Multumesc prestigioasei Asociatii a Basarabiei “Rasaritul Romanesc” pentru inalta distinctie conferita azi, de Ziua Unirii Principatelor Romane. Roncea Ro ii felicita pe colegii de breasla distinsi pentru apararea valorilor nationale, Dan Tanasa, George Damian, Ionut Gurgu si Eugen Popescu

Gradina Maicii Domnului din Biserica Romaneasca din Ierusalim - Romania Mare - Eminescu - Rasaritul Romanesc - Roncea RoPERSONALITĂȚILE ANULUI 2013 DESEMNATE DE ASOCIAȚIA RĂSĂRITUL ROMÂNESC DIN CHIȘINĂU

Asociația RĂSĂRITUL ROMÂNESC

Chișinău, 24 ianuarie 2014

Cu ocazia comemorării Unirii Principatelor Române Moldova și Valahia

DIPLOMA DE EXCELENȚĂ 2013

se acordă următoarelor personalități:

  1. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru consecvența și puterea de a transpune în faptă proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului din București.
  2. Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, Episcop locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, pentru primirea din nou a românilor sud-dunăreni ziși vlahi din Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie în comuniunea directă a Bisericii Neamului, după o nefastă întrerupere de aproape 200 de ani.
  3. Preacucernicul Părinte Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensis și Vicar Ortodox Român al Timocului, pentru slujirea jertfelnică și neobosită a lui Dumnezeu în mijlocul Comunității Românilor de la sud de Dunăre (Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie).
  4. Altețea Sa Regală Principesa Margareta a României pentru reluarea în 2013 a tradiției membrilor Casei Regale a României de a vizita Basarabia și de a fi din nou aproape de românii de la răsărit de Prut.
  5. Excelența Sa Titus Corlățean, Ministrul Afacerilor Externe al României, pentru susținerea fermă și eficientă a parcursului european al Republicii Moldova și apărarea drepturilor românilor din Transnistria.
  6. Domnul Petar Atanasov, profesor meglenoromân din Republica Macedonia, pentru alcătuirea Atlasului și Dicționarului dialectului meglenoromân și pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice românești.
  7. Domnul Serghie Tugu, primarul comunei Tărăsăuți din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, prima localitate în care limbii române i-a fost conferit oficial statutul de limbă regională potrivit Legii cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei.
  8. Doamna Maria Berényi, Director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria,  pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundaţiilor private şi bisericeşti, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.
  9. Domnul Eugen Popescu, Președinte executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni și Director al Agenției de presă Romanian Global News, pentru scrierea unei istorii vii a comunităților românești din jurul actualelor fruntarii ale României în știri și pentru organizarea Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, județul Harghita.
  10. Domnul Ion Iovcev, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.
  11. Domnul Valentin Niculescu, Directorul postului de radio Chișinău, pentru conducerea cu profesionalism și eficiență, în serviciul unității culturale românești, a celui mai vechi și, totodată, celui mai nou post al Societății Române de Radiodifuziune.
  12. Domnul Dorin Matei, Președinte al Fundației Magazin Istoric, pentru editarea cu profesionalism a revistei Magazin Istoric, care apare neîntrerupt, lună de lună, din anul 1967, și pentru colaborarea cu instituții fundamentale ale Statului Român și comunitățile românilor din jurul actualelor fruntarii ale Țării.
  13. Doamna Areta Moșu, Președinte al Despărțământului ”Mihail Kogălniceanu” din Iași al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”, pentru efortul constant și îndelungat de sprijinire cultural-identitară a românilor din jurul actualelor fruntarii ale României.
  14. Domnul Viorel Dolha, Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, pentru multiplele activități și inițiative de promovare și realizare a drepturilor copiilor români din Serbia de răsărit la învățământ în limba română.
  15. Domnul Victor Roncea, jurnalist, pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  16. Domnul Emil Petru Rațiu, Președintele Asociației culturale lu Rumeri din Istrie ”Andrei Glavina”, pentru apărarea consecventă a drepturilor culturale ale minorității istroromâne deosebit de amenințate și a dialectului istoric istroromân inclus de UNESCO în Cartea Roşie a limbilor în pericol.
  17. Maestrul Nicolae Botgros, dirijor și conducător artistic al Orchestrei Naționale de Muzică Populară Lăutarii, pentru meritul de a conduce cu talent și dăruire cea mai mare orchestră de muzică populară românească din secolele XX și XXI.
  18. Domnul Dan Tănasă, jurnalist, pentru spiritul civic în semnalarea românofobiei și acțiunilor antiromânești la care se dedau tot mai activ persoane și grupări xenofobe din România și Ungaria.
  19. Maestrul Spiridon Vangheli, scriitor, pentru meritul de a fi cel mai mare scriitor român contemporan pentru copii și cel mai tradus și editat scriitor român pentru copii în limbile popoarelor lumii.
  20. Domnul Ionuț George Gurgu, fondatorul și coordonatorul Proiectului Avdhela – Biblioteca culturii aromâne desfășurat de Asociația Predania, pentru promovarea activă a cunoașterii ramurii balcanice a românității și promovarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  21. Domnul George Damian, jurnalist, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din interiorul României și din jurul actualelor ei fruntarii.
  22. Domnul Mihai Nicolae, Directorul Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, pentru promovarea spiritului național în rândul tinerilor basarabeni din Țară și susținerea comunităților românești din jurul României.
  23. Domnul Anatol Popescu, președinte al Asociației Basarabia a Românilor din regiunea Odesa, pentru organizarea cu succes a turneului Corului Academic ”Gavriil Musicescu” al Filarmonicii ”Moldova” din Iași la Ismail, centrul cultural, universitar și economic al sudului Basarabiei.
  24. Domnul Viorel Badea, senator, pentru inițiativa legislativă de completare a articolului 1 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, prin care diverse infranime istorice sau locale și exonime atribuite românilor au fost subordonate juridic etnonimului Român.
  25. Domnul Valeriu Munteanu, deputat în Parlamentul de la Chișinău, pentru victoria obținută la Curtea Constituțională privind preeminența prevederilor Declarației de Independență din 1991 față de Constituția din 1994.

VLAD CUBREACOV,

PREȘEDINTE AL ASOCIAȚIEI RĂSĂRITUL ROMÂNESC

Puteti descarca de aici Comunicatul Oficial: Diplome de Excelenta

Nota mea: Ce am zis pe FB la aflarea vestii: Multumesc dlui Vlad Cubreacov si Asociatiei Rasaritul Romanesc, care reprezinta cu cinste si de ani indelungati drepturile nationale, culturale si istorice, ale romanilor de dincolo de Prut si Nistru. Si ma bucur sa ma aflu intr-o companie atat de onoranta, din care nu lipsesc colegii mei – de online acum – George Damian si Dan Tanasa ca si, din cei prezenti pe FB, dna Maria Mária Berényi si neobositul senator al tuturor romanilor Viorel Badea. De dl Spiridon Vangheli, acest Ion Creanga basarabean, ce sa mai zic?! Ii sarut cartile! Doamne ajuta!

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

8 Responses to “Multumesc prestigioasei Asociatii a Basarabiei “Rasaritul Romanesc” pentru inalta distinctie conferita azi, de Ziua Unirii Principatelor Romane. Roncea Ro ii felicita pe colegii de breasla distinsi pentru apararea valorilor nationale, Dan Tanasa, George Damian, Ionut Gurgu si Eugen Popescu”

  1. Pacat ca Ziua Unirii ne e umbrita de iluzia scriitorilor ca pot afirma orice in postromânism fara a-si atrage o impopularitate ca a politicienilor:
    https://adevarul.ro/moldova/social/de-romania-republica-moldova-state-artificiale-exploda-bomba-sociala-europae-1_52e262f0c7b855ff56c2958d/index.html

  2. Cosmin Alexe Diaconu says:

    Felicitari ptr premiile luate,d-le Victor Roncea si va doresc multa putere si credinta ptr. a putea duce lupta mai departe!

    Cosmin
    – Bergen,Norvegia

  3. VR says:

    Multumesc, la fel! Doamne ajuta!

  4. VR says:

    Ernu nu e scriitor. E activist agitprop. Mai grav e ca un ziar sustinut de SIE publica asemenea enormitati. Dar ce sa ne mai miram?…

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova