Victor Roncea Blog

“Vrea sa va multumesc pentru onestitatea cu care ati privit toata perioada asta dificila… si am vazut-o in scrisul dvs”, i-a spus presedintele Traian Basescu lui Gabriel Liiceanu la “sezatoarea” de la GDS unde a stat pe aceeasi bancuta si a fost aplaudat mai ceva ca Ceausescu de personaje monitorizate in trecut de fosta Unitate Anti-KGB – unica in Europa de Est -, pentru apartenenta lor la serviciile de spionaj maghiare si sovietice. “Sigur, multumindu-va in acelasi timp si pentru criticile facute cu bun simt si pe care le apreciez intotdeauna.” Critici facute cu bun simt. Pai Liiceanu a zis ca se leapada de Basescu ca de Satana! Intre timp o fi uitat. Sau asta era critica “de bun simt”?

In tot cazul n-am inteles de ce un Liiceanu, cu lepadarea lui cu tot, sau un Cartarescu, care a afirmat despre Basescu ca este “un om al trecutului” si “un presedinte terminat”, fac “critici de bun simt” iar ziaristii care arata ca cei doi sunt niste impostori si niste plagiatori ordinari sunt “golani de presa“. Sau e din seria plagiatorii mei sunt mai buni decat plagiatorii vostri, securistii mei sunt mai buni decat securistii vostri, mogulii mei sunt mai buni decat mogulii vostri? Asa sa fie. La fel ca si cu micul Ceausescu al domnului Basescu: dupa ce a vrut sa dea pe gratis averea Fundatiei Gojdu ungurilor – peste 3 miliarde de euro aur plus terenuri in plin centrul Budapestei -, de mana cu alt MeReU tradator, snagoveanul Tariceanu, si a aprobat si inhumarea cu onoruri “nationale” a  fascistului antiroman Nyiro Jozsef, acum e cel mai mare patriot al Romaniei, bun de presedinte! Al ungurenilor, desigur, nu al romanilor!

Dupa cum spunea si marele carturar roman Raoul Sorban (desigur, nu atat de mare ca Cartarescu ca sa auda si Basescu de el): Ceea ce a facut Ungureanu “contrazice prevederile Testamentului Gojdu. Iar acest ministru de externe… nu stiu ce experienta politica a asimilat, dar roman nu pare sa fie, asta e clar”… Pentru necunoscatori, profesorul Raoul Sorban a fost o personalitate legendara a Romaniei, care a primit titlul de “Drept intre Popoare” acordat de Yad Vashem fiindca a salvat, in vremea Holocaustului, mii de evrei amenintati cu moartea in Ardealul romanesc, ocupat de unguri. Este si profesorul, fost detinut politic, pe care a incercat sa-l capuseseze Andrei Plesu inainte de a se lipi ca un limax de Noica. Sorban i-a spus destul de sec lui Plesu ca n-are nevoie de cineva care sa-i culega scamele de pe sacou. Motiv pentru care l-a urat pe marele profesor toata viata.

Dar, de ce s-a lepadat Liiceanu de Basescu? In primul rand pentru ca nu-l mai baga in seama. Apoi, din motive de “marketing”. Daca observati datele celor doua capturi de ecran din “Adevarul” lui Patriciu veti vedea ca lepadarea lui Liiceanu s-a petrecut simultan cu lepadarea lui Cartarescu, in aceeasi perioada in care si “telenobelistul” nostru afirma ca: “Epoca Băsescu mi se pare terminată, cu bunele şi relele ei. Ca şi Emil Constantinescu, actualul preşedinte e azi un prizonier neputincios al sistemului politic românesc, corupt şi nenorocit”. Pe scurt, Basescu nu mai era la moda, deja incepuse sa scada in sondaje iar ei nu voiau sa piarda puncte pe piata din cauza asocierii lor cu un “produs expirat”.

Dar de ce il sustin acum cei doi? Pentru ca si-au facut un calcul simplu si profitabil. Dupa anuntul Curtii Constitutionale si presiunile Bruxelles-ului privind obligativitatea intrunirii cvorumului la Referendum (50% plus 1), moment in care a devenit clar ca Basescu se va intoarce la Cotroceni, profitorii tuturor regimurilor au realizat ca mai pot… profita, normal, inca vreo doi ani de pe urma “sustinerii” lor. “Postulatul lui Liiceanu” pro Basescu – “politica e ca un meci de fotbal” – intins pe la toate televiziunilor “mogulilor buni”, o sa ramana, cred, de referinta pentru filozofia si pulitologia – vorba lui Pastorel Teodoreanu – romaneasca. Undeva, intre… Platon si Ponta sau, poate, intre “metafizica si clitoris”, ca sa citez un alt clasic in viata.

De ce s-a lepadat, totusi, oficial, Liiceanu de Basescu? Pretextul a fost destul de pueril: pentru ca Basescu a spus intr-o emisiune “Nasul” de la B1 TV ca “daca Ceausescu ar fi stat la putere doar 10 ani, ar fi ramas un mare preşedinte în istoria românilor”. Si Liiceanu “n-a mai putut suporta”! Insa eu, personal, sunt foarte de acord cu Basescu. Si nu numai eu. Mari lideri ai acestei lumi – oameni care nu se adapa si nu pot trai in minciuna ca gasca prin apa, asemenea lui Liiceanu – de la Golda Meir la Ronald Reagan sau Carter sau Nixon, au spus-o raspicat: Ceausescu a fost un adevarat barbat de stat si un mare om politic la nivel mondial. In tot cazul, cel mai mare din ultimii 70 de ani. Dar dlui Liiceanu i s-a parut “cah” declaratia asta. Cu toate ca, in perioada regimului “de trista amintire”, dl Liiceanu facea naveta Bucuresti – Berlin – Paris (si retur), petrecandu-si verile la Heidelberg si revelioanele in Montparnasse, cu “disidentul” Andrei Plesu si impreuna cu familiile lor cu tot. Plesu, cel care si el si-a pus o buca acum in barca prezidentiala, desi  a fost injurat de cateva ori de Basescu (in public si privat), din simplul motiv ca “toti oamenii presedintelui” – fostii demisi de la MAE Ungureanu si Baconschi, listacul Preda si godacul Neamtu – sunt, de fapt, toti oamenii scolii de bune maniere si spionaj ruso-german “Colegiul Noua Europa”. Atentie la barca, dom’ presedinte ales si suspendat: sa nu se scufunde cu atatea cururi intelectuale!

Mi-a aduc aminte ca mamei mele i-au trebuit vreo 10 ani pana cand i s-a aprobat obtinerea unui pasaport pentru o excursie in strainatate. Si asta numai dupa aprobarea unanima a  “Comitetului Oamenilor Muncii”. Anterior, la alte incercari, niste “oameni ai muncii” nu-si dadusere incuvintarea. Si, cand a obtinut pasaportul si a reusit sa plece, a “ramas afara” – cum se zicea – instant. A ales libertatea, chiar daca aceasta s-a concretizat la inceput printr-un an din viata petrecut intr-un lagar de refugiati. Dl Liiceanu a urat atat de mult odiosul regim comunist incat de fiecare data s-a intors cuminte acasa, de la Paris sau de aiurea, din Occident, pentru a pleca apoi din nou, la fel de cuminte, la vreo bursa aprobata cu larghete de “organe”, la brat cu durduliul si nelipsitul sau tovaras de drum, in alta misiune “fenomenologica” a existentei sale de limbric.

Întrebat atunci, la momentul declaratiei cu Ceausescu din emisiunea de la B1 TV, despre implinirea a sase ani de mandat la Cotroceni, Traian Băsescu a comentat razand: “Cam multi!”. A sosit momentul sa-i spun si eu lui Traian Basescu ca, daca ramanea la putere doar opt ani si isi dadea o demisie de onoare – fara ca tara sa mai cheltuiasca zeci de milioane de euro pentru un Referendum al orgoliilor si “misiunilor imposibile” – ar fi ramas “un mare preşedinte în istoria românilor”. 10 ani sunt, intr-adevar, “cam multi”. Si, din pacate, nu spun asta razand.

Victor Roncea