Sedinta importanta a CSAT

COMUNICAT DE PRESĂ
(23 iunie 2008)
REF: Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Miercuri, 25 iunie, a.c., începând cu ora 12.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse:
Informare privind participarea Armatei României la operaţii în afara statului român, în anul 2007. Aprobarea forţelor şi mijloacelor Armatei României ce vor fi puse la dispoziţie în anul 2009 pentru a participa la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară şi de tip coaliţie, în afara teritoriului statului român;
Avizarea proiectului de lege privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării şi forţele armate străine pe teritoriul României;
Analiză privind securizarea frontierei României în contextul integrării euro-atlantice a României – riscuri şi vulnerabilităţi înregistrate la frontierele ţării;
Raport referitor la riscurile în domeniul transporturilor navale generate de disfuncţii ale sistemelor de management al securităţii;
Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;
Programul de dezvoltare a infrastructurii rutiere şi feroviare a României;
Raport referitor la vulnerabilităţile în sistemul de control al operaţiunilor comerciale cu armament convenţional de natură a afecta siguranţa naţională a României.

Departamentul de Comunicare Publică

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova