“(…) El principi de la fi del règim de Ceauşescu es va produir el 16 de desembre de 1989, quan a Timişoara i coincidint amb una visita del líder romanès a l’Iràn, un pastor protestant d’origen hongarès, Laszlo Tokes,féu una crida a la desobediència civil. Tokes havia patit espionatge electrònic per part de la Securitate i com dirien en l’argot dels espies, “estava en nòmina”. La prudència de Ceauşescu i la seva actitud cap a Tokes s’inscrivien en una pràctica utilitzada des de feia diversos anys: els sospitosos i els dissidents eren vigilats per la Securitate -la majoria de les vegades de forma molt visible perquè ells ho sabessin- però no eren arrestats. El cas més rellevant a Romania, és el de Silviu Brucan qui després de criticar clarament a Ceauşescu per la seva política i ser el responsable dels disturbis de Braşov de 1987, va obtenir un passaport per poder anar als EUA, a la Gran Bretanya o la Unió Soviètica. Després del seu retorn al país, es va convertir en el coautor de “La carta dels 6”, on es criticava l’immobilisme del règim, però no va ser arrestat només va ser posat sota residència vigilada als suburbis de Bucarest.
Curiosament, a la ciutat de Timişoara s’hi va produir per aquelles dates un increment sobtat de “turistes” de nacionalitat hongaresa i soviètica, la majoria agents dels respectius serveis secrets, sense que encara cap autor hagi aclarit quines foren les finalitats de tan sobtada presència d’agents dels serveis secrets hongaresos i soviètics. La crida del pastor Tokes va fer efecte i de sobte una multitud es concentrava primer al voltant de la seva casa i després a la seu del Comitè local del PCR, que va ser assaltada per alguns incontrolats provocant així la intervenció de les unitats locals de la Securitate que van intentar dispersar als congregats amb gasos lacrimògens mentre procedia a detenir una part dels assaltants. Si be és cert que la manifestació fou dissolta, quasi de forma immediata se’n produïa una altra davant de la catedral ortodoxa de la ciutat (copiant les manifestacions que havien fet els germano-orientals a Leipzig de la tardor de 1989 per protestar contra el govern de Honecker), els manifestants marxaren pel centre de la ciutat enfrontant-se de nou a les forces de seguretat que també altra vegada, dissolien la manifestació. Aquell mateix dia començaren a escampar-se per tota Romania rumors sobre les matancesque s’estaven produint a Timişoara, fet abonat per Radio Europa Lliure, que era escoltada per bona part dels romanesos. (…)”
Utilizarea acoperirii de „turist“ de către ofiţerii KGB, GRU şi armata sovietică a fost de fapt impusă de la Moscova în tot blocul sovietic în mai mult de şase ocazii între 1956 şi 1987.
“Am colaborat cu Mirela în numeroase situaţii similare cu cazul Romoşan şi o consider o jurnalistă de o cinste ireproşabilă. Nu mai vorbesc de talentul investigativ dovedit cu asupra de măsură”, scria Vladimir Tismăneanu pe blogul său despre fosta jurnalistă Mirela Corlăţean, cea care i-a acuzat atât pe Petru Romoşan cât şi, mai ales, pe regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania, că au colaborat cu Securitatea. Tismăneanu, care a condus o Comisie prezidenţială plină de impostori, a formulat şi un Raport în care astfel de acuze fără acoperire la adresa Bisericii Ortodoxe Române abundă cu rea voinţă.
“Trebuie să fiți capabili să aveți de-a face cu oficiali care nu sunt marionete, care îți pot spune ”nu”. Deci, pentru Statele Unite, să caute doar oficiali-marionete și state-client nu înseamnă a vă servi interesele propriei voastre țări.”
Dezbateri aprinse, care s-au întins pe mai multe ore, la lansarea lucrării istoricului Cristian Troncotă, “DUPLICITARII“, care a avut loc pe 17 decembrie a.c., la Libraria Mihai Eminescu. Membri şi cadre active şi în rezervă ale CNSAS, IRR, SRI şi DSS au dialogat miercuri seara cu cărţile pe masă despre controversa “securişti-terorişti”, rolul Armatei si al serviciilor speciale sovietice în evenimentele din decembrie 1989. Dezbaterea a continuat azi, la sala ARCUB, unde ASOCIATIA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVA SI ÎN RETRAGERE DIN SERVICIUL ROMÂN DE INFORMATII a organizat conferinţa „SERVICIILE DE INFORMATII SI EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989”. Până la prezentarea acesteia, public aici o parte din discuţiile de la lansarea din subsolul Librăriei Mihai Eminescu, care au beneficiat, din sală, şi de contribuţiile notabile ale istoricilor Ioan Scurtu şi Aurel David.
După cum se stabilise în scenariul KGB-ist, încă din vara lui 1989, „schimbările din România vor fi sângeroase”, „Ceauşescu va termina rău” şi „Securitatea trebuie să dispară”. Chiar generalul Victor Atanasie Stănculescu, cel care avea să joace un rol important în lovitura de stat, a recunoscut într-un interviu că se aştepta ca „Securitatea să fie tocată”. Prin urmare, instituţia Securităţii regimului comunist din România a avut parte, în decembrie 1989, de un sfârşit sângeros, terorii revoluţionare antisecuriste declanşate în decembrie 1989 căzându-i victime numeroase cadre din aparatul de Securitate central şi teritorial. Şi nu oricum. Au fost batjocoriţi, umiliţi, bătuţi, lipsiţi în mod abuziv de libertate, au suportat torturi inimaginabile, li s-a refuzat asistenţa medicală celor aflaţi în suferinţă ori le-au fost profanate cadavrele celor asasinaţi mişeleşte. În acel decembrie însângerat al anului 1989 Securitatea a devenit „vinovatul de serviciu”, punându-i-se în cârcă toate relele – reale sau imaginare – legate de vechiul regim sau produse sub cel nou. Pe bună dreptate generalul Iulian Vlad, fostul şef al DSS spunea la o lansare de carte la Baia Mare, în 2009, că „Despre evenimentele anului 1989 şi altele pregătitoare s-au scris relativ multe şi, din varii morive, nu întotdeauna cu real interes şi bună credinţă de a servi punerii faptelor în lumina adevărului”[1].
Aşa cum rezultă din majoritatea studiilor ştiinţifice bazate pe documente şi mărturii, dar mai ales pe o judecată echidistantă, Securitatea nu a participat decât în prea mică măsură la represiunea asupra demonstraţiilor anticeauşiste din decembrie 1989. Aceasta a fost în exclusivitate problema Armatei, Miliţiei şi Procuraturii Militare. Iar Armata Română a reacţionat dur, dar perfect legal, în 17 decembrie 1989 la Timişoara pentru că unii „demonstranţi” în realitate agenţi străini foarte bine instruiţi, care îşi cunoşteau perfect misiunea, infiltraţi printre demonstranţi au atacat tehnica militară şi au provocat militarii. Şi pentru ca ironia istoriei să fie şi mai pregnantă, instituţia Securităţii a trebuit să suporte una dintre cele mai mari calomnii lansate şi susţinută de exponenţii noii puteri, şi anume aceea de „securişti-terorişti”. Şi faptul că după mai bine de două decenii de la acele evenimente, o dată cu devoalarea publică a unei astfel de propagande cu parfum de Kremlin, nici o oficialitate a statului român nu s-a grăbit, nu neapărat să-şi ceară scuze, dar măcar să recunoască minciuna şi dezinformarea la care a fost supus poporul român, denotă că încă mai avem o frică endemică de fostul mare vecin şi stăpân de la Răsărit, în ciuda faptului că ne place să ne lăudăm că suntem integraţi în NATO şi UE, ori că aparţinem de drept şi de fapt spaţiului lumii civilizate. Dar să rememorăm faptele aşa cum s-au petrecut.
Şovinismul extremiştilor iese din tenebrele istoriei
Imediat după fuga Ceauşeştilor, în 22 decembrie 1989, într-o serie de comune din judeţele Harghita şi Covasna s-au produs fapte abominabile împotriva unor cadre de Miliţie şi Securitate. După cum am menţionat la locul potrivit în această lucrare, miliţienii din mediul rural aveau competenţe şi pe linie de securitate, motiv pentru care au căzut victime propagandei antisecuriste. Cel care poartă o mare răspundere asupra faptului că a declanşat o astfel de campanie a fost Ion Iliescu. Într-o serie de localităţi din judeţele Harghita şi Covasna, în după-amiaza zilei de 22 decembrie populaţia minoritară maghiară incitată la violenţă de extremişti a atacat posturile de miliţie şi s-au pretat la crime monstruoase.
În comuna Dealu, din judeţul Harghita, formată din şapte sate şi locuită de 4000 de suflete a căzut victimă plutonierul major Liviu Teofil Chenchişan, în vărstă de 33 de ani, care ocupa funcţia de şef de post de miliţie. El, împreună cu familia sa (soţia şi doi copii minori) erau singurii români din comună. Postul de miliţie şi casa familiei plutonierului major au fost incendiate. Subofiţerul a fost scos din locuinţă şi bătut până la inconştienţă. Apoi au turnat ţuică pe el şi i-au dat foc. Soţia şi copii au fost salvaţi de o familie de maghiari. Criminalii: Nagy Istvan, Ambrus Pavel, Vass-Kiss Elod şi Nagy Imre au fost condamnaţi de Curtea Supremă la pedepse între 13 şi 18 ani închisoare. Dar în 1994 au fost puşi în libertate printr-un decret de graţiere semnat de, cine altul, Ion Iliescu, pe motiv că în timpul procesului îşi recunoscuseră faptele.
În dimineaţa de 22 decembrie 1989, ofiţerii şi subofiţerii de securitate din Odorheiul Secuiesc şi-au depus armele în fişete, conform ordinului primit de la generalul Iulian Vlad, şeful DSS. Fiind o stare excepţională, cadrele nu puteau părăsi sediul, fiind consemnate la locul de muncă. Pentru apărarea sediului, care adăpostea la parter şi Miliţia a fost adus un pluton din trupele de securitate de la Gheorghieni. După ce s-a anunţat moartea generalului Vasile Milea au început să se adune protestatari în preajma sediului Miliţiei şi Securităţii. Protestatarii au devenit violenţi, atacând depozitul de la parter al Miliţiei unde se aflau aparate video confiscate. Unii dintre protestatari chiar au reuşit să-şi recupereze obiectele confiscate legal de către organele de Miliţie. În jurul orei 16 plutonul de securitate a primit ordin de retragere în cazarma de la Gheorghieni, pe motiv că spiritele se calmaseră. În jurul orei 18:00, deci după o oră şi jumătate de la apariţia lui Ion Iliescu la postul Televiziunii române, când a rostit acele fraze mincinoase prin care incita populaţia la acţiuni contra Securităţii, în faţa clădirii Ministerului de Interne din Odorheiul Secuiesc au început să se strângă alţi manifestanţi. De data aceasta erau dominaţi de indivizi cu o ţinută atletică şi aflaţi sub influenta băuturilor alcoolice. Au atacat sediul Miliţiei şi Securităţii, au incendiat parterul şi au trecut la violenţe contra cadrelor de securitate. Locotenent-colonelul Dumitru Coman, şeful Securităţii din Odorheiul Secuiesc, perceput de localnici ca un om cumsecade, a fost totuşi scos în stradă, omorât în bătaie şi apoi aruncat în curtea spitalului. Criminaliştii care au făcut cercetările au constatat că trupul neînsufleţit nu mai avea nici un os întreg. Făptuitorii, de origine etnică maghiară, foşti informatori şi agenţi ai Securităţii maghiare AVO[2], au fost salvaţi de la pedeapsa meritată în urma demersurilor făcute de fruntaşii UDMR la forurile europene.
În 1997, rămăşiţele pământeşti ale martirului erou lt.col Dumitru Coman au fost deshumate din cimitirul din Odorheiul Secuiesc şi îngropate în cimitirul din satul său natal Rădaia, judeţul Cluj. A avut parte şi de un ceremonial militar la care au participat numeroşi militari şi civili. Iată şi un fragment sugestiv din ceea ce a reţinut ziaristul clujean Ionuţ Tene: „Au venit şi au dorit să-şi aducă omagiul la înmormântarea militară peste o sută de ofiţeri SRI şi ai fostei Securităţi comuniste, care au lucrat la protejarea identităţii româneşti din Ardeal. Ţin minte că era un frig de crăpau pietrele şi nu mare mi-a fost mirarea, când au dus coşciugul la groapă să văd numeroşi ofiţeri SRI ştergându-şi lacrimile de la ochii şi au aruncat un bulgăre de ţărână pe coşciugul de lemn. Un cunoscut colonel din SRI Cluj s-a îndreptat spre mine emoţionat şi mi-a zis: – Ionuţ, oameni ca şi el (col. Coman) au ţinut ţara unită şi Transilvania să nu se rupă de România!”[3]. Din nefericire decretul prezidenţial din 2010 îi retrage locotenent colonelului Dumitru Coman după 21 de ani titlul de erou martir al Revoluţiei Române, în urma sesizării CNSAS şi a avizării Parlamentului României, pe motiv că ofiţerul făcuse aşa-zisă „poliţie politică”, adică o infracţiune nedefinită în legislaţia românescă. În aceeaşi situaţie s-au găsit şi alţi doi eroi-martiri: colonelul Gheorghe Trosca şi locotenent colonelul Eugen Cotună. Toţi trei nedoriţi de memoria perversă a politrucilor de ocazie cu parfum de Kremlin, vor rămâne veşnic în amintirea poporului român alături de alţi bravi eroi martiri ai neamului.
Tot la Odorheiul Secuiesc, bande de extremişti şovini, împinşi de la spate de agenţi AVO, l-au spânzurat pe locotenentul de securitate Mircea Buie pe motiv că este „român securist”. Ulterior i-a fost spartă şi devastată locuinţa. A avut noroc că a cedat creanga acelui castan de care era atârnată frânghia. A intervenit şi un grup, format tot din etnici maghiari care s-au dovedit raţionali, „buni cetăţeni români şi oameni de omenie”, după cum i-a numit chiar generalul Iulian Vlad[4]. I-au scos ştreangul de la gât şi ulterior l-au dus la spital. Aşa a scăpat cu viaţă, reuşind ulterior să povestească cu mult realism şi obiectivitate momentele dramatice prin care a trecut[5].
Se pune întrebarea: ce au avut extremiştii cu colonelul Dumitru Coman şi cu locotenentul Mircea Buie? Evident că nu originea etnică constituia motivul principal ci ceea ce ştiau cei doi ofiţeri de securitate despre activităţile desfăşurate contra intereselor româneşti de către neorevizioniştii maghiari. Elocvent în acest sens este următorul fragment din declaraţia făcută de locotenentul Mircea Buie: „În 1989 aveam semnale clare de intensificare a contactelor revizioniştilor maghiari cu anumiţi oameni din zonă. Astfel, Sándor Csoóri – preşedintele Federaţiei Mondiale a Ungurilor şi, apoi, lider al Frontului Democrat Maghiar – ţinea legătura cu profesorul Katona Ádám şi cu actorul Bartha Mihály Levente (ulterior, acesta a emigrat în Ungaria şi s-a înscris în partidul condus de Csoóri). Rolul lor era să atragă intelectualii de vârf din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sub pretextul luptei împotriva asimilării şi afirmării secuilor (ultima temă a şi revenit la modă). La o cabană din zonă aveau loc întâlniri la care mai veneau scriitorul Sütő András (plecat şi el în Ungaria, după evenimentele de la Târgu Mureş) şi fratele lui László Tőkés. În ce-l priveşte pe Sütő András, acesta şi-a îndesit vizitele la Consulatul Maghiar din Cluj, iar după desfiinţarea acestuia, la Ambasada Ungariei de la Bucureşti, în acelaşi timp fiind contactat şi de alţi diplomaţi străini acreditaţi la Budapesta. Mai ales diplomaţi maghiari, britanici şi francezi şi-au intensificat prezenţa în Harghita şi Covasna. Că lucrurile au fost pregătite cu atenţie, o demonstrează şi faptul că, în 23 decembrie, a şi apărut pe piaţă un ziar în limba maghiară. De altfel, din primăvara anului 1989, în zonă au apărut şi ruşii, câte 2-3 într-un autoturism Lada. A crescut şi numărul celor care fugeau în Ungaria („evazionişti” – cum le spuneam), majoritatea mergând să se pregătească în tabăra de la Bicske”[6].
Tot din izvoare istorice memorialistice aflăm despre adjunctul şefului de post de Miliţie din comuna Zetea, plutonier Dănilă Gabi, că a fost maltratat şi omorât, iar în Cristurul Secuiesc, plutomierul major Ferencz Emeric a fost omorât de ţiganii pe care-i cercetase pentru diferite infracţiuni. Posibil ca în acest ultim caz să fie vorba despre o răzbunare ca urmare a unei anchete dure din partea Miliţiei. A avut de suferit şi preotul ortodox din localitate, un anume Călugărul pe motiv „că-i protejază pe ofiţerii de securitate”[7].
Un bilanţ sumar al ororilor comise de bandele de extremişti şovini maghiari, incitaţi de discursul iraţional a lui Ion Iliescu, ajutaţi de alcool şi de „turiştii-neturişti”, în realitate agenţi AVO ai Securităţii maghiare, ar arăta cam aşa: în judeţele Harghita şi Covasna au fost distruse 43 de sedii ale Securităţii şi Miliţiei (35 în judeţul Harghita şi 8 în judeţul Covasna), şi incendiate cele din Odorheiul Secuiesc, Gheorghieni, Cristuru Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Brădeşti, Ciumani, Zetea şi Secuieni”[8]. Şapte persoane, dintre care şase din Ministerul de Interne, cadre active şi de rezervă au fost omorâte bestial, iar cadavrele lor profanate. În afara acestora, 104 ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi securitate din judeţele Harghita şi Covasna au fost maltrataţi de şovini unguri, suportând vătămări corporale şi fracturi multiple. Îngrijirea lor a însumat peste 500 de zile de spitalizare, mulţi dintre aceştia râmânând cu urme pentru toată viaţa. Din sediile posturilor de miliţie şi securitate au fost sustrase 468 arme şi 17 832 cartuşe, din care ulterior s-au recuperat 396 arme şi 2832 cartuşe, rămânând dispărute 72 arme şi 15 000 cartuşe[9]. Făptuitorii, cărora li se potriveşte de minune versul eminescian – „e ruşine omenirii să vă spună vouă oameni” – au fugit ulterior din România, ca nişte laşi notorii, pierzându-şi astfel urmele prin Ungaria, Suedia sau alte ţări care s-au pricopsit cu asemena creaturi josnice.
Două aspecte sunt fundamentale din aceste evenimente începute în 22 decembrie 1989 şi continuate mai bine de câteva luni în judeţele Harghita, Covasna, la care se adaugă în martie 1990 Târgu-Mureş. În primul rând, cadrele de miliţie şi securitate nu au folosit armamentul din dotare. Cercetările ulterioare demonstrând că nu a existat nici măcar un singur caz de utilizare a armelor de foc contra populaţiei. Pe de lată parte se poate spune că acţiunile anticeauşiste au fost doar ocazia pentru ca şovinii unguri să transforme totul în acţiuni antiromâneşti. E bine să se ştie acest lucru, pentru că un popor tolerant cum este poporul român a dovedit de nenumărate ori în istorie că ştie să ierte, dar fără îndoială nu va putea uita. (…)
[2] Ionuţ Tene, O greşeală prezidenţială de neiertat: Ridicarea titlului de erou-martir locotenent-colonelului Dumitru Coman, ofiţerul masacrat de agebţii AVO la odorheiul Secuiesc, în „Napoca News”, 2 martie 2011.
[5] Aurel I.Rogojan, 1989 dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei, Ediţia a II-a, revizuită, Editura Proema, Baia Mare, 2009, p. 199.
Nota: Raportul integral este cuprins intr-un volum de marturii si foste documente secrete editat de Victor Roncea si col (r) Marian Rizea. Detalii: chiar azi!
PS: Mai am de facut un anunt important catre tara: in curand, veti putea gasi noi documente inedite si absolut inedite, pentru opinia publica, despre revolutia romana si lovitura de stat din decembrie 1989 – inclusiv despre agentii KGB si GRU -, intr-un volum de marturii si foste documente secrete editat de Victor Roncea si col (r) Marian Rizea. Detalii: chiar azi!
1 decembrie 1989
Raport olograf, exemplar unic, semnat şi parafat de generalul colonel Iulian Vlad – şeful DSS -, adresat preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu, privind problemele ce urmau a fi abordate, în cadrul întâlnirii de la Malta, între Mihail Gorbaciov şi George Bush.
Nr. 0075/989
STRICT SECRET
Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov:
1. În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale.
– Este de aşteptat să se ajungă la noi înţelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directă în favoarea celor de convergenţă a intereselor.
– Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare.
– Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurarea transpunerii în practică a conceptelor privind „dezideologizarea relaţiilor internaţionale“ şi crearea aşa-numitei „case comune europene“.
– În acest context, se va aborda şi problema existenţei celor două blocuri militare, în sensul menţinerii acestora încă o anumită perioadă, cel puţin până la stabilizarea situaţiei din Europa de Est.
– În ceea ce priveşte intensificarea preocupărilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni să fie sprijinite, dar pentru o perioadă temporizate spre a fi încadrate în „procesul de integrare europeană“.
– Ambele părţi se vor pronunţa pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare, URSS fiind interesată să aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi interne, iar SUA să diminueze deficitul mare al balanţei de plăţi.
Este posibil ca, în timpul întâlnirii, Bush să facă publică intenţia de a reduce efectivele americane staţionate în Europa, ca un răspuns la măsurile similare adoptate unilateral de URSS.
– Pe planul relaţiilor bilaterale, preşedintele SUA va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economică a URSS, condiţionat de extinderea reformelor sovietice prin luarea în considerare în şi mai mare măsură a mecanismelor economiei de piaţă.
– Pe lângă solicitarea expresă de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obţinerea de către URSS a clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, precum şi pentru reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie.
Notă:
– Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de „reforme reale“, fiind avute în vedere îndeosebi RP Chineză, Cuba şi România.
– Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier.
2. În cadrul consultărilor din ultimele zile cu Administraţia de la Washington, guvernele Angliei, Franţei, RF Germania şi Italia au insistat pentru:
– evitarea adoptării de către SUA şi URSS a unor hotărâri definitive referitoare la modificarea echilibrului militar din Europa, fără consultarea prealabilă şi consimţământul ţărilor vest-europene;
– realizarea treptată a reducerii armamentelor şi efectivelor dislocate în Europa, urmând ca problema unor diminuări semnificative să fie analizată numai după ce vor exista garanţii certe că URSS este dispusă să renunţe la forţa sa militară;
– respectarea de către SUA a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă.
Franţa şi Anglia au solicitat totodată ca, în perspectiva construirii unei confederaţii a celor două state germane, să se prevină deplasarea centrului de putere din Europa către Germania unificată, precum şi o polarizare politico-economică şi chiar militară între aceasta şi URSS de genul celei existente înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
December 14th, 2015 
VR 
“(…) El principi de la fi del règim de Ceauşescu es va produir el 16 de desembre de 1989, quan a Timişoara i coincidint amb una visita del líder romanès a l’Iràn, un pastor protestant d’origen hongarès, Laszlo Tokes, féu una crida a la desobediència civil. Tokes havia patit espionatge electrònic per part de la Securitate i com dirien en l’argot dels espies, “estava en nòmina”. La prudència de Ceauşescu i la seva actitud cap a Tokes s’inscrivien en una pràctica utilitzada des de feia diversos anys: els sospitosos i els dissidents eren vigilats per la Securitate -la majoria de les vegades de forma molt visible perquè ells ho sabessin- però no eren arrestats. El cas més rellevant a Romania, és el de Silviu Brucan qui després de criticar clarament a Ceauşescu per la seva política i ser el responsable dels disturbis de Braşov de 1987, va obtenir un passaport per poder anar als EUA, a la Gran Bretanya o la Unió Soviètica. Després del seu retorn al país, es va convertir en el coautor de “La carta dels 6”, on es criticava l’immobilisme del règim, però no va ser arrestat només va ser posat sota residència vigilada als suburbis de Bucarest.
Posted in 
Tags: 
