-
Vocatia sacrificiului. Generalul Ratko Mladici s-a predat ca sa intre Serbia in UE
Elita serviciilor speciale sarbe a stiut unde le este eroul, in toata aceasta perioada, si l-a si protejat, cum se cuvine. Iar elitele serviciilor occidentale au stiut ca sarbii stiu dar, cum se face in familie, le-au respectat decizia de a nu-l preda. Presiunea politica a triumfat insa, pana la urma. Arestarea generalului a fost o predare de sacrificiu, in continuarea misiunii vietii sale, pentru interesul national si bunastarea propriei natiuni.
- Uncategorized
Radovan Karadzic fara barba
Fostul sef politic al sarbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, inculpat pentru genocid, urmeaza sa faca joi prima sa aparitie publica dupa multi ani, avand in vedere ca apare in fata TPI (Tribunalul Penal International). Audierea a fost programata pentru ora 14.00 GMT. In schimb, Karadzic pretinde ca a fost inselat de SUA, cu care ar fi facut o intelegere ce prevedea sa nu fie extradat catre tribunalul pentru fosta Iugoslavie.Acuzatul a fost incarcerat in zorii zilei de miercuri in centrul de detentie al TPI la Scheveningen, cartierul balnear al Hagai. Potrivit Agerpres, judecatorul olandez Alphons Orie urmeaza sa detalieze cele 11 capete de inculpare, pentru genocid, crimei de razboi si…
- Uncategorized
Adevaratul si falsul site al lui Radovan Karadzic – Dragan Dabic
Agentia de stiri Adnkronos si cotidianul Il Tempo au afirmat azi nici mai mult nici mai putin dacat ca fostul lider sarb, care se ascundea sub o identitate falsa, avea acte de identitate “emise si eliberate” in Romania. Cuvintele “emise si eliberate” sugereaza cititorilor si telespectatorilor italieni ca insasi autoritatile romane ar fi fost complice la ascunderea unui criminal de razboi. In realitate, totul este o minciuna sfruntata, o noua lucratura impotriva Romaniei, scrie colegul meu George Scarlat in ZIUA de maine. Italienii au facut o confuzie intentionata intre Romania si orasul sarbesc Ruma, ceea ce face referire si la romi/tigani. Deranjant este ca si multe posturi de “informare” din…
- Uncategorized
Porcaria sacrificarii lui Karadzici
Liderul sarb Radovan Karadzici s-a nascut la Petnjica, in nordul Muntenegrului. Tatal sau facea parte din organizatia cetnicilor, grupul monarhic iugoslav care a luptat impotriva instaurarii regimului comunist iugoslav a lui Tito. Radovan s-a mutat la Sarajevo, in Bosnia-Hertegovina, pentru a studia psihiatria, intre anii 1975-1976, urmand si un stagiu in SUA. Iubitor de poezie, s-a apropiat de scriitorul nationalist sarb Dobrica, acesta incurajandu-l sa se indrepte spre cariera politica. In 1989, Karadzic s-a numarat printre protagonistii fondarii in Bosnia-Hertegovina a Partidului Democrat Sarb (Srpska Demokratska Stranka), ulterior aparandu-si pamantul si credinta in razboiul declansat pentru distrugerea Iugoslaviei si a sarbilor. In ultima perioada practica medicina alternativa si scria articole…


