Victor Roncea Blog

de Lelia MUNTEANU
Au răsărit primele stele. E încă 29 septembrie, e seară şi va fi dimineaţă (după cum socoteşte zilele Cartea Bereshit, prima a Torei – Cartea Genezei). Am intrat împreună în anul 5769 de la Facerea Lumii. Rosh Hashana (Anul Nou) e o sărbătoare sfântă a evreilor şi – spre deosebire de noi, care petrecem cu seninătate, ba chiar în euforie, hotarul dintre anul vechi şi cel ce stă să vină – e pentru ei un prilej de îngândurare. Nu degeaba Anului Nou i se mai spune şi „Iom ha-Din” (Ziua Judecăţii) sau „Iom ha-Zikaron” (Ziua Amintirii). În cele două zile de Rosh Hashana fiecare om trece prin faţa Tronului Judecăţii lui Dumnezeu. Pentru păcatele pe care le-a săvârşit împotriva credinţei – pentru încălcarea vreuneia dintre Cele Zece Porunci biblice, dar şi a vreunora dintre celelalte 613 porunci rabinice – aşteaptă să fie iertat de El. Însă pentru păcatele pe care le-a săvârşit împotriva semenilor, iertarea trebuie să i-o dea semenii lui. E motivul pentru care, în cele zece zile până la „Iom Kipur” (Ziua Iertării), oamenii se caută, se întâlnesc şi se desluşesc unii cu alţii. Între Ziua Judecăţii şi Ziua Iertării e o punte îngustă, pe care credincioşii o trec cu un sever examen de conştiinţă.
În seara asta nu mai întind pâinea în sare, ci o înmoaie în miere, iau bucăţi de măr şi le înmoaie în miere, urându-şi un an bun şi dulce. Mâine dimineaţă, pe 30 septembrie, îşi vor umple buzunarele cu firimituri şi se vor duce pe malul celei mai apropiate ape, ca să le împrăştie simbolic, cum ar împrăştia păcatele care s-au adunat peste an.
Azi şi mâine îşi spun unul altuia „Le-shana tova tikatevu ve tehatemu” (Să fiţi înscrişi şi pecetluiţi în cartea vieţii). La sfârşitul praznicului de „Iom Kipur” îşi vor ura „Le-shana haba bi-Yerushalayim” (La anul, la Yerushalayim).
Există poveşti multe şi ziditoare despre căinţă în spiritualitatea iudaică. Se spune, de pildă, că sunt unii într-atât de silitori şi dornici de iertare, încât încearcă să-l păcălească şi pe Dumnezeu, pocăindu-se preventiv înainte de-a păcătui. Se mai spune că, dacă porţile rugăciunii se întâmplă să ne fie închise, porţile pocăinţei – niciodată. Rabinii învaţă că, dacă vedem un înţelept păcătuind, trebuie să fim siguri că nu se va însera peste păcatul lui, că nu va trece ziua şi se va căi. Când rabbi Akiva era întrebat de fiii lui sufleteşti când e vremea prielnică pocăinţei, obişnuia să răspundă: „Înaintea morţii”. Dar, pentru că nu putem şti nici ceasul, nici clipa, trebuie să ne căim zilnic.
Un an dulce, fraţilor noştri care au îmbrăcat veşmintele sărbătorii, un an dulce şi nouă, şi tuturor celor pe care-i iubim. Să ne îngăduim unii pe alţii sub candelabrul acestei lumi. Să ne amintim de Dumnezeu, ca şi El să-Şi amintească de noi. Shana tova!