Bunul Parinte Justin a fost operat de urgenta pentru o fractura la sold. Sa ne rugam pentru insanatosirea grabnica a Sfintiei Sale!

Părintele Iustin Pârvu a fost operat la Clinica de Ortopedie a Spitalului Judeţean Constanţa

Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ţării noastre, a fost operat, în această dimineaţă, de urgenţă, la Clinica de Ortopedie a Spitalului Judeţean Constanţa. Arhimandritul a suferit o fractură de şold iar medicii au fost nevoiţi să-i fixeze oasele cu o placă şi şuruburi. Cadrele medicale spun că, deşi are o vârstă apreciabilă, 93 de ani, a trecut foarte bine peste intervenţia chirurgicală. Imediat după operaţie şi-a revenit, a stat de vorbă cu doctorii iar acum este atent monitorizat. De săptămâna viitoare va începe recuperarea pentru a putea merge normal. Părintele Iustin s-a născut în anul 1919, în satul Poiana Largului din judeţul Neamţ. La doar 17 ani intră ca frate la Mănăstirea Durău. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, iar după război îşi petrece 16 ani prin închisori. Între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, părintele construieşte în localitatea Petru Vodă, din judeţul Neamţ, o mănăstire şi se stabileşte aici. Părintele a ajuns la Constanţa şi urma să sfinţească astăzi locul viitoarei mănăstiri ridicate la Poarta Albă, în cinstea foştilor deţinuţi politici de la canal, martirizaţi în perioada 1949 – 1953.

Autor: Madalina Pavel / ReporterNTV

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Bunul Parinte Justin a fost operat de urgenta pentru o fractura la sold. Sa ne rugam pentru insanatosirea grabnica a Sfintiei Sale!”

  1. Iustina Bacosca says:

    Sa-i dea Dumnezeu multa sanatate!

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova