MONAHUL Savatie: "Opoziţia" de la Chisinau calcă pe cadavrele băieţilor pentru a ajunge mai sus

Opoziţia a început vînătoarea băieţilor din primele rînduri

Ieri coaliţia partidelor de opoziţie a organizat la Chişinău o conferinţă de presă. Principala grijă a opoziţiei este sa-şi scape pielea şi să-şi mai adauge vreun procent două după renumerarea voturilor. Pentru aceasta ei s-au dezis încă o dată de protestatarii din primele rînduri. Şi nu doar că s-au dezis, dar au început vînătoarea lor pentru a-i da pe mîna justiţiei.

Preşedintele PLDM s-a lăudat că are 60 de ore de filmări din piaţă pe care le va pune la dispoziţia poliţiei pentru a-i identifica pe toţi cei implicaţi în acte de violenţă. Opoziţia încearcă tragerea la răspundere individuală a participanţilor la evenimentele din 6-7 aprilie.

Culmea nebuniei este că opoziţia acum se luptă cu Voronin să-i demonstreze că nu avea voie să elibereze protestatarii reţinuţi. Probabil vom ajunge să vedem cum opoziţia va deschide un birou în care turnătorii vor putea raporta despre fiecare persoană pe care au văzut-o cu o piatră în mînă sau cu o brichetă.

Aşa o “opoziţie” îi trebuia lui Voronin!

Între timp morţii ies din beciurile securităţii unul după altul. Un băiat frumos de la Soroca, în vîrstă de 26 de ani, a fost luat ieri de părinţi în sicriu vidat, deoarece era mort de 9 zile. Am zis-o şi o repet: cred că în prima şi a doua noapte au fost ucişi cîteva zeci de băieţi, iar alţii cîteva sute vor muri în următoarele săptămîni din cauza hemoragiilor interne. Majoritatea dintre ei sînt cei din primele rînduri. Nimeni dintre politicieni nu se gîndeşte la ei şi la familiile îndurerate. Dimpotrivă, se suie cu picioarele pe cadavrele lor sfinte pentru a ajunge mai sus.
https://savatie.wordpress.com/

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova