Posts Tagged ‘Ziua Naţională de Cinstire a Martirilor Români din temniţele comuniste’

Părintele Nicolae Bordașiu despre Rugul Aprins și lupta poporului român împotriva comunismul ateu. 70 de ani de la decapitarea viitorului României – 14 Mai 1948. Zi Naţională de Cinstire a Martirilor Români din temniţele comuniste

La praznicul celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia s-a aniversat și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, conform unei legi din 2011. Amintim pentru cei mai uitici, că, la data respectivă, Guvernul României, prin semnătura lui Emil Boc, s-a opus acestei inițiative, găsindu-i chiar hibe pretins “anti-constituționale” și argumentând cu punctul de vedere al IICCMER în care se susținea că “ar fi preferabil ca statul român să opteze pentru stabilirea, cu prioritate, a unei zile naţionale de comemorare a tuturor victimelor regimului comunist din România, înainte de a proceda la omagierea diferitelor segmente ale populaţiei ţării care au avut de suferit ca urmare a represiunii comuniste”. Adică, înțelegeți, și hoții de buzunare ar fi suferit de pe urma regimului comunist, ba chiar și unii bolșevici, nu numai deținuții anticomuniști. Kaghebita, boală grea, mai ales că se și ia…

Părintele Profesor Nicolae Bordașiu de la Biserica Sfântul Silvestru ne-a vorbit recent despre lupta poporului român împotriva comunismului, despre Rugul Aprins și despre jertfa martirilor care strălucesc în Istoria României precum stelele pe Cer (video aici). Într-o a doua înregistrare, Părintele Nicolae Bordașiu, el însuși fost deținut politic, se bucură de inițiativa Parlamentului României de a institui și o Zi Naţională de Cinstire a Martirilor Români din Temniţele comuniste pentru data de 14 mai, și vorbește pe larg despre această zi a decapitării elitelor și viitorului României prin arestările a zeci de mii de români, realizate în 1948 sub comanda directă a comisarilor sovietici NKVD/MGB/KGB. Vom difuza filmarea despre 14 mai la comemorarea de anul acesta a 70 de ani de la această tragedie națională. Doamne, Iisuse Hristoase, odihnește pe robii Tăi, eroii noștri!

Despre Părintele Dumitru Bordașiu, la Biserica Sfântul Silvestru, Ziarul Lumina, Fericiți cei Prigoniți, Mărturisitorii

Roncea.Ro

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova