Mihai Ghimpu a publicat pe blogul sau un interviu reprodus de Ziaristi Online si insotit de urmatorul comentariu:
Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) va fi reconstituită după alegeri şi are şansa să obţină mandatele necesare pentru a alege preşedintele ţării, a declarat în cadrul unui interviu acordat Agerpres, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care asigură în prezent interimatul la preşedinţia Republicii Moldova.
Alianţa pentru Integrare Europeană s-a despărţit strategic, în timpul campaniei, dar partidele membre se vor reuni în numele principiilor care au dus prima dată la constituirea AIE, a afirmat Mihai Ghimpu. Miza acestor alegeri este Estul sau Vestul, trecutul sau viitorul, Europa sau… în afara Europei, a mai declarat Mihai Ghimpu.
AGERPRES: Campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie este pe sfârşite. Care sunt impresiile generale despre această campanie? Cum se desfăşoară în comparaţie cu cele precedente?
Mihai Ghimpu: Campania este pe sfârşite, dar nu s-a terminat. Lupta electorală continuă, pentru că această săptămână va fi decisivă. Nu în schimbarea radicală a intenţiilor de vot, dar cu siguranţă în ceea ce priveşte întărirea opiniilor de vot şi mobilizarea la urne. Suntem conştienţi că noi, Partidul Liberal, dar şi Alianţa pentru Integrare Europeană, suntem pe trenduri crescătoare, dar această şansă trebuie să fie fructificată până la capăt. Trebuie să ne mobilizăm electoratul, să îl aducem la vot, să luptăm pentru fiecare vot anticomunist sau necomunist. Rămânem la obiectivul stabilit: AIE câştigă majoritatea, dar luptăm acum pentru cele 61 de mandate în Parlament. În ceea ce priveşte Partidul Liberal, vă asigur că va face o figură foarte frumoasă şi peste aşteptările unora la alegerile din 28 noiembrie.
AGERPRES: Care este miza alegerilor din 28 noiembrie pentru Republica Moldova?
Mihai Ghimpu: Miza este Estul sau Vestul, trecutul sau viitorul, Europa sau… în afara Europei. Asta vor avea de ales cetăţenii Republicii Moldova şi ei înţeleg tot mai bine asta. Noi trebuie să îi convingem pe cetăţenii noştri, cei care cu mare răbdare susţin eforturile noastre, că Republica Moldova trebuie să îşi reia locul în familia europeană, de care este legată prin valori şi principii. Nu trebuie să uităm nici pentru o clipă că viitorul nostru european se construieşte, în primul rând, aici, la noi acasă. Lupta pentru integrare se dă şi se câştigă în Republica Moldova. Tindem spre Uniunea Europeană şi pentru faptul că purtăm o amprentă istorică dificilă. De aceea, anume acum, este momentul să ne eliberăm definitiv de trecutul comunist şi să ne mobilizăm pentru ceea ce urmează de acum încolo. Spiritul european, modul de a gândi şi regulile europene se instalează treptat în viaţa cetăţenilor noştri. Drum înapoi, spre dezastrul pe care l-am avut timp de 20 de ani, nu există. Podurile spre trecut sunt rupte. Partidul Liberal, ca membru al AIE, are şansa de a aşeza R. Moldova ferm pe drumul european, iar Partidul Comuniştilor trebuie să piardă orice şansă de a mai guverna vreodată.
Integral la Ziaristi Online
Mult succes Moldova !