Posts Tagged ‘Punctul 8 de la Timisoara’

Partidul România Unită, un proiect ratat. Dovada că un partid politic anticomunist poate avea stipulată lustraţia în Statut. DOCUMENTUL de fondare a partidul Totul Pentru Ţară semnat de foşti deţinuţi politic cu sute de ani de închisoare

George Roncea in Piata Universitatii 1990 - Foto Pascal Ilie Virgil via Roncea Ro

Fratii Roncea in Piata Universitatii 1990

Sunt vinovat. Am sperat că se poate cladi o forţă politică nouă în România. Curată, naţionalistă, apărătoare a drepturilor românilor şi luptătoare fermă anticorupţie. O forţă atât de necesară pentru o ţară aflată în derivă, după ce a fost jefuită de propriul echipaj de mercenari şi abandonată de căpitanul ei pe mâini străine. Şi sunt vinovat, poate, de doua ori. Pentru că încă mai sper. Dar nu cu “România Unită”. Proiectul Partidului România Unită (PRU) s-a dovedit a fi o glumă proastă. O suveică pentru refugiul foştilor activişti comunişti şi peremişti. Am investit ceva muncă, timp şi, mai ales, speranţă, într-o iniţiativă politică în care am fost invitat şi unde am cerut de la bun început să nu-mi fie acordată nici o funcţie. Tot ce mi-am dorit a fost să renască speranţa în redeşteptarea naţională şi pentru cei care şi-au pierdut-o. Cu regret, constat că trebuie să mai aşteptăm. După cum spuneam pe vremuri că FSN=KGB astăzi constatăm sec că PRU=PRM. Din presa naţionalistă online, FrontPress şi NapocaNews au prezentat deja cazul. Acum îmi propun să-l clasez.

În 1993, foşti deţinuţi politic martiri ai temniţelor carliste şi staliniste, ale căror pedepse, dacă la adunăm, însumează sute de ani de închisoare, au pus bazele partidului Totul Pentru Ţară (TPT), ulterior Partidul Pentru Patrie (PPP), în prezent revenit la denumirea iniţială. Printre numele sonore ale cavalerilor românismului se află şi bădia Nicolae Purcarea, cu 20 de ani de închisoare, care împlineşte azi 91 de ani. Mă bucur să prezint de ziua dânsului unul din actele fondării formaţiunii anticomuniste, ce poartă şi semnătura lui, şi pe care se poate regăsi şi dorinţa noastră de azi: de a avea un partid tânăr, fără comunişti şi fără kaghebişti. Aşa cum ne-am închipuit, în van, că ar putea fi proiectul “România Unită”. Se pare însă, că acest lucru rămâne, momentan, imposibil în România, chiar şi la 25 de ani de la căderea comunismului – eveniment istoric pe care l-am grăbit şi noi, Victor şi George Roncea, după puterile şi armele noastre.

Mă întristez că trebuie să o fac pentru a pune capăt unei dispute futile bazate pe un fals argument, al proiectanţilor Partidului România Unită (PRU), embrion politic care se dovedeşte a fi, din păcate, doar o clonă mai mică a defunctului Partid România Mare (PRM) (disecat şi expus pe galantarul politicii de Vadim Tudor şi Gheorghe Funar). Şi anume că lustraţia – impunerea celebrului Punct 8 de la Timişoara, care a fost pe firmamentul Fenomenului Piaţa Universitătii 1990 – ar fi imposibilă într-o structură asociativă a anului 2015. Foste calfe ale lui Vadim Tudor, personajul funest şi rocambolesc care a compromis până aproape de extinţie reprezentarea naţionalismului românesc, se încăpăţânează să susţină, în pofida adevărului, că lustraţia ar fi neconstituţională în cadrul unei formaţiuni politice. Aceasta deşi profesorul universitar doctor în drept Corneliu Turianu, unul dintre artizanii legilor de purificare morală a României, a explicat cât se poate de doct că “în statutul unui partid se poate preciza – fără temerea că s-ar încălca vreun principiu constituţional – că „din structurile executive şi de conducere ale partidului nu pot face parte acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului””.

Iată, aşadar, şi dovada, respectiv transpunerea în realitate a acestui enunţ:

În statutul partidului anticomunist TPT, dupa cum vedeţi în imaginile alăturate, este prevăzut negru pe alb că nu pot fi membri ai partidului cei care au avut funcţii în PCR şi cei care au colaborat cu organele de represiune ale ultimelor dictaturi ale României. Partidul a fost înregistrat legal, singura problema invocată de procurorul de şedinţă în 1993 fiind titulatura acestuia, care reproducea numele unei reprezentări politice a faimoasei mişcări anticomuniste şi anticorupţie Legiunea Arhanghelul Mihail. În cele din urma denumirea a fost schimbată în Partidul Pentru Patrie (până în 2012, când a fost reluată cea originală, anul trecut formaţiunea câştigând şi un proces cu procurorii Institutului Elie Wiesel prin care se încerca desfiinţarea acesteia). Partidul Pentru Patrie, respectiv Totul Pentru Ţară, s-a reînscris la fiecare modificare a Legii partidelor politice fiind şi azi înscris ca partid politic, conform registrului special al Tribunalului Bucureşti. Unde este, aşadar, “neconstituţionalitatea”?

Un alt criteriu de acceptare ca membru al partidului bătrânilor anticomunişti – după cum este stipulat, “discriminatoriu”, în statutul lor – este “să ai un trecut nepătat”. Nici acesta nu se aplică, după câte se vede, la Partidul România Unită.

NSF Opposition Political Rally in Bucharest

Statutul TPT si Jos comunismul in Piata Universitatii 1990. Foto: Peter Turnley – Corbis

Vedeţi şi: Doamna Aspazia Oţel Petrescu şi badia Nicolae Purcărea, martiri ai temniţelor comuniste, au împlinit 91 de ani. La Mulţi Ani! »

Résolution 1481 (2006)1 Nécessité d’une condamnation internationale des crimes des régimes communistes totalitaires

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova