Ultimele zvonuri despre persoana pregatita sa-i ia locul profesorului Birsan, caruia ii va expira mandatul in data de 16 decembrie 2013, arata ca aceasta este judecatoarea Iulia Motoc, de la CCR (foto sus la GDS), insa inainte de aceasta, atunci cand s-a pornit dosarul abuziv la DNA impotriva sotilor Birsan, persoana agreata era fosta procuroare comunista Monica Macovei (membra de onoare si membra fondatoare a asociatiei homosexualilor din Romania – ACCEPT , sponsorizata in principal de miliardarul George Soros – nota red. – vezi si foto via Wikipedia). Cititi in continuare scrisoarea adresata Comisiei senatoriale de ancheta, demers care reprezinta o premiera europeana tragica, si anume un judecator al CEDO acuza statul care l-a propulsat in functie de terorizarea sa si a familiei sale, in scopul de a fi debarcat din functie cu ajutorul unor institutii aservite, pentru ca in locul sau sa fie adusa o persoana obedienta politic.
Sorin Roşca Stănescu ne va mai oferi surpriza unor poziţii interesante, eliberate de constrângerile “disciplinei de partid”. Senatorul se va prevala de faptul că îndatoririle sale de parlamentar sunt, mai întâi, faţă de alegători. Aşa să fie!
In volumul “Cei dintai vor fi cei din urma” autorul reia firul conflictului manifestat intre Romania si Pactul de la Varsovia, intrerupt in primul volum in anul 1978, si il continua pana in prima saptamana a lunii decembrie 1989.
Alcătuirea unui raport asupra comunismului după metode comuniste a stârnit reacţii în toate categoriile de intelectuali şi, evident, la toţi cei interesaţi de adevărurile netranzacţionabile ale istoriei unui popor. Raportul noului Roller a devenit astfel o sursă de ample, profunde şi amănunţite dezbinări într-o societate care şi aşa tânjeşte după linişte sufleteasca şi răgaz. Tinta falsificatorilor istoriei nationale a fost stravezie de la bun inceput pentru cei care s-au confruntat cu antecesorii lor, fostii locatari ai Hotelului Lux din Moscova: “Cine controleaza trecutul, controleaza viitorul. Cine controleaza prezentul, controleaza trecutul”.
Nimănui nu pare să-i mai pese de români atunci când întreprinde ceva, nici celor care ar trebui sa ii apere, din jurul Romaniei pana in inima ei, sfasiata de hoardele maghiare, nici politicianului demagog (o tautologie…) care face un partid ori o noua facţiune, nici ideologului care, pe post de agitator public, face scandal pentru standarde duble, nici antreprenorului care se decide să lanseze o afacere pentru un venit cat mai rapid si cat mai mare, nici celor ce croiesc politicile şi legile în fabrica de legi a statului, şi cu atât mai puţin autorilor acestui bizar Raport “Tismaneanu”, care au dezlănţuit urgii şi umori negre în România cu atâtea vertebre fracturate tocmai de jocul politicianist al ultimilor 20 de ani. Am întreprins o direcţie nouă prin care încercăm să facem dovada că sunt destui celor care le pasă de români şi de adevărul istoriei lor, nu de „adevărul” lui Tismăneanu şi a celor ca el privitor la istoria românilor. Si aceasta o veti vedea in curand. Si aici este marele rol al istoriografiei romanesti, al istoricilor romani.
Între adevărul lui Tismăneanu şi adevărul românesc în istorie este o prăpastie pe care nu vor putea s-o treacă nici unii dintre cei ce s-ar îmbrăţişa cu Tismăneanu. Tismăneanu şi cei ca el, ale căror scrieri probează poziţionarea lor când la remorca sistemului când în locomotiva lui, sunt nefericiţi focari ai celei mai hodorogite maşinării politice dintre cele care s-au ilustrat de-a lungul veacului care tocmai a apus. Aceasta este comparabilă doar cu maşinăria infernală a nazismului şi de aceea responsbilitatea pentru cele două holocausturi: cel antievreiesc şi cel roşu contra neamurilor creştine, revine acestor două megamaşini diabolice şi celor care le-au slujit cu crezurile lor, cu ideile, cu scrisul lor, care rămâne drept ceea ce este, o mărturie definitivă care ni-i va deconspira mereu, fără odihnă, pe agenţii mari şi mărunţi ai monstruoaselor megamaşini ale terorii în veacul al XX-lea. Aceasta este explicaţia pentru febra lui Vladimir Tismăneanu de a se situa în fruntea tuturor comisiilor de control ideologic al conştiinţei publice din România. La baza acestei frenezii este frica de adevăr, căci acesta este cumplit, este monstruos şi nimeni nu-l va putea întoarce pe dos cum întorci o mănuşă oricât de teribile vor fi resursele şi de întinse reţelele mistificării. În cele din urmă adevărul popoarelor va triumfa, iar lucrul acesta îl ştie şi Tismăneanu si toata haita din jurul lui, speriata acum ca va pierde controlul asupra fabricii de minciunii, care va da faliment si ii va lasa pe drumuri, dupa cum deja a inceput sa se intample.
Acesta e motivul pentru care l-au si atacat din rasputeri pe istoricul american Larry Watts, cel care, prin adevarurile lui, dovedite fara putinta de tagada cu documentele extrase din arhivele CIA, provoaca mari gauri, ca de tun, in mantia neagra pe care au aruncat-o falsificatorii istoriei asupra Romaniei. Invazia de stafii ale kominternului care s-a abatut asupra Romaniei odata cu reinstalarea lui Tismaneanu in Primaverii a reusit sa se infiltreze, pana azi, ca o armata de virusi, in maruntaiele organismele statului si in cele politice, in special ale PDL, pe care il credeau vesnic, creand adevarate aripi sovietice in structurile atacate sistemic si generand borelioza la toate nivelele. Statul de azi a ajuns aproape in ultimul stadiu al bolii, pentru ca “boala nu a fost detectata sau tratata corespunzator de timpuriu”. Caci da, vorbim de atacul capuselor asupra Romaniei.
Mi-aduc aminte cum un domn foarte puternic la care tin si pentru care am mare consideratie m-a chemat intr-un loc special rugandu-ma sa-i fac eu schema Retelei. M-am uitat la el putin siderat. O groaza de servicii ale tarii aveau aceasta posibilitate. Si totusi, nu o faceau. I-am spus ca e foarte simplu: luati toti bursierii Soros si ai Colegiului Noua Europa al lui Andrei Plesu, ONG-urilor satelite Soros si GDS, neo-nomenclaturistii ICR, membrii GDS si toti saltimbancii, “liderii de opinie” si pseudo-ziaristii care le fac pantofii si apoi suprapuneti plansele de celuloid cu numele lor cu cele din organigramele Dvs si ale centrelor de formare/manipulare a opiniei publice. Si faceti ca Ceausescu cu agentii Moscovei. Om cu om.
Iar cartea lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, printre altele, releva si tehnica folosita de predecesorii SRI si ingrengatura agentilor rasariteni si a mostenitorilor lor directi, acum “occidentalizati”. Cartea doctorului Larry Watts ofera reteta. Antidotul la boala capuselor. De aceea este si atat de urat de toti “ideologii de serviciu ai unei lumi in declin”.
In aceasta ultima (sper) referire la clanul bulibasei Tismaneanu voi analiza una dintre liniile sale de atac la adresa profesorului Watts, incercand sa ii stimulez pe cei care trebuiau sa deseneze pana acum Reteaua, cu calculatoarele lor ultraperformante, sa apese, odata, pe butonul corect, inainte ca virusii introdusi in sistem sa paralizeze tot mecanismul.
Tismaneanu dixit:
“La Banca Nationala a Romaniei se lanseaza un volum menit sa prezinte regimul Ceausescu drept unul patriotic, subminat continuu de conspiratii externe. Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior. In felul sau, independent a fost si Enver Hoxha.”
Se pare că Larry L. Watts, şi cartea lui, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, sunt pentru dl Tismăneanu un fel de Lord Voldemort la patrat, si pe invers, bineinteles. Adica, “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”.
Pare la fel de clar ca Tismaneanu încă nu a citit cartea pe care o pune la zid, un lapsus despre care a mai boscorodit si anterior, cu o jumatate de gura, pe “platformele” ungro-ruse care il gazduiesc. In buna traditie bolsevica, Tismaneanu condamna “stiintific”, “ca la raport”, o lucrare monumentala – vorba colonelului Charles W. Van Bebber – fara a o fi citit-o. E drept, are cam multe pagini pentru un tip atat de ocupat cu condamnarile in masa. In cazul citat mai sus, Tismăneanu ignoră voit o recenzie a unui acolit de-al sau, citat anterior pe blogusorul lui, si care subliniaza in mod clar diferenta extraordinar de mare observata de profesorul Watts între politicile externe şi interne ale României.
De fapt, cei care au participat la prezentarea de la Banca Nationala – inclusiv tovarasul lui Tismaneanu, ofiterasul Liiceanu – stiu ca profesorul Larry Watts a dedicat o parte din alocutiunea sa si cel putin doua planse, din cele proiectate pe ecranul din spatele academicianului Mugur Isarescu, chiar acestei probleme.
Cu toate acestea, dl Tismăneanu insistă asupra faptului că – “Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior”.
În cazul în care aceasta neintelegere reprezintă pur şi simplu o lipsa de memorie a domnului Tismăneanu sau a ofiterasului de plumb Liiceanu, atunci el isi poate corecta cu uşurinţă eroarea pe blog. În cazul în care aceasta reflectă insa o deficienţă morală, atunci el nu va face nici o astfel de corecţie, menţinandu-si distanta fata de adevăr, aşa cum il ştim.
Interesant, Tismăneanu il echivalează pe Enver Hoxha cu Ceauşescu, drept un lider comunist cu un regim independent similar. Daca tot il aduce in discutie Hoxha, ca o autoritate (cel putin folosindu-se de la ca exemplu) Rollerica Tismaneanu ar trebui sa ia in considerare si cea a gandit Hoxha despre Ceausescu. Romanii, decreteaza Hoxha, sunt “talentati” in a atrage chinezii “in unele actiuni de conciliere cu ceilalti revizionisti” si au “cea mai mare grija pentru a nu ataca imperialismului american si revizionistii de azi chiar si cu un singur cuvant”, in timp ce mentin “relatii foarte prietenoase cu marele renegat Tito” si cu “imperialistii americani si alti imperialisti”. Extras din Enver Hoxha, Reflections on China: Part 1: 1962-1972 Extracts From The Political Diary, Vol. 1 (1979), paginile 71, 79.
Mai mult, romanii (sau Romanii, cum apare in cartea lui Hoxha, conform regulilor limbii engleze) au convins Beijingul sa “puna deoparte aspectele ideologice” si sa accepte “marele pericol” de “reapropiere cu imperialistii americani” (Americani 🙂 ) si cu “Titoismul” [Hoxha (1979), paginile 103-104]
Conducerea lui Ceausescu, se plange Hoxha mai departe, a actionat ca o “codoasa” pe langa chinezi, americani si iugoslavi, “distribuind de la unul la altul propuneri chipurile ‘cu cele mai bune intentii'” in timp ce “dezvolta o politica externa si interna clar anti-marxista”. [Hoxha (1979), paginile 108, 499 si, de asemenea, pag 550-551, 573, 586-587, 590-591, 653-655, 661,667.]
Conform liderului albanez cu care Tismaneanu incearca cu disperare sa-l asocieze cu omologul sau roman, Ceausescu nu a fost numai o “portavoce” a “imperialismului american” dar si motorul principal care a generat subversiunea ce a avut ca rezultat final reapropierea Chinei de Statele Unite!
Ca profesor de politologie cu licenta intr-o universitate a regimului comunist “ilegal si ilegitim”, la fel ca diploma lui, neechivalata in Statele Unite, ar trebui sa aiba mai mare grija cu astfel de exemple pe scari, inainte de a le fi citit…
Ii lasam pe cititorii nostri sa judece singuri daca acest comportament “reprobabil” descris de Hoxha (si, in aparenta, asumat si de Tismaneanu) a fost atat de reprobabil pentru Romania si pentru politica internationala, in general, si daca viata in Romania acelei perioade – anii ’70 – poate fi comparata cu cea din Albania, celebra in lume pentru “lupta ei pentru pace si contra imperialismului” prin planul cincinal “omul si cazemata” (aici puteti sa discutati si cu parintii).
Tipic scolii sale preferate care consta in a modifica istoriografia conform agendei politice, Tismaneanu isi prezinta adeseori dorintele drept fapte si se refera apoi la ele citandu-si propria “autoritate”. Vedeti atatea exemple de referinte ad nauseum la orientat-politicul sau “Raport Final” cu care se impopotoneaza, si de al carui continut este responsabil, citat apoi de el insusi ca o “autoritate” istoriografica. Ad nauseum, cum v-am spus… Desigur, Tismaneanu ar putea fi iertat pentru interpretarile sale eronate privind trecutul. La urma urmei, el nu e istoric…
Ar putea fi iertat, daca ar fi doar eronate si nu si rauvoitoare. “Fara ura si fara partinire”, a fost raspunsul dat de Biserica Ortodoxa Romana condusa de regretatul Patriarh Teoctist chiar a doua zi dupa aparitia primei dintre multiplele versiuni ale Raportului “Final” asupra Romaniei (Vezi si analogia cu vorba de pe vremea lui Ceausescu – “Victoria Socialismului” asupra Capitalei).
Pe langa acestea, la fel de intrigante sunt si interpretarile sale asupra unor evenimente mai recente, la care nu doar a fost martor dar pe care le-a mai si manipulat prin presa, cand a avut ocazia, pe unde a fost angajat, de la “Jurnalul National” al dlui Voiculescu la “Ideile in Dialog” ale dlui Vintu (doi “buni moguli” atunci cand platesc pe cine trebuie).
De exemplu, ca sa ne apropiem de vremea neo-kominternistilor, Tismaneanu afirma, cu emfaza:
“Se uita cu stupida nosalanta ca in 1999, ca ministru de externe, Andrei Plesu a jucat un rol decisiv, impreuna cu presedintele de-atunci, Emil Constantinescu, in orientarea politicii externe spre NATO…”
Si acum vin eu cu cateva amanunte in exclusivitate, despre “rolul decisiv” si “orientarea” dlor Plesu si Constantinescu, “prietenii” de azi ai dlui Basescu, care, dupa cum il prezinta aproape zilnic presa rusa, este… “portavocea imperialismului american”! 🙂 . “Prieteni” de care trebuie sa te fereasca Domnul…
In realitate, nici Plesu, in hainele sale noi de ministru de externe, nici presedintele Constantinescu, nu “au orientat Romania catre NATO” in 1999. Cum ma ocup m-am ocupat timp de peste 15 de ani chiar de politica externa, pot sa spun cu certitudine ca, de fapt, intre “vechii” membri NATO, Romania era deja faimoasa pentru obtinerea in interior a sprijinului unanim al fiecarui partid si partidulet parlamentar – de la stanga la dreapta – inca din noimebrie 1993, de la “Declaratia de la Snagov”, care a stabilit integrarea in NATO ca prioritatea numar 1 a tarii. In 1996, Romania era recunoscuta de ofiterii Statele Unite responsabili, ca fiind cea mai activa si entuziasta participanta a Parteneriatului pentru Pace – anticamera NATO in vreme, dupa cum, poate, va mai amintiti. [Pentru documentare, recomand, de exemplu Commanders Mark R. Shelley – John P Norris, “NATO Enlargement: The Case for Romania,” Central European Issues (Summer 1997) pag 98-105, articol publicat prima oara in Proceedings, publicatia U.S. Naval Academy din Annapolis, in acelasi an sau The Defense Institute of Security Assistance Management Journal – In Celebration of 125 Years of the United States and Romanian Diplomatic Relations, vol 28, no 3, 2006 sau NATO’s EASTERN DIMENSION – US, NATO, Romania and the Wider Black Sea Region – lucrarea si site-ul coordonate de mine si realizate de Fundatia Pentru Romania in parteneriat cu Serviciul Roman de Informatii si Centrul de Geopolitica al Universitatii Bucuresti pentru Summitul NATO de la Bucuresti, 2008]
Peste acest consens general si exceptional ce nu se regasea in nici una dintre celalate tari candidate, intrarea in NATO era sustinuta de cea mai mare majoritate a populatiei vreunui stat din fostul “bloc sovietic”, in fiecare sondaj de opinie realizat dupa 1993. Singurii care s-au impotrivit activ intrarii in NATO au fost acei putini nationalisti romani care au respins tipul de santaj rusesc mascat in haine evropenesti, la care a achiesat mult laudatul de catre Tismaneanu domn presedinte Constantinescu si a sa Zoe Petre, atunci cand, sub pretextul accederii in NATO, a semnat Tratatul ticalos cu Ucraina, cedand pentru prima oara in istoria Romaniei, printr-o simpla semnatura, provinciile romanesti rapite prin Pactul Hitler-Stalin (plus Insula Serpilor) pentru a caror eliberare au luptat si murit zeci de mii de eroi ai Romaniei, la ordinul Maresalului Antonescu, de la a carui ucidere se implinesc, chiar astazi, 1 iunie, 66 de ani.
Ca sa revin la favoritii lui Tismaneanu, Plesu si Constantinescu, trebuie subliniat ca, de fapt, cei doi aproape erau gata sa rateze si ultima sansa a Romaniei de a intra in NATO, desi aceasta s-a intamplat probabil si din motive legate de incoerenta si incompetenta crasa a Conventiei Democratice. Oricum, sub regimul Constantinescu-Plesu, Romania a cazut de la una dintre principalele favorite aflate in cap de lista in aprilie 1997 – in urma eforturilor administratiei de pana la acel moment si aici este de mentionat rolul central pe care l-a avut in acest proces mult-hulitul de catre Tismaneanu general Ioan Talpes, pe care Constantinescu, exact din acest motiv, l-a si mentinut ca sef al SIE si dupa venirea sa la Cotroceni, in noiembrie 1996 – pana la aproape ultimul loc (cu exceptia Macedoniei si Albaniei), la plecarea rusinoasa a lui Constantinescu, in 2000. De dragul corectitudinii pe care in ciuda tuturor evidentelor Tismaneanu nu o poate respecta (decat daca este politica), trebuie amintit ca Romania a intrat in NATO sub PSD, in anul 2004. Ce sa-i faci? Asta e adevarul! [Vezi pe aceste teme si Sean R. Kay, NATO and the Future of European Security (1998), pag 102 si Thomas S. Szayna, NATO Enlargement, 2000-2015: Determinants and Implications for Defense Planning and Shaping, RAND Corporation (2001), pag 21.]
Analisti militari americani au relatat in mod corespunzator eforturile considerabile ale Romaniei pentru integrarea in NATO, in perioada 1994 – 1997, care au castigat respectul si sprijinul majoritatii membrilor NATO, cu exceptia Statelor Unite. [Vezi, in acest sens, “Romania and NATO: Membership Reassessment at the July 1997 Summit”, de Jeffrey Simon and Hans Binnendijk, Strategic Forum, no. 101, U. S. National Defense University, Institute of National Strategic Studies, February 1997.]
Da, Clinton ne-a tras clapa dar aceasta a venit dupa ce unii oficiali americani si-au exprimat chiar resentimentul ca performantele impresionante ale Romaniei de pana la summitul din 1997 de la Madrid riscau sa compromita acordul informal la care Statele Unite ajunsesera cu NATO, inca de dinainte ca organizatiei sa-si deschida portile, din 1993, cand s-a stabilit ca doar tarile membre ale Grupului de la Visegrad vor fi admise in prima runda. [De exemplu, Ronald D. Asmus, fiul unor imigranti germani ajuns adjunct al Secretarului de Stat si unul dintre artizanii extinderii NATO spre Est, amintea acestea in Opening NATO’s Door: How the Alliance Remade Itself for A New Era (2002), vedeti in special paginile 214, 216-217, 219, 222, 227-228. Impreuna cu Richard Kugler si Stephen Larrabee, Asmus a argumentat pentru sustinerea doar a statelor membre ale Grupului de la Visegrad (V4 – Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia) chiar si inainte de anuntul din 1993. Vedeti “Building a New NATO,” Foreign Affairs (September/October 1993).] Aceasta a fost viziunea confreriei lor. Iar lumea a jucat “conform planului”…
Este foarte clar ca dl (hai sa-i zic asa) Tismaneanu nu a luat parte la acest proces de integrare in NATO. Dar ca un specialist in sau pe Romania, dupa cum se prezinta, putea sa consulte zecile de studii si evaluari dedicate integrarii Romaniei in NATO din toate perspectivele posibile, ale carui autor este exact “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”: Larry L Watts.
Ca vrea sau ca nu vrea Tismaneanu, profesorul Larry Watts continua sa fie citat ca o autoritate de NATO si Armata SUA in aceste probleme. Evident, in contrast cu vederile “savantului de renume mondial” Vladimir Tismaneanu, Armata SUA tine cartea “care nu poate fi numita” a autorului “stiti voi care” in raftul celor cu reputatie inalta. Conform directorului Politicii de Securitate Nationala si Strategie a Colegiului de Razboi al Armatei SUA (US Army War College’s Director of National Security Policy and Strategy), cartea lui Larry Watts tradusa in romaneste sub titlul “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si aparuta la Editura RAO intrand in topul celor mai bine vandute carti ale anului este “obligatorie pentru toti cei interesati de Razboiul Rece si Pactul de la Varsovia [Review of English language edition (With Friends Like These) by Colonel Charles W. Van Bebber in Parameters: US Army War College Quarterly, vol. 41, no. 3 (Autumn 2011): 134-136. republicat de Ziaristi Online sub titlul With Friends Like These by Larry L Watts in Parameters, US Army’s Senior Professional Journal: “This work is more than just an exposé of Cold War intelligence secrets” »]
Astept cu incredere:
1. Munca de reparatie a distrugerilor lui Tismaneanu din partea scolii istorice nationale si a romanilor carora le pasa de adevarul istoriei lor, de la foarte muncitorii cercetatori de pe langa Biserica Ortodoxa Romana si CNSAS la marii nostri profesori de istorie si sociologie.
2. Al doilea si al treilea volum al istoricului american Larry L Watts.
In incheiere ce ar mai fi de spus decat un Good Bye, Lenin, pardon!, Tisma!
Un personaj incompatibil cu functia sa, care este protejat in Senat de Mircea Geoana de peste 300 de zile, respectiv membrul Consiliului National de Integritate Codru Vrabie, a recunoscut faptul ca a cerut date din ancheta Agentiei Nationale de Integritate vizandu-l pe tovarasul sau, Victor Alistar, inchipuit ministru al Justitiei PSD, in prezent director la “Transparency International Romania”, organizatie condusa in fapt de milionarul Marian „Mike“ Popa, fost preşedinte al Departamentului de relaţii externe al Camerei de Comerţ a Republicii Socialiste România, între 1976 şi 1983, după care, din 1988 (!) şef al Rank Xerox România, actualmente co-actionar impreuna cu Dinu Patriciu intr-o investitie “culinara”, Heritage Restaurant SA. Dovada conflictului de interese al incompatibilului Codru Vrabie, prezentata in urmatoarele foto-documente, a fost publicata recent chiar pe site-ul ANI, dar nimeni nu s-a sesizat, pana acum (nu va buluciti, doar fotograma a treia de mai jos este publica) 🙂
May 19th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
