Părintele Bartolomeu s-a întors acasă, de la Viena, pentru a aștepta în anticameră chemarea Domnului la El. La Cluj, în inima Ardealului, s-a oprit după o lungă călătorie şi o viaţă dăruită Domnului și semenilor lui. A devenit aici unul de-al nostru nu pentru că aducea cuvântul Domnului, ci pentru că ne-a spus încă de la început: Omul este măsura omului, nu Dumnezeu. Să faci bine semenilor, să-ţi îndrepţi iubirea şi ajutorul spre ceilalţi pentru ca să găseşti mântuirea…
A avut o inimă „trasă pe roata” sufletului românesc. A pătimit o viaţă întreagă din cauza acestei dominate a caracterului său de dac liber şi neînfrânt. “Nu vă lăsaţi umiliţi!, ne spunea Părintele când noi ne prosternam unei Europe consumeriste care ne dădea cu băţul peste degete. Ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitîndu-se că dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi datorită comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă”.
Nu ştiu câţi politicieni l-au ascultat atunci când a spus aceste cuvinte, dar şi astăzi cred că ar trebuie să oprească din atitudinile slugarnice şi închinăciunea faţă de bunăstarea fără valori a unui vest European.
“Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem trataţi ca nişte “balcanici”, uitîndu-se că suntem la nordul Dunarii şi că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, şi dacă am face? Alexandru Paleologu spune că, la urma urmei, chiar daca am fi balcanici n-ar fi nimic ruşinos în asta. Platon, Aristotel şi Sofocle au fost balcanici. Iar eu aş adăuga: toată doctrina teologică a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizaţie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii şi principesele Bizanţului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de păduchi şi râie”.
Politicianul trebuie să fie ca un stetoscop, spunea Părintele amintind-şi de instrumentele studenţiei sale, un om care stă cu urechea lipită de sufletul poporului nostru.
Sfârşitul lumii… când vor dispărea cărările dintre casele noastre