Sesizarile catre Agentia Nationala de Integritate:
Agentia Nationala de Integritate, sesizata din nou in cazul MIRCEA DINESCU, prezent cu “inexactitati” crase in Declaratia de Avere de la CNSAS
Hocus-Pocus la MAE cu Declaratia de Avere a lui Manolescu. IT-isti MAE au bramburit tot site-ul ca sa-l acopere in fata ANI pe pensionarul de lux “uitat” la Paris ca ambasador UNESCO
Posts Tagged ‘Uniunea Scriitorilor din Romania’
Toamna se numara bobocii. Manolescu si Dinescu cercetati de Agentia Nationala de Integritate la sesizarea Roncea.ro. Confirmarea ANI. DOCUMENTE LA ZI
Nucleul de “front” al KGB de la Uniunea Scriitorilor. Fereastra Serviciilor Secrete: Cum si-a petrecut exilul “Cercul” Plesu-Dinescu-Magureanu-Iliescu
Cum si-au petrecut exilul Plesu, Dinescu, Magureanu si Iliescu
Scriitorul Petru Romoşan, patronul Editurii Compania, vă recomandă o ”lectură de vară”: cartea-bombă (cu efect de tsunami) ”Fereastra serviciilor secrete”, în care generalul Rogojan, fostul şef de cabinet al generalului Vlad, face trimitere la câteva dintre personajele-cheie ale revoluţiei: Iliescu, Pleşu, Dinescu, Măgureanu. Şi nu numai.
”Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească pentru a nu se organiza“, se spune despre ”marii disidenţi” în ”Fereastra serviciilor secrete (România în jocul strategiilor globale)”, apărută recent la Editura Compania şi recomandată în paginile ”ring”. O carte în care nu scapă de tuşele grele puse de generalul Rogojan nici alte personaje ale culturii şi politicii româneşti postdecembriste, printre care şi ”micul Führer al culturii române peste hotare”. Despre care vom mai vorbi.
Cazul ”Iliescu”
”Pe când era prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat că avusese marele privilegiu de a purta o convorbire remarcabilă cu primul-secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceau¬şescu. (…) Ori de câte ori se punea pe undeva problema alternativei la Ceauşescu, existau şi «suspecţii de serviciu». Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi mai norocos dintre ei”, se spune în carte, printre altele, despre ”Cazul Iliescu”.
KGB-ul, un frate mason şi… ”până unde au întins ruşii coarda” la Uniunea Scriitorilor
De unde venea ”lumina inspiraţiei” pentru unii ”scriitori”? De la Răsărit, bineînţeles. Generalul Rogojan mai dezvăluie: ”La Uniunea Scriitorilor funcţiona un nucleu «de front», foarte activ în unele momente, al KGB-ului. Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a., pretinşi critici ai lui Ceauşescu pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice acreditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu «foşti» ai serviciilor sovietice: îl aduc pe fratele (mason) Kondyakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari – «analişti» şi «consultanţi» – prin partide, staffuri electorale şi pe lângă lideri politici. Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti «activişti de front» ai KGB-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produse alimentare multrâvnite în acele vremuri de numeroase «lipsuri şi greutăţi» (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu număr TC (taxi creditar) a Ambasadei URSS. Singur acest fapt arată până unde au întins ruşii coarda”.
Dinescu, la “undiţa pescarului”
Continuarea la Ziaristi Online
Cum s-a terminat procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu, profitorul tuturor regimurilor, contra ziarului ZIUA, a lui Victor Roncea si a libertatii presei. La ce adresa ma poate gasi Nicolae Manolescu, cel despre care George Calinescu afirma ca este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”
S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!
UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.
Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.
Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.
Daca Vintu, la cererea colegului lui de “Idei in dialog” Volodea Tismaneanu si a unui var de-al treilea de-al lui Dmitri Rogozin, nu ar fi sters arhiva Ziua, as fi putut sa fac trimitere direct la sursa (Vai, ce greu a intrat atunci stirea in ziar, pe prima pagina… mai ales dupa ce loazele lui Tismaneanu si Plesu facusera deja un “acord” cu Stoica sa renuntam la proces, moment in care i-am bagat civilizat unde meritau si apararea mi-a fost preluata de Tuca Zbarcea si Asociatii, intamplator si avocati ai presedintelui Romaniei in mai multe cauze de presa) Asa ne multumim cu ce (mai) avem: Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – www.infoziare.ro , Liiceanu A Pierdut Procesul Cu Ziua | Infolegal.ro , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – eZiare.com , Ziare – Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA | Bucuresti | Ziare.com , Gabriel Liiceanu News » Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , www.editie.ro | Liiceanu a pierdut procesul cu noi, etc, etc.
Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!
Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”
UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:
Incheiere Proces Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Victor Roncea-Ziua-Libertatea presei
Profitorul tuturor regimurilor
de Victor RONCEA
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
ZIUA / 1 Martie 2007
Sursa: https://liiceanu.blogspot.com/
Vizionati la Adrian Suciu Gabriel Liiceanu – O fenomenologie exhaustivă
Cititi si George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina Horea a castigat concursul Roncea.ro. Stenograma adresarii lui N. Manolescu catre tovarasul N. Ceausescu: “«Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea «drepturilor» unor uzurpatori”
“Era” Elena Manolescu face victime. Scriitorul Adrian Suciu, exclus din Uniunea Scriitorilor pentru un articol de opinie de pe blogul personal. Articolul si corespondenta cu micii dictatori ai USR: Fariseul Manolescu şi sfertoautorii.
Inca ambasador-pensionar pe langa UNESCO si presedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu Apolzan (foto dreapta), intelectualul de casa al tuturor presedintilor Romaniei, de la Ceausescu si “Omul” Iliescu la Constantinescu si Basescu, desi nu a ajuns sa fie si academician de renume mondial, ca Elena Ceausescu, are acelasi comportament dictatorial de ţaţă cu masina neagra. In loc sa-si vada de conturi si sinecuri, ca doar de-aia il cauta ANI pe-acasa, micul dictator parizian cu chirie de 5000 de euro pe luna si propagandist infocat al marxism-leninismului a ajuns sa dea ordine de excludere a un scriitor roman din Uniune pentru simplu fapt ca ii critica “opera” pe blogul sau personal. Un asemenea act frizeaza dementa. Orice scriitor de bun simt din Romania ar trebui sa se ridice si sa-si spuna cuvantul impotriva abuzului de neimaginat – pana acum – al celui care a turnat la Securitatea de bunavoie si nesilit de nimeni, pe care George Calinescu il definea, pe drept cuvant, “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” si a carui activitate de-o viata Marin Mincu i-o sintetiza scurt: “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”.
Iata mai jos cum a fost exclus, pe vorbe, scriitorul Adrian Suciu (foto stanga sus). Cititi apoi si articolul de pe blogul sau care a declansat isteria ţaţei dictatoare Elena Manolescu:
Voi fi exclus din Uniunea Scriitorilor din România
Domnule Adrian Suciu,
am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra. Ramas bun,
Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR (foto stanga)
Dle. Ioan Radu Văcărescu,
Nu am motive să-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonul d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,
O nouă scrisoare de la Conducerea USR Sibiu
Domnule Adrian Suciu,
am luat la cunostinta, de pe blogul dvs., ca nu aveti intentia de a va da demisia din USR, in urma atacului dvs. mizerabil la adresa conducerii organizatiei si in urma reactiei Filialei Sibiu. Nici nu ma asteptam sa va dati demisia. Se pare ca la noi, in astfel de cazuri, de mult a disparut onoarea si responsabilitatea. Comitetul Filialei Sibiu a formulat un Comunicat oficial in acest caz, care va fi publicat pe siturile Uniunii si in mass-media, de unde vati afla exact ce anume se va intimpla in continuare in cazul dvs. Adica, e vorba de a inainta, din partea Filialei Sibiu, catre Comitetul Director al Uniunii, catre Consiliul acesteia si catre Comisia de Onoare si Demnitati a organizatiei, propunerea de excludere a dvs. din USR. Intre timp, luati Statutul Uniunii si studiati-l cu atentie, ceea ce n-ati facut pina acum. Pe de alta parte, nu mai deturnati cazul, previzibil si plictisitor, de altfel, spre o asa zisa ‘incalcare a dreptului la exprimare”, cum va exprimati pe acelasi blog personal. Cine v-a incalcat acest drept? Uniunea in nici un caz, astfel ca puteti scrie orice si oriunde ceea ce credeti. Aici e vorba despre altceva: in momentul in care esti membru al unei organizatii profesionale cum e USR este obligatoriu sa-i respecti Statutul si pe cei alesi sa-i conduca destinele. Chiar daca, asa cum scrieti pe acelasi blog personal, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii. Aveti dreptate, domnule Suciu, nimeni nu e vesnic, nici presedintele Manolescu, nici cei din conducerea Uniunii, nici eu, aici la Sibiu.
Se pare ca la noi vesnica este numai mizeria morala si lipsa de rsponsabilitate. Ar fi bine sa publicati si acest mail pe blogul dvs., considerindu-l un modest drept la replica la cele afirmate de dvs. cu privire la o asa zisa “incalcare a dreptului la exprimare”.
Ioan Radu Vacarescu
Dle. Preşedinte, după cum vedeţi, dau curs sugestiei dvs. şi public şi această scrisoare din partea dvs. pe blogul meu personal. Mă voi abţine să comentez, considerînd că scrisoarea dvs. este suficient de elocventă pentru amîndouă părţile.
Fariseul Manolescu şi sfertoautorii.
Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut în amîndouă regimurile scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!
Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, cîtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare. Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari constituie o curte de tip bizantin atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii în dauna oricărei evoluţii a literaturii române încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.
O feroce cabală a mediocrilor de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală la adresa acestuia şi permite o carieră literară internaţională cu voie de la oficialităţile literaturii române doar unor mediocrităţi care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.
Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie,majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.
Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.
Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!
Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan, care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan ci soarta literaturii române.
Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.
Sursa: Adrian Suciu.ro
Semnalat si de Ziaristi Online: Scriitorul Adrian Suciu, exclus din USR pentru ca l-a criticat pe Nicolae Manolescu pe blog »