Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat ieri, după şedinţa de guvern, că Mihaiu a fost schimbat cu Baboianu, adăugând că, la anumite niveluri, deciziile luate sunt de natură politică.
De altfel, Victor Tarhon, preşedintele PDL Tulcea, a afirmat că Baboianu a fost susţinut de organizaţia locală a democrat-liberalilor. „Propunerea domnului Baboianu a venit din partea noastră şi mă bucur că forurile superioare au ţinut cont de ea”, a declarat Tarhon.
Scandal între colegi
Pentru a afla motivele înlocuirii sale din funcţie, Mihaiu ne-a îndrumat însă, surprinzător, către Horia-Roman Patapievici şi Traian Ungureanu. Fostul guvernator al Deltei i-a nominalizat pe directorul revistei „Idei în Dialog”, Patapievici (care este şi directorul Institutului Cultural Român), şi pe editorialistul ziarului „Cotidianul”, Ungureanu, ca fiind implicaţi în demiterea sa. Mihaiu nu a oferit alte explicaţii.
Totuşi, publicaţiile amintite, ca şi revista „Academia Caţavencu”, la care Liviu Mihaiu a fost redactor-şef adjunct, sunt ale Grupului Realitatea-Caţavencu, controlat de Sorin Ovidiu Vîntu. Prin urmare, cei trei au ca element comun apartenenţa la un trust de presă unde au desfăşurat sau desfăşoară diferite activităţi.
În ceea ce priveşte demiterea din funcţia de guvernator al Deltei Dunării, vehiculată „pe surse” încă de marţi, Liviu Mihaiu a spus că premierul s-ar putea să fi găsit „un profesionist” pentru acest post.
„Probabil că guvernul Boc a găsit un om cu care să mă înlocuiască, un profesionist, ca toţi cei din administraţie, fapt pe care nu pot decât să-l aplaud îndelung. Sau poate este sistemul ticăloşit?!? Nu ştiu. Întrebaţi-i pe Patapievici şi pe Traian Ungureanu. Ei ştiu mai bine!”, a declarat Liviu Mihaiu.
„Cum adică? Mi se pare ceva de pe planeta Marte. Regret demiterea sa, dar nu am absolut nicio legătură! Cum aş putea avea?!”, ne-a declarat Patapievici.
Guvernatorul Deltei Dunării ne-a vizitat recent la redacţie, fiind invitat la o ediţie a interviurilor „La masa Adevărului”. El a afirmat atunci că „România e o ţară mult prea imprevizibilă” şi că postul său „e obiect de negociere în orice alianţă”.
„Dacă cineva dă „o piesă” pentru postul ăsta, atunci s-ar putea să fiu schimbat. Ştiu foarte bine în ce joc am intrat, dar mie îmi plac marile provocări şi nu mi-e teamă de sistem”, ne-a spus Liviu Mihaiu.
El a precizat că, „pe canale neoficiale”, s-a discutat despre soarta sa în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. „Aşa am aflat că un partid dintre cele două aflate la guvernare a vrut să mă schimbe. Acel partid cred că mi-ar vinde şi organele. Nu e greu de intuit care e, însă celuilalt partid se spune că i-a plăcut ce am făcut în Deltă. Ăsta n-ar trebui să fie post politic şi deocamdată nu e. Poate singurul…”, ne-a mai declarat Liviu Mihaiu.