AMBASADORUL ROMAN LA VATICAN e mai catolic decat PAPA si ii face program si lui Daniel si lui Benedict. Cine ii permite sa-si depaseasca prerogativele

Mai intai sa aflam cine este Marius Lazurca:
Timisoreanul adoptat de Arad, preferat de Mona Muscă (fosta Dana)
Lupta pentru un post de secretar de stat devine din ce in ce mai acerba, dar si mai plina de surprize. Daca pana mai ieri Aradul era reprezentat de o singura persoana pentru ocuparea unei astfel de functii, iata ca un alt aradean – prin adoptie si natura functiei detinute la nivelul judetului – este promovat spre o astfel de demnitate. (…)
Marius Lazurca ne-a declarat ca nu a stiut despre aceasta nominalizare, pe listele Partidului Democrat, dar ca a fost intrebat de ministrul Culturii daca doreste sa i se alature in minister.
“Mi-a spus ca functiile sunt repartizate pe baza unui algoritm politic, dar ca, daca accept, va avea grija de acest aspect. Nu imi doresc sa intru intr-un partid pentru a primi functii. Nu doresc sa-mi targuiesc convingerile. Domnia sa mi-a declarat ca stie de cata apreciere ma bucur din partea unor oameni ca Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, si ca ar dori sa lucreze cu mine. Sincer, eu nu prea cred sa am vreo sansa…”, ne-a declarat Marius Lazurca. (…)
Marius Lazurca are o concurenta serioasa pentru functia de secretar de stat.
Reprezentanti ai PUR l-au consultat pe IPS Daniel, mitropolitul Moldovei si al Bucovinei, care a recomandat un tanar lector universitar de la Facultatea de Teologie Bucuresti, cadru didactic cu studii facute in Franta si Elvetia.
Pentru functia de secretar de stat la Culte se vehiculeaza, de asemenea, numele lui Radu Preda, teolog clujean propus de IPS Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Clujului, cat si al eruditului teolog Cristian Badilita, care traieste la Paris.
Mihaela OzarcheviciObservator / VirtualArad.net / ianuarie 2005]

Marius Lazurca este membru al:
“INSTITUTULUI INTERCULTURAL TIMISOARA”
Institutul Intercultural Timisoara (I.I.T.) este o organizatie non-guvernamentala autonoma, non-profit, cu activitate culturala, civica si stiintifica, fara scopuri politice, care accepta si promoveaza valorile si principiile Consiliul Europei in materie de interculturalitate. I.I.T. a fost infiintat in 1992, cu sprijinul autoritatilor locale din Timisoara si al Consiliul Europei. Institutul Intercultural Timisoara a fost implicat activ in mai multe proiecte ale Consiliului Europei:
Democratie, drepturile omului, minoritati: aspecte culturale si educative;
Toti diferiti, toti egali – campanie impotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului si intolerantei; Educatie pentru o cetatenie democratica

Fundatiei “A Treia Europa”
Domnul Marius Lazurca, MA & PhD. in istorie-antropologie al Universitatii Paris IV-Sorbona va coordona din punct de vedere stiintific si administrativ activitatile Centrului de studii comparate central si sud-est europene. Acest centru reuneste programele de cercetare si publicare ale Fundatiei a Treia Europa. De asemenea, responsabilitatile domniei sale cuprind pregatirea unui plan de finantare pentru acest centru, precum si demararea unei strategii de parteneriat responsabil cu institutii publice din domeniul cultural. Marius Lazurca a beneficiat de o bursa de studii a Open Society Institute la Ecole Normale Superieure, Paris.
Cu sprijinul Retelei Polirom publica revista A treia Europa.

Ambasadorul Marius Lazurca: Papa Benedict doreste sa vina in vizita in Romania
28.06.2009
Agerpres

Papa Benedict al XVI-lea doreste sa vina in vizita in Romania, onorand astfel invitatia adresata de presedintele Traian Basescu, insa acest lucru este fezabil numai dupa o vizita a PF Daniel in Italia si la Vatican, care sa adreseze Sfantului Parinte o invitatie si din partea BOR, a declarat intr-un interviu acordat AGERPRES, ambasadorul Romaniei pe langa Sfantul Scaun, Marius Gabriel Lazurca.
“In ceea ce priveste orizontul de timp, lucrurile sunt greu de precizat in momentul de fata; cert este ca noi putem conta pe bunavointa Sfantului Parinte, pe dorinta lui sincera ca aceasta vizita sa se poata produce; asadar pe dorinta tuturor sa se intruneasca in cel mai scurt timp cu putinta toate conditiile care ar face posibil acest eveniment Astfel, eu sunt increzator ca lucrurile vor evolua in sens pozitiv intr-un termen rezonabil”, a subliniat ambasadorul Lazurca.
El a aratat ca invitatia BOR pentru Suveranul Pontif de a veni in Romania a fost intarziata dupa ungerea PF Daniel, avand in vedere ca dialogul ecumenic nu a reprezentat principala prioritate pentru inceputul de mandat al noului patriarh roman.
“E limpede ca prioritatea absoluta a Preafericitului Daniel este aceea de a-si formula un program de actiune pentru BOR in Romania si, in al doilea rand, in concertul celorlalte biserici ortodoxe. Dialogul ecumenic, fara indoiala important pentru actualul patriarh, care este un expert al acestui domeniu, este o prioritate, insa nu atat de importanta ca prima pe care am mentionat-o”, a aratat ambasadorul roman pe langa Sfantul Scaun.
“Ma astept ca o eventuala invitatie adresata Suveranului Pontif de catre BOR sa intervina dupa o eventuala, dorita, vizita a Patriarhului Daniel la credinciosii romani din Italia, vizita pastorala pe care o consider foarte utila. Si in marja careia s-ar putea produce si o intalnire intre cei doi intaistatatori ai celor doua biserici, ocazie cu care s-ar putea discuta si despre eventuala vizita in Romania a Suveranului Pontif”, evidentiaza oficialul roman.
Intrebat in legatura cu momentul vizitei PF Daniel in Italia si la Vatican, ambasadorul Lazurca nu a precizat data cand ar putea avea loc, insa a lasat sa se inteleaga ca este posibila intr-un termen apropiat.
“In urma corespondentei cu Patriarhul, pot sa confirm interesul zilnic al Preafericitului pentru romanii din diaspora. O concretizare a acestui interes este vizita care va incepe peste doua saptamani, in Franta, o vizita pastorala, dar care are si un interes politic.
“Exista o asteptare foarte entuziasta pentru o eventuala vizita patriarhala in Italia in mijlocul credinciosilor ortodocsi romani, pe care ii cunosc din proprie experienta. Pot confirma ca Patriarhul Daniel este asteptat la Sfantul Scaun, ca se bucura de o notorietate extrem de pozitiva, ca o persoana cunoscuta care a frecventat mediile curiei romane si care se cunoaste personal cu actualul Suveran Pontif”, a declarat pentru AGERPRES ambasadorul roman.
Totodata, el a tinut sa arate ca vizita papei Benedict al XVI-lea in Romania nu va semana neaparat, ca semnificatie, cu cea a Papei Ioan Paul al II-lea din 1999. “Ar fi o vizita a unui alt pontif, primit intr-o tara care si-a schimbat profilul politic, de catre o Biserica Ortodoxa, in opinia mea, mai pregatita sa faca fata provocarilor modernitatii; o vizita, asadar, care va avea o alta configuratie si care, pentru a fi pregatita, solicita un efort imaginativ diferit, nu mai mare sau mai mic, de cel consacrat pregatirii primei vizite pontificale in Romania”, spune reprezentantul Romaniei la Sfantul Scaun.
Pe de alta parte, potrivit ambasadorului Lazurca, afectiunea aratata Romaniei de catre Sfantul Parinte se bazeaza pe “constientizarea suferintelor prin care Biserica Catolica din Romania a trecut in perioada comunista, hranita de asemenea din gratitudinea fata de slujitorii Bisericii Catolice care au ramas fideli Scaunului Sfantului Petru in ciuda persecutiilor”, dar si pe “interesul special pentru dialogul ecumenic manifestat de BOR” si pe “vocatia naturala a Romaniei de a fi in interiorul UE un stat membru cu o sensibilitate apropiata de pozitiile Sfantului Scaun pe anumite teme specifice”.
Invitatia adresata de presedintele Traian Basescu in septembrie 2006 Suveranului Pontif de a vizita Romania a avut acordul fostului patriarh Teoctist, iar conform cutumei, invitatia adresata de Biserica Ortodoxa Romana trebuie reinnoita si de noul patriarh Daniel.
Presedintele Traian Basescu a mentionat cu ocazia vizitei sale la Vatican din septembrie 2008 faptul ca a discutat cu Patriarhul Daniel despre invitatia pentru Sfantul Parinte Benedict al XVI-lea, insa aceasta nu a fost reinnoita in lipsa unui acord din partea Sfantului Sinod al BOR.
Sursa: Epoch Times

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova