Victor Roncea Blog

“Harul este apa vie care astampara setea sufletului (nu toate apele astampara setea), apa sfanta care spala si curateste sufletul de rugina si rautatea pacatului; alifia sfanta care vindeca durerea si suferinta sufletului; focul sfant care arde spinii patimilor si topeste gheata inimilor impietrite sub vraja raului. Cerul nu cade pe pamant, dar isi trimite roua si ploaia binecuvantata; harul e roua si ploaia cerului in sufletele credinciosilor. Soarele lumineaza, incalzeste si rodeste pamantul; harul e soarele sufletului. Dumnezeu este izvorul, samanta vietii; harul este izvorul cel viu al vietii duhovnicesti, samanta cea vie a slavei ceresti, painea de intarire, luminare si desavarsire a vietii dumnezeiesti in om. Harul este seva aceea sfanta si datatoare de viata, care trece din vita in mladite, din maslin in ramuri, din Hristos in crestini, ca sa le dea puterea vie de crestere, de inflorire si rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui marginite, ca sa se sfinteasca si sa se desavarseasca, face, lucreaza harul, prin puterile lui nemarginite.”
Pr. Ilarion V. Felea

Pentru comenzi accesati https://Atitudini.com/

Video cu Parintele la Apologeticum
Parintele Mitropolit Bartolomeu Anania: “O mare ispravaduhovniceasca”

Primul volum, subin­ti­t­u­lat Pre­gatirea, aparut la Edi­turile Crigarux si Man­a­s­tirea Petru Voda, este urmat acum de cel de al doilea, subin­ti­t­u­lat Curatirea, pen­tru care mi s’a cerut o pre­doslovie. Pre­gatirea si Curatireasunt, de fapt, cele doua mari etape suitoare ale vietii sidesavar­sirii duhovnicesti, asa cum au fost ele puse in ran­duiala decatre marii lor trai­tori, potrivit Sfin­telor Scrip­turi sipro­pri­ilor experiente.

Autoruleste un exce­lent cunosca­tor al tex­telor bib­lice, pe care leordoneaza in func­tie de planul gen­eral al car­tii, dar si altra­di­tiei rasaritene. Dar nu asupra lor vreau sa ma opresc.Eru­di­tia patris­tica si splen­doarea incur­si­u­nilor hermeneu­ticel-ar indemna pe citi­tor sa creada ca se afla in fata unui tratat deteolo­gie aca­d­e­m­ica, sobra, elab­o­rata la rece si redac­tata cuacri­bie ter­mi­no­log­ica, ceva de genul scrier­ilor dog­mat­ice alePar­in­telui Staniloae. Sur­priza vine din paginile sau para­grafele incare autorul adopta un ton colocvial,viu, patetic, insu­fletit siinsu­fleti­tor, ca si cum le-ar spune catorvapri­eteni sositi pe neast­ep­tate la masa lui de lucru: – „Hai sa vaspun ce-am scris astazi”, alter­nand lec­tura cu parafrazari ver­bale,totul fiind insotit de o masur­ata ges­tic­u­latie pas­torala. De abiaatunci iti dai seama ca ai in fata o carte de predici sau, cel putin,de med­i­tatii pub­lice, pe care Preo­tul Ilar­ion Felea le-a alca­tuitdupa tex­tul unor tahi­grame, asa cum facea, la vre­mea lui, Sfan­tulIoan Gura de Aur.

Asociereaaces­tor doua nume nu e nici intam­pla­toare si nici exager­ata, chiardaca pas­trarea pro­por­ti­ilor se impune. Geniul unuia si tal­en­tulceluilalt pot sta ala­turi si prin sfar­si­tul lor tragic, vecin cumar­tir­iul. Ceea ce insa il apropie pe Felea de Sfan­tul Ioan (pecare, dupa toate prob­a­bil­i­tatile,si-l luase ca model) este suflul ora­toric, dinam­ica ideilor sical­dura expre­siei, acea revarsare a inimii, calda, in spumeletoren­tilor mintali, curg­ere a Duhu­lui Sfant spre laun­trul fiin­teitotale a celor ce asculta. Daca nu e de mirare ca marele Ioan eraras­platit cu aplauze in bis­er­ica, sunt abso­lut con­vins caascul­ta­torii Par­in­telui Felea de abia se stapaneau sa nu o faca,multumindu-se sa-l ova­tioneze printr’o lacrima a bucuriei duhovnicesti.