute pe toti!