Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au statdegeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut partechiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă.Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazematădotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu alMinisterului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu treiani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate decercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-afost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred- şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
„Teroriştiimei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar dupăevenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezlegmisterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul bloculuiRomarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea,dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreiaacţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari.Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din – pe atunci -colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu.
Au trecut de-atunci 20 deani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, aîngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi,anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot ParchetulMilitar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarzăde mătrăşire a dosarului Revoluţiei.

20 de ani de muşamalizare a adevărului

Amaflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povesteaconfruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ alprocurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte dinfirimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori înuniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea,(procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus ofilă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii:
„Pefondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor teroriştişi al lipsei de comunicare – cooperare între formaţiuni, subunităţi sauunităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21,o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comandacpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academieinr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acelobiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei,care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte – «terorişti».Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str.Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilulGeorge Roncea. Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţimilitari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care sepresupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din parteadinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionatcă blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate,atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curteainterioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii aucomunicaţii directe.
Fără ca vreuna din cele două grupuri demilitari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despreprezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire,s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fărăa se recunoaşte.
Schimbul intens de focuri a creat, din păcate,pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilulrespectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostăconsistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“.Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şidistrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zileleurmătoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorulblocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existândconvingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“.
Dacătoate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagranteparascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciunrezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct,„civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel devårf procurorii militari au fost conduşi – două decenii – ori decretini congenitali, ori de cretini diversionişti.

Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“

ÎnTimişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 demorţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. – 49 de morţi,599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ aprodus până în ianuarie 1990 – 1142 de morţi, 3138 de răniţi.
Manevrarăzboiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteripolitice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de faptputerea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la ieşirea înstradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretuluiromån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi aiGRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul luniidecembrie.
Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) acuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţistructurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia deInformaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM(Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor dinstrăinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală,susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi deKGB.
Reţeaua rusească – „emanaţii“ revoluţiei – plasa strånsă cuputere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pestrăzile Bucureştiului.
Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se devictime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut degarda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretuluiRomåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara cătreobiectivul real al Moscovei – perestroika gorbaciovistă.
Activarea„teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în carese dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrulfostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

Înnoaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrulsimbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, aavut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe dinRomânia. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării,se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală.
MizaPuterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia carereprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţiacovârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles -confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axeisimbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a începutdiversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centralăa Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei.
Numai în acest loc s-auînregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 derăniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toatepoziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor lanivel naţional în jurul CC-ului. Piaţa Palatului cu balconul CC-ului adevenit prima scenă a ţării. O scenă clasică de tip italian, cum sespune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-unsingur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populaţiaţării constituia publicul din sala naţională de teatru, căruia i secomută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR.Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateş, redactor-şef adjunct alredacţiei Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV,apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omeniedintr-o familie de Patrioţi. Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat,cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ceblestemăţii apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm căIliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceauşescu trădaseidealurile comunismului şi ale socialismului ştiinţific. După ce şi-afăcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune laCC, pentru a se adresa mulţimii din balconul Comitetului Central. MihaiBujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în PiaţaPalatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fuseseanunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a intrat în emisie după ora17.30. La foarte puţină vreme de la apariţia carului TVR, au început săse audă primele focuri de armă.

Schema desfăşurării militare din jurul CC-ului

Înzona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina şi a hotelului AtheneePalace, erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură)- după cunoştinţa mea, unitate de infanterie. În zona străzii Oneşti şia flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective aleUM 01060 (marcate cu „b“ în figură) – după cunoştinţa mea, unitate decercetare în dispozitivul inamicului. În faţa fostului sediu al CC alPCR, precum şi între CC al PCR şi Palatul Republicii şi între CC al PCRşi blocul „Romarta“, erau desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu„c“ în figură) şi plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două punctede prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinulMuzica şi un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat îndispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026. Apărarea CC al PCR peparcursul a trei zile fiind o situaţie dinamică, s-au produs deplasăriale efectivelor de militari, astfel că figura este numai unaorientativă. Pe figură (foto 1) mai apar şi punctele de foc ale„teroriştilor“, răspåndiţi în zona hotelului Athenee Palace, în PalatulRSR, Institutul de proiectări şi în blocul „Romarta“.
ComitetulCentral, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o partede sediul Direcţiei a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de aşa-numitulBloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945,în zona zero a Capitalei, o construcţie gigantică, formată din douăcorpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevăratăcazemată ce domina Piaţa Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care seîntinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şia fost locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai semnificativedintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.

Contactul direct cu „teroriştii“

Dindata de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineaţa, ieşisem pe străzi,împreună cu cåţiva prieteni, şi trecusem prin tot ce se putea trece,reuşind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniserăfocurile de armă în zona centrului, participasem la aşa-zise acţiuni descotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem dinhotelul Union, unde executasem o astfel de acţiune, şi mă aflam petrotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic,cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperişul blocului.
Unuldintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd cevaneinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost căteroriştii se predau sau cam aşa ceva. Am apucat să văd cum unul dintrecei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiştilor sau alparaşutiştilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd sătragă rar, la „foc cu foc“, în direcţia noastră, a celor de jos. Uniiau luat-o la goană ţipånd, alţii s-au tråntit la pămånt ori s-au pititcare unde a putut. Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşcăsemi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintăanume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare,vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către blocîmpreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåţiva soldaţi care sepitiseră în scara blocului şi am urcat în mare viteză, pe scări, pånăpe acoperişul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul,pe care-l abandonaseră, şi am găsit amplasamentul de tragere, situatchiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedeaca-n palmă atåt jos, în Piaţă, cåt şi pe acoperişul ComitetuluiCentral. Soldaţii au început să spargă la întåmplare uşile de pepalier, în speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu,împreună cu încă trei soldaţi şi cu tånărul rănit la picior, am coboråtpe scări înapoi.
La etajul doi, a izbucnit deodată în faţa noastră orafală, am dat înapoi şi am văzut ţåşnind dintr-un apartament treioameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scarape care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-amoprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura lacapătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri dearmă. Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentuldeschisese crăcanele puştii-mitralieră pe care o căra cu el, cuintenţia de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nusuntem pe cåmp, la instrucţia tragerii, drept care grupul nostru s-ainstalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei terorişti.
Situaţiase prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriştilor“, cei trei, decare ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, fiind pitiţi peun culoar care traversa blocul de la o scară la alta, şi la mijlocscara, inaccesibilă şi pentru noi, şi pentru ei.
Deasupra noastră,la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldaţi însoţiţide un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi.Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practiccomplet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin treiTAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nuexistă nicio cale de ieşire pentru cei trei „terorişti“ cu care aveamsă intrăm curånd într-un „dialog“ încins.
În apartamentul din careizbucniseră teroriştii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisemşi în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartamentlocuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, darportabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notaţii greudescifrabile, două hărţi mari şi o carte despre Elveţia, plină desublinieri fine.
Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima,mai mare, era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion foartefin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseulde la graniţa Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu,la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea şi însemnări cu cernealăvizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem înapartamentul „teroriştilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant şiavea o gamă de frecvenţe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Ammai găsit şi fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 şi14.54.46 şi cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume – „Marinescu Dragoş“şi interioarele „261“ şi „551“ însoţite de cuvåntul „secţia“. Maiexista şi eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflauurmătoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen,Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat+318842“.
În toată casa erau teancuri de mucuri de ţigări. O partedin ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelaltedădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curţiiinterioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate peacea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noştri.

„Teroriştii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

Înblocul respectiv – fost sediu al Ministerului de Interne – se aflau unnumăr de apartamente conspirative şi erau depozitate – pe långă hărţi,aparate radio, indicative codate, – arme, muniţii şi materialeincendiare – o logistică pregătită pentru marea scenă a lansăriidiversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile“, cum zicea IonIliescu.
Cu cei trei „terorişti“ cu care m-am confruntat m-amvăzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, deaproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şisoldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să sepredea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituimîn ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pelângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spredimineaţă, cei trei combatanţi – „teroriştii“ – au dispărut utilizând ogură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, lasubsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit gravpe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctelelor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii„echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăităatunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunoscblocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fiputut evapora „teroriştii“. Am oferit apoi toate datele procurorilormilitari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetatsubsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiatunghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii“ aveauposibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu autras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cinevacare trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconulCC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşiunghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permislichidarea cu uşurinţă a acestora.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

ReprezentanţiiParchetului Militar care susţin că nu au probe care să certificeexistenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalulSamoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar,ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe,pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar.
Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriştilor“ eraplătită de un anumit Vidraşcu Octavian, a cărui semnătură se găsea încartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scaraA a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert,unei instituţii, iar cel care plătea întreţinerea era, mai mult casigur, un cadru conspirat.
Pentru cei de la procuratură era o joacăsă afle cărei instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cumobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale căreiinstituţii erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit înapartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, faţăde alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupeleteroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintremisterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţiiconspirative care au servit drept baze tactice şi logistice„teroriştilor“. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat pånă ce s-ainstalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre ceicare au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptăadevărul, ca şi mine.
Să nu pierdem speranţa. Procurorii ParchetulMilitar, cei plătiţi cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 anişi, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea întrenoi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză şiDan Voinea, vom afla şi noi, pulimea, adevărul – adevărat…
Scris de George Roncea
CURENTUL PDF    

• Share
• Tweet
• Pin
• Email