Posts Tagged ‘timisoara’

Mesaj emoţionant pentru români de la doctoriţa Camelia Smicală: “Solidaritatea voastră îmi va aduce, în sfârşit, copiii acasă! Vă rog, nu renunţaţi!” FILMĂRI de la manifestaţiile pentru Maria şi Mihai din Bucureşti, de la Ambasada Finlandei, şi de la Cluj Napoca şi Piatra Neamţ. UPDATE

După demonstraţiile de protest desfăşurate în mai multe oraşe ale ţării duminică, 21 mai 2017, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, am primit de la dr. Camelia Smicală, ai cărei copii minori, Mihai şi Maria, sunt răpiţi de autorităţile finlandeze, un mesaj emoţionant: “Nu pot să-mi exprim sentimentele faţă de toţi românii care au ieşit în stradă pentru soarta noastră. Sunt de-a dreptul copleşită… Am plâns când am urmărit transmisiile din ţară. Solidaritatea voastră îmi va aduce, în sfârşit, copiii acasă! Vă rog, nu renunţaţi! Vă iubim pe toţi! Maria şi Mihai vă vor fi recunoscători! Doamne, ajută-ne şi nu ne lăsa!”

UPDATE: De 1 Iunie, Ziua Copilului, Coaliţia pentru Familie le cere Preşedintelui şi Premierului să intervină în cazul Smicală. Societatea civilă: Nu vrem război diplomatic cu Finlanda sau MAE. Dar suntem gata de el pentru copiii Smicală, pentru copiii României

La îndemnul cunoscutului profesor George Alexander, care s-a implicat şi pentru Familiile Bodnariu şi Nan, grupuri de iniţiativă civică din Bucureşti, Braşov, Botoşani, Cluj Napoca, Constanţa, Deva, Timişoara, Iaşi şi Tulcea au organizat manifestaţii simultane de solidaritate cu Familia Smicală, care se adaugă la cea din oraşul său natal, Piatra Neamţ cât şi din Canada şi Germania. Pe blogul Camelia Smicală Vs Finland puteţi vedea 100 de fotografii de la aceste adunări publice pentru copiii României şi alte 200 de la Protestul din Bucureşti, de la Ambasada Finlandei şi MAE. Mai jos, câteva dintre ştirile video şi filmările de la aceste evenimente. Aşa cum ne îndemna şi Preasfinţitul Macarie, nu abandonăm lupta! Doamne, ajută!

Semnalez şi excelenta poziţie a avocatei Maria BorneaUn avocat a făcut lecţiile pentru MAE şi Guvern în Cazul Smicală: “E RĂPIRE DE COPII! – Finlanda încalcă Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”. DOSAR JURIDICE.RO

“Pentru părinţii români cărora le-a fost luat copilul de un stat străin e aproape de a izbucni un război diplomatic”

Doi deputaţi şi un jurnalist pentru Maria, Mihai şi Camelia Smicală

Manifestaţia de la Bucureşti, integrală:

Mihaela Nan şi colegii lui George Alexander, la Cluj Napoca:

Piatra Neamţ, cu părinţii dnei dr. Camelia Smicală:

Vă vom ţine la curent cu acţiunile viitoare!

Vizitaţi  Facebook.com/FinlandFreeMariaAndMihaiSmicalaJalaskoski/

Citiţi şi: Strigătul unei mame disperate şi abandonate de statul român: “Îi rog pe români să nu se oprească din proteste!” – INTERVIU cu Dr. Camelia Smicală Jalaskoski şi despre minunea Părintelui Justin cu micuţa Maria Smicală Jalaskoski

Mobilizarea Presei şi Demonstraţiile de Solidaritate din Ţară pentru Cazul Copiilor dnei. dr. Camelia Smicală încep să mişte MAE: Ministrul Teodor Meleşcanu a transmis Finlandei că România nu (mai) poate sta indiferentă față de această situație

MAE: Referitor la cazul minorilor Jalaskoski, care dețin și cetățenia română, instituționalizați în prezent pe teritoriul Finlandei

Ministrul Teodor Meleşcanu, pe Facebook, orele 22.30: “În cadrul întrevederii de astăzi, 23 mai, cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe finlandez, Peter Stenlund, am menționat faptul că România nu poate sta indiferentă față de o situație în care sunt implicați cetățeni români. Am arătat că singura preocupare care trebuie să fie prioritară în acest caz este bunăstarea copiilor, subliniind că dorim un dialog constructiv cu autoritățile finlandeze, care să conducă la obținerea accesului autorităților române competente la acești copii.

Detaliile privind toate demersurile Ministerului Afacerilor Externe, în sprijinul cetățenei române se regăsesc aici:” (*)

Sâmbătă, de la Istanbul, în preambulul demonstraţiei de la Ambasada Finlandei din Bucureşti, ministrul  de Externe Teodor Meleşcanu scrisese pe Facebook, după cum a remarcat EvZ, că este “cu sufletul alături de alături de doamna Camelia Jalaskoski și de toți românii care militează pentru a ne aduce copiii, înapoi, în famiile lor.”

Tot EvZ observă, într-un articol al altui autor, că “săptămâna trecută, singurul răspuns pe care l-a putut da Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, la întrebarea unui deputat ce acțiuni întreprinde în cazul româncei a fost că „urmărește cazul”.”

Alte surse şi resurse:

Agerpres: Meleșcanu i-a transmis unui oficial finlandez că România nu poate sta indiferentă în cazul Camelia Smicală

ActiveNews: Miting de susținere pentru Camelia Smicală, doctorița cu copiii răpiți de Finlanda, în marile orașe din România. Victor Roncea, despre abuzurile din acest caz: Nu vorbim de URSS, nu vorbim de imperiul nazist, vorbim de UE. Nu este admisibil așa ceva

Mesajul transmis ambasadei Finlandei și politicienilor români în cazul eliberării copiilor Cameliei Smicală: NU VREM SĂ DECLANŞĂM UN RĂZBOI DIPLOMATIC! Opriți MĂCELUL! Opriți vânzarea de suflete românești! Apărați-le drepturile copiilor! Apărați-le drepturile celor din neam cu voi. Reacția MAE

Finlanda a interzis vizitarea și împărtășirea copiilor Smicală de către Episcopul Macarie, permițându-i un dialog telefonic. Strigătul îndurerat al copiilor: Ne e dor de mama și de acasă. Ambasada Finlandei ne prezintă drept o țară de romi

Finlanda replică prin persecuții la adresa copiilor în urma demonstrațiilor de solidaritate în Cazul Smicală. PS Macarie Drăgoi va încerca să ajungă la copiii izolați: „Nu trebuie abandonată lupta!”

Doi deputați români se implică în cazul copiilor Cameliei Smicală: Noi, ca Stat Român, trebuie să le redăm românilor demnitatea, de a fi român, de a fi cetățean european. Mesajul „ciudat” primit din partea Finlandei

Fișa de nazist a fondatorului IKEA, unul dintre beneficiarii răpirilor de copii din Finlanda. EXCLUSIVITATE

Este admirabilă mobilizarea presei pentru Cazul Cameliei Smicală, readus în atenţia opiniei publice de demonstraţiile naţionale din Piatra Neamţ, Deva, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Babadag, Botoşani, Iaşi, Constanţa, Toronto, Montreal şi, bineînţeles, Bucureşti. La fel, implicarea dnei europarlamentar Maria Grapini, a celor doi parlamentari de Diaspora, Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, şi a colegului său Doru Coliu, cât şi a Patriarhiei Române, reprezentate de Preasfinţitul Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord (video aici). Cu toţii au îmbrăţisat o cauză dreaptă şi vor fi răsplătiţi pentru aceasta de bunul Dumnezeu. For the record: la Bucureşti au fost circa 150 de persoane, dintre care 115 au semnat Protestul către MAE (foto mai jos), restul fiind copii şi tineri sub 18 ani.

Mulţumiri din suflet tuturor celor care s-au implicat şi au participat la proteste. Dar luaţi aminte: lupta este de abia la început. Şi nu o abandonăm!, vorba Parintelui Macarie.

Iată mai jos câteva dintre apariţiile media din ultimele zile, urmate de filmarea evenimentului din faţa Ambasadei Finlandei şi de o serie de fotografii.

OBSERVATOR Antena 1 – “Suntem pregătiţi să declanşăm un război diplomatic!” Sute de români, alături de mama căreia i-a fost luat copilul, de către autorităţile finlandeze

AGERPRES – Zeci de persoane protestează la Ambasada Finlandei față de modul în care este gestionat cazul Camelia Smicală (FOTO)

TVR – Telejurnal – Zeci de români au protestat la Ambasada Finlandei din Capitală. Ei susțin lupta unei mame căreia i-au fost luați copiii

B1 Tv – Interviu cu Camelia Smicală şi transmisie în direct de la Ambasada; B1 Tv – o a doua transmisie în direct; B1 TV – articol cu filmăriB1 Tv – emisiune cu Sabin Orcan;

Radio România, Radio România ActualităţiRadio România Internaţional, Bucuresti FM, Europa FM, România TV, Digi 24 TV, Realitatea TV, MondoNewsPS NewsHotNewsEvenimentulJurnalul Naţional, E-Politic, ZiuaNews, Telegraf, DC News, EvZ, Libertatea, Ziarul de Iaşi, România liberă, Ziare.com, ActiveNews, CreştinOrtodox, ş.a.

(*) Viorica Bălteanu ·

O limbă română impecabilă vrem să regăsim în comunicatele MAE, chiar dacă unii din funcționarii ministerului sunt poligloți. Substantivul CETĂȚEAN are femininul CETĂȚEANCĂ, după cum substantivele ROMÂN, ITALIAN, GERMAN, NORVEGIAN, RUS, ENGLEZ etc. sună la genul feminin ROMÂNCĂ, ITALIANCĂ, GERMANCĂ, NORVEGIANCĂ, RUSOAICĂ, ENGLEZOAICĂ etc. Se deosebesc de adjective, situație în care vorbim despre cetățenie ROMÂNĂ, ITALIANĂ, GERMANĂ, NORVEGIANĂ, RUSĂ, ENGLEZĂ și așa mai departe.
Sursa: VR

Demonstraţii la Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Constanţa pentru salvarea copiilor dnei dr. Camelia Smicală din Gulagurile de reeducare din Finlanda. Duminică, 21 Mai, Orele 13.00 – 15.00, la Ambasada Finlandei şi MAE

Duminică, 21 Mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, începând cu orele 13.00, au loc în mai multe oraşe din ţară demonstraţii de solidaritate cu toate familiile de români vitregite de copii în mod barbar.

În Bucureşti are loc o adunare publică pentru susţinerea dnei dr. Camelia Smicală în faţa autorităţilor române şi finlandeze.

Manifestaţia de solidaritate cu dr. Camelia Smicală şi copiii dânsei, Mihai şi Maria, este autorizată şi începe în faţa Ambasadei Finlandei din Bucureşti şi se încheie la MAE, unde se va înmâna un protest oficial. Participanţii sunt îndemnaţi, dacă pot, să vină în costume naţionale şi cu drapelul naţional tricolor. Cel mai important însă, este să vină! 

Cei doi copii au fost răpiţi de statul finlandez şi au fost abuzaţi psihic şi fizic într-un mod care aminteşte de practicile totalitare, antiumane, ale regimurilor naziste şi comuniste. De exact un an, Maria, de 10 ani, şi Mihai, de 11 ani, sunt separaţi în centre de plasament diferite. Nici Ambasada României în Finlanda nu are acces – nici măcar telefonic – la cei doi copii, cetăţeni români.

Finlanda are obligaţia să respecte toate drepturile unor cetăţeni europeni!

Alte demonstraţii au loc la Timişoara – Piaţa Operei, Cluj Napoca – Piaţa Avram Iancu, Braşov – Piaţa Sfatului, Iaşi – Prefectură, Constanţa – Prefectură.

Doamne, ajută!

Evenimentele FB pentru Bucureşti şi Cluj, aici:

CLUJ şi BUCUREŞTI

Citiţi şi:

ÎMPREUNĂ PENTRU TOȚI COPIII!

de  George Alexander

Històries d’Europa despre agentul Laszlo Tokes şi “turiştii” sovietici şi unguri: Quan un cop d’estat esdevé una revolució (I). La Revolució Romanesa de 1989

Histories D Europe - Revolutia Romana 1989

Tokes in 1989“(…) El principi de la fi del règim de Ceauşescu es va produir el 16 de desembre de 1989, quan a Timişoara i coincidint amb una visita del líder romanès a l’Iràn, un pastor protestant d’origen hongarès, Laszlo Tokes, féu una crida a la desobediència civil. Tokes havia patit espionatge electrònic per part de la Securitate i com dirien en l’argot dels espies, “estava en nòmina”La prudència de Ceauşescu i la seva actitud cap a Tokes s’inscrivien en una pràctica utilitzada des de feia diversos anys: els sospitosos i els dissidents eren vigilats per la Securitate -la majoria de les vegades de forma molt visible perquè ells ho sabessin- però no eren arrestats. El cas més rellevant a Romania, és el de Silviu Brucan qui després de criticar clarament a Ceauşescu per la seva política i ser el responsable dels disturbis de Braşov de 1987, va obtenir un passaport per poder anar als EUA, a la Gran Bretanya o la Unió Soviètica. Després del seu retorn al país, es va convertir en el coautor de “La carta dels 6”, on es criticava l’immobilisme del règim, però no va ser arrestat només  va ser posat sota residència vigilada als suburbis de Bucarest.

Curiosament, a la ciutat de Timişoara s’hi va produir per aquelles dates un increment sobtat de “turistes” de nacionalitat hongaresa i soviètica, la majoria agents dels respectius serveis secrets, sense que encara cap autor hagi aclarit quines foren les finalitats de tan sobtada presència d’agents dels serveis secrets hongaresos i soviètics. La crida del pastor Tokes va fer efecte i de sobte una multitud es concentrava primer al voltant de la seva casa i després a la seu del Comitè local del PCR, que va ser assaltada per alguns incontrolats provocant així la intervenció de les unitats locals de la Securitate que van intentar dispersar als congregats amb gasos lacrimògens mentre procedia a detenir una part dels assaltants. Si be és cert que la manifestació fou dissolta, quasi de forma immediata se’n produïa una altra davant de la catedral ortodoxa de la ciutat (copiant les manifestacions que havien fet els germano-orientals a Leipzig de la tardor de 1989 per protestar contra el govern de Honecker), els manifestants marxaren pel centre de la ciutat enfrontant-se de nou a les forces de seguretat que també altra vegada, dissolien la manifestació. Aquell mateix dia començaren a escampar-se per tota Romania rumors sobre les matances que s’estaven produint a Timişoara, fet abonat per Radio Europa Lliure, que era escoltada per bona part dels romanesos. (…)”

Integral la Historiesdeuropa.cat

Autors: Cèsar Sánchez i Jordi Bonvehí, creadors i administradors del web Històries d’Europa.

Klaus Iohannis se înconjoară de “miliţieni spirituali” protejaţi de mafioţii Relu Fenechiu şi Tudor Chiuariu şi acuzaţi de furt şi uz de documente din Ministerul Justiţiei: fraţii Muraru. Crimele maghiarilor în decembrie 1989. Raportul Harghita-Covasna. Patriarhia cere alternativă la Cardul de Sănătate

Fratii Andrei si Alexandru Muraru - Relu Fenechiu - Tudor Chiuariu - mafie - coruptie - Klaus IohannisZiaristi Online

EXCLUSIV: Consilierul lui Klaus Iohannis, Andrei Muraru, ideolog al “Miliţiei spirituale”, în proces cu secretarul CNSAS Corneliu Turianu, are fratele, Alexandru Muraru, cercetat pentru furt de acte din Ministerul Justiţiei

Fratii Andrei si Alexandru Muraru - Relu Fenechiu - Tudor Chiuariu - mafie - coruptie - Klaus IohannisCunoscut drept ideolog al organizaţiei anarhiste şi anticreştine de extremă stânga “Miliţia spirituală”, Andrei Muraru, vehiculat în presa centrală şi de stat ca consilier al preşedintelui ales Klaus Iohannis, se află în proces cu secretarul CNSAS, prof. univ. dr. Corneliu Turianu, în timp ce fratele său geamăn, Alexandru Muraru, este cercetat de Parchet într-o cauză conexă acestui proces, pentru furt de documente din Arhiva Ministerului Justiţiei.

Raportul Harghita – Covasna: Crimele maghiarilor. Revoluţia din decembrie şi evenimentele legate de aceasta în judeţele Harghita şi Covasna

Ucigasii-colonelului-Agache Aurel de la Targu Secuiesc Decembrie 1989 - Ziaristi Online„Români împuţiţi, plecaţi din Miercurea Ciuc”, „Afară cu românii de aici”

 

 

Celebrul Radu Tinu dezvăluie: informatorii Securităţii strigau “Jos Ceauşescu!”. Tokes printre ei. Armata urma să atace Opera din Timişoara cu elicoptere. VIDEO Exclusiv PressAlert

Col Radu Tinu - Securitate TimisoaraFostul adjunct al Securității din Timișoara a precizat, în această seară, că regretă faptul că a ars planul de atac al Operei, care a rămas la el. „L-am ars la mine în birou, regret că l-am ars, nu ne mai țineau doi ani în pușcărie, dacă îl aveam”

 

Românii mai au o şansă: Biserica Ortodoxă Română SUSŢINE găsirea unei alternative la CARDUL de sănătate

Cardul de sanatate cu cip anti-RomaniaBiserica Ortodoxă Română a decis susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor pe lângă autorităţi pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate pe motiv de conştiinţă sau religioase, informează Patriarhia Română.

Nu uitaţi: Parintele Justin Pârvu:

“– Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?

Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.

 

FrontPress: Petre Ţuţea dă onoare Timişoarei cu numele său pentru o stradă, în ciuda protestelor aberante ale neocomisarilor antiromâni şi anticreştini. Deci, se poate! Felicitări!

Petre-Tutea-si-R.-Parvu-de-Emanuel-ParvuConsilierii locali au votat în plenul de marţi pentru atribuirea numelui lui Petre Ţuţea unei străzi din Timişoara, în ciuda unor proteste din partea mediului academic stângist şi a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR).

La începutul anului, după ce viceprimarul Timişoarei, liberalul Dan Diaconu, a anunţat că doreşte să numească o stradă după Petre Ţuţea, la fel cum au făcut şi alte localităţi din România, a fost redactată o scrisoare de protest semnată de un grup de profesori de la Universitatea de Vest, coordonaţi de Robert D. Reisz. Principalul argument al acestora împotriva iniţiativei autorităţilor locale este faptul că Petre Ţuţea a făcut parte din “nomenclatura legionară”. Corului de protestatari i s-a alăturat şi Institutului „Elie Wiesel” care a făcut presiuni asupra Consiliului Local.

Pe de altă parte, majoritatea timişorenilor, prin reacţiile la articolele de presă pe această temă, au susţinut denumirea străzii situate între str.Eugeniu de Savoya şi str. Proclamaţia de la Timişoara, perpendiculară pe acestea, după Petre Ţuţea. Au reacţionat favorabil jurnalişti precum Victor Roncea, Răzvan Zamfir sau Ino Ardelean. Acestora li s-a adăugat şi consilierul local Flavius BonceaDeasemenea şi naţionaliştii de la Noua Dreaptă au organizat o acţiune simbolică pentru denumirea “străzii fără nume” după marele gânditor român.

O dovadă a asumării de către timişoreni a denumirii, chiar cu luni înainte de votul din Consiliul Local de săptămâna aceasta, este şi scrierea cu vopsea neagră la intrarea pe stradă a numelui Petre Ţuţea (foto jos).

str petre tuteaMarele gânditor creştin, economist şi om politic Petre Ţuţea s-a născut în data de 6 octombrie 1902, în Boteni, judeţul Argeş. În calitatea sa de membru activ al Mişcării Legionare, după ce în prealabil a fost un om de stânga, a fost un prieten apropiat al altor mari personalităţi care au marcat naţionalismul interbelic românesc, precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica sau Petre Pandrea.

În cadrul Guvernului Național-Legionar instaurat în septembrie 1940, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Șef de Serviciu și apoi cea de Director în Ministerul Economiei Naționale. După lovitura de stat antonesciană a fost Șef de secție în Ministerul Războiului iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naționale.

După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor îndurate.

A continuat să fie urmărit de Securitate şi i-au fost confiscate mai multe manuscrise în urma numeroaselor descinderi domiciliare.

Petre Ţuţea a murit în ziua de 3 decembrie 1991, apucând să traiască prăbuşirea regimului totalitar comunist în 1989. Cu toate acestea a fost şi un critic al direcţiei pe care s-a înscris România postdecembristă, diametral opusă gândirii sale axate pe Naţiune şi Divinitate.

Sursa: FrontPress.ro

Foto sus: Emanuel Pârvu

Vedeţi ce gândea bătrânul gânditor despre cei ca Reisz şi Florian: Petre Ţuţea despre ruşi. In Memoriam Nea Petrache (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

Extraordinara lume evreiasca a contestatarului lui Petre Tutea, fostul ilustru anonim Robert D. Reisz, istorisita cu lux de amanunte de proprii sai parinti. INEDIT. PLUS: Azi la TVR 1, Mostenirea Clandestina continua: Cazul Kukliński vs Pacepa

Petre Tutea contestat de anonimul Robert Doron Reisz

Patru profesori din Timisoara, in frunte cu conferentiarul Robert Doron Reisz de la Universitatea de Vest (foto dreapta), au bagat “orasul revolutiei” in “revolta”, conform unui titlu tamp din EvZ. O revolta intr-un paharel cu bitter: cei patru protesteaza fata de intentia Primariei de a denumi o straduta pietonala “Petre Tutea”. Dar doi din cei patru “nationalisti locali” care nu-si doresc ca o strada sa poarte numele celui aflat in Topul TVR al celor mai mari romani si pe criteriul ca Tutea “nu a avut legatura cu Timisora”, sunt… lugojeni. Acest argument pueril ascunde de fapt caracterul extremist, acultural si amoral, cu sentimente antiromanesti, al cererii lor. Mie unuia, spre exemplu, nu mi-ar trece prin cap sa contest denumirea strazii Lugoj din Capitala sau chiar Golda Meir de-ar fi, pe ideea ca nu ar avea nimic in comun cu Bucurestiul. Asa cum, sunt sigur, aceiasi universitari reclamagii nu ar fi contestat o propunere ca Strada fara nume sa devina Strada Golda Meir, folosind acelasi pseudo-argument, cum ca fostul prim ministru al Israelului nu ar avea vreo legatura cu Timisoara. In context trebuie amintit si faptul ca Teatrul National “Mihai Eminescu” din Timisoara a fost vaduvit de numele Romanului Absolut dupa ce la conducerea lui a fost instalat un regizor care inca nu vorbeste bine romaneste: Alexander Hausvater.

De fapt, cei patru ii contesta filosofului genial Petre Tutea dreptul la existenta in memoria colectiva, in principal pe motivul ca a fost… legionar. Petre Tutea a fost inchis insa de comunisti, timp de 13 ani, din acest motiv. Robert Doron Reisz vrea sa-l inchida pentru eternitate. Dar cine este Robert Doron Reisz? Cautand sa aflam cate ceva despre ilustrul personaj anonim, pana nu demult inexistent in spatiul public romanesc – cu exceptia unor laude despre “morala” lui gasite pe blogul lui V.I. Tismaneanu si un articol anti-Eminescu din “Dilema” lui Plesu – am aflat ca, intamplator, are aceeasi etnie cu anchetatorul bolsevic al lui Petre Tutea. Ciudata coincidenta, nu-i asa? Extraordinara viata evreieasca a familiei sale este publicata in cele mai mici detalii in cartea “Memoria salvata: Evreii din Banat, ieri si azi”, coordonata de Smaranda Vultur si aparuta la Editura Polirom, Iasi, 2002, din care unele fragmente au fost reproduse pe site-ul Memoria.ro si preluate de Ziaristi Online.

Cum mi s-au parut pline de substanta recomand lecturarea lor integrala. Marturisesc ca in urma pargurgerii confesiunilor parintilor sai nu am putut intelege prea clar resorturile extremiste antiromanesti ale lui Robert Doron Reisz , avand in vedere ca mama sa, Eva, nascuta Mizrahi, doctorita cunoscuta in Lugoj, aniversa si se bucura mai mult de sarbatorile crestine decat de cele evreiesti, conform propriilor declaratii, iar tatal sau, Gheorghe, pasionat de pictura, avea si tablouri cu imagologie crestina. Iar o educatie cu respect fata de crestinism nu poate sa nu ramana sensibila fata de suferinta unui mare roman ca Petre Tutea. De unde se vede ca educatia mai tarzie a  lui Doron, recte Colegiul Noua Europa,  supranumit si Colegiul Invizibil, i-a afectat grav arhitectura interioara provocandu-i un handicap sufletesc major, cu efecte ce se pot rasfrange, iata, asupra unui oras sau chiar a intregii tari, avand in vedere cati “moralisti” a produs pepiniera de cadre a lui Andrei Plesu (sa numim doar cativa, din ograda lui Basescu: Patapievici, Cartarescu, Preda, Avramescu, Ionita, Baconschkyi, Papahagi, Neamtu, Ungureanu dar si Cioroianu… si lista e lunga). Noroc ca membrii Consiliului Local nu sufera de aceeasi boala – ura fata de romani geniali – ca bietul Doron. Din relatarile parintilor sai aflam si ca nora sa este romanca si a fost una din preferatele lui Mircea Toma in sejurul “Cu papucii prin desert” cand, dupa cum afirma martorii, adeseori participantele ramaneau la petrecerile nocturne doar in papuci, pentru a respecta tematica expeditiei. Dar fara alte comentarii va propunem o lectura incitanta despre viata evreilor in Banat:

Extraordinara viata evreieasca a lui Robert D. Reisz, contestatarul filosofului genial Petre Tutea. Eva Mizrahi, mama lui Reisz: “Mai mult ne bucuram de sărbătorile creștine, care pentru copii sunt mult mai frumoase și mai interesante”

Tablou de Gheorghe Reisz si Eva Reisz

Eu n-am întâmpinat niciodată nici o dificultate pentru că am fost evreică. La grădiniţă am fost la maici, la catolici. Îmi amintesc că acolo se făceau serbări cu ocazia sărbătorilor creștine și am participat și eu la acele serbări. Ce m‑a deranjat a fost faptul că eu n‑am primit niciodată un rol mai deosebit. De exemplu, prietena mea, la una din serbările de Crăciun, a fost Iisus copilaș, eu însă am fost doar îngeraș. Mi‑aș fi dorit și eu să port toaletele acelea mai frumoase.

Cititi de la Ziaristi Online si:

Marx si Engels, doi homosexuali care au distrus lumea. Bazele marxismului. Corespondenta din SUA de la Capitanul Julian Chitta

The Gay Communist Manifesto

In anul 1983, revista homosexualilor din Brazilia, “Cabinhero”, care inseamna “baiat de cabina”, comemora 100 de ani de la moartea lui Karl Marx, cu o serie de articole extrem de socante.

Ce aveti cu Petre Tutea, tovarasi?!

Petre Tutea

Calificând și condamnând fără ezitare – de la Nicu Steinhardt, Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Radu Gyr la Petre Țuțea -, cei care merg pe această cale, evacuând din istorie și memorie, igienic, pe toți cei care nu sunt ‘politically correct’, nu fac, în opinia mea, decât să sporească cacofonia identitară (deliberat am scris așa) în care «noi, românii» încercăm, cu bune și rele, să ne (re)găsim un «rost»…”.

Petre Tutea, haituit la Timisoara de urmasii tortionarilor bolsevicilor din anii ’50: Robert Doron Reisz, “garantat” de Plesu si Tismaneanu, cere ca Tutea sa fie sters din memoria colectiva

Petre Tutea de Mihai Oroveanu via Ziaristi Online

Ultimii adversari ai lui Petre Tutea. Un universitar din Timisoara, fost bursier al fundatiei lui Plesu, acuza: “Tutea a fost un nomenclaturist… legionar!”

INFO: Mostenirea Clandestina continua. Monica Ghiurco ne invita azi, la ora 21, la TVR 1, pentru a urmari Cazul Ryszard Kukliński vs “Sobolanul” Pacepa

Asociatia Civic Media catre Consiliul Local Timisoara: Petre Tutea ramane un geniu al Romaniei chiar daca Robert Doron Reisz, emulul lui Plesu si Tismaneanu, il considera “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Eliade, Cioran si Parintele Justin despre Tutea

Strada Petre Tutea in TimisoaraCatre: Primaria orasului Timisoara

Consiliul Local al orasului Timisoara

 

Stimate Domnule Primar Nicolae Robu,

Domnule Vice-Primar Dan Diaconu,

Stimati Membri ai Consiliului Local,

 

Am aflat din presa dar si de pe Facebook de recenta luare de pozitie a conferentiarului Robert Doron Reisz de la Universitatea de Vest impotriva filosofului si fostului detinut politic Petre Tutea. Scrisoarea sa catre Consiliului Local, prin care contesta initiativa Dvs de a atribui numele lui Petre Tutea unei strazi din Timisoara, innobiland astfel orasul de pe Bega cu un simbol al genialitatii romanesti, a fost precedata pe Facebook de asertiunea sa potrivit careia marele roman este “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Un adulator de-al lui il completeaza (captura foto mai jos): “Nu era mare lucru Tutea. Românii au avut filozofi de șuetă, Noica, Țuțea, și eseiști. Ajunge”.

Acelasi Reisz aprecia intr-un “manifest contra cultului genialitatii”, publicat “in exclusivitate” de Dilema dlui Plesu, ca Eminescu, “Romanul Absolut”, dupa cum l-a denumit Petre Tutea, evoca imaginea “creatorului vag paranoid şi asocial” (via ActiveNews).

Cum noi nu ne putem ridica la inaltimea celui garantat de celebrul V. I. Tismaneanu ca fiind de o inalta “constiinta morala”, bursier al Fundatiei aceluiasi domn Andrei Plesu, recte Colegiul Noua Europa, vrem doar sa rugam onoratul Consiliu Local al orasului Timisoara sa aiba in vedere si opiniile unor romani fata de Petre Tutea.

Respectiv:

Mircea Eliade, intr-o scrisoare inedita catre Petre Tutea: “Fenomenul spiritual Petre Țuțea – un geniu, omul cel mai adnotat din România”

“Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina și Giza, conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens și credința în normele mediteraniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual Petre Țuțea.” (Scrisoare datata 26 decembrie 1941)

Emil Cioran: “Un geniu al vremurilor noastre; daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala”

“Ca si tine, ii pastrez lui Petrica aceeasi admiratie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, aprilie 1974)

“Asa cum ti-am scris ultima data, admiratia mea pentru Petrica a ramas intacta de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Imi amintesc de cateva dintre formularile sale ca si cum le-as fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mana; nu am intalnit in nici un caz o inteligenta atat de inandescenta ca a sa”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, mai 1974)

Parintele Justin Parvu despre Petre Tutea: “Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit şi mai torturat decât Petre Ţuţea”

Gasiti si alte marturii ale colegilor sai de suferinta pe portalul Marturisitorii.Ro, unde se afla si scrisoarea integrala si olografa a lui Mircea Eliade, probabil considerat de conferentiarul Robert Doron Reisz tot “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Aveti grija, sa nu va ceara sa schimbati si numele Pietei Mircea Eliade!

In incheiere nu-mi pot stapani impartasirea mirarii personale, constatand faptul ca unii intelectuali din Romania – adevarati “filosofi fara opera” ca Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu -, care au stiut sa profite de imaginea si scrierile filosofului Petre Tutea, inclusiv sau mai ales financiar, in anii ‘ 90, astazi, cand acesta este atacat de un pupil de-al lor, sunt mai preocupati de apararea unei plagiatoare cronice ca Andreea Pora decat de memoria celui care le-a ingrosat buzunarele si conturile si… obrazurile.

Cu deosebita consideratie,

Victor Roncea, jurnalist

Presedinte-fondator Asociatia Civic Media

28 Ianuarie 2014

Multumiri: ZiuaDeVest, FrontPress, NapocaNews, Dan Tanasa, M.O.V.

Robert Doron Reisz anti Petre TuteaCititi si: FrontPress: Ce aveti cu Petre Tutea? Consilierul local PNŢCD Flavius Boncea  în apărarea ideii ca o stradă din Timișoara să poarte numele marelui gânditor român

UPDATE: “Sunt de acord cu luarea de poziție exprimată de Asociația CIVIC MEDIA contra acelora care s-au specializat în pângărirea valorilor civilizației românești. Deloc din întâmplare, respectivii pălmași pe ogoare otrăvite sunt niște impostori, frustrați, năimiți ai oricui urăște cultura de valoare, tocmai pentru că ei înșiși nu sunt capabili a da contribuții perene.”

Prof. univ. dr. Viorica Bălteanu, Timisoara

Cum au sufocat Romania “intelectualii lui Basescu”, “amartaloii satanizati” Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu et co. “Gasca” – o analiza dura a starii natiunii. Tutea, din nou “dusmanului poporului” format din minoritarii Plesu, Tismaneanu si Reisz, exact ca in anii ’50

Intelectuanalii lui Basescu - Cristian Preda, Andi Lazescu, Traian Ungureanu, Mihnea Berindei Patapievici si LiiceanuZiaristi Online:

“Intelectualii lui Băsescu”, amartaloi satanizati, au sufocat, in fum, Romania. Gaşca, duşman al spiritului critic. O analiza dura a starii natiunii. Capitolul II

Intelectualii lui Basescu

Mult fum, sufocant, a produs gaşca numită “intelectualii lui Băsescu”. Alde Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu et co. au devenit peste noapte călăuzele neamului, susţinătorii privilegiaţi ai lui Băsescu, apoi, când acesta a devenit indezirabil, a ajuns să fie suspendat şi demis, ei să schimbe foaia. Poporul s-a dovedit mai orientat decât ei.

În general,  aceste călăuze au produs numai dezastre culturale, de la cazul Antonovici la cazul ICR, ajuns oaia neagră a culturii, fiind condus de un amartaloi, un satanizat, care a dat direcţia în noua Românie: “Eminescu – cadavrul nostru din debara”, “poporul român are structura fecalei” şi alte asemenea schizofrenii.

Iată noii intelectuali, iată limbajul noului spirit de gaşcă, lipsit de spirit critic. Iar filosoful Liiceanu a devenit Liicheanu, fiindcă a ajuns să se ocupe de ceea ce ştie el mai bine, de lichele! Mai nou, a dat-o spre turnători. O face pe Mesia, îl iubeşte pe Iuda! Pleşu a rămas să vulgarizeze parabolele lui Hristos, pe care îl confundă cu “vizionarul” Pazvante. Acesta este “spiritul critic” impus de gaşca lui Băsescu, având putere şi bani.

E foarte greu, imens de greu să se refacă adevăratul spirit critic românesc, cel modern fiind fondat de Eminescu şi Maiorescu, în condiţiile de azi, când România nu mai e guvernabilă, e condusă din exterior, când găştile sunt cu miile şi decimează tot ce este sănătos. Ce viitoare generaţie mai poate fi orientată şi călăuzită în spirit românesc când îl arunci pe Eminescu la debara? Ce pui în loc, domnule Amartaloi?

Au apărut zeci de diletanţi în ale scrisului şi vorbitului, de tipul Cartianu, care o face pe Nae Ionescu! Iar unul care o făcea pe Pamfil Şeicaru a ajuns la pârnaie! Râd şi curcile, dar numai ei se cred mai presus de spiritul critic. Sau a apărut un poetaş care vrea să-l deshumeze pe Brâncuşi împotriva oricărei logici şi cunoaşteri. O nouă crimă din ignoranţă. Găştile au produs şi produc în continuare un dezastru la toate nivelurile, înalţă confuzia la rang de lege, aruncă cu fumigene, să înotăm în fum şi ceaţă.

Şi un alt exemplu în acest sens este infestarea până la ridicol cu “cazul Tismăneanu”, care a produs o adevărată Clismăneală. De curând, am citit un articol în care acest “intelectual” îşi apară din nou nevoile şi neamul, revelându-ne un şarlatan, bolnav după succes ieftin. A scos imediat capul din tranşee şi un anumit Boris, care îi justifică toate mizeriile. Pentru clismăneni nu există Spiritul critic. Degeaba încerci să-i tragi în sus, spre cultura, spre mari opere, spre spirit, nu, ei nu ies din tranşee, o ţin într-un război continuu, au o natură degenerată, legată numai de subterane, ca aceşti amartahoţi de alde Boris, care îl scot pe Vasile Tismană basma curată, ca şi pe toţi evreii, pe care îi scot, la fel, mieluşei fără pată. Chiar şi pe criminali. Degeaba un evreu ca Teşu Solomovici introduce nuanţe, reabilitează valoarea mareşalului Antonescu, nu, alde Boris o ţin pe-a lor, ca în anii stalinişti, nu mai ies din acea tranşee, vor numai răzbunare. Cine este Boris? Nu e nimeni. Nu are nici o operă. Nu a învăţat nimeni nimic de la el. E un fost bolşevic, născut în URSS, cu studii la Moscova, dar mănâncă din farfuria românească şi îi face eroi pe toţi comuniştii evrei, adică face un mare rău evreilor, fiindcă îi confundă pe criminali ca Ana Pauker cu evreii.

El nu are spirit critic, nu va înţelege niciodată problema evreiască, o minimalizează, ba o ignoră, şi va menţine, împreună cu gaşca lui clismănistă, acest sorb periculos al “clarificărilor”, un malaxor uriaş, fără capăt. Alde Boris vor sluji mereu o ideologie care să-i culpabilizeze pe români. Îi acuză de legionarism, îl fac praf pe Antonescu, îl sfidează pe Paul Goma, el, Boris, un găgăuţă, un neica-nimeni, un fricos bolşevic, care stă sub pat cu Kalaşnikov şi tremură de frica gândacilor!

Ce nevoie este de asemenea “ideologi”, care, prin astfel de “clarificari”, fac mare rău deopotrivă, şi evreilor, şi românilor? Tu spui albă. El zice neagră, iar dacă nu zici ca el, te ameninţă cu tribunalul, cu puşcăria, cu democraţia, cu liberatatea! Libertate pentru Boris! De aceea au murit la revoluţie peste o mie de tineri, ca să aibă alde Boris libertate, să-i blameze pe români, să-şi dea ochii peste cap, să râdă de fraierii de la sapă, să-şi pună mâinile la falcă, să o facă pe gânditorul din Caucaz!

Nu ne-am săturat de kaghebişti turnători şi profeţi? Să stea în banca lui acest aghiotant al evreilor criminali! Evreii nu au nevoie de aparători ca el! De ce să nu ascultăm glasul unui om raţional, ca Teşu, care are o operă şi este imparţial? Această agresiune a lui Boris aparţine trecutului. În orice text de-al lui, vezi bolşevismul, acest amartaloi îndeamnă numai la răzbunări (vezi ce spune despre Goma), la rasism (vede peste tot antisemiţi, aşa cum Gelu Ruscanu vedea idei), la justificarea rasei pure!

Mă întreb ce poate înţelege un “ideolog” ca el, fără cultură, dintr-un text despre Spiritul critic? Oricum, să fie clar, nu-l fac public pentru indivizi ca Boris, ineducabil, de neschimbat, îmbătrânit în rele, îl adresez celor care vor să facă numai bine poporului român, celor care vor ca România să fie din nou acolo unde îi este locul, în fruntea ţărilor civilizate. Ce nevoie are România de indivizi care îşi culpabilizează părinţii, iar alţii din gaşcă vin şi justifică istoric, pe cazul unor nazişti, că fiul nu seamănă cu tatăl, că dintr-un criminal poate să se nască un înger. Aceşti derbedei, această gaşcă, trag mereu linii, fac socoteli, justifică orice potlogărie care vine din partea lor, au explicaţii pentru orice mizerie, ca, în final, să le pună pe seama românilor! Cine citeşte biografia unui Boris sau Leonte, nu găseşte decât urme de aventurieri, de bagabonţi, de rataţi, indivizi fără şcoală, racolaţi de kaghebişti şi puşi să facă anumite servicii. Toţi aceşti neica-nimeni au devenit educatori, redactori, ziarişti, poeţi, tipografi, au fost trimişi la “munci intelectuale”, să educe masele. Au urât munca, nu au aparţinut cu adevărat poporului român, făceau naveta Bucureşti-Moscova, să mai primească sarcini.

Am scris o carte despre evrei, Compendiu de cultură evreiască, lansată la Târgul “Gaudeamus”, la ştandul Teşu, în care fac un portret complex al acestei rase, dar pe latura culturală, fără să ating şi latura politică, m-a procupat esenţa, problema evreiască, reflectată în spectacologie, pe linia lui Shakespeare şi Eminescu. E o carte în care îmi manifest admiraţia pentru evrei, dar dacă aş scrie şi volumul 2, cred că l-aş numi Clismăneii sau Clismăneismul. Eu nu m-am ocupat de asemenea aspecte oribile, e prima oară când o fac, fiindcă m-au determinat amartaloii evrei, ca acest Boris, care dovedeşte că şi evreii au javre printre ei. De aceea, Teşu a ţinut să precizeze că Ana Pauker nu e evreică, e criminal.

Oricum, nu m-am ocupat niciodată de gunoaie, le-am lăsat în seama gunoierilor, cărora le semnalez acum o astfel de subterană, în care vor descoperi o veşnică vendetă între evrei stalinişti şi legionari. Noi vrem să mergem mai departe, dar nu ne lasă Clismăneii, tot fac procese, mereu mai pun de o răzbunare, fapt care nu generează decât muşiţă, un mare rău, fiindcă menţin şi amplifică rănile şi confuzia. Lăsaţi România în pace, domnilor amartaloi, fiindcă îi sunteţi datori cu o viaţă! Îndivizi care fac atâta caz de patriotism evreiesc, nu vor înţelege niciodată spiritul critic al românilor, care n-au fost şi nu vor fi niciodată antisemiţi, rasişti de nici un fel. Nişte cazuri descreierate nu pot murdări frumuseţea morală şi eternă a unui popor. Să fie clar, eu nu sunt nici sus, nici jos, vreau să fiu şi sunt de partea adevărului, care nu se află la extreme.

Grid Modorcea / Ziaristi Online

Prima parte aici: Gaşca, duşman al spiritului critic. O analiza amara a starii natiunii. Capitolul I: Iluzia libertăţii de opinie

(Va urma)

Petre Tutea, haituit la Timisoara de urmasii tortionarilor bolsevicilor din anii ’50: Robert Doron Reisz, “garantat” de Plesu si Tismaneanu, cere ca Tutea sa fie sters din memoria colectiva

Petre Tutea de Mihai Oroveanu via Ziaristi Online

Ultimii adversari ai lui Petre Tutea. Un universitar din Timisoara, fost bursier al fundatiei lui Plesu, acuza: “Tutea a fost un nomenclaturist… legionar!”

Petru Romoșan: “Va fi o bombă când se vor publica dosarele lui Mircea Zaciu de la Securitate!”. INTERVIU TRIBUNA

Petru Romosan in Tribuna de Vlad Arghir via Ziaristi Online

Regretatul Mihai Pelin a descoperit un document din care rezulta că Mircea Zaciu a fost consemnat la domiciliu. Şi, cum era istoric militar, comenta că astfel de consemnări la domiciliu nu-i priveau decât pe ofiţerii activi. Nu se înţelegea dacă era vorba de Ministerul Apărării sau de Securitate.

Capitanul Julian Chitta scrie pentru Ziaristi Online: Pasi spre Guvernul Mondial. Agenda 21, Programul ONU pentru Secolul 21, intruneste toate ideile si dezideratele politicii comuniste.

New World Order - Guvernul Mondial ONU - Agenda 21

Obiectivele majore vizate de Actul 21 constau in reducerea populatiei lumii cu 50% si desnationalizarea tuturor tarilor mici, in favoarea formarii unor uniuni politico-geografice de sine statatoare. S-a propus formarea unor Uniuni Europene, Nord Americane, Africane, Asiatice, Sud Americane si Oceanice.

Romania, grav accidentata. Grid Modorcea: Cinismul la putere sau Apocalipsa unui accident aviatic

Accident aviatic Apuseni - Aura Ion - Iovan Dumnezeu sa-i ierte

Cinismul la putere sau Apocalipsa unui accident aviatic Oare trebuie să moară oameni nevinovaţi ca o naţiune să se deştepte? A fost nevoie de o mie şi ceva de morţi, ca să se producă o ruptură de comunism!? A fost nevoie de alţi morţi (minerii) ca să intram într-o nouă eră, cea neocomunistă?

Recviem pentru suflete nevinovate ridicate la cer! Prof. univ. dr. si comisar sef Nicolae Radu special pentru Ziaristi Online despre accidentul aviatic din Apuseni: Unde ne sunt vinovaţii?

Troita accident avion Apuseni - Aura Ion - Iovan - Unirea via Ziaristi Online

Recviem pentru suflete nevinovate ridicate la cer ! Prof. univ. dr. Nicolae Radu La momentul la care scriu aceste rânduri, Aurelia Ion a ajuns în ceruri alături de pilotul Adrian Iovan. Am privit, am ascultat şi sufletul ne plânge. Realitatea prostiei este dură. Un avion prăbuşit. Suflete nevinovate pierdute şi un alt bâlci naţional.

Un bulibasa din mafia tiganeasca imobiliara a pus mana pe 144 de cladiri din centrul Timisoarei, majoritatea de patrimoniu. Se intampla in Romania, sub “statul de drept” al lui Basescu si ai lui. Un reportaj-ancheta via Mediafax

Clanul Carpaci - mafia tiganeasca din Timisoara
Mafia Imobiliara Tiganeasca din TimisoaraFamilia Cârpaci, care a preluat recent un imobil al Spitalului de Copii Timişoara, este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraş, având 144 de proprietăţi, majoritatea în zona centrală, autorităţile cerând sprijinul Guvernului în cazul romilor ce au cumpărat sute de clădiri din Timişoara. (…)

Conform presei locale, “romii de catifea” sau “mafia imobiliară ţigănească” au pornit, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, o adevărată “vânătoare de imobile istorice”. Presa a relatat că, având ajutorul unor funcţionari din Primărie, romii sau avocaţii lor au aflat cine sunt moştenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobile istorice în valoare de milioane de euro. Odată ce aflau numele moştenitorilor, romii îi convingeau pe aceştia să le vândă vilele sau măcar apartamente din aceste vile. După ce reuşeau să intre în imobil, se trecea la faza a doua, în care, prin diferite modalităţi, îi obligau pe proprietarii celorlalte apartamente să le vândă la preţ redus locuinţele, până deveneau proprietari pe întregul imobil, scria presa timişoreană.

Cei care s-au văzut nevoiţi să-şi vândă locuinţele unor familii de romi povesteau că, în miez de noapte, se trezeau cu bătăi în uşă, cu inundaţii în casă sau chiar cu excremente pe uşa de la intrarea în locuinţă, iar în unele cazuri erau ameninţaţi sau îmbrânciţi.

Presa locală a relatat deseori despre Ionelaş Cârpaci şi Vişinel Stancu ca fiind conducătorii unor clanuri de romi care s-au îmbogăţit în timpul administraţiei fostului primar al Timişoarei Ghorghe Ciuhandu, al cărui nume a fost asociat cu clanurile de romi care au acaparat mai multe străzi din centrul oraşului, în urma unor retrocedări.

Integral la Mediafax

Vedeti si: CLANUL CÂRPACI evacuează secţia TBC a Spitalului de Copii din Timişoara

Nota mea: Guvernul si organele “statului de drept” al lui Basescu si ai lui, recte Ponta si celalalte personaje din productia “Tom si Jerry la putere”, nu stiu, desigur, nimic…

Foto FrontPress: TOPUL celor mai bogati tigani din Romania! Ionelas Carpaci din TIMISOARA ocupa locul intai

bureata_zaharia_tigan_bogat sa nu-l discriminamUn alt tigan din Topul clanurilor tiganesti din Romania. Dar sa nu-l discriminam, ca sar Mircea Toma si Monika Makovei din spinarea tartorului Troian Basescu direct in copacul CNCD, in apararea bietului Falcinellus igneus

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova