EDITORIAL Iulia Nueleanu: Oamenii lui Vintu, pe centura presei

Cartianu prins cu minciuna. Lista cu sclavii lui Vintu din “presa libera” from CivicMedia on Vimeo.

Pe centura presei

Scris de Iulia Nueleanu

După dezvăluirile din ziarul „Curentul“ legate de reţeaua de jurnalişti plătită generos de Vântu în aproape toate structurile presei româneşti, cineva mi-a pus o întrebare extrem de tranşantă: „Există vreo diferenţă între ziarişti şi curvele de pe centură?“. Greu de răspuns, mai ales din interiorul unei bresle cândva respectabile în România. Mi-am amintit cu ce entuziasm se făcea presă în anii ‘90, cât de mândri eram de profesia noastră în care cei mai mulţi ne-am specializat la locul de muncă. Umblam zile întregi după un subiect, vânam ştirile şi la sfârşit de lună luam bani cât să ne ajungă de ţigări, mâncare şi eventual o pereche de pantofi. Eram mulţumiţi şi mai ales fericiţi că puteam face această meserie care, continui să spun, este una dintre cele mai frumoase din lume. Cu anii, am constatat că mulţi colegi de generaţie au înlocuit fericirea de a scrie, de a fi jurnalist, cu mulţumirea dată de zerourile contului sau conturilor din bancă. Aşa că unii, în loc să vâneze subiecte de presă, au început să vâneze doar bani, punând pe planul doi meseria. Aceştia au fost cel mai uşor de cooptat în reţeaua Vântu, deoarece erau vulnerabili la sunetul arginţilor. Nu-i condamnă nimeni, a fost alegerea lor. Consider însă că e important ca telespectatorii lor, cititorii lor să ştie aceste lucruri. O declaraţie publică de interese din partea fiecărui jurnalist ar fi esenţială în aceste condiţii în care moralitatea a devenit o rara avis în societatea românească. Dacă vrei ca persoana care se uită la tine la televizor sau cel care te citeşte zilnic să creadă în ceea ce spui sau scrii trebuie să fii, în primul rând, onest. Cam dificil în zilele noastre, dar nu imposibil. Dacă vom sta în continuare să ne lamentăm şi să bocim pe la colţuri, plângându-ne de situaţia presei din România, ne merităm pe deplin soarta şi-i îndreptăţim pe ceilalţi să se întrebe în continuare dacă nu cumva diferenţa dintre  ziarişti şi curvele de pe centură este doar de preţ.

Curentul

<p style=”text-align: center;”><object classid=”clsid:d27cdb6e-ae6d-11cf-96b8-444553540000″ width=”500″ height=”375″ codebase=”https://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=6,0,40,0″><param name=”allowfullscreen” value=”true” /><param name=”allowscriptaccess” value=”always” /><param name=”src” value=”https://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=13502369&amp;server=vimeo.com&amp;show_title=1&amp;show_byline=1&amp;show_portrait=0&amp;color=00ADEF&amp;fullscreen=1″ /><embed type=”application/x-shockwave-flash” width=”500″ height=”375″ src=”https://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=13502369&amp;server=vimeo.com&amp;show_title=1&amp;show_byline=1&amp;show_portrait=0&amp;color=00ADEF&amp;fullscreen=1″ allowscriptaccess=”always” allowfullscreen=”true”></embed></object>

<p style=”text-align: center;”><a href=”https://vimeo.com/13502369″>Cartianu prins cu minciuna. Lista cu sclavii lui Vintu din “presa libera”</a> from <a href=”https://vimeo.com/user4314166″>CivicMedia</a> on <a href=”https://vimeo.com”>Vimeo</a>.</p>

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova