- Uncategorized
Familia Eminescu si Ortodoxia (II) – Profesorul Nae Georgescu ii pune la punct pe cei fara nici un pic de rost: "naţionalistii creştini rezonabili"
“Credinta zugraveste icoanele-n biserici…”Familia de maici şi călugări Dintre feţele bisericeşti din familia lui Eminescu, doi fraţi ai Ralucăi au fost călugări (Calinic şi Iachift, acesta din urmă fiind stareţ) şi trei surori ale ei au fost călugăriţe – toate la mânăstirea Agafton (Fevronia, Olimpia şi Sofia) -, o altă soră a ei, Safta, având o fiică pe nume Xenia care s-a călugărit de asemenea la Agafton. Raluca a mai avut un frate laic, pe Iorgu, şi o soră de asemenea laică, Marghioala. Avem de-a face, aşadar, cu o familie profund religioasă – şi cu o mânăstire, Agafton, unde Eminescu copil era ca acasă între mătuşi.Cea mai importantă este maica…
-
Familia Eminescu si Ortodoxia – cu fotografii rare ale tatalui, mamei, fratilor si surorilor, a matusii sale calugarite si a unchiului sau staret
„Atâta foc, atâta aur / Atâtea lucruri sfinte / Peste întunericul vieţii / Ai revărsat Părinte” Afis Eminescu (JPG, 372 kB) Descarca » Anul 2009 a fost declarat de eminescologi “Anul Eminescu” pentru ca se implinesc 120 de ani de la moartea sa. De ziua sa, astazi, au loc mai multe evenimente in tara si in Bucuresti, printre care lansarea volumelor XV-XX din seria manuscriselor lui Eminescu, la ora 11, la Academie, un omagiu si o slujba ortodoxa la mormantul “Romanului Absolut”, la ora 14.00, si conferinta “Legea lui Eminescu”, la Facultatea de sociologie, la ora 16.00, cu participarea reprezentantilor noului curent al eminescologiei, profesorii Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Constantin Barbu,…
- Uncategorized
Credinţa lui Eminescu (I) – cu o fotografie rara dupa un portret in ulei al mamei lui Mihai Eminescu, Raluca
În ultimul timp este pus în discuţie creştinismul lui Eminescu – din partea unor tineri care se declară creştini fervenţi (“practicanţi”), iubitori ai lui Eminescu şi informaţi. “Eminescu şi creştinismul”, este un astfel de text care neagă, categoric chiar, posibilitatea de abordare creştin-ortodoxă a vieţii şi operei lui Eminescu, încheindu-se astfel: “Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin (deşi va fi avut în comun cu creştinismul – în resorturile intime ale personalităţii sale – acuitatea metafizică, intuiţia organicului, reverenţa faţă de tradiţie sau vocaţia mărturisitoare). Dar Eminescu rămâne Eminescu, aşa cum a fost. Geniul artistic (mai ales pe fondul de dezangajare religioasă al modernităţii) poate să-şi asume…
- Uncategorized
Dna Aspazia Otel Petrescu: Apostolul Eminescu, fratele din inchisoarea comunista – Aviz celor fara de rost
Fosta detinuta politic Aspazia Otel Petrescu, arestata pentru convingerile sale anticomuniste in iulie 1948, torturata, condamnata la munca silnica, cu detentie grea in penitenciarele Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni, Botosani, Jilava si Arad, eliberata dupa 14 ani, in iulie 1962, ne face o marturisire impresionanta despre rolul lui Eminescu in inchisorile comuniste si dupa eliberare, in Romania de ieri si azi.Din valul ce ne bantuie De lunga vreme imi tot cad sub ochi tot felul de studii care de care mai pertinente, care imi ridica intrebari tulburatoare si pline de amaraciune. Nu pot sa nu ma jelesc cand observ cum se demoleaza valorile ce le consider imuabile si cat de…
- Uncategorized
LEGEA LUI EMINESCU – Conferinta publica – 120 de ani de la ucidere
„Atâta foc, atâta aur / Atâtea lucruri sfinte / Peste întunericul vieţii / Ai revărsat Părinte”. Catedra de Sociologie a Universitatii din BucurestiFundatia Pentru RomaniaRevista VEGHEA va invita la conferinta publica LEGEA LUI EMINESCU “Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a taranei, ci iubirea trecutului?” 15 ianuarie 2009, Ora 16.00 Anul Mihai Eminescu – 120 de ani de la ucidere – Lansarea editiei speciale VEGHEA si a paginii https://www.mihai-eminescu.ro/ Cuvant de deschidere: Dan Puric Participa: Prof Theodor Codreanu, Prof Nae Georgescu, Prof Constantin Barbu, Prof Gheorghe Ene, Prof Ilie Badescu Amfitrion: Prof Marian Preda Decan al Facultatii de Sociologie Str Schitu Magureanu Nr 9,…
- Uncategorized
Radu Gyr: BALADĂ PENTRU EMINESCU
Te-au slăvit în cărţi şi în poemeŞi te-au înălţat iconostas,Ca să fulgeri tânăr peste vreme,Cu vecii de cremene sub pas. Te-au văzut voevodând voroave,Ciobănind genune şi zăpezi,Potcovar de fum bătând potcoaveNegurilor strânse în cirezi. Te-au crezut gigantic Sfarmă-PiatrăCare sparge piscul viforos,Şi fierar înfierbântând pe vatră,Mările călite sub baros. Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.Şi-au cules, din pana ta, blesteme,Viscole şi răzvrătiri în cer. Ci, netrebnic, eu adulmec zării,Paşii tăi pe unde te-au fost dus,Şi-nsetat pe drumurile ŢăriiDibui urma ta de blând Iisus. Caut picurii de sânge, neşterşi încă,Ai crucificării pe furtuniŞi sărut lumina lor adâncăŞi-i ating cu mâini de rugăciuni. Trist Iisus cu umbra de…
- Uncategorized
Razboiul nevazut al lui Eminescu
„Credinta zugrăveşte icoanele’n biserici”Eminescu, a carui zi se sarbatoreste maine, este poetul national al Romaniei. Gresit! Eminescu nu este numai atat. La 20 de ani de la momentul 1989, cand s-au implinit 100 de ani de la uciderea “romanului absolut” – cum ii spunea Tutea -, iata, putem dezvalui public mult mai multe despre necunoscutele “Dosarului Eminescu”, despre razboiul nevazut dus de militantul nationalist Mihai Eminescu pentru visul sau, facerea “Daciei Mari”, sub semnul lui “J(esus) CH(ristus) D(aco) Romanorum” (cf manuscrisului 2292, f.38.r).La 120 de ani de la anul eliminarii fizice a ganditorului national – dupa ce, deja, la 33 de ani, fusese ucis civil: arestat, bagat la nebuni si…
- Uncategorized
Parintele Dosoftei de la Putna pentru Adolf Codrescu: "Credinta unui om tine de verticala". Maica Benedicta: Eminescu între credinţă şi cunoaştere
Doamne-ajuta. Imi cer iertare ca revin la un subiect atins tangential, aflat in afara interesului principal al acestui grup de discutii. Dar a lasa un neadevar sa treaca drept adevar este o forma de minciuna. Iar departarea de la adevar este cauza profunda a multor pacate (inclusiv a avortului).Intr-un mesaj de acum cateva zile a fost comparata ortodoxia lui Hahnemann, cel care a pus bazele stiintifice ale homeopatiei, cu cea a lui Eminescu, ca argument facandu-se trimitere la articolul domnului Razvan Codrescu aflat la adresa https://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/02/eminescu-i-cretinismul.html. In afara intelegerii ca soarta in vesnicie a lui Eminescu apartine judecatii lui Dumnezeu, concluzia autorului articolului este ca “Eminescu n-a fost un credincios…
- Uncategorized
Adevărul despre Eminescu – la 120 de ani de la ucidere. Duşmanii lui Eminescu sunt duşmanii României
2009 este anul deşteptării, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o sută şi douăzeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oară însă, circumstanţele reale ale morţii sale sunt puse în discuţie publică iar conturul activităţii sale politice şi jurnalistice este luat în calcul pentru a desluşi dispariţia sa abruptă. Puţină lume ştie cum a murit Eminescu: lovit în cap în timp ce cânta “Deşteaptă-te române”!Manualele şcolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici “amănunte” continuând perseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică. Cine sunt aceia care perpetuează falsul şi alimentează mituri mincinoase pe…
- Uncategorized
Noua Generatie, generatia neasteptata, despre Anul Eminescu si pseudoelitele intelectuale
Eminescu: DoinăNu pot începe restituirile Eminescu fără a posta poezia sa reprezentativă, Doină (şi nu Doina, cum greşit crede criticul literar Nicolae Manolescu). Din păcate, această capodoperă a literaturii române a avut o soartă nedreaptă. Interzisă de regimul de ocupaţie comunist până în 1989, acuzată, după aşa-zisa înlăturare a acestui regim, că ar exprima xenofobia poetului, că ne-ar putea împiedica accesul în NATO şi alte elucubraţii de acest fel. De altfel, în 1990 ideologul kominternist Paul Cornea decreta că nu mai avem nevoie de Eminescu, Lucian Boia propunea demitizarea lui, ca si domnişorica Ruxandra Cesereanu, care a descoperit un lucru extrem de grav: că Eminescu este un „naţionalist aproape mistic”…


