Posts Tagged ‘MI6’

Secretul vizitei lui Basescu la Londra: O intrevedere cu lordul John Sawers, seful MI6 (corespondentul SIE), impreuna cu seful SRI, George Maior. Sa nu mai aiba incredere Traian Basescu in Mihai Razvan Ungureanu?

Preşedintele Traian Băsescu şi directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, s-au întâlnit, marţi, la Londra, cu directorul Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii (MI 6), Sir John Sawers, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava.

Potrivit acestuia, discuţiile purtate la sediul MI 6 au vizat evoluţiile actuale ale mediului internaţional de securitate.

“La invitaţia şefului MI 6, Sir John Sawers, preşedintele Traian Băsescu a fost însoţit de şeful SRI la sediul acestui serviciu. Discuţiile s-au axat pe evoluţiile actuale ale mediului internaţional de securitate”, a spus Sava, dupa cum transmite AGERPRES.

Ce observam: In general astfel de intrevederi mai au loc, dar fara stirea presei. Actualul sef al SIE, de exemplu, pe cand era proaspat ministru de Externe, s-a intalnit la Berlin cu seful BND, desi, normal, intalnirea nu figura in programul oficial si nici nu prea cadra, ca idee, cu pozitia de atunci a tanarului Ungureanu. Ulterior, cand jurnalistii au aflat, dintr-o indiscretie, tanarul ministru i-a rugat sa nu faca publica informatia. Ca regula, atunci cand e data publicitatii o astfel de informatie inseamna ca partea care a facut invitatia isi doreste sau aproba acest lucru. In cazul Basescu este de asemenea posibil sa fie vorba tot de o indiscretie, pe linie diplomatica (securistica) sau de presa. Dovada ca e vorba de o scurgere (care s-a prelins cu sau fara intentie) este ca purtatorul de cuvant al Presedintelui Romaniei a fost silit sa confirme stirea (orele 20.00) care de abia apoi a fost transmisa catre agentia nationala de stiri (in jurul orei 22:55) prin seful biroului de presa al SRI, in timp ce atat pe site-ul SRI cat si din comunicatul oficial al Presedintiei Romaniei privind vizita efectuata la Londra informatia lipseste cu desavarsire.

Ce este curios: Presedintele Romaniei s-a deplasat in persoana la sediul MI6 (supranumit “Lego Land” – vedeti foto) ceea ce inseamna ca discutiile care au avut loc au fost de o natura ultrasensibila si s-au desfasurat intr-o camera speciala ultrasecurizata.

Unde este problema?  MI6 (Secret Intelligence Service  – SIS), cunoscut si sub numele de “Firma”,  nu este institutia omoloaga SRI-ului, ci Serviciului de Informatii Externe (SIE). Sa nu mai aiba incredere Traian Basescu in Mihai Razvan Ungureanu?

Moartea unui spion. Autopsia nu a revelat cauzele mortii lui Gareth Williams. MI 6 in disputa cu Politia londoneza pentru investigarea crimei


Detalii:

Euronews: Row develops over UK intelligence expert’s death The mysterious death of a British intelligence expert at his flat in central London has reportedly led to a major row between the police and MI6.

The Guardian: The sad, strange death of Gareth Williams , The murder of an intelligence officer

Gareth Williams: the sad, fascinating death of a spy | Jonathan Freedland

Cel mai mare schimb de spioni din istoria KGB/FSB si CIA/MI 6, transat pe aeroportul din Viena. 10 contra 4: Zaporozhsky, implicat in demascarea lui Hanssen si Ames, plus Skripal, Sutyagin si Vasilenko. VIDEO plus “topless” Anna Chapman

Administratia de la Casa Alba a anuntat finalizarea cu succes a celui mai mare schimb de spioni dintre SUA si Rusia de la sfarsitul Razboiului Rece, transmite Ziare.com.

Daca presa de la noi s-a axat pe fatuca cu par rosu Anna Chapman, pe numele de fata Anya Kuscenko, presa americana specializata a reusit sa afle cine sunt cei patru care fac in greutate cat cei zece rusi eliberati de americani.

Bomba acum vine: printre acestia se afla unul dintre cei mai importanti “defectori” rusi care au lucrat pentru americani in deconspirarea celor mai daunatoare cartite rusesti din sistemul de spionaj si securitate american, personaje care au evoluat si in conjuctie cu spatiul romanesc.  Este vorba de Robert Philip Hanssen si Aldrich Hazen Ames, la capturarea carora a contribuit si fostul ofiter KGB Alexander Zaporozhsky, condamnat in 2003 la 18 ani de inchisoarea pentru spionaj in favoarea SUA.

Hanssen, dupa cum aminteste  Andrea Stone pentru portalul american AOL News, a fost agentul FBI care a sifonat secrete Rusiei timp de 22 de ani, in ceea ce Departamentul american de Justitiei a considerat “posibil cel mai mare dezastru de intelligence din istoria SUA”. La randul lui, Ames, infiltrat in CIA pana la varful diviziei care se ocupa chiar de spatiul Europei Rasaritene si al Rusiei, a transmis KGB, timp de noua ani, identitatea fiecarui agent al SUA din fosta URSS, ceea ce a dus la uciderea a 10 dintre ei. Pentru serviciile sale a primit 4,6 milioane de dolari, ceea ce l-a facut pe langa cea mai letala cartita si cea mai bine platita din istoria spionajului american.

Ceilalti trei spioni, conform surselor AOL News, sunt: Sergei Skripal, fost colonel KGB, care a expus pentru MI 6 – in incercarea acestui serviciu de a se mai razbuna pentru afacerea Kim Philby – mai multi agenti rusi din Europa, condamnat la 15 ani inchisoare; Igor Sutyagin, analist militar la un Institut de analiza sponsorizat de Canada si SUA ce functiona ca acoperire pentru activitati de culegere de informatii, implicat in scandalul privind date despre un submarin nuclear rusesc, condamnat la 15 ani; si Gennady Vasilenko, un veteran din vremea razboiului rece, implicat in recrutarea de agenti dubli in anii ’80, inclusiv in Cuba, alaturi de un agent CIA, Jack Platt (ajuns probabil acum mare pe la Langley), si care a dorit sa-si plateasca datoria de onoare.

Un alt schimb de un asemenea nivel a mai avut loc, ultima oara, in 1986, cand disidentul sovietic Anatoly Sharansky – acum un proeminent politician israelian sub numele de Natan Sharansky – a fost eliberat in schimbul a opt spioni rusi detinuti la Berlin.

Cei zece agenti rusi de azi au fost transferati la Viena, la cateva ore dupa ce au recunoscut in fata unei instante americane ca sunt agenti ai unei tari straine. Iata-i aici:

In acelasi timp, un avion a adus pe aeroportul din capitala austriaca patru prizonieri eliberati de Rusia, informeaza BBC, care prezinta pe larg intregul caz.

Avionul american a zburat apoi spre o baza aviatica din Marea Britanie, unde au coborat mai multe persoane – cei legati de MI 6. Avionul rusesc guvernamental YAK – 42 a zburat direct spre Moscova, unde a aterizat pe aeroportul Domodedovo.

Imaginile surprinse de televiziuni la Viena arata cele doua avioane asezate unul langa altul pe pista (video). Nici o persoana nu a fost inregistrata ca a intrat in Austria deoarece schimbul s-a facut pe pista. Cele doua avioane au petrecut aproximativ 90 de minute pe aeroportul din Viena.

Cei zece spioni rusi, intre care Anna Chapman, considerata o Mata Hari moderna, au fost arestati in SUA la sfarsitul lunii iunie. Avocatul Annei de la New York afirma ca aceasta si-ar fi dorit sa ramana pe unul dintre cele doua continente americane, in timp ce fostul ei sot de la Londra ii publica fotografii “topless” in News of The World. Un al 11-lea a fost arestat in Cipru, dar a fugit din tara dupa ce a fost eliberat pe cautiune, aminteste Ziare.com

Istoricii si informatiile. Profesorul Gheorghe Buzatu ne ofera cateva instrumente de descalcit tainele spionilor, de la Securitate la MI 6, CIA, MOSSAD si KGB

Spion, spionaj, spionomanie… Cariera acestor cuvinte, beneficiind de aceeaşi rădăcină, se dovedeşte şocantă. Mai ales în ultima sută de ani, când termenii respectivi – desemnând în esenţă persoana sau acţiunea de a urmări şi smulge cuiva (fără distincţie, partener ori inamic) informaţii sau documente secrete pentru a le transmite unui terţ, în cele mai diverse ţeluri (stocare, utilizare în caz de şantaj sau de război etc.) – şi-au câştigat o incontestabilă  expansiune şi, totuşi, precisă accepţiune, în mai toate limbile şi pretutindeni pe mapamond. Situaţia este de înţeles fie numai dacă avem în vedere faptul că spionajul, după cum desprindem dintr-o Enciclopedie universală standard consacrată domeniului (vezi Norman Polmar, Thomas B. Allen, The Encyclopedia of Espionage, New York, Gramercy Books, 1998, 633 p.), se reclamă ca una dintre cele mai vechi meserii din lume, originile coincizând cu însăşi apariţia omului, iar „cazurile” intervenite în răstimp, renumele multora dintre personajele implicate, cheltuielile exorbitante înregistrate, mobilurile şi consecinţele unor operaţiuni din „umbră” au provocat, cel mai adesea şi pretutindeni, veritabile şocuri de natură politică, diplomatică, militară, ştiinţifică, artistică, sexuală etc. Dacă ar fi numai atât, şi este suficient pentru a înţelege de ce mai cu seamă astăzi preocupările şi lucrările referitoare la spionaj (operaţiuni, organisme, agenţi) se află netăgăduit în vogă, la noi şi nu numai (Alexandru-Radu Timofte, Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea lumii informaţiilor secrete, Bucureşti, Editura ANI, 2004; Ioan Talpeş, În umbra Marelui Hidalgo. Rememorări consemnate de Horia Alexandrescu, I, Bucureşti, Editura Vivaldi, 2009).

Am evidenţiat doar unele motive pentru care se impune a aduce în discuţie unele dintre studiile recente referitoare la spionaj. Nu vom neglija, în prima ordine, că după abrogarea cenzurii politico-ideologice şi „deschiderea arhivelor” în 1989-1990, cercetările originale şi publicarea unor contribuţii temeinice privind informaţiile/contrainformaţiile, organizarea, evoluţia/involuţia lor, rosturile spionilor au înregistrat succese remarcabile, într-un fel nebănuite anterior. Concomitent, traducerile nu numai că au sporit considerabil, dar, realizate prompt şi judicios, ne-au oferit titluri şi autori despre fapte şi eroi aflaţi de regulă în topurile internaţionale. Nu intrăm în detalii, de vreme ce, graţie dr. Florian Banu (vezi „Caietele CNSAS”, nr. 1/2008, p. 187-220) şi dr. Alexandru Popescu (vezi Academia secretelor. Intelectualii şi spionajul. O istorie universală, 2006;  Agenţii mărturisiţi. Diplomaţii şi spionajul. O istorie universală, 2009), deţinem deja de investigaţii bibliografice cvasi-complete şi competente. În opinia noastră, rămâne în atenţia studioşilor problema de a se face – peste toate dificultăţile prezentului şi peste orice presiune a „climatului” post- 89 – o distincţie obiectivă şi corectă în cazul operaţiunilor informative de acelea de „poliţie politică” desfăşurate vreme de patru decenii „sub cupola Securităţii” de la Bucureşti.

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova